Targul de carte Gaudeamus 2014

Ca să păstrez tradiţia, şi în acest an în săptămâna ce precede târgul de carte Gaudeamus am încercat să strâng informaţiile legate de activităţile disponibile. Le voi include mai jos, în ordinea în care au ajuns la mine, cu recomandarea ca măcar pentru o plimbare să mergeţi.

Editura Casa vă aşteaptă cu noutăţi prin toate colecţiile: Idei creative a trecut deja de numărul 100. Colecţia Micul Atelier vă aşteaptă cu Pasteluri cu flori, grădini şi câmpuri. Colecţia Grădina noastră, care e tare pe placul bunicului, el având curte, aduce un număr nou, despre Sere de grădină. Iar dacă sunteţi amatori de băuturi naturale, fără sulfaţi sau alte minuni, aveţi şi o sursă de încrede – pentru reţete, nu pentru produse.

În plus, pentru copii sunt organizate două ateliere. Sâmbătă – origami 3D (vezi detalii) şi duminică – felicitări din cerculeţe de hârtie.

Pentru ediţia de anul acesta a Târgului Internaţional Gaudeamus, Editura Gama a pregătit cititorilor săi colecţii inedite, dar şi titluri noi în seriile care i-au adus deja recunoaşterea pe piaţa de carte pentru copii. O noutate absolută o reprezintă seria Învăţ devreme! Matematica, dedicată copiilor foarte mici, cu vârste între 1 an şi 5 ani. Cărţile din colecţia Învăţ devreme! au apărut iniţial la editura  Blue Rabbit din Coreea de Sud, o ţară care este recunoscută pentru sistemul revoluţionar de învăţământ şi care domină clasamentele la concursurile internaţionale de matematică.
Tot pentru cei mai mici dintre cititori a fost creată şi colecţia Bebe isteţ, în care au apărut până acum şase titluri: trei cărticele cu poveşti şi trei cu noţiuni elementare, pentru bebeluşi şi copii cu vârsta până la doi ani.
O altă colecţie nouă, Bebe puzzle, îmbină strălucit efortul de învăţare cu satisfacţia jocului. În fiecare pachet din cele trei apărute deocamdată veţi găsi 16 piese de mari dimensiuni, potrivite pentru copiii cu vârsta peste 18 luni. Printre multiplele avantaje ale rezolvării puzzle-urilor se numără îmbunătăţirea coordonării mână-ochi şi dezvoltarea gândirii deductive şi a categorizării.

Cărţile ilustrate care urmează a fi publicate în seria „Cele mai frumoase ilustraţii” nu se abat de la crezul cel mai important al Editurii Gama, acela că educaţia trebuie să se facă într-un mod atractiv pentru copil, aproape în joacă. Primul titlu din această colecţie, Atinge copacul fermecat, s-a vândut deja în peste 75.000 de exemplare în întreaga lume şi s-a numărat printre cele 20 de „Cărţi ilustrate ale anului 2013” pe Amazon.com. Christie Matheson, aflată la prima carte pentru copii, şi-a propus să-i înveţe pe micuţi anotimpurile folosind trucurile epocii digitale. Obişnuiţi deja cu ecranul tabletei sau al telefonului mobil, copiii vor fi fascinaţi să vadă că şi atingerea paginilor cărţii e magică: un copac cu ramuri goale înmugureşte şi înfloreşte, frunzele se leagănă în bătaia vântului, apoi ruginesc şi cad, iar crengile se acoperă cu zăpadă spre final.
În această colecţie, până la începutul anului viitor vor mai apărea faimoasa Its a book a lui Lane Smith (150.000 de exemplare vândute până acum) şi Again! de Emily Gravett (130.000 de exemplare vândute şi o nominalizare la CILIP Kate Greenaway Medal 2013).

gama-matematica

Editura ALL şi Pixi îi aşteaptă pe cei mici vineri, la ora 11, la un eveniment cu surprize la standul din Pavilionul Central. Tot aici puteţi găsi ultima apariţie pentru copii, Pisicile războinice. Cartea II. Foc şi gheaţă: după confruntarea cu sinistrul Clan al Umbrelor, Inimă de Foc a devenit războinic al Clanului Tunetului. Dar pericolul pândeşte din întunericul pădurii, iar duşmanii s-ar putea afla chiar mai aproape decât îşi închipuie el. Odată cu venirea iernii, pisicile din Clanul Râului încep să se îngrijoreze din pricina hranei, iar Clanul Vântului e slăbit şi în exil. Boala, accidentele şi intrigile ameninţă tabăra Clanului Tunetului. Va reuşi Inimă de Foc să îşi salveze prietenii?

„O carte plină de suspans, pentru toţi cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutreşte motănelul de pe preşul de la uşă.“ Publishers Weekly

„După ce citeşti Pisicile războinice, nu mai ai încredere nici măcar în Motanul Încălţat.“ Kirkus Reviews

Invitatie Pixi Gaudeamus2014.cdr

Editura Humanitas are două noutăţi pentru copii, două poveşte de Leo Lionni cu şoricei. Nu le-am răsfoit încă, dar după preferinţele pe care Irisuca mea le are pentru tot ce înseamnă poveşti cu rozătoare, vor ajunge şi acestea în colecţia ei, unde tronează maiestuos Jurnalul unui hamster.

Newsletter-Frederick si Alexander

Editura Litera Mică îi aşteaptă pe copii duminică, 23 noiembrie, ora 11:00, la o Întâlnire cu fanii cărţilor Violetta.
Invitaţi: Andra Gogan, trupa Amicii, Anca Hromadnic – redactor revista Super Bravo Girl.

Pachet Violetta. Minunata lume a vedetelor tale preferate (4 vol.) - DISNEY

Editura Adenium din Iaşi a pregătit două apariţii speciale ale editurii Adenium: „Anotimpurile” de Aurora Georgescu, ilustrator şerban Andreescu şi „Secretul fetei frumoase”, de Dorina-Graţiela Aolăriţi.

Anotimpurile – o carte de poezii pentru copii, scrise de Aurora Georgescu şi ilustrate de  şerban Andreescu – este un volum  plin de culoare, adresat celor mici care pot  astfel să cunoască frumuseţea şi specificul fiecărui anotimp: prin vers,  culoare şi prin joc. Lansarea va avea loc pe data de 19.11.2014, ora 19.00-20.00, spaţiul de lansări. Vor participa Aurora Georgescu şi  şerban Andreescu. Lansarea va fi moderată de Gabriel Cheşcu, redactor şef Adenium Print.

Ca rezultat al celei de-a doua ediţii a Concursului de debut Adenium Start va fi lansat volumul Secretul fetei frumoase, de Doina-Graţiela Aolăriţi. O nouă apariţie în Colecţia Căsuţa fermecată, cartea se adresează tuturor celor iubitori de poveşti şi povestiri. Eroina principală, Ala, este o fetiţă care îşi petrecea tot timpul privindu-se în oglindă. Nefiind deloc atentă, Ala se mai rătăcea şi se mai împiedica. Secretul ei, care abia aşteaptă să fie descoperit, este redat în povestea de faţă atât prin cuvinte, cât şi prin imagini care pot fermeca orice copil. Lansarea va avea loc pe 21.11.2014, ora 19.00-20.00, în spaţiul de lansări. Vor participa Liviu Antonesei, Liviu Mihaiu, Edith Negulici, Simona Ardelean, Adriana Noxi Rotaru, Ioana Duţă, Dorina-Graţiela Aolăriţi. Lansarea va fi moderată de Gabriel Cheşcu, redactor şef Adenium Print.

image004

Editura Artur îi aşteaptă pe cei mici cu o sumedenie de evenimente:

    • 20 noiembrie: Un căluţ desenat îţi aduce un rabat de nerefuzat. Vino cu un cal năzdrăvan desenat de tine (sunt aprobate inclusiv desenele făcute pe tabletă sau cele schiţate pe genunchi în standul editurii) la standul editurii Arthur din cadrul Târgului de carte Gaudeamus, joi, 20 noiembrie şi îţi oferim o reducere de 50% la cărţile lui Florin Bican.
    • 21 noiembrie, Zi de ateliere lejere
      • 11:00 Atelier de poezie cu Florin Bican
      • 12:00 Atelier cu Mircea Pop – Cum să-ţi tunezi calul năzdrăvan?
      • 12:30 Atelier de benzi desenate cu Adina Popescu şi Alexandru Ciubotariu
      • 13:00 Atelier de poezie cu Florin Bican
    • 22 noiembrie, Ziua literaturii pentru copii Made in România
      • 11:00 Lansare şi v-am spus povestea aşa de Florin Bican. Participă: Adina Popescu, Florentina Sâmihăian, Laura Grünberg, Horia Corcheş
      • 11:30 Lansare Istoria lui Răzvan de Horia Corcheş. Participă: Florin Bican, Adina Popescu, Cosmin Borza, Alexandru Ciubotariu
      • 2:00 Lansare volum colectiv Cui i-e frică de computer  juniorii. Participă: Laura Grünberg, Florin Bican, Florentina Sâmihăian, Ioana Nicolaie, Adina Popescu
      • 3:00 Anunţarea laureaţilor concursului de creaţie literară Trofeul Arthur. Juriul va prezenta argumentele pe baza cărora au ales manuscrisele câştigătoare pentru cele trei categorii de vârstă avute în vedere în cadrul concursului (0-7 ani, 8-14 ani, 14+).
        Juriul este format din Elisabeta Roşca, Adina Popescu, Florentina Sâmihăian şi Florin Bican.

Editura Prut a pregătit titluri noi, care pot fi ideale pentru cadourile de Moş Nicolae sau pentru Crăciun.

  • Colecţia Lipeşte, colorează şi învaţă – oferă posibilitatea de a completa desenele cu autocolante, de a le colora având un model, dezvoltându-i, în acelaşi timp, abilităţi fundamentale ce ţin de coordonarea ochi–mână, percepţia vizuală, asocierea logică, dexteritatea, precum şi învăţarea unor noţiuni de bază,cum ar fi primele cuvinte, numerele, culorile, formele, animalele domestice şi sălbatice.
  • Prima mea carte-pian: copilul poate să cânte cu vocea şi la pian urmărind notele muzicale sau cifrele de sub portativ şi găsind aceleaşi semne grafice pe claviatura pianului. Cartea conţine 10 cântece cunoscute pentru copii şi un instrument-jucărie electronic. Modulul electronic include butoane cu 10 melodii preînregistrate şi 6 instrumente muzicale clasice, pe care copilul le poate asculta alternativ în timp ce cântă o melodie. Cel mic poate cânta o melodie din carte sau poate crea propria melodie, pe care o poate înregistra sau reda cu ajutorul unor butoane speciale. În timp ce copilul apasă pe clape, 4 leduri colorate luminează intermitent odată cu melodia. Cartea dezvoltă dexteritatea şi capacitatea de concentrare, gândirea logică, creativitatea şi imaginaţia copilului.
  • Marea carte a jocurilor pentru întreaga familie: conţine 39 de jocuri interesante şi populare de care se poate bucura întreaga familie. Copilul se va distra jucând dame cu tata, descoperind o nouă planetă împreună cu mama, rezolvând careuri de cuvinte încrucişate, puzzle-uri sudoku sau făcând diferite activităţi de unul singur! Sunt reunite toate aici, în această carte minunată, plină de culoare, pentru întreaga familie. Cartea conţine regulile jocurilor, piese de joc, un disc cu o săgeată rotitoare, pagini reutilizabile şi două markere speciale pentru scris şi desenat. Copilul poate şterge uşor paginile pe care a scris cu un şerveţel şi să o ia de la capăt.
  • Semaforul magic: copilul poate să conducă el însuşi cinci maşini speciale! Dar ca să conducă frumos şi fără accidente, trebuie să înveţe regulile şi semnele de circulaţie şi să rezolve sarcinile din trafic. Cartea conţine 5 planşe de joc şi 5 maşini speciale încorporate, precum şi un semafor cu lumini şi 10 butonaşe cu sunete.
  • Atlasul lumii pentru cei mici. Acest atlas frumos ilustrat cu peste 100 de autocolante şi un poster
    cu harta fizică a lumii va conduce copiii într-o minunată călătorie în jurul lumii! Fiecare pagină prezintă harta unui continent şi este înconjurată cu mici imagini şi informaţii interesante. Copilul va afla numele continentelor şi ale ţărilor, ale mărilor şi ale oceanelor, va afla ce plante şi animale trăiesc în lumea întreagă şi ce locuri deosebite există în fiecare ţară. Se va distra lipind autocolante pe fiecare pagină şi îşi va putea decora camera cu un poster cu hartă fizică a lumii.

prut

Dacă nu puteţi ajunge la târgul de carte (sau chair dacă ajungeţi, nu e rău să vă uitaţi şi să comparaţi ofertele), librăriile online pregătesc în această perioadă cu oferte foarte atrăgătoare. Dacă adăugaţi că celebrul „Black friday” este tot acum, e posibil ca biblioteca sa crească fără să golească portofelul (prea rău).

Fii Bine cu Tine si Copilul Tau va Fi Bine cu El!

Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (I.S.T.T.) anunţă organizarea conferinţei Fii Bine cu Tine! în data de 7 decembrie 2014, la Facultatea de Psihologie şi ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti. Evenimentul, aflat deja la cea de-a II-a ediţie, are anul acesta tema Fii Bine cu Tine şi Copilul Tău va Fi Bine cu El!. Sunt invitaţi să participe părinţi şi cei care se pregătesc să devină părinţi preocupaţi de prevenirea experienţelor traumatice, de creşterea capacităţilor de a se descurca cu situaţiile provocatoare şi de dorinţa de a aduce un plus de calitate vieţii lor de familie.
“Una dintre cele mai importante misiuni ale ISTT este prevenţia suferinţei psihice şi fizice ca rezultat al experienţelor înalt stresante sau traumatizante. Studiile din domeniul sănătăţii şi psihologiei arată că familia este locul în care suferinţa este trăită cel mai intens, dar in acelasi timp este si cel mai important loc de ameliorare şi vindecare. De aceea, conferinţa „Fii Bine cu Tine şi Copilul Tău va Fi Bine cu El!” vine în sprijinul mamelor şi taţilor, dar şi a celor care doresc să devină părinţi cu experienţe, idei, tehnici şi strategii de prevenţie şi reparaţie a efectelor vizibile şi mai puţin vizibile ale experienţelor dureroase (cum ar fi fricile, vinovăţia, tenisunea, blocajele, dificultăţile de comunicare, conflictele), toate pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu copilul. Doar această prevenţie şi reparaţie asigură un nivel înalt al sănătăţii şi stării noastre de bine. Iar nimic nu este mai stimulativ pentru sănătatea şi fericirea copiilor noştri decât un părinte sănătos şi fericit.” declară Diana Vasile, preşedinta Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei.
Prin conferinţa Fii Bine cu Tine şi Copilul Tău va Fi Bine cu El!, ISTT îşi propune să ofere persoanelor interesate de educaţia copiilor (actuali sau viitori părinţi, bunici, educatori) ocazia de a descoperi cum să îşi crească calitatea relaţiei cu copiii si cum îi pot ajuta pe aceştia să îşi dezvolte capacitatea de a face faţa încercărilor vieţii. Participanţii vor afla şi vor înţelege, de la psihologi experimentaţi în lucrul cu trauma, care sunt emoţiile şi sentimentele care colorează relaţia dintre părinţi şi copii, despre importanţa implicării tatălui în creşterea copiilor, despre miturile legate de protecţie şi diferenţa între grijă şi îngrijorare, despre transformările ce apar în fiecare dintre noi atunci când devenim părinţi.
Întâlnirea va fi deschisă de Diana Vasile, preşedinta Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, cu prelegerea– surpriză Când o căciuliţă face diferenţaPrint
şi va fi continuată de Andra Costin (Buzilă), care va aborda tema nuanţelor apărute în relaţia mamă-fiică atunci când fiica devine mamă –Ca tine am fost, ca mine vei fi.  Alături de Monica Lespezeanu şi Fantomele din sertare vom afla cum să ne raportăm corect la fricile şi anxietăţile copiilor. şi, pentru că Sunt tătic, îmi pasă, mă implic, Bogdan Cezar Ion va întregi întâlnirea  celor prezenţi cu un subiect tot mai discutat în ultima vreme – implicarea taţilor în viaţa de familie.
În încheiere, Anamaria Drăguţă va sustine un atelier special, dedicat părinţilor ai căror copii s-au născut prematur: Naşterea prematură – o călătorie neaşteptată.
Conferinţa Fii Bine cu Tine are loc duminică, 7decembrie, la sediul Facultăţii de Psihologie şi ştiinţele Educaţiei (şoseaua Panduri nr 90), începând cu ora 10.00. Prezentarea lectorilor, rezumatele prelegerilor şi programul conferinţei pot fi accesate aici. Înscrierile se pot face la adresa conferinta@psihotrauma.ro. Pentru mai multe informaţii puteţi apela numărul de telefon 0735 226 936 (Psiholog Roxana Agafiţei). Până la data de 30 noiembrie 2014 tariful de participare este de 120 de lei. După această dată, tariful de participare va fi de 150 de lei.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Radio Itsy Bitsy, revista Avantaje, revista Psychologies, Senso TV Sănătate. Evenimentul este susţinut de Editura Trei, Cărtureşti, MediaTrust, RoMedic şi Facultatea de Psihologie şi ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti.

Despre Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (I.S.T.T.)
I.S.T.T. este o asociaţie profesională interdisciplinară înfiinţată în anul 2010 care îşi propune să promoveze cunoştinţe despre traumele psihice şi să ofere ajutor psihologic celor care au nevoie de el. Concentrându-se pe profesionalism, colaborare şi eficienţă, echipa de psihologi care susţine şi dezvoltă acest institut are convingerea că traumele psihice reprezintă  mai mult decât durere sufletească şi suferinţă emoţională; trauma psihică este o importantă sursă de învăţare şi de evoluţie personală. Pentru mai multe informaţii despre ISTT, accesaţi www.psihotrauma.ro sau https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei

Contact:
Ana-Maria Năstase
pr@psihotrauma.ro
0743 090 892

Stiati de… KINOdiseea?

3DEA7AFB-AA77-4D70-A376-C20AC511C008[8]

Filme, ateliere şi dezbateri cu cineaşti de marcă, din 14 noiembrie la KINOdiseea

Kinodiseea îşi deschide porţile vineri, 14 noiembrie, ora 19:00, la Cinema Studio, cu premiera de gală a filmului Finn. Regizorul Frans Weisz şi actorul principal Mels van der Hoeven vor împărtăşi experienţele lor de la filmări, într-o discuţie liberă cu publicul.

34 de ateliere de introducere în lumea filmului îi aşteaptă pe cei mici în cadrul festivalului

Copiii pot participa gratuit la 34 de ateliere de educaţie cinematografică organizate de KINOdiseea, printre care atelier de actorie cu Maia Morgenstern, critică de film cu Irina Margareta Nistor

Şase zile încărcate îi aşteaptă pe micii iubitori de film, şi nu numai, la cea de-a şasea ediţie KINOdiseea. În weekend, pot fi urmărite pe marile ecrane unele dintre cele mai de succes animaţii ale anului: Loulou, incredibilul secret (r. Éric Omond, premiul César), Tărâmul Regelui Înaripat (r. Esben Toft Jacobsen), Casa Magicianului, Jack et la mécanique du Coeur / Jack şi mecanica inimii (r. Mathias Malzieu, nominalizat la EFA), care va fi proiectat şi la gala de premiere KINOdiseea, miercuri, 19 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio.

Frans Weisz si actorul Mels van der Hoeven din lungmetrajul Finn

Frans Weisz si actorul Mels van der Hoeven din lungmetrajul Finn

Primii invitaţi speciali ai festivalului vor fi regizorul Frans Weisz şi actorul Mels van der Hoeven din lungmetrajul Finn, care vor împărtăşi experienţele lor de la filmări, într-o discuţie liberă cu publicul, vineri, 14 noiembrie, la Cinema Studio şi sâmbătă, 15 noiembrie, ora 11.00, la Cinemateca Eforie. Franz Weisz şi-a prezentat ultimul său film, Finn, un film pentru copii şi familie, în cadrul London Film Festival, unde a fost aclamat de critici şi urmat de un succes internaţional neaşteptat pentru regizor.

Tânărul regizor debutant Jirí Mádl va sta de vorbă cu publicul miercuri, 19 noiembrie, ora 10.00, la Cinema Studio, după proiecţia To See the Sea / Să VEZI MAREA! / Pojedeme k mori. La numai 27 de ani, Jirí Mádl a scris şi regizat primul său film de lung metraj, To See the Sea, debut recompensat cu premiul pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Film pentru Copii şi Public Tânăr de la Zlin (Cehia). Acţiunea este ingenios filmată din perspectiva unui băiat, Tomas, care se visează următorul Miloš Forman. Titlul face referire la personajul-copil Antoine Doinel al lui Francois Truffaut din 400 de Lovituri, care, la fel ca Tomas, îşi doreşte să vadă marea.

Regizorul Veit Helmer, invitat special anul acesta la KINOdiseea, a devenit cunoscut pentru scurtmetrajele sale off beat, a regizat primul său film la 14 ani, a lucrat alături de Wim Wenders ca scenarist, iar filmele sale au avut premiere la festivaluri importante precum Sundance, Karlovy Vary sau Veneţia. Veit Helmer va participa la o serie de sesiuni Q&As, luni, 17 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio şi marţi, 18 noiembrie, ora 10.00, la Cinemateca Eforie, după proiecţiile ultimului său film Fiddlesticks. El va susţine şi un atelier de regie pentru copii marţi, 18 noiembrie, 12.30 – 14.00, la Mansarda Cărtureşti Verona.

Producţia românească Usturoi (secţiunea Panorama) ajunge la KINOdiseea, iar la discuţiile de la final va lua parte producătorul şi scenaristul Radu Băzăvan, marţi, 18 noiembrie, ora 12.00, la Cinemateca Eforie şi de la ora 19.00, la Cinema Studio.

atelier maia morgenstern

Copii şi părinţi se pot înscrie gratuit la 34 de ateliere de educaţie cinematografică organizate de KINOdiseea, printre care un atelier de actorie cu actriţa Maia Morgenstern sau atelierele de critică de film cu Irina Margareta Nistor.

Printre workshop-urile KINOdiseea se regăseşte atelierul de montaj de film  cu Eugen Kelemen, care a lucrat la numeroase producţii româneşti, precum La limita de jos a cerului, Păcătoasa Teodora, recompensat cu Premiul Gopo pentru cel mai bun montaj pentru lungmetrajul Periferic în 2010.

Atelier de stop-motion cu fraţii Buzea (Ducu şi ştefan) – au realizat primul lung metraj de animaţie 3D produs în România – Mercy Street. Părinţii celor doi sunt Zaharia şi Anamaria Buzea, creatorii serialelor de animaţie Bălănel şi Miaunel, Peripeţiile lui Ionuţ, Temerarii de la scara 2, Roboţel şi Creionel.

Atelier de regie cu Alexandru Mavrodineanu – a făcut asistenţă de producţie pentru lung metrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006), regizor al scurt metrajului Muzica în Sânge (2010) – Cel mai bun film european în cadrul  Festivalului European de Film Scurt BREST, Franţa 2010, regizor al documentarului HBO Romania – Omul Pasăre (2014).

Atelier de benzi desenate cu Mihai Grăjdeanu – autorul benzilor desenate Legendele Dacilor, îşi propune să readucă în atenţia copiilor şi tinerilor pasionaţi de istorie şi mitologie dacică, legendele şi personajele străvechi.

Atelier de imagine cu Liviu Mărghidan – DOP – director de imagine, California Dreamin’, Marilena de la P7, Medalia de Onoare, Portretul luptătorului la tinereţe, Tatăl fantomă, Rămâi cu mine (HBO), O vară foarte instabilă, Rumeno.

Programul complet al celei de-a şasea ediţii poate fi consultat pe www.kinodiseea.ro

Biletele pentru proiecţiile de la ora 19.00 de la Cinema Studio şi Cinema Eforie şi pentru toate proiecţiile de la Cinema Pro se pot achiziţiona de pe www.eventbook.ro şi de la casa de bilete Cinema Pro, în cazul proiecţiilor de la Cinema Pro (7 lei copii / 10 lei adulţi).

Intrarea la proiecţiile din timpul zilei de la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie este gratuită, iar doar pentru acestea se pot face rezervări online pe www.kinodiseea.ro.

Festivalul International de Film pentru Copii şi Familie, KINOdiseea, este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5.

Un proiect finanţat de Centrul National al Cinematografiei, Uniunea Cineaştilor din România
În parteneriat cu Institutul Cultural Român, Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti
Detalii: http://kinodiseea.ro/
Ne puteţi urmări pe Facebook: https://www.facebook.com/kinodiseea

 

Contact:

Roxana Dănăilă

PR Coordinator KINOdiseea IFF

e-mail: roxana@metropolisfilm.ro

mobile: +40 754 013 149 / +40 748 030 766

Regele a murit! Traiasca Regele!

Aşa cum ne-a obişnuit, Muzeul Naţional de Istorie a României ne pregăteşte surpriză după surpriză. Săptămâna aceasta îşi deschide porţile o nouă expoziţie, sub patronajul Ministerului Culturii, şi în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional Peleş şi Muzeul Naţional Cotroceni.

AFIS_Regele-a-murit_Traiasca-Regele_MNIRoct2014

Prin intermediul acestei expoziţii, MNIR îşi propune să onoreze memoria primilor doi regi ai României, cu ocazia împlinirii unui secol de la încetarea din viaţă a regelui Carol I şi venirea la tronul României a regelui Ferdinand.
Carol I este, fără îndoială, cel mai mare dintre regii României. Realizările timpului său au fost atât de multe şi atât de profunde încât până şi simţul critic al celui mai exigent cercetător e condamnat să capituleze în faţa evidenţei: dacă românii şi România au avut vreodată un personaj providenţial în istoria lor, atunci acela a fost cu siguranţă Carol I-ul. Asumându-şi tronul României, l-a preluat ca domn al unei ţări umile şi l-a lăsat ca rege al unei ţări independente, mărite şi chiar temute (măcar de unii dintre vecinii ei). Aşa cum spunea Nicolae Iorga, Carol a trăit peste 70 de ani fără altă tovărăşie, fără altă comuniune de spirit decât a Datoriei. Zeul său pe pământ – şi ce zeu nobil, ce zeu teribil! – a fost aceasta. În afară de dânsa n-a cunoscut nimic. Din vremuri foarte vechi ca ale Romei n-a existat om care, în mijlocul vieţii, să se smulgă mai deplin din tot ce o alcătuieşte pentru a trăi cu ochii reci fixaţi la o singură stea care nu poate apune: Datoria Sa de Suveran!.
Prin comparaţie, domnia lui Ferdinand (13 ani) poate părea pusă în umbra de cea a lui Carol (48 de ani). Însă nu este deloc aşa. Pentru că domnia lui Ferdinand a fost plină de evenimente, de schimbări radicale, de zbucium şi trăiri cum rare sunt în istorie. O domnie care trece printr-un război european şi mondial, cu toate transformările în plan regional. Europa imperiilor lui 1914 devine Europa statelor naţionale din 1918. România Mică a lui 1914 devine România Mare a lui 1918. Iar regele Ferdinand a avut un rol decisiv în mersul înainte al ţării.  
Tematica expoziţiei este structurată pe mai multe capitole, prin care se doreşte realizarea unei imagini cât mai complete a vieţii şi activităţii celor doi monarhi.
Expoziţia debutează cu prezentarea descendenţei lui Carol şi Ferdinand (germană, franceză, portugheză: bunici, părinţi, fraţi şi surori) şi continuă cu Familia regală a României (Carol – Elisabeta, Ferdinand – Maria şi copiii lor).
Un capitol este dedicat simbolurilor regalităţii în perioada 1866 – 1927, unde sunt analizate: stema, imnul, drapelul (apariţia şi evoluţia acestora), dar şi Coroana de oţel, sigiliul regal sau ordinele apărute în timpul celor doi suverani.
O parte importantă a expoziţiei este rezervată celor mai semnificative evenimente ale istoriei noastre moderne, petrecute între anii 1866 – 1927: Constituţia din 1866, obţinerea Independenţei, proclamarea regatului, Expoziţia Naţională din 1906, Al Doilea Război Balcanic (în timpul lui Carol I), Primul Război Mondial, Marea Unire, Încoronarea de la Alba Iulia, Constituţia din 1923 (în timpul lui Ferdinand).
Un segment cu adevărat spectaculos al expoziţiei este cel dedicat recunoaşterii internaţionale, unde vom prezenta publicului o parte dintre ordinele străine primite de Carol şi Ferdinand, din întreaga lume (din Rusia şi Austro-Ungaria, până în Brazila şi Peru, din Suedia şi Olanda, până în Japonia şi Hawaii).
Pentru că domniile celor doi regi se suprapun cu formarea şi dezvoltarea statului modern, un loc important în cadrul expoziţiei îl ocupă modernizarea statului, sub toate aspectele sale (economie, cultură, educaţie, infrastructură), între anii 1866 – 1927.
Expoziţia are un capitol dedicat oamenilor regelui, respectiv principalilor colaboratori ai suveranilor, cu care aceştia au colaborat în calitatea lor de preşedinţi ai Consiliului de Miniştri şi se încheie cu prezentarea ultimului an al domniei regelui Carol şi primului an al domniei regelui Ferdinand.
Demersul expoziţional este susţinut de numeroase obiecte originale, provenite din colecţiile muzeelor implicate, dar şi de un foarte bogat material iconografic şi informativ.
Expoziţia Regele a murit! Trăiască Regele! va fi deschisă la MNIR în perioada 30 octombrie 2014 – 1 martie 2015 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 09.00 – 17.00.
Pentru informaţii suplimentare, accesati http://www.mnir.ro

Vizita se va regăsi cu siguranţă pe orarul nostru de noiembrie, şi voi reveni şi cu imagini din cadrul expoziţiei. Sunt aproape sigură că va exista şi un volum dedicat expoziţiei, foarte interesant dacă ţin cont de datele de prezentare pe care vi le-am redat mai sus, prin amabilitatea departamentului de comunicare al muzeului.

Sper că v-am trezit curiozitatea, şi vom putea curând discuta impresii post-vizită.

Boomerang la Maraton

Sâmbăta trecută ne-am petrecut-o în centrul capitalei, la Maratonul Internationa Bucuresti. A devenit oarecum o tradiţie pentru noi, la început de octombrie, să participăm la maraton, şi, ca să mă exprim corect, să participe copiii, căci eu, spre ruşinea mea, nu sunt în stare să alerg… Nu-mi amintesc să fi reuşit vreodată vreo performanţă sportivă, iar vârsta şi accidentele nu m-au susţinut deloc. I-am încurajat însă întotdeauna pe copii, şi sunt extrem de mândră de ei că au terminat cursa. Sunt şi mai mândră că au fost în pluton, nici primii, nici ultimii. Ei au fost dezamăgiţi, spiritul competiţional e mult mai acut, voiau premii şi voiau să câştige… şi am reuşit să rezolvăm această problemă cu ajutorul celor de la Boomerang. 🙂

Bucharest International Maraton

Nu pot să nu remarc, ca o paranteză, organizarea mult mai bună ca în anii trecuţi. La finish, copiii erau aşteptaţi într-o zonă neutră cu apă şi prăjiturele, suficiente cât să-i ţină ocupaţi până erau „revendicaţi”. Copiii nu mai plecau singuri în căutarea părinţilor, iar agenţii de securitate nu le dădeau drumul din împrejmuire până nu întindeau mâna s-o arate pe mama sau tata. Felicitări autorului ideii, deşi cred că numărul de copii rătăciţi la ediţiile trecute a generat această măsură!

Bucharest International Maraton

Participanţii la eveniment – mai ales cei cu copii – nu cred că au ratat distracţia de la cortul Boomerang. Am trecut peste numărul mare de copii care se jucau aici – erau cred peste 10 variate de jocuri, şi ai mei au stat cot la cot cu ceilalţi, să-şi dovedească îndemânarea şi viteza de reacţie pentru a obţine cheia ce trebuia să deschidă cufărul magic. Nu mai ştiu câte chei au probat… dar le-au strâns frenetic, chiar dacă nu au reuşit să deschidă cufărul. Ne-am jucat înainte de curse, în cursă (când unul alerga, celălalt se juca), între curse şi după curse! Ana ne-a aşteptat acolo, şi mă bucur că ne-am întâlnit, căci ea m-a ajutat să sterg lacrimile cu câteva premii, astfel încât disperarea că nu a „prins liliacul” a fost înlocuită la Iris cu câteva nopţi de dormit cu Scooby pe pernă (trec peste momentul în care eu m-am trezit nas în nas cu el în miez de noapte, şi nu mă dezmeticeam cine îmi zâmbeşte!!)

Ca de obicei, evenimentele organizate de Boomerang pentru copii ştiu cum să-i ţină în priză, fără să simţi cum trece timpul. Mi-a plăcut că „premiile” pentru rezultatele deosebite erau mere, şi priveam oarecum tristă copiii care nu apreciau gestul, şi aruncau merele pe jos… Am ratat mascotele, şi pozele de rigoare, chiar dacă ne-am învârtit câteva ore pe-acolo. Ai mei au stat răbdători la rând la fiecare joc, şi nu-i puteam lua de-acolo când Scooby îşi făcea apariţia. Liberi n-au fost, abia dacă am reuşit eu să-i prind să fac o poză cu ei. După expresia de mai jos, vă cam puteţi da seama de nivelul de oboseală şi cheful de a sta în faţa camerei :).

Boomerang

Boomerang este postul tv ce are ca ţintă publicul mic, şi difuzează seriale precum Scooby-Doo, Tom si Jerry, Looney Tunes sau Familia Flintstone. Boomerang nu-i dezamăgeşte nici pe părinţii şi bunicii nostalgici, căci le-a pregătit Pantera Roz, Top Cat sau Bugs Bunny. Boomerang face parte din Turner Broadcasting System Europe, care opereaza în Romania şi posturile TV CNN, Cartoon Network si TCM.

Nestematele de Cristal si Steven salveaza lumea la Cartoon Network

Săptămâna aceasta ne-am jucat cu cristale… căci aceasta este surpriza pe care Cartoon Network ne-a făcut-o, alături de invitaţia de a urmări noul serial ce a debutat săptămâna aceasta pe canalul cunoscut de desene animate. Nu ne-au ieşit încă, deoarece copiii s-au crezut experţi în cristale, n-au citit cu atenţie instrucţiunile şi le-au rediluat :), dar perseverăm cu ele!

Dacă nu aţi aflat încă, „Steven Univers” este o nouă comedie animată produsă în studiourile Cartoon Network, care a avut premiera în România miercuri, 8 octombrie, începând cu ora 16:25, şi poate fi urmărit de luni până vineri de toate categoriile de vârstă, 2-11 ani, 6-11 ani şi 9-14 ani.

Serialul este creat de Rebecca Sugar, nominalizată la premiile Emmy®, cunoscută pentru celebra serie animată „Să-nceapă aventura”, şi îl are pe Ian Jones-Quartey („Să-nceapă aventura”) în calitate de director general. „Steven Univers”se alătură serialelor „Să-nceapă aventura”, „Un show obişnuit” şi „Uimitoarea lume a lui Gumball”, cele mai cunoscute şi îndrăgite comedii de la Cartoon Network.

Serialul ne spune povestea gardienilor magici, Nestematelor de Cristal, şi a lui Steven, „fratele lor mai mic”, care apără planeta de răufăcători. Steven este un băiat energic şi pozitiv care încearcă să-şi descopere superputerile. El este hotărât să devină erou, la fel ca Nestematele. Aflat pe jumătate în lumea reală şi pe jumătate în lumea magică, Steven reuşeşte câteodată să intervină în misiunile Nestematelor şi magia acestora se prăbuşeşte în via?a sa. Dar, indiferent ce se întâmplă, Steven are un zâmbet pe buze, chitara în mână şi o glumă în buzunar.

Nestematele de Cristal, gardienii autoproclamati ai universului, sunt o adevărată familie. Granat este un lider puternic şi disciplinat, Perlă este perfectionistă şi tânjeşte după o ordine logică, iar Ametist este pragmatică şi, totodată, butoiul cu pulbere a grupului.

Vă las în compania Rebeccăi Sugar, creatoarea serialului:

Copiii construiesc un OZN de Cartea Recordurilor pentru viitorul educatiei!

Un OZN pentru viitorul educatiei_Laboratorul IKEDOO Mobil

Laboratorul Mobil IKEDOO, prima platformă interactivă de învăţare experienţială pentru copii, lansează o provocare de Cartea Recordurilor celei mai curioase şi iscusite echipe părinte-copil. Vino pe 18 octombrie 2014, la ora 10:00, în parcarea mall-ului Plaza România (Bucureşti, Bld. Timişoara 26) şi implică-te în construirea unui nou drum pentru educaţia din România!

200 de copii sunt aşteptaţi să participe la ridicarea celei mai mari construcţii realizate vreodată de către juniori. Participarea la eveniment este gratuită pentru toţi copiii cu vârstele cuprinse între 7 şi 14 ani, pe baza formularului de înregistrare, care poate fi completat până la data de 11 octombrie aici: www.lab.ikedoo.com.

Evenimentul lansează proiectul Laboratorul Mobil IKEDOO care îşi propune, începând cu anul şcolar 2014-2015, să familiarizeze copiii din şcolile din România cu procesul de educaţie prin experienţă şi să creeze o hartă a tuturor meseriilor disponibile pentru adulţii de mâine. Laboratorul Mobil IKEDOO va vizita şcoli din comunităţile defavorizate ale ţării, oferindu-le copiilor şansa de a descoperi şi folosi uneltele specifice celor peste 1000 de meserii prezente în Laborator.

“Toate programele IKEDOO s-au născut din dorinţa unor foşti copii de a crea un mediu propice cunoaşterii şi curiozităţii pentru viitorii adulţi. Laboratorul Mobil IKEDOO este proiectul prin care vrem să le arătăm tuturor că educaţia experienţială şi pregătirea tehnică/vocaţională trebuie să se regăsească în mod obligatoriu în procesul de învăţare al oricărui copil. Copiii învaţă mult mai mult prin fapte, decât prin cuvinte, iar prin Laborator ne propunem ca anul acesta să mergem în 32 de şcoli din ţara şi să le dăm cât mai multor copii şansa de a învăţa prin experienţă. Noi credem că acesta este viitorul educaţiei din România”, a declarat Ion Neculai Project Manager al Laboratorului Mobil IKEDOO.

OZN-ul realizat de copii va avea un diametru exterior de 11 metri şi 2 metri înălţime, o construcţie demnă de Cartea Recordurilor, înscrisă deja în listele Guinness World Records! Structura va fi compusă din 1600 de piese (tuburi de plastic PVC), micii ingineri fiind responsabili de fiecare etapă a construcţiei, de la tăiere şi lipire până la măsurare şi montare.

Mai multe informaţii despre eveniment, precum şi detalii despre proiectul Laboratorul Mobil IKEDOO se găsesc la adresa www.lab.ikedoo.com. Evenimentul va avea loc în parcarea mall-ului Plaza România (Bucureşti, Bld. Timişoara 26), pe 18 octombrie, începând cu ora 10:00. Orice întrebare va primi un răspuns de la echipa IKEDOO dacă sunaţi la numărul 0747 610 778 sau scrieţi la adresa mobilelab@IKEDOO.com.

Partenerii evenimentului sunt: Fundaţia ERSTE, Renault, Anchor Plaza, eMAG, BCR, BOSCH şi DREMEL, Enevo Group şi Robofun.

IKEDOO este un institut de cercetare dinamic care generează programe educaţionale avangardiste pentru copii. Aceste programe îmbunătăţesc performanţa şcolară a acestora şi facilitează adaptarea la viaţa reală. Fondat în 2011 de către o echipă de psihologi, arhitecţi, designeri, antreprenori, marketeri şi traineri, IKEDOO este liderul educaţiei experienţiale în România.

În cadrul programelor experienţiale copiii lucrează în echipe, discută, evalueză, negociază şi creează. Cu cât experienţa se apropie mai mult de realitate, cu atât reţinerea informaţiilor este mai mare. Copiii explorează, creează şi interacţionează în mod independent cu lumea din jurul lor. Aceste experienţe se integrează foarte bine în viaţa lor şi îi ajută să-şi îmbunătaţească abilităţile de organizare şi conducere.

SciK!DS Festivalul Stiintei vine pe 27-28 septembrie la Mall Promenada

Puterea poster

  • SciK!DS Festivalul ştiinţei este un eveniment educativ şi distractiv în egală măsură, care prezintă ştiinţa pe înţelesul tuturor şi mai ales pe înţelesul copiilor
  • Participanţii sunt invitaţi să contribuie la realizarea unei baterii naturale prin show-experimentul ,,Puterea portocalelor” pentru care se vor utiliza 4.000 de portocale

Pe 27 şi 28 septembrie copiii, părinţii şi tinerii pasionaţi de ştiinţă şi tehnologie sunt aşteptaţi la mall Promenada, la nivelul -1, în intervalul orar 12.00 – 20.00 pentru evenimentul de ştiinţă educativă SciK!DS Festivalul ştiinţei.

Cele două zile de festival includ experimente distractive cu Fun Science, pe înţelesul copiilor, spectacole, jocuri cu obiecte ştiinţifice interactive şi competiţii de roboţi. În cadrul festivalului, participanţii sunt invitaţi să contribuie la show-ul experiment ,,Puterea portocalelor” în care 4.000 de portocale vor genera energie electrică. Evenimentul este susţinut de Da Vinci Learning, televiziunea educaţională pentru întreaga familie.  

SciK!DS Festivalul ştiinţei se află la cea de-a doua ediţie şi reprezintă o iniţiativă a Asociaţiei faSCInation împreună cu Fun Science România, prezentată într-un eveniment UPC România.
Activităţile se vor desfăşura în fiecare zi în intervalul 12.00 – 20.00.
Intrarea este liberă.
Pentru mai multe detalii, accesaţi site-urile www.scikids.ro, www.suntpe.ro şi paginile de Facebook SciK!DS România şi Promenada.

Festivalul National de Parenting, 26-28 septembrie, Bucuresti, Sala Palatului

parenting

Săptămâna aceasta este plină de evenimente în Bucureşti: Festivalul ştiinţei, despre care am scris deja, Târgul Gaudeamus de carte şcolară, şi, mai nou, a ajuns la mine informaţia potrivit căreia la sfârşitul săptămânii se desfăşoară şi Festivalul Naţional de Parenting. Deja am trecut ceva evenimente în programul de weekend, dar am aruncat un ochi şi pe programul festivalului. Problemele principale ale evenimentelor de acest gen sunt după părerea mea două… una se referă la programul pentru adulţi, care, de multe ori nu se mulează pe nevoile participantului, şi apoi, cea a supravegherii copiilor.

În acest caz, organizatorii le-au anticipat. Conferinţele se desfăşoară în paralel în două săli, subiectele putând fi grupate pe teme de interes general, sau „pentru copii mici” şi „pentru copii mari”. Dacă parcurgeţi cu atenţie programul, veţi vedea şi recomandările de vârstă. Cum copiii mei au crescut, am selectat câteva dintre temele potrivite vârstei lor:

  • Tentatii si riscuri la varsta adolescentei, Aurora Liiceanu, Simona Tofan si Daniela Kammrath
  • Educatia Viitorului – Scoala cu drag, Alexandru Bordea
  • Eficienta si performanta in invatare, Andreea Simona Olteanu
  • Prietenii electronici ai copiilor nostri – cine ne creste copiii ? Cristina Trepcea

A doua problemă este rezolvată de atelierele care se desfăşoară în paralel cu conferinţele. Nu că ai mei nu stau cuminţi, dar totuşi, sunt copii, se plictisesc, şi ultima dată când au mers cu mine mi-au invadat seara cu o mulţime de întrebari… nu rele, dar totuşi, au reţinut mai mult decât mi-aş fi dorit eu. Atelierele sunt şi ele pregătite pe vârste, ceea ce pentru ai mei ar fi o surpriză plăcută. Nu le place deloc să meargă în compania bebeluşilor, şi mă dezaprobă când iau o astfel de decizie… ce sa fac eu dacă nu am prietene cu copii mari!?

Înscrierea la conferinţele din cadrul Festivalului Naţional de Parenting se fac direct pe site, prin formularul de acolo. Participarea nu este gratuită.

Acest articol face parte din campania iniţiată de BlogalInitiave. Dacă voi fi unul dintre cei trei căştigători, voi primi patru invitaţii valabile în prima zi a conferinţei, una pentru mine, trei pentru cititori. Dacă sunteţi interesat(ă), vă rog să-mi lăsaţi un mesaj. În cazul în care vor fi mai mult de 3 solicitări, sper că nu vă veţi supăra să trag la sorţi invitaţiile.

Cursa de orientare – Festivalul Stiintei, Bucuresti 2014

busola

Cele mai faine amintiri din şcoala generală le am de la cursurile profesorului nostru de geografie, un om de care îmi aduc aminte cu foarte mare plăcere. De la el am învăţat despre munte cam tot ce ştiu, şi tot el ne-a dus în pădure, cu busola, la primele cursuri de orientare. Când am scris zilele trecute articolul despre Festivalul ştiinţei, care se va desfăşura săptămâna viitoare la Bucureşti, am remarcat imediat în program cursa de sâmbătă, din parcul Grozăveşti.

Aşa că am pus mâna pe telefon, am rezervat două locuri – participarea se face numai cu rezervare -, am completat fişele de înscriere şi aşteptăm acum nerăbdători să vedem cum va fi. Am scotocit şi după busole. Una e ok, cealaltă – mai mult jucăria lui Andrei, nu pare. Cine are de-acasă poate veni cu ea, cine nu, primeşte acolo.

Detalii despre atelierul organizat de Academia 1,61 puteţi obţine direct de pe pagina consacrată evenimentului, aici, unde găsiţi şi datele de contact pentru rezervări. Tot ce mai trebuie e o vreme frumoasă, fără ploaie, căci în acest caz evenimentul se anulează.

Noi ne-am mai pus pe „listă” Insectele – experţi criminalişti, de la Antipa, şi probabil expoziţia de la MNIR, tot luni, dacă ieşim în oraş. Andrei ar vrea mult la „Porniţi motoarele!”, la Romaero, dar vizita se face numai cu grupuri organizate de la şcoală… 🙁 .

Sper că, dacă nu v-aţi făcut încă un program, v-am ajutat să vi-l faceţi.