Coloreaza dimineata cu cacao si fier

Tocmai ce ascultam la ştiri că, după nu ştiu ce studiu european, românii sunt mai ataşaţi de mărcile pe care le consumă faţă de alţi locuitori ai continentului. Ca de obicei, la astfel de afirmaţii, mă întreb eu pe unde mă situez, nu pentru că merg cu grupul, ci pentru că uneori vreau să cred că mă integrez şi eu, nu sunt extraterestrul care nu îşi găseşte locul.

Una din mărcile care, comparativ cu altele, câştigă în decizia mea de cumpărare este Nestle. De ce? Păi… e boală foarte veche, de vreo 30 de ani. Mergeam cu părinţii în concediu. Mama lua mereu bilete la „tratament”, stăteam la mare câte 18 zile, în care uram în fiecare dimineaţă programul de trezit, mâncat, apoi eram minge de ping-pong între orele de tratament ale părinţilor. Plus mama, care voia să nu ratăm „ultravioletele de dimineaţă”. Tata ne aducea de cele mai multe ori micul-dejun în cameră, cât timp noi ne îmbrăcam să plecăm la plajă. Divaghez, dar am avut mereu bilete la hoteluri lângă faleză, 5 minute de mers până la nisip (şi acum prefer să gasesc un loc cât mai aproape de apă…). Când ne reuneam pe plajă, într-un final, în afară de stat cu ochii pe ceas ca să ne sucească pe noi ca pe frigărui (cinci minute pe spate, cinci pe burtă, cinci în apă), mama croşeta. Macrameurile erau pe atunci viaţa ei, nu trăia fără ele, încerca orice, oricând. Pasiunea ei nu a trecut neremarcată de o franţuzoaică, care s-a milogit de mama câteva zile să îi dea un mileuţ. Mama era pornită să termine la mare „setul de 12”, aşa că franţuzoaica nu o impresiona deloc. Numai că doamna a venit într-o dimineaţă cu o ciocolată imensă de-a dreptul, cred că avea un kilogram, cu alune întregi de pădure, de se vedeau prin ambalaj în relief, şi două căşti de înot pentru copii colorate, superbe. Le-a oferit la troc pentru mileuţ. Nu am idee cum arătau feţele noastre de copii, cu ochii bulbucaţi ca broaştele comuniste care n-au văzut în viaţa lor ambalaj colorat la ciocolată… dar mama a râs şi le-a luat. Îmi amintesc cum rupeam ciocolata cu fratele meu… şi cum citeam bezmetici eticheta: Nestle. Ambalajul l-am păstrat mult timp, apoi aveam colecţie de ambalaje… care nu ştiu pe unde şi când a fost reciclată de mama.

Cert e că, precum Anton Ego, dat pe spate de ratatouille, o biată tocăniţă de legume, doar pentru că avea gustul copilăriei, aşa păţesc şi eu de la Nestle. Trezeşte o nostalgie aparte.

Am fost, recunosc, părinte stresat. Nu da copilului cereale cu cacao, nu pune zahăr, nu face aia, nu face ailaltă… până când mi-am dat seama că sunt o mulţime de lucruri pe care eu, copil, le adoram. Cremă de zahăr ars, ceai duulce cu rom, clătite cu o tonă de dulceaţă, să-ţi curgă pe degete… Am schimbat pe ici-colo, şi fără să facem abuz, am strecurat în meniu amintiri, care – nu e deloc surpriză – au fost repede asimilate.

Acum, pe masă, NESQUIK Opti-Start.

Zilele de şcoală sunt întotdeauna o provocare pentru cei mici. Pentru a face faţă, copiii au nevoie de o alimentaţie echilibrată care să le asigure necesarul de vitamine, FIER şi alte minerale.
De ce este atât de important FIERUL în alimentaţia copiilor? Mai ales în cazul celor mici, FIERUL este parte esenţială a unei alimentaţii echilibrate. „Datorită ritmului rapid de creştere şi dezvoltare, organismul copilului are nevoie de mai mult FIER, acesta fiind un nutrient cu rol esenţial în dezvoltarea normală a creierului şi implicit a inteligenţei, personalităţii, comportamentului social şi capacităţii de a învăţa. În plus, FIERUL are un rol esenţial în producerea de globule roşii (hematii) şi astfel contribuie la funcţionarea în parametrii optimi a majorităţii organelor şi sistemelor. Totodată, îl ajută pe cel mic să se concentreze pe parcursul unei zile şi să-şi îmbunătăţească performanţele intelectuale şi şcolare”, declară Prof. Dr. Doina Anca Pleşca, medic primar pediatru, vicepreşedinte al Societăţii Române de Pediatrie.
NESQUIK Opti-Start vine acum în ajutorul părinţilor şi completează cu FIER alimentaţia copiilor. „Noua reţetă răspunde unei probleme nutriţionale grave care afectează 1 din 4 copii de vârstă şcolară din România – anemia feriprivă. NESQUIK Opti-Start îşi aduce astfel contribuţia în lupta împotriva deficienţei de FIER, fiind în momentul de faţă singura cacao instant din România cu adaos de FIER*. Produsul are acelaşi gust de ciocolată atât de iubit de copii, reprezentând o soluţie pentru un mic dejun echilibrat”, a declarat Andreas Kouroumalis, Business Unit Manager Beverages Nestlé România.
Noua cacao instant NESQUIK Opti-Start conţine un complex unic de vitamine şi minerale care completează bunătatea naturală a laptelui şi ajută la creşterea şi dezvoltarea copiilor: FIER pentru putere de concentrare şi învăţare, zinc pentru buna funcţionare a sistemului imunitar şi vitamina D pentru absorbţie normală a calciului şi fosforului, minerale conţinute de lapte în mod natural. În plus, nu conţine coloranţi şi nici gluten.
Un pahar de cacao NESQUIK Opti-Start cu lapte asigură celor mici 17% din necesarul zilnic de FIER pentru putere de concentrare şi învătare. Este un aliat al părinţilor pentru copii de nota 10 la şcoală!
Aşa că nu uita: FIER în fiecare zi!
NESQUIK Opti-Start susţine cu mândrie campania de informare ”Împreună creştem copii puternici!”, iniţiată de Nestlé şi susţinută de Societatea Română de Pediatrie şi vine în ajutorul părinţilor în lupta cu deficienţa de fier.

Zambete si plasturi

Uneori e atât de uşor să aduci un zâmbet pe faţa unui copil… trebuie doar să ai suficientă imaginaţie, pentru a intra în lumea lui. Vacanţa noastră de Paşte a fost una cu mai multă adrenalină decât mi-aş fi dorit. Dacă ar fi să citesc un fragment din compunerea lui Andrei despre vacanţă, ar fi în rezumat testat asfaltul… plimbat cu ambulanţa… o sumedenie de ace… . Andrei a fost până acum un copil norocos. Nu am ştiut ce e acela spital, cameră de gardă, UPU, acele le-a văzut doar la vaccin. Acum ne-am dat cu capul nu doar de asfalt, ci de mai multe lucruri decât mi-aş fi imaginat. Îţi trebuie o enormă stăpânire de sine să n-o iei razna, să îţi negi cu totul sentimentele, să zâmbeşti şi să încurajezi un copil speriat. Să-i explici, să-l calmezi, să faci ceea ce alţii nu au timpul necesar.

Şi totuşi am avut şi ajutor. De exemplu, când i-au montat branula. Pe lângă sperietura cu acul, şi încercările mele disperate de a nu-l compara cu Iris (mult mai curajoasă la capitolul acesta), a primit bonus la UPU un bandaj minunat cu ursuleţi, care a lipit foarte frumos branula pentru 3 zile, fără să se desprindă, fără să-l incomodeze. La Bagdasar mai apoi erau copii. Toţi cu branule. Dar prinse simplu, circular, cu leucoplast alb. Doar Andrei şi Diana, veniţi de „dincolo”, le făceau în ciudă cu ursuleţii lor. Am văzut şi câteva lacrimi, voiau şi ei cu ursuleţi… dar de unde?! Îmi plac şi laboratoarele de recoltări, cele care au pregătite, pentru copii, variante. Uite, cât luăm sânge, te gândeşti pe care îl vrei.

Acasă parcă zgârieturile dor mai puţin în ultimul timp, de când avem plasturi cu desene. În excursie, când am intrat în farmacie să iau niste plasturi, de nevoie, am auzit discret, din spate… mami, putem să alegem desenele? Este poate forma de marketing care îmi place cel mai mult. Pentru că acel pitic, ursuleţ sau maşinuţă, aduce un zâmbet, alungă o umbră de durere. Ultima cutie de plasturi folosită mi-a plăcut, sunt elastici şi se lipesc cum trebuie, nu se desfac, şi te poţi spăla liniştit pe mâini (mai am de învăţat la mânuirea cuţitelor, sau îmi cumpăr mănuşi de zale). Odată cu plasturii de la Hartmann am primit şi un termometru. Iniţial n-am vrut să-l desfac, căci mai aveam unul electronic de când erau copii mici. Dar la o criză de febră nocturnă, când toate păreau să se fi ascuns de mine, l-am desigilat. Uimirea a fost la următoarea criză, când găsisem vechiul termometru, dar Iris l-a cerut pe ăla nou, că e mai rapid. Avea dreptate copilul, după ce am citit descrierea, se pare că ei au simţit diferenţa celor 10 secunde. Ca amintire, şi poate piesă de muzeu pentru nepoţi, am de la mama un termometru cu mercur, de sticlă, din secolul trecut :).

Căutând linkurile pentru această poveste de vacanţă, mi-au sărit în ochi alţi plasturi, pentru bătături. Prinţesa bob de mazăre e mic copil, eu nu-mi amintesc să fi reuşit vreodată să port o pereche de încălţări (în afară de adidaşi) fără să mă aleg cu o gamă largă de bătături. Cele mai faine sunt cele de la sandale, unde în momentul în care îmi micşorez agonia cu un plasture, se găsesc prin preajmă şi ceva binevoitori care să-mi amintească în cazul în care am uitat. Vaai, câte degete pansate ai! (De obicei câte două pe fiecare picior…) . Revenind, la Hartmann am văzut plasturi transparenţi, adaptaţi pentru cazuri de pantofi şi sandale incomode. Plasturii pentru bataturi si vezicule conţin o peliculă de gel care ameliorează durerea şi grăbesc vindecarea.

Voi cum staţi cu plasturii? Cu desene sau fără?

Fereastra sperantei

Suntem aproape toţi consumatori de apă îmbuteliată, în toate formele ei. În mod sigur ai remarcat în ultimul timp eticheta modificată a ambalajelor Dorna. Ai avut răbdare să citeşti eticheta, să vezi de ce o inimă completează numele? Pentru că, prin fiecare sticlă cumpărată, poţi contribui, alături de Dorna şi organizaţia Salvaţi Copiii, la campania Grijă pentru Copii. Prin această campanie, Dorna a contribuit în 2013 la dotarea a 15 maternităţi din România cu echipament pentru îngrijirea nou-născuţilor prematur. Dacă nu ştiai, 1 din 10 copii din România se naşte prematur, şi au nevoie de asistenţă chiar din prima oră de viaţă, lucru care presupune dotări de care maternităţile şi spitalele nu dispun în număr suficient.

Pentru toţi părinţii este cunoscut faptul că mama transmite starea ei copilului. Dacă mama este odihnită, calmă, este foarte uşor ca această stare de confort să se transmită şi bebeluşului. La fel, contactul direct cu copilul are o importanţă deosebită în dezvoltarea acestuia. După naştere locul preferat al bebeluşului este pe pieptul mamei. El are nevoie să audă, să simtă acea muzică – bătăile inimii – care îl făceau să se simtă în siguranţă. Cât am stat în maternitate, iar Andreiul meu pe secţia de nou-născuţi, aşteptam cu disperare să se scurgă cele trei ore după care puteam merge la alăptat, pentru că aveam atunci jumătate de oră în care puteam să-l mângâi, să-l privesc, să-l ating. Mă scotea din minţi când era înfăşat sărmăluţă, şi nu-l puteam ţine de mânuţă. Îmi strecuram degetele prin scutec şi îi căutam picioruşele. Toată lumea mea începuse să se învârtă în jurul acelei jumătăţi de oră. N-am înţeles de ce peretele de după care îl auzeam plângând avea un geam opac. Da, poate că am fi stat înşirate toate, cu orele, pe 5 metri de fereastă, privind micile noastre creaţii. Dar, cumva, am fi prelungit acel moment de legătură, ar fi făcut aşteptarea mai uşoară, mai ales când, involuntar, mângâiam pântecul şi nu mai simţeam loviturile care timp de câteva luni au dat un nou sens vieţii mele.

Am făcut un efort de imaginaţie. Creierul e un organ ciudat, blochează, auto-protector, imaginile care te pot afecta. Dar am trecut peste asta. Am încercat să mă gândesc ce simte o mamă, care, abia după ce s-a obişnuit puţin cu loviturile discrete de picioruşe, abia după ce conştientizezi, la 5-6 luni, că în tine creşte o nouă viaţă, valurile sorţii să te arunce lângă o fereastră, de unde să priveşti, 23 de ore şi 50 de minute, mica ta minune, cum se luptă cu viaţă pentru viaţă. Cum sensul vieţii tale este controlat acum de un aparat, de un incubator disponibil. Cum toate speranţele tale sunt ca vremea pe munte. Acum e soare, şi în cinci minute te lupţi, fără arme, cu o furtună cumplită. Pentru că mamele de prematuri atât primesc: 10 minute alături de copil. 10 minute în care îţi e teamă să-l atingi, ca să nu schimbi temperatura din incubator. În care îl priveşti şi încerci, de la 30 de centimetri, să-i transmiţi toată dragostea şi căldura pe care nu i le poţi dărui printr-o îmbrăţişare. 10 minute în care mulţumeşti pentru şansa pe care copilul tău a primit-o, şi pe care alţii nu au avut-o, de a avea un incubator disponibil în momentul naşterii. Apoi te întorci la orele de aşteptare. În sala de aşteptare. Acolo unde orice încurajare, orice cuvânt îţi încarcă bateriile, să poţi continua alături de copilul tău această luptă pentru viaţă. În cea mai mare parte a timpului, eşti singură în faţa ferestrei. Rudele vin, mai ales în primele zile. Dar apoi toţi se întorc la ritmul lor de viaţă. Pe tine te aşteaptă săptămâni, luni, în care vei afla exact numărul de piese din podea, zgârieturile de pe pereţi, şi nimic nu se schimbă. Doar ceasul.

În 2014, campania Dorna a adus la Maternitatea Polizu din Bucureşti Fereastra Speranţei. Un simplu geam la prima vedere, care desparte camera de aşteptare a mamelor de salonul nou-născuţilor, dar care are capacitatea de a afişa în timp real mesajele de încurajare trimise mamelor îngrijorate. Mesajele pot fi trimise folosind pagina dedicată de pe portalul GrijaPentruCopii.ro. Imaginează-ţi doar că stai lângă fereastră. Ce cuvinte te-ar face să te simţi bine? Îţi ia un minut să le scrii, şi să apeşi „Trimite”. Minutul tău face minuni, aduce un zâmbet, o încurajare, o speranţă. Doctorii spun că, dacă mama este bine, şi copilul este bine. Fă-i aşteptarea mai uşoară celei care acum stă lipită de fereastră şi trimite un mesaj! (acceseaza aici GrijaPentruCopii.ro pentru a trimite mesajul).

Etichete termoadezive personalizate

Dacă pregătirile pentru şcoală nu ar fi şi amuzante, copiii le-ar lăsa, cel puţin o parte dintre ei, în grija părinţilor. Ale noastre au fost destul de agitate. Pentru prima dată am obosit să mai decid eu, şi cum în sfârşit toată lumea a înţeles că copiii au dreptul să aleagă, am avut primul început de an în care am cumpărat tot, de la ghiozdan la radieră. Copiii şi-au ales ghiozdanele încă de luna trecută, acum aveam ca sarcină dificilă găsirea unui penar. Cum echipat nu voiam, nici nu mi-am închipuit cât de greu va fi… Normal, avem penar cu prinţese şi o variantă de penar bărbătesc, bleumarin inchis, fară pic de scris.

O altă parte distractivă a fost pentru ei când am primid cadou de la Stickerkid.ro un set de etichete termoadezive. Ideea e faină, şi te scuteşte să brodezi pe hăinuţe numele copilului. Avea şi activitatea aceasta farmecul ei, eu încă privesc cu drag prosopelul lui Andrei de la grădiniţă, brodat cu H.A.R. pe un colţ… nu mai am maieurile scrise cu marker permanent pe tivul interior :).

Ca să nu bat câmpii aiurea, vă spun întâi cu ce se ocupă Stickerkid: comercializează etichete şi autocolante personalizate, fabricate în Elveţia, pentru obiectele, îmbrăcămintea şi încălţămintea copiilor. Etichetele personalizate pentru îmbrăcăminte rezistă la minim 45 de spălări la o temperatură de 60º C, iar autocolantele personalizate pentru obiecte şi încălţăminte sunt garantate minim 5 ani.

Ce e distractiv la ele? Procesul de comandă, care la noi a durat câteva zile. Aaa, nu pentru că e dificil, ci pentru că nu se hotărau ce model să-şi aleagă! Copiii îşi pot alege culoarea etichetei, culoarea textului, dar şi mai importat – imaginea care apare. Până am ajuns la delfin pe galben, şi emoticon pe negru (măcar aici ştiam că negru vrea!), am probat toate versiunile posibile şi imposibile, că eu am abandonat, le-am zis doar să-mi lase ferestrele deschise când se hotărăsc.

Au sosit foarte repede, plic de corespondenţă, normal. În plic – ceea ce n-am întâlnit până acum -, pe lângă scrisoarea cu instrucţiuni, şi o scrisoare de mulţumire pentru că am ales produsele Stikerkid. Stiu, chestie de marketing (occidental, mai rar pe la noi), dar pe bune că nu sărăceste nimeni cu o coală A4, dar dă bine. Ne-am apucat să lipim, şi-am început cu rucsacul de antrenament, sac simplu, de fâş. Am ţinut prea mult fierul, mai că am dizolvat eticheta. Vreo 5 secunde cred că e suficient. Am pus neapărat hârtie de copt, am zis că e mai sigur, şi nu-mi pare rău, sigur o lipeam de fier. Apoi am lipit pe ghiozdane, pe bluzele de trening, care rămân deseori prin cuier la şcoală… N-aş putea să spun exact din ce sunt… e un fel de cauciuc subţire şi moale, care aderă foarte bine la material. Am sacrificat una şi pentru testul de spălare, am lipit-o pe sarafanul păpuşii, ca să intre repede la spălat. Mi s-a părut un pic tare când am scos-o, i-am mai dat odată cu fierul şi „coafura” rezistă.

Cum se vor comporta pe viitor nu ştiu. Ghiozdanele nu le vom spăla, clar, iar treningurile probabil vor intra o dată la două săptămâni sau mai des. Bănuiesc că au fost testate suficient ca să le dăm durată de viaţă un an, cam cât ţin şi preferinţele copiilor.

Dacă vi se par interesante, StickerKid oferă un cupon de reducere de 10% dacă folositi codul talentedenazdravani când lansati comanda. Codul este valabil până la sfârsitul lunii octombrie 2013. Pentru primele 100 de comenzi în România, livrarea este gratuită!

Tablou-fantezie cu hartie franjurata

La început de vacanţă am apucat să povestesc un pic despre unelte de franjurat, şi am scris despre floricele quilling realizate cu aparat de franjurat. A doua unealtă despre care nu am apucat să povestesc este foarfeca pentru franjurat hârtia, o unealtă care pe mine, dar şi pe copii, i-a lăsat fără grai. Utilizările sunt multiple, de la simple franjuri pentru tablouri, felicitari, la adaptări pentru flori ori păr pentru păpuşi (ar merge minunat pentru confecţionarea indienilor de aici ori pentru brăduţul acesta). Nu spun că este absolut necesară, dar reduce timpul de lucru, adăugând proiectului un pic de precizie.

Ce au făcut copiii prima dată cu ea: nimic concret. Au tocat în schimb tot ce au găsit: pliante publicitare, post-it-uri, nu conta ce, numai să o vadă cum taie. şi nu sunt mici… nici nu vreau să mă gândesc cum ar reacţiona un copil mai mic. Apoi am început să ne gândim cum am putea s-o folosim… şi tot căutând un proiect care să-i pună în valoare calităţile, am găsit (cu inspiraţie pe la Muzeul satului) un tablou colorat, împletit din fâşii.

Am tăiat fâşii colorate late, un pic mai late decât foarfeca, pentru a obţine cât de cât franjuri egale. Am folosit hârtie subţire, căci la carton nu s-ar întrepătrunde atât de bine. Lungimea am stabilit-o dublu şi jumătate faţă de lăţime. Le-am franjurat, lăsând spre capete câţiva milimetri de siguranţă, şi le-am împletit două câte două, ca la coşurile de nuiele şi pălăriile de paie. Am îndoit spre interior muchia aceea de siguranţă, şi le-am lipit unul lângă celalălalt pe un pătrat alb. Încă mă gândesc cum ar fi ca în loc de 4 corpuri, să fac 6, iar hârtia tăiată să nu fie un dreptunghi, ci un paralelogram, căci rombul ar avea laturile egale, şi nu se aplică regula de mai sus…

Nu este un proiect simplu, mă gândesc să încerc şi la grădiniţă, dar mi-e teamă că le va lua cel puţin două şedinţe să împletească, căci exerciţiul solicită foarte mult concentrarea şi îndemânarea. L-am botezat tablou-fantezie, căci vă puteţi juca cu patru sau opt culori, în funcţie de preferinţe.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul magazinului Mustash.ro.

Floricele quilling realizate cu aparat de franjurat

Acum vreo săptămână şi mai bine începusem să bântui pe net, prin „afară”, să văd ce mai e nou, ce unelte se mai folosesc, cum se mai lucrează prin locuri prin care creativitatea şi improvizaţia nu sunt la loc de cinste ca la noi. Am mers pe quilling, mai ales că Irisuca îmi ţine isonul când vine vorba de mici proiecte deosebite, şi am ajuns la unelte de tăiat, apoi de franjurat.

Dacă nu intenţionaţi să investiţi tot timpul în hârtie de quilling, diferite lăţimi, un trimmer şi coli colorate este cam tot ce aveţi nevoie. La capitolul forme, diverse îmbinări, încercasem cu Iris de toate, şi ne-au ajutat aici şi cărţile despre quilling pe care le avem. Una dintre preferatele copiilor este Twirled paper, dar acest articol are legatura cu numărul 38 al colecţiei Idei creative: ne obsedau floricelele mici şi perfecte…

La momentul la care am scris articolul acela, Iris chiar s-a chinuit, cu o forfecuţă mică şi subţire, să facă floricelele. Partea de franjurat a terminat-o, i-a epuizat răbdarea. A fost mai mult decât încântată când i-am arătat maşina de franjurat. Piticul meu (unul din cei mulţi, din cei mici care nu te lasă să dormi) a luat-o razna, găseam maşina de franjurat numai în afara, cu taxele aferente de livrare, până când întâmplător una din imaginile de pe google avea .ro. Era şi la noi, şi am găsit-o: aparat de franjurat hârtia, din metal. Există şi o variantă din plastic, puţin mai ieftină, dar m-am gândit că metalul are ceva mai multe puncte la capitolul rezistenţă.

A durat o săptămână până să apucăm să ne jucăm, şi a devenit unealta preferată a Irisucăi. Are o mulţime de planuri pentru felicitări, mărţişoare şi alte tablouri cu flori. Am învăţat şi să o folosim, poate să fixeze singurică hârtia în aparat, mai uşor ca mine, ca să o citez, eu am degetele mai subţiri. Dacă te grăbeşti şi nu menţii ritmul, nu apeşi complet, rezultatul nu este foarte bun. Seamănă cu un aparatat de morse, şi e destul de obositor, căci este de foarte mici dimensiuni. Bănuiesc că aici ar fi de mare ajutor să folosim cele două orificii pentru şuruburi să o prindem de masă, dar nu pot sacrifica biroul, poate doar un tocător de lemn achiziţionat special cu acest scop, să nu mai ţinem şi de ea când tăiem. Ca dezavantaje nu aş trece decât lăţimea maximă a hârtiei – 1cm – , pentru flori mai mari fiind nevoie de o altă soluţie.

Dacă tot ne-am jucat, am realizat un mic tablou. Suportul este un mini-cd, peste care am lipit autocolant (cumpărat la metru din bricostore), floricelele realizate cu maşina de franjurat hârtia, şi frunzuliţe şi fluture tăiate cu perforatoarele decorative. Ca idee, aracetul pe autocolant de plastic nu e o idee foarte bună, nu prea ţine. Ar fi fost mai bine să folosim hârtie glasată autocolantă pentru decor. Încă mă gândesc dacă să iau aparatul de franjurat şi la grădiniţă, măcar demonstrativ, să îi las un pic să vedem ce reuseşesc. Ştiu cât au fost de încântaţi când le-am dus aparatul de ondulat carton…

Cum funcţionează maşina puteţi vedea aici, iar dimensiunile sunt aproximativ cele de mai jos.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul magazinului Mustash.ro.

Engleza la scoala, sau cum am buchisit limba lui Shakespeare

Nu îmi place să trezesc amintiri amare… iar campania propusă de BlogalInitiative, cel puţin în cazul meu, exact asta a făcut. Nu am vrut să-mi amintesc cum nu am învăţat eu limba engleză. Ca mai toţi din generaţia mea, am început franceza într-a cincea, şi engleza într-a şasea. Am început cu un profesor lung şi deşirat, care cred că nu intrase la facultate şi îi aranjase mama un post la catedră, să ne împărtăseaşcă din bruma lui de cunoştinţe de engleză. La final de an, aveam o idee despre salut, ceva noţiuni de citit şi vocabular cât să numeri pe degetele de la o mână. Generala a continuat în acest ritm, cu suplinitori nepricepuţi, lipsiţi de interes. Am ajuns la liceu cu ceea ce am putut aduna. Ai mei ştiau rusă, nu m-au putut ajuta. La liceu a început coşmarul pentru mine, căci am avut o profesoară foarte exigentă, şi în acelaşi timp foarte creativă. Nu eram singura care nu o suporta, şi care acum regretă că nu ne-a forţaţ mai mult. De ce? Pentru că am recuperat enorm, şi sunt sigură că era loc şi de mai bine. Lecţii interactive, mici piese de teatru puse în scenă în faţa clasei, lectură obligatorie în engleză… pentru mine, pentru colegii mei, era atunci prea mult. Dar ne-a suportat patru ani, şi nu a cedat în faţa încăpăţânării noastre. Nu am iubit-o deloc, dar acum o regret.

Am continuat apoi singură în facultate, unde nu am avut de ales. Majoritatea bibliografiei era în engleză, franceză, italiană… cu germana nu am reuşit să mă împrietenesc niciodată, de aceea nu am avut acces la o sursă importantă de informaţie. Am recuperat la capitolul vocabular, la conversaţie mai greu. Nu mă pot opri… căci nu avem de ales. Trăim într-o lume care merge spre o cunoaştere universală a limbii engleze.

Mă uit şi la copiii din ziua de azi. La şcoală, din păcate, nu fac nimic. Ai mei au la catedră o fetişcană depăsită de situaţie, care nu reuşeşte să controleze, să atragă, să se impună în faţa a 20 de copii de ciclul primar. Îmi vine să plâng de ciudă, pentru că văd cumva prăjina mea din clasa a VIa, la fel de depăşit de situaţie. Se poate şi altfel. Noi am început cu softurile educaţionale de la Edu, cu pachetele de engleză. Toamna trecută am prins la târgul de carte lansarea lui Ziggy şi Zaggy, „Adventures in Englishland”, manualul cu cd editat de Shakespeare School. L-am primit cadou de la ilustratorul manualului, Emanuel Pavel, unul dintre preferaţii mei la capitolul ilustraţie pentru copii (şi mulţumită căruia am două mascote atât de frumoase pe site!). Revenind la momentul lansării manualului, am avut parte de o lecţie demonstrativă, cu cele două mascote de pluş, lecţie la care piticii mei au reacţionat neaşteptat de bine. Metoda propusă se pare că este pe gustul lor, şi puteţi să încercaţi metodele distractive de învăţare prin înscriere la un curs de vară la Shakespeare School. Aveţi detalii aici. Copiii de toate vârstele, cât şi părinţii, pot participa la Clubul de conversaţie cu profesori englez, English over a Cup of Tea, unde îşi îmbunătăţesc pronunţia, capătă fluenţa în exprimare şi nu primesc teme pentru acasa.

Dacă sunteţi curioşi în privinţa manualului, puteţi răsfoi câteva pagini aici. Este disponibil în librăriile online: elefant, librarie, Libris, Cărturești.

Voi cum îi ajutaţi pe cei mici?

Dacia Plant si-o zi de povesti(t)

Vinerea trecută, pe o vreme cu un soare pe care nu-l vedeai de norii plumburii, am echipat copiii cu noaptea-n cap şi-am plecat spre Braşov, pentru a răspunde invitaţiei pe care Mămica Urbană ne-a făcut-o în numele Dacia Plant. Ne-a însoţit (şi ne-a suportat cu zâmbetul pe buze) Cristian Sutu de la Foto Union.

De ce ne-am dus?! Păi, în primul rând, pentru că Irisucăi i-a plăcut evenimentul precedent din Bucureşti, când cei de la Dacia Plant au avut un program special pentru săptămâna Şcoala Altfel. A fost atât de încântată de plante şi proprietăţile lor, că a acceptat imediat varianta cu excursia. Andrei nu a dat pe dinafară, dar când a auzit că e rost de chiulit de la şcoală vineri, i-a revenit entuziasmul. De plecat am plecat cu Olandezii, iar copiii au fost încântaţi să-şi refacă gaşca. Cum a fost cu copiii pe drum nu mai povestesc, citiţi la Ina şi Cristina.

Regrete:

a plouat, şi am tăiat de pe listă vizita programată la plantaţii. Am văzut un pic de tot pe fereastra, dar nu se pune.
am ajuns târziu (şoferul s-a gândit probabil că la deal merge mai greu, şi recuperează la întoarcere), şi am ratat vizita în fabrică. Aici încă nu-mi e clar, căci se pare că pentru unii a fost timp. Chiar am regretat, năzdrăvanii mei au fost super-încântaţi de ideea de a vedea o fabrică de ”medicamente”, şi abia aşteptau.

Amintiri de păstrat:

există o zi a porţilor deschise la fabrică, moment în care publicul poate beneficia de reduceri la produsele comercializate, acces special, sau poate testa produse.
am testat siropurile. Acceptabil mi s-a părut cel antistress, pe celelalte abia dacă am putut să le gust. Nu sunt adepta esenţelor tari, dar dacă te gândeşti că e pe post de leac, o lingură de câteva ori pe zi nu te ucide. Diluate cu apă parcă-parcă alunecau mai uşor.
am primit un pliculeţ cu lavandă, pe care nu l-aş mai scoate din geantă. Acum mulţi ani am primit un parfum de lavandă, şi citind un pic detaliile, am reţinut că avea efect relaxant. Săculeţul cu sare de baie, tot relaxantă, căci aşa şi-a ales Andrei, mi-a salvat viaţa pungile pe drumul de întoarcere. Dacă aţi citit recomandările de mai sus, ştiţi deja de ce.
conferinţa de presă a fost un moment util pentru mine. Momentul în care mai crezi că şi în România se întâmplă miracole, că oamenii care muncesc din greu la un moment dat îşi primesc răsplata, că valorile se cern şi în cele din urmă cei buni ajung în frunte. Aşa şi cu cei de la Dacia Plant. Urcă încet, cu 25% creştere anuală pe piaţa suplimentelor, dar urcă constant. Deocamdată au peste 250 de produse pe care le pot oferi publicului, din categoria suplimente, ceaiuri şi tincturi.
mi-a plăcut de Andrei la conferinţa de presă. Până s-a hotărât el să iasă, să meargă în zona destinată copiilor, a stat cuminte şi a desenat. Aveţi în galerie imaginile, originalele le-am lăsat la fabrică.
dintre toate variantele de prânz vegetarian cu care am fost aşteptaţi, pe mine m-a terminat dulceaţa. Dacă regret un obicei al ospitalităţii românilor, e cel cu cheseaua – musai dulceaţă de casă – şi paharul de apă rece. Ei bine, am testat dulceaţa de coacăz negru, de merişor şi de fructe de pădure (în imagine de la stânga la dreapta), dulceaţă realizată fără zahăr, dar dulceee… pentru că era îndulcită cu sirop de struguri. Varianta cu fructe de pădure ar fi fost minunată pentru o tură de clătite!
gama de produse ”Îngeraşul” este momentan implicată în studii clinice, în centrele universitare din Bucureşti şi Bacău, şi va fi prezentată medicilor la Congresul de pediatrie din toamnă de la Târgu-Mureş. Noi am testat siropul de tuse primit la evenimentul precedent, şi prima impresie e bună, dar nici nu am avut o tuse care să ne dea de furcă. Vom vedea (sper nu prea curând) dacă a fost un efect concret sau doar o întâmplare. Aşteptăm, ca părinţi, recomandări medicale bazate pe valoare, nu pe comisioane…
Iris a avut ceva de discutat cu Mugur Pop. Nu ştiu ce, a venit să mă întrebe dacă e tot domnul de la Bucureşti, şi a făcut stânga-mprejur şi şi-a urmărit scopul. Avea ea o nelămurire cu seminţele primite…

Cea mai apreciată amintire a copiilor este cadoul primit de la Dacia Plant: o vizită la Aqua Park. Nu ştiu dacă a fost o idee bună să le spunem copiilor, dar când i-am trezit pe ai mei de dimineaţă şi i-am pus să-şi caute costumele de baie n-au mai avut stare… Mulţumim pe această cale încă odată pentru surpriză.

Somn de voie si pista de decolare pentru Victor, la frana soferului.

Dnul Goe langa semnal. Prietenii stiu de ce.

Levănțică

Cosmina Oprea – Director general Dacia Plant din aprilie 2011

$Calin Ianta - Fondator si actionar, director inovare (daca am retinut bine, responsabilul cu dulceata de fructe de padure). Alaturi, Mugur Pop, \"Dacul\"$

Calin Ianta – Fondator si actionar, director inovare (daca am retinut bine, responsabilul cu dulceata de fructe de padure). Alaturi, Mugur Pop, „Dacul”

Desene de copii cuminți în timpul prezentării

Aranjamentele florale din fabrica, cu bujori si flori de camp. Minunate!

Dulceata de coacaz negru, merisor, fructe de padure

In curte, dansuri populare.

Victor, Andrei si Iris

PS. Dacă tot am fost priviţi, bloggerii, la grămadă, ca ”aia cu copii”, şi ni s-au aruncat priviri acide, putem să criticăm şi noi atitudinea unor adulţi din grup care, după vizita la fabrică şi-au luat jucăriile şi au plecat spre Bucureşti, căci nu aveau chef de bălăceală… în condiţiile în care desfăşurătorul a fost comunicat dinainte, şi se ştia unde se merge… Eu dau bilă albă copiilor, care au respectat, după puterile lor, tot programul.

La pescuit de delfini Skag AR

N-am avut de lucru şi le-am povestit copiilor că vom primi pentru teste un caiet „altfel”. Atât mi-a trebuit, Andrei a pus mâna pe tabletă, a instalat imediat aplicaţia… şi s-a pus pe aşteptat caietul. Între timp a studiat variantele, s-a uitat pe poze, ba şi pe youtube la filmuleţ, şi făcea pariuri cu soră-sa… oare care dintre cele 8 variante va fi a noastră?! Iris a câştigat, ea votase cu delfinul. Eu cu păsările colibri, iar Andrei voia o varianta mai fioroasă.

A sosit şi caietul. Între noi fie vorba, eu nu sunt omul tehnologiei. Pentru mine tot ce începe cu „touch screen” mi se pare tortură curată. Prefer oricând tastele, nu-mi place tableta, telefonul se desprinde greu de funcţia lui doar de „alo, da!” să păşească spre internet mobil, dar musai cu taste, căci altfel e prea greu. Mă uit la generaţia de azi… care consideră smart-phone-ul ingredient de bază al pacheţelului pentru şcoală, şi tot ce vine cu el ca făcând parte din cotidian. Pe vremea multora dintre noi cea mai tare chestie cu care te puteai duce la şcoală era un penar chinezesc cu ochi mobili, şi o riglă rusească cu imagini animate, dacă o mişcai. Acum? Acum îţi iei caiet Skag Ar, şi muţi grădina zoo în pauza dintre ore (speră profesorul din mine)!

Ştiţi bancul cu potcoava… cel care o găseşte e fericit că o să aibă un cal? Cam aşa şi Andreiul meu. Jubilează că are caiet, şi acum musai o să-mi iei smart, ca să am cu ce sa văd delfinul! Asta pentru că am muncit din greu să „dresăm” delfinul de pe copertă să sară. Indicaţiile par tare simple. Instalezi aplicaţia, scanezi codul, şi iaca teleportarea în mijlocul junglei printre fiare… ei… la noi nu a fost chiar aşa. Prima, tableta noastră are camera doar pe faţă. Am încercat, nu a mers. Ne-am închipuit că trebuie musai camera pe spate, să priveşti „prin” ecran. Am pus mâna pe telefon şi am împrumutat un dispozitiv mai deştept. Dar cu toate chinurile noastre la aruncarea undiţei tehnologiei către delfinul zâmbitor de pe copertă, nu ne-a mers. Andrei, care tot spunea că eu nu mă pricep, că tehnologia asta e prea mult pentru mine, nu a reuşit nici el. Am abandonat luptele cu delfinul, gândindu-ne cum se simţeau vânătorii de balene când alergau după cetaceu şi (din fericire) scăpa. Soseşte şi Iris de la joacă, pune mâna pe telefon, porneşte aplicaţia (pentru mine e o enigmă rapiditatea cu care lucrează, probabil la fel cum pare pentru ei tricotatul pe andrele!) şi nici una, nici două, am delfinariu în casă, cu delfin cântând pe picioarele Irisucăi. Normal că m-am ofticat la culme, dar asta e, copiii au crescut cu tehnica asta.

Secretul e răbdarea şi poziţia caietului. Dacă ai răbdare… ceea ce eu recunosc că nu am, aşa că nu mi-am luat nici diploma de dresor în familie. Am descoperit că merge şi cu tableta, le aşezăm faţă în faţă, la 50-70 cm, şi te uiţi ca la film cum Mesi (doar e membru al familiei, da?) vine pe marginea bazinului, stă de vorbă cu tine, apoi face un salt spectaculos jumătate de metru deasupra bazinului, dacă laşi destulă distanţă între cameră şi caiet. Nu ştiu cum e să ai papagali şi să cânte toată ziua în casă, dar ştiu cum e să ascult cu orele un delfin… şi nu am idee ce îi captivează aşa!

Revenind la realitate, nu ştiu câţi îşi permit să cheltuiască 25 de lei pe un astfel de caiet. Personal aş fi văzut mult mai practică o copertă mecanică, în care să prinzi foile necesare; durata de viaţă mai lungă ar fi justificat investiţia. Sau poate varianta cu ambele coperte decorate… deocamdată eu am caiet nou, până la decizii suplimentare, ca să împac şi capra şi varza. Iar delfinul se pare că va călători la şcoală, unde jumate de clasă are smartphone! Cel puţin pentru o pauză se vor distra… şi… cine ştie, creşte colecţia.

Caietele sunt disponibile aici.

Caietele SKAG AR – noua dimensiune din ghiozdan

Unul din partenerii "Talente de Năzdrăvani" care nu a încetat să mă uimească cu surprizele, de câte ori am avut nevoie de sprijin din partea lor, a fost magazinul online RechiziteleMele.net. Atelierele desfăşurate împreună au fost unele dintre cele mai reuşite, şi le mulţumesc şi cu această ocazie.

La fel de mult m-au uimit când au adus în colecţie caietele Skag AR, noul trend în materie de rechizite pentru copiii mileniului 3. Dacă tot am evoluat la capitolul telefoane, şi ne pregătim să mutăm manualele pe tablete, iar lecţiile – online, de ce să nu transformăm şi banalele caiete în variante cu care să ne putem mândri la şcoală?

Caietele sunt dictando, A4, cu 60 de file, au spiră metalică şi coperta din carton. Aplicatia necesară pe telefon sau tabletă se descarcă gratuit. Le puteţi achiziţiona de aici.

Acest articol face parte din campania BlogalInitiative.