Poezie de iarna

Poezia. A fost întotdeauna coşmarul meu la literatură. Nu am înţeles şi nici nu înţeleg încă de ce anume trebuie să o diseci de sus în jos, de la stânga la dreapta, să vezi "ce a vrut să spună autorul". Nu mi-a plăcut niciodată măcelul acesta, drept urmare, şi în generală, şi în liceu, cum aparea o lecţie "în versuri" oftam…

Mi-au plăcut poeziile. Foarte mult. Le citeam şi recitam cu mare plăcere şi intonaţie. Dar nu am putut niciodată să filozofez pe marginea lor. Pentru că am preferat să le simt, să le zidesc la mine în suflet. Nu ştiu dacă aş putea recita acum, cap-coadă, vreuna. Dar mi se întâmplă adeseori să privesc pe fereastră şi să gândesc în versuri. Nu sunt ale mele, n-am din nefericire acest talent, de a ţese sentimente în versuri. Dacă ar fi să mă gândesc acum, cred că este cel mai mare omagiu pe care îl putem aduce autorilor, să trăim alături de ei.

L-aş menţiona pe Eminescu. Ar trebui să fii un pic nebun să nu-ţi placă Eminescu. Citeşte în adolescenţă poeziile lui de iubire, şi nu doresc nimănui să le citească cu o inimă proaspăt frântă. Şi totuşi, l-am înţeles altfel când i-am cutreierat pădurea, când i-am privit lacul de la Ipoteşti. N-aş putea să descriu sentimentul care m-a copleşit, admiraţie şi respect, pentru acea imagine. Sunt poate unul dintre fericiţii cu o memorie fotografică excelentă. Şi la loc de cinste în albumul meu din suflet sunt acei paşi… pe potecă, urcând încet către lac. Apoi Lacul. O emoţie care rar te poate cuprinde.

Bacovia. În nici un caz să nu-l deschizi într-o zi însorită. Nu vei simţi nimic din cenuşiul sensibil pe care vrea să-l picure în viaţa noastră. Cui îi place ploaia?! Cui îi place toamna?! Lui. El a reuşit să vadă frumuseţea cenuşie a naturii. De câte ori nu m-am trezit dimineaţa, panicată, cu ce mă îmbrac, cu ce mă încalţ, unde sunt pelerinele copiilor, să iau maşina până la grădiniţă, şi să mă enervez în trafic, sau să mă ud la picioare. Cu disperare mă uitat iar pe fereastră, poate "a stat". Plouă, plouă! Şi în secunda următoare am auzit, de undeva, nu ştiu de unde, … vreme de beţie, să asculţi pustiul, ce melancolie! Mulţumesc, Bacovia! Zâmbesc şi plec, să caut frumuseţea fiecărei picături pe cerul cenuşiu… de plumb.

Nichita Stănescu… l-am asociat mereu cu dragostea la prima vedere. "Leoaica" fără milă, care ne devorează şi în acelaşi timp ne mistuieşte, pentru a reînvia ca un phoenix. Pentru că arzi şi durerea te pătrunde, atunci când deschizi ochii şi vezi o pernă goală, şi renaşti ca prin magie, când fiinţa iubită te atinge. Cred că a fost primul volum de poezii pe care nu l-am putut lăsa din mână. Nu vă închipuiţi 500 de pagini, sunt mult mai puţine. Dar a fost atât de intens, încât, la sfârşit, m-am simţit goală. L-am recitit. Şi de fiecare dată sentimentul este profund şi dureros. Ştie să trezească din adânc sentimentele care ţi-au umplut viaţa. Care te-au făcut să zâmbeşti, să plângi sau să râzi. Trec aproape zilnic pe lângă un liceu care îi poartă numele. Mulţumesc, m-ai învăţat să apreciez întotdeauna ceea ce simt!

Dacă ar fi să aleg două "fenomene" (sună atât de ştiinţific că-şi pierd farmecul!), hai să le spun două momente în care aş opri timpul, ar fi o furtună de vară şi o ninsoare cu fulgi mari.

Furtuna de vară, neagră şi malefică, puternică şi scurtă în acelaşi timp, cu fulgere despletite ce brăzdează cerul, te înspăimântă şi te fac să înţelegi cât de mic eşti pe acest pământ. Dar nu de asta îmi place. Seamănă atât de mult cu rezumatul unei vieţi… când vantul te poartă acolo unde nici nu gândeşti, şi nu poţi controla. Flashurile de lumină sunt evenimentele frumoase din viaţă, scurte, intense, şi pe care nu le poţi uita. Dacă cotodianul ţi se pare monoton, numără fulgerele, caută momentele cu încărcătură maximă de "electricitate", acelea care te fac să simţi că ai pentru ce să trăieşti.

Dar nu aici voiam să ajung. Ieri poezia mi-a bătut din nou la geam. M-am simţit din nou copil când am deschis fereastra şi primii fulgi mi s-au lipit de piele. Am savurat adânc mirosul de iarnă, de zăpadă, i-am lăsat să mi se topească în palmă, să-mi salute obrajii. Ce dor mi-a fost de voi, fulgi de speranţă! Fulgi care să-mi aducă energia pentru următorul an. Albul arzător, câmpia fără urme, atât de rece şi totuşi atât de fierbinte.Te uită cum ninge Decembre […] Şi ningă… zăpada ne-ngroape. Sunt de fel pesimistă. Mulţi îmi spun că-s prea calculată ca să pot simţi, că-mi pierd energia cu lucrurile mărunte, şi pierd tabloul de ansamblu. Cei ce se adăpostesc când ninge nu au cea mai mică idee ce pierd. Dacă vrei s-asculţi iarna, lasă-te pe spate. Nu fi prevăzător, pur şi simplu trânteşte-te în zăpadă. Priveşte fulgii ameţind deasupra ta, o existenţă de-o clipă plină de-o frumuseţe ireală. Priveşte-i cum te îndeamnă să trăieşti, să nu pierzi nimic. Nu mi-a fost niciodată frig, prăbuşită în zăpadă. Am simţit atâta căldură în îmbrăţişarea de gheaţă. Dacă viaţa însă te-a îngenunchiat, aminteşte-ţi ce simţeai când erai copil. Bucuria florilor de gheaţă din fereastră, a imensului alb din faţa ta. Dacă nu poţi, priveşte-ţi copilul dormind. Apoi şopteşte-i tandru la ureche… "A nins azi-noapte!" Poate cineva explica de ce sar copii din pat? De ce-şi lipesc cu atâta nesaţ năsucul de fereastra îngheţată? Pentru că ei încă pot vedea magia pe care noi am uitat-o undeva… într-un fulg de nea.

Întinde palma. Lasă-l să revină. Caută poezia din viaţă, ea ne face să simţim că trăim!

Tot… politice

Nu ştiu alţii cum sunt, care va să zică nu ştiu pe la alţii cum este, dar întotdeauna am admirat calitatea umorului, inventivitatea şi creativitatea poporului român. Şi, mai ales, capacitatea lui de a face haz de necaz în orice situaţie, oricât de neagră s-ar arăta aceasta. După turul doi al alegerilor prezidenţiale, învingător a fost declarat Băsescu. Nu ştiu de ce am avut impresia că văd din nou prima cursă a lui Fulger McQueen, din Cars… Învingătorul nu era clar, sondajele de opinie dădeau câştigătorul în marja de eroare, rezultatul s-a hotărât cu proba fotografiei. Şi… dacă în Cars a fost declarată egalitate, între Băsescu şi Geoană a fost cât pe-aci. Băsescu a recuperat… şi a câştigat mai ceva ca McQoueen mai jos. A întins… voturile de peste hotare şi l-a luat pe Geoană la… fracţiune de procent.

Fulger McQueen, finalul primei cupe piston

De câteva zile, bancuri din folclorul popular circulă pe internet. Nu pot să nu mă amuz, la fiecare în parte, şi să nu mă întreb cine este autorul lor. Înţeleptul popor român, care va rămâne acoperit de glorie în anonimat.

Iată câteva dintre ele. Daca aveţi şi altele, nu va sfiiţi să le adăugaţi. E păcat să se piardă, şi aşa putem fi "culegători de folclor".

Geoana va ţine o conferinţă de presa, pentru a demonstra că filmuleţul în care se bucură şi ţopăie pe scenă este trucat.

Culmea somnului: să te culci preşedinte şi să te trezeşti prostănac.

Care e ţara cu cei mai mulţi negri?
România: 49,6% sunt negri de supărare!

În România unii sunt pro-Băsescu, alţii pro-stănac.

Cel mai scurt banc: Geoană preşedinte!

Băsescu: “Iarna nu-i ca vara.”
Geoană: “Dimineaţa nu-i ca seara!”

Aseară Mircea Geoană a smuls înfrângerea din ghearele victoriei! (Andrei Gheorghe)

Ai idee cum se pune dopul la o sticlă de şampanie?? Întreabă-l pe Geoană.

