bingo 4x4 rechizite

Cunoști obiectele cu care lucrezi la școală? Joc BINGO cu rechizite

Pregătirea listei cu rechizite nu e deloc lucru ușor, pentru că mereu am impresia că uit ceva. Și cu siguranță se va întâmpla așa… e aproape imposibil să anticipezi tot. În timp ce tot mai suceam diverse pe lista clasei mele, am realizat că probabil unele le sunt necunoscute și părinților (de aceea m-am apucat să caut linkuri cu poze, mai ales acolo unde există mai multe variante pentru produs și prefer un anumit tip), dar cele mai multe le vor fi străine copiilor, atât ca nume, cât și ca utilizare. De exemplu, ca să prinzi fișele în biblioraft, trebuie să le dai găuri (nu sunt deloc adepta irosirii foliilor de plastic doar pentru că e „mai ușor“). Doi ani m-am chinuit cu unii dintre ei să nu mai ceară „capsatorul“ ci perforatorul. N-am reușit. Așa că acum, la început de drum, am zis să aloc ceva timp prezentării obiectelor din clasă și a celor pe care ei le vor aduce.

Primul joc va fi cu ele ca material concret. Le punem pe toate jos, le luăm pe rând pe cele pe care le recunosc, le descriem, spunem la ce se folosesc și vedem cum. Cele pe care nu le cunoaștem întâi vreau să le explorăm. La ce le-am putea folosi? Uite, de exemplu, raportorul. Îl folosești efectiv la gimnaziu, dar ce poți face cu el până atunci? Să desenezi o jumătate de cerc sau un cerc întreg. Să unești două puncte cu o linie curbă. Eu l-am folosit și să creez rame rotunde pentru string art, perforând direct cartonul la fiecare marcaj de 5 sau 10 grade. Poți să folosești partea dreaptă ca riglă, la nevoie.

După ce ne vom juca cu ele în forma reală, voi trece la jocul cu cartonașe care face pasul următor, de la percepție la reprezentare. Le pun într-un săculeț, fiecare extrage unul, recunoaște obiectul, fie le prind pe tablă și cer să identifice. Mai distractiv cred că e să numească ei, iar cel care a cerut să valideze și răspunsul. Așa văd dacă Ionel, care a cerut un perforator, știe și cum arată, putând să îi spună Mariei dacă ceea ce a ales ea este valabil.

Abia apoi, după ce le-au învățat poți să joci cu ei BINGO. Despre cum se joacă, dacă nu știți, am povestit deja în articolul dedicat celui cu fructe și legume.

Am inclus în fișierul disponibil, pe lângă fișele necesare pentru joc și patru pagini în care am mărit toate cartonașele disponibile (9×9 cm) pentru a putea pune în practică jocul de mai sus. Planșele pentru joc sunt A4. Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

numeratie_11-20

Numerația 11-20: planșe ilustrative

Cel mai dificil concentru de abordat la matematică mi se pare 11-20. Cred că aici e cheia înțelegerii sistemului zecimal de numerație și a trecerii peste ordin. Dacă aici le faci pe toate cum trebuie, mai târziu doar extinzi algoritmul. Până una alta, pentru ilustrarea seriei de numere am ales o formulă organizată și economică vizual, căci nu aveam de gând să mai pun pe pereți alte 10 planșe, după cele cu mulțimi. Și nici prin cap nu-mi trece să le pun pe toate, până la 31 sau apoi, în clasa întâi, până la 100… inutil și spațiu irosit degeaba.

Apoi, cred că în această formulă poți trece un pic mai departe la lucrul cu simboluri și niște buline sunt suficiente, mai ales că aduce un pic cu numărătoarea cu bile pe care fiecare o are.

Ca expunere, am evitat de această dată să desenez mulțimea. Am vrut să vadă, cât se poate de evident, corespondența dintre poziția ocupată de cifră, semnificația acesteia și numărul concret de unități. Am evitat, de asemenea, să folosesc pentru mărgele culorile cifrelor, căci dacă coloram 10 buline folosind culoarea zecilor, atunci erau 10 zeci, deci o unitate de ordin superior, o sută. Am grupat „o zece” (zece unități) într-un chenar roșu, care să corespundă numărului de zeci indicate, la care se adaugă unitățile rămase libere. De asemenea, l-am adăugat și pe 10, ca să se vadă „o zece” întreagă și zero unități. A fost mai greu cu 20, care e mai lat ca să respecte corespondența, însă le voi lipi una de alta în serie, la locul lor, și nu cred că vor fi probleme.

Cât ne vom opri la acest concentru vom folosi și bețișoarele, însă la cum văd că arată cele din comerț, de le pierzi printre degete, voi lucra cu creioane. Vreau ca în suportul de creioane individual să existe un set de 12 creioane colorate, plus alte instrumente – carioci, creioane simple, și cu siguranță se strâng până la 20 de obiecte. Am văzut și câteva seturi cu bețișoare de lemn, frumos colorate, chiar și cutie să le poți așeza, dar dacă nu au toți, tot degeaba. Creioanele vor fi perfecte.

Am lăsat colorate diferit cifrele pentru a marca cumva ceea ce reprezintă fiecare. „1” roșu este o zece, pentru că avem un singur grup de zece buline. Cifra albastră arată câte unități au rămas în afara chenarului. Când avem alte zece buline, putem constitui încă un grup, a doua „zece”, și atunci cifra zecilor se modifică, devine 2.

numeratie_11-20

Referitor la acest concentru, descompunerea numerelor va ocupa perioada cea mai lungă de exerciții și aici mă gândesc la unele variante. Cea mai „ieftină” este cu creionul pe hârtie, să desenezi liniuțe. Dar variante plăcute sunt cu elemente de lipit, cu altele de manevrat, cu mărgele de înșirat. (Toate însă depind de… Nu mai zic, că nu e plăcut.) Chiar dacă programa te limitează, la nivelul operațiilor, la o diferență de cel mult 5 unități, descompunerea numerelor trece, cu ajutorul materialului intuitiv, peste aceasta și va fi de mare ajutor ulterior, la operațiile cu trecere peste ordin.

Mi-aș dori foarte mult să am la clasă o numărătoare mare, din aceea cum aveam când eram copil. Țin minte că eram toți fascinați în pauză să plimbăm bilele, să le numărăm, să socotim, să le punem câte două, câte trei… din timpul orelor nu-mi mai amintesc decât că, dacă la tablă nu se descurca un coleg, trecea imediat la numărătoare să calculeze. Mă îndoiesc că vom primi de la primărie, deci rămâne pe lista dorințelor ne-urgente.

Copiii le vor avea pe ale lor, mici, probabil și eu la fel. Oricum, sper să arate ca cea din imaginea alăturată, mult mai ușor de folosit la calcule, căci are seriile colorate câte 5 și mai ales nu are fiecare zece colorată diferit, să te ia durerea de cap de la atâtea culori. Cele de lemn sunt frumoase, însă foarte scumpe, așa că voi căuta variante din plastic, mai ieftine. Ce va fi… vom vedea.

Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

tabla liniatura matematica tip I II clasa

Liniaturi pentru tablă – clasa întâi

Încerc să mă adun după prima săptămână la clasa pregătitoare și încă am nevoie de timp. Parcă m-am suit luni într-un roller coaster și m-am dat jos azi! Și mai sunt 34 de săptămâni de școală 🙂 .

Dar nu despre asta e vorba acum. La finalul anului trecut, când ne chinuiam să strângem materialele didactice din clasă, vorbeam cu colega mea despre planșele cu liniaturi de care ea avea nevoie la clasa I. Mai avea vreo două rătăcite, cred că de la Eurodidactica, ok ca scriere, dar greu de afișat și mici, aveai nevoie de mai multe ca să poți lucra cu adevărat așezarea în pagină. Cum nu sunt deloc ieftine, să iei 4 era deja un efort, apoi sunt greu de prins cu magneți pe tablă, nu poți să le lași în clasă că vin cei de după-amiază, dacă le rulezi nu stau așa ușor întinse, copiii le dărâmă și așa mai departe.

Nu-mi spunea nimic nou. Când am stat o lună să fac practică la clasa întâi – așa am vrut eu, zi de zi – era mare bătaie de cap cu planșele astea. Stăteam doi oameni la clasă și tot era greu, dar să fii singur! Soluții mai sunt. Vorbeam în vacanță pe net cu o colegă că a încercat varianta magnetică de la NumLit, dar a fost total nemulțumită, că nu stăteau, alunecau și le-a lăsat copiilor să se joace. Să linieze temporar tabla din clasă a fost eșec total, s-au amestecat culorile și n-a ieșit nimic.

Însă am mers pe altă soluție. I-am propus să cumpărăm o tablă pe care să o liniem cu marker permanent (de cd-uri) și să o folosească ea anul acesta, apoi anul viitor să o iau eu la clasa întâi. Am găsit pe net ce voiam, comanda am făcut-o direct la școală. Am folosit rigla de un metru din trusa de geometrie pentru tablă (lățimea ei este lățimea rândurilor) și într-o oră era aproape gata. Mai avem de trasat liniatura verticală pentru tip I, dar căutăm un marker și mai subțire decât cel pe care l-am folosit noi (oricum mai fin decât markerele cu care scriem normal pe tablă).

Pentru că în școală există asociație de părinți, am întrebat dacă mai sunt bani din cei 2% strânși și ne pot ajuta. În fond, nici noi, profesorii, nu am spart vreo bancă, ca să nu mai zic că nici salariul nu l-am văzut încă! Din fericire s-a rezolvat de pe asociație, așa cum ar trebui de fapt să se întâmple peste tot și să nu fie nevoie de nimic de strâns de la părinți decât poate în cazuri excepționale.

Poate că e un efort financiar, însă logistic nu se compară cu timpul economisit în fiecare lecție. Doar o răsucești ca să o schimbi. În plus, o poți aduce chiar între copii! Partea de matematică se potrivește cu foaia de caiet, cea de română… câte rânduri ne-au ieșit. Abia aștept să îmi povestească cum se descurcă cu ea, însă nu are ce să nu meargă. Cel mult să se mai șteargă ici-colo markerul permanent, dar îl trasăm la loc.

Voi cum vă descurcați?

tabla liniatura matematica tip I II clasa

Edit: după teste am descoperit că markerul de tablă îl dizolva pe cel permanent, iar liniatura e afectată.

Planul B sunt markerele cu vopsea. Păcat că nu m-am gândit din prima la ele.

Planul C… scotch de hârtie și pensula cu vopsea…

Re-edit: Am ajuns în cele din urmă la planul C. Incredibil, dar și markerele cu vopsea sunt dizolvate de markerul nepermanent, care devine pe zi ce trece soluția tuturor problemelor nerezolvate. Ceva ce nu se ia? Încearcă cu marker de tablă…

Așadar, după încă o tentativă eșuată, am luat frumos o cutie cu vopsea tradițională și o sticlă de diluant, două role de bandă adezivă din hârtie și am început să rezolvăm problema. Bineînțeles că nu le-am așezat chiar la milimetru, dar munca în echipă cu colega mea în câteva după-amieze a avut roadele ei. Eu văd anul viitor cum e să ai o pagină la dispoziție.

Între timp am avut și alte idei… cum ar fi să iau o rolă de bandă decorativă pentru unghii, din aceea de 1mm lățime, să o prind pe tablă și peste ea să lipesc frumos folie din aceea adezivă de îmbrăcat caietele… am încercat să văd cum se scrie cu markerul pe ea și se pare că „rezistă”. Ar fi fost o idee cu folia asta și peste prima variantă de liniatură, nu s-ar mai fi șters și nu am mai fi muncit atât!

A fost o aventură ca-n povești… a treia oară am avut succes!

zilele saptamanii responsabilitati

Responsabili și responsabilități în clasă

Amintirile din viața de școlar se întorc mereu la momentul în care erai elevul de servici. Înainte de revoluție, ferească sfântul să uiți acasă buretele și fața de catedră. Primul nu trebuia uitat nici la școală, căci era o vânătoare continuă de bureți de la o clasă la alta. Doi oameni care ștergeau tabla, udau florile, îi tocau pe ceilalți mărunt să arate că sunt bine crescuți și nu trăiesc în cocină, deci să-și adune mizeria de la bancă… Mi s-a părut cam mult. În plus, nu țineam minte niciodată cine urmează. Și noi nu ne mutam din bănci ca acum.

La clasa mea, unde schimbatul locurilor era ceva la ordinea zilei, în funcție de activități, să mențin un algoritm al perechilor de servici era prea mult și inutil. Așa că la începutul fiecărui an le-am dat un tabel în care să se treacă singuri când vor să își îndeplinească atribuțiile. Așa știau mereu că lunea un anumit grup se ocupă de hamsteri, plante, tablă, curățenie și ce mai era nevoie. Avantajul de a avea 4-5 elevi de servici era că tabla (atunci când uitau de ea) era ștearsă foarte, foarte repede. Am avut și norocul să am o tablă imensă, sper să o am în continuare. În acest mod îi țineam cumva și „în priză”, fiecare avea pe parcursul unei săptămâni ceva de făcut.

Ca o paranteză, dacă încă aveți table clasice, cu cretă, eu am recomandat bureții folosiți pentru spălarea mașinilor, aceia mari de tot. Au rezistat cu brio doi ani, chiar dacă s-au mai turtit, ceea ce clasicii bureți școlari nu ar fi reușit. La Andrei la școală am văzut că foloseau pentru ștergerea tablei (probabil și ca să nu se murdărească) un mop cu burete. Dar erau mai mari copiii.

La pregătitoare nu merge completarea tabelului de către elevi… așa că voi profita ca în prima zi să aranjez băncile în 5 grupuri. Se vor așeza cu siguranță după prietenii, așa că aceste grupuri vor fi și cele cu responsabilități. Și pentru că nu are sens să le scriu numele, voi lipi o poză a fiecăruia. Seria trecută, în primele zile, i-am fotografiat la rând pe toți, cu telefonul, am aranjat pozele pe o coală A4 și am rugat părinții să o printeze color vreo 10 bucăți. Am avut fotografii pentru bibliorafturi, pentru agende, pentru panou, pentru tot ce ne-a mai trecut prin cap să facem și era amuzant să avem poze. Acum, că sunt mici, sigur vom avea pe biblioraft, suportul de creioane, cutia cu rechizite, panoul de prezență, bulinele de vot, panoul cu sărbătoriți… și nu mai număr, tot vreo 10 bucăți minim. Dacă faceți un calcul – și nu puneți și munca voastră, iese cam la 10 lei. Dacă le cereți la fiecare câte 5 poze tip buletin – 300 lei pe puțin. Rezolvi o problemă și faci puțină economie, din acei bani se poate lua ceva ce chiar nu se poate înlocui la clasă.

O a doua problemă pe care am încercat să o rezolv a fost cea a necunoașterii cititului. Cum să le cer să știe în ce „zi“ dacă ei nu o pot citi? Și atunci am căutat o imagine care să aibă cât de cât legătură cu prima silabă. Era frumos să merg pe tradiția romană, care consacra fiecare zi a săptămânii unui zeu… dar într-o clasă cu 4/5 băieți nu vreau să pomenesc zeul războiului. Apoi Mercur sigur nu avea nimic în comun cu ei. Planetele… nu știu ei să le diferențieze ca să le folosesc, dar merg ca idee pentru copii mai mari. Ideile mele le vedeți, dacă aveți alte sugestii, le aștept. Voi încerca și cu copiii, dacă au ei alte propuneri, să le schimbăm. Întâlnirea de dimineață va fi cu siguranță un moment care ne va ajuta să le învățăm și să se obișnuiască și ei cu ce au de făcut. Mă gândesc să folosesc aceleași pictograme și pe calendarul naturii, să menținem linia.

Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Așezarea băncilor în clasă

Prima zi de școală, mai ales atunci când e chiar prima-prima zi este extrem de importantă. Prima impresie pe care le-o faci copiilor rămâne, așa că trebuie să te gândești un pic mai bine la ea. Dar toate cele de mai jos sunt valabile în momentul în care ai posibilitatea de a organiza cât de cât mobilierul, și aici mă gândesc fie la spațiu, fie la tipul de mobilier.

O să încep cu o paranteză… La noi la școală s-a adus mobilier nou. Care o fi logica după care în secolul al XXI-lea, când ne dorim o școală modernă, comanzi pupitre de două persoane? Doar pentru că o astfel de bancă e mai ieftină decât două individuale? Știu, pentru că… de achiziții se ocupă tot felul de neisprăviți încuiați, care se uită doar la preț și nu gândesc în perspectivă și nu au nicio treabă cu spațiul educațional.

Așezare frontală

Să pui băncile înșirate una în spatele celeilalte mi se pare cea mai tristă așezare, eventual și pe șiruri câte una. Am evitat-o cât am putut, dar este utilă. De exemplu, la teste, patru rânduri de câte cinci bănci, bine risipite în clasă, erau foarte practice. Copiii deja știau, când aveam o lucrare anunțată le mutau singuri. Și… mai foloseam așezarea aceasta ca monedă de șantaj. Dacă se ajungea la „comunicare excesivă“ și neatenție, separam instant băncile. Altfel le uneam câte două măcar, chiar dacă cu fața spre tablă.

Așezarea respectă relativ recomandarea ca lumina să „cadă” din stânga pe caiete, probabil valabilă din vremuri în care lumina naturală era singura sursă pe lângă o lampă chioară și când stângacii erau obligați să scrie cu dreapta, ca să le pice lumina cum trebuie. Acum, când poți suplini cu brio necesarul de lumină, nu mai e musai necesar.

Referitor la așezarea în perechi, normal că e foarte fain să îți alegi singur cu cine stai în bancă și, dacă reușești să nu stai de vorbă pe alte subiecte, viața la școală e foarte plăcută. Am avut însă și „perechi“ explozive, nu acceptam sub nicio formă să stea împreună după ce avertismentele deveneau inutile. Am avut și altele declarate de ei și, nu știu cum se făcea, dar când împărțeam grupurile de lucru nimereau împreună 🙂 . Total „întâmplător“. Protestau vehement, dar m-am străduit să le explic că vor crește și nu își vor alege ei colegii de birou sau cei de echipă. Nu te poți duce la șef să îi spui că tu nu-l placi pe Gigel și nu lucrezi cu el, că te concediază pe tine. E important să fii inteligent, să găsești un mod de a îndeplini sarcina, să fii