Pentru a doua zi din săptămâna altfel am avut un program mai simplu. Am rugat-o pe colega de limba engleză, pentru că tot are trei ore la mine la clasă, să pregătească și ea „ceva”, o oră, pentru copii. Ziua a început pentru ei cu varianta cea mai comodă, i-a lăsat să facă ce vor. Și au făcut. Clasa arăta ca după război când am intrat la 10… tabla vraiște, creta călcată în picioare, hârtii pe jos, de-am uitat că am un invitat cu mine și-am făcut întâi ordinea de cuviință. Scorpie, mi-a șoptit Bianca… Oi fi, nu zic, dar doar nu era să strâng eu! Și nici să lucrăm în dezastrul ăla…
Întâlnirea mea cu Bianca e încă unul din lucrurile frumoase pe care mi le-a adus acest blog. Am cunoscut-o prima dată din rândurile scrise de ea. După ce am împărtășit experiența pe blog, i-am scris și i-am mulțumit că a împărțit cu publicul o bucățică de suflet. Și… ne-am cunoscut. De 8 ani împărțim și bune, și rele, și e unul dintre puținii oameni cu capul pe umeri care poate da un sfat la rece când îi sună telefonul la ore nepotrivite din zi și din noapte.
Așadar, când i-am propus să mă ajute cu una din activități în săptămâna altfel, a fost săritoare ca de obicei. Prinse în micile furtuni pe care fiecare le are în viața lui, m-am bucurat că avem ceva timp și pentru noi. Apoi, dacă mă gândesc bine, a fost prima activitate cu copiii pe care am organizat-o împreună. Separat avem fiecare multe la activ. Am încercat însă, cu greu, să nu mă amestec, să fiu cel care face poze și zâmbește pe margine. Copiilor le-a plăcut, chiar dacă am urmat cumva stilul de lucru cu textul cu care erau obișnuiți. Mi-am dat seama, urmărind-o, ce fain ar fi să avem mult mai mult timp la dispoziție să ne jucăm cu un text. Să ajungem, la final, mereu la textul elevului…
Bianca a ales una din poveștile din volumul „Povești amuzante despre lucruri serioase”. Pe lângă faptul că m-am oprit după la o cofetărie, să potolesc disputa dintre Amandina și Savarina rămasă în acea parte a creierului responsabilă cu memoria gusturilor, povestea ei s-a potrivit foarte bine cu ceea ce se întâmplă de regulă și între copii – invidie, răutate, lipsă de modestie. Și, după un capitol întreg de discuții la educație civică pe această temă, înțelegerea textului nu a ridicat probleme.
Cum a doua zi, după atelierul Biancăi, am avut „Matematică distractivă”, copiii mei au ținut să-mi atragă atenția că am trișat cu programul pregătit, că am făcut în așa fel încât să avem și română, și matematică săptămâna aceasta. Nuuu se poaaaate, nu mi-am dat seama! 😀 Dar, pentru că mereu există un „dar”, n-am putea să le facem așa și pe celelalte?!
Cred că, dacă stau să răsfoiesc blogul, undeva mult în urmă, am spus același lucru ca ei: de ce nu facem oare toată școala să fie altfel!? Încă n-am un răspuns… Dar am o încheiere:
Mulțumesc, Bianca!
Apariții ale Biancăi Timșa Stoicescu:
