atelier copii - rama foto

Atelier pentru copii (mai mari)

Două zile m-a tocat Iris la cap că se apropie ziua lui F. și ele, cele două zuze invitate, vor să îi pregătească sărbătoritului ceva „altfel“, un cadou inedit. S-au vorbit, s-au sfătuit și s-au hotărât să îi ia o ramă foto în care să prindă amintiri de-ale lor din anul de neuitat petrecut online. Dar… rama foto nu putea fi una oarecare, trebuia să fie specială, modificată, să se vadă că s-a muncit din greu la ea. Una peste alta, mă trezesc cu întrebarea de baraj:

Mam, putem face la atelier rama??

Prin mintea mea s-au defilat repede toate cutiile și cutiuțele date jos de pe rafturi, deschise de nu mai știam apoi care ce conține și pe unde se află. M-am informat când e programat dezastrul  atelierul și de la școală am ținut de volan direct spre atelier, pentru a lua toate măsurile preventive necesare.

Fetele au venit cu o ramă luată din Pepco. Inițial ne-am panicat, n-am văzut demult în comerț rame cu sticlă și în niciun caz atât de subțire, căci foița a crăpat imediat. Noroc că nu ne trebuia. Apoi mi-au explicat ce vor să facă. Privind ce își doresc și ce materiale au, am intrat un pic în depozit la dulapul cu „astea sigur nu îți trebuie ție cu copiii“, luate de la Lidl pentru că mi-a plăcut cutiuța în care erau puse și m-am gândit că sigur le voi găsi un scop în viață 🙂 .

Și apoi a început „atelierul“, pe care m-am străduit să îl fac ca la carte, adică cam cum îl desfășor și cu copii care nu sunt din familie. Să plece de la mine cu ceva nou învățat. Le-am explicat, apoi le-am pus să măsoare, să pună semne. Le-am arătat ce faci cu o sulă, cum se fixează holzșurubul cu ochi, folosind o pârghie improvizată. În final, găurile le-am dat eu, ele au înșurubat cu rândul. Ața au pus-o cum au vrut ele, încântate că am verde închis, verde deschis și alb, fix cum își doreau. Clemele mele mici de lemn nu prea le-au fost pe plac, le-ar fi vrut colorate și mai mici. Proba cu fotografiile mele le-a arătat că pe cele pe care le voiau trebuie să fie mai mici, ca să încapă mai multe.

atelier copii - rama foto

Finalul

Încântate de rezultat, fetele mele au plecat ca florile la școală, aflată la doi pași. Știu că toate bunele lor intenții includeau să facă și ordine, să pună cutiile cu accesorii la loc, dar suna clopoțelul și trebuia să fiu îngăduitoare. Dar – bonus, mi-au dat voie să folosesc produsul muncii lor pe blog.

Aștept cu nerăbdare să aflu care a fost reacția la cadou, căci, trebuie să recunosc, le-a ieșit superb. Au deviat mult de la modelul pe care îl luaseră orientativ, dar în sensul bun, îmbinând firele cu mult stil.

Iar eu… m-am simțit bine să mai organizez la atelier și activități creative cu copii (15 ani tot „copii“ înseamnă), căci îmi era tare dor, asta după un an în care am dedicat spațiul activităților mai apropiate de școală, ca româna și matematica. Sper ca acesta să fie primul dintr-o serie de vară care să însuflețească spațiul creat special pentru copii.

CASA MEMORIALĂ „ANTON PANN” Bucuresti

Casa memorială Anton Pann – București – Muzeul Literaturii Române

Ca în orice zi de marți, există trei ceasuri rele. M-am bucurat că ele au fost după-amiază, vestind cu surle și trâmbițe deschiderea școlilor și nu de dimineață, când am ales să petrec cu Iris o zi la muzeu, că doar lumea se îngrămădea la burgeri gratis, nicio șansă de aglomerație în zone cu potențial cultural. Are ea demult în plan Muzeul Holocaustului. A căutat pe net, nicăieri vreo mențiune cum că e închis, așa că am purces la drum. Cred că unul dintre cele trei ceasuri rele a fost totuși de dimineață, sau măcar o parte, căci nu se putea vizita. Apoi, dacă tot eram în zonă, am zis să mergem la Casa Memorială a lui Anton Pann, unde cu siguranță nu era nici țipenie de om.

