Am povestit mai demult [aici] cum mi-am planificat vacanța de vară pentru activitățile cu copiii din clasa mea.

La începutul toamnei m-am întâlnit cu ei (cei care erau prin oraș) și am stat de vorbă. Părerea lor a fost că am nimerit destul de bine cantitatea, dar, sub nicio formă, nu mai vor să mai scrie vreodată cerințele la matematică. În plus, ideea lor de a cere și „teme“ la AVAP a fost una pentru care s-au felicitat, provocările fiind la înălțime și rezolvate cu multă implicare și pasiune. 

A urmat apoi chestionarul pentru părinți de la începutul anului, ocazie cu care le-am cerut și câteva opinii despre isprava de astă-vară. 

Impresia generală despre proiect a fost una bună-bunicică la cei 12 participanți. M-am bucurat să văd și sugestii (pe lângă cele trei observații că a fost prea mult), cum ar fi aceea ca temele să se succeadă la două săptămâni. A fost apreciat sistemul de organizare, mereu identic în fiecare săptămână, ușor de urmărit de părinți și de însușit de către copii, care și-au dat seama repede ce au de făcut și cam cât timp e necesar. 

Chestionarul a avut și întrebare de baraj:

Cum a reacționat copilul la cantitatea de teme date pe săptămână?

În general copiii s-au văitat că e mult, că nu voiau. Și… mi se pare o reacție cât se poate de normală. Era vacanță. Cine e nebun să le ceară să lucreze?! Dar dacă a cerut doamna și le mai și corectează săptămânal, cum să nu le faci?

Unul dintre răspunsuri m-a amuzat teribil, mai ales că mi-am dat seama de „nepotrivire“ când am formulat cerința primei teme. Chiar la începutul vacanței, le compusesem o problemă despre un copil care rezolva în vacanță trei exerciții pe zi. Aș fi pus patru, așa cum aveam eu stabilit în program, dar nu-mi ieșeau „socotelile“ de rezolvare. 

Am râs în hohote când am văzut următorul răspuns:

Îmi amintesc de începutul școlii de vară când, la MEM, era o problemă despre un elev care a primit 3 exerciții într-o săptămână. Mama, dar doamna a greșit, de ce nouă ne dă patru probleme? Aici scrie trei! spus la modul cel mai serios cu putință.

Da… cine zice că generația aceasta e aeriană? Mie mi se pare foarte ancorată în realitate.

Referitor la impresia generală despre originalitatea temelor, au câștigat detașat cele la arte, cu o scoatere definitivă din clasament a celor de matematică. Mă întreb dacă mai discutam despre matematică în cazul în care le-aș fi dat un caiet cu zeci de pagini de calcule… și nu doar patru cerințe!
Culmea, despre temele de lectură nicio vorbă, însă am aflat mai târziu, la școală, că au fost perfecte, scurte și „aproape amuzante“.

Și totuși,

Care era atitudinea copilului?

Păi… mai tot timpul au lucrat împinși de la spate (7), din proprie inițiativă doar 3, iar curiozitatea în privința următoarei teme a fost doar la doi dintre ei. 

Am decis, prin urmare, să aștept cu provocările suplimentare la clasă în acest an, încă am o sumedenie de motive să îi laud pentru efortul de astă-vară. 

Chestionarul a continuat:

Ce considerați că a câștigat (sau nu) copilul dumneavoastră participând la acest program?

