La ZOO - proiect clasa întâi

La ZOO – proiect de grup la clasa întâi

În ultimul timp mă simt ca cel de-al treilea purceluș care își făcea casă din cărămidă, timp în care ceilalți doi își trăiau viața din plin, distrându-se după ce au improvizat un adăpost. Nu e zi să nu mă întreb dacă are sens să mă mai agit cu atâtea reguli de distanțare și respectarea lor. Copiii sunt la limită, eu la fel… dar pandemia nu s-a terminat. Restricțiile nu s-au ridicat și nu noi facem regulile.

Eram zilele trecute în curte, la joacă cu creta pe asfalt, pentru un 1 Iunie întârziat de ploile din București. Doamna, ne dăm măștile jos? Oficial nu a sosit nimic, regulile nu s-au schimbat. 100 de metri mai încolo e parcul unde ei stau fără mască de luni de zile. Dar… noi eram chiar în dreptul porții. Oricine ne-ar fi putut fotografia și să ajungem vedete la știri ori pe internet că am decis să nu mai respectăm dispozițiile. Le-am spus și lor și am strâns din dinți. Respecți regulile pentru că există, nu pentru că îți plac. Dacă e bine sau nu… e greu să judec eu. Dar instituțiile au o ierarhie și când fiecare face ce vrea, iese haos.

Cam tot așa mă simt și când văd pe rețele poze cu copii lucrând în grup, de parcă la interior nu mai există reguli de distanțare, ori pentru transferul de obiecte. Sunt școli în care stau câte doi în bancă, eu de ce nu aș putea să îi pun în perechi?! Pentru că… eu am spațiu de distanțare, nu? În condițiile acestea, să lucrăm în comun la proiecte pare o idee undeva, departe, într-un alt viitor. Să găsesc un mod în care să o putem face totuși a fost o provocare.

De ce ZOO?

Am avut multe texte despre animale în materialele noastre de învățare și un proiect pe această tema era musai necesar. Mi-aș fi dorit o excursie adevărată la ZOO, dar e exclus, și pe site-ul lor e menționat că nu ai voie în grup. Așadar, i-am lăsat să își aleagă fiecare câte un animal. Platforma online a clasei rezolvă decent orice problemă de „alegere“, pun o întrebare în Classroom, bifez să își vadă reciproc răspunsurile și fiecare face opțiunea. Am pregătit apoi poze pe dimensiune pentru fiecare și le-am dat explicat în clasă ce și cum.

Normal că există mereu câțiva copii care nu apucă să își exprime dorința, căci, deși eu anunț la școală că trebuie verificată după-amiază platforma, uită. Iar părinții au treburi mai importante de făcut decât să fie la curent cu adresa de mail a copilului, sincronizată pe telefon. Așa că pentru ei am ales eu câteva din ultimele animale/păsări învățate, ca să nu rămână doar niște nume pe caiet la cele mai rare litere din alfabet.

Toată lumea a înțeles ce are de făcut, am distribuit pozele, am dat termen o săptămână să afle cât mai multe informații despre animalul primit și să scrie pe „plăcuța informativă“ ceea ce cred ei că este mai interesant.

Ziua cea mare

Încântare maximă de dimineață, fiecare voia să se laude cu produsul muncii. Încâ lucrăm la „nu pui dimineață pe catedră tema, aștepți cu ea în bancă să ți-o cer“. Au citit pe rând, în fața clasei, am estimat distanțe, mai ales la felinele care săreau acrobatic. Am constatat că nu e ușor să citești propriul scris. Apoi eu preluam „cușca“ și o lipeam pe cele două coli mari. Trăiască tabla mea cu liniatură, de mare folos a fost în acest an, am putut să prindem proiectul acolo și să îl lăsăm să zacă liniștit până l-am terminat.

Normal că, la prima strigare, lipseau câteva animale. Am mai dat o șansă, un weekend de gândire, dar, din păcate, două tot nu s-au prezentat la apel. Am terminat însă proiectul, iar la ora de arte ne-am ocupat de decorarea acestuia, astfel încât să fie cât mai interesant. Și pentru că distanța trebuia măcar aparent păstrată, fiecare desena în bancă, decupa, adăuga lipici și venea apoi și le lipea. Pentru activitate am folosit o carte mai veche, Animale din junglă, dintr-o colecție mai veche de la Editura Teora, prezentată acum mulți ani pe blog, care le-a plăcut enorm copiilor, încât mă gândesc să le mai aduc și din celelalte.

La final, când am rămas singură și am fotografiat proiectul, mi-am dat seama cât sunt de mândră de ei. S-au implicat, unii au muncit serios, au scris chiar o pagină A4 la interior, au lucrat acasă decorațiuni și au venit cu ele, iar apoi au stat să citească ceea ce au scris ceilalți. Chiar și când le-am citit cu pixul corector în mână, am găsit nesperat de puține greșeli, un semn minunat că suntem pe drumul cel bun, la finalul unei clase întâi cum n-au mai avut alți copii.

La ZOO - proiect clasa întâi

„Ziua animalelor de casă” – la școală

Reîntoarcerea mea la catedră a fost un moment care, în timp, a suferit mai multe fixări pe axa timpului. Întâi de toate, când am decis să fac altceva cu viața mea, l-am plasat într-o altă viață, dacă există reîncarnare. Niciodată însă să nu spui niciodată… După ceva ani am constatat că apa vieții mă duce, fără să vreau, tot spre copii și spațiu educațional. Acum patru ani am vrut, într-un moment de cumpănă, să mă reîntorc. Doar că nu am vrut ca profesor la gimnaziu/liceu, așa cum puteam s-o fac, ci la cei mici. Surpriză: neavând liceul pedagogic, eram considerată complet „necalificată”. Având experiențe directe, pe copiii mei, cu astfel de încadrări, oameni care nu știau ei împărțirea cu rest, darăminte să le mai explice și altora, și văzând cum sunt priviți, ca „incompetenți”, n-am vrut să-mi lipesc o astfel de etichetă. M-am încăpățânat, am luat școala de la capăt, și anul acesta mă întorc, cu acte în regulă, la clasă.

Voi avea clasa a III-a (dacă nu cumva se practică și pe la noi „nu aduce anul ce aduce ceasul”), și, pe lângă panica de început de an, groaza care mă apucă când văd câte hârtii sunt de făcut – și de fapt nu știu de unde s-o apuc mai întâi – mai am parte și de „susținere” acasă. Iris pare mai încântată de 1000 de ori decât sunt eu de faptul că sunt din nou profesor activ. Așa că toată ziua vorbește continuu, îmi dă sfaturi, încât am ajuns s-o rog să le scrie, că poate ratez ceva. Dintre toate ideile ei năstrușnice de a face „altfel” școala, adică pornind de la ce își doresc copiii să fie școala, și nu ce decid alții pentru ei, în ultimele zile s-a detașat clar ziua animalelor de companie, sau, în varianta ei, orice le-ar da ocazia copiilor să aibă parte de o zi amuzantă.

O știu că nu renunță ușor… la grădiniță a înnebunit-o pe miss O., până când i-a dat voie să meargă cu hamsterul și să le vorbească despre el copiilor. La școală a încercat continuu să propună ca activitate ziua animalelor, doamna M. i-a rezistat, și n-a ieșit zoo acolo… Acum, la gimnaziu, tot speră că va avea ocazia să discute cu doamna de biologie, mai ales că urmează zoologie într-a șasea, să ilustreze lecțiile cu ce are fiecare pe acasă… iepuri, hamsteri…

Singura victimă sigură rămân eu. Eu trebuie să îi pun planul în practică… am rugat-o să se gândească nițel: cum să împăcam hamsteri, porcușori, pisici și câini, ba chiar și pești, țestoase și altele asemenea? Bine, atunci să îi pui să povestească fiecare, pe rând, într-o zi, și dacă e mic, să îl poată aduce! N-am promis, dar e o idee.

Credeam că am închis subiectul. Constat însă că a câștigat doar o bătălie din război. Nu s-a mulțumit însă.

Ce pui în colțul viu?

Să am un „colț viu” e un plan vechi al meu… cât de viu, e relativ. În primul rând mă bucur că am în clasă multe (dar multe!) flori. Ceea ce înseamnă că vom avea clar un responsabil cu udatul, și să văd cum anume, ca să nu inundăm sala de fiecare dată… Mi-am luat zilele trecute mimoze, doar că sunt atât de mici, abia le-au dat primele frunze, că trebuie să am mare răbdare cu ele. Intenționez să iau și un pește nepretențios. Și cum o să-l cheme? Am eu o idee! Sushi! Iar punctul de maximă atracție va fi să-mi iau un hamster…  E tot din seria lui „niciodată”, când l-am îngropat pe ultimul, am zis că nu va mai fi altul… dar nu mă pot abține…

Copiii voștri ce părere au? Am avea sau nu nevoie să împărtășim și aceste experiențe?

 

Craciunul din padure, in Animale salbatice din hartie (*15)

Am spus deseori că numerele mele favorite din colecţia Idei creative sunt cele care includ modele ce pot fi decupate şi aranjate. Mi-am uşurat foarte mult munca cu copiii pregătind modelele pe calculator, separând elementele şi dându-le copiilor doar fişele finale, de pe care decupau piesele şi le asamblau. Altfel, modelul se copiază pe calc, se foloseşte apoi efectul indigo şi se transferă pe foaia finală. Necesită multă răbdare şi timp, ceea ce eu nu am… timp mă refer, nu că la „răbdare” aş sta mai bine când se referă la lucruri de rutină.

idei-creative101-casa3

Răsfoind numărul 101 – Animale sălbatice din hârtie, ne tot gândeam – şi eu şi Iris – ce anume să pregătim ca proiect de Crăciun. Am ajuns aproape la ultima pagină, la proiectul „vulpea şi iepuraşul”, care stăteau lângă un brad. Ca-n reclamă, am schimbat povestea. Crăciunul aduce magia şi în pădure, transformând în prieteni vechii duşmani. Vulpea şi iepuraşul nu mai stau lângă un brad simplu, am renunţat la trunchi şi l-am decorat de Crăciun. Nu am lucrat cu carton, am ales pentru tablou spumă eva, aşadar n-am putut printa modelele, ci le-am copiat cu calc.

idei-creative101-casa2

În volum sunt o sumedenie de idei frumoase, cel ales de noi a concurat cu bufniţele, foarte potrivite pentru a fi agăţate pe post de ornament pentru pomul de iarnă. În afară de acestea mai avem: veveriţa şi ariciul, şoricelul şi cuibul de păsărele, vulpea cea şireată, ornament cu căprioare, pădurea veselă, porcuşori mistreţi, ciocănitoarea şi liliacul, lupul şi ratonul, broscuţe la plimbare, bursucul şi salamandra, ornament cu şoricei, vulpea strângăreaţă, bufniţe primitoare. Ca de obiei, volumul debutează cu un capitol dedicat materialelor, uneltelor şi tehnicilor de lucru, mai ales pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu colecţia sau nu au mai lucrat proiecte asemănătoare.

idei-creative101-casa1

Cartea o puteţi găsi în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării: Libris (transport gratuit), eMag, elefant (transport gratuit in Bucuresti si CLuj, cu ridicare din librarie centrala), Librarie.net, AdevarulShop, BestKids.

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun | Biblioteca Năzdrăvanilor 

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Animale din lana filtuita – Idei creative 93

Animale din lana filtuita, Idei creative, editura Casa

Toamna aceasta cea mai grea „provocare” pe care am acceptat-o a fost cea a lânei filţuite… provocare pe care am primit-o de la editura Casa odată cu numărul 93 al colecţiei Idei creative, Animale din lână filţuită. Nu aş fi reuşit să rezolv tema fără ajutorul magazinului Art&Hobby Creativ, care, pe lângă o sumedenie de sfaturi, mi-a oferit şi materialele necesare. Faţă de numărul cu Bijuterii, acesta nu părea mult mai dificil, motiv pentru care tehnica propusă – cu acul de filţuit – a fost prima încercată.

Să încep cu cartea. Modelele incluse sunt de-a dreptul superbe! Aproape că n-am ştiut ce să alegem, le-am fi vrut pe toate. Iris a triat repede, facem şoriceii. Eu le-am admirat la rând, şi-mi imaginam ce menajerie în miniatură aş putea avea: ursuleţi, iepuraşi, răţuşte, pisică, vulpe, bursuc, căluţi, purceluşi, păsărele, căţeluşi, ţestoase, focă, porcuşor de guineea. Ba chiar sunt două propuneri pentru a decora papuci de casă şi o gentuţă. Sunt inserate la mijloc modelele-ghid, în ce formă trebuie prelucrată şi adusă lâna pentru a realiza o figurină.
Nu ne-am înţeles, aşa că a rămas ca Iris: şoriceii. Am citit încă odată cele patru pagini despre materiale, unelte şi paşii de lucru, şi ne-am apucat de treabă.

