Globuri din becuri

Una din ideile de pe listă, şi pentru care păstrez de astă-vară două becuri arse, ultimele „clasice” pe care le aveam, este aceasta a decoraţiunilor. Iniţial am vrut să pictez becul cu acrilice, şi să iasă un moş în toată regula. Apoi m-am gândit să încerc ceva diferit.

Aveţi nevoie de: sfoară de cânepă, banda dublu-adezivă (pentru a vă uşura munca), lipici super-adeziv (picătura, prenandez), decoraţiuni.

Am pus banda dublu-adezivă pe o latură a becului, şi am început să înfăşor sfoara de la filet. Breteaua agăţătoare am făcut-o prima, apoi am înfăşurat peste ea. Am continuat până jos. Mai dificil a fost să ne hotărâm cum le decorăm. Iris s-a ocupat de moş, eu de cel cu fundiţă.

glob-bec-2

glob-bec-1

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie