felicitare de ziua ta mamico

Felicitare „muzicală” pentru 8 martie

Am, mulțumită părinților mei, câteva benzi audio înregistrate cu mine la vârste de care nu îmi amintesc foarte bine… Copiii din ziua de azi au filme 3D încă din burtică – generația noastră nu a avut acest noroc. Printre zecile de poezii și cântecele (nu doar „patriotice”) era și „De ziua ta, mămico”. A fost și a rămas cântecul meu preferat în acest sezon.

Am vrut să fac o felicitare „muzicală” cu el. Am căutat în toate cărțile cu cântece pentru copii pe care le am. Nu am găsit partitura. Fiind cântece pentru grădiniță și ciclul primar, cred că nu este pentru că iese din gama Do… Însă m-am încăpățânat, cu bruma de ureche muzicală pe care o am, să descifrez melodia cu un… pian de jucărie. Îl aveam de la o carte veche cu colinde, și față de alte jucărele de genul acesta, mi-a plăcut că are câteva note și din gamele vecine cu Do major. Am stat o seară întreagă și am buchisit, până când parcă-parcă suna cum trebuie. La notat durate și măsuri sunt „expertă”. Teorie ca teoria, practica mă omoară… așa că le-am pus matematic. Dacă o măsură are 4/4, atunci toate adunate – atât trebuie să dea! Până la urmă este o problemă de adunarea fracțiilor. După de le-am pus pe portativ, am început să consult prietenii care se pricep, prietenii care au un prieten care se pricepe, și au mai survenit mici modificări. Prima a fost să urc cu o gamă mai sus, începusem prea jos. Dar în rest – durate și scară, au rămas la fel.

Așadar… dacă vă pricepeți, aveți partitura sau puteți să corectăm, dați un semn. Știu că arată bine ca artă, dar aș vrea să fie și corect. 🙂

felicitare de ziua ta mamico

Acum, trecând la partea „artistică”, felicitările au fost decorate folosind pietricele adezive, frunzulițe diafane și năsturei. Nasturii au adeziv deja și un diametru de 12mm. Mergeau și mai mici, dar am făcut portativul pentru ei. Pietricelele sunt cele mai mici pe care le aveam prin casă, aproape 3mm diametru. S-au mai adăugat câteva inimioare de la seturile decorative rămase de la Crăciun. Marginile sunt realizate cu perforatoare pentru bordură.

felicitare de ziua ta mamico

Nu prea sunt încântată de cartonul ales, este unul poros. Imprimanta mea laser nu a răzbit prin textură, s-a cam luat tonnerul… Arată bine, dar nu „perfect”, cum îmi place mie să iasă. Vă lansez însă această provocare vouă, dacă vă place modelul, disponibil aici. Sau mesajul de pe felicitare.

Ca soluții alternative, după ce imprimați modelul pe carton, puteți cere copiilor să realizeze notele muzicale din fâșii de quilling. Sunt destul de ușor de făcut mici buline (o fâșie de 15cm ar trebui să fie suficientă, și cu lățimea de 3mm) și adăugate pe portativ.

Spor la lucru!

felicitare inimioare

Felicitare cu inimioare în cascadă

Am văzut demult acest model de felicitare și, deși nu eram chiar adeptul felicitărilor de Sf. Valentin, am profitat de ocazie să încerc proiectul, pentru a-l putea recomanda, de fapt, pentru 1 și mai ales 8 Martie, când inimioarele parcă au mai mult sens. Apropo de inimioare, azi discutam despre comunicarea nonverbală și i-am rugat pe copii să se gândească să îmi spună ceva prin semne. Pe lângă clasicul „pa”, ori „da”, „nu” (deși aici ne-am amuzat cu variantele bulgărești, nu eram singura pățită cu erori de comunicare), cea mai în ton cu ziua a fost S., care mi-a arătat, cu palmele, o inimioară.

felicitare inimioareAșadar, revenind la felicitarea mea… Am adăugat mai jos filmul care m-a inspirat, deși eu am fost ceva mai practică și am luat-o „pe scurtătură”. Sper ca în curând să vă pot arăta și filmul meu, varianta cu unelte.

În primul rând, problema inimioarelor. Pare ușor, dar să găsești în casă toate culorile curcubeului nu e simplu. Am sacrificat hârtie origami, un pachet în care chiar le aveam pe toate. Le-am făcut cu perforatorul, nu cu foarfeca, așa că am terminat această etapă în câteva secunde, căci hârtia origami e subțire și le-am suprapus, de teamă să nu se sfâșie la apăsare.

Am tăiat apoi o bandă de carton lată de 6 cm, lungă cât coala, și am folosit placa de biguire pentru a marca liniile de îndoire. Inimioarele le-am lipit cu grijă, în ordine inversă. A fost nevoie să lărgesc inelul realizat la final, prin care glisa partea cu mesajul, căci era prea strâns și se cam bloca.

În final, am folosit carton sidefat pentru suportul felicitării, decorat întâi cu un perforator pentru bordură, pe care l-am folosit și pentru partea mobilă. Ca să nu rămână goală felicitarea, am  exagerat cu inimioarele autocolante . Ca să atenuez efectul, am strecurat printre ele jumătăți de perle și trandafirași sidefați.

 

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Cred că proiectul se poate realiza cu copiii de 8 Martie, cu condiția să existe deja materialele pregătite. E chiar drăguță și copiilor le plac lucrurile care se mișcă.

Varianta cu unelte – trimmer Daco și placă de biguit. Mai jos, varianta de pe net.

 

felicitare_string_art_craciun_2017

Crăciun fericit!

felicitare_string_art_craciun_2017

Tuturor celor care mă citiți, de mai demult sau mai de curând, vă doresc sărbători liniștite!

Echipa Talente de Năzdrăvani

brad felicitare string art

Felicitare string-art: brad împodobit

brad felicitare string artCum mai toată lumea zace prin bucătărie, eu am rămas în urmă cu prezentat una din rețetele preferate de sărbători: felicitare string-art. Chiar dacă n-am avut timpul pe care mi l-aș fi dorit pentru acest exercițiu, tot nu m-am lăsat și am pregătit câteva „speciale”.

Aveți nevoie de:

  • carton destul de tare pentru suport, sau multă abilitate pentru a nu strânge corzile de ață.
  • răbdare pentru a identifica pe net modele… pinterestul este generos. Luați modelul preferat – rareori găsiți modelul doar puncte, ci este gata cusut, potriviți dimensiunea imaginii în funcție de cum doriți felicitarea și printați. Suprapuneți pe carton, prindeți modelul printat cu agrafe de birou, să nu se miște, și perforați cu un ac subțire. Dacă folosiți un ac mai gros, găurile sunt inestetice.
  • ață și un ac foarte subțire – încercați, dacă găsiți, mătase și ac pentru mărgele.

După ce-am cusut modelul, l-am decupat pe margine cu trimmerul ondulat, apoi l-am lipit pe un carton îndoit în format DL. În partea de jos a bradului am decorat cu washi-tape cu cadouri, iar direct pe carton am avut din oferta de la Lidl benzi cu mai multe decorațiuni și culori. Pentru că mi se părea totuși că îi lipsește ceva, am căutat diamantele autoadezive. Mi-aș fi dorit să am și steluță galbenă, dar aveam orice altă culoare. Am mai adăugat apoi câteva globuri… tot din aceeași serie și am finalizat.

Acum mai am nevoie de un pic de voință să mă despart de ea. A fost creată pentru a fi dăruită, doar că mă atașez de ceea ce fac și cu greu le mai las „să plece”.

Spor la lucru în continuare, căci e ora la care bucătăria este centrul casei, și pregătirile sunt în toi!

 

felicitare bradut acordeon

Felicitare cu figurină brad din hârtie-acordeon

În urmă cu ceva ani aflam dintr-un număr al colecției „Idei creative”  de hârtia-acordeon. Știam ce e, căci mai văzusem figurine decorative confecționate din acest material, însă nu aveam habar că se numește așa. De atunci tot caut prin magazinele în care ajung… poate-poate găsesc o variantă avantajoasă ca preț. Căscând gura prin Auchan la cumpărături, îmi sar în ochi, la standul de rechizite, dar pe sectorul de hobby, două figurine – brăduț și glob, pe care le puteai transforma în decorațiuni pentru pom.

Așa ziceau ei, dar eu m-am gândit imediat la felicitare. Și Iris s-a gândit imediat după ce i-am arătat la ce felicitări drăguțe face ea pentru școală… Îmi plac felicitările pop-up, dar de data aceasta treceam „dincolo”. Nu te aștepți să se deschidă chiar așa. Îi place să dea profesorilor cadouri personalizate de ea, mai ales felicitări. Ce-a ieșit vedeți mai jos. Pentru copertă am folosit washi-tape cu diverse decorațiuni și paiete de plastic cu fulgi de nea, iar la interior – confetti cu steluțe.

Banda cu auriu pe albastru sidefat nu a fost o alegere excelentă… dovadă că nu se prea vede decât la lumină naturală și numai dintr-un anumit unghi. Paietele la fel, doar cele din plastic alb mat se văd cum trebuie în poze, dar la lumină jocul de nuanțe este foarte plăcut. La interior, steluțele sunt în aceeași situație, se văd mai mult negre decât aurii, albastre și roșii cum sunt de fapt.

Am fi vrut să împodobim bradul, dar ne-a fost teamă că lipiciul adăugat peste hârtia de mătase ar înmuia-o și strica-o, și era prea riscant să agățăm ceva. Mai era o soluție, să pudrăm cu glitter… dar cine deschidea avea parte poate de o surpriză pe care nu și-o dorea.

Destinatarul am auzit că a fost încântat. Dacă și făcea brăduțul de la interior… eram de nota 20. Așa doar 10 :).

felicitare bradut acordeon

felicitari si decoratiuni de Craciun

Cum salvezi o idee de Crăciun

După dezamăgirea din weekend, că nu s-au organizat suficient pentru a participa la târgul de Crăciun cu produse, se trezește Iris că totuși se poate participa și se apucă de improvizat repede, pe lângă pitici, și niscai felicitări și ornamente pentru brad. Erau gata de dimineață, a rămas până seara târziu să le facă, doar am apucat să le văd dimineață înainte să plec la școală și să le fac repede-repede niște poze.

A ales varianta „fast and easy”, adică a pus mâna pe câteva perforatoare și a executat din carton. A profitat de perforatoarele mari cu care eu mi-am făcut ghirlande și a folosit toate cartonașele mele albastru-sidefat pentru felicitările mici. A mai intrat și în cutia cu washi-tape, benzile decorative din care avem destule variante, și a improvizat. Culmea, se pare că felicitările au avut cel mai mare succes, după pitici, mai ales după ce primeai la ofertă și un brăduț cu ochișori.

Inexplicabil, brăduții… nu au atras, nici măcar cel cu nasul un mare pom-pom sclipitor. Nici ochii mobili, de diferite forme și culori, nu au fost suficienți. Bilanțul contabil: 30 lei, la 5 lei bucata. A avut la ofertă și felicitarea cusută de ea pentru tema săptămânii trecute, pe etamină, dar nu a avut succes la 15 lei.

felicitari si decoratiuni de Craciun

Trăgând linie, copiii s-au distrat. În fiecare pauză își instalau taraba… și încercau să-i convingă pe ceilalți să cumpere. Deși regula a fost produse confecționate de ei, mulți au înțeles să aducă lucruri cumpărate și să le vândă la preț mai mic… ceea ce nu înțeleg, totuși… mai bine donai asociației toată suma, nu? Iris a profitat și și-a cumpărat, la 17 lei, Inimă de cernealăși a venit acasă super-încântată că a luat-o la reducere. Nu a avut mai mulți bani la ea, că ar mai fi avut ce lua…

Poate că anul viitor va fi mai bine. Poate că aceste târguri ar trebui să fie un moment în care copiii să învețe și valoarea banilor… cum faci un preț, cum calculezi materialele, munca necesară, profitul… pentru a fi cu adevărat utile. Altfel acțiunea nu are și efecte profunde în formarea și educația celor mici.

 

felicitari craciun etamina cusute

Felicitări cusute și o idee trăsnită

Ca de obicei, m-am apucat și toamna aceasta de cusut felicitări pentru blog. Aveam un motiv în plus – atelierul pe care urma să-l am la târgul de carte și pentru care aveam nevoie să testez câteva modele simple, accesibile copiilor. Modelele propuse de ultimul număr al colecției Idei creative nu erau chiar pentru începători absoluți… așa că am luat acul și am început să încerc să văd ce iese.

Prima idee a fost cea cu globurile decupate. Părea destul de simplu – desenezi un cerc, faci câteva cusături de decor pentru glob, un șnur în jurul lui, și gata felicitarea. Greșit. Șnurul s-a lipit greu, destul de inestetic. Apoi am încercat cu margine de carton. Același chin, cu etamina la limită, greu de asamblat. Nu am renunțat la ideea cu globul, și am început să cos liber unul. Cât de greu putea să fie să coși un cerc fără model?! Ei bine, a ieșit cam asimetric – cel cu vâsc. Apoi am luat coala de matematică și am calculat un „cerc”. A ieșit. Arăta ok. Acceptabil. Dar lua mult timp, față de ora pe care o aveam eu la dispoziție… trebuia ceva mai simplu… și așa am ajuns la linii… și la brăduțul din linii. Satisfăcută de rezultat, m-am oprit.

felicitari craciun etamina cusute

Doar că, în timp ce coseam, mă gândeam la „ale mele”, cele de la școală. Nu am încărcat cheltuielile de început de an cu tempera la 1000 ml, am zis că luăm când se mai termină tot ceea ce mai era prin clasă din anul precedent. Am mai primit de la câțiva părinți câte un bidonaș mic, diverse culori, am improvizat. Însă la tema cu „non-culori” a fost crunt. Mi-am dat seama că nu am alb… așadar am improvizat. Ne-am făcut un fundal negru, pe care am desenat ulterior cu cretă albă. Tema a ieșit, însă problema a rămas.

Le-am propus copiilor și părinților să încercăm să coasem felicitări și să le vindem, iar din banii obținuți să ne luăm tempera. Prețurile se învârt în jurul a 18 lei/litrul, dacă ești isteț și știi unde să cauți. Le-am explicat repejor copiilor cam cum se coase, dar greul l-au dus părinții acasă. Cert e că s-au întors la școală cu câteva felicitări, unele chiar îmbogățind ideea de bază. În plus, fiecare a decorat după cum a crezut de cuviință, ceea ce le-a transformat în obiecte unicat.

N-am apucat să scriu de la început acest articol, uneori, oricât ai vrea, nu ești stăpânul propriului timp, așa că, pentru a nu întârzia șansa acestui proiect, le-am prezentat deja pe facebook. Am reușit să vindem câteva, dar surpriza a fost când una dintre doamnele care a ales felicitări s-a dovedit a fi mămica unuia dintre băieții din clasă care nu s-a implicat în faza de „producție”. M-am bucurat enorm să văd că, deși nu poți face ceva la început, poți susține fetele care au cusut și așteaptă cu nerăbdare să vadă care se vor vinde. În fond, tempera va aparține tuturor, eu lucrez cu grupuri de 4-5, planșeta principală la mijloc. Proiectele extra-școlare nu sunt doar pentru ca unii să se implice, ceilalți doar să aștepte… Da, vorbește tot optimistul din mine, care are impresia că toată lumea înțelege nevoia de a te implica, măcar un pic, în ceea ce înseamnă „viața la școală”.

Mai jos aveți felicitările. Cele care nu au număr au fost deja vândute. Prețul este de 15 lei, pentru care Asociația de părinți a școlii oferă chitanță. Dacă doriți să achiziționați, vă rog să lăsați un mesaj și veți primi detaliile. Dacă sunteți din București, preferăm livrarea personală decât coletăria prin Poșta Română.

Felicitari cusute pe etamina Craciun

S-au dat: nr. 3

Felicitari cusute pe etamina CraciunFelicitari cusute pe etamina Craciun

cusaturile bunicii brad felicitare etamina

Cusăturile bunicii – decoraţiuni cu motive populare – Idei creative nr. 128

cusaturile bunicii idei creativeColecția mea de suflet, „Idei creative”, va crește în această toamnă cu un nou număr. Am așteptat de multă vreme ca această colecție să se îndrepte spre tradițiile noastre, și iată că avem un prim pas. Nu sunt naivă să cred că ne vom întoarce noi la cusut ii tradiționale, însă măcar să apreciem cum se cuvine această moștenire artistică. Și cum altfel să faci acest lucru, dacă nu învățând arta cusutului de la cele mai fragede vârste și adaptând, pentru orice, un strop din trecut.

Cami Dröge ne propune în „Cusăturile bunicii – decoraţiuni cu motive populare” câteva modalități de a le folosi. Începând cu un breloc, o husă de telefon, un semn de carte, un suport de pahar, sau chiar felicitări decorate manual. Chiar dacă mănâncă timp, solicită concentrare, cusutul este un bun exercițiu de răbdare necesar copiilor de azi. Adăugați la acestea și faptul că a coase pe etamină înseamnă să știi să te orientezi în plan, folosind axele de coordonate, te provoacă să estimezi și să apreciezi corect distanțele sau necesarul de materiale, toate fiind abilități de viață necesare.

Volumul cuprinde 14 modele. Am ales imediat unul de sezon și l-am pus în practică – felicitarea cu brăduț, dar mă gândesc serios la ultimul proiect, un tricou decorat cu bandă cusută. Mi-a plăcut enorm cum arată, doar că am o singură problemă: nu îmi plac modelele care se repetă. Îmi plac cele gen puzzle, când fiecare piesă e diferită și împreună compun „ceva”. Cum arată prima felicitare cusută de anul acesta puteți vedea alături. Modelul este unul dificil de urmărit pentru copii, căci elementele alăturate sunt puține, iar exercițiul de orientare este solicitant. I-am dat însă de cap. Când l-am terminat, am ales să îi fac altă margine decât cea propusă de autoare, mai „colorată”.

cusaturile bunicii brad felicitare etamina

Volumul este disponibil în librăria editurii Casa.

felicitare halloween

Happy Hallowen – felicitare

Una din „bucuriile” pe care fiecare sărbătoare englezească le aduce e că la clasele cu profil bilingv trebuie să faci ceva „deosebit”. Anul trecut am făcut ghirlande din negru și portocaliu, fantomițe și nu mai știu cu ce mărunțișuri s-a dus Andrei. Anul acesta au hotărât să facă un fel de Secret Halloween și au tras la sorți cine cui face cadou…

Dar… un an de zile înseamnă și un urcuș mai rapid pe scara adolescenței și uite că fix acum el n-are chef de nimic. Diriga trebuia să păstreze decorațiunile, că doar nu s-o epuiza el creativ în fiecare an să facă ceva nou. Oricum el nu e neapărat împotriva petrecerii, ci împotriva oricărei idei de a-l pune la muncă și a-l scoate din zona lui de confort.

Noroc că petrecerea s-a amânat și am avut timp să mă pregătesc… Am aflat că a nimerit una din fetele simpatice de la el din clasă. Lasă că îi fac o felicitare și scap. Mda, biata fată cu ce a greșit că a tras el numele ei?! Anul trecut i-am cumpărat Irisucăi cercei și pandantiv cu vrăjitoare. Așa că prima idee a fost să caut, din nou, pe la toate dughenele cu argintărie de la metrou, poate mai găsesc una. La Unirii am strigat evrika.

Apoi… hai să facem o felicitare. Am pregătit părțile mari, căsuță, gard, copac, mesaj. Le-am printat pe carton și am dus muncă de lămurire să le decupeze… ți-ai găsit! A trecut Iris la lucru, a decupat ea. Doar că în timp ce tot decupam, s-a luat tonnerul de pe carton. Trebuia să fi printat pe carton negru… Dacă n-am făcut-o, le-am pictat apoi cu acrilice.

Ce a urmat:felicitare halloween

  • Hârtia portocalie am tăiat-o ondulat cu trimmerul, pe margine și am lipit-o pe un carton îndoit perfect la jumătate cu placa de biguit.
  • Am tăiat luna din hârtie glasată galbenă cu cutterul rotund.
  • Am lipit pe spatele casei câteva bucăți de hârtie de calc. Inițial arăta bine, apoi, atașate, nu prea se mai vede diferența.
  • Am folosit bandă dublu-adezivă buretată pentru a lipi casa și copacul, puțin depărtate de suport și ceva mai sus de îndoitură. Toate celelalte elemente le-am lipit cu lipici solid.
  • Pentru gard am construit întâi un paralelipiped fără fețele mici. Am luat o hârtie portocalie, cam de 10cm lungime și 5 lățime, am îndoit-o la 1cm – 5 fețe, căci una se suprapune, am pus lipici pe două fețe și am lipit-o exact în unghiul de îndoitură. Apoi pe fața exterioară am lipit gardul. Dacă vi se pare complicat, îl puteți lipi pur și simplu pe carton.
  • Se adaugă fantomele din fișierul printat. Aș fi vrut mai multe, dar n-am mai avut chef să fac altele… Liliecii i-am decupat direct, fără model, căci mi s-a părut cam goală.

Partea de jos a binevoit să o decoreze Andrei, a desenat el pânza de păianjen, a ales ochii, a pus mesajul și monstrulețul. Să facă un păianjen era deja foarte complicat, mai ales că alternativa era quilling. Dar, de bine de rău, am terminat-o.

felicitare halloween

Dacă vă place, aveți aici modelul pentru print. Cel singur pe pagină se poate folosi pentru un colaj A4, cele două pe pagină – pentru o felicitare A5, adică dintr-un carton A4 îndoit.

Happy Halloween!

mar washi tape

Felicitare cu washi tape

mar washi tape

De când a descoperit Iris benzile decorative washi tape, nu ratează nicio ocazie de a-și îmbogăți colecția de modele. La ce le folosește…? La orice are nevoie de o mică și rapidă decorațiune. În ultimul timp, felicitările au fost rezolvate instant cu această variantă de decorare.

Dacă nu știți ce sunt, se pot descrie ca benzi de bandă adezivă, cu diverse decorațiuni. Atenție, nu pot fi folosite ca scotch normal, căci de cele mai multe ori nu țin/nu au rezistență. Ele sunt folosite doar pentru decor.

Cum s-a ivit prilejul unei noi felicitări, am rugat-o să mențină tema de toamnă. Am căutat un măr, pentru contur, și l-am imprimat, dar se poate desena și cu mâna un măr oarecare. A lipit întâi benzile, paralel, una lângă cealaltă, până a umplut tot conturul, apoi a decupat mărul. Benzile erau mai mult sau mai puțin transparente, dar i-au dat voie să ghicească cam pe unde trebuie decupat.

Pentru suport a folosit un carton negru A4, pe care l-am îndoit pe jumătate, am lipit mărul cu bandă dublu-adezivă buretată, ca să stea puțin deasupra paginii. Am mai adăugat două benzi pe colț, paralele, și felicitarea a fost gata de livrare pentru sărbătorit.

Cele pe care le vedeți folosite la acest model sunt din colecția de washi tape comercializată de 3M, Scotch® Expressions Washi Tape. Iris le-a primit la un atelier, și le drămuiește cu mare atenție, de când a văzut că se găsesc cam greu și nu sunt nici foarte ieftine. Îmi pare rău că nu i-am făcut poză înainte să decupeze, să vedeți cât de puțin depășea linia. Mi se pare un exercițiu util de făcut cu copiii, căci am observat că irosesc fără părere de rău orice material au la îndemână. Aș da ca exemplu decuparea unui cerc. Dacă îi dai o coală mare, neatinsă, și îi ceri să decupeze o bulină, va decupa fix din mijloc, nu va alinia cu marginea, să economisească materialul.

Tehnica poate fi folosită pentru orice tip de contur, mă gândesc că vine sezonul de iarnă și avem de făcut globuri și brăduți. Ca timp de lucru… cred că 10 minute pentru un copil mai îndemânatic, 20 pentru ceilalți.