Histria. Muzeu. Cetate. Culoarul de acces spre turnul mare al zidului de incinta

Vizita la cetatea si muzeul de istorie de la Histria

Mersul la mare a fost până acum cel puţin distractiv, de dragul copiilor. Erau mici, muzeele le treceam cu greu pe lista, nu aveau suficiente ancore în timp ca să înţeleagă, şi nici răbdare pentru a vizita. Aşa că am ales ţinte uşoare şi accesibile, cum a fost Adamclisi. În ceea ce priveşte cetăţile, se pare că nu au o înclinaţie deosebită, şi pentru ei „zidurile” sunt toate la fel.

Anul acesta, dacă tot am renunţat la sudul litoralului ca să vedem şi cum e nordul, şi trecând destul de aproape de Histria, am considerat că e momentul să mai adăugăm pe listă una din comorile noastre. Aşa că am setat gps-ul şi am pornit la drum. Neaşteptat, monumentul era semnalizat destul de bine, la toate intersecţiile, iar cu o hartă şi ceva atenţie se poate ajunge uşor. Nu vă aşteptaţi însă la asfalt, căci intraţi pe drumuri judeţene şi comunale, aşa că multă atenţie. Pregătiţi-vă cu apă şi pălării de soare, Dobrogea nu este deloc blândă vara, iar vântul adie şi nu prea.

Am parcat. Parcare generoasă, deşi părea că lumea era mai mult venită la cherhanaua de acolo decât să viziteze muzeul şi cetatea. Cum la buget se aprinsese deja beculeţul roşu, n-am intrat să văd scorurile, aşa că nu vă pot spune la ce preţ vă puteţi răcori. Muzeul e acelaşi tip de clădire ca la Adamclisi, construită special cu această destinaţie. În imaginaţia mea deja simţeam că mă răcoresc în timp ce plăteam biletele – 14 lei adulţi, 7 lei copii. Program de vizitare – vara: 8:00 – 20:00, iarna: 9:00 – 17:00 (închis luni şi marţi). Am întrebat dacă nu au o hartă a cetăţii, ceva ce să ne ajute, căci aveam un feeling cum că e musai nevoie de o astfel de unealtă. Pentru 7 lei am primit un ghid al muzeului şi cetăţii, stufos şi complet nepractic, dar tot a fost mai bine decât deloc.

 

Şocul l-am avut în muzeu. După ce că leşinam deja de cald afară, când am intrat aici era saună. Clădirea, mai mult sticlă decât zidărie, nu avea niciun pic de izolaţie sau ventilaţie. Litrul de apă luat „să fie” s-a dovedit repede necesar pentru supravieţuite. Apa curgea la propriu de pe noi, ghidul cumpărat a devenit evantai, copiii nerăbdători, iar eu făceam eforturi disperate să rezist. Dacă cumva vă trece prin minte, aşa cum mi-a trecut şi mie, că într-un muzeu temperatura trebuie să fie constantă, căci aşa scrie la legile conservării, ei bine… aici nu e. Piesele din muzeu sunt inscripţii, ceramică, rar metal, os sau sticlă, aşa că probabil s-a decis că aşa cum au rezistat 2000 de ani, nu au nevoie de tratament preferenţial. Dacă Histria ar fi avut probabil locuire continuă, şi nu şi-ar fi încetat existenţa înainte de mileniul I d.Ch., poate s-ar fi descoperit şi alte piese… mai pretenţioase.

 

Din epoca grecească a aşezării nu aş putea spune că m-au impresionat exponatele. Mă aşteptam la mai multă ceramică pictată, dar ne-am mulţumit cu câteva cioburi(cum le spun copiii), e drept, foarte frumoase. Foarte multe inscripţii, şi, aşa cum constat cu foarte mare regret, habar nu avem să le prezentăm. Trei rânduri, un nume, probabil pentru arheologi, şi eventual o datare. E greu, mai ales acolo unde e o inscripţie, să o transcrii/traduci, să priceapă şi vizitatorul neiniţiat despre ce este vorba. Doar a dat 14 lei pe bilet, ar trebui să se simtă măcar binevenit. Aşadar, vă recomand să aveţi la voi un telefon cu net, să puteţi căuta în dex cuvintele. Pentru restul, fotografii şi documentare acasă!

Am ieşit din muzeu şi ne-am tras sufletul la umbra câtorva corcoduşi. Deşi ardea aerul afară, tot era mai bine ca înăuntru. Am răsfoit ghidul, căci timp de citit în detaliu n-aveam, am căutat o hartă, pusă cu susul în jos (în cele in urmă am dibuit şi unde era busola indicatoare!) şi cu ajutorul celor câtorva fotografii am pornit la pas prin cetate. Mai cu un ochi pe pagină, mai cu altul pe unde calc, am reuşit să ne „plimbăm” imaginar prin piaţa mare, să ne gândim de ce au venit milesienii aici, ce vindeau, ce cumpărau, şi în final – de ce a decăzut cetatea: transformarea golfului în lagună şi apoi lac. 1300 de ani de istorie, vitregiţi de valuri de migratori, împăraţi „pe care lumea nu putea să-i mai încapă”, şi care şi-au lăsat semnele asupra aşezării. Ceea ce se vede acum este ultima incintă a oraşului, deja epocă bizantină. Din epoca greacă doar în partea de nord au fost descoperite urme ale zonei sacre. Săpăturile au început la Histria acum 100 de ani, în 1914, iniţiate de Vasile Pârvan, şi continuă şi astăzi, aşa cum am văzut deja zone trasate, dar fără arhelogi ori studenţi practicanţi la lucru.

 

Atât cât ne-au ţinut picioarele şi ne-a ajutat ghidul am străbătut cetatea la pas. Am ajuns până la promontoriul stâncos, am admirat lacul, şi ne-am întors, gândindu-ne cât de utile ar fi fost aici panouri explicative pentru fiecare arie delimitată. În afară de cel de la intrare nu am văzut altele. Am încercat să glumesc, că poate măcar nişte cifre pentru un (audio-)ghid, pe care aş fi dat bucuroasă banii, sau măcar nişte biete coduri QR puse pe o bară… ceva ce să dea ameţitului de vizitator o idee despre locul în care se află, şi nu să pribegească precum o oaie rătăcită prin cetate.

Cu ce au rămas copiii voi vedea mai spre toamnă. Eu am continuat acasă cu lectura ghidului, şi am completat cumva imaginile pe care mintea mea le-a înregistrat. Mă gândeam la muzeu, cum se face că nici măcar o monedă nu este expusă, deşi rolul de centru comercial al aşezării este recunoscut pe toată durata existenţei sale. Mai mult, Histria este primul oraş de pe actualul teritoriu al României care a emis monedă proprie, în jurul anului 480/475 î.Ch., monede de argint cu simbolul oraşului – vulturul pe delfin spre stânga.

Nu ştiu dacă piesele care ar fi întregit istoria aşezării se află la muzeul din Constanţa, de care aparţine şi cel de la Histria, sau la muzeul din Bucureşti. La cel din Constanţa am fost demult, nu mai reţin detalii, şi o nouă vizită nu este programată prea curând. Cel din Bucureşti este – expoziţia permanentă – închis, până se vor găsi bani… Aşadar, învăţăm deocamdată clasic, din cărţi şi fotografii. Am venit mai mult decât dezamăgită de la unul dintre cele mai documentate şi analizate sit-uri arhelogice de la noi. Concluzia e aceeaşi: nu ştim să arătăm şi să valorificăm ceea ce avem.

V-aş da un link către un site oficial al muzeului, dacă l-aş fi găsit. Pe site-ul Muzeului de Istorie şi Arheologie Constanţa există în meniu un link pentru „Muzee din teritoriu”, unde ar trebui să fie cel puţin Histria, Callatis şi Adamclisi, însă acel link nu este funcţional. Poate… cine ştie, într-un viitor în care vom pune mai multă pasiune şi atenţie la detalii. Câteva informaţii generale le-am găsit pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa.

Muzeul Cailor Ferate Romane (CFR) – Bucuresti, Calea Grivitei

Muzeul CFR BucurestiPrintre multele muzee care există în Bucureşti, dar cărora vizitatorii le trec pragul foarte rar, este şi muzeul CFR din Calea Griviţei. Recunosc, ca bucureştean de vreo 14 ani, că ştiu de ceva vreme de existenţa lui… şi am reuşit să-l vizităm la a doua tentativă. Prima dată ne-am dus tocmai în zilele în care muzeul este închis, şi copiii au fost dezamăgiţi. Mda, cine s-a gândit că, pe lângă ziua de luni, când toate muzeele sunt închise, acesta e închis şi marţi!?

Am revenit, la orele 10 trecute fix. Am luat prin surprindere întreg personalul: vizitatori fix la deschidere… mai că nu auzeam aşa, în surdină, pe Flo, din "Cars"… clienţi! vin clienţi! Preţul… mic de tot. 3 lei adulţii, 1 leu copiii. În schimb taxa de fotografiere este 12 lei.

Muzeul este mic, dar fain. Foarte multe machete, tipuri de vagoane, şi, spre deliciul copiilor, o dioramă funcţională cu macheta gării Predeal. Plus un trenuleţ electric, controlat cu telecomandă, ce putea merge înainte şi înapoi. Hmmm… le-a deschis pofta de trenuleţe, parcă văd că iar scot setul cu Thomas, şi întind şinele prin toată casa…

Ce ne-a mai plăcut foarte mult a fost macheta unei maşinării imense, pentru săpat tuneluri. Andrei a mai poposit la diverse maşinării de telegraf, la telefoanele de epocă… şi a descoperit şi colţul dedicat inginerului favorit, Anghel Saligny. Am examinat machetele, am văzut pe unde luau fochiştii cărbunii şi cum îi aruncau în cuptor. Am văzut şi vagoane pentru animale mici, pe care recunosc că nu le-am văzut niciodată în realitate. Şi, ceva la care nu ne-am aşteptat, macheta staţiei de metrou Eroilor, cu părţile "invizibile" călătorilor.

Muzeul CFR Bucuresti: Prima locomotiva care a circulat de la Bucuresti la Giurgiu, in 1869

Muzeul CFR Bucuresti

Nu aveţi nevoie de mai mult de o oră pentru a vizita cele patru săli ale muzeului. Şi, dacă aţi pierdut trenul… sau cel aşteptat are întârziere, intraţi în muzeu. Sau programaţi o vizită. Merită.

PS. Iată ce am găsit despre muzeu:

MUZEUL CAILOR FERATE

Prezentare generala

Orice asezare, indiferent unde s-ar afla, se distinge intr-un fel sau altul prin originalitate, fiecare avand un trecut propriu.
Amintirile trecutului capata personalitate din punct de vedere cultural si istoric prin intermediul caselor memoriale sau al muzeelor. In aceste lacasuri sunt pastrate mereu vii in ochii si constiinta oamenilor evenimente semnificative din viata si activitatea unor personalitati care au influentat cursul istoriei.
Indiferent de specificul unui muzeu, acesta promoveaza insesi ideile de cultura si civilizatie.
Capitala Romaniei are un intreg ansamblu muzeistic, de renume atat in tara, cat si in strainatate. Un loc aparte il ocupa Muzeul Cailor Ferate. Aici gasim o particica din inima si sufletul oricarui ceferist.
De aceea, pentru a intelege mai profund unele aspecte legate de activitatea Muzeului CFR vom face o succinta trecere in revista a istoriei si exponatelor sale.
In anul 1924 a aparut ideea infiintarii unui muzeu al cailor ferate, fapt pentru care au fost salvate de la dezmembrare sau de la distrugere mai multe locomotive si vagoane vechi, pana atunci ratacite prin diferite depouri, asteptandu-si momentul cand vor fi trimise la "fier vechi". Atunci a scapat de la casare legendara locomotiva Calugareni, una dintre primele locomotive care au circulat pe linia de cale ferata Bucuresti Filaret–Giurgiu.
Ca o solutie de moment s-a recurs la gararea pe liniile din parcul Stadionului Giulesti a intregului material rulant salvat. Practic, aici s-a format nucleul Muzeului Ceferistilor, care s-a inaugurat la 10 iunie 1939, cu ocazia aniversarii a 70 de ani de la deschiderea liniei Bucuresti Filaret–Giurgiu, in cadrul serbarilor "Ceferiadei". Toate celelelalte exponate au fost etalate in conditii improvizate, intr-o sala de 45 m lungime din cadrul arenelor aceluiasi stadion. 
In primavara anului 1953 a fost amenajat – in actuala cladire din Calea Grivitei 193 B – Muzeul Tehnic al Cailor Ferate, a carui deschidere a avut loc cu ocazia sarbatoririi centenarului liniei Bucuresti Filaret–Giurgiu, in anul 1969.
Colectiile au fost completate si imbogatite treptat, de-a lungul timpului, cu documente originale, cu machete migalos executate, fotografii de epoca, uniforme, ceasuri si multe altele.
Din ordinul conducerii Ministerului Transporturilor s-au fisat si inregistrat in actele contabilitatii Centrului de Perfectionare o multime de exponate originale reprezentand vagoane, pluguri si locomotive cu aburi. Acestea sunt in custodia Muzeului CFR si sunt pastrate in incinta unor depouri din tara. De exemplu, locomotivele cu aburi de la Muzeul de Locomotive de la Depoul Sibiu, in majoritate covarsitoare, sunt proprietatea Muzeului CFR din Bucuresti.
In prezent se fac eforturi pentru a reexpune in curtea muzeului locomotiva cu aburi de cale ingusta 763.106, care actualmente este depozitata in conditii precare.
Putem enumera cateva locomotive cu aburi care fac parte din patrimoniul national:

• locomotiva cu abur 046 CALUGARENI, de la Depoul Bucuresti Calatori;

• locomotiva cu abur 1467, de la Depoul Sibiu;

• locomotiva Diesel Electrica 241-242, de la Depoul Dej-Triaj.

Alaturi de acestea, in incinta Muzeului Cailor Ferate sunt exponate care fac parte, de asemenea, din patrimoniul national:

• firmanul sultanului Abdul Medjid din 1857;

• masa de cabinet, cu placa de marmura, ce a apartinut inginerului Anghel Saligny;

• pulverizatorul Gheorghe Cosmovici;

• injectorul de pacura Theodor Dragu;

• certificat de activitate al inginerului I.V. Cantacuzino emis de Caile Ferate Elvetiene.

Practic, in muzeu se afla materializata o adevarata istorie fragmentara a cailor ferate, pe care oricand este bine sa o rememoram.
In salile muzeului exponatele sunt prezentate publicului larg in mai multe moduri.
Sala principala adaposteste machete de locomotive cu abur, lucrate artistic, printre care la loc de frunte se afla renumita Pacific.
Tot aici este o enorma diorama care infatiseaza, prin exponatele sale, evolutia vagoanelor si a locomotivelor de-a lungul timpului. In mijlocul acesteia incanta privirea o superba garnitura a unui tren de epoca, alcatuita dintr-o locomotiva cu abur 231, plus doua vagoane de marfa, unul acoperit si altul descoperit. Garnitura are o lungime de 9 m, locomotiva fiind de 5 m, cu tot cu tender.
Descoperim, apoi, placi (unicate) ce au fost montate pe vechile locomotive cu abur: Maffei, Hanomag, Resita si altele.
Macheta functionala, demonstrativa, pe care circula minitrenulete intr-un decor interesant, este un punct de mare atractie pentru copii.
In sala mijlocie exista machete de vagoane de marfa si de calatori care reproduc pana la cele mai mici detalii modelele adevarate. Tot acolo exista o masa a impiegatului de miscare din secolul al XIX-lea, dotata cu toata aparatura specifica. De asemenea, avem expuse: o centrala de ceasuri Siemens-Halsche, vechi unelte de lucru la calea ferata, precum si un drapel care a apartinut societatii sindicale a mecanicilor de locomotiva din Cluj din anul 1927. Acesta face parte din patrimoniul national.
Sala din mijloc mai gazduieste o bicicleta mecanica (drezina) care circula pe calea ferata intre cele doua razboaie mondiale.
Un interesant tunel desparte salile intre ele. Un hol de trecere adaposteste felinare cu gaz originale. Ca o curiozitate, tot aici putem admira un minifelinar care functiona cu ulei de rapita, folosit de catre insotitorul de tren. 
In ultima sala sunt exponate de mare valoare istorica ce ar face cinste oricarui muzeu al lumii. Dintre acestea, putem mentiona:

• biroul original al inginerului Anghel Saligny (masa de lucu, calimara argintata, ochelari, tablouri, covor, trusa tehnica si o masa din marmura cu vechea harta a tarii), donat de familia sa – patrimoniu national;

• teleimprimator rapid Hughes (30 de cuvinte/min., fara decodificarea mesajului, cu un design unic – clape de pian);

• firmanul sultanului Abdul Medjid (1857) – de concesionare a liniei de cale ferata Cernavoda–Constanta;

• dosarul de rascumparare a liniei in 1862 de catre Statul Roman;

• teleimprimator Siemens cu taste metalice;

• sabie – tinuta de gala – CFR;

• medalii de o valoare deosebita;

• uniforme, sepci, ceasuri din toata Europa;

• cutia de unsoare Gheorghe Cosmovici – o mare inovatie care facilita functionarea locomotivei cu abur cu posibilitatea schimbarii uleiului la trei ani;

• piese originale de la vechile locomotive cu abur.

Toate aceste exponate sunt adevarate marturii ale perioadei de inceput a cailor ferate. Fiecare are o semnificatie anume, distingandu-se prin mesajul istoric pe care il reprezinta.
Muzeul CFR ocupa un loc aparte in peisajul cultural al Capitalei. Aici fiecare lucrator al Cailor Ferate se regaseste sufleteste, rememorand cu piosenie trecutul si munca inaintasilor.
Fiecare dintre noi, vizitand un muzeu, poate deveni, dupa cum scria marele Octavian Goga, un "drumet statornic al lumii vesnic neschimbate". 
Muzeul CFR isi asteapta cu drag oaspetii.

Muzeograf Camil Gheorghe Pavel

Text preluat de pe: http://www.cfr.ro/jf/romana/2000_6/muzeu.htm

Muzeul Pompierilor Bucuresti - Foișorul de Foc

Foișorul de Foc, muzeul pompierilor din București

Sursa: Cimec.ro

Spre marea mea ruşine, sunt încă muzee în Bucureşti pe care nu le-am văzut. Iar unul dintre ele îmi spunea parcă „Ruşinică!!” ori de câte ori treceam pe lângă el… Foişorul de Foc. Toţi locuitorii, permanenţi sau nu, au auzit de Foişor. Ştiu ce trolee şi ce autobuze te duc pe-acolo. Şoferii evită zona, căci intersecţia nu e dintre cele mai plăcute la orele aglomerate. Dar puţini ştiu că acolo este un muzeu.

Mi-am propus să recuperez, acum că copiii au crescut. Vacanţa aceasta de toamnă şcolărească a picat tocmai bine. Moartă-coaptă, trebuia să ajungem la muzeu. Urăsc să fac planuri, să le promit copiilor şi să nu mă ţin de ele. (Mai trecusem eu şi muzeul CFR pe listă, dar mai are de aşteptat.) Ieri la orele 12 trecute fix coboram la Foişor. Pentru cine nu ştie, muzeul are statut de unitate militară, iar fotografiile nu sunt permise (*vezi EDIT mai jos). Aşadar nu am cu ce să vă delectez privirea…

Pentru început, programul muzeului este marți – vineri, 9:00-17:00, sâmbătă și duminică – 10:00-16:00. Preţul biletelor este 1,5 lei pentru preșcolari și elevi, 3lei pentru studenți, 6 lei adulți, 6 lei taxa pentru ghidaj și 20 lei taxa foto. Vizita nu durează foarte mult, dar este plăcută. Începe la etajul 6 al clădirii, unde se ajunge cu liftul. Ca orice muzeu, prezentarea începe din cele mai vechi timpuri… dar noi am preferat să începem cu terasa, sub supravegherea atentă a doamnei muzeograf Loredana O., care ne-a fost şi ghid pe parcursul vizitei.

Deşi pare mic, muzeul ne-a uimit cu colecţia de pompe manuale, câteva chiar în original. Prima, datând din 1765, ne aştepta chiar la etajul 6 al clădirii. Am coborât pe treptele interioare, în formă de spirală, am admirat diverse pompe, mai mici sau mai mari, uniforme de pompieri, costume de intervenţie, decoraţii, medalii şi plachete. Iris a remarcat mulţimea de drapele, iar Andrei a zăbovit un pic asupra machetelor de maşini, reprezentând unităţile de intervenţie de-a lungul timpului. Având aproximativ 50cm lungime, maşinuţele sunt impresionante, mai ales pentru băieţei.

Am ajuns fără să ne dăm seama la parter…

Nu voi face acum o istorie a muzeului ( aici există o prezentare oficială), dar vă invit să-l vizitaţi. Telefon 021 252 28 84, muzeul.pompierilor@igsu.ro. Sunt sigură că, dacă exponatele nu îi vor atrage foarte mult, arhitectura clădirii sigur îi va impresiona.

PS. Acum ştim că 13 septembrie este ziua pompierilor.

EDIT, 8 septembrie 2015

Am ajuns, din nou, la muzeu, mai ales de când am aflat că s-a modificat regimul fotografiilor. Între timp s-au modificat și prețurile, pe acestea deja le-am schimbat în textul de mai sus, cu toate variantele incluse. Am profitat de ocazie și din pozele realizate aici, am ales câteva, pe care le voi insera mai jos.

Câteva motive pentru a vizita muzeul:

  • ai ocazia de a vedea, „de sus”, orașul. Acum 100 de ani ar fi fost cu adevărat sus, acum nu mai este nici pe departe cea mai înaltă clădire, nu mai are rol de observator, dar tot e fain. Sus pe terasă adie vântul, și e plăcut.
  • musai solicitați programare și ghidaj, dacă vreți să vă delectați cu poveștile din muzeu. Altfel pe parcursul vizitei vă va însoți un supraveghetor, care nu este în măsură să ofere și explicații.
  • duminică, 13 septembrie, de Ziua Pompierilor, muzeul găzduiește o expoziție foto documentară pe această temă, și este deschis între orele 9-15. Tot duminică, dar la monumentul eroilor pompieri din fața hotelului Marriott va avea loc un ceremonial militar (și unul religios) în amintirea sacrificiului din Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848. (Detalii aici, pentru cine nu-și amintește.)

În încheiere, un anunț în atenția cadrelor didactice (din București) interesate de parteneriat educațional cu Muzeul Pompierilor. Puteți trimite propunerea de parteneriat dnei prof. Loredana O., pe mail (lăsați un comentariu la acest articol și v-o trimit). Propunerile cadrelor didactice se discută individual, și se iau deciziile ce pot fi implementate, în funcție de timpul și resursele disponibile. 

 

Pei Pei, Nini si Chen Chen, noii delfini de la delfinariul din Constanta

Dacă pleci la mare cu doi copii mici, este aproape imposibil să eviţi un spectacol cu delfini. Anul acesta am revenit la delfinariul de la Constanţa, după experienţa de la Varna. Încă din primăvară toate canalele de şitri anunţau sosirea a trei noi delfini la Constanţa, aduşi tocmai din China. Pei Pei, Nini şi Chen Chen, chiar dacă sunt încă la începutul programului de dresaj, au reusit, preţ de 20 de minute, să îi încânte pe copii.

Numai unul dintre ei poate să execute cerinţe mai complicate, cum ar fi mersul pe coadă, salut, dans sau cântat. Acrobaţiile aeriene se reduc la lovirea mingii, încă nu au fost introduse cercurile sau alte elemente mai dificile. Poate sunt cârcotaşă, dar la un preţ al biletelor de 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii aveam ceva mai multe pretenţii. Chiar şi piticii mei îşi aminteau că la Varna a fost "mai frumos". Dar delfinii promit, sunt foarte receptivi la dresaj, şi probabil anul viitor vom avea un spectacol mult mai bun. Şi poate vor fi şi mai mulţi, căci am înţeles că se încearcă obţinerea unor pui în captivitate, toţi trei (un mascul şi două femele) fiind foarte tineri.

Un punct în plus a căpătat spectacolul pentru folosirea bazinului în aer liber, cu mult mai multe locuri şi mult mai potrivit pentru copii. Un punct l-a pierdut, cel puţin din punctul meu de vedere, pentru că spectaclul se desfăşoară numai în limba română. Iarăşi, compar cu delfinariul din Constanţa cu cel din Varna, acolo cel puţin o treime din spectacol a fost prezentat în limba engleză. Aici… am avut "noroc" că suntem români.

Dar să las şi pozele să vorbească:

Delfinariul de la Constanta, 2010

Delfinariul de la Constanta, 2010

Delfinariul de la Constanta, 2010