Muzeul – mic, dar frumos amenajat. În afară de Hanul lui Manuc și câteva magazine prin Centrul Vechi, nu cred sincer că intrasem până acum în case de secol al XIX-lea. Serios, după vizită, deja mă gândesc că, venind poate el în vizită la mine, testa ecoul! Ne-am distrat, eu explicând cât puteam, căci erau multe pastile de istorie pe care nu prea poți să le legi fără câteva noțiuni de bază, Iris jucându-se cu zootropul sau cu panourile interactive. Oricum, tablourile pe „layere“ de sticlă ne-au dat gata! Superbă tehnica.

Pentru mine a fost și un fel de „readucere aminte a sesiunilor studențești“, în special examenul la româno-chirilică, căci mi-am dat silința să descifrez singură titlurile cărților publicate de Anton Pann în tipografia înființată în exact casa-muzeu. Ne-am amuzat copios și analizând viața amoroasă a celebrului autor, chiar nu aveam idee de preferințele lui în domeniu. Iris și-a dat seama că trebuie musai să citească și din raftul cu „vechituri“, așa le spune ea cărților mele din copilărie, unde Nastratin Hogea tronează la loc de cinste. Mi-a făcut poftă să le recitesc și eu, mi-am dat seama că am uitat detalii din povești și, deși le vedeam ilustrate în muzeu, pe unele nu mi le aminteam în totalitate.

CASA MEMORIALĂ „ANTON PANN” Bucuresti

Tiparnița expusă în muzeu. Sursă foto: Muzeul Național al Literaturii Române

Tutorele muzeului a apreciat mica lecție de istorie pe care am ținut-o și, deși m-am prezentat ca învățătoare, m-a încurajat să-i aduc și pe „cei mici“ la muzeu. Cei mici trebuie întâi să mai crească, să știe un pic de istorie, eventual un pic mai mult, căci exact epoca fanariotă și cea a anilor în care a trăit Pann la București nu se studiază deloc în clasa a patra. Apoi, fiind atât de mic muzeul, nici pomeneală de distanțare, deci cum să îi duci?!

Însă, dacă v-ați săturat de stat în casă, vă recomand să citiți măcar pe wikipedia o lecție scurtă despre fanarioți, Tudor Vladimirescu, 1848 și să mergeți la muzeu. O sală este dedicată Memorabilului Focului cel Mare, întâmplat în Bucuresci, în ziua de Pasci, martie 23, scris de Anton Pann , care a mistuit Bucureștiul trei zile la rând și despre care aflasem de la Muzeul Foișorul de Foc mai multe.

Foaie de titlu la „Memorabilul Focului cel Mare, întâmplat în Bucuresci, în ziua de Pasci, martie 23”, Anton Pann, scris în limba română, cu caractere chirilice

Foaie de titlu la „Memorabilul Focului cel Mare, întâmplat în Bucuresci, în ziua de Pasci, martie 23”, Anton Pann, scris în limba română, cu caractere chirilice.

Dar cel mai mult ne-am distrat în beci – căci e mult să îi spunem pivniță, unde am descoperit „Îndreptatorul bețivilor“, care cuprinde în sine numirile bețivilor, și toate faptele care curg din beție. Tipărit acum întâiu. 1832. Păcat că stăm prost la marketing, dacă era ediție tipărită, o cumpăram sigur de curiozitate din magazinul de suveniruri.

Până ajungeți aici, (Strada Anton Pann nr. 20, în spatele Colegiului Matei Basarab), puteți face un tur virtual pe pagina dedicată muzeului, unde aveți și informațiile despre program și bilete.

De reținut: în curtea muzeului este un foișor care se pretează foarte bine activităților de grup cu copiii. Poate pentru când revenim la normal…