Fiecare copil merita sa citeasca – doneaza o carte

Am povestit un pic ieri despre "Strada copiilor", aveţi detalii aici dacă aţi ratat articolul. Astăzi am câteva detalii despre una din campaniile care se vor desfăşura în cadrul evenimentului: Fiecare copil merită să citească – donează o carte.

Institutul de Managament si Dezvoltare Durabila (IMDD) sunt cei care vor iniţia această campanie în colaborare cu BCUB şi Fundatia Carol I cu scopul de a colecta cât mai multe cărţi pentru comunităţile şi bibliotecile din cadrul şcolilor sau grădiniţelor defavorizate. Voluntarii institutului şi coordonatorii acestuia au mai organizat campanii de colectare de cărţi, precum „Ai în plus o carte, dă-o mai departe”. Campania se adresează celor care au posibilitatea de a dona o carte deja citită. Cărţile se vor colecta într-o urnă în formă de căsuţă de lemn, instalată pe Strada Copiilor pe toata perioada festivalului.

Am văzut la noi la grădi cât de importantă a fot biblioteca copiilor, chiar şi micuţă. Mulţi dintre copii nu aveau acasă cărţi, iar răsfoirea enciclopediilor la grădi era momentul suprem de satisfacţie. Aşa că, dacă copiii au crescut, şi vreţi să eliberaţi un pic rafturile, aveţi acum ocazia.

Strada copiilor – Bucuresti, 21-29 septembrie 2012

Ştiaţi de "Strada copiilor"? Eu recunosc că nu auzisem; m-am bucurat când am primit pe mail mai multe detalii, mai ales despre programul special pentru cei mici. Iata mai jos informaţiile primite.

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în parteneriat cu Fundatia Universitară „Carol I”, lansează cea de-a doua ediţie a festivalului cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE. Timp de nouă zile, începând cu 21 septembrie, ora 17:00 şi până în 29 septembrie, ora 20:30, bucureştenii şi vizitatorii capitalei pot beneficia de cea mai amplă ofertă de evenimente culturale de calitate, cu acces gratuit.

Strada Boteanu se transformă într-o zonă pietonală, găzduind unul dintre cele mai mari târguri de carte în aer liber din Bucureşti. 14 edituri şi librării, expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, concerte live de blues şi jazz, seri de poezie şi dezbateri, fac parte din programul festivalului. Cei mici, sub îndrumarea voluntarilor de la Institutul pentru Management şi Dezvoltare Durabilă, vor putea participa la ateliere de modelaj şi desen, precum şi la concursuri de pictură şi imprimare pe materiale textile pe Strada Copiilor.

Organizatorii au pregătit terase efemere, o flotă de biciclete şi internet wireless gratuit în tot perimetrul STRADA DE C’ARTE.

Coordonatorii Institutului pentru Management şi Dezvoltare Durabilă propun celor mici exerciţii de creativitate prin ateliere de modelaj şi desen, dar şi concursuri de pictură şi imprimare pe materiale textile. Nu vor lipsi nici invitaţiile de scriere creativă sau modelare cu plastilină, ulterior creaţiile copiilor fiind montate pe panouri de mari dimensiuni de către îndrumătorii atelierelor.

“Strada Copiilor” a fost creată de acelaşi birou de arhitectură care a semnat şi standurile de carte, în colaborare cu sponsorul oficial al festivalului, eMAG, care a asigurat toată partea logistică şi materialele necesare copiilor pentru desfăşurarea activităţilor.

Între concursurile sponsorizate de către eMAG şi ateliere, Libro Bistro îi aşteaptă pe cei prezenţi la o terasă în aer liber care va servi sucuri naturale proaspete şi meniuri adecvate copiilor de toate vârstele.

Biblioteca Centrală Universitară, în parteneriat cu IMDD organizează în premieră Campania “Fiecare copil merită să citească – donează o carte”  pentru copiii defavorizaţi.

Programul dedicat copiilor:

  • Sâmbătă, 22 Septembrie
    • 10:00 – 12:00
      Strada copiilor: Desen şi pictură, Atelier de modelaj, Concurs organizat de IMDD17:00 – 19:00
      Strada copiilor: Desen şi pictură, Atelier de modelaj în lut (coordonat de sculptorul Giulian Dumitriu), Concurs organizat de IMDD
  • Duminică, 23 Septembrie
    • 11:00 – 12:00
      Rampa de Poezie, Blues & Jazz: Cântece cu şi despre copii, prezentare CD Doina Lavric “Poveste din Bucovina”, cu participarea lui Grigore Leşe, organizat de IMDD
    • 17:00 – 19:00
      Strada copiilor: Desen şi pictură, Pictură şi imprimare pe materiale textile (Coordonatori: Alexandra Buduru, Georgiana Tudor – absolvente UNARTE) Concurs organizat de IMDD
  •  Miercuri, 26 Septembrie
    • 17:00 – 19:00
      Strada copiilor: Lectură la iarbă verde– organizat de IMDD
  • Joi, 27 Septembrie
    • 17:00 – 19:00
      Strada copiilor: Pictură şi imprimare pe materiale textile (Coordonatori: Alexandra Buduru, Georgiana Tudor – absolvente UNARTE), organizat de IMDD
  • Vineri, 28 Septembrie
    • 17:00 – 19:00
      Strada copiilor: Atelier de pictură şi colaj (Coordonator: Virgil Parghel, pictor), organizat de IMDD
  • Sâmbătă, 29 Septembrie
    • 10:00 – 12:00
      Strada copiilor: Desen şi pictură, Atelier de modelaj, Concurs – organizat de IMDD

Distracţie plăcută!

Fiecare copil conteaza. Invata sa traiesti cu ADHD!

Între 08-09 iunie 2012 va avea loc la Bucuresti, în Aula Magna a Facultăţii Titu Maiorescu, conferinţa "Fiecare copil contează. Învaţă să trăieşti cu ADHD!". Participarea se face pe bază de înscriere, în momentul de faţă fiind disponibile ultimele 50 de locuri, la un preţ special de 450 lei, cu reduceri pentru studenţi. Conferinţa de bucură de participarea extraordinară a dlui. Russel Barkley, Phd.

Aceste două zile de conferinţă reprezintă o ocazie unică pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale şi părinţi, pentru a învăţa şi discuta despre cele mai bune practici în domeniul ADHD.

Sesiunile conferinţei vor fi susţinute de Dl. Russel Barkley Ph.D, Internationally Recognized ADHD Authority, pentru prima data în Romania şi va prezenta o imagine de ansamblu asupra acestei probleme, precum şi a unor strategii practice pe care le veţi putea pune în aplicare.

Dl. Russel Barkley Ph.D va susţine:

  • ADHD: Diagnostic si subtipuri (1 ora)
  • ADHD, Functiile executive si Autoreglarea: Implicatii pentru management (1.5 ore)
  • Optimizarea tratamentului ADHD – Impactul comorbiditatilor (2.5 ore)

Evenimentul este susţinut de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, cu sprijinul Eli Lilly Romania.

Informatii detaliate sunt disponibile la:

"Fiecare copil conteaza. Invata sa traiesti cu ADHD!"

La Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, Bucuresti

Observatorul astronomic Amiral Urseanu BucurestiDacă tot ne-a prins seara în oraş după vizita la Muzeul Antipa, am purces cătinel la picior pe Ana Ipătescu spre observatorul astronomic. Era cam frig, şi cam înnorat, nu speram să putem vedea ceva. În plus, luna răsărea dimineaţa, deci nu ne vom uita la cratere… Norocul nostru, chiar şi cu nori, avem ce vedea. Este a doua oară când ajung, am mai fost odată acum 10 ani. Vila amiralului este extrem de frumoasă. Păcat doar că nu se investeşte în restaurarea ei.

Cum vineri seară programul este doar pentru observaţii, nu am intrat în muzeu. Pentru asta vom reveni. Am urcat aşadar direct pe acoperiş, unde ne aştepta o mare surpriză. Şi când spun mare, nu glumesc, Un telescop cu diametrul de 30cm, cu ghidaj electronic, care a făcut deliciul copiilor. Un roi de stele, Vega, şi, vedeta serii, planeta Jupiter. Eu aş fi jurat că e staţia orbitală la cât e de strălucitoare. Dar era planeta. Ba chiar am reuşit să-i vedem şi dungile colorate, orizontale, şi cei patru sateliţi: Io, Caillisto, Europa, Ganymede.

Copiii au fost încântaţi, mai ales că a avut şi cine să le răspundă la întrebări. Cu un ochi în telescop, o aud pe fii-mea punând întrebarea de baraj… Dar cum s-au format planetele?Am mustăcit uşor… Explicaţia începea cu un nor mare, deci era ok.

L-am rugat să ne arate şi telescopul cel vechi. Apucasem deja să le povestesc copiilor de tepescopul de sub cupolă, şi au fost încântaţi. Cel mai vechi, măreşte de până la 500 de ori, ceva mai puţin decât cel nou. Apropo, cel nou este donaţie AlphaBank. Bani de la buget… nu există.

Săptămâna următoare, când Luna va fi în primul pătrar, revenim. Am înţeles că luna plină nu e o fază propice observării, căci este prea luminoasă. Şi am fost sfătuiţi să nu ratăm răsăritul de lună din 10 decembrie, când astrul va răsări în umbra pământului. Cu alte cuvinte, vă învităm la observator. Chiar dacă este frig. Detalii despre program găsiţi la ei pe site.

In vizita la Muzeul Antipa din Bucuresti

Muzeul de istorie naturala Grigore AntipaVineri am ajuns şi noi, într-un final, la muzeul Antipa – varianta de după renovare. Am aşteptat, pentru că am promis unui prieten din provincie că mergem împreună. Ne-am dus cu mari speranţe că vom vedea ceva revoluţionar în materie de muzee bucureştene, dar am avut senzaţia puternică a două proverbe… cel cu sacul la pomul lăudat, şi cel cu leopardul de dincolo de gard. Nu înţeleg şi pace de ce a durat trei ani…

Dar să le iau pe rând. Am ajuns la muzeu înaintea prietenului nostru. Afară – aproape ger. Stăm cinci minute să ne jucăm pe punctul de informare, Andrei vrea musai să caute unde stăm, unde e şcoala lui. Al doilea nu merge, aşa că încerc să evit o ceartă între pitici, şi să intrăm. Nu ratăm ocazia să facem o fotografie cu girafa de la intrare, pierdută sărmana pe gazon.

Urcăm scările. Două uşi, una pe stânga, una pe dreapta. Pe cea din dreapta scrie programul de vizitare. Pe cealaltă scrie "Ieşire" şi "Intrare grupuri organizate". Fac greşeala să intru pe aceasta. Un gardian războinic mă întâmpină. Întreb politicos de o sală de aşteptare, căci ne e cam frig afară. "Nu avem aşa ceva! Şi intraţi pe uşa cealaltă". Bon. Recuperez copiii, intru pe cealaltă uşă, unde mă întâmpină… acelaşi gardian! M-am simţit ca în filmele cu proşti, căci ambele uşi foloseau acelaşi spaţiu. De data asta nu se ia de mine, mă întreabă dacă am bilete. De unde să am?! Că doar nu se vând la metrou. Nu avem timp să ne desmeticim, că o doamnă cam nemulţumită de locul ei acolo, şi deranjată probabil de aiureala mea de mamă congelată cu doi kinderi puşi pe şotii, mă împinge mai mult spre unul din automatele de bilete. Încerc să citesc cum că aparatul nu dă rest, trebuie să ai suma potrivită. Reuşesc să îmi dau seama că se poate şi cu cardul, timp în care doamna vorbea continuu, câţi suntem, ce vârstă avem, care e şcolar şi care nu. Scot cardul… mi-l ia efectiv din mână şi-l bagă în aparat, selectează repede biletele şi mă pune să scriu pin-ul. Îmi pune biletele în mână şi pleacă.

Poate sunt eu exagerată, dar nu m-am născut tâmpită. Şi dacă am scos cardul să plătesc, înseamnă că cel puţin odată în viaţa mea am folosit un bancomat, şi ştiu să folosesc indicaţiile de pe un ecran. Apoi m-am întrebat de ce a dispărut postul casieriţei, dacă doamna tot cu asta se ocupă?! Şi n-ar trebui oare, dacă e automat pentru bilete, să îşi ia vizitatorul singur!? Asta e, vizita noastră a început prost. Am înţeles că nu au o sală de aşteptare. Dar am căutat disperată din priviri o băncuţă, ceva, pe care să ne putem aşeza, să ne dezbrăcăm, mai ales că este cald în muzeu. Nu există. Aveam experienţa vizitelor trecute, şi venisem cu rucsacul cel mare. Sperasem eu să existe garderobă, dar nu era… mă rog, erau lângă toalete niste suporturi cu umeraşe, părăsite, probabil vor amenaja. Sau nu… Îmi mulţumesc că sunt de fel pesimistă, şi îndes căciuliţe, fulare, mânuşi, geci de iarnă, pregătindu-mă cu ditai rucsacul de expediţie în muzeu. Arunc un ochi pe schiţă, itinerariul e acelaşi. Subsol, parter, etajul 1. Încă nu ne-a sosit prietenul, aşa că aruncăm un ochi în magazin. Preţuri… să nu te atingi de ele. Mai ales că ai mei au zărit un insectar superb, turnat în plastic, "doar" la vreo 1500 lei… Revenim. Tocmai apare şi prietenul nostru, şi intrăm în muzeu. Copiii sunt încântaţi de dispay-urile electronice de la diorame. Păcat că nu au toate. Constat cu plăcere câteva efecte de lumină în dioramele acvatice, câteva plasme pe perete. Dar nu am putut să nu mă întreb de ce a durat 3 ani!? Căci, la diorame, era schimbată faţada, decorul din spate, împrospătată vopseaua şi bine scuturate de praf.

Am parcurs etapele în ritmul copiilor, destul de încântaţi. Noi am fi dat orice pentru o bancă. Mi-ar fi plăcut să putem sta jos în faţa dioramelor, să povestim cu copiii despre cea ce vedem. Dar dorinţa ne-a fost îndeplinită abia sus, în sala fluturilor. Şi, la final, sus lângă scări, două băncuţe. Ne-am aşezat şi am lăsat copiii să se întoarcă la peşteră, şi la sala cu oase de dinozauri în pardoseală. Ne-am odihnit şi ne-am pregătit să ieşim din muzeu…

Poze nu avem. Fotografiatul este interzis. La Luvru am avut voie… dar la Antipa nu. De ce – nu înteleg. Doar nu au concurenţă pe "piaţă", şi tot la ei revenim…

Parcul Izvor prinde radacini

Am primit săptămâna trecută pe blog un mesaj privitor la o campanie de "împădurire" în… mijlocul capitalei. Iniţiativa e lăudabilă, mai ales că la noi în "Central Park" te cam iau durerile de cap dacă vara te aventurezi la joacă fără pălărie de soare. Aş vrea să sper că acolo va fi cândva un loc răcoros, unde să te ascunzi de arşiţa verii (şi aş adăuga să poţi sta pe iarbă şi să nu te uiţi pe unde calci, ca să fie perfect.)

