Ca în orice zi de marți, există trei ceasuri rele. M-am bucurat că ele au fost după-amiază, vestind cu surle și trâmbițe deschiderea școlilor și nu de dimineață, când am ales să petrec cu Iris o zi la muzeu, că doar lumea se îngrămădea la burgeri gratis, nicio șansă de aglomerație în zone cu potențial cultural. Are ea demult în plan Muzeul Holocaustului. A căutat pe net, nicăieri vreo mențiune cum că e închis, așa că am purces la drum. Cred că unul dintre cele trei ceasuri rele a fost totuși de dimineață, sau măcar o parte, căci nu se putea vizita. Apoi, dacă tot eram în zonă, am zis să mergem la Casa Memorială a lui Anton Pann, unde cu siguranță nu era nici țipenie de om.
Muzeul – mic, dar frumos amenajat. În afară de Hanul lui Manuc și câteva magazine prin Centrul Vechi, nu cred sincer că intrasem până acum în case de secol al XIX-lea. Serios, după vizită, deja mă gândesc că, venind poate el în vizită la mine, testa ecoul! Ne-am distrat, eu explicând cât puteam, căci erau multe pastile de istorie pe care nu prea poți să le legi fără câteva noțiuni de bază, Iris jucându-se cu zootropul sau cu panourile interactive. Oricum, tablourile pe „layere“ de sticlă ne-au dat gata! Superbă tehnica.
Pentru mine a fost și un fel de „readucere aminte a sesiunilor studențești“, în special examenul la româno-chirilică, căci mi-am dat silința să descifrez singură titlurile cărților publicate de Anton Pann în tipografia înființată în exact casa-muzeu. Ne-am amuzat copios și analizând viața amoroasă a celebrului autor, chiar nu aveam idee de preferințele lui în domeniu. Iris și-a dat seama că trebuie musai să citească și din raftul cu „vechituri“, așa le spune ea cărților mele din copilărie, unde Nastratin Hogea tronează la loc de cinste. Mi-a făcut poftă să le recitesc și eu, mi-am dat seama că am uitat detalii din povești și, deși le vedeam ilustrate în muzeu, pe unele nu mi le aminteam în totalitate.
Tiparnița expusă în muzeu. Sursă foto: Muzeul Național al Literaturii Române
Tutorele muzeului a apreciat mica lecție de istorie pe care am ținut-o și, deși m-am prezentat ca învățătoare, m-a încurajat să-i aduc și pe „cei mici“ la muzeu. Cei mici trebuie întâi să mai crească, să știe un pic de istorie, eventual un pic mai mult, căci exact epoca fanariotă și cea a anilor în care a trăit Pann la București nu se studiază deloc în clasa a patra. Apoi, fiind atât de mic muzeul, nici pomeneală de distanțare, deci cum să îi duci?!
Însă, dacă v-ați săturat de stat în casă, vă recomand să citiți măcar pe wikipedia o lecție scurtă despre fanarioți, Tudor Vladimirescu, 1848 și să mergeți la muzeu. O sală este dedicată Memorabilului Focului cel Mare, întâmplat în Bucuresci, în ziua de Pasci, martie 23, scris de Anton Pann , care a mistuit Bucureștiul trei zile la rând și despre care aflasem de la Muzeul Foișorul de Foc mai multe.
Foaie de titlu la „Memorabilul Focului cel Mare, întâmplat în Bucuresci, în ziua de Pasci, martie 23”, Anton Pann, scris în limba română, cu caractere chirilice.
Dar cel mai mult ne-am distrat în beci – căci e mult să îi spunem pivniță, unde am descoperit „Îndreptatorul bețivilor“, care cuprinde în sine numirile bețivilor, și toate faptele care curg din beție. Tipărit acum întâiu. 1832. Păcat că stăm prost la marketing, dacă era ediție tipărită, o cumpăram sigur de curiozitate din magazinul de suveniruri.
Până ajungeți aici, (Strada Anton Pann nr. 20, în spatele Colegiului Matei Basarab), puteți face un tur virtual pe pagina dedicată muzeului, unde aveți și informațiile despre program și bilete.
De reținut: în curtea muzeului este un foișor care se pretează foarte bine activităților de grup cu copiii. Poate pentru când revenim la normal…
