Motivaționale la început de an

Ce văd copiii când intră prima și prima dată în clasă? Tabla! Ei bine, tabla e coșmarul meu. De la natură n-am căpătat și talent la desen, am compensat cu multă voință, geometrie, de-am ajuns la niște deprinderi satisfăcătoare pentru a rezolva probleme din această categorie. Dar… ce anume scriu pe imensa mea tablă din clasă, ei bine, asta era cu adevărat o problemă în urmă cu trei săptămâni.

Începutul de an școlar – adică de pe 3 septembrie încă o săptămână – l-am petrecut pe diverse grupuri, admirând sau criticând în sinea mea sau mai vizibil anumite idei și tendințe. Printre multele idei de decorat pereții mi-a picat în fața ochilor una cu potențial, luată de pe twinkle. Nu aveam de gând să sacrific niciun perete cu sticluțe etichetate, dar a fost o idee destul de simplu de realizat pe tablă (la prima vedere). Pe lângă ingredientele din model, am mai adăugat și „respect”, căci i-am tocat mărunt tot anul trecut că, dacă nu învățăm să ne respectăm unii pe alții, nu ajungem nicăieri.

Luni tabla arăta astfel:

N-am zis nimic, n-am comentat, i-am lăsat în pace… am plecat ultima din clasă și marți am venit prima, ca nu cumva să șteargă tabla. Aveam altceva pregătit pentru ei, că doar nu m-am dat de ceasul morții desenând fără un scop. Trebuia să folosesc cumva și la clasă munca asta ce urma a se șterge cu buretele, la propriu. Le-am pregătit un „set” de sticluțe, imprimate, una în plus față de cele pe care deja le înșirasem pe tablă. Ce aveau de făcut: decupau sticluța, o etichetau și o „umpleau” după nevoi. Scopul era să scrie rețeta unei poțiuni magice a propriului succes în acest an școlar. Sticluța în plus era pentru un ingredient secret – ce ar mai avea nevoie față de ce am trecut eu pe listă.

Și… au urmat surprizele. Se pare că avem nevoie să cumpărăm angro curaj, căci evaluările îi termină pe toți. Apoi am avut copii care au schimbat mai multe ingrediente, căci au ajuns la concluzia că au nevoie de altceva. Cantitățile au variat, în funcție de fiecare. Însă am avut și un moment în care am scuturat de praf cele două DEX-uri pe care le avem în bibliotecă.

Doamna, ce înseamnă perseverență?

Întâi de toate, am întrebat dacă ieri știa și azi a uitat. Nu știa nici ieri, dar de ce să întrebe dacă eu nu comentasem nimic despre tablă? Pentru că așa trebuie, întâlnești un cuvânt necunoscut, îl cauți, că doar n-oi fi scris de florile mărului cuvântul. Un rol trebuie să aibă el. Și… ce faci când nu știi un cuvânt în clasă? Nuu la dex, doamna… Ba da, la dex. Au recunoscut și alții că nu știu cuvântul. Au citit definiția cu voce tare, au comentat până (sper) s-au lămurit. Concluzia lor a fost că e nevoie să fie pusă în poțiune. Concluzia mea – că nu întreabă când nu înțeleg ceva.

Ingrediente de succes in anul școlar

Dacă ei au reușit să își facă un oarecare plan pentru anul ce urmează, eu am împușcat doi iepuri. Primul, că am ajuns măcar un pic să am texte scrise de ei. Chiar dacă greu se rup de șabloane, de „răspunsul frumos la întrebări”, au scris ce au simțit. Al doilea – am reușit să mai aflu câte ceva despre ei, lucru destul de greu de realizat în puținul timp de socializare pe care îl avem la dispoziție.

Ar fi trebuit să fac și eu exercițiul, deși cred că mi-aș fi scris pe toate „răbdare”, de mai multe tipuri. Răbdare cu cei mai înceți, cu cei mai vorbăreți, cu cei care nu găsesc sensul școlii…

Ingrediente de succes in anul școlar Ingrediente de succes in anul școlar

pian spatule lemn

Pian – temă pentru acasă

Gata, suntem deja în a doua săptămână de școală. Teste inițiale vin și trec. Materia începe să se deruleze la mai toate disciplinele. În orar… iaca și muzica. La ambii. Unul turbează, că de ce trebuie să mai facă muzică. Problema e de fapt că doamna îi vrea la cor. Eu la cor nu calc. No, bine, dar oricum e paralel cu domeniul. I-am explicat că „viața la cor” simplifică fantastic „viața la clasă”. Îl las în pace, poate își vede interesul.

A doua serie de plânset și vaiet venea de la nivelul inferior. Că… stă bine la teorie muzicală, vede notele pe portativ, le recunoaște, dar glăsuiește precum corbul păcălit de vulpe, cel cu vocea „minunată”. Panicată total că se va alege praful de media ei la această disciplină, pleacă la școală. Seara aflu că i-a mai revenit moralul, căci nu cântatul, ci interesul arătat va cântări la evaluare.

Prima temă e chiar minunată: de confecționat un instrument muzical din ce vor ei. Întâi a vrut un pian origami. A căutat, a încercat, eșec total. Rezultatul nu era la înălțimea așteptărilor, dar mai ales la înălțimea propriilor pretenții de la un asemenea proiect. Tot căutând pe net, vedem un model de pian din lemn, ne amintim de cantitatea impresionantă de bețișoare din lemn pe care le avem și hotărăște să se ocupe de ele. Dacă era după mine, le pictam doar pe cele negre. Însă s-a închis în cameră și le-a pictat și pe cele albe. Era cât pe-aci să le vopsesc pe ambele părți, dar mi-am dat seama că se lipesc și nu se vede! Eu i-am dat o bilă albă pentru folosit capul.

Patru cutiuțe mici de carton, lipite între ele și îmbrăcate în hârtie creponată au devenit suportul, apoi a așezat claviatura. A verificat de câteva ori că e bine, căci sigur se prinde dacă e ceva în neregulă. A oscilat între a face o mini-orgă sau a lăsa așa, simplu, de teamă să nu strice tot cu adăugarea de butoane.

Așa arată proiectul la muzică, cu care își va adjudeca o notă încă din a doua săptămână de școală. Fericirea e la cote maxime, căci la câte teme vom avea la celelalte, numai muzica îmi mai trebuia pe listă. Ceea ce… nu poate decât să mă întristeze. De ce să nu avem parte de puțină armonie și distracție? Proiectul acesta chiar i-a făcut plăcere, mult mai multă decât cele trei ore și jumătate rezervate temei la matematică, pe care nu a reușit s-o termine până la ora de culcare și a mai lăsat din ea și pe a doua zi…

pian spatule lemn

L.E.: A venit copilul de la școală… Mam, ai avut dreptate, le-a numărat! QED.

Vacanța inventată – compunere

Începutul de an școlar se lasă, vrei nu vrei, cu povestiri despre ce ai făcut în vacanță, nu doar la limba română. Chiar și lecția introductivă la geografie era despre locurile vizitate. Însă e destul de greu, într-un colectiv neomogen, să poți vorbi despre vacanță, când unii poate nu au ieșit din cartier decât să meargă la bunici la țară.

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Așa că, pentru a rămâne în sfera părților unei compuneri, dar a nu pune într-o situație dificilă unii copii, am hotărât să scriem despre o vacanță inventată. Am avut ca punct de pornire seria „Ce poți face cu două cuvinte”, dar și zarurile acelea cu imagini (se găsesc pe net o mulțime de variante) pentru dezvoltarea vorbirii.

Sarcina nu a fost așa simplă cum pare la prima vedere. Am pregătit șase cuburi, organizate pe teme: adăpost, mijloc de transport, locație, animal de companie, personaj, vreme. Jocul era simplu: aruncai cuburile, îți notai ce nimereai și apoi încercai, într-o compunere, să folosești toate noțiunile obținute. La început voiam să le dau copiilor sarcina de a decupa cuburile, însă timpul nu a fost de partea mea. Sunt sigură că am fi avut mai multe și în cadrul grupurilor am fi putut avea mai multe combinații. Însă timpul a fost scurt, prima zi de școală a zburat repede, a doua la fel, nu puteam amâna tema la infinit. Le-am confecționat eu.

Inițial am vrut ca fiecare copil să le arunce, dar mi-am dat seama că până ar scrie fiecare seria obținută durează și se duce ora… apoi îmi venise ideea să le cer să facă poză cu telefonul și să și-o scrie singuri în bancă. Idee bună, dar iar m-am trezit târziu, aveau puțini telefoanele. Așa că, dacă tot îi am organizați câte 4 la masă, i-am rugat să delege un reprezentant care aruncă zarurile și stabilește seria pentru fiecare grup. Eu scriam repede și în cinci minute ne-am putut apuca de lucru. A fost tentantă propunerea lor de a-i lăsa să lucreze câte patru la o singură poveste, dar am vrut o evaluare individuală. Poate cu altă ocazie, căci știu că unii s-ar fi mulțumit să transcrie de la colegi fără să contribuie efectiv.

Proiectasem de ceva vreme activitatea, însă sunt de părere că un material utilizat cu copiii trebuie să fie în primul rând unitar. A folosi diverse desene luate de pe net putea fi o soluție, dar o sorcovă inestetică nu era ceea ce voiam să folosesc. Așa că e bine când poți recurge la varianta „sună un prieten”. Adi este caricaturist, așa că mizam și pe faptul că desenele vor avea o tentă amuzantă pentru copii, ceea ce s-a și întâmplat. Le-au studiat atent și s-au distrat pe seama lor.

Cuburile din model se decupează pe linia continuă, se îndoaie pe cea punctată. Pentru un rezultat de calitate, vă recomand să trasați cu o riglă și un pix fără pastă (sau ac mai bont) liniile punctate, astfel încât îndoitura să fie dreaptă. Se asamblează lipind pe dinăuntru aripioarele trapezoidale.

Materialul este disponibil la cerere pentru persoanele care donează prin PayPal sau au folosit cardul personal în platforma PayPal pentru a susține acest site. Patru luni după momentul donației primiți orice material este publicat pe blog. Vă rog să menționați, într-un comentariu, adresa de mail cu care ați făcut donația și la care doriți să vă expediez materialul printabil.

Nu închei fără a-i mulțumi cu această ocazie lui Adrian Bighei pentru amabilitatea de a desena de azi pe mâine în scopul sprijinirii activităților școlare.

Cadouri pe bănci în prima zi de școală

Emoția intrării în clasă, în unele cazuri pentru prima dată, este acoperită deseori de curiozitatea cu care sunt explorate micile atenții de pe bănci. Anul trecut am avut parte de ceva mai mult sprijin, am activat câteva relații de pe blog și am așteptat copiii cu cadouri. Anul acesta am primit ajutor de la prieteni, dar m-am străduit să pun și eu în aplicare ceea ce le-am spus un an de zile copiilor mei. „Ceva” făcut de mânuțele lor, chiar și un desen, e mult mai prețios decât orice alt cadou.

Anul trecut nu-i cunoșteam, însă anul acesta nu aveam nicio scuză, așa că m-am apucat să pun și eu puțin suflet și să le confecționez semne de carte personalizate. A durat ceva până m-am hotărât la model, căci găsisem o mulțime de idei interesante. În cele din urmă, într-o zi, m-am apucat să testez un model și m-am trezit că le-am făcut pe toate. Am folosit pentru ele articole medicale (bețele acelea cu care se uită doctorul în gât, se găsesc la pachete de 1000 buc., ieftine) și le-am pirogravat.

Am început prin a le perfora cu acul încins, am croșetat un șnur și la capăt, din același fir, i-am făcut ciucuraș. Nu au ieșit identice, era aproape imposibil așa ceva. Apoi am scris numele fiecăruia. Acolo unde am putut, am desenat ceva care să aibă legătură cu ce știam eu despre pasiunile lor. Mi-am dat seama că pe unii nu îi cunosc atât de bine pe cât mi-aș dori și că aici mai am de lucru. În alte cazuri, „talentul” meu la desen ar fi lăsat mult de dorit, așa că m-am oprit la ce știam și puteam să fac, căci n-am mai pirogravat de când eram mică.

Când le-am terminat, am realizat câtă muncă a fost, dar mi-a făcut plăcere. Pentru că este un cadou cu suflet, pentru fiecare dintre ei.

Au început apoi să apară și online poze cu ceea ce colegele pregătesc pentru prima zi de școală. Multe decupează enorm, fiecare se străduiește să-i impresioneze pe copii. Sunt colege pentru care începutul de an e o gaură în bugetul propriu, însă depinde numai de ele să se oprească din această alunecare și să acționeze mai temperat. Apoi, aș vrea să văd mai mulți părinți care realizează că nimeni nu ne dă nimic gratis (școala, primăria), și că o cutie de ace cu gămălie, doi metri de voal colorat, trei cartoane colorate, sunt mult mai utile decât brațe de flori care mor în 3 zile. Panourile de polistiren, atât de necesare, nu cresc în curtea școlii, nici perforatoarele, nici banda adezivă, nici planșele colorate de pe pereți. Mi-aș dori ca, dacă doamnele de la catedră nu știu uneori cum să pună problema, să fie părinții cei care să întrebe cât au costat. Nu toată lumea are îndrăzneala să ceară, la fel cum unii care primesc nu spun nici măcar „mulțumesc”.

Dacă ați ajuns până aici, sunt curioasă care este bilanțul financiar al începutului de an. Cât ați investit în decor și pregătirea primei zile de școală? Iar pentru părinți, ce au găsit copiii pe bănci în prima zi și la cât timp și ce cost estimați cadoul.

Moment de sinceritate

Așa s-a numit momentul în care le-am dat copiilor în ultima zi de școală „test fulger”. Au înțepenit. De obicei, când pun o foiță albă cu fața în jos pe bancă e test fulger. Doar că atunci, în ultima zi, nimeni nu știa ce oră avem în acel moment… Regula conform căreia nimeni nu întoarce foaia decât la semnalul meu au respectat-o. I-am lăsat să le întoarcă… le-am spus că e momentul să îmi spună și ei cum a fost anul, că doar eu m-am plâns în fiecare zi de boacănele lor. Am împărțit foile albe…

Doamna, ce titlu punem? Extemporal la dirigenție nu mergea, sunt prea mici, plus că nu știu ce e ăla extemporal. Le-am zis să scrie „Moment de sinceritate”, pentru că exact asta vreau să fie.

Ca o paranteză, am dat și părinților, online, aceleași întrebări. Copiii au fost minunați, mi-au scris de toate. Sper să aibă și adulții același curaj.

Aveau de identificat:

  1. Cinci lucruri care le-au plăcut în clasa a III-a.
  2. Cinci lucruri care nu le-au plăcut.
  3. Ce sfaturi utile au pentru mine.
  4. Ce schimbăm în clasă anul viitor.
  5. Ce părere au despre cum s-au descurcat în anul care tocmai s-a încheiat.
  6. Ce aș fi putut face eu mai mult pentru fiecare.

Răspunsurile… pe măsură. După ce le-am citit, le-am și discutat, atât cât a fost posibil. I-am sfătuit să ia în serios tema de vacanță, căci la exprimare în scris nu stăm deloc bine. Când au exerciții impuse – de răspuns la întrebări, povestit un text – se descurcă. Dar acum, când scriau ceea ce simțeau ei, poticnelile erau dese.

Ce le-a plăcut:

  • doamna a fost de acord cu hamsterii; ne-am jucat la ora de sport; ne-am aranjat unul lângă altul (în bănci); am făcut lucruri frumoase.
  • vizita la fabrica VelPitar și în Delta Văcărești.
  • doamna glumește uneori; facem ce vrem uneori; îmi place matematica.
  • la sport ne jucăm; am mulți prieteni; miercuri în ultima săptămână am făcut ce-am vrut; am vizitat o fabrică și de Moș Crăciun am primit cadouri.
  • am făcut buchete cu funde; am mers la fabrica Linco; avem hamsteri; am făcut pești din hârtie; am desenat cu creta pe hârtie.
  • la picnic; când am făcut morișca; în Parcul Văcărești; când ne-am jucat în spatele școlii.
  • în Parcul Natural Văcărești, când am văzut o broască, un hotel de albine; când am făcut prima noastră poveste și am primit un abțibild pentru ea.
  • în Parcul Văcărești; la fabrica de pâine; la teatru; când am învățat despre păsări; ne-am putut juca pe telefoane.
  • am făcut multe activități distractive; am ieșit în curte în pauze; mi-am făcut un prieten bun; facem ce vrem la sport; când a introdus „ortograma zilei”.
  • am râs; am avut colegi noi; doamna făcea glume.
  • picnicul; ora de lectura cu Bianca Timsa Stoicescu; ora de matematica distractivă; teatrul; ora de matematica cu euro și lei.
  • nimic.
  • când s-a introdus „gluma zilei”; când ne-am uitat prima dată la proiector; când am făcut picnic; când am mers în Văcărești.
  • am avut două materii noi, științe ale naturii și civică; am învățat părțile de vorbire; puteam ieși afară în pauze; am avut colegi noi; am făcut lucruri noi.
  • am învățat la încă două materii; am avut profesor nou la sport; am avut două zile cu două ore în ultima săptămână de școală; am avut video-proiector.
  • testele fulger la matematică; ortogramele; când ne-am dat multe cadouri de Mărțișor; când am primit cadouri de Crăciun; fracțiile.
  • am învățat să coasem; am fost în Văcărești; m-a scos la tablă; am învățat împărțirea; am lucrat cu lut.
  • ora de mișcare, muzica, arte și atât.
  • când am primit Fb; de 1 Martie; de 8 Martie.

Ce nu le-a plăcut:

  • doamna iubește AVAP-ul; trebuie să învățăm; avem multe teme.
  • mi-au pierdut colegii cartea din Portal; am stat în soare la sport; fetele s-au certat; băieții ne furau mâncarea; nu aveam apă.
  • dăm multe teste; luăm calificative proaste.
  • când o colegă mi-a zis „grasă”; când m-am certat cu fetele; când un băiat mi-a dat cu mingea în cap; când nu a venit domnul de sport; când mi-a dat o colegă plastilina inteligentă pe jos.
  • testul la muzică; picnicul în spatele școlii; să citim o poveste.
  • că nu am mers în excursie; am luat „i” la mate, la română, științe și civică.
  • când mi-au spart ochelarii; când m-a împins, am căzut și m-am julit.
  • când eram jignit; când domnul de sport mi-a pus o poreclă.
  • testele grele; unele glume ale doamnei.
  • nu am mers în excursie; nu am mers la concursuri; a trebuit să recuperăm o lună; ora de medicină orală; nu am avut serbare.
  • nimic.
  • când am dat test la muzică; când a țipat doamna de engleză la mine.
  • am avut rezultate proaste.
  • când am luat o notă proastă; când m-a întrebat ceva și nu știam.
  • am luat notă mică; am dat dictare; colegele m-au ignorat.
  • doamna de engleză a zis că o să rămân repetentă; un copil mi-a aruncat un măr.
  • m-am certat cu o colegă; am făcut un cucui.

Sfaturi:

  • să ne mutăm unul lângă altul, să facem mai multe lucruri.
  • să fie pedepsiți cei care fac ceva urât.
  • să avem teme mai puține. (x 2)
  • să plecăm în excursie, să împrumutăm cărți doar celor serioși.
  • să facă orele mai interesante și mai distractive.
  • în săptămâna altfel să colorăm în parc cu creta.
  • să mergem la DinoParc, la KFC.
  • să mergem în excursie.
  • să primim mai multe teme; să fie certați toți cei care fac rele.
  • să facem Joc și mișcare mai des.
  • să vizitam locuri și din afara Bucureștiului și să facem și o serbare.
  • niciunul.
  • să țină clopoțelul.
  • să noteze cine a adus ceva și cine nu la fondul clasei.
  • cine vorbește la oră să i se scadă nota la purtare.
  • să avem ore mai distractive. x 2
  • să mergem în mai multe excursii.
  • să fie orele mai frumoase.

Clasa:

  • să rămână așa cum e.
  • să nu țipăm, să schimbăm mai des cărțile.
  • să stăm cum vrem în bănci.
  • să schimbăm panourile de pe pereți. ( x 2)
  • să stăm câte doi în bancă.
  • locul băncilor.
  • să nu mai fie tabla înmulțirii pe perete.
  • să fie pedepsit doar vinovatul, nu toată clasa.
  • să aducă fiecare cărți la biblioteca clasei.
  • să schimbăm câteva reguli și băncile.
  • nimic.
  • să avem mai mulți hamsteri.
  • să fie cineva care să șteargă tabla.
  • să se schimbe purtarea colegilor și să fie mai mult respect.
  • să avem fiecare un hamster pe bancă, cadou de Crăciun.
  • să schimbăm băncile; să stăm câte doi.
  • pereții.
  • culoarea pereților.

Performanțele proprii:

  • m-am descurcat foarte bine.
  • m-am descurcat foarte prost, anul viitor aș vrea să am calificative mai bune.
  • nu este bine, dar măcar trec clasa.
  • nu prea m-am descurcat la română și la științe.
  • m-am descurcat destul de bine.
  • eu cred că m-am descurcat bine.
  • eu cred că m-am descurcat foarte bine.
  • eu nu cred că m-am descurcat foarte bine.
  • anul acesta m-am descurcat destul de bine, deoarece eu la clasa a II-a nu am făcut științe și civică.
  • am o părere bună despre cum m-am descurcat în acest an.
  • eu cred că m-am descurcat destul de bine.
  • proastă, foarte foarte proastă.
  • nu a mers prea bine.
  • m-am descurcat urât și am avut rezultate proaste.
  • m-am descurcat destul de bine.
  • m-am descurcat binișor, se putea mai bine.
  • foarte prost, îmi pare chiar rău, dar în clasa a IV-a o să iau Fb pe linie.
  • Fb.

Activitate personalizată:

  • nimic.
  • doamna a făcut multe pentru mine și îi mulțumesc din suflet.
  • să-mi dea mie mai puține teme.
  • să îmi explice mai mult lecția.
  • nimic, totul era deja bine.
  • nimic, a făcut foarte multe pentru mine.
  • să mă pedepsească atunci când nu îmi fac tema.
  • a făcut ce era mai bine pentru mine și nici nu trebuia mai mult.
  • cred că doamna nu ar fi putut să facă ceva mai mult pentru mine.
  • eu cred ca profesorul nu are ce sa facă mai mult pentru mine.
  • nimic, chiar nu puteți face nimic, așa sunt eu, leneșă.
  • nu are nimic de făcut că e bună deja.
  • n-ar fi putut face nimic, a fost corectă.
  • să mă lase să citesc la română un pic mai mult.
  • doamna ar trebui să fie în felul ei.
  • să ne pună la toți temele la panou.
  • aș dori să ne ia un șarpe.
  • să avem broaște micuțe țestoase.

Am avut emoții când le-am citit… foarte multe. Unele sunt realizabile, altele sunt din categoria „să împaci și capra, și varza”. M-am bucurat să văd că unele lucruri au mers bine, m-am bucurat și mai mult când mi-au spus care au mers prost. Sunt mândră de ei că au făcut observații corecte. Poate dacă nu era atmosfera de vacanță reușeau chiar să scrie câte cinci, sau să detalieze mai mult. Oricum pe alocuri am reformulat, am scos numele colegilor acolo unde le-au dat, am pus ideea pe scurt.

Încă am de aprofundat partea cu glumele, aici chiar e nevoie de o discuție serioasă cu ei, să înțeleg ce vor să spună. Nici problema cu așezarea în bănci nu e ușoară… dar vom vedea în toamnă. Cu pereții colorați – eu aș fi fericită să avem parte măcar de-o zugrăveală albă, nu visez mai mult! Cu temele nu știu dacă există o soluție, anul viitor vor avea și istorie, și geografie. Le-a fost greu cu științe și civică, să învețe constant…

Însă am un subiect de gândire pentru această vacanță. Perfectă nu sunt, le am și eu pe ale mele. Însă e mai ușor când primești feedback sincer, când știi care sunt așteptările. Mie mi-a plăcut că s-au implicat, chiar și atunci când am venit cu idei ciudate. Mi-ar fi plăcut să aibă mai mult curaj să spună ce gândesc, ce le place și ce nu, în timpul anului. Să vină să ceară ajutor mai des, căci nu mereu îmi dădeam seama cine are nevoie. Aș zugrăvi clasa în galben și verde (dar nu am voie), aș schimba băncile căci sunt oribile, aș vrea să avem la școală imprimantă color pe care să n-o încărcăm noi… aș vrea o bibliotecă mare în clasă. Aș vrea să am mai mult timp pentru fiecare. Și ce mi-aș mai dori… să nu-mi mai consum pixul verde, să scrie corect și să fie conștiincioși.

E un exercițiu pe care nu regret că l-am făcut și pe care clar trebuie să-l repet.

PS. Numai pentru elevii mei – dragilor, nu, nu ne vom lua șarpe, din păcate. Nici broscuțe nu cred… Însă problema cu hamsterii e pe cale să se rezolve.

 

 

Proiecte cu materiale reciclate: mozaic cu dopuri

O poveste cu capace de plastic

Proiectele cu materiale reciclate (care ar trebui să contribuie cumva la formarea acelei competențe transversale de responsabilitate socială) se lovesc de cele mai imprevizibile piedici. Cea mai mare dintre ele este aceea că nu avem obiceiul de a recicla… nimic. Nici hârtie, nici pet-uri, și în niciun caz banalele dopuri. Un an de zile am strâns, acasă, tot ce îmi pica în mână. Și la școală la fel. Însă doar eu și câțiva copii, numărați pe degete, nu erau de ajuns pentru a realiza „ceva” impresionant. Nici măcar când am anunțat că vom face mozaic cu dopuri, am dat exemple găsite pe net, tot nu s-au mișcat lucrurile… tot pe degetele de la mână pot număra pe cei care au înțeles ce au de făcut. Mi-au venit unii cu cinci-zece dopuri… Ce să zic? Le spusesem că le dau și eu din ce am strâns tot anul încă pe atât cât au ei. Dar… ce să faci cu 10-20?

Proiecte cu materiale reciclate: mozaic cu dopuri

I-am lăsat să se organizeze pe echipe de câte 2-3. Nu îmi plac echipele de 4, în această combinație e mereu unul care șomează și îl acoperă ceilalți. Așa, câte 3, au reușit să aibă, cât de cât, o cantitate satisfăcătoare de dopuri. Tragedia a venit în momentul în care le-am explicat ce au de făcut și au constatat că nu au culorile dorite! Au început schimburile și negocierile: îți dau X și îmi dai Y? Am avut de rezolvat dileme existențiale: Doamna, Popescu are galbene și nu îmi dă și mie! Dar tu ce culori ai avut? Câte? Ce schimburi avantajoase îi oferi? De ce nu ți-ai adunat? Prea ne-am învățat să ni se dea, că ni se cuvine, așa, doar pentru că vrem noi și cerem!

Am făcut apoi paralela cu Greierele și furnica. Unii m-au luat în serios, din septembrie, să adunăm… și acum au avut. Alții – nu. Doar cu o zi înainte au adunat 5 dopuri. Morala nu e cazul să o mai discutăm. Însă din toată experiența, distractivă pentru unii și cam amară pentru alții, căci nu au reușit să pună în practică planul, am învățat ceva. Anul viitor ne apucăm de treabă serios, strângem toți și poate reușim să facem ceva impresionant.

Când trag linie, mă gândesc la ceea ce se întâmplă cu lumea. Wall-E e o poveste pe cale să devină adevărată. Nu învățăm să reciclăm, nu avem un comportament de protejare a mediului, legile europene de colectare selectivă a gunoiului se apropie, deși ne facem că nu ne privește. Dar aș vrea ca atunci când apare o cerință, indiferent cât de idioată pare, să o punem în practică. Poate că nu e doar un proiect stupid pentru ora de arte, de la care nu ai pretenții, ci are niște obiective mai adânci, pe care nu le vezi și pe care nu are cine să ți le explice.

Vă las să analizați mozaicurile. Sunt curioasă dacă vă dați seama, de la stânga la dreapta, ce reprezintă.

Legenda ghiocelului și povestea unei participări la concurs

De când lumea, concursurile școlare au fost, sunt și vor fi. Când eram eu mică prinsesem așa, un sentiment de respingere, de când ne luau cu arcanul la Cântarea României, urmate tot felul de spectacole mai ciudate ori mai ciudățele. Apoi au început olimpiadele și am văzut chiar de la clasa a IV-a că aici sunt „participanți și… participanți”. Adică cei de umplutură și cei cărora li se spun rezolvările. Au urmat multe altele, la care părinții m-au încurajat să particip pentru mine, pentru experiență, pentru a învăța să-mi controlez emoțiile, căci… premiile sunt, în cele mai multe cazuri, știute. Cea mai josnică lecție a venit în clasa a X-a, când am ieșit iar prima pe județ la socio-umane și, pentru că n-a ieșit cine trebuia, s-a decis în „comisie” redistribuirea locului la clasa a XI-a, unde, cică, ar fi fost egalitate… deși era un loc pentru fiecare nivel. Atunci mi s-a luat de toate…

Însă minunatul nostru sistem de învățământ a inventat „portofoliul elevului”, în care nu mai știu bieții părinți ce să mai pună, „ca să fie”. Un sistem coerent, cu concursuri înregistrate care să fie recunoscute, nu există, dar trebuie să ai „ceva” acolo. Așa că… am decis să-mi chinui câțiva copii, să îi mai duc la concursuri, unde să ne străduim să ne întrecem pe noi. Totuși au fost destul de multe și din seria celor creative care au trecut pe lângă noi, iar ultimul, propus de UHU, mi-a atras atenția… Trebuia să realizăm o machetă 3D după o poveste sau legendă. În martie, când am văzut concursul, tocmai ne zbătusem la ora de română cu „Legenda ghiocelului”, așa că a fost votată ca temă de proiect.

Vă imaginați că, după atâtea concursuri organizate aici, pe blog, la care am insistat mereu să lăsăm copiii să lucreze singuri, nu puteam tocmai eu să mă abat de la regulă. Mi se părea că până la finalul lunii mai e „mult”… așa că am început încet: ne-am cumpărat produse UHU – erau obligatorii în realizarea machetei. Apoi ne-am strâns în vacanța de primăvară și ne-am făcut planul de lucru, am stabilit cine se implică, ce personaje avem de confecționat, ce materiale strângem…

Ba chiar ne-am făcut și o schiță a machetei, unde se fixează fiecare element. Normal că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, și în final macheta a arătat altfel, florile au fost de toate tipurile și de toate culorile, iar cei implicați au sfârșit prin a fi toți copiii, căci am lucrat-o în orele de arte și abilități. Ce a rămas din planul inițial a fost tehnica dominantă de lucru – quillingul.

Contribuția mea a fost la tăierea și pregătirea polistirenului pentru suport. Apoi le-am arătat cum să confecționeze gărdulețele și le-au „rezolvat” într-o dimineață, înainte de ore. Am rugat-o pe I. să picteze decorul, apoi am început să facem flori… o săptămână au tot făcut acasă, până când am schimbat strategia, am trecut pe quilling la abilități și toată lumea a făcut flori, să umplem grădina. Personajele principale erau cam gata, însă lipsea Prințesa Rază de Soare, o prințesă „aurie”. Aveam emoții cu ea, un plan de rezervă presupunea niște capete de păpuși pentru care să găsim o soluție, însă A. i-a dat de cap. Prințesa era cât se poate de „strălucitoare”, cu trena care a rupt tulpina firavă a ghiocelului…

Când a fost totul gata, parcă nu ne venea să credem. M-am supărat pe câțiva șmecherași care au început să râdă la apariția prințesei, că e „urâtă”. I-am rugat să-mi arate contribuția lor la machetă, să vedem ei ce-au făcut atât de extraordinar de își permit să râdă. Apoi le-am cerut să facă ei alta „mai frumoasă”. Au lăsat capul în jos… oare când o să învățăm să respectăm munca celuilalt, mai ales dacă nu suntem în stare să facem nici măcar atât cât el!? Ne pricepem de minune să arătăm cu degetul și să judecăm, să punem etichete… dar în oglindă nu ne uităm!

Admirându-ne creația, copiii au început să comenteze. Se uitaseră și ei la creațiile înscrise în concurs. Doamna… nu cred că o să strângem noi 6000 de voturi… (Sincer, nici eu nu cred.) Dar știți, doamna… noi chiar am muncit serios! N-am decupat din cărți. Am făcut totul singuri. Chiar singuri! M-am simțit minunat să-i văd mulțumiți de munca lor (cei care au muncit că și-au și dorit, nu doar împinși de la spate), satisfăcuți că au făcut tot ce puteau mai bine. Au luat decizii, s-au implicat. Sunt mulțumită că am reușit să urmăm pașii de realizare a unui proiect: planul, aprovizionarea, împărțirea sarcinilor, colaborarea pentru realizarea acestora, schimb de idei și, în final, evaluarea. Așa că pot spune că deja am câștigat ceva, chiar dacă abia în timp vor realiza și ce.

Dacă vă place, ne puteți vota pe pagina concursului, dedicată claselor a III-a. Din păcate nu există pagină pentru fiecare proiect, va trebui să ne căutați nițel printre ceilalți concurenți. Macheta apare cu numele meu, Cristina H o r n o i u. Copiii sigur se vor bucura de fiecare apreciere primită!


Legenda ghiocelului

după o poveste populară

A fost odată o frumoasă rază de soare. Era chiar fata cea mică a mândrului astru luminos, o prințesă aurie. Și tocmai pentru că era cea mai mică și cea mai răsfățată, tatăl ei o lăsa să zburde pe unde îi poftea inima.
Într-o bună zi, pe când umbla prin văzduh, se opri într-o grădină plină de flori minunate.
Și, repezită cum era, s-a năpustit în grădină, a cules o floare și s-a înălțat din nou în zare.
Toate florile din grădină au privit mirate către cerul albastru și au început să murmure între ele:
— Ați văzut-o? Era frumoasă? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales prințesa?
— Cu siguranță, prințesa a ales un frate al meu, a spus un trandafir cu petale mari, catifelate și roșii, pe care boabele de rouă străluceau ca diamantele în soare.
— Ba eu cred că a fost una dintre noi, a grăit mândră o lalea galbenă, iar suratele ei dădeau din cap încântate.
— Nici vorbă de așa ceva! a rostit îngâmfat un crin înalt. Nu putea fi decât unul dintre frații mei. Nu vedeți ce frumoși și parfumați suntem?
Chiar și o violetă, mică și splendidă, a susținut că raza de soare culesese o soră a ei, vestită pentru delicatețe, și nu altceva.
Numai într-un colț, stingher, cineva plângea. Era un ghiocel mic și firav, a cărui codiță fusese frântă de trena rochiei de aur a prințesei. Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit și i-a părut tare rău.
Apoi a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimă rotundă ca o perlă. Lacrima a căzut pe trupul frânt al ghiocelului, vindecându-l îndată.
Îndurerată de răul pe care i-l făcuse gingașului ghiocel, frumoasa rază de soare s-a apropiat de acesta și i-a spus cu un glas blând:
— Biet ghiocel mititel, tare rău îmi pare că te-am făcut să suferi! Ce dorință vrei să-ți îndeplinesc ca să-ți alin suferința?
— Nu vreau nimic în schimb, a răspuns ghiocelul, lăsându-și în jos, rușinat, frumosul căpșor.
— Vrei frumusețea trandafirului? Sau parfumul crinului? Ori poate strălucirea lalelei? Dar delicatețea violetei? a insistat raza de soare.
— Nu vreau nimic din toate acestea. Dar, dacă vrei într-adevăr să-mi faci un dar, dă-mi voie să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul meu abia simțit să-i facă pe oameni să se bucure și să știe că a venit primăvara cu alaiul ei.
Raza de soare l-a mângâiat ușor pe micuțul ghiocel și vraja a fost făcută. Apoi a dispărut în înaltul cerului, de unde venise.
De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zâmbește dintre peticele de zăpadă în fiecare primăvară și toată lumea știe că vremea cea urâtă este pe sfârșite. El este vestitorul primăverii.

 

Atelier de tehnica șervețelului

N-am cuvinte să spun cum ar fi fost ca, în săptămâna altfel, tocmai eu să nu am niciun atelier creativ. Dacă ar fi fost după mine, aș fi avut o săptămână întreagă de astfel de activități, dar motivele pentru care nu se poate le cam știm… trebuie câte puțin din fiecare. Apoi ce m-aș fi făcut cu acei părinți care, cu o falcă în cer și una în pământ, au cerut insistent să nu stresez copilul la arte, că „nu au pretenții”?!

Inițial m-am gândit la un atelier de pictură pe obiecte. Am destule șabloane, și am propus să le turnăm noi, ca să ieșim ieftin. Pentru băieți aveam mașinuțe chiar. Dar… pe principiul că „e doar 5 lei”, de ce să ne murdărim mâinile, au propus să le cumpărăm. Ei bine, dacă varianta low-cost nu e bună, și investiția nu deranjează, am schimbat pe tehnica șervețelului. Tot low-cost. De la Jumbo și-au cumpărat canvas A5, mi se pare vreo 6 lei / 3 bucăți, iar la ultima aprovizionare pentru clasă s-a achiziționat și lipici special pentru tehnica șervețelului, 250 ml. Șervețelele i-am lăsat pe ei să și le aducă, fiecare ce-a avut. Le-am arătat cam cum ar trebui să fie, pentru începători, și i-am încurajat să schimbe șervețele între ei, pentru a avea mai multe variante.

Nu mai lucraseră și eram curioasă dacă ajung și ei la aceeași concluzie la care au ajuns toți copiii cu care am încercat această tehnică: decupajul te omoară, folosirea lacului e floare la ureche! Și da, aceasta a fost concluzia.

S-au străduit după puteri. Unii cu mai multă inspirație și înclinații artistice, alții mai puțin. Însă, la final, toți au plecat cu ceva acasă. Și cum lipici ne-a mai rămas, mă gândesc să repet experiența, poate când avem ceva mai mult timp… Deocamdată vă las să vă delectați cu produsele, la care eu n-am avut niciun amestec, exceptând 2-3 elemente lipite când explicam unui grup cum se procedează. Dar conceptul le aparține. Mă felicit că nu am fost de acord cu achiziționarea „la comun” a șervețelelor, căci am fi avut probabil o singură idee și derivări ale acesteia.

Bianca Timsa Stoicescu

Lecția „altfel” de română

Pentru a doua zi din săptămâna altfel am avut un program mai simplu. Am rugat-o pe colega de limba engleză, pentru că tot are trei ore la mine la clasă, să pregătească și ea „ceva”, o oră, pentru copii. Ziua a început pentru ei cu varianta cea mai comodă, i-a lăsat să facă ce vor. Și au făcut. Clasa arăta ca după război când am intrat la 10… tabla vraiște, creta călcată în picioare, hârtii pe jos, de-am uitat că am un invitat cu mine și-am făcut întâi ordinea de cuviință. Scorpie, mi-a șoptit Bianca… Oi fi, nu zic, dar doar nu era să strâng eu! Și nici să lucrăm în dezastrul ăla…

Bianca Timsa Stoicescu

Întâlnirea mea cu Bianca e încă unul din lucrurile frumoase pe care mi le-a adus acest blog. Am cunoscut-o prima dată din rândurile scrise de ea. După ce am împărtășit experiența pe blog, i-am scris și i-am mulțumit că a împărțit cu publicul o bucățică de suflet. Și… ne-am cunoscut. De 8 ani împărțim și bune, și rele, și e unul dintre puținii oameni cu capul pe umeri care poate da un sfat la rece când îi sună telefonul la ore nepotrivite din zi și din noapte.

Așadar, când i-am propus să mă ajute cu una din activități în săptămâna altfel, a fost săritoare ca de obicei. Prinse în micile furtuni pe care fiecare le are în viața lui, m-am bucurat că avem ceva timp și pentru noi. Apoi, dacă mă gândesc bine, a fost prima activitate cu copiii pe care am organizat-o împreună. Separat avem fiecare multe la activ. Am încercat însă, cu greu, să nu mă amestec, să fiu cel care face poze și zâmbește pe margine. Copiilor le-a plăcut, chiar dacă am urmat cumva stilul de lucru cu textul cu care erau obișnuiți. Mi-am dat seama, urmărind-o, ce fain ar fi să avem mult mai mult timp la dispoziție să ne jucăm cu un text. Să ajungem, la final, mereu la textul elevului…

Bianca a ales una din poveștile din volumul „Povești amuzante despre lucruri serioase”. Pe lângă faptul că m-am oprit după la o cofetărie, să potolesc disputa dintre Amandina și Savarina rămasă în acea parte a creierului responsabilă cu memoria gusturilor, povestea ei s-a potrivit foarte bine cu ceea ce se întâmplă de regulă și între copii – invidie, răutate, lipsă de modestie. Și, după un capitol întreg de discuții la educație civică pe această temă, înțelegerea textului nu a ridicat probleme.

Cum a doua zi, după atelierul Biancăi, am avut „Matematică distractivă”, copiii mei au ținut să-mi atragă atenția că am trișat cu programul pregătit, că am făcut în așa fel încât să avem și română, și matematică săptămâna aceasta. Nuuu se poaaaate, nu mi-am dat seama! 😀 Dar, pentru că mereu există un „dar”, n-am putea să le facem așa și pe celelalte?!

Cred că, dacă stau să răsfoiesc blogul, undeva mult în urmă, am spus același lucru ca ei: de ce nu facem oare toată școala să fie altfel!? Încă n-am un răspuns… Dar am o încheiere:

Mulțumesc, Bianca!


Apariții ale Biancăi Timșa Stoicescu:

Parcul Natural Vacaresti - Observator

Parcul Natural Văcărești – destinație pentru Școala Altfel

Există variante diferite în care poți aborda, în București, Parcul Natural Văcărești. De când Iris a participat la numeroase activități desfășurate aici împreună cu Asociația Cercetașilor Tradiționali, am aflat despre parc o mulțime de detalii despre care nu aveam habar. Știu câtă muncă a fost pentru amenajarea acestuia și știu că nu ar fi fost posibilă fără implicarea voluntarilor Asociației Parcului. Cercetașii și-au adus și ei contribuția, ba chiar au un site dedicat acestui proiect.

Un lucru pe care Iris a insistat de la început a fost că trebuie să mă duc cu copiii, dar nu așa, la plimbare, cum o poate face oricine. Să mă programez, să urc la observator (doar grupurile au acces acum), și, dacă am noroc, ghid ne va fi Vlad Cioflec. Omul gospodar face iarna car, așa că mi-am făcut programarea pentru aprilie când încă nu se stinseseră luminițele de Crăciun. Am întrebat și colegele atunci dacă vor… s-au mai gândit, atât de mult că atunci când s-au trezit în prima zi din săptămâna altfel, programările erau epuizate. Ele doar au trecut digul și s-au plimbat. Noi l-am avut pe Vlad. Și pe Iris, care a urmat aici cursurile de herpetologie și ornitologie, iar acum este asistent de ghid în Văcărești. Învață mult, i-am luat și binoclu adevărat (de dă gaură în buzunar). Am învățat cu ea mai multe despre șerpi decât în toată viața mea…

Parcul Natural Vacaresti - Observator

Sus, la sediul asociației, aflat la etajul 17 al unuia dintre blocurile Asmita Gardens, am avut parte de o prezentare unică. Am aflat, împreună cu copiii, istoricul parcului, modul în care o gândire ilogică a distrus o parte din istoria Bucureștiului, apoi ce rezultat uimitor a avut nepăsarea și lăsarea în paragină a locului.

Parcul Natural Vacaresti - Observator

Am aflat că SunPlazza a distrus în întregime colonia de gușteri a parcului, căci au săpat exact în perioada de hibernare, și au murit toți sub buldozere. Mi-a plăcut că copiii au fost atenți și au putut enumera apoi multe din lucrurile utile spuse de Vlad.

Gușteri – în vestul României

A urmat apoi vizita în parc, unde afișele repetitive „Vă rugăm, nu luați acasă căpușele din parc” au stârnit și râsul, și panica. Am admirat căpușele, sunt chiar niște lighioane interesante, cum stau ele cu piciorușele răsfirate, poate-poate găsesc un mijloc de transport. Ne-am verificat bine la plecare, să nu avem pe pantaloni nimic. Normal că a fost greu de urmat sfatul meu – fără pantofi roz, fustițe și pantaloni scurți. Data viitoare trebuie să trec pe listă și șosete peste gleznă, căci aveau picioarele goale în adidași… Însă am scăpat, din fericire, fără incidente.

Dacă coborâți în parc pe lângă Observator, sunt amenajate trepte și material antiderapant. Dacă intri pe unde te taie capul, s-ar putea să ai surpriza să aterizezi în cine știe ce…

Parcul Natural Vacaresti

Normal că urmezi potecile amenajate, citești panourile, privești… înveți, așa cum au învățat și copiii mei că nu e bine să hrănești păsările cu pâine, căci se umflă, se simt sătule, dar pâinea este total nehrănitoare pentru ele, și mor de foame bine îndopate cu ea! Dacă tot vrei să faci o faptă bună, cumpără-le semințe. La fel, păsările primesc supliment de hrană doar iarna. Primăvara au nevoie de hrană vie, mai ales pentru pui care, ca orice copii mofturoși, dacă nu se „mișcă”, nu dau atenție. Au curățat împreună cu Vlad una dintre hrănitoare, unde oameni binevoitori au pus pâine, fără să știe că, de fapt, greșesc.

Am admirat apoi căsuțele construite pentru insectele solitare, extrem de ingenioase, un fel de „hoteluri gratuite” pentru cele care caută un adăpost. Dacă am fi reușit să ne deplasăm în perfectă liniște, să avem timp și răbdare să așteptăm, ne-a arătat vizuina construită pentru un chițcan. Orătania este foarte pretențioasă, are dietă specială, trebuie să mănânce un gândac pe oră. Nu am făcut cunoștință cu el, dar eu și Iris ne-am făcut planuri să mergem și să avem muuuultă răbdare. Inutil să spun că de la alergatul copiilor au plecat și șopârlele.

Hotel pentru insecte. #parculnaturalvacaresti

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Am poposit și pe un ponton, de pe care puteau fi observate broaștele, ocazie cu care cei în pantofiori delicați sau adidași roz au înțeles de ce nu era echipament recomandat. Chiar și cei care erau echipați corespunzător, cum au trecut prima baltă, repede, au scos șervețele umede să-și șteargă pantofii de noroi… fără să facă un efort mic să gândească că de pe ponton plecăm prin același noroi, înapoi, la potecă. M-am gândit doar cât se vorbește despre competențele transversale, legătura cu viața, și cât de puțin le formăm!

Am mers până în capătul aleii principale, la foișorul construit pentru observarea păsărilor. Au urcat câte 5, în timp ce ceilalți luau repede masa. Se pare că oriunde încerc să plec cu ei, trebuie să am în minte faptul că burta trebuie să fie plină. Nu putem pleca două ore fără să mâncăm, de preferat imediat cum ieșim din curtea școlii. Mă abțin cu greu să nu comentez, cum ajungem undeva, și prima întrebare e „când mâncăm”. Însă când o facem, încep alte probleme… îți pică salamul dintre feliile de pâine, te faci că nu-l vezi, îl lași pe jos. Ambalaje, șervețele, niciodată nu sunt ale celui care se află lângă ele. Responsabilitatea socială, tot una din competențele de mai sus, nu am idee când ar trebui să fie formată, dacă după (teoretic) 7 ani de-acasă, din care 3 de grădiniță, și alți 4 de școală, tot nu te apleci să strângi gunoiul după tine.

Am încheiat activitatea în clasă, deși ei aveau impresia că se termină la poartă, unde așteptau deja părinții. Am inventariat repede ce am văzut, ce am reținut, apoi s-a iscat revolta, căci… ei n-au auzit de „teme” în Școala Altfel. Pentru a doua zi aveau de scris trei lucruri pe care nu le știau și le-au aflat cu ocazia vizitei, trei lucruri despre păsări, despre reptile, și trei sfaturi pe care le-ar da prietenilor care vor să viziteze Parcul. Spre dezamăgirea mea, un exercițiu care ar trebui să-i ajute să-și exprime gândurile în scris, a fost tratat cu superficialitate, doar 10 și-au făcut tema (încerc să nu mă mai gândesc la cei care toată excursia făceau orice altceva decât spuneam eu, se retrăgeau și comentau jocuri de pe telefon, sau chiar le scoteau să se joace…). Și asta pentru că greșim când nu îi ajutăm să conștientizeze că nu faci tema de frică, nici pentru recompensă. O faci pentru tine. Însă m-am bucurat să văd câte au scris cei care și-au îndeplinit sarcina!

Mulțumesc în încheiere Asociației Cercetașilor Tradiționali, care m-a ajutat cu sfaturi pentru organizarea vizitei, care a încurajat-o și pe Iris să se implice în activitatea mea, și mai ales, mulțumiri lui Vlad Cioflec, care i-a cucerit cu entuziasmul său pe copii.