Pulbere de bruma, la finalul ultimei probe

Săptămâna trecută s-a desfăşurat cea de-a treia probă – şi ultima – a concursului "Pulbere de brumă", concurs cu premii oferite de Editura Casa. Ultima încercare a fost un colaj 3D. Copiii au realizat o vieţuitoare folosind un acordeon din hârtie, sau mai multe. Creaţiile lor au impresionat şi prin culoare, şi prin execuţie.

Vietati din acordeoane de hartieVietati din acordeoane de hartieVietati din acordeoane de hartieVietati din acordeoane de hartieVietati din acordeoane de hartieVietati din acordeoane de hartieVietati din acordeoane de hartieVietati din acordeoane de hartieVietati din acordeoane de hartie

Toti participanţii care au rezolvat la timp cel puţin două dintre cele trei cerinţele concursului vor participa la o tragere la sorţi, iar norocoşii vor fi recompensaţi cu 16 numere din colecţia "Idei Creative" publicată de Editura Casa. Acestea vor fi oferite prin tragere la sorţi, pentru fiecare grupă de vârstă aflată în concurs.

Tragerea la sorţi va avea loc sâmbătă, 12.11.2011, la finalul Atelierului Năzdrăvanilor desfăşurat la Grădiniţa Cuibuşorul Zânelor din Bucureşti.

Figurine din baloane - Idei Creative 53Figurine hazlii din hartie - Idei Creative 52Ornamente şi jucării din foi gumate - Idei Creative 51Pictură pe sticlă şi porţelan - Idei Creative nr. 49Flori origami - Idei Creative nr. 48Zâne şi flori din şnururi şi panglici de hârtie - Idei Creative nr. 46Animale exotice din mărgele - Idei Creative nr. 45Vaporaşe din hârtie - Idei Creative nr. 44Ornamente din hârtie şi mărgele termo-adezive - Idei Creative 42Brăţările prieteniei - Idei Creative 41Figurine şi ornamente din aluat - Idei Creative 40Quilling - tehnica spiralării hârtiei - Idei Creative 38Ghirlande vesele din hârtie - Idei Creative 37Figurine din hârtie. Motive de Crăciun - Idei Creative 34Obiecte decorative din hârtie - Idei Creative 28Avioane de hârtie - Idei Creative 26

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Editura Casa decide, în funcţie de recomandările de mai sus şi stocul disponibil, premiul fiecărui câştigător.


Viermisori din acordeon de hartie

Boală grea acordeoanele acestea din hârtie, şi, de când am descoperit cam ce se poate face cu ele… aproape că mi-aş dori să am o zi numai pentru aşa ceva! Un proiect pe care am pus ochii mai demult este cel cu fructele „locuite”.

Aveţi nevoie de modelul fructelor, îl puteţi printa de aici sau confecţiona direct din carton colorat. Apoi confecţionaţi pentru fiecare viermişor un acordeon.

Tăiaţi două benzi de hârtie cu aceeaşi lăţime, suprapuneţi şi lipiţi capetele în unghi drept. Pliaţi apoi benzile una peste cealaltă, până terminaţi hârtia. Cu cât benzile sunt mai subţiri (1 cm) şi mai lungi, cu atât viermişorii vor ieşi mai simpatici.

Confecţionaţi capul dintr-o bulină de hârtie, şi adăugaţi ochişori mobili dacă aveţi. Lipiţi bulina pe unul din capetele acordeonului, celălalt urmând să fie lipit de suportul cu fructe.

Fructe cu virmisori din acordeon de hartie

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Paianjeni din acordeon de hartie

Dacă ieri m-am oprit la arahnide, astazi tot nu m-am putut despărţi de ele. Aşadar, un păianjen (şi într-o zi tot voi avea o tarantulă!).

Idei creative. Figurine hazlii din hârtieModelul l-am găsit într-una din revistele oferite ca premiu de Editura Casa, la concursul acum în desfăşurare pe site. Figurine hazlii din hârtie, numărul 52 al colecţiei "Idei Creative", propune câteva proiecte ce includ acordeoane din hârtie. După explicarea tehnicilor de bază în realizarea acordeoanelor, precum şi a materialelor şi uneltelor necesare pentru punerea în practică a ideilor, urmează prezentarea acestora, pas cu pas.

Din cuprins fac parte:

  • Fluturaşi poznaşi
  • Pisi şi cuţu
  • Marţieni
  • Fraţi de cruce (păianjeni)
  • Melc codobelc printre ciupercute
  • Monstruleţi cu coadă de fulger
  • Cutie cu drăcuşor
  • Caracatiţa, vedeta de pe fundul mării
  • Pe insula palmierilor
  • Carusel cu păsărele
  • Albinuţa Zum-Zum printre floricele de primăvară
  • Lampion cu buburuză
  • Miriapodul plimbăreţ

Am ales dintre toate ideile păianjenul, deoarece era "de sezon". Pentru suport am folosit sabloanele A3 incluse în lucrare, şi le-am copiat la fereastră. Indigo-ul nu e cea mai buna idee, se pot deteriora. Picioarele sunt realizate din acordeoane, din pacate nu am reuşit să am fâşii de 50x1cm, am lipit între ele mai multe bucăţi. Mai greu a fost să-l fac să stea "cuminte", căci îi tremurau picioruşele în toate direcţiile. Nu vă închipuiţi că am reuşit, dar le-am lipit cu puţină bandă adezivă 🙂 Dacă erau mai lungi cred că nu mai aveam nicio problemă.

Idei creative. Figurine hazlii din hârtie

Aproape la egalitate cu păianjenii au fost păsărelele. Destul de simplu dacă ai şablonul, unele sunt chiar simpatice, cu viermişori în cioc.

Idei creative. Figurine hazlii din hârtie

Lucrarea include 34 de pagini şi este printată pe hârtie cretată, la o calitate grafică deosebită.

Info preţ: Editura Casa, Libris.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor