Ziua cea mai lungă (și de fapt cea mai scurtă) e cea pentru care te pregătești intens. Finalul de clasa a IV-a a venit parcă prea repede. Eu cu ale mele pe lângă – parcă în martie m-am suit într-un carusel și m-am dat jos azi. Săptămâna trecută a fost cumva avanpremiera, căci am sărbătorit împreună cu clasa mea momentul acesta final: o petrecere la școală. Chiar dacă în București e la modă să te spargi în figuri, la localuri cu terasă și piscină, cu ținute extravagante, eu mi-am dorit lucruri mai simple: în primul rând, să fie toți, fără excepție. (Au fost excepții, bine întemeiate.) Apoi, momentul acesta să nu fie copleșitor pentru părinți, financiar vorbind (și n-aveți idee ce poți face cu 50 de lei, delegarea responsabilităților și puțină gândire). În cele din urmă, să fie de neuitat pentru copii. MEMORABIL, așa cum mi-au spus după!

Așadar… tema: „O noapte la școală”. Ideea nu e originală, a fost inspirată acum multă vreme de programul o noapte la muzeu  de la Antipa, doar că acolo e peste 200 lei să dormi și să mănânci o porție de cereale. Când le-am spus copiilor de ideea mea, au explodat. Mai greu a fost să conving conducerea că nu distrugem școala dacă rămânem peste noapte. S-au obișnuit (greu) colegii de la școală cu stilul meu mai „altfel”, însă cred că ideea asta a mai pus niște biluțe în contul meu, din seria fata asta n-are sigur toți sateliții pe orbită. Până la urmă… ce-am făcut? Am atârnat beculețe, am stins lumina, am pus muzică, am mâncat senvișuri, apoi o friptură de la Kaufland cu cartofi, am tăiat pizza de pe listă, căci era prea mult, am mâncat tort, am făcut concurs de talente, ne-am chinuit două ore să adormim, căci nu „ne” lua somnul. Normal că băgați în saci, unul lângă altul, se chicotea la greu și toate amenințările mele erau inutile… Am dormit trei ore, ne-am trezit, am strâns, au venit părinții, am măturat/spălat clasa, am plecat acasă. Toate bune și frumoase. Nimic special. Atunci… de ce atât de „ciudat”? Te poți distra oricum dacă vrei cu adevărat!

Și pentru că am tăiat pizza de pe listă, dar banii oricum erau strânși, am reprogramat-o pentru ultima zi de școală. Serbarea la 8:30, după premiere urma să rămânem să mâncăm „o felie”, să bem un suc și să încheiem voioși ultima zi de școală din clasa a IV-a. Ne-am fotografiat în toate combinațiile dorite, ne-am luat în brațe și ne-am despărțit.

Am stabilit de prin aprilie să ne facem agende de amintiri. Mi-a părut tare rău că nu și-au făcut toți, însă eu am avut grijă ca într-a mea să scrie chiar toți, să nu uit niciunul. Au lipit scrisorelele, pe lângă mesajele scrise „la vedere”. Azi, ajunsă acasă, am stat să le desfac pe toate. Am promis de dimineață că nu plâng, să nu stric bruma de machiaj pentru poze. Dar acasă… altă poveste! Știu că nu sunt perfectă, dar mă bucur că i-am învățat să spună ce gândesc. Unii mai au de lucru, dar sunt pe calea cea bună. Dar alții îmi dau doza de optimism, voie bună și sunt în stare să-mi schimbe ziua:

• Când sunteți tristă, să citiți această scrisoare și să vă gândiți că totul va fi bine și nu uitați să zâmbiți!
• Vă mulțumesc că tot timpul încercați să ne explicați pe înțelesul nostru!
• În plus, sunt sigură că nicio altă învățătoare nu ne-ar fi luat hamsteri!
• Mi-au plăcut foarte mult orele de muzică și a fost tare drăguț când ați cântat la acel instrument!
• Iubesc experimentele la științe! 
• Când voi mai auzi numele Cristina, îmi voi aduce aminte de dumneavoastră!
• În acești doi ani cu dumneavoastră am avut parte de distracție, dar și de răsturnări de situație, iar dumneavoastră le-ați reparat, ați făcut tot posibilul să ne învățați cum să fim drepți și cinstiți în viață!
• Nu lăsați la o parte copiii mai slabi la carte. Când v-am cunoscut nu vă plăceam, deoarece m-am obișnuit cu cealaltă doamnă. Dar pe parcursul anului am început să vă iubesc ca pe mama mea. 
• Eu vă sfătuiesc să faceți excursii cu noii elevi, chiar dacă nu vine toată lumea.
• Cred că ar trebui să le dați trei ore de „Arte vizuale și abilități practice” și să fiți la fel de creativă cum ați fost cu noi.
• Sper ca pe viitor să fiți bună și cu copiii mici. Sunt norocoși să vă aibă.
• În toți anii în care am fost alături de dumneavoastră am învățat o lecție importantă: „Nu judeca pe nimeni”.
• Am o singură rugăminte: să le aduceți veverițele celor mici. Măcar ei să se bucure de asta!
• Când v-am văzut am crezut că sunteți o doamnă puțin cam rea, însă sunteți bună, glumeață, zâmbăreață și uneori foarte, foarte puțin rea când facem năzdrăvănii.
• Bună, amuzantă, ironică (de cele mai multe ori) și… TÂNĂRĂ! 
• Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost că sunteți profesoară de istorie, dar… vă iubesc!
• Uneori v-am mai și supărat, îmi cer scuze. Să-i țineți pe cei de la clasele mici în frâu.
• M-ați învățat să cos, să scriu o scrisoare unui copil pe care nu-l cunosc.
• Pe unii ați reușit să îi schimbați, pe alții nu. Dar nu a fost destul timp.
• Mie mi-a plăcut când ne-ați dat multe teme.
• Recunosc că uneori nu prea mi-am făcut temele, dar m-am străduit să nu rămân în urmă cu lecțiile.
• Mi-a plăcut la dumneavoastră că ați luat lucrurile mult mai în serios.
• Știu că de multe ori v-ați supărat pe mine că scriu urât, că nu eram tot timpul atent la ore, dar eu vă iubesc, vă apreciez și vă respect.
• Alături de dumneavoastră am învățat să îmi placă istoria.
• Îmi pare foarte rău că nu m-am descurcat prea bine la școală, dar m-am distrat și a fost frumos!
• Când voi fi mare o să vă contactez și o să vă arăt ce am ajuns datorită dumneavoastră. Mulțumesc pentru tot!

Am terminat de citit agenda… am completat apoi paginile rămase goale cu pozele lor de la panou, cu pozele pe care le aveam de la activitățile împreună. Mai am de făcut coperta… este cel mai frumos cadou, cea mai frumoasă amintire pe care o puteam avea! Unică și neprețuită, îmi va aminti mereu de ei așa cum sunt, frumoși și speciali.

Și cum întotdeauna se poate și mai bine… mi-au pregătit, în secret, o cutiuță cu amintiri. Pe capac – o poză din prima zi de școală, un pic trucată, căci au mai și lipsit și au fost adăugați, să fie toată lumea. Înăuntru? Orice, de la bilețele, pietricele, floricele prinse pe șnur, o diplomă semnată de toți (cea mai iubitoare doamnă), talismane norocoase făcute de ei. Cutiuța aceasta a avut deja două sesiuni de plâns și închei cu unul din mesajele care m-au terminat:

Dragă Cristina, 

Dumneavoastră ați încercat atât de mult să schimbați ceva la noi. La unii a mers, la unii nu, dar niciodată nu te gândi la cel mai rău lucru posibil, ci la cel mai bun! Eu apreciez efortul făcut de tine!

Am mai bocit un pic, mi-am mai reproșat, citind, 1000 de lucruri, uite, X, nu intuiește vocativul, Y numărul de i-uri, Z cratima… Alte 1000 de lucruri pe care aș fi putut să le fac. Acum am pus punct și am tras linie uneia dintre cele mai mari provocări ale vieții mele de până acum: am preluat o clasă atașată de fosta învățătoare, cu multă experiență la catedră, nu debutantă la cei mici ca mine (căci anii la gimnaziu și liceu chiar nu se pun). Am tremurat ca varga în primele săptămâni de școală, ca să aflu abia acum că și ei erau la fel de emoționați. Am fixurile și defectele mele, însă ei îmi arată că am reușit!