De la ce vine PSD? Preşedinte în Seara de Duminica. Dar PD- L? Preşedinte în Dimineaţa de Luni

Adobe Company a hotărât ca versiunile de Photoshop CS5 distribuite în România vor salva fişierele în format .pdl nu .psd ca până acum!

Umbrela verde

Bântuind în seara asta pe net am dat întâmplător de un banner "Umbrela Verde".
Am de aproape un an un stiker lipit şi pe maşină, şi sunt tare mândră de el.

Eu nu arunc gunoi pe strada!

Şi, mai mult decât atât, îmi place ce efect are asupra copiilor mei. De când au citit singurei "Eu nu arunc gunoi pe stradă", au devenit mai grijulii. Ba chiar odată, având un pasager care deschidea cu sârg geamul să zvârle un cotor de măr, au reacţionat… "De la noi din maşină nu se aruncă gunoi!"

Îmi place. Asta înseamnă să nu-mi pierd speranţa. Dacă au de la cine învăţa, copiii vor avea o Românie mai curată. Şi încerc să-i învăţ să se poarte la fel în orice situaţie. Pe munte de exemplu, îi învăţ să respectăm natura. Gunoiul nu se lasă pe munte, se coboară în rucsac până la un coş de gunoi. Au înţeles, s-au conformat. Dar nu am putut să răspund la întrebarea…

"Mami, dacă gunoiul nu se lasă pe munte, de ce e atâta gunoi aici?"

Si priveam împreună cu tristeţe cutii de bere, de ţigări… risipite prin poiană, printre fire de iarbă de un verde crud şi garofiţe de munte…

Din cugetarile de weekend

Ca părinte, de multe… nu, greşit, de foarte multe ori! m-am simţit cu conştiinţa încărcată că nu mă ocup suficient de copii. Pentru mult timp am fost părinte de weekend, seara ajungeam târziu şi nu aveam timp uneori nici să-i mai întreb ce făcuseră peste zi la grădi. Apoi, programul s-a mai relaxat. A făcut şi criza asta ceva bun. Am reuşit să-mi petrec mai mult timp cu ei, şi am încercat să-i învăţ câteceva din acele mărunţişuri care ne fac viaţa mai frumoasă.

Şi totuşi, nu am reuşit să fac un program organizat de petrecere a timpului liber, de colorat, de decupat, ceva ce să-i mobilizeze. Până când am lansat "Talente de Năzdrăvani". Am reuşit să organizez un program de lucru. O activitate săptămânală, la care ne gândim de lunea, şi de multe ori ne apucă sâmbata lucrând. Avem o "temă" cu care să ne umplem timpul, ceva ce lucrăm împreună. Şi, chiar dacă uneori îmi pierd răbdarea, şi am pretenţii prea mari de îndemânare de la ei, simt că sunt pe calea cea bună.

Ce au învăţat până acum…

… ce înseamnă să ai o temă. Care trebuie terminată până la o dată anume. Şi asta am observat în momentul în care le povestesc noua temă. "Şi până când trebuie să fie gata? … Adică … câte zile?" Încă n-am reuşit să-i învăt să nu-şi facă tema în al 12-lea ceas. "A trimis cineva?" <Nu> "Păi şi atunci eu de ce mă grăbesc?" Aici trebuie să mai lucrăm. Urmează clasa I, nu ne permitem să lăsăm totul pe ultima sută.

… ce înseamnă să evaluezi şi să fii evaluat. La început a fost mai greu. Acum a început să se mai gândească… cam cât timp a muncit, cât de atent a lucrat… şi aşa a început să-şi dea seama şi de ce primeşte note mici… Dacă nu te străduieşti suficient, dacă şi tu recunoşti că se putea mai bine, nu poţi avea pretenţia ca ceilalţi să considere creaţia ta cea mai frumoasă. Dă notele cu mai multă atenţie, şi nu mai plânge când îşi vede evaluările. Nu a învăţat încă să piardă, nici nu cred ca orgoliul lui va învăţa asta, dar cel puţin învaţă să accepte… cu ceva mai multă demnitate. La primul concurs a plâns o seara întreagă. Acum spune destul de rece… "Asta e, aşa au vrut copiii". Învăţăm să respectăm alegerile celorlalţi, chiar daca nu suntem de acord cu ele. Cred sincer că e un mare pas pentru 6 ani.

Şi continuăm. Mai avem multe de învăţat.

Politice… in copilarie

Se anunţă un weekend plin în România. Iar, din nou, alegeri. Pe bune că m-am cam saturat, aproape că încep să susţin monarhia constituţională, cu parlament uninominal, unicameral, pe 7 ani. Sau poate pe 10. Aşa am simţi că alegerile sunt ceva deosebit, şi merită să ieşi pe ploaie şi pe vânt să-ţi exprimi dreptul contituţional.

În naivitatea şi entiziasmul meu de tânăr absolvent la catedră, puneam mare pasiune în a-mi învăţa elevii să fie cetăţeni cinstiţi şi oneşti. Să-şi îndeplinească datoria cetăţenească. Vaaai, sper că nici unul dintre ei nu mă citeşte acum, să-mi atragă atenţia… "Mai ştiţi, doamna, când ne spuneaţi că trebuie să mergem la vot? Că suntem datori ca români să o facem??" Ioi, ce de lecţii învaţăm la istorie şi din istorie! Iar eu trebuia să le ştiu, că doar ani de zile am înghiţit praful din bibliotecile universităţii.

Şi constat cu stupoare că în ultimii ani mi-a pierit tot entuziasmul, şi la vot am ajuns de gura copiilor, care voiau să meargă. Am decis că toţi îs o apă şi-un pământ, şi că e loterie. Aşa că i-am pus să zică un număr… şi am numărat casetele, am pus stampila în cea aleasă de copil. Poate are el ceva inspiraţie, că mie mi s-a cam terminat. Scrutinul trecut… nu mai ştiu când a fost, am mers în familie. Ne-am nimerit la ţară, şi deh, daca tot mergea tot satul la vot, ne-am îmbrăcat şi noi şi ne-am dus.

La oraş, secţia de vot e în faţa blocului. Dar aşa mă apucă o lene…

Campania asta electorală mi se pare sfidătoare. Nu înţeleg de ce se cheltuie atâţia bani. Ar fi mai ieftin ca fiecare candidat sa-şi pregătească un afiş A3 cu ce are de spus, şi toate aceste afişe, unul lângă altul, să fie puse în ordinea de pe buletinul de vot la intrarea în secţia de votare. Vine omul, cască ochii, citeşte, apoi alege. Nu afişe pe toţi stâlpii, clădirile, de ajungi să ţi se facă lehamite. Andreiu meu vine şi-mi spune că noi votăm cu Băsescu. Ei na, de ce mamă? Pentru că are cele mai multe poze în drum spre grădi!

Halal motiv! Zilele trecute, printre multele linkuri pe care le primesc pe mess, a fost şi acesta. Amuzant, pentru persoanele nehotărâte. De fapt, răspunzând la întrebări, mi-am dat seama că românii nu au o problemă în a-şi alege un reprezentant, ci în a şti ce anume vor cu adevărat. Ei bine, mi-a ieşit Oprescu. Ei bine, NU. Pe el nu-l votez. L-am votat din toată inima la primărie, şi-a promis că nu pleacă la Cotroceni. Apăi să stea la Cişmigiu, că şi acolo e verdeaţă!

Locul 2… Antonescu. Hmmm… s-a descurcat bine. Întâmplător mi-am întrecut limitele de rezistenţă şi nu am pus mâna pe telecomandă săptămâna aceasta . Parcă totuşi are un pic mai multă decenţă. Sau consilieri foarte buni, şi joacă un teatru excepţional în numele Bunului-Simţ pe care îl susţine.

Am avut parte şi de sondaj IRSOP la uşă, şi ca "propretar" la adresă, am răspuns la câteva întrebări. Sondajul pentru turul 2 era B+G sau B+C. Să aleg? Păi… B+G=B, B+C=C Niţică algebră, nu? Dacă G şi C nu sunt identici, nici rezultatul nu poate fi acelaşi!

Azi în schimb am stat un pic şi m-am uitat în jur… dincolo de garduri. Ce sunt românii azi? Cei din România zic.

Am revăzut de curând Bamby, desenul animat (Disney dacă e cineva care nu ştie despre ce e vorba). Şi mă opresc un pic la scena în care pădurea ia foc. Toate animalele alergau îngrozite care-ncotro, iar la primul semn, "Pe-aici", au ales imediat, fără să stea pe gânduri. Nu ştiu de ce, şi alegerile acestea parcă fiecare încearcă să înspăimânte cât mai mult oamenii, pentru a-i face "maleabili şi ductili", adică să-i tragi în orice tip de formă le este mai util. Şi, după ce cu ajutorul crizei au dărâmat şi tot ce mai mergea prin ţărişoara asta, ne-au înglodat în datorii externe, pe care numai Dumnezeu poate ştie cum şi de unde o să le plătim, au considerat că nu este destulă panică, mai este nevoie de ceva.

