Mi-a plăcut ideea concursului, de a realiza creaţii din materiale reciclabile. Drept dovadă am şi muncit pentru a participa. Am avut un acvariu şi o machetă. Ieri am mers la Mall, cu clasa, să aflam deznodământul. (Am fi vrut să vedem şi o expoziţie…) Avem în schimb o diplomă cu locul 2, iar excursia a fost faină, am reuşit să ne mai cunoaşem între noi – părinţii, copiii, doamna.
În schimb evenimentul (r)evolutia Eco a lăsat un gust amărui. Ideea a fost bună, să strângi copiii într-un cinematograf, să le vorbeşti despre mediu, ecologie şi reciclare. Dar cum o faci… mai ales când ai o sală de şcolari mici?!
În primul rând, materialele nu erau pregătite pentru vârsta lor. Dacă vrei să-i explici unui copilaş de 8-9 ani ce e aceea o arie protejată, nu îi citeşti definiţia din dex, şi apoi îl întrebi ce e aceea… da, spoturile şi materialele erau relativ bine realizate, deşi uneori îmi era mie greu să le pătrund înţelesul… iar una din scene, filmând cu încetinitorul un model de la glezne până unde începea fusta, fără să i se vadă totuşi şi lenjeria, mi s-a părut chiar deplasată. Puteţi spune că am scos-o din context şi exagerez, dar aceasta a fost reacţia pe moment… aş pune exact ce mi-a trebut prin minte, dar ar trebui să marchez apoi cu BIP propoziţia…
Mai departe: animatorii evenimentului, şi reprezentanţii sponsorilor. I-aş ruga să exerseze discursurile şi să citească mai mult, la modul general. Dezacordurile şi cacofoniile nu au ce căuta atunci când vorbeşti cu copii ce abia învaţă "legile scrise" ale limbii române. "Că căutăm", "apa care am văzut-o", şi nu încerc să-mi mai amintesc, căci mă enervez… n-am reţinut numele celor care au reprezentat sponsorii, aş avea ceva de zis doar domnişoarei de la Danone… Copiii nu muşcă, poţi să te apropii de ei. Şi dacă tot vrei să-i înveţi cât de sănătos e un danonino pe zi, mai bine trimiţi mascota, că e frumoasă şi mai trebuie scuturată de praf. Asta aşa, ca idee, că e un eveniment cu şi pentru copii. Am fi scăpat şi de senzaţia "de eliberare" de la sfârşitul discursului.
Ajung şi la Super Pak, mascota celor de la TetraPak, pe care copiii au confundat-o cu brio. Normal, când încerci să imiţi un personaj atât de celebru. Dar reiau. L-au prezentat, l-au chemat, şi atât de clar şi pe înţelesul copiilor au vorbit, că nimeni n-a înţeles ce e de fapt cu această companie. Mai ales că activează în zona B2B, şi consumatorul direct nu îi cunoaşte. Nu se uită consumatorii la termenul de garanţie, dar’minte la cine a confecţionat ambalajul… Ar fi fost o bună ocazie să le mulţumească copiilor că au adus o cutie de lapte (toţi copiii aveau una la ei), şi să le explice că se pot recicla. Au amenajat un mic tomberon la intrare (s-a dovedit în final insuficient), şi poate n-ar fi fost o idee rea să-l facă albastru, nu alb. Aşa, pentru că tot i-au învăţat pe copii ce culori au containerele pentru reciclat. Dar, ceea ce mi-a arătat că nici vorbitorii nu prea aveau habar cum e cu reciclarea, NIMENI nu le-a explicat copiilor că pentru o reciclare corectă, clăteşti cutia şi o desfaci, după modelul imprimat pe cutie, în aşa fel încât să ocupe cât mai puţin loc… poate aşa ar fi avut loc cutiile în micuţul container. Ca o paranteză, în autocar, la întoarcere, încă erau copilaşi cu o cutie goală de lapte în mână…
O altă bilă neagră ar fi pentru cei de la Santal. Le-au oferit copiilor sucuri. Frumos şi mulţumim. Dar le-au spus copiilor ce să facă la final cu sticlele din sticlă? Doar să le arunce la gunoi, să nu le lase în sală, ştiau şi ei, căci au majoritatea cei 7 ani de-acasă. Reciclarea se învaţă prin exerciţii… nu îi spui doar s-o facă, îi arăţi cum şi apoi îi ceri să-ţi arate că a înţeles. Sunt prea pretenţioasă la un eveniment despre reciclare?! Era greu?
Şi ultimul reproş pe care îl am de făcut vorbitorilor se referă la interacţiunea cu sala. Oratoria este o artă, şi nu oricine este capabil să vorbească în public, şi, mai mult, să interacţioneze cu acesta. Iar când ai în sală şi copii, învăţaţi, ca la şcoală, să ridice mâna când sunt întrebaţi, cea mai mare greşeală pe care o poţi face este să îi ignori. Ceea ce au făcut cu brio, toţi. Au lucrat cu primele rânduri, iar pe cei din spate i-au ignorat total. Am avut copilaşi care au început să plângă, pentru că la ei nu venea nimeni, nu-i întreba nimeni nimic, nu i-a ales nimeni pentru exerciţii. Aţi observat aceasta, domnilor organizatori? Ruşinică… nu faci un copil să plângă!
Închei cu o bilă albă, toţi copiii au beneficiat de o şedinţă rapidă de face-painting, pentru care mulţumim.
