La multi ani, Ioni si Ioane!

La mulţi ani tuturor Ionilor şi Ioanelor!

În special lui Ică şi Ioanei, mămica Mariei, dar şi tuturor celor care trec pe-aici şi poartă acest nume!

La multi ani tuturor sfintisorilor de azi!

La multi ani tuturor sfintisorilor de azi!

Şi, din partea Năzdrăvanilor, cadouri personalizate. Vor fi gata până la sfârşitul săptămânii.

Deocamdată, primul:

Colaj textil, cap de Ioana

Puzzle, distractie pentru mici si mari

Am făcut un efort de memorie, să-mi amintesc daca aveam puzzle şi înainte de ’89, îmi amintesc ceva, sigur aveam nişte cuburi rotative (btw, acum jocurile astea nu se mai rotesc în roate direcţiile…), şi ceva piramide de poveşti… dar cred ca aveam şi ceva gen puzzle. Uite că de data asta memoria mea de elefant m-a dezamăgit.

Aşadar, ori am avut, şi am îndrăgit ideea jocului foarte tare, ori microbul a fost al naibii de contagios, şi m-a prins.

Îmi place, este un joc minunat pentru a exersa memoria vizuală şi construcţiile mentale de imagini. Educă răbdarea, ceea ce e minunat la copiii mai puţin răbdători cu alte jocuri şi jucării. Şi, de ce nu, te calmează, te scoate din realitate. Şi te atrage în lumea aceea de piese mici, care parcă şi-au pus în cap să te treacă puţin prin chinurile iadului…

Cu cât un puzzle are mai multe piese, cu atât e mai amuzant să-l faci cu prietenii. Aşadar, ca distracţie de vacanţă am optat în familie pentru un nou joc. Mergem să achiziţionăm unul… şi… mare dezamăgire, sărbătorile au lăsat goale rafturile din raioanele de jucării. Nu voiam nici peisaje cu flori, nici valuri sparte de stânci, ci ceva care să fie şi atractiv pentru copii. Încercăm în ultimul timp să nu ne mai jucăm doar noi, adulţii, ci să-i implicăm şi pe ei.

Nu voiam nici un puzzle din seria „ieftine”, căci cât dai, atâta face… carton prost, care se îndoaie imediat, sau finisaje lamentabile, piesele se jupoaie imediat, căci nu au fost tăiate corect. Nu mai adaug tipar de proastă calitate, culori şterse…

Şi găsim… unul cu nişte omuleţi pe o piramida, costume antice, drăgut. Doar 225 piese… hmmm… cam puţine pentru 4 adulţi+kinderii… dar asta e, nici de o imagine siropoasă cu cele 5 prinţese cu prinţii lor nu aveam chef. Piramida părea interesantă, piesele nu erau clasice, ci forme mai ciudate. L-am luat.

Şi ne-am apucat de asamblat. În stilul caracteristic, întâi găseşti colţurile, apoi marginile… Punem toate piesele cu faţa în sus, şi dă-i şi caută, nu găseam nimic!
Până ne uităm mai atent la imaginea de pe capac… şi de dăm seama că marginile ondulate şi colţurile
rotunde nu erau „aşa” doar de efect pe capac, ci şi la puzzle. Numai că nu semănau una cu alta, aduceau foarte bine cu piesele de interior. Cert e ca ne-a terminat, şi ne-a mai scăzut un pic entuziasmul, cum că e un puzzle de „copii mici”.

Apoi, interiorul. Normal, la un puzzle, piesa x se îmbină cu cele 4 vecine ale sale. Ipoteză nevalidă la varianta noastră. Piesa x se îmbină cu vreo 5 vecine şi se mai atinge încă cu câteva. Bine măcar că erau destul de măricele să vedem totuşi ceva pe ele, şi, cu ajutorul modelului, să avem o brumă de idee pe unde vin.

Dar i-am venit de hac… şi-am zis merci că n-a fost mai mare!
Iată opera:

Puzzle dement

La multi ani!

Mami, cum trecem în Noul An? Ne trebuie bilet?

Da, ne trebuie un bilet. Un bilet de optimism, că anul care vine va fi mai bun, mai frumos, mai plin decât precedentul.

Şi se deschide uşa la Noul An?

Da. Se deschide uşa sufletului. Cele rele să se spele, cele bune să se-adune. Şi, mai ales, să facem loc pentru a fi noi înşine mai buni.

Şi o să ne sperie?

Nu ne sperie nimeni. Dar e bine să nu treci niciodată singur în Anul care vine. La trecerea dintre ani strânge în braţe un prieten. Prinde mâna celor din jurul tău şi doriţi-vă împreună un An Nou minunat. Trecerea este mai uşoară, şi creează amintiri de neuitat.

Bilant la sfarsit de an: Despre (ne)placerile de a fi bloggerita

Am privit mult timp de pe margine această lume dinamică numită „blogosferă”. Pentru că de obicei stau şi cuget înainte să fac un pas, mai ales unul de care eram conştientă că-mi va place, şi care îmi va absorbi extrem de mult timp.

Dar l-am făcut în cele din urmă… ca o completare a unei alte mari plăceri. Aceea de a lucra cu copiii. Mi-am dorit mult timp să înfiinţez o grădiniţă reală. Am reuşit în schimb să coordonez o grupă virtuală. Faci facultatea la ID, de ce nu ar fi şi un opţional de grădi la ID… Aşa am pus pe picioare Talente de Năzdrăvani, un proiect în care am pus mult suflet, şi în care am sperat să-i ajut pe ai mei copii, şi nu numai, să înveţe altceva. Cei care participă la acest proiect şi care au înţeles valorile pe care le poţi câştiga, m-au susţinut şi mă susţin în continuare.

„Expoziţia de Talent” îşi propune în primul rând să-i înveţe pe copii să accepte cu demnitate înfrângerea, meritul celorlalţi, aprecierea efortului propriu. Pentru că am avut încredere în corectitudinea participanţilor, am trecut peste reticenţele pe care le aveam şi am organizat un concurs de popularitate pentru mini-expoziţiile copiilor.

Am stat foarte mult pe gânduri dacă să ofer un premiu sau nu. Apoi mi-am zis că ceva simbolic, care să se potrivească câştigătorului, pot să ofer. Şi am anunţat o surpriză. Nu cred însă că asta i-a motivat pe participanţi să strângă voturi, pentru că nici măcar nu am anunţat existenţa acestuia. De aceea nu vreau încă să ofer premii la concursurile curente. Pentru că tentaţia de a ajuta copilul să facă o lipitură „mai dreaptă”, o linie mai la locul ei este mare. Iar când piticul mai şi insistă că vrea musai să câştige premiul, este greu să stai de-o parte. Nu vreau să ofer motive în plus de a fi "competitiv".

Aşadar, să revin la concursul organizat în aceată săptămână. Aproape toţi participanţii au înţeles, şi majoritatea susţinătorilor, să accepte o competiţie corectă. Un singur vot de pe IP, pentru că toţi sunt copii, şi este bine să-i învăţăm să fie corecţi. Dar uneori orgoliile părinţilor depăşesc cu mult pe cele ale copiilor, şi nu contează nedreptatea sau furtul.
Da, căci a genera IP-uri şi a introduce voturi false consider că este furt. Furi din inocenţa copiilor, furi din exemplul pe care îl dai propriului copil. Dacă unii dintre participanţi nu ştiu nici măcar ce e acela un IP, şi buna credinţă i-a făcut să apeleze la telefoane pentru a-şi contacta prietenii şi a obţine un vot, alţii au considerat că sunt deasupra unui soft banal, oferit free, de contorizare a voturilor. Corect, nu am resursele necesare de a investi într-un soft de vot cum este cel folosit la alegerile americane, pentru a evita frauda…

Dacă lucrezi în reţeaua de distribuţie a serviciilor de internet a unui mare provider român, activezi şi reţeaua de prieteni, angajaţi în sistem, şi cum acolo sunt oameni cu abilităţi care le depăşesc pe cele ale unui simplu blogger, generezi IP-uri, înşeli un biet widget de wordpress şi copilul tău este în top.

Totuşi, nu compensez lipsa de experienţă în domeniul net-ului cu prostie sau tâmpenie. Pot citi încă destul de bine un raport de trafic. Poate că eu nu mă pricep foarte bine la poliţia IP-ului, dar Google Analytics încă contorizează corect şi are grijă să nu înregistreze traficul fals.
Aşadar, cum să interpretez faptul că apar 130 de afişări ale paginii, 24 de vizitatori unici, şi ~90 de voturi? Dacă se pricepe cineva să-mi explice cum, un vot care numără IP-uri, poate număra un “om” ca fiind de fapt “patru”, complet diferiţi?!

Era a treia oară când constatam diferenţe flagrante, şi am hotărât resetarea votului. Pentru că aşa se sancţionează frauda de acest tip. Ba mai mult, site-urile care găzduiesc concursuri, în caz de fraudă, şterg conturile. Eu am ales să resetez doar, şi să dau o şansă copilului. Şi o şansă parinţilor, de a găsi o manieră fairplay de a-i satisface orgoliul. Şansa nu a fost apreciată, şi, la cerere, am şters contul.

Dar povestea nu s-a încheiat aici. Un vechi proverb românesc defineşte caracterul românului. „Să moară şi capra vecinului”. Dacă există un lucru frumos, dar de care copilul tău nu are parte, atunci să nu aibă nici ceilalţi. Şi, folosind acelaşi sistem de generare a IP-urilor, au hotărât că trebuie stricat clasamentul acestui concurs.

Aşadar s-a început accesarea paginilor tuturor concurenţilor şi încărcarea lor cu voturi. Din fericire „ceva” m-a făcut să îngheţ voturile, şi acum două zile am hotărât să nu mai iau în calcul contorul. Am numărat voturile la acel moment, la care se mai adaugă în clasament numai voturile obţinute printr-un comentariu. Şi la comentarii, le validez pentru numărare doar pe cele care au IP şi mail diferit, celelalte comentarii urmând să apară doar după încheierea concursului. De aceea clasamentul arată atât de ciudat acum, cu sute de voturi care să aducă asupra concurenţilor rămaşi umbra neîncrederii.

Voi căuta un widget mai deştept… în eventualitatea în care mă voi hotărî să mă mai aventurez pe tărâmul acesta al concursurilor. Pentru că, aşa cum îmi spunea o prietenă tare demult, un şut în fund e totuşi un pas înainte. Pentru că am învăţat un lucru: te joci cu copiii, dar o faci la modul cel mai serios. Te joci cu ei, nu cu sufletele lor. De aceea nu am putut tolera, şi nu o voi face nici de-acum înainte, să se joace altcineva în acest stil.

Şi, ca încheiere, ţin să mulţumesc reţelei de IP-uri 92.86.8x.xxx şi 92.86.4x.xxx, generate cam 30 în jumătate de oră, pentru traficul extraordinar pe care mi l-au generat în aceste zile. Nici un concurs nu ar fi făcut acest lucru. De asemenea, le mulţumesc încă odată pentru că m-au stimulat să aprofundez potenţialul serverului meu de găzduire, şi opţiunile oferite de widget-uri.

Poate că ar trebui să ne învăţăm copiii şi alte proverbe, cum ar fi: Minciuna are picioare…, Răzbunarea este arma…, Nu săpa groapa altuia….

Menţionez că am scris acest articol aşa cum spunea Tacitus, "sine ira et studio". Este doar gustul amar pe care mi-l lasă o experienţă de viaţă, din care am avut multe de învăţat.

Toată stima pentru Năzdrăvani, sper că nu am făcut pe nimeni să sufere. Îmi cer iertare dacă a fost aşa. Promit să mă revanşez la concursuri, cu teme creative, la înălţimea potenţialului lor extraordinar şi al voinţei de care au dat dovadă în aceste ultime trei luni.

Nu mi-e frica…

Întotdeauna am fost de părere că şi cele mai groaznice lucruri, prezentate corect, pot fi acceptate cu uşurinţă de un copil. Analize medicale, intervenţii chirurgicale sau stomatologice, trebuie să recunoaştem că le dau fiori şi adulţilor, nu trebuie să ne mai mirăm de ce reacţie au copiii la acestea.
Mai ales că frica de durere este de fapt unul din instinctele primare de apărare.

Regula numărul unu pentru a convinge un copil să colaboreze este să inpiri tu însuţi încredere. Regula numărul doi este să nu-l minţi. Nu-i spune că nu-l doare, dacă operaţiunea nu va fi doar o pişcătură de ac. Da, o să doară, dar o să treacă repede! Sau nu… 🙁 Nu uita să adaugi o recompensă, pe măsura sacrificiului. Gândul la aceasta, în timpul procedurii, atenuează miraculos durerea.

Apoi încearcă să-i explici, cât mai „ştiinţific” şi la nivelul lui, de ce faceţi acel lucru. Pentru că, în final, părintele este cel care l-a dus la spital şi i-a lăsat pe oamenii cei răi, în halate albe, să-l chinuie, ba mai stătea şi afară şi nu intra în cabinet când piticul implora cu disperare ajutor.

Încearcă să-i explici că halatele albe sunt prietenii noştri, şi chiar dacă par insensibili şi reci, este pentru că sunt foarte atenţi să-şi facă meseria. Nu sunt deloc răi, doar încearcă să ajute.

Ştiu, aici am putea face o maaare paranteză referitoare la amabilitatea, devotamentul şi spiritul de sacrificiu al celor mai mulţi doctori din România. Dar am speranţa că, măcar cei care lucrează cu copii, au în suflet o urmă de magie, şi nu-şi doresc să fie căpcăunul cel rău, care bagă copiii în sperieţi…

Am fost poate printre puţinii norocoşi care nu au avut parte de prea multe vizite prin spitale, sau răceli mai grave. Şi totuşi, prietenii copiilor au avut parte de întâmplări mai puţin plăcute, pe care a trebuit să le explicăm.

Până acum, una singură dintre poveşti am reuşit s-o aştern pe hârtie, şi am folosit-o cu ocazia primei vizite la dentist: Povestea dinţişorului lui Dănuţ.

Craciun fericit!

Craciun Fericit!

Un Crăciun minunat este cel petrecut alături de cei dragi, familie sau prieteni.
Năzdrăvanii Talentaţi speră că aţi savurat sarmalele, că un vin bun a înmuiat cozonacul, şi vă doreşte să petreceţi în continuare Sărbători minunate!

La mulţi ani!

Mihaela, prietena copilariei

La capitolul „Cutiuţa cu amintiri” nu am încă foarte multe de adăugat. Şi totuşi, scormonind prin sertatul cu hârţogăraie al familiei, am descoperit un plic… antet: Mihaela!

Aşadar, îi mulţumesc mamei mele că a fost atât de grijulie cu lucrurile mele. Sper că mai are şi altele, dar trebuie să caut.

Cine e Mihaela…?

V-aţi amintit…? Da, dacă aveţi cel puţin 25 de ani, cu puţină nostalgie, de vremea când aveam norocul să primim seara 5 minute preţioase din aventurile Mihaelei.

Dar, de revista „Mihaela“ vă amintiţi? Nu mai am nici un număr (hârtia se recicla pe vremuri), dar ştiu că am îndrăgit-o tare mult, am fost cititor fidel şi participant la concursuri. Unul dintre el, pe care mi-l aduc aminte, cerea să continui povestea. În imagine, Mihaela şi Azorel udau o floare. Continuarea mea: floarea a crescut şi cei doi ajungeau cu scara la două frunze mari, pe care făceau plajă…

Dar vă amintiţi şi de celuloide? Sau desenele complet digitale din ultimul timp v-au făcut să le uitaţi? Ei bine, premiul meu a fost un celuloid original cu Mihaela. Copiii l-au privit ciudat… mai ales când le-am explicat cum se făceau pe vremuri desenele.

Şi am uitat să menţionez, este semnat in original de Nell Cobar.

Nu-mi spuneţi proverbul cu „lauda de sine…“, dar ce să fac dacă sunt mândră şi de copilul din mine!?

Celuloid din desenul animat Mihaela

Scrisoare de la Mihaela

Poezie de iarna

Poezia. A fost întotdeauna coşmarul meu la literatură. Nu am înţeles şi nici nu înţeleg încă de ce anume trebuie să o diseci de sus în jos, de la stânga la dreapta, să vezi "ce a vrut să spună autorul". Nu mi-a plăcut niciodată măcelul acesta, drept urmare, şi în generală, şi în liceu, cum aparea o lecţie "în versuri" oftam…

Mi-au plăcut poeziile. Foarte mult. Le citeam şi recitam cu mare plăcere şi intonaţie. Dar nu am putut niciodată să filozofez pe marginea lor. Pentru că am preferat să le simt, să le zidesc la mine în suflet. Nu ştiu dacă aş putea recita acum, cap-coadă, vreuna. Dar mi se întâmplă adeseori să privesc pe fereastră şi să gândesc în versuri. Nu sunt ale mele, n-am din nefericire acest talent, de a ţese sentimente în versuri. Dacă ar fi să mă gândesc acum, cred că este cel mai mare omagiu pe care îl putem aduce autorilor, să trăim alături de ei.

L-aş menţiona pe Eminescu. Ar trebui să fii un pic nebun să nu-ţi placă Eminescu. Citeşte în adolescenţă poeziile lui de iubire, şi nu doresc nimănui să le citească cu o inimă proaspăt frântă. Şi totuşi, l-am înţeles altfel când i-am cutreierat pădurea, când i-am privit lacul de la Ipoteşti. N-aş putea să descriu sentimentul care m-a copleşit, admiraţie şi respect, pentru acea imagine. Sunt poate unul dintre fericiţii cu o memorie fotografică excelentă. Şi la loc de cinste în albumul meu din suflet sunt acei paşi… pe potecă, urcând încet către lac. Apoi Lacul. O emoţie care rar te poate cuprinde.

Bacovia. În nici un caz să nu-l deschizi într-o zi însorită. Nu vei simţi nimic din cenuşiul sensibil pe care vrea să-l picure în viaţa noastră. Cui îi place ploaia?! Cui îi place toamna?! Lui. El a reuşit să vadă frumuseţea cenuşie a naturii. De câte ori nu m-am trezit dimineaţa, panicată, cu ce mă îmbrac, cu ce mă încalţ, unde sunt pelerinele copiilor, să iau maşina până la grădiniţă, şi să mă enervez în trafic, sau să mă ud la picioare. Cu disperare mă uitat iar pe fereastră, poate "a stat". Plouă, plouă! Şi în secunda următoare am auzit, de undeva, nu ştiu de unde, … vreme de beţie, să asculţi pustiul, ce melancolie! Mulţumesc, Bacovia! Zâmbesc şi plec, să caut frumuseţea fiecărei picături pe cerul cenuşiu… de plumb.

Nichita Stănescu… l-am asociat mereu cu dragostea la prima vedere. "Leoaica" fără milă, care ne devorează şi în acelaşi timp ne mistuieşte, pentru a reînvia ca un phoenix. Pentru că arzi şi durerea te pătrunde, atunci când deschizi ochii şi vezi o pernă goală, şi renaşti ca prin magie, când fiinţa iubită te atinge. Cred că a fost primul volum de poezii pe care nu l-am putut lăsa din mână. Nu vă închipuiţi 500 de pagini, sunt mult mai puţine. Dar a fost atât de intens, încât, la sfârşit, m-am simţit goală. L-am recitit. Şi de fiecare dată sentimentul este profund şi dureros. Ştie să trezească din adânc sentimentele care ţi-au umplut viaţa. Care te-au făcut să zâmbeşti, să plângi sau să râzi. Trec aproape zilnic pe lângă un liceu care îi poartă numele. Mulţumesc, m-ai învăţat să apreciez întotdeauna ceea ce simt!

Dacă ar fi să aleg două "fenomene" (sună atât de ştiinţific că-şi pierd farmecul!), hai să le spun două momente în care aş opri timpul, ar fi o furtună de vară şi o ninsoare cu fulgi mari.

Furtuna de vară, neagră şi malefică, puternică şi scurtă în acelaşi timp, cu fulgere despletite ce brăzdează cerul, te înspăimântă şi te fac să înţelegi cât de mic eşti pe acest pământ. Dar nu de asta îmi place. Seamănă atât de mult cu rezumatul unei vieţi… când vantul te poartă acolo unde nici nu gândeşti, şi nu poţi controla. Flashurile de lumină sunt evenimentele frumoase din viaţă, scurte, intense, şi pe care nu le poţi uita. Dacă cotodianul ţi se pare monoton, numără fulgerele, caută momentele cu încărcătură maximă de "electricitate", acelea care te fac să simţi că ai pentru ce să trăieşti.

Dar nu aici voiam să ajung. Ieri poezia mi-a bătut din nou la geam. M-am simţit din nou copil când am deschis fereastra şi primii fulgi mi s-au lipit de piele. Am savurat adânc mirosul de iarnă, de zăpadă, i-am lăsat să mi se topească în palmă, să-mi salute obrajii. Ce dor mi-a fost de voi, fulgi de speranţă! Fulgi care să-mi aducă energia pentru următorul an. Albul arzător, câmpia fără urme, atât de rece şi totuşi atât de fierbinte.Te uită cum ninge Decembre […] Şi ningă… zăpada ne-ngroape. Sunt de fel pesimistă. Mulţi îmi spun că-s prea calculată ca să pot simţi, că-mi pierd energia cu lucrurile mărunte, şi pierd tabloul de ansamblu. Cei ce se adăpostesc când ninge nu au cea mai mică idee ce pierd. Dacă vrei s-asculţi iarna, lasă-te pe spate. Nu fi prevăzător, pur şi simplu trânteşte-te în zăpadă. Priveşte fulgii ameţind deasupra ta, o existenţă de-o clipă plină de-o frumuseţe ireală. Priveşte-i cum te îndeamnă să trăieşti, să nu pierzi nimic. Nu mi-a fost niciodată frig, prăbuşită în zăpadă. Am simţit atâta căldură în îmbrăţişarea de gheaţă. Dacă viaţa însă te-a îngenunchiat, aminteşte-ţi ce simţeai când erai copil. Bucuria florilor de gheaţă din fereastră, a imensului alb din faţa ta. Dacă nu poţi, priveşte-ţi copilul dormind. Apoi şopteşte-i tandru la ureche… "A nins azi-noapte!" Poate cineva explica de ce sar copii din pat? De ce-şi lipesc cu atâta nesaţ năsucul de fereastra îngheţată? Pentru că ei încă pot vedea magia pe care noi am uitat-o undeva… într-un fulg de nea.

Întinde palma. Lasă-l să revină. Caută poezia din viaţă, ea ne face să simţim că trăim!

Tot… politice

Nu ştiu alţii cum sunt, care va să zică nu ştiu pe la alţii cum este, dar întotdeauna am admirat calitatea umorului, inventivitatea şi creativitatea poporului român. Şi, mai ales, capacitatea lui de a face haz de necaz în orice situaţie, oricât de neagră s-ar arăta aceasta. După turul doi al alegerilor prezidenţiale, învingător a fost declarat Băsescu. Nu ştiu de ce am avut impresia că văd din nou prima cursă a lui Fulger McQueen, din Cars… Învingătorul nu era clar, sondajele de opinie dădeau câştigătorul în marja de eroare, rezultatul s-a hotărât cu proba fotografiei. Şi… dacă în Cars a fost declarată egalitate, între Băsescu şi Geoană a fost cât pe-aci. Băsescu a recuperat… şi a câştigat mai ceva ca McQoueen mai jos. A întins… voturile de peste hotare şi l-a luat pe Geoană la… fracţiune de procent.

Fulger McQueen, finalul primei cupe piston

Fulger McQueen, finalul primei cupe piston

De câteva zile, bancuri din folclorul popular circulă pe internet. Nu pot să nu mă amuz, la fiecare în parte, şi să nu mă întreb cine este autorul lor. Înţeleptul popor român, care va rămâne acoperit de glorie în anonimat.

Iată câteva dintre ele. Daca aveţi şi altele, nu va sfiiţi să le adăugaţi. E păcat să se piardă, şi aşa putem fi "culegători de folclor".

Geoana va ţine o conferinţă de presa, pentru a demonstra că filmuleţul în care se bucură şi ţopăie pe scenă este trucat.

Culmea somnului: să te culci preşedinte şi să te trezeşti prostănac.

Care e ţara cu cei mai mulţi negri?
România: 49,6% sunt negri de supărare!

În România unii sunt pro-Băsescu, alţii pro-stănac.

Cel mai scurt banc: Geoană preşedinte!

Băsescu: “Iarna nu-i ca vara.”
Geoană: “Dimineaţa nu-i ca seara!”

Aseară Mircea Geoană a smuls înfrângerea din ghearele victoriei! (Andrei Gheorghe)

Ai idee cum se pune dopul la o sticlă de şampanie?? Întreabă-l pe Geoană.

De la ce vine PSD? Preşedinte în Seara de Duminica. Dar PD- L? Preşedinte în Dimineaţa de Luni

Adobe Company a hotărât ca versiunile de Photoshop CS5 distribuite în România vor salva fişierele în format .pdl nu .psd ca până acum!

Umbrela verde

Bântuind în seara asta pe net am dat întâmplător de un banner "Umbrela Verde".
Am de aproape un an un stiker lipit şi pe maşină, şi sunt tare mândră de el.

Eu nu arunc gunoi pe strada!

Eu nu arunc gunoi pe strada!

Şi, mai mult decât atât, îmi place ce efect are asupra copiilor mei. De când au citit singurei "Eu nu arunc gunoi pe stradă", au devenit mai grijulii. Ba chiar odată, având un pasager care deschidea cu sârg geamul să zvârle un cotor de măr, au reacţionat… "De la noi din maşină nu se aruncă gunoi!"

Îmi place. Asta înseamnă să nu-mi pierd speranţa. Dacă au de la cine învăţa, copiii vor avea o Românie mai curată. Şi încerc să-i învăţ să se poarte la fel în orice situaţie. Pe munte de exemplu, îi învăţ să respectăm natura. Gunoiul nu se lasă pe munte, se coboară în rucsac până la un coş de gunoi. Au înţeles, s-au conformat. Dar nu am putut să răspund la întrebarea…

"Mami, dacă gunoiul nu se lasă pe munte, de ce e atâta gunoi aici?"

Si priveam împreună cu tristeţe cutii de bere, de ţigări… risipite prin poiană, printre fire de iarbă de un verde crud şi garofiţe de munte…