Revenind, campania de plantare a 1000 de puieţi va avea loc la sfârşitul lunii octombrie. Se caută voluntari şi susţinători pentru proiect, dar găsiţi detalii pe pagina campaniei (aici). Şi, dacă nu poţi planta, sau adopta un copac, cel puţin poţi scrie despre campanie – pe blog, sau pe orice reţea online, cu siguranţă se vor găsi voluntari.

Iată câteva motive pentru care campania Parcul Izvor prinde rădăcini: 1000 de puieţi merită susţinută:

  1. Iti infrumusetezi parcul in care te plimbi.
  2. Contribui la transformarea Bucurestiului intr-un oras curat.
  3. Campania este apolitica si finantata direct de catre bucuresteni.
  4. Nu exista costuri de administrare pentru ca totul se face prin voluntariat.
  5. Un copac de 2 metrii costa doar 9 lei si plantarea se face prin voluntari.
  6. Vei primi in schimb o diploma de voluntariat si o floare.
  7. Fiecare elev va primi cate un copac pentru a-l planta in curtea scolii.

Cum poţi să ajuţi:

  1. Cumpararea unui sau mai multor copaci. Acestea se pot face prin transfer bancar sau prin aranjarea unui intalniri in Parcul Izvor.
  2. Promovarea campaniei in mediul online sau la prieteni.
  3. Vanzarea copacilor in Parcul Izvor pe data de 22 si 23 octombrie.
  4. Plantarea copacilor.
  5. Transportarea bidoanelor de apa.
  6. Fotografierea evenimentului.
  7. Sponsorizarea evenimentului. Cautam pepeniere, furnizori de apa si sponsori care doresc sa suporte o parte din cheltuielile campaniei.
  8. Ne puteti contracta folosind pagina de contact sau prin trimiterea unui mail la adresa:copaculmeu.ro@gmail.com

Festivalul International de Arta a Circului: Suedia, Circul Scott

O ieşire complet neprogramată, dar aşa a fost să fie: aseară am mers la circ. La doi paşi de noi, în Titan, îşi susţine spectacolele circul Scott, din Suedia, unul dintre cei trei finalişti în Festivalul Internaţional de Artă a Circului desfăşurat zilele acestea la Bucureşti. Nu pot să ma laud că am mers întotdeauna la toate spectacolele din cadrul competiţiilor, dar am încercat pe cât posibil să mergem măcar la unul. Şi, în fiecare an, avem amintiri frumoase.

Anul acesta le-am completat. La sosire, sala era pustie. Totuşi, pe parcurs, s-au mai strâns câteva perechi de palme pentru aplauze. Spectacolul în schimb a fost la înălţime. A îmbinat frumos momentele vesele cu clowni sau magie cu dresuri reuşite. Primul număr, cu cai "de prinţ" – căci erau toţi 8 albi ca neaua… ne-a impresionat ca de obicei. Dans în perechi, şi, bineînţeles, clasicul salut pe picioarele din spate. După cai, o dresură de elefanţi, de fapt, trei elefantiţe africane, două dintre ele încă având fildeşii intacţi. Frumoase şi aş spune chiar graţioase, în ciuda enormei greutăţi pe care o aveau. M-a amuzat un copil din spate, care era atent la unul dintre animale, ocupat să se uşureze… Wow, mami, ia uite cât de mare e kk de elefant!!! Normal, am căutat şi noi cu privirea măreaţa operă de artă, să nu rămânem neinformaţi la acest capitol, căci în Bucureşti nu poţi vedea la orice oră un astfel de eveniment.

Festivalul International de Arta a Circului Bucuresti

Trec peste momentele cu clowni, n-au fost niciodată preferaţii mei, dar, dacă copiii au râs, înseamnă că s-au descurcat onorabil. Chiar şi numerele cu public le-au ieşit ok.

Festivalul International de Arta a Circului BucurestiFestivalul International de Arta a Circului Bucuresti

Foarte reuşit a fost numărul cu leul de mare, Richard. A intrat în arenă în rol de copilot al dresorului, la bordul unei maşinuţe de şerif. Ne-a impresionat cu exerciţiile de echilibristică, dar şi cu talentul lui la citit şi cântat. Deosebit de expresiv, a colaborat extraordinar cu dresorul pe parcursul dialogului, uimindu-ne în fiecare clipă. Exerciţiul cu mingea a fost punctul de încheiere al dresurii, presărată de altfel cu numeroase momente comice.

După pauză au urmat două numere speciale cu acrobaţi. Primul, într-un balansoar rotativ, ne-a lăsat fără aer de câteva ori. Mişcările, deosebit de rapide, nu le-am putut surprinde cu camera. Al doilea număr, acrobaţii pe sârmă, a avut momentele lui de suspans. Fără centură de siguranţă, sus, la vreo 10m înălţime, ne-a arătat pentru câteva momente că putem sfida gravitaţia. Trebuie să adaug că regia de lumini a adus un plus de originalitate numărului, proiectat ingenios pe pânza ce servise până atunci drept ecran pentru momentele publicitare.

Festivalul International de Arta a Circului Bucuresti

Festivalul International de Arta a Circului Bucuresti

Trebuie să menţionez şi surpriza finală pe care Circul Scott a pregătit-o copiilor. Spectacolul s-a intitulat "În căutarea cheilor cufărului", patru chei pe care le-am descoperit rând pe rând pe parcursul spectacolului. A fost găsită şi ultima cheie, şi copiii au fost invitaţi să afle ce ascundea cufărul. A urmat un moment de derută între copii, căci se strânseseră lângă arenă, dar toţi circarii ieşiseră. Afară în schimb am aflat despre ce a fost vorba. Dintr-un cufăr imens, toţi copiii primeau acadele.

Festivalul International de Arta a Circului Bucuresti

În concluzie, nu rataţi spectacolul! Mai multe detalii găsiţi în pagina festivalui, http://www.circulglobus.ro/spectacol.php?spectid=1020

Muzeul Cailor Ferate Romane (CFR) – Bucuresti, Calea Grivitei

Muzeul CFR BucurestiPrintre multele muzee care există în Bucureşti, dar cărora vizitatorii le trec pragul foarte rar, este şi muzeul CFR din Calea Griviţei. Recunosc, ca bucureştean de vreo 14 ani, că ştiu de ceva vreme de existenţa lui… şi am reuşit să-l vizităm la a doua tentativă. Prima dată ne-am dus tocmai în zilele în care muzeul este închis, şi copiii au fost dezamăgiţi. Mda, cine s-a gândit că, pe lângă ziua de luni, când toate muzeele sunt închise, acesta e închis şi marţi!?

Am revenit, la orele 10 trecute fix. Am luat prin surprindere întreg personalul: vizitatori fix la deschidere… mai că nu auzeam aşa, în surdină, pe Flo, din "Cars"… clienţi! vin clienţi! Preţul… mic de tot. 3 lei adulţii, 1 leu copiii. În schimb taxa de fotografiere este 12 lei.

Muzeul este mic, dar fain. Foarte multe machete, tipuri de vagoane, şi, spre deliciul copiilor, o dioramă funcţională cu macheta gării Predeal. Plus un trenuleţ electric, controlat cu telecomandă, ce putea merge înainte şi înapoi. Hmmm… le-a deschis pofta de trenuleţe, parcă văd că iar scot setul cu Thomas, şi întind şinele prin toată casa…

Ce ne-a mai plăcut foarte mult a fost macheta unei maşinării imense, pentru săpat tuneluri. Andrei a mai poposit la diverse maşinării de telegraf, la telefoanele de epocă… şi a descoperit şi colţul dedicat inginerului favorit, Anghel Saligny. Am examinat machetele, am văzut pe unde luau fochiştii cărbunii şi cum îi aruncau în cuptor. Am văzut şi vagoane pentru animale mici, pe care recunosc că nu le-am văzut niciodată în realitate. Şi, ceva la care nu ne-am aşteptat, macheta staţiei de metrou Eroilor, cu părţile "invizibile" călătorilor.

Muzeul CFR Bucuresti: Prima locomotiva care a circulat de la Bucuresti la Giurgiu, in 1869

Muzeul CFR Bucuresti

Nu aveţi nevoie de mai mult de o oră pentru a vizita cele patru săli ale muzeului. Şi, dacă aţi pierdut trenul… sau cel aşteptat are întârziere, intraţi în muzeu. Sau programaţi o vizită. Merită.

PS. Iată ce am găsit despre muzeu:

MUZEUL CAILOR FERATE

Prezentare generala

Orice asezare, indiferent unde s-ar afla, se distinge intr-un fel sau altul prin originalitate, fiecare avand un trecut propriu.
Amintirile trecutului capata personalitate din punct de vedere cultural si istoric prin intermediul caselor memoriale sau al muzeelor. In aceste lacasuri sunt pastrate mereu vii in ochii si constiinta oamenilor evenimente semnificative din viata si activitatea unor personalitati care au influentat cursul istoriei.
Indiferent de specificul unui muzeu, acesta promoveaza insesi ideile de cultura si civilizatie.
Capitala Romaniei are un intreg ansamblu muzeistic, de renume atat in tara, cat si in strainatate. Un loc aparte il ocupa Muzeul Cailor Ferate. Aici gasim o particica din inima si sufletul oricarui ceferist.
De aceea, pentru a intelege mai profund unele aspecte legate de activitatea Muzeului CFR vom face o succinta trecere in revista a istoriei si exponatelor sale.
In anul 1924 a aparut ideea infiintarii unui muzeu al cailor ferate, fapt pentru care au fost salvate de la dezmembrare sau de la distrugere mai multe locomotive si vagoane vechi, pana atunci ratacite prin diferite depouri, asteptandu-si momentul cand vor fi trimise la "fier vechi". Atunci a scapat de la casare legendara locomotiva Calugareni, una dintre primele locomotive care au circulat pe linia de cale ferata Bucuresti Filaret–Giurgiu.
Ca o solutie de moment s-a recurs la gararea pe liniile din parcul Stadionului Giulesti a intregului material rulant salvat. Practic, aici s-a format nucleul Muzeului Ceferistilor, care s-a inaugurat la 10 iunie 1939, cu ocazia aniversarii a 70 de ani de la deschiderea liniei Bucuresti Filaret–Giurgiu, in cadrul serbarilor "Ceferiadei". Toate celelelalte exponate au fost etalate in conditii improvizate, intr-o sala de 45 m lungime din cadrul arenelor aceluiasi stadion. 
In primavara anului 1953 a fost amenajat – in actuala cladire din Calea Grivitei 193 B – Muzeul Tehnic al Cailor Ferate, a carui deschidere a avut loc cu ocazia sarbatoririi centenarului liniei Bucuresti Filaret–Giurgiu, in anul 1969.
Colectiile au fost completate si imbogatite treptat, de-a lungul timpului, cu documente originale, cu machete migalos executate, fotografii de epoca, uniforme, ceasuri si multe altele.
Din ordinul conducerii Ministerului Transporturilor s-au fisat si inregistrat in actele contabilitatii Centrului de Perfectionare o multime de exponate originale reprezentand vagoane, pluguri si locomotive cu aburi. Acestea sunt in custodia Muzeului CFR si sunt pastrate in incinta unor depouri din tara. De exemplu, locomotivele cu aburi de la Muzeul de Locomotive de la Depoul Sibiu, in majoritate covarsitoare, sunt proprietatea Muzeului CFR din Bucuresti.
In prezent se fac eforturi pentru a reexpune in curtea muzeului locomotiva cu aburi de cale ingusta 763.106, care actualmente este depozitata in conditii precare.
Putem enumera cateva locomotive cu aburi care fac parte din patrimoniul national:

• locomotiva cu abur 046 CALUGARENI, de la Depoul Bucuresti Calatori;

• locomotiva cu abur 1467, de la Depoul Sibiu;

• locomotiva Diesel Electrica 241-242, de la Depoul Dej-Triaj.

Alaturi de acestea, in incinta Muzeului Cailor Ferate sunt exponate care fac parte, de asemenea, din patrimoniul national:

• firmanul sultanului Abdul Medjid din 1857;

• masa de cabinet, cu placa de marmura, ce a apartinut inginerului Anghel Saligny;

• pulverizatorul Gheorghe Cosmovici;

• injectorul de pacura Theodor Dragu;

• certificat de activitate al inginerului I.V. Cantacuzino emis de Caile Ferate Elvetiene.

Practic, in muzeu se afla materializata o adevarata istorie fragmentara a cailor ferate, pe care oricand este bine sa o rememoram.
In salile muzeului exponatele sunt prezentate publicului larg in mai multe moduri.
Sala principala adaposteste machete de locomotive cu abur, lucrate artistic, printre care la loc de frunte se afla renumita Pacific.
Tot aici este o enorma diorama care infatiseaza, prin exponatele sale, evolutia vagoanelor si a locomotivelor de-a lungul timpului. In mijlocul acesteia incanta privirea o superba garnitura a unui tren de epoca, alcatuita dintr-o locomotiva cu abur 231, plus doua vagoane de marfa, unul acoperit si altul descoperit. Garnitura are o lungime de 9 m, locomotiva fiind de 5 m, cu tot cu tender.
Descoperim, apoi, placi (unicate) ce au fost montate pe vechile locomotive cu abur: Maffei, Hanomag, Resita si altele.
Macheta functionala, demonstrativa, pe care circula minitrenulete intr-un decor interesant, este un punct de mare atractie pentru copii.
In sala mijlocie exista machete de vagoane de marfa si de calatori care reproduc pana la cele mai mici detalii modelele adevarate. Tot acolo exista o masa a impiegatului de miscare din secolul al XIX-lea, dotata cu toata aparatura specifica. De asemenea, avem expuse: o centrala de ceasuri Siemens-Halsche, vechi unelte de lucru la calea ferata, precum si un drapel care a apartinut societatii sindicale a mecanicilor de locomotiva din Cluj din anul 1927. Acesta face parte din patrimoniul national.
Sala din mijloc mai gazduieste o bicicleta mecanica (drezina) care circula pe calea ferata intre cele doua razboaie mondiale.
Un interesant tunel desparte salile intre ele. Un hol de trecere adaposteste felinare cu gaz originale. Ca o curiozitate, tot aici putem admira un minifelinar care functiona cu ulei de rapita, folosit de catre insotitorul de tren. 
In ultima sala sunt exponate de mare valoare istorica ce ar face cinste oricarui muzeu al lumii. Dintre acestea, putem mentiona:

• biroul original al inginerului Anghel Saligny (masa de lucu, calimara argintata, ochelari, tablouri, covor, trusa tehnica si o masa din marmura cu vechea harta a tarii), donat de familia sa – patrimoniu national;

• teleimprimator rapid Hughes (30 de cuvinte/min., fara decodificarea mesajului, cu un design unic – clape de pian);

• firmanul sultanului Abdul Medjid (1857) – de concesionare a liniei de cale ferata Cernavoda–Constanta;

• dosarul de rascumparare a liniei in 1862 de catre Statul Roman;

• teleimprimator Siemens cu taste metalice;

• sabie – tinuta de gala – CFR;

• medalii de o valoare deosebita;

• uniforme, sepci, ceasuri din toata Europa;

• cutia de unsoare Gheorghe Cosmovici – o mare inovatie care facilita functionarea locomotivei cu abur cu posibilitatea schimbarii uleiului la trei ani;

• piese originale de la vechile locomotive cu abur.

Toate aceste exponate sunt adevarate marturii ale perioadei de inceput a cailor ferate. Fiecare are o semnificatie anume, distingandu-se prin mesajul istoric pe care il reprezinta.
Muzeul CFR ocupa un loc aparte in peisajul cultural al Capitalei. Aici fiecare lucrator al Cailor Ferate se regaseste sufleteste, rememorand cu piosenie trecutul si munca inaintasilor.
Fiecare dintre noi, vizitand un muzeu, poate deveni, dupa cum scria marele Octavian Goga, un "drumet statornic al lumii vesnic neschimbate". 
Muzeul CFR isi asteapta cu drag oaspetii.

Muzeograf Camil Gheorghe Pavel

Text preluat de pe: http://www.cfr.ro/jf/romana/2000_6/muzeu.htm

Ziua Copilului nu a trecut

Din categoria "evenimente frumoase, despre care e bine să spui dacă ai auzit", iată mai jos ce am primit pe mail… Nu ştiu dacă noi vom fi în Bucureşti, dar sper să putem ajunge.

Dragă om mare,

Tot stând de dimineata pana seara pe calculator, online asa cum spui tu, cred ca nu ti-ai dat seama de  un lucru destul de important: stii ce data a fost miercuri? 1 iunie, traditional Ziua Copilului. Stai, nu te impacienta pentru ca, anul acesta, Ziua Copilului nu a trecut. Asa ca m-am gandit sa iti spun eu din timp, ca sa fii pregatit: in 2011, Ziua Copilului se petrece in Bucuresti, in Parcul Tineretului, pe 11 iunie si poarta si un nume – Arenele de Joaca.

Despre ce este vorba? Niste prieteni de-ai mei, Asociatia “Sport pentru Viata”, pun la cale an de an cea mai mare petrecere sportiva pentru noi, copiii, iar anul asta au ajuns la a zecea editie. Si chiar stiu sa ne faca sa ne simtim bine si pe noi, si pe parinti: o zi intreaga, de la 12 la 8 seara, vom avea parte de peste 20 de zone unde ne putem juca singuri sau impreuna cu cei mari – volei, baschet, fotbal, stafeta, concursuri de desen, arcuri sau piticot. Unde mai pui ca putem castiga si premii! Iar mai pe seara, de la ora 18, putem alerga cot la cot cu Gabi Szabo, la Crosul Copiilor, sau sa dansam in cel mai mare flashmob pentru copii impreuna cu Diana Oprea, premianta mondiala la fitness.

Cand vine vorba despre copii si sport, “Sport pentru viata” nu se incurca: au strans pana acum la Arenele de Joaca peste 45.000 de copii in cele noua editii ce au avut loc din 2006 incoace. Impreuna cu Gabi Szabo, prietena lor cea mai buna, vor sa ne faca sa ne distram facand miscare si pana acum le-a iesit de minune!

Ce spui? Simti deja miros de copilarie? Eu ti-am scris pentru ca stiu ca ai cel putin un prichindel prin preajma si ca iubesti copiii; cred ca meritati o zi petrecuta impreuna departe de ecranul calculatorului. Si pentru ca sunt sigur ca si alti oameni mari ca tine care te citesc au uitat de ziua noastra, n-ar fi dragut sa le spui si lor la tine pe blog de Arenele de Joaca? Sa stie si ei ca nu a trecut Ziua Copilului.

Daca vrei sa afli mai multe, intra pe areneledejoaca.ro sau pe blog. Si pentru ca tot am auzit ca este la moda printre voi adultii, te poti imprieteni cu “Sport pentru Viata” si pe Facebook.

Nu uita: 11 iunie, Parcul Tineretului, intre orele 12-20. Anul acesta, Ziua Copilului nu a trecut!

Te astept cu drag,

Copilul din tine!

