Cel mai greu anul acesta nu a fost statul în casă, nici școala online. A fost acea încercare de a ne schimba comportamentul, de a nu ne mai lua în brațe când ne vedem, de a nu îi mai pupa de 5 ori pe cei cu care ne întâlnim. Și schimbările obiceiurilor continuă, nici Mărțișorul nu e scutit. Oricum schimbul de mărțișoare e permis în familie ori prin poștă, numai la școală și la grădiniță nu, locurile predilecte pentru trocul la nivel înalt între copii, câmpul de luptă de unde vii acasă cu traista plină să faci inventar – acesta e undeva pe muchie.
Ca de obicei, nu e clar la români ce se întâmplă. Se dau sau nu se dau? Un comunicat de presă are valoare de hotărâre? Se bate cap în cap cu schimbul de obiecte? Sau cel mai bine e să gândim singuri de câteva ori și să decidem corect? Nu știu ce e mai periculos, să gândești cu inima sau cu capul… sau să nu gândești deloc, cum fac unii. Mă bucur enorm că sunt niște ani de când am insistat pe schimbarea unor obiceiuri la mine la clasă. Nu e tragedie că nu se dau flori și cadouri, că la noi oricum nu funcționa. Pragmatic, fără suflet sau fără minte…? Nu știu cum se judecă, dacă se consideră nivel „socio-emoțional“ de un zero absolut, cum mi s-a reproșat, însă consider că e corect.
Cea mai mare plăcere a mea de Mărțișor era să le fac eu copiilor unul, să îl găsească pe bancă dimineața.
Și ei au dreptul să primească de la mine, dacă e semn de iubire și prietenie, cum am povestit vineri. Puteam forța lucrurile să le pun pe bancă luni? Cu siguranță că da. În fond, mă dezinfectez, printez fișele, le pun în țiple de plastic, la școală iar mă dezinfectez și le pun pe bănci dimineața, să putem lucra oarecum într-o normalitate ciudată. Dar am ales să nu fiu eu exemplul negativ, dacă tot spunem că nu e voie, atunci anul acesta am optat pentru mărțișoare virtuale.
Cei care au prins anii de început ai internetului în România, își amintesc poate de felicitările virtuale care circulau pe email, cu linkuri să vizualizezi diverse minuni animate. Tentația a fost mare să le caut și să le trimit ceva de genul acesta, însă am renunțaț. Am pregătit una personalizată, făcută de mine. Întâi modelul pentru poză, un buchet de ghiocei din sârmă plușată, apoi o machetă.
Ok, recunosc, e din seria Bate șaua să priceapă iapa.
Ne chinuim de astă-iarnă să învățăm cum să așezăm în pagină o felicitare și nu m-am putut abține să nu o fac eu acum, poate-poate se vede o schimbare când o realizăm pe cea de 8 Martie. Sau poate la cea de Paști. Sau… la viitorul Crăciun, dar în niciun caz la Sfântu-Așteaptă. Și cum le-am pregătit și lor materiale pentru un ghiocel din sârmă plușată, dacă v-au plăcut, mai jos aveți modul rapid de realizare al acestora.
Nu știu ce va fi mâine la școală. Dacă vor veni cu mărțișoare, le voi primi, căci condiția mea din anii trecuți e să fie făcute de ei. Vor sta în carantină, vor ajunge în colecția mea personală de amintiri prețioase ori pe panourile de la Atelierul Năzdrăvanilor. Vor face cu siguranță schimburi, dar sper din tot sufletul că nu în prezența mea. E din ce în ce mai greu să respectăm regulile de distanțare, copiii încep să se comporte „normal“, să se ia în brațe, de mână, iar noi ne luptăm cu morile de vânt încercând să oprim ceva ce deja alunecă cu viteză la vale.
La ora la care scriu acum aceste rânduri (undeva târziu spre noapte), mă bucur că pe adresa mea de mail au sosit deja mesajele lor. Unele cu mulțumiri, altele cu mărțișoare atașate. Sunt mai optimistă, ne putem schimba, dacă vedem că alții o fac.
În încheiere, dacă v-au plăcut ghioceii din poze, aveți modelul de confecționare aici:
