Tag Archives: abecedar

10 catei. 10 mate și alte versuri din abecedar. Tudor Arghezi

10 căței, 10 mâțe și niște ștampile

10 catei. 10 mate și alte versuri din abecedar. Tudor Arghezi

Anul trecut, când începusem deja să mă „pregătesc” pentru clasa „pregătitoare”, printre cărțile cumpărate a fost și 10 căței, 10 mâțe și alte versuri de abecedar, de Arghezi. Recunosc că relația mea cu poetul a fost una destul de rece, nu mi-a plăcut absolut deloc în liceu, l-am ignorat un deceniu până când… ce să vezi, am dat iar peste el la examen. Modalitatea de alcătuire acum a programelor este chiar lejeră față de ce însemna în urmă cu mulți ani. Adică, vreau să spun, să ți se indice autorul și tu să alegi ce anume înveți mi s-a părut de vis. Așa am reușit să bifez și eu subiectul în pregătire, cu literatura pentru copii, mult mai plăcută și mai amuzată. Gusturile nu se discută. În concluzie, ghicitorile-alfabet mi s-au părut o idee bună pentru cei mici, mai ales că erau ilustrate (sunt reproduse desenele originale ale Mitzurei Arghezi) și are mereu un farmec aparte să deschizi o carte la clasă.

Am scos-o din raft când am vrut s-o folosesc la inspecție, dar, ce să vezi, ghicitoarea de la litera T era ceva de nivelul sf-ului pentru 6 ani, căci cheia era cuvântul „cobiliță“. Am renunțat la primul plan, dar l-am pus în aplicare pe al doilea. S-o folosesc ca joc pentru recapitularea literelor învățate. Avem ștampile cu litere, le-am scos din nou din cutie, ocazie cu care au constatat că nu au Ș. Ce să faci, ștampile cu diacritice mai greu la chinezi, dar nu-i nimic, dacă vom avea nevoie de el (sau de Ă), punem cu carioca semnele necesare.

Jocul era simplu. Eu citeam ghicitoarea, ei puneau pe hârtie ștampila cu litera la care se gândeau, când terminau eu le arătam pagina și dacă ghiciseră puneau o bifă, dacă nu, tăiau și adăugau litera corectă. E încă cumplit de greu să te joci cu ei și să nu strice nimeni jocul, fie din prea mult entuziasm dat de descoperirea soluției, fie doar pentru că așa îți place ție, la 6 ani, să le strici petrecerea unora ca să pari șmecher și interesant. Dar ce să mai zic, speranța moare ultima și poate cu timpul vom putea să ne jucăm în liniște.

A mers și le-a plăcut. În plus, cum unii copii au deja strategii de lucru, e util și pentru ceilalți care văd că e mai simplu și mai ușor să procedezi într-un anume fel. Aranjarea ștampilelor pe masă pentru identificarea rapidă a literelor este chiar o probă de rezistență. I-am urmărit… unii le țin în suport, alții le aranjează frumos, ori le țin cu fața în jos și le ridică pe rând să caute ce doresc. Fiecare variantă are avantajele ei. Organizare, meticulozitate, exersarea memoriei vizuale, căci de la atâta ridicat învață poziția literelor. Dar dacă vrei să rezolvi repede o sarcină,  nu e o soluție. De plăcut le-a plăcut, păcat că nu se poate repeta în această formă.

Cartea este disponibilă la eMag, Libris, Cel.ro, elefant, Librărie.net, Librăria Humanitas.

stampile litere

Primul meu Abecedar de jucat si exersat – editura Gama

primul_meu_abecedar_gama

Când eram mai mititică, „şcoala” nu avea mari surprize. Nimic nou sub soare, an după an totul curgea la fel. Aceleaşi metode, aceleaşi manuale, mereu aceeaşi rutină. Vorbesc de cei care au prins totuşi măcar câteva clase primare înainte de revoluţie. După acelaşi abecedar aproape că învăţau trei generaţii. Apoi a venit revoluţia. Am prins aproape toate reformele, nu aducea anul ce aducea ceasul. Îmi amintesc anul 90, când toţi profesorii erau bulversaţi – cei de ştiinţe umaniste – căci scoteau din instinct tot ce avea legătură cu vechiul regim. Brusc studierea constituţiei parcă la a VII-a a fost înlocuită, aveam „cultură civică”, pentru care nu existau manuale, doar ceva fiţuici tipărite parcă de Tribuna învăţământului. Mi-o amintesc pe profesoara mea de atunci -o doamnă ce părea inaccesibilă – şi care se străduia să ţină pasul. Îi displăcea complet să ne umple caietele cu notiţe, dar nu avea de ales.

Toate amintirile acestea minunate din anii de şcoală daţi peste cap de reforme mi-au revenit acum – toamna – odată cu scandalul manualelor pentru clasa I şi a IIa. Este ireal, când copiii născuţi la revoluţie au la rândul lor copii la şcoală, noi încă să nu ne hotărâm ce vrem de fapt să facem cu sistemul educaţional de la noi din ţară. O ţinem din reformă în reformă, şi parcă din ce în ce mai mult ne rupem de realitate. Introducerea manualelor digitale face parte, după mine, din acea anticipare a viitorului, calitate pe care orice sistem de învăţământ ar trebui să o aibă. Noi nu pregătim copiii intraţi acum în şcoală pentru ziua de mâine, îi pregătim pentru anul 2040, când ei vor fi în câmpul muncii, când vor aplica ceea ce i-am învăţat noi (şi, de ce nu, ne vor plăti pensiile). Aşadar, în acest context, manualele digitale nu mai par rupte de realitate.

Nu de intenţii bune duce lipsă drumul spre iad al educaţiei noastre, şi nu cred că e cazul să aduc la zi evenimentele. Suntem în noiembrie, şi nici acum nu avem manuale noi. Adică le avem, pe net, şi deja persoanele care le-au studiat încep să vină cu criticile. Vom vedea, avem până la urmă timp să le răsfoim liniştiţi. Până atunci ne descurcăm cum putem.

Clasa I rămâne însă – oricât de mult ne-am chinui s-o schimbăm – momentul în care piticii învaţă literele. Nu doar le memorează vizual, pe cele de tipar, spre creşterea şi descreşterea mândriei bunicilor, ci le identifică pe cele mici, pe cele „de mână”, le asociază cu sunetele şi încep să compună cuvintele. Exerciţiul grafic rămâne însă baza activităţii.

primul_meu_abecedar_gama2

O variantă pe care o au la îndemână micii şcolari de a-şi perfecţiona caligrafia este oferită şi de editura Gama, prin Primul meu abecedar de jucat şi exersat. Este un caiet cu cerinţe uşoare, valabil pe tot parcursul învăţării alfabetului, nu unul pe care să-l parcurgeţi cap-coadă în vacanţă. Este cumva de la sine acceptat că literele de mână se învaţă prin exerciţiu, dar la fel de bine este ştiut faptul că rutina nu face casă bună cu răbdarea unui copil. Să-i dai, cum primeam noi odinioară, o pagină mare de caiet cu a mic de mână este o plictiseală fantastică. Câţi n-aţi completat râdurile de sus în jos şi nu de la stânga la dreapta? Caietul propus de Gama schimbă un pic peisajul, trei rânduri nu mai par aşa multe, şi chiar dacă la final copilul va avea tot 10 rânduri în total, realizate pe materiale diferite, nu va percepe cantitatea drept plictisitoare.

Materialul urmăreşte ordinea literelor din abecedar şi, prin grafica şi exerciţiile propuse, îmi aminteşte de unul din puţinele materiale „auxiliare” pe care generaţia mea le-a avut, dacă vă amintiţi de Martinel învaţă A B C. În plus, caietul are inclusă o tăbliţă pentru scriere, cu liniatură tip I şi tip II, precum şi un marker pentru whiteboard, micuţ, pentru mâna copiilor. Tăbliţa este minunată, poţi exersa pe ea la nesfârşit. Aş fi simţit nevoia ca markerul să fie poate mai subţire, dar acesta poate fi înlocuit cu uşurinţă.

primul_meu_abecedar_gama3

La interior, pe lângă exerciţiile de scriere, sunt intercalate mici texte pentru exerciţii de citit, sau elemente de vocabular ori punctuaţie. Pe lângă acestea sunt şi jocuri aplicate pe regulile de scrire, de exemplu: găseşte cuvintele scrise greşit, ţinând cont de scrierea cu â şi î, mai ales în cazul cuvintelor derivate cu prefix. Pe lângă acestea, apar aritmogrife, jocuri cu imagini, labirint, şi alte variante pentru a învăţa în joacă, aceasta dacă nu uităm că la cei mici jocul este metoda cea mai eficientă de învăţare.

Caietul îl recomand la nivel de clasa I, nu clasa pregătitoare, şi îl găsiţi în librăria online a editurii Gama, sau în librăriile online: eMag, librarie.net.

Emotie de scolar

Acum un sfert de veac, când am împlinit (în sfârşit!) vârsta de a merge la şcoală, nu aveam emoţii mai deloc. Prietenul meu de la grădiniţă mersese cu un an înainte. Ai mei părinţi lucrau la şcoală, aşa că am fost cam nelipsită de pe-acolo. Încă îmi amintesc ce ordonat era Dani, şi cum a scos cu mândrie din ghiozdan un abecedar îmbrăcat cu copertă transparentă, şi care mai avea şi semn! Din nefericire, jumătate de an ne-a despărţit… Deşi am rămas cu prietena mea, un an de zile cel mai mare regret al meu a fost că nu m-am dus şi eu la şcoală. Moş Niculae mi-a adus anul acela drept consolare setul complet de rechizite, dar tot degeaba.

A venit probabil şi cea mai aşteptată toamnă. Uniformă, guleraş apretat, nelipsitele pampoane pe cordeluţă (măi şi ce pampoane aveam! Nu se şifonau, şi erau sulfilate cu roşu, două seturi făcute pe comandă la croitoreasa din sat.) Şi, normal, ghiozdan. Roşu, cu bretele de spate, şi… cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici! Am fost de-a dreptul în extaz când m-au chemat în sufragerie să-mi arate „ceva”, şi l-au scos…

Clasa o ştiam. Era la parter, a doua sală. Şcoala – îi cunoşteam fiecare ungher, că doar acolo crescusem. Le ştiam şi pe învăţătoare, numai că nici una nu urma să fie a mea! Mie urma să-mi revină una nouă… Am încercat, copil obraznic, să trag cu ochiul în timpul unor testări. Nu-mi amintesc decât o individă slabă şi zăludă, n-am reuşit să-mi fac o impresie prea bună cocoţaţă pe gărduleţul din faţa ferestrei. Aşa că urma să am răbdare… până în prima zi.

Cert e că, după atâţia ani, îmi amintesc frânturi din prima zi de şcoală. O secvenţă din clasă, cu o fetiţă care plângea continuu, şi o bunică disperată care nu ştia ce să-i facă, şi apoi finalul, când l-am luat de la grădi pe fratele meu. Plus criza lui şi tavalitul pe jos în mijlocul drumului… Era primul lui an singur la grădi, până atunci fusese umbra mea.

Dar despre învăţătoare nu-mi amintesc. Nu faţa ei… Din fericire nu am avut-o decât două trimestre, şi a avut grijă să-mi rămână întipărită în minte o frică cumplită. La noi nu se auzea nici musca în clasă. Pentru că musca ar fi luat bătaie la palmă… cu rigla, sau, şi mai rău, cu o tulpină de trandafir cu ace boante (nu ştiu cine o fi fost cretinul de s-a găsit să-i ducă trandafiri…) Tot ce ţin minte e cum ne ridica pe toţi în picioare şi ne ardea la fiecare palmă una, două, sau mai multe lovituri… Nu-mi amintesc cât era de bună, sau dacă ne-a învăţat ceva. Atât că era nedreaptă. Apoi am avut şansa să ne mutăm. Şi adevărata mea învăţătoare este o doamnă ai cărei ochi nu îi pot uita. Părul cărunt şi privirea blajină, aşa cum ar trebui să fie.

Am luat de la ea 2 palme… şi acelea încet. Prima pe nedrept, în prima săptămână, pentru că la lecţia cu animalele din pădure am copiat textul fără să las aliniat… dar terorista mai sus pomenită nu ne explicase ce e ăla aliniat. A doua pe drept, în clasa a treia, că jucam moara în oră cu colega de bancă. În rest mi-o amintesc cu mare drag.

Acum încerc să înţeleg emoţiile copilului meu. Am reuşit să aduc vorba şi să-l fac să vorbească…

Am 59 de spaime! ooo doamne, deja mă vedeam la 15 septembrie că nu le-am rezolvat!

Am glumit, mami, doar 10… şi am început, ca în cântecul cu elefanţii, să vedem care sunt.

Prima… nu ştiu cum o s-o cheme pe Doamna! Poate Elena… sau Mariana… Am convenit că doamna e şi ea om, şi că va avea un nume, ca toţi oamenii. În nici un caz nu va fi Gheonoaia, Muma Zmeilor, ca să-i fie frică cum îi aude numele. Pe-a mea, cea buna, o chema Angela. Un înger. Deci, numele poate contează… să vedem cum ne-o fi norocul.

A doua… nu-mi cunosc colegii… în afară de Alexandra (e tot cu mine în clasa, da?) şi Andu, care e la clasa vecină. Ne-am amintit împreună cum a fost să aibă colegi noi. La grupa mică, apoi cum la grupa mare şi pregătitoare grupa s-a înnoit mereu cu jumătate din efectiv. Şi în câteva zile erau prieteni. Aşa va fi şi acum…

A treia… nu ştiu în ce bancă o să stau. Adică ştiu că o să stau cu cineva, poate cu Alex, dar nu ştiu unde. A văzut la Buni la şcoala clasele… aşa că l-am întrebat unde i-ar plăcea. În banca a doua. De la fereastă, să fie lumină! Dar poate mai bine o las pe doamna să ne aşeze… eu sunt înalt, poate mă mută pe rândul din spate… ştii, mami, mi-ar plăcea să fie ca în filme, la americani, să avem la şcoală restaurant, să mâncăm ce vrem noi. Ei, aici a fost nevoie să-i tai elanul… la şcoală în România nu e cu autoservire. Va avea pacheţel de-acasă, şi va primi şi lapte şi corn. E corn cu ciocolată? Că eu de-ăla vreau! Corn simplu… dezamăgire totală.

Am luat o pauză, şi m-a pus să-i povestesc câte buzunare are ghiozdanul lui, şi ce va pune în fiecare. A recapitulat el apoi… Şi am revenit la spaime.

A patra… nu ştiu ce culoare vor avea pereţii! La asta recunosc că nu m-am aşteptat. Probabil albi. Sau galbeni. Nu vreau să fie roşii… ştii, mami, copiii lui Buni de la şcoală au fost obraznici, au aruncat cu mere pe pereţi, era foarte urât acolo, dar i-a pus Buni să dea cu vopsea… Am convenit că el nu va face aşa ceva. Şi că probabil va avea pereţi albi, cu planşe cu litere… Mami, o să am litere de-alea ca la Buni în clasă? Ştiind că la Buni nu sunt litere… cer detalii… Litere… cum e C la carbon… ooo, uşurel copile, alea sunt la clasa a şaptea! Dar nu s-a lăsat, a căutat un sistem periodic şi a început să mă întrebe, să vadă dacă le ştiu. Ia zi, la numărul 1…? Şi la numărul 103? Hai, mami, ultimul, cum adică nu-l ştii…? L-am calmat, că nu trebuie învăţat tot, şi în nici un caz la clasa întâi. Aşa că să-şi găsească altă preocupare.

A cincea… la ce etaj va fi clasa. Uite asta chiar nu ştiu. Probabil la parter, că aşa se pun clasele mici. Şi eu cred la fel. La Buni clasa a doua e la etaj…

La a şasea ne-am oprit. Mi-a dat-o pe Buni la telefon. Mai vorbim!!! Paaa!!!

Eu sunt hotărâtă să completez lista, asta dacă sunt 10 cu adevărat… În schimb e bine, în top 3 nu apare materia, sau că va fi greu şi nu se va descurca. Mie de asta mi se face rău… că nu mă voi descurca eu cu atâtea materiale! Ce simplu era, cu un abecedar şi un caiet…