Aniversări cu COVID

Aniversările au farmecul lor. Copiii vor o super-petrecere, din păcate acum nici de una la care să vină doar bunica cu un cadou nu au parte. Dacă mama nu e pricepută în ale bucătăriei, nici tortul nu e garantat. Nimic mai trist decât să fie ziua ta în vremuri ca cele pe care le trăim noi acum. Am ratat și noi două reuniuni de familie, pe care le așteptam de ceva vreme. Prima a fost nepoata mea, pe care am văzut-o live pe net suflând lumânările și am cântat cum am putut mai bine… Ecranul cu fețele noastre apare în poza de la ziua ei. Apoi a venit ziua mamei mele. Am făcut iar video-conferință și, ca să avem amintire, avem o captură de ecran cu fețele noastre. Dar bunica e în grupa de risc, cum să te joci cu „cadourile”?! Nu ne-am dus la ea.

Las adulții. Citeam și pe net că mulți se confruntă cu această provocare, de a face totuși copilul să simtă totuși că este o zi altfel. Și oamenii sunt destul de inventivi. Totuși, nu e chiar de ici, de colo, să organizezi ceva. Înainte să se decidă închiderea școlii, am avut parte de o aniversare la clasă, cu bomboane și cu cântec. Am aflat apoi, printre lecții și întâlniri video, că urmează aniversarea altui pitic din grup. M-am tot gândit ce să fac să marcăm ziua lui, așa că am fost mai mult decât fericită că am organizat grupul de pe G-Class, căci am putut să dau „temă” personalizată, fără să vadă și sărbătoritul, să ne organizăm, cu mic cu mare, să facem o galerie de felicitări și să ne întâlnim online să cântăm La mulți ani! Au fost încântați de idee și au fost mai punctuali ca niciodată în conferință. Tot stăteam de vorbă că e „petrecere surpriză”, noi stăm ascunși după o canapea imaginară și așteptăm personajul principal să intre pe ușa virtuală.

Și… ca la orice petrecere-surpriză, numai sărbătoritul lipsea, pentru că nu am avut niciun complice care să îl „aducă“ la party. Așa că am pus mâna pe telefon, am devoalat surpriza mamei, care l-a adus în cele din urmă în încăpere, unde 11 pitici așteptau emoționați cea mai trăsnită petrecere la care au fost până acum. Am cântat în cor. Nu întrebați ce a ieșit, vă spun doar că intenția contează, surpriza și bucuria copiilor. Am pus felicitările pe ecran partajat, s-au bucurat și cei care le-au făcut, dar și destinatarul, care le-a salvat ca amintire. Eu i-am lăsat apoi singuri să discute și am ieșit din întâlnire. Au nevoie și de un timp al lor.

Sper ca până la vară, când sunt următorii sărbătoriți ai familiei, ori să ieșim din casă, ori să învăț să fac tort.

Până una-alta, voi ce idei aveți pentru astfel de aniversări? E tare greu să fii mic și, deodată, absolut tot ce era distractiv să fie tăiat de pe listă. Ce ați mai auzit sau ce ați făcut, dacă ați avut acasă un mic sărbătorit?

„Caracatita” printre noi

Printre cadourile pe care Andrei le-a primit de ziua lui, cel care mie cel putin mi-a facut mare placere a fost o carte.

Este tare greu cand trebuie sa faci un cadou aniversar. Pe de o parte, te gandesti sa iei o jucarie, ceva ce sa-i faca placere copilului. Caci o jucarie il va tenta oricand. Dar, ai de ales, o jucarie care va fi atractia zilei si va fi uitata maine… ? Sau ii iei ceva folositor, ceva de imbracat – hainutele prind intotdeauna bine. N-am vazut insa pana acum nici un copil cu fata trasfigurata de fericire cand a primit un trening… Aa, s-a mai intamplat sa vad in extaz fetite cand primeau bluzite sclipitoare (ce-or avea fetitele mici, parca sunt struti, cum au ceva stralucitor, cum le sare adrenalina…). EU personal prefer sa iau jocuri educative.

Din fericire alor mei le plac cartile. Cred ca pe tema Disney am cumparat cam tot, si nu e nimic mai placut ca seara inainte de culcare sa-si aleaga singurei cartea din biblioteca (trecem peste scandalul care urmeaza… „Eu am ales primul, pe-a mea o citim!”). Pana la urma insa am cam ajuns si eu cu rabdarea la limita. Le-am invatat pe dinafara, si nu stiu cum de nu se plictisesc sa asculte mereu aceeasi poveste…

Asa ca m-am bucurat tare mult cand Andrei a primit cartea. Si el s-a bucurat, caci cartea e cu dedicatie de la prietenii lui. „E o amintire, mami!”. Da. Corect, si eu am atat de multe carti de care m-am atasat. Mai ales cele primite cadou, cu cateva randuri scrise din suflet.

De ce m-am bucurat eu? Pai in primul rand ca aveam altceva pentru lectura de seara. Apoi, povestioarele sunt scurte (le ador, nu trebuie sa citesc 45min la o poveste!). Sunt putin cam grele pentru 6 anisori, nu mai spun pentru 4, de multe ori trebuie sa citesc randul inainte si sa inlocuiesc cuvintele mult mai dificil de inteles. Pe scurt, se descrie un caz, din viata de zi cu zi a copiilor (scolari mici), si, discret, copilul-erou analizeaza impreuna cu parintii si gaseste o solutie. La noi merge mai greu cu analiza, de multe ori trebuie sa le explic morala din spatele povestirii, dar le plac.

In plus, grafica este de contur, si destul de reusita pentru copii, poate fi colorata cu usurinta.

In incheiere, am sa va explic pe scurt titlul cartii…

Victor, un baietel singuratic, fara prea multi prieteni, incepe inexplicabil sa se poarte urat cu singurul lui prieten, Edi. Acesta, desi avea multi alti prieteni, il considera pe Victor prietenul lui cel mai bun, si sufera, mai ales ca nu intelege comportamentul lui Victor. Apeleaza la matusa acestuia, pentru a afla ce se intampla. Aceasta ii explica foarte frumos lui Victor ca nu trebuie sa se teama, Edi ii este prieten si nu-l va rani. Sa nu se poarte ca o caracatita (sepie dupa mine) care tulbura apa in jurul ei si dispare din raza dusmanilor. Victor a inceput sa se poarte din nou frumos, si in curand s-a integrat in grupul mare de prieteni ai lui Edi.

Cartea nu este numai pentru copii, este utila si pentru parinti, cu sfaturi despre gestionarea conflictelor dintre copii.

Spor la citit!