instrumente geometrie flexibile

Semestru, trimestru, cu de toate să fie!

Punerea în dezbatere publică a structurii anului școlar viitor, după cât de criticată (și pe bune) a fost cea a anului școlar curent, a inflamat iar spiritele aflate în fața, în spatele și în afara catedrei. A apărut fix când oamenii se mai liniștiseră oleacă de sărbători, dar după ce trecuseră (mai ales cei cu copii de gimnaziu și liceu) prin coșmarul unui semestru scurt. Și… la noi… nu-i da românului subiect de vorbă când e sătul!

Am citit destule (deși mi-e clar că nu suficient de multe) și mă minunez mai ceva ca atunci când am văzut proiectul pus în dezbatere. Sunt câteva puncte care mă pun pe gânduri și mă întreb, a nu știu câta oară, dacă oamenii gândesc ce spun. Dacă cei care contestă atât de tare au experimentat, cu adevărat, pe pielea lor, schimbările pe care le susțin.

Să se revină la trimestre…

Asta e de departe cea mai tare idee care circulă în online. Ne văităm că sunt prea multe evalurări, prea multe teste, prea stăm pe capul copiilor cu notele, dar „înainte era mai bine“ Am făcut mereu școala cu „trimestre“, am luat în freză direct reforma de după revoluție; în clasa a XII-a a trebuit să învăț în 4 luni să scriu cu â și sunt. Personal am ratat semestrele în preuniversitar. Însă nu am uitat coșmarul trimestrului al treilea, foarte scurt, nici două luni (căci ultimele două săptămâni cine le mai numără!?)… era sprintul final. Puteai să-ți strici media sau să-ți salvezi viața într-o clipită. Nici nu începea bine prima săptămână după vacanța de primăvară că ieșeai la vânătoare de note. Dacă erai cu tupeu, ridicai mâna, împușcai câteva întrebări capcană în lecție, un extemporal și un act de bravură, bifai o materie și nu mai erai pe lista nefericiților care dădeau lucrări peste lucrări că… n-au note. Noi eram stresați, profesorii erau stresați, clasele erau numeroase, materia… nu știu cum se făcea, dar nu-mi aduc aminte vreo disciplină la care să fi terminat de predat profesorul tot ce avea pe listă. În liceu, sigur se făcea absolut tot ce intra în materia de bac, căci atunci era de învățat, nu ca acum, cu subiectele gata făcute… Dar crimă mai mare decât trimestrul cel scurt nu cred că exita în anul școlar.

Am plecat la facultate și acolo am gustat din plin semestrele. Parcă avea sens! E drept că nu se compară, deși aveam și noi evaluări pe parcursul semestrului, seminarii cu teme de făcut, zile întregi de zăcut la bibliotecă. Când am intrat în învățământ, de data aceasta în spatele catedrei, reforma abia începuse, iar primul meu an de predare a primit „șocul“ semestrelor. Și nu mi s-a părut deloc cumplit. Totul părea echilibrat, chiar și la clasele unde aveam o oră pe săptămână era timp suficient ca măcar toată clasa să primească o notă la oral, o notă pe proiect prezentat, o notă la scris… copiii aveau mai puține teze, mai puțin stres. Convenisem un sistem de evaluări anunțate, căci voiam să învețe, nu să-i prind pe picior greșit. Stabileam la început câte note vor avea, care vor fi testele și din ce… plus temele de proiect. În primul semestru, proiectele se prezentau după vacanța de iarnă, pentru că aveau în plus trei săptămâni să le pună la punct. Și era ok așa. În semestrul al doilea, după cea de primăvară.

Mulți au contestat acum evaluarea din ianuarie, pe motiv că elevii „uită“. Și totuși, e normal să uiți. Ce uităm însă noi e că în ianuarie vezi clar cu ce-au rămas, în realitate, copiii, din ceea ce tu te-ai străduit să faci pe parcursul semestrului.