Cred că a fost întrebarea la care am așteptat cu cea mai mare nerăbdare răspunsurile. Voiam să văd dacă ceea ce am observat eu se vede și din partea cealaltă, așa că redau răspunsurile:

• Păstrarea memoriei, fără să uite ce a făcut la școala până în vacanță.
• Nu a stagnat și, cu siguranță, îi va fi mai ușor să se adapteze la programa următoare.
• Sunt tare fericită că nu a uitat mare parte din informațiile pe care le-a dobândit în clasa 1. A fost toată vacanța la bunici și fără teme clare, cu timp limită, nu ar fi exersat prea multe singură.
• A fost un câștig, întrucât a exersat ce au învățat la clasa I și îi va fi mai ușor în clasa II. Nu a uitat tot ce a invatat.
• Sper că a rămas măcar cu o cursivitate la transcriere și a rămas în contact cu calculele matematice. Și cu siguranța mânuiește binișor acul și ața.
• A rămas cât de cât conectat la realitatea că avem sarcini de îndeplinit și trebuie finalizate, fie că vrem, fie că nu vrem.
• Și-a umplut timpul cu informații și noțiuni utile. Și-a readus aminte de materia învățată până acum. A fost sigur un mare câștig.
• Menținerea „caldă“ a cunoștințelor dobândite în timpul anului școlar.
• Cu siguranță că și-a consolidat cunoștințe, nu a pierdut legătura cu școala, a fost permanent conectată cu sarcini de lucru, a exersat.
• S-a bucurat când a fost apreciată.
• Exercițiu, și-a păstrat achizițiile din clasa 1, satisfacția nevoii de competență.
• A fost de câștigat. Să nu uite să scrie și să citească.

Întrebarea de final a fost dacă „Și-altădată s-o facem și mai lată“.

Glumesc: Dacă vara viitoare ar fi dispuși să repete experiența. Da.

Și încerc să țin cont și de sugestii privind cantitatea și ritmicitatea – deși ele erau TOATE la alegere, opționale, nimic obligatoriu. Puteau oricând să se oprească sau să aleagă să nu facă o temă.

Am încercat și să nu mă port ca la delfinariu, pentru orice „salt spectaculos“ să dau un peștișor recompensă, deși, la finalul școlii, cine a dovedit voință și seriozitate a avut parte de ceva distracție surpriză la atelier. 

A fost cu adevărat util?

Răspunsul la această întrebare l-am dat eu, după testele inițiale. La matematică stăm minunat, dacă judec doar pe cei care au participat la cel puțin jumătate din activitatea de vară, numai Fb și doar doi de B. 

La română ne-a dărâmat dictarea. Trei luni fără niciuna s-au văzut, dar fără ea stăm aproape la fel de bine. Nu avem probleme de niciun fel cu literele, să nu mai știm să scriem. Mai mâncăm câte una, de foame, pe ici-colo, grupurile de litere dau bătaie de cap, însă copiii au o viteză de scriere foarte bună, scrisul este citeț, chiar dacă nu caligrafic, și am observat că se exprimă cu extraordinară ușurință mai ales cei care au ținut, serios, jurnalul de vacanță, cu câte o pagină dedicată fiecărei zile (și nu două-trei rânduri…). 

Cum erau versurile lui Coșbuc… să râd de fericit, să plâng?

Exact așa m-am simțit însă atunci când i-am pus să citească prima oară în clasa a doua. Variații avem, de la citit expresiv, cu intonație și, bineînțeles, corect, la citit, aproape corect, cu mici poticneli, dar capabili să sesizeze greșeala și să se autocorecteze singuri. Dar citesc! Chiar și cei despre care nu am știut nimic toată vacanța sunt tot la un nivel mai mult decât mulțumitor pentru început de clasa a doua. 

Nu e însă timp de culcat pe o ureche… Le-am spus și lor, în clasa a doua avem multe de învățat: să scriem corect (Doamna, adică cu liniuță?), să citim frumos, să socotim repede și apoi să învățăm numerele până la 1000.  Dar când părinții înțeleg și fac echipă, și progresul copilului este vizibil, iar reușita este aproape. 

PS: Și nu regret deloc programul de vacanță, cu părțile lui bune sau mai puțin bune, însă nu voi fi niciodată de acord cu tone de teme de vară date doar ca să fie și niciodată corectate, caiete de vacanță cumpărate la ofertă, un ritm haotic de lucru din care nimeni să nu înțeleagă nimic.