Gripa porcină. Cred… şi voi crede probabil şi după ce o voi trata pe propria-mi piele cu paracetamol şi apă de mare, că este o găselniţă publicitară, un nou mod de a mai direcţiona din banii publici. Către cine? Păi, am făcut o listă, dar din pacate nu am şi cifre… dar poate ne va răspunde vreunul dintre guvernanţi cât ne-a costat gripa până acum.

Afişele informative de toate mărimile, prin toate scările blocurilor. Oare câte scări de bloc are România? Şi ce tipografie a fost fericita câştigătoare a licitaţiei?

Spaţiile media, radio şi tv, la ore de audienţă maximă. Cine a încasat comisioanele? Sau e un mod de a mai pompa ceva bani in televiziuni falimentare? Tot plătim abonament obligatoriu, mai sprijinim puţin efortul cultural.

Vaccinuri. Aici nici nu îndrăznesc să mă gândesc ce interese au companiile farmaceutice să ne convingă că nu supravieţuim fără acest vaccin. Am supravieţuit de 10 ani fără să fac nici un vaccin antigripal. Şi n-am făcut nici o gripă. În ultimii 10 ani am răcit (cu febră) o singură dată, în miezul verii, şi era o amigdalită. Capetele mai luminate spun că e o gripă ca oricare alta, ba chiar mai uşoară decât altele. Dar, clar, nu supravieţuim fără vaccin…

Însă, dacă ne încăpăţânăm să nu ne vaccinăm, tot trebuie să cheltuim banii pe ceva. Doar suntem societate de consum, nu? Trebuie să ne protejăm cu geluri dezinfectante pe mâini şi măşti chirurgicale. Şi nu ştiu dacă îşi cumpără fiecare dintre noi măşti, e mai înteresant câţi bani se cheltuie pentru aprovizionarea şcolilor, grădiniţelor, instituţiilor publice cu rezerve de gel şi măşti.

Şi poate că şi peste asta aş fi trecut, dacă guvernanţii noştri, în disperarea lor că nu suntem suficient de panicaţi, nu ar fi lovit acolo unde ne doare cel mai tare. În copiii noştri. Şi cum poţi lovi mai tare într-un copil decât sabotându-l pe Moş Crăciun. Căci cazurile de gripă "s-au înmulţit" (haha, cred ca nu a fost toamnă să nu fie spitalele în carantină pentru că era vreo epidemie de gripă), trebuie să luăm măsuri suplimentare. Întâmpinăm copiii la grădiniţă cu măşti pe faţă. Nu mai lăsăm părinţii în grădiniţă, şi îmi spune copilul astăzi să nu mai intru la ei la clasă, că au gripă şi mă îmbolnăvesc. Schimbăm copiii pe holul de la intrare al gradiniţei, în frig şi în curent, pentru că e carantină. Ce contează că îi dezbraci în frig în chiloţi şi în maieu, ca părinte responsabil trebuie să înţelegi, E CARANTINĂ şi porţi mască.

Şi dacă protestezi, ţi se răspunde că la alte grădiniţe, copiii sunt lăsaţi la uşa de la intrare. Dar aş vrea să vad si eu cum se descurcă 4 îngrijitoare (care pregătesc porţiile pentru micul dejun la acea oră), 8 educatoare şi două asistente în trei sferturi de oră cu 300 de copii. Care trebuie dezbrăcaţi, descălţaţi, puse hăinuţe de interior şi încălţaţi. Ah, putem să scădem 70 de copii de la grupa mare şi pregătitoare, cred că ei se mai descurcă singurei. Dar putem adăuga că aceste hăinuţe trebuie aşezate în dulăpioare.

Şi tot nu e destul. Facem serbare de Moş Crăciun, DAR fără părinţi. NU voi înţelege cum sunt serbările fără părinţi. Cine îi încurajează cu aplauze? Cine îi ia în braţe la final, să-i pupe şi să le spună că au fost minunaţi? O să pară o repetiţie generală, cu costume. Să sperăm măcar moşul să primească aviz epidemiologic, să ajungă cu cadouri la copii. Aşa poate nu se vor mai simţi singuri. Îi va aplauda Moşul, îi va strânge moşul în braţe. Şi sper ca emoţia momentului să fie suficientă şi să nu ne simtă lipsa.

Ce oameni fără suflet pot decide aşa ceva? Ce oameni pot decide interzicerea serbării de Crăciun??? Pentru foarte mulţi copii, Moşul de la grădiniţă este singurul cu care se vor întâlni. Nu toată lumea îşi permite să aibă un Moş acasă… După ce că părinţii se chinuie de cel puţin o lună să le explice că pe Moş Crăciun l-a afectat criza, şi că lista trebuie scurtată, acum trebuie să le explice că l-a afectat şi gripa? Şi nu mai vine? Pentru că serbare făceam pentru Moş. Dacă nu facem serbare, înseamnă că nu vine Moşul.

Până unde ducem toată această paranoia? Suntem o ţară în criză, în carantină, în campanie electorală, în căutarea a tot ceea ce-am pierdut. Acceptăm să ne mintă, să ne fure, dar vom accepta să fure şi bucuriile copiilor noştri? Chiar nu putem face nimic? Chiar trebuie să suportăm, ca oile duse la tăiere, adevărurile altora? Chiar nu putem şti şi noi ce e mai bine pentru copiii noştri?

Un părinte care vrea să spună DESTUL!

Adevaruri despre Mos Craciun

Vin sărbătorile, vin sărbătorile, E minunat, da, e ca-n poveşti, Ce minunat e să dăruieşti, Sărbători fericite Coca Cola vă urează!

Parcă îmi sună în urechi reclama de la coca-cola, şi nici nu stiu dacă au început deja s-o ruleze. De aceea poţi spune cola în mai toate limbile, şi să stii exact la ce te referi. Pentru că în câteva secunde comerciale, cei de la coca-cola au reuşit să strângă rezumatul întregului Spirit al Crăciunului. Pentru că Moş Crăciun sunt toţi cei care au ceva de dăruit. Dacă nu mă înşeală memoria, tot coca-cola l-a înventat şi pe moş crăciun în roşu, cu barbă şi zâmbitor. Aşa că trebuie să le fim recunoscători (şi să le consumăm cât mai rar produsele, nu sunt totuşi prea sănătoase…)

Dar să revin la oile mele. Am auzit o discuţie între parinţi, care m-a şocat. A şocat copilul din mine. "Le mai spui dragă şi anul asta de Moş Crăciun? Ai mei parcă s-au făcut mari, e timpul să afle adevărul!"

Pentru asemenea aberaţii, expresia <a rămâne ca la dentist> nu reuşeşte să descrie reacţia. Mi-au dat lacrimile. Cum adică, să te chinui să construieşti atâţia ani o lume perfectă, şi apoi s-o dărâmi?

Încă de când am făcut prima dată pe Moş Crăciun, când am luat primul cadou şi l-am ţinut ascuns, apoi m-am furişat noaptea cu el, m-am simţit datoare să apar din toate puterile acest vis frumos. Şi când eram copil, vreo doi ani m-am prefăcut că Moş Gerilă încă există, până şi-a dat mama seama că ştiu. Şi chiar dacă ştiam, era atât de frumos să-mi văd părinţii cum de chinuie să menţină spiritul. Şi acum, ceva din magie rămâne când găsesc un pacheţel cu numele meu sub brad.

Aşadar, de câţiva ani îmi fac tot felul de planuri şi strategii de a-l resuscita pe Moş Crăciun la nesfârşit dacă e nevoie (aşa sunt eu, să am cincinalul stabilit). Băieţelul meu e acum mare, şi probabil prima întrebare va fi "Există, mami? Că X-ulescu a spus că nu!" Normal că există. Şi X-ulescu ar face bine să nu fie un adult, şi nici să-mi fie prin apropiere, ca să nu-l strâng de gât: ce caută el cu nasul în oalele altora. Aşadar, varianta pentru X-ulescu copil. X este un copil obraznic, şi Moş Crăciun l-a anunţat că nu-i mai aduce nimic anul ăsta. X s-a suparat, şi acum spune tuturor că nu există, ca să nu râdă copiii de el că nu a primit nimic. Şi cum orice poveste se explică tot printr-o poveste, facem apel la Peter Pan şi Tinker Bell. "De câte ori un copil spune că nu crede în zâne, undeva o zână moare". Aşa şi cu Mos Crăciun. El există, pentru cei care cred în el. Normal că la cine nu crede, nu vine. Şi nici nu va muri, pentru că an de an se nasc copii care cred în el. Eu nu mă văd în stare să-i spun copilului meu că Moş Crăciun nu există, este o invenţie comercială…

Varianta 2, părintele surprins asupra faptului. Aici e mult mai greu, şi trebuie să fii tu însuţi convins de ceea ce vei spune. Cei mici au aşa un simţ dezvoltat de a depista minciunile… că detectoarele de minciuni sunt "mici copii" pe lângă ei. Aşadar, aşezi cadourile frumos sub brad, şi cea mai dezamăgită voce pe care o poţi auzi în viaţa ta te întreabă "Ce faci ACOLO" Calm, fără tremur în voce, îi spui cu nonşalanţă că-ţi căutai cadoul. În cazul în care te-a văzut şi aducându-le, îi spui ca Moşul n-a mai avut timp să intre în casă, căci unul din reni şi-a scrântit piciorul la aterizare şi a plecat cu el la doctor. Ţi-a lăsat ţie cadourile, căci ai auzit renul când plângea şi-ai ieşit la geam. El a plecat, tu le puneai sub brad.

Asta îmi aduce aminte de Crăciunul de anul trecut, când în Ajun am ieşit să ne plimbăm prin parc. Tati a "uitat" banii de acadele şi de vin fiert, s-a întors să-i ia. Am ajuns în parc, ne-am plimbat, şi uite, ce ghinion, se vedea cum sania lui Moşu ateriza la noi la bloc. Aa, n-au văzut-o? Hmmm, păi dacă sunt mici, n-au văzut din cauza copacilor. Ioi, ce ghinion! Ne-am grăbit acasă, căci, dacă începea cu copiii de la etajul nouă, până ajungea la noi poate reuşeam să ne şi întâlnim cu el. Ghinion curat, Moşu a fost mai rapid ca noi. Rezultatul – de nota 10, pentru tati.

Varianta 3, când te prinde şi pregătindu-le: o adaptezi pe cea cu renul, a dat cadoul spre păstrare când am dus gunoiul. Dacă în schimb le găseşte înainte de sărbători, inventează repede ceva, o aniversare, şi spune-i că le luasei pentru X sau pentru Y. Visul merită efortul unei a doua investiţii. Sau, o altă variantă, că tu ştii că-şi dorea respectiva jucărie, dar că Moşul e cam supărat pe el (căutaţi repede cele mai mari obraznicii din ultimele 3 luni) şi a zis că nu-i aduce, o să vadă ce jucării rămân pentru el. Şi cum mami îl iubeşte foarte mult, şi l-a iertat (acum na, trebuie şi sacrificiul ăsta) a vrut totuşi să-i îndeplinească dorinţa, în ciuda Moşului. Căci, dacă nu ştiaţi, Moşul îndeplineşte dorinţele din scrisori numai copiilor foarte cuminţi. La ceilalti, ori nu le indeplineşte pe toate, ori le aduce altceva, după cum consideră el de cuviinţă.

Sunt sigură că există o mulţime de variante pentru a nu recunoaşte, când esti prins asupra faptului. Mai ales dacă e înca mic. Şi mai ales dacă vrea din tot sufletul să creadă. Cred că la şcoala părinţilor, pe care o facem toţi la FF, (nu ne-a spus nimeni înainte, când nu aveam copiii, să mergem "la zi"), ar trebui introduse şi câteva lecţii de actorie.

Studii demografice pe Talente…

Incepand cu 17 noiembrie si pana pe 7 decembrie va rula pe portalul Talente de Nazdravani un studiu demografic monitorizat de Trafic.ro.

As vrea pentru inceput sa va rog sa-i acordati putina atentie, caci ma ajuta pe mine in primul rand. A fost picatura de aer de care aveam nevoie. Pe analiza acestui portal trebuie sa-mi scriu eu lucrarea de dizertatie. Completand acel formular, ma ajutati in primul rand sa am un profil cat mai corect al utilizatorului acestui portal.

Va multumesc tuturor anticipat pentru sustinere!

Ani

Lumea minunata a printeselor Disney

Ca părinte de fetiţă aproape că nu poţi concepe copilăria fără Albă ca Zăpada. Mda, dar ce te faci, că de când eram noi mici numărul prinţeselor a crescut. Eu aş fi dat orice pe un abţipild cu una dintre ele… şi îl păstram frumos, pus în coperta transparentă a unei cărti… cum să-l lipesc?! Doamne fereşte, erau atât de rare că mi se rupea sufletul să-l desprind.
Acum însă sunt alte pretenţii.Totul incepe de la dvd-uri. Pai, cum altfel, decât să se uite copilul la toate bazaconiile pe fel de fel de canale, pe care nu mă obosesc să le numesc, părinţii se dau peste cap şi fac rost de lung-metrajele Disney. Acum mai nou şi dublate în română. Nu ştiu dacă e valabilă şi aici zicala "A sări din lac în puţ", dar merge… După dvd vede prinţesa-păpuşă pe raft.