N-am înțeles de ce acest al treilea trimestru era cerut chiar de oameni care criticaseră masiv semestrul întâi-2019 pe motiv că a fost prea scurt, copiii bulversați… hello, uităm că în varianta trimestrelor, acesta era similar celui mai lung trimestru al anului? Că celelalte două sunt din ce în ce mai scurte?? Culminând cu al treilea? Și atunci, dacă cel lung e de fapt prea scurt pentru nevoile generației actuale, cum poți să vrei o formulă în care aceasta să fie cea mai bună variantă? E clasica variantă românească pentru nici călare, nici pe jos…

Că habar n-avem de capul nostru… e adevărat. Încercăm să fim corecți cu toată lumea, scăpând de dracu și dând de tac-su… Vorbim de cât de nepotrivite sunt întreruperile frecvente ale anului școlar, dar propunem o săptămână de vacanță, două la școală, două de vacanță, iar la școală, la evaluările naționale (II-IV-VI). Tot treabă românească, pauzele lungi și dese, cheia marilor succese! Poate că ar fi trebuit să separăm frumușel școala de biserică, să stabilim vacanța de primăvară matematic, în interesul elevului. Dacă se potrivesc sărbătorile, perfect. Dacă nu, asta e. De ce Orientul și Occidentul nu adoptă o singură sărbătoare pascală, în interesul elevilor?! Doar noi să ne sucim…? Și de ce doar ortodocșii și catolicii să aibă drepturi?! Hai s-o ținem într-o continuă petrecere, indiferent de Dumnezeul la care ne închinăm și să nu mai dăm pe la școală.

Citeam zilele trecute o analiză a coșmarului din Australia și am reținut atât: dorința omului de a nu interveni în natură, de a o respecta la maxim, a provocat, de fapt, dezastrul… incendiile controlate erau cele care, de fapt, controlau natura. Cam așa și noi. Ne dăm peste cap să fim atât de corecți și atât de perfecți că din dorința de a face numai bine o cam facem de oaie…

Ah… și uitam… să începem școala „tradițional” pe 15 septembrie și să încheiem pe 18 iunie.

Când aud de „iunie” la școală mi se face rău. Oamenii ăștia nu sunt normali… la mine în clasă e saună. Am fost după Bobotează, în „gerul de ianuarie”, bătea soarele și era înfiorător de cald. Jaluzelele de la primărie mai că nu sunt transparente, am acoperit 5 ferestre din 20 cu carton duplex, urmează alte 5, iar pentru cele de jos am variante mobile de acoperit cu plăci de carton. Și măcar nu ne mai arde soarele! Că de răcorit… puține șanse. Și dacă în ianuarie, singură în clasă, nu am putut în 3 ore să o „răcesc“  cu patru ferestre deschise larg… ce o să reușesc în iunie!? Aer condiționat nu e… mai lipsesc doi-trei părinți să spună că „e curent“, să țin ușa închisă, și pot să mor cu zile, dar bine fiartă la abur, și eu, și copiii.

Aș renunța la o săptămână din vacanța de iarnă și la una de primăvară, să luăm vacanță toți de ziua copilului. La cum se schimbă anotimpurile și clima la noi… ar fi momentul pentru o nouă tradiție.

Concluzia mea ar fi următoarea: cei ce veghează în educație să se gândească mai întâi la copii. A doua oară tot la ei. Și a treia, tot la ei. Nu la turism, nu la sărbători, nu la „politically correct“. Oricare ar fi soluția adoptată, cârcotași vor fi mereu. Dar dacă ea este viabilă și în interesul copiilor, în cele din urmă vocile se vor stinge încet. Nouă ne e frică să facem ce e bine, să ne asumăm implicațiile unei decizii, să înfruntăm mulțimea. Căci da… de multă vreme se știe, prosti, da’ mulți! Și aș adăuga, și cu drept de vot, din nefericire.

