atelier copii - rama foto

Atelier pentru copii (mai mari)

Două zile m-a tocat Iris la cap că se apropie ziua lui F. și ele, cele două zuze invitate, vor să îi pregătească sărbătoritului ceva „altfel“, un cadou inedit. S-au vorbit, s-au sfătuit și s-au hotărât să îi ia o ramă foto în care să prindă amintiri de-ale lor din anul de neuitat petrecut online. Dar… rama foto nu putea fi una oarecare, trebuia să fie specială, modificată, să se vadă că s-a muncit din greu la ea. Una peste alta, mă trezesc cu întrebarea de baraj:

Mam, putem face la atelier rama??

Prin mintea mea s-au defilat repede toate cutiile și cutiuțele date jos de pe rafturi, deschise de nu mai știam apoi care ce conține și pe unde se află. M-am informat când e programat dezastrul  atelierul și de la școală am ținut de volan direct spre atelier, pentru a lua toate măsurile preventive necesare.

Fetele au venit cu o ramă luată din Pepco. Inițial ne-am panicat, n-am văzut demult în comerț rame cu sticlă și în niciun caz atât de subțire, căci foița a crăpat imediat. Noroc că nu ne trebuia. Apoi mi-au explicat ce vor să facă. Privind ce își doresc și ce materiale au, am intrat un pic în depozit la dulapul cu „astea sigur nu îți trebuie ție cu copiii“, luate de la Lidl pentru că mi-a plăcut cutiuța în care erau puse și m-am gândit că sigur le voi găsi un scop în viață 🙂 .

Și apoi a început „atelierul“, pe care m-am străduit să îl fac ca la carte, adică cam cum îl desfășor și cu copii care nu sunt din familie. Să plece de la mine cu ceva nou învățat. Le-am explicat, apoi le-am pus să măsoare, să pună semne. Le-am arătat ce faci cu o sulă, cum se fixează holzșurubul cu ochi, folosind o pârghie improvizată. În final, găurile le-am dat eu, ele au înșurubat cu rândul. Ața au pus-o cum au vrut ele, încântate că am verde închis, verde deschis și alb, fix cum își doreau. Clemele mele mici de lemn nu prea le-au fost pe plac, le-ar fi vrut colorate și mai mici. Proba cu fotografiile mele le-a arătat că pe cele pe care le voiau trebuie să fie mai mici, ca să încapă mai multe.

atelier copii - rama foto

Finalul

Încântate de rezultat, fetele mele au plecat ca florile la școală, aflată la doi pași. Știu că toate bunele lor intenții includeau să facă și ordine, să pună cutiile cu accesorii la loc, dar suna clopoțelul și trebuia să fiu îngăduitoare. Dar – bonus, mi-au dat voie să folosesc produsul muncii lor pe blog.

Aștept cu nerăbdare să aflu care a fost reacția la cadou, căci, trebuie să recunosc, le-a ieșit superb. Au deviat mult de la modelul pe care îl luaseră orientativ, dar în sensul bun, îmbinând firele cu mult stil.

Iar eu… m-am simțit bine să mai organizez la atelier și activități creative cu copii (15 ani tot „copii“ înseamnă), căci îmi era tare dor, asta după un an în care am dedicat spațiul activităților mai apropiate de școală, ca româna și matematica. Sper ca acesta să fie primul dintr-o serie de vară care să însuflețească spațiul creat special pentru copii.

proiect confectioneaza o carte

Am o temă, cu o carte…

În vacanța de toamnă recuperam lecții cu fetița unor prieteni. Printre altele, îmi spune chiar în prima zi de vacanță „Cristina, trebuie să mă ajuți cu tema asta!” Tema nu era una nici grea, nici ușoară – clasa a treia, trebuia să confecționeze o carte. Întâi am stat de vorbă cu ea, să văd dacă își învățase lecția și nu cumva striga după ajutor înainte să fi citit măcar despre ce este vorba. Știa foarte bine din ce e compusă o carte, cum se numesc toate elementele… și, în plus, știa clar despre ce trebuie să fie cartea. „Vreau să compun eu poezii despre toamnă.”

Ei bine, planul suna minunat. Așa că ne-am revăzut miercuri, să verificăm stadiul proiectului. Din păcate, planurile nu au mers, poetul a avut trac și nu a compus nimic, dar voia neapărat să fie o carte cu poezii de toamnă… așa că m-am apucat și am căutat în toată biblioteca de la atelier și i-am dat poezii de toamnă din literatura noastră. Imagini pentru stampila rola dacoAm pregătit împreună filele cărții, în stil medieval, cu o ștampilă-rolă. Ca temă – trebuia să citească toate poeziile și din fiecare să aleagă acele două strofe care i-au plăcut cel mai mult și să le transcrie. Sâmbătă a venit cu ele și ne-am ocupat, încet, de celalte elemente. Zâmbeam la entuziasmul ei – „aici la tine mă gândesc la ceva și tu ai cu ce să pui în practică!”, și la cum anticipa reacția celor de la școală, unde „n-am fost niciodată cu așa ceva”.

Ce-i drept, nu mi-a fost deloc ușor să stau de-o parte, să privesc și să dau doar sugestii de unelte. Dar altfel cum ar mai fi fost tema ei?

Undeva pe parcurs am reușit să includ totuși un pic și veșnica mea obsesie cu reciclatul, să dai lucrurilor aparent pierdute un sens nou. Și pentru că se consumase că de la botoși îi picase panglica cu ciucurei, i-am dat până la urmă o idee… dacă îi plac atât de mult, putem lega cu ei cartea. Proiectul includea și o parte de ilustrație, pentru fiecare poezie scrisă, pe pagina de stânga, să deseneze. Sâmbătă, când am finalizat împreună volumul, a rămas ca până luni, la predare, să deseneze câte ceva. Din păcate nu a mai ajuns și la etapa aceasta, din ce mi-a povestit ulterior, dar chiar și fără ilustrație proiectul ei a făcut senzație. Mai mult, faptul că până la urmă a lucrat singură a ajutat-o să povestească etapele de lucru.

proiect confectioneaza o carte

Pentru mine cea mai interesantă experiență a fost aceea că am întâlnit, după multă vreme, un copil care să citească, de plăcere, poezie. O surpriză mai mult decât plăcută! Poate că se spun multe despre generațiile actuale, poate că pentru unii copii chiar nu există speranță, dar cred că trebuie să avem mare grijă cum încurajăm și susținem pe cei deosebiți, care încă au idei, se implică și cred în ceea ce fac. De dragul lor, nu-i putem judeca la grămadă.