<Mamiiiii, te rog….> Normal, nu se cumpără prinţesele de parcă ar fi lapte.

<Mami…. te rog… de ziua mea….> Ok, ne mai gândim, hai că vedem. Normal că vedem… dacă n-ar mai urma

şi <Mami…. dar nu mi-l iei şi pe prinţ? Că nu are cu cine să danseze!> Da, corect. Începi şi te gândeşti cum mai plasezi unchilor, bunicilor, din cerinţele petiţiei.

Credeaţi că s-a încheiat? Ar fi prea frumos să fie adevărat. Urmează pe listă cel puţin caleaşca celor doi happily-ever-after, şi ca un cuplu de tineri căsătoriţi, au nevoie şi de o casă. Dar sunt prinţi, le trebuie ditai castelul. Şi utilat, ce dumnezeu, că doar nu trăiesc în epoca de piatră, nu?

Să facem o paranteză şi să spunem că, în cazul Albei ca Zăpada, trebuie să iei în calcul şi cei 7 pitici, cu accesoriile de rigoare. Dacă îi iei la pachet, nu-s ok, căci nu au felinar, diamante, târnăcop… La Ariel musai castelul, la Barbie nici nu vreau să mă gândesc, Frumoasa Adormită are caleaşcă, iar eu caut "punguţa cu doi bani"…

Şi nebunia continuă. Creioane cu prinţese, şosete cu prinţese, agrafe cu prinţese, până când amintirea aceea frumoasă din copilăria mea devine coşmar. Şi când nu mai rezişti, şi cedezi, mi-o retează scurt în două variante:
1. Lasă că-i cer lu buni daca tu nu vrei. Şi
2. O să-mi aducă Moş Crăciun dacă tu nu vrei, mamă rea ce eşti!

Ei, noroc că Moş Crăciun îndeplineşte exact numai dorinţele copiilor foarte cuminţi. La ceilalţi aduce jucăriile rămase…

Multă putere tuturor părinţilor, căci începe sezonul nebuniei… Mos Niculae, Moş Crăciun… uneori i-aş trimite la azil (în locul meu), să mai ia şi ei o pauză…

Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici – variante de păpuşi

La multi ani Sfintilor si Sfintisorilor de azi!

Intreaga echipa Talente de Nazdravani ureaza din toata inima „La multi ani!” tuturor Mihailor, Mihaelelor, Gabitilor si Gabrielelor.

Si in mod special, Petrei-Mihaela, Nazdravanul nostru participant la concurs. Mult succes in continuare!

La multi ani tuturor Sfintisorilor!

Mamici talentate de Nazdravani

Ei da… subiect sensibil. dar na, trebuie sa scriu ceva si pe-aici.

Copiii sunt mici. Prea multe nu au invatat sa faca, asa ca e de datoria noastra sa-i ajutam. Si o facem, uneori cu foarte mult entuziasm, ca nu ne putem abtine sa nu intervenim… ce mare lucru, doar dam cu putin lipici sau stergem un pic de culoare. Multi dintre copii lucreaza singurei, si se asteapta ca si ceilalti participanti sa faca la fel. Inca au acea naiva corectitudine, si „a trisa” este pentru ei un sport imposibil.

E greu sa rezisti unui „Ajuta-ma!” din toata inima, dar cu timpul vom reusi. Pai… daca pe copii ne-am propus sa-i invatam sa piarda, si noi mai avem multe de invatat.

Dar nu aici voiam sa ajung cu acest post. Voiam de fapt sa laud talentul uneia dintre mamici, care a realizat un modelaj superb dupa mine. Nu am putut sa-l pun pe pagina de concurs, caci as fi indus in eroare copiii, dar mi-am dat seama ca e bine sa vi-l arat, si sa ajunga si la copii.

Mai am o rugaminte. Mamicile care lucreaza impreuna cu copiii (aici ma incadrez si eu, incerc sa-i invat prin imitatie: ce fac eu sa repete si ei) sa trimita si poza modelului. Va fi interesanta pentru colectie, sa le putem arata copiilor si ce se poate face.

Si in incheiere, multam’ tare Aura pentru creatie! Este minunata, asa cum ti-am mai spus 🙂

Va astept si la concurs!
Bufnita - modelaj din plastilina „Bufnita singuratica de pe ramurelele ruginii” – modelata din plastelina in diverse nuante maronii, bufnita este in ton cu toamna ruginie. Au mai fost de mare ajutor: putin morcov pentru cioc , doua boabe de piper pentru ochisori, cateva pene de ciocolata drept penaj pastel si doua „pufuri” pe post de sprancene stufoase.