Animale din lana filtuita, Idei creative, editura Casa

Am pregătit lână colorată, baza de lucru – un suport din burete presat, şi acele de filţuit. Am primit şi un mâner pentru ace, în care am fixat cele şase ace noastre. Şi de aici a început distracţia. Cu acele prinse în mâner ne-am descurcat cât timp aveam o bilă mare de lână. Dar pe măsură ce aceasta se micşora, am început să folosim un singur ac. Contrar ideii noastre, acul de filţuit nu e un ac normal. Privit de aproape, are vârful, cam doi centimetri, cu câţiva colţişori fini, care introduc firele de lână în interiorul ghemotocului, acesta devenind din ce în ce mai bătut. Am lucram cu rândul, când eu, când Iris, şi după primul şoricel au urmat trei zile în care nici la tastatură nu puteam să scriu. Oricât ne-am dat noi silinţa să filţuim numai lâna, ne-am filţuit şi degetele bine de tot. Am perseverat amandouă, mai ales că ne-am necăjit foarte tare când rezultatul nostru era foarte departe de imaginea din carte. După ce ne-am vindecat degetele, am luat-o de la capăt… nici al doilea nu arăta extraordinar, dar promitea. Ne-am decis apoi să facem breloc cu porcuşor de guineea, care de data aceasta ne-a satisfăcut orgoliul. Ochii din lână nu prea ne-au ieşit, aşa că am ales să-i coasem două mărgeluţe. Pentru cele trei animăluţe am sacrificat două ace, care s-au rupt. Citisem în carte că, dacă nu le foloseşti pe aceeaşi direcţie, şi le îndoi, se rup. Iris l-a rupt pe primul, eu pe-al doilea… Al treilea a fost sacrificat săptămâna trecută, când Iris a realizat balaurul pentru tema săptămânală de pe site.

Animale din lana filtuita, Idei creative, editura Casa

Animale din lana filtuita, Idei creative, editura Casa

I-a plăcut foarte mult să lucreze cu lâna, chiar dacă s-a înţepat. Pentru balaur a folosit ambele tehnici. Capetele şi corpul de bază le-a realizat cu ajutorul apei şi săpunului, ca la bijuterii. Corpul l-a făcut dintr-o bulina mare cenuşie, realizată cu apă, peste care a filţuit cu acul un strat subţire verde. După modelul pe care i l-am arătat, cu burtică şi pete, a adăugat galben. A filţuit cam mult burta, şi bila de bază s-a cam turtit. Pentru finisarea balaurului am ajutat-o să lipească sârma pluşată cu silicon fierbinte, şi i-am explicat cum să confecţioneze coada din fetru. Decoraţiunile sunt ideea ei, două capete mai prietenoase, două mai fioroase, în ton cu Halloweenul care se apropie. Acum se gândeşte cum anume ar putea folosi lâna pentru decoraţiuni de sărbători, şi deja ia în calcul ceva mărţişoare.

Balaur din lana filtuita

Art Hobby Creativ

Dacă am reuşit să vă provocăm, puteţi găsi materialele şi uneltele necesare în magazinul online Art&Hobby Creativ, la rubrica dedicată, Pâslă, fetru, lână.

Cartea o puteţi achiziţiona din librăria online a editurii Casa, sau din librăriile online elefant, libris (transport gratuit), AdevarulShop, librarie.net, eMag, BestKids.

 

Animale de plus – Foca (Idei creative 7, editura Casa)

idei-creative7-casa1

Am destul de multe volume din colecţia Idei creative de la editura Casa ce-şi aşteaptă cuminţi rândul pe masa de lucru. Cum tot mă chinuiam să găsesc o idee de sezon – un om de zăpadă din ghiveci ceramic (pe care încă nu l-am dibuit), am descoperit un număr ce-mi e tare drag, dar din lipsă de materiale, tot aşteaptă.

Ieri mi-am făcut drum în Obor, să caut… pluş. În teorie sună bine, dar cum mă pricep la textile mai ceva ca croitoraşul cel viteaz, m-am dus şi eu la primul stand cu metraje… Ştiţi, caut şi eu pluş… materialul acela de-l iei în braţe şi nu-ţi mai vine să-l laşi! – Aaa, nu la noi (mătăsuri şi catifele), mergeţi după colţ, la bumbace! La „bumbace” găseşti cam tot ce vrei în materie de finet, sau pânză imprimată pentru lenjerii haioase, polar şi… prosop. Căci aşa îi zice materialului meu. Doamnele tare amabile, le spun la ce-mi trebuie. Sugerează polarul, dar nu-mi place. Aşa că iau pluşul meu. „Doar” 38 lei metrul, dar cu lăţime de 1.9m. Cer sfios 40cm, mă gândeam că nu îmi dă, dar merge.

Acasă pun materialul direct pe canapea, copiez repede modelul cu foaie de calc; trec peste dezamagirea că mi se pare foca prea mică – aproape 30cm, şi mă apuc de treabă. Trasez modelul cu marker, nu îmi dau seama pe moment că se ia culoare pe mâini… asta am văzut la cusut. Apare problema că nu ştiu dacă după spălat voi avea o focă portocalie. Dar nici nu ştiu cu ce aş putea scrie pe un astfel de material. Am senzaţia că am trasat modelul pe dos, căci pe faţă perii sunt mai mici şi mai uniformi. Dar tot pufoasă este, aşa că nu contează. Croiesc modelul, cu 1.5cm în plus faţă de linie, şi mă apuc de cusut. Puful e groaznic, cel tăiat, se prinde pe aţă, înfundă urechea acului… Dar trecem peste, ajungem la umplutură. Vată nu am, dar îmi aduc aminte de o pernuţă umplută cu vatelină, şi are şi fermoar să pot scoate. Sacrificăm perna, umplem foca. Boticul l-am cusut cu mohair negru. Ochii… de unde ochi de sticlă!? Nici n-am vazut aşa ceva prin magazine, mă resemnez şi caut doi năsturei. Aş pune ochi mobili, dar nu ştiu dacă ţin lipiţi cu silicon, şi nici n-am idee cum să-i cos.

Foca din plus

L-am luat lângă mine în pat, căci îl ador! N-am mai făcut o jucărie de când eram mică, şi croşetam păpuşi. Ce am în plan? să o fac şi pe mama lui… dar întâi să măresc modelul. Apoi e faină şi bufniţa, dar îmi trebuie maro – fetru. Şi raţa e genială, şi căţelul, uşor şi dintr-o singură culoare este elefantul şi peştişorul… Mai sunt modele pentru broscuţă, dinozaur, vulpe iepuraş.

idei-creative7-casa2

Cartea o găsiţi în librăria editurii Casa, sau în librăriile online elefant, librarie.net , bestkids, adevarul shop.

 

Alte modele:

Atelierul de creatie

Genius: joc-enciclopedie pentru copii de la editura Gama

Vacanţa aceasta, atât cât am petrecut-o împreună cu copiii, a fost una dedicată jocurilor. Chiar dacă rummy rămâne modul ideal de a „pierde timpul” în familie, mare priză au avut anul acesta jocurile inteligente, cum le spune Andrei. La târgul de carte am văzut prima dată la editura Gama jocurile-enciclopedie, pentru copii de cel puţin clasa I – căci trebuie neapărat să ştie să citească cursiv – din seria Genius. Poate nu devii chiar geniu după câteva runde, dar în mod sigur ai ce învăţa din ele. I l-am arătat pe cel cu Mitologia greacă, zeii şi eroii, căci tot ne chinuim de ceva vreme să aprofundăm Legendele Olimpului. (Dar nu ii plac şi pace. Preferă să citească orice altceva…) Prima lui reacţie când l-a văzut a fost Uite, mami, un joc la care o să mă baţi măr. Ei bine, nu e chiar aşa, căci din toată încrengătura familiilor olimpiace, îmi mai amintesc şi eu în linii mari poveştile…

genius-gama1

De Crăciun a găsit sub brad celelalte variante, şi preferatul lui imediat (bucuros mai ales că scăpa de Zei) a fost cel despre oameni celebri. Recunosc că şi eu sunt depăşită, şi jocul este un mod foarte bun de a reactualiza informaţii demult căzute sub praful timpului. Maniera de joc este aceeaşi pentru toate cele patru formule disponibile în acest moment. Fiecare jucător îşi alege o culoare (ideal este ca la repetarea jocului să schimbi culoarea, sau să o tragi la sorţi), şi primeşte o carte cu informaţii. Pe lângă aceasta, fişa cu întrebări ce-i revine o primeşte oponentul său din stânga. Jocul include o clepsidră, care măsoară timpul avut la dispoziţie pentru a parcurge fişa (3 minute). Dai cu zarul… în funcţie de numărul de puncte şi poziţia pe tabla de joc, vezi ce fişă trebuie să parcurgi. Ai la dispoziţie o clepsidră pentru a citi, apoi răspunzi la întrebarea corespunzătoare de pe fişă… nu ai răspuns corect, tura următoare rămâi la aceeaşi fişă, pentru aprofundare. Jocul este prevăzut şi cu capcane, te aşteaptă un Bonus sau un Impas (cu pedepse mai amuzante pentru ceilalţi participanţi la joc 🙂 decât pentru tine).