Motivaționale la început de an

Ce văd copiii când intră prima și prima dată în clasă? Tabla! Ei bine, tabla e coșmarul meu. De la natură n-am căpătat și talent la desen, am compensat cu multă voință, geometrie, de-am ajuns la niște deprinderi satisfăcătoare pentru a rezolva probleme din această categorie. Dar… ce anume scriu pe imensa mea tablă din clasă, ei bine, asta era cu adevărat o problemă în urmă cu trei săptămâni.

Începutul de an școlar – adică de pe 3 septembrie încă o săptămână – l-am petrecut pe diverse grupuri, admirând sau criticând în sinea mea sau mai vizibil anumite idei și tendințe. Printre multele idei de decorat pereții mi-a picat în fața ochilor una cu potențial, luată de pe twinkle. Nu aveam de gând să sacrific niciun perete cu sticluțe etichetate, dar a fost o idee destul de simplu de realizat pe tablă (la prima vedere). Pe lângă ingredientele din model, am mai adăugat și „respect”, căci i-am tocat mărunt tot anul trecut că, dacă nu învățăm să ne respectăm unii pe alții, nu ajungem nicăieri.

Luni tabla arăta astfel:

N-am zis nimic, n-am comentat, i-am lăsat în pace… am plecat ultima din clasă și marți am venit prima, ca nu cumva să șteargă tabla. Aveam altceva pregătit pentru ei, că doar nu m-am dat de ceasul morții desenând fără un scop. Trebuia să folosesc cumva și la clasă munca asta ce urma a se șterge cu buretele, la propriu. Le-am pregătit un „set” de sticluțe, imprimate, una în plus față de cele pe care deja le înșirasem pe tablă. Ce aveau de făcut: decupau sticluța, o etichetau și o „umpleau” după nevoi. Scopul era să scrie rețeta unei poțiuni magice a propriului succes în acest an școlar. Sticluța în plus era pentru un ingredient secret – ce ar mai avea nevoie față de ce am trecut eu pe listă.

Și… au urmat surprizele. Se pare că avem nevoie să cumpărăm angro curaj, căci evaluările îi termină pe toți. Apoi am avut copii care au schimbat mai multe ingrediente, căci au ajuns la concluzia că au nevoie de altceva. Cantitățile au variat, în funcție de fiecare. Însă am avut și un moment în care am scuturat de praf cele două DEX-uri pe care le avem în bibliotecă.

Doamna, ce înseamnă perseverență?

Întâi de toate, am întrebat dacă ieri știa și azi a uitat. Nu știa nici ieri, dar de ce să întrebe dacă eu nu comentasem nimic despre tablă? Pentru că așa trebuie, întâlnești un cuvânt necunoscut, îl cauți, că doar n-oi fi scris de florile mărului cuvântul. Un rol trebuie să aibă el. Și… ce faci când nu știi un cuvânt în clasă? Nuu la dex, doamna… Ba da, la dex. Au recunoscut și alții că nu știu cuvântul. Au citit definiția cu voce tare, au comentat până (sper) s-au lămurit. Concluzia lor a fost că e nevoie să fie pusă în poțiune. Concluzia mea – că nu întreabă când nu înțeleg ceva.

Ingrediente de succes in anul școlar

Dacă ei au reușit să își facă un oarecare plan pentru anul ce urmează, eu am împușcat doi iepuri. Primul, că am ajuns măcar un pic să am texte scrise de ei. Chiar dacă greu se rup de șabloane, de „răspunsul frumos la întrebări”, au scris ce au simțit. Al doilea – am reușit să mai aflu câte ceva despre ei, lucru destul de greu de realizat în puținul timp de socializare pe care îl avem la dispoziție.

Ar fi trebuit să fac și eu exercițiul, deși cred că mi-aș fi scris pe toate „răbdare”, de mai multe tipuri. Răbdare cu cei mai înceți, cu cei mai vorbăreți, cu cei care nu găsesc sensul școlii…

Ingrediente de succes in anul școlar Ingrediente de succes in anul școlar