metaloplastie folie aluminiu

Metaloplastie: confecționarea literelor la clasa pregătitoare

Uneori mi se pare că totul e relativ și că fiecare înțelege ce poate sau ce dorește din programa de clasa pregătitoare. În stagiul de pregătire au fost câteva idei asupra cărora s-a insistat mult și acestea erau legate de învățarea literelor. În primul rând, nu scriem litere, le desenăm, așadar conturul poate fi mai mult sau mai puțin exact. Din moment ce avem de-a face doar cu literele de tipar, iar noi nu suntem mașini de tipărit, să îi ceri unui copil să fie perfect ca o tiparniță e cam mult. Dacă învățarea literelor mari de tipar are totuși un sens, căci vom scrie de multe ori cu majuscule pe diverse cereri și formulare, scrierea literelor mici de tipar este o pierdere absolută de vreme. Literele acestea nu sunt formate din „elemente“, nu le poți „descompune“, ca pe suratele lor scrise de mână. Când și cine scrie cu litere mici de tipar? Eu nu-mi amintesc să mi se fi cerut vreodată. Și atunci, la ce bun să depui efort să înveți ceva ce nu vei mai folosi? Doar de dragul de a-i da copilului o ocupație? Ca să ai cu ce să te lupți să dezveți în clasa întâi, când le va scrie pe acestea pe caiet?

Exercițiile de scriere pe liniatură incluse în caietele de lucru pentru clasa pregătitoare au fost criteriul după care le-am și triat. Nici cu scrierea celor mari nu am fost încântată, să oblig copilul să intre într-un spațiu încă de la început mi s-a părut cam mult. Așadar primul semestru am desenat literele fără nicio limită, iar din semestrul al doilea am introdus treptat liniatura care limita înălțimea literei, scăzând treptat dimensiunea. A fost avantajul meu, pentru că mi-am creat singură, tot anul, fișele cu care am lucrat. Dacă diferențele erau mici între două litere vecine, între prima și ultima a alfabetului fișa s-a transformat. O a doua decizie pe care am luat-o a fost insistarea pe literele mici de tipar și toate exercițiile au fost scrise astfel, tot pentru a nu consuma inutil energie. Dacă toată viața vom citi cărți cu litere mici de tipar, de ce să învățăm acum doar cu litere mari?

Însă la desenat și confecționat ne-am ocupat doar de cele mari. Metaloplastia este una din soluții, fie că este folosită sârmă simplă, sârmă plușată, tablă sau folie de aluminiu. Pe ultima am descoperit-o în urmă cu mulți ani, când am confecționat primele obiecte torcând fire din folie și împletindu-le după model. Literele au fost o provocare mult mai simplă și mai ales la îndemâna tuturor, căci cine nu are în ce să învelească un senviș la nevoie? Spre sfârșitul alfabetului, în săptămâna în care X și K au făcut cunoștință cu piticii mei, le-am dat din nou de lucru.

metaloplastie folie aluminiu

Tehnica nu este cine știe ce, se rupe din rola de folie câte o bandă – lățimea ei influențează grosimea firului – și se răsucește ușor, pentru a deveni un fir uniform. Cu acesta apoi creați orice doriți. Pe măsură ce veți încerca, veți descoperi prin încercare și eroare rezistența materialului, situațiile în care se poate rupe, noi moduri de improvizație pentru a rezolva aceste situații.

Spor la joacă!

oi metaloplastie aluminiu

Metaloplastie: peisaj mioritic

O tehnică pe care am vrut să o prezint de multă vreme, dar pentru care cu greu am găsit materiale, este cea a desenelor pe metal. Metaloplastia nu este foarte răspândită, deși în momentul în care îi văd rezultatul, aproape toată lumea o apreciază.

Inițial mi-am căutat niște unelte, cu care, în cele din urmă, pe varianta mea de metal, nu am lucrat. Apoi am căutat folie de aluminiu, mai groasă decât cea pe care o folosim în bucătărie la împachetat. Nu am găsit la rolă, deși sunt absolut sigură că undeva se distribuie, din moment ce toate magazinele au forme de copt din aluminiul acesta, platouri și alte accesorii asemenea. Acea folie îmi trebuie și mie, pentru a putea lucra cu copiii.

Până una-alta, dacă chiar doriți să încercați, platourile sunt o variantă bună, deoarece fundul plat permite decorarea, ba chiar și pe margini se pot face floricele și alte linii decorative. Iar folosirea ulterioară a platoului nu poate decât să-i dea decorațiunii un plus de valoare.

În disperare de cauză însă, și pentru că primăvara aceasta chiar aveam neapărat nevoie de un astfel de obiect pentru a vorbi despre tehnică, am ajuns la ultima variantă: am decupat o doză de aluminiu. Este important să lucrați fără să o îndoiți, pentru că nu se mai poate îndrepta. Și, mai ales, cu extrem de mare grijă, pentru că tabla taie… Am decupat întâi cu un cutter, apoi cu foarfeca. Pentru a îndoi corect marginile, am trasat linii cu o andrea (merge și cu un pix), apoi am îndoit bine muchiile. Însă una din ele a plesnit, și fix în acel loc tabla a profitat de punctul slab și se îndoia. A fost momentul în care am hotărât să mai trasez alte două linii, pentru a-i da stabilitate. Așadar, ceea ce vedeți semănând a ramă, cu linie dublă, nu are neapărat rol estetic, ci funcțional. Și nu apăsați nici foarte tare, căci se taie folia (a se vedea pe dreapta).

A urmat apoi decorul… pentru care am folosit un șablon de plastic, așa cum se găsesc foarte multe, pe diverse teme, în comerț. Cum sezonul pascal a debutat de ceva vreme, un peisaj naiv cu mioare a fost tot ce am putut realiza în miez de noapte. Am folosit o andrea, cu vârf rotund. Merge pentru copii și un pix. În funcție de duritatea suportului, se apasă mai încet sau mai tare. Bine-nțeles că îi puteți lăsa și să deseneze liber, doar să aveți grijă să le explicați că „nu se poate șterge”, și o linie odată realizată, așa rămâne.

oi metaloplastie aluminiu

Dacă decideți să încercați acasă, după ce tăiați îndoiți marginile, lipiți o bandă adezivă pe ele. Desenul se realizează pe spate, și muchiile pot avea imperfecțiuni care zgârie și rănesc.

Spor la lucru!

Inima din cheite de aluminiu

inima-neagra-cheite

Anul trecut am ratat unul din frumoasele concursuri ale Alinei. Pur şi simplu zilele s-au scurs mai repede decât am simţit eu, şi am ratat termenul concursului. Acum, când am văzut concursul de iarnă, m-am tot chinuit să mă încadrez în termen.

„Trebuie să realizaţi o lucrare, cu ce materiale doriţi şi prin orice tehnică, în care să se regăsească o amintire frumoasă din anul ce tocmai a trecut şi o dorinţă arzătoare ce doriţi să vi se îndeplinească anul acesta.”

Câteva zile m-am tot perpelit. Anul trecut a fost, din punct de vedere personal, unul foarte trist. Am pierdut doi prieteni, iar pe unul din ei îl regret enorm. Nu credeam că viaţa e în stare să ne râdă în faţă. Îmi place foarte mult o zicală, Omul îşi face planuri şi Dumnezeu râde. Cam aşa şi eu. Pentru acest prieten am ţesut o inimă, neagră, aşa cum îi plăcea. Amintirea frumoasă… ultima zi petrecută împreună zâmbind. Ce mi-aş dori pentru anul acesta? Să se repete acea zi.

Am folosit două cheiţe de la doze de aluminiu. Le-am suprapus în unghi drept, şi am ţesut cu acul, ochi simplu, ca la bride, pentru a acoperi cât mai bine metalul. Poate fi folosită pe post de breloc. Am încercat şi cu croşeta, dar mergea cam greu şi am renunţat.

Proiectul a fost realizat pentru concursul Amintiri şi dorinţe, la care puteţi participa chiar dacă aveţi sau nu blog.

 

Parfum de ghiocei, etapa a doua

Săptămâna care tocmai începe este ultima a acestei ierni… calendaristice. Sperăm chiar aşa să şi fie, căci iarna se pare că se încăpăţânează să ţină ghioceii sub zăpadă… Totuşi, noi ne apucăm de confecţionat mărţişoare.

Aşa cum suntem obişnuiţi, la fiecare probă există reguli pe care trebuie să încercăm să le respectăm.

Toate mărţişoarele vor fi realizate pe un suport de maxim 8x8cm, suport ce poate avea orice formă care să se înscrie într-un pătrat pe aceste dimensiuni. Fiecare grupă are reguli speciale de care trebuie să ţină cont. Vă rog să le citiţi cu atenţie, altfel riscaţi să nu puteţi lua startul la această probă.

Piticii Năzdrăvani vor confecţiona două mărţişoare. Pentru primul vor folosi ca materiale numai ghemotoace de hârtie creponată. Pentru al doilea pot folosi orice materiale doresc, tema este liberă.

Nu vor avea nevoie de foarte multe ghemotoace, aşa că se pot descurca şi singurei să le confecţioneze. Năzdrăvanii au realizat acum ceva vreme tablouri din ghemotoace de hârtie creponată, puteţi folosi creaţiile lor ca sursă de inspiraţie. Detalii despre acea probă găsiţi aici.

Năzdrăvanii vor confecţiona două mărţişoare. Pentru primul vor încerca să confecţioneze o floricică simplă prin quilling. Pentru al doilea mărţişor, tema este liberă.

Părinţii sunt rugaţi să îi ajute la confecţionarea benzilor de hârtie necesare pentru primul mărţişor. Din hârtie colorată sau carton colorat se taie cu un cutter şi o riglă fâşii subţiri, cu lăţime de 3-5mm. Pentru o floare au nevoie de aprox. 6 petale, şi, dacă nu aveţi un ac pentru quilling puteţi răsuci hârtia pe o scobitoare. Sugestii găsiţi aici. Le puteţi arăta şi modele, şi mai ales filmuleţul demonstrativ.