Arenele de joaca

De pe la noi, din Bucuresti…

Nu mă uit de fel la ştiri, la tv. Mi se par prezentate mult prea "comercial", adoptând apocalipticul drept criteriu de expunere. Plus că vor mereu să te pălească parcă după ceafă cu câte vreo creştere. Şi normal, nu e a nivelului de trai…

Prefer ştirile scrise. Dacă realitatea e prea dură, laşi scrool-ul mai încet, mai respiri un pic, nu înghiţi totul de-odată.

Dar zilele trecute una dintre ştiri mi-a plăcut. Scoasă din contextul crizei, era ceva ce aşteptam demult. Capitala va fi obligată să se spele şi să-şi cureţe murdăria animalelor. Aaa, şi nu să se spele bucureştenii în general, sau cei care circulă prin mijloacele de transport în mod special. Ci Capitala, cu ai ei locuitori, să-şi spele trotuarele.

Toată lumea se vaită, că e praf, că iarna zăpada e neagră, că e oraşul poluat… ei… dar când vine vorba de făcut ceva concret, toată lumea se codeşte. E drept că sărăceşti din câteva găleţi de apă, aşa cum declara indignată o tanti la ştiri, găleţi care oricum se scurg într-o lună picătură cu picătură, căci s-a cam uzat garnitura de la baterie. Dar cum să le dai de la tine, de bună voie, tot pentru tine?! De-a dreptul strigător la cer. Şi zăpada deranjează pe toată lumea, dar orăşenii de la bloc, cei care sunt de generaţii bucureşteni, nu ar pune nici morţi mâna pe lopată. Cum dar să iasă ei la spălat trotuarul vara?

Sunt sigură că, dacă apa este scumpă, şi comoditatea se plăteşte. Criza a adus mulţi oameni la disperare, şi pentru câţiva bănuţi vor aduce şi apa de-acasă. Ceva mai mulţi, normal…

Dar mai mult decât aceasta, mi-a mers la inimă cea privind animalele de companie. În sfârşit, vecinul de oriunde, iubitor de animale, şi care le scoate ţanţoş dimineaţa la plimbare, va fi obligat să umble cu punguţa după el şi să adune rahatul animalului. Îmi pierdusem orice speranţă, chiar mă gândeam că mai repede vor învăţa câinii să strângă singuri decât străpânii lor să se aplece. N-am înţeles de ce, că doar turnuleţul cel moale nu e cu nimic diferit faţă de cel din casă, doar trebuie adunat şi pus la gunoi… Arată la fel, deci nu poate fi problema că nu este recunoscut.

Primăria ar trebui să deschidă un site. "Urcă aici filmuleţul cu vecinul şi patrupedul prins în flagrant. Demonstrează că nu s-a aplecat, şi a trecut indiferent mai departe, şi primeşti la adresa de înscriere comisionul din amenda aplicată." Pentru asta mi-ar trebui un obiectiv trăznet, şi aş rezolva problema de la balcon, cu toţi cei care nu au bunul simţ să meargă 5 metri în plus de la scara blocului…

Dar poate în sfârşit voi putea ieşi la plimbare si să nu mai stau cu un ochi pe jos şi unul pe sus. Şi nici să nu mai stresez copiii la fiecare pas, Ai grijă în ce calci!

Mă chinui de câteva zile să mulţumesc, aşa cum pot eu, edililor locali, că în sfârşit vor măcar să facă ceva pentru revenirea bunului simţ pe făgaş normal. Căci democraţia nu înseamnă să faci ce vrei, ci că ea se întinde până acolo unde întâlneşte "democraţia" altei persoane. Şi totuşi, bomboana de pe tortul acestui subiect mi-a oferit-o una dintre vecinele de la parter.

În faţa blocului avem un spaţiu verde, destul de generos, cum şi-ar dori să aibă multe blocuri din capitală. Primăria a pus gazon, l-a curăţat. În primăvară administraţia a văruit pomii, arătau minunat! Vecinii de la etaj, probabil ceva urangutani care nu au descoperit la ce foloseşte ghena de lângă lift, au decorat gazonul cu tot felul de sticle, hârtii, iar copacii arată precum pomii de crăciun, decoraţi cu cârpe multicolore, ba chiar şi lenjerie intimă. Pe lângă acestea, mucurile de tigară găsite pe pervaz, ba chiar în casă dacă laşi fereastra deschisă, par o nimica toată. Fumează omul la geam, la ce să rişte să scape scrumiera? Aruncă mucul, doar e biodegradabil…

Dar… dacă afară e cald, şi vântul adie plăcut, de ce să nu legi o sfoară între doi copaci şi să întinzi repede la uscat orice, dar care s-ar usca de două ori mai greu în casă? Şi primul copac de pe stânga are urmele unei astfel de legături solide. Vorba aceea, n-avem nimic de ascuns. Două cearceafuri, trei cămăşi, o pereche de gogoşari… acum nu erau toate pe culme, dar ne delectăm la fiecare întoarcere acasă cu ce mai spală vrednicele noastre vecine de la parter. Deh, ghinionul nostru, stăm la etaj…

Nesimtirea bucurestenilor