genius-gama3

Pentru că tot am pomenit de Oameni faimoşi din lumea-ntreagă, iată cu cine vă puteţi „întâlni”: Cristofor Columb, Fernando Magellan (geografie), Benjamin Franklin, Charles Darwin, Louis Pasteur, Dimitri Mendeleev, Thomas Edison, Marie Curie, Alexander Graham Bell, Albert Einstein, Pitagora, Arhimede, N. Copernic, Galileo Galilei, Isaac Newton (ştiinţă), W. Shakespeare, Lewis Carroll, Jules Verne, Charles Dickens, Miguel de Cervantes, Mark Twain, E. Hemingway, Marcel Proust, Franz Kafka, Platon, Homer, Dante Alighieri, Voltaire, Goethe, H. de Balzac, V. Hugo, F. Dostoievski, Lev Tolstoi, A. Dumas (literatură), Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rembrandt, Van Gogh, Claude Monet, P. Picasso, Auguste Rodin, Ludwig van Bethoveen, W.A. Mozart, J.S. Bach, R. Wagner (artă), Th. Jefferson, A. Lincoln, A. Hitler, Iulius Caesar, Cleopatra, Alexandru Macedon, Ginghis Han, Carol cel Mare, Ludovic al XIV-lea, Napoleon, Elisabeta I, Ioana d’Arc, George Washington (istorie).

Paginile dedicate includ portretul, numele complet, locul naşterii, perioada în care a trăit, un citat celebru ce-i aparţine, domeniul de activitate, principalele realizări. Pentru Minuni ale naturii, descrierile includ şi imaginile cu zona/monumentul naturii descris, la fel şi cel despre Animale spectaculoase, cu imaginea vieţuitoarei. De menţionat ca poza reprezintă mai puţin de un sfert din pagina 15x13cm.

Jocurile sunt recomandate de la 8-9 ani, pentru 2-6 copii, şi includ 60 de provocări pe temele stabilite. Le puteţi găsi în librăria editurii Gama, dar şi în librăria elefant (Minuni ale naturii, Mitologie, Animale spectaculoase)

În primăvară seria Genius va continua la editura Gama cu Oameni celebri din România, Invenţii incredibile, Monumente faimoase, Plante uimitoare.

genius-gama2

Iepurasi din ciucuri

Povestea proiectelor din ciucuri a început la noi cu "Animale din ciucurasi", carte pe care am primit-o de la Editura Teora acum tare multă vreme, şi de care ne-am îndrăgostit iremediabil. Mi se pare oricând cadoul perfect pentru o aniversare, atunci când rătăceşti printre rafturile de păpuşi sau maşinuţe, şi nu ştii ce să alegi.

Anul acesta am căutat ceva modele de iepuraşi, căci parcă nu e Paşte dacă nu avem picior de iepure… Am găsit două variante cu pom-pom, sau ciucuri, mai pe româneşte. Aveam destule materiale, aşa că iată ce-a ieşit:

iepurasi-pom-pom

Cel din stânga este realizat din doi ciucuri, unul mai mare, unul mai mic, si o codită. Picioarele sunt patru ovale decupate din hârtie buretată/spumă eva, urechile la fel, şi boticul. Am adăugat ochişori mobili, şi iepuraşul este gata.

Cel din dreapta a fost un pic mai greu, din cauza mustăţilor. Le-am decupat pe toate trei din aceeaşi bucată, ca să stea apropiate, iar pe post de botic am lipit o mărgică. Ochişorii mobili sunt ingredientul principal, şi, la fel ca în cazul celuilalt, piesele sunt din hârtie buretată.

Este un proiect simplu si scurt, uşor de realizat chiar cu grupe mari de copii.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Primele 100 de animale, Editura Gama (carte cu CD)

Primele 100 de animale, Editura Gama

„Primele 100 de animale” le-am văzut prima dată la târgul de carte din această toamnă, la standul editurii Gama, şi, sinceră să fiu, la prima vedere nu m-a impresionat. O carte cu animale, pentru copii mai mici decât ai mei, mai ales pentru cei care acum învaţă vieţuitoarele planetei. Solidă, cu 10 file din carton caşerat lucios, arată însă foarte bine. Animalele sunt prezentate pe mai multe categorii, în funcţie de mediul în care trăiesc:

  • Ferma: măgar, raţă, prepeliţă, pisică, porc, curcă, curcan, iepuri, bibilică, porumbel, ponei.
  • Familii: oaia-mielul-berbecul, vaca-taurul-viţelul, câinele-căţeaua-căţelul, gânsacul-gâsca-bobocul, cocoşul-puiul-găina, ţapul-iedul-capra, armăsarul-iapa-mânzul.
  • Pădure: ursul, cârtiţa, nevăstuica, iepurele, ariciul, ciuta, lupul, vulpea, şoarecele, cerbul, veveriţa, melcul, broasca, liliacul.
  • Savana: suricatele, girafa, elefantul, crocodilul, hipopotamul, zebrele, leul, bizonul, lemurul, antilopa, strutul, rinocerul, ghepardul, hiena.
  • Jungla: pantera, cameleonul, şarpele Boa, cimpanzeul, tatuul, broasca de copac cu ochi roşii, okapi, fluturele Morpho, tucanul, urangutanul, gorila, leneşul, papagalul Ara, tapirul.
  • Ocean: caracatiţa, rechin, căluţ de mare, pisica de mare, broască ţestoasă, orcă, delfin.
  • Poli: iepurele arctic, pinguinul, focile, vulpea polară, albatrosul, ursul polar.
  • Deşert: scorpionul, cămila, dromaderul, fenecul, cucul alergător
  • Fauna Asiei: ursul panda roşu, leopardul zăpezii, tarsierul, ursul panda, macacul, tigrul.
  • Fauna Australiei: wombat, pasarea emu, echidna, cangurul, diavolul tazmanian, koala.
  • Insecte: albina, fluturele, vaca-domnului, calugarita, cosaşul, furnica, greierele.
  • Păsări: fazanul, bufniţa, cioara, pupăza, guguştiucul, vrabia, cucul, mierla, piţigoiul, graurul, coţofana, rândunica, pescăruşul, ciocănitoarea, pelicanul.

Elementul care o face să fie o "altfel" de carte cu animale este cd-ul inclus, pe care găsim o poveste de 10 minute, în lectura actriţei Haruna Condurache. Sunetele specifice animalelor şi păsărilor au fost integrate într-o poveste simplă, dar foarte frumos spusă, a unui băieţel care porneşte în aventură din curtea bunicilor de la fermă spre cele mai îndepărtate colţuri ale planetei. Trecerile între tablouri sunt realizate natural, fără "opriri", iar sunetele specifice sunt înregistrări din natură. Păcat că este o poveste atât de scurtă, ar fi fost foarte interesant să fie o poveste la fiecare tablou, în acelaşi stil. Dar aici pot interveni părinţii, care pot folosi astfel o altă metodă de a învăţa animalele decât clasicele întrebări… ce avem aici?? şi cum face…??

Este perfectă mai ales daca vreţi să faceţi un cadou şi să evitaţi banalele jucării, de care copilul se plictiseşte.

Primele 100 de animale, Editura Gama

Info preţ: Librăria Editurii Gama, Libris.ro, eMAG.ro

Biblioteca Nazdravanilor

Idei creative: Animalute vesele din hartie, Editura Casa

Idei Creative, 63, Animalute vesele din hartie, Editura Casa

Una dintre ultimele apariţii de la Editura Casa, pe care am primit-o zilele trecute, este numărul 63 al colecţiei „Idei creative”, Animăluţe vesele din hârtie. Cum îi spune şi titlul, este extrem de veselă şi foarte potrivită pentru pitici, mai ales ca activitate de vacanţă. În schimb mie mi-a dat şi o sumedenie de idei pentru grădiniţă, chiar dacă îmi va da un pic de bătaie de cap pregătirea modelelor pentru mai mulţi copii.

Dar să revin la ziua sosirii coletului… copiii au fost prinşi imediat, au răsfoit-o şi au ales ce vor pentru prima încercare. Andrei s-a oprit la un căţel, căci e uşor (doamne fereşte să se chinuie el cu ceva mai greu, dar încerc să văd picătura din pahar: a vrut să lucreze din proprie iniţiativă, şi a ales ceva). Iris a ales şoricelul, dar în dublu exemplar. Nu mă miră, pet-ul ei e un hamster, cum să aleagă altceva?! şi musai fără pisică, o pisică o „stresează” pe Mali, hamsteriţa noastră, aşa că tăiem pisica de pe lista de favorite. De ce doi? Am aflat apoi că unul este Porto, prietenul lui Mali, cu ajutorul căruia am avut prima serie de pui… (Din nefericire a fi mamă-hamster fără experienţă înseamnă să nu-ţi supravieţuiască puii, aşa că i-am pierdut, pe rând, pe toţi….)

Dar să revenim la lucruri mai vesele. La mijlocul cărţii sunt 3 coli A3 pline cu modele. În mod normal copiezi modelul pe calc, apoi transferi de pe calc pe carton, pe sistem indigo. Dar cum s-au inventat scannerul şi imprimanta, am scanat modelele şi le-am printat pe carton. Alb… pe care l-am pictat, respectiv desenat. La grădi mă gândesc să caut un carton roz pal, ar ieşi mult mai fain. Andrei a rezolvat căţelul, în stilul lui propriu de a expedia orice proiect. Iris a pictat şoriceii cu argintiu şi auriu, şi abia după ce i-am fotografiat ne-am dat seama că am uitat să le punem botic şi mustăţi!

Idei Creative, 63, Animalute vesele din hartie, Editura Casa
Idei Creative, 63, Animalute vesele din hartie, Editura Casa
Idei Creative, 63, Animalute vesele din hartie, Editura Casa
Idei Creative, 63, Animalute vesele din hartie, Editura Casa

Modelele din carte sunt uşoare, şi nu necesită foarte multe materiale. Carton, culori, lipici, eventual calc pentru copierea modelelor. Ce găsiţi în carte: Păsărele, broscuţe, răţuşte, găinuşe, puişori, pisicuţă, şoricei, purceluşi, văcuţă, căţei, copii, buburuze, fluturaşi, căluţi, pinguini, leu, tigru, girafă, elefant, urşi polari; o mulţime de idei atât pentru o vacanţă călduroasă de vară, dar şi pentru cea de iarnă.

Cartea, ca toate celelalte ale colecţiei, este printată color, pe file groase, lucioase, de calitate. Are 32 de pagini, şi este format aproximativ A5.

Info preţ: Editura Casa. Librării: LibriseMag, Libraria Delfin,

Twisted Critters: animale din sarma plusata, de la Klutz

Twisted Critters: animale din sarma plusata, de la Klutz

M-am îndrăgostit acum ceva vreme de cărţile ce explică, pe înţelesul publicului mai neîndemânatic, noţiunile de bază ale oricărei tehnici. Dar, mai mult decât atât, cele care includ şi materialele de lucru sunt de-a dreptul minunate. Sunt foarte potrivite mai ales când trebuie să faci un cadou. Ca la oul kinder, iei un dulce şi o jucărie în acelaşi pachet. Acum îi poţi lua copilului o carte, şi îl poţi încuraja să desfăşoare o activitate creativă cu ajutorul ei, punându-i la dispoziţie şi materialele. Şi, mai ales, fiind o lucrare deosebită, va fi apreciată la adevărata valoare.

Twisted Critters porneşte de la ideea că poţi confecţiona animale doar îmbinând sârmele, fără să foloseşti adeziv. Cartea include 72 de sârmuliţe, de diferite forme şi dimensiuni: subţiri, normale, groase, spiralate, tigrate, ondulate, şi "mondo", cele foarte groase şi pufoase care mi-au plăcut de la prima atingere. Dacă nu am menţionat, cartea este versiunea originală, în engleză. La materialele necesare sunt trecute: o unghieră, pentru tăiat sârmele, (recunosc că nu mi-ar fi trecut prin cap că se poate aşa usor!), un marker negru şi un creion. Se adaugă o riglă, pentru măsurat, tipărită pe ultima copertă, o idee pe care nu am întâlnit-o până acum.

Proiectele sunt ordonate după gradul de dificultate, şi se recomandă realizarea acestora în ordine. Dacă sunt urmate cu exactitate indicaţiile, sârmele sunt suficiente pentru a realiza o dată fiecare proiect. Prima lecţie se opreşte la îndoiturile de bază, şi cum se realizează ele, apoi încep proiectele: fructe şi legume, albinuţă, lalea, omidă, puişor, şoricei, pinguin, homar, căţel, leu, tigru, papagal, păun, şopârlă, elan, dragon. Studiind proiectele am descoperit câteva tehnici noi de îmbinare, care au ajutat la evitarea adezivului, dar secretul vă las să-l descoperiţi singuri! Ce mi se pare extraordinar este că cei de la Klutz oferă pe site, la preţuri decente (dar în America), rezerve de materiale, pentru a putea repeta proiectele. Este unul din motivele pentru care regret că trăim "la capătul lumii"…

Twisted Critters: animale din sarma plusata, de la Klutz

Şi pentru că tot se apropie Paştele, am ales proiectul cu puişori din sârmă pluşată şi şoricelul . Sper că vă place ceea ce a ieşit, deocamdată nu le-a găsit şi întrebuinţare, dar cu siguranţă îşi vor găsi locul într-un ornament. Ah, şi ca menţiune, ochişorii ar fi trebuit cu marker negru, dar având varianta mică şi mobilă, am îmbunătăţit un pic proiectul.

Twisted Critters: animale din sarma plusata, de la Klutz

Acest articol a fost realizat cu sprijinul Books Express.

Libraria Books Express. Cele mai multe carti in limba engleza, cea mai sigura si rapida livrare!

Atelierul de creaţie

Info preţ Books Express, Okian, BookDepository.