Şcolarii Năzdrăvani vor confecţiona tot două mărţişoare. Pentru primul vor folosi folie de aluminiu răsucită. Cu ajutorul unei rigle tăiaţi (sau rupeţi cu grijă, ori cereţi ajutorul părinţilor) benzi de aluminiu dintr-o rolă, cu lăţime de aprox 3cm. Confecţionaţi "sârmuliţe" răsucite. (Sugestii aici) Modelul este la alegerea fiecăruia, tehnica este obligatorie.

Al doilea mărţişor îl pot realiza cum doresc, cu condiţia să folosească cel puţin două nuanţe de acuarele sau tempera.

La această probă poate participa orice preşcolar sau şcolar mic care doreşte să intre în jocul nostru, şi are sprijinul unui părinte sau educator. Din păcate, dacă nu a participat şi la prima probă, nu va putea participa la tragerea la sorţi pentru premiile concursului, premii ce constau în softuri educaţionale oferite de Editura Edu România.

Detalii despre modul de participare la această probă

Editura Edu

staniol globuri metaloplastie

Si au fost… globuri din staniol rasucit

Azi mi-am propus să desfac bradul. În fiecare an, de Bobotează, îl punem înapoi în cutie. Dar anul acesta de Bobotează am fost ocupaţi, uite-aşa au mai trecut două zile, şi acum tocmai am aflat că avem alte planuri diseară. Amânăm deci pe mâine. Dacă m-aş lua după Iris, ar trebui să-l păstrăm, că poate vrea să-l vadă şi iepuraşul de Paşte…

N-am apucat să adaug trei dintre ornamentele pe care le-am realizat iarna aceasta. După ce am dat în patima staniolului răsucit, am încercat să fac diverse lucruri mărunte. Ţin şi copiii aproape, poate-poate se prinde tehnica şi de ei. Deocamdată doar Iris a început să răsucească, nu a trecut la asamblat. A fost dorinţa ei să fac un fluture… Şi am încercat unul simplu.

Eu am vrut globuri… căci era sezonul decoraţiunilor pentru pomul de iarnă.

staniol  globuri metaloplastie

Alte modele aici

josephin foilart felinar aluminiu

Suport de lumanare din folie de aluminiu rasucita (Josephin-Foilart)

Josephin Foilart - Suport de lumanare din folie de aluminiu (staniol) rasucit

Acum ceva vreme am făcut un fulg de nea din staniol răsucit. Prinsesem ideea din aer, şi-am zis să încerc. De unde o prisesem de fapt… a avut Moş Nicolae grijă să afle. Nu doar copiii au fost fericiţi să-şi descopere ghetuţele, şi eu am fost cuminte, şi-am primit kitul de la Josephin pentru confecţionarea suportului de lumânare.

Tehnica de răsucire am ghicit-o data trecută, dar la capitolul finisaje şi îmbinări am avut multe de învăţat. Kitul conţine folia de aluminiu, cu lăţime de 21 cm, 8 pagini de instrucţiuni, (care nu merg citite printre rânduri!), şi o riglă, pentru măsurat. De data aceasta benzile de folie le-am măsurat, apoi le-am tăiat. Cu muuultă atenţie. A fost partea uşoară, căci felinarul a avut nevoie de 6 fire groase, pentru susţinere, 2 pentru mâner, vreo 40 pentru răsuciri. Dacă data trecută spuneam că e nevoie de enorm de multă răbdare, acum trebuie de câteva ori pe-atât. Dar rezultatul este extraordinar, chiar dacă dimensiunile nu sunt foarte mari (6x6x10cm)

josephin foilart felinar aluminiu

În aceeaşi serie sunt foarte multe modele, pentru cei care se încumetă să realizeze mici opere de artă, impresionante mai ales prin tehnica folosită. Nu este greu, doar migălos. Şi cred că ar fi un exerciţiu bun pentru copiii care au o problemă cu răbdarea…

Atelierul de creaţie

Fulgi de nea din folie de aluminiu rasucita

Fulg de nea din staniol

Printre ideile cele mai interesante pe care le-am descoperit toamna aceasta a fost cea a obiectelor confecţionate din folie de aluminiu. Ceea ce am văzut – şi sper să am ocazia să regăsesc produsele respective – erau adevărate opere de artă.

Eu am încercat doar un fulg de nea.

Materiale necesare

  • folie alimentară de aluminiu, sau staniol.
  • foarfecă
  • enorm de multă răbdare

Se taie benzi de aluminiu şi se transformă în „sârmuliţe”, apoi se împletesc. La îmbinări pot fi folosite mici benzi de staniol, la fel şi acolo unde se suprapun două fire. Ca idee, fulgul mi-a luat aproximativ 45min, dar a meritat. Întâi am făcut steaua, cu 6 raze, apoi dantelăria.

Atelierul de creaţie

Alte modele de fulgi:

Fulgi de nea 3D din hartie Fulg de zapada, sablon pentru fereastra Fereastra decorata cu fulgi de zapada din hartie Felicitare cu fulg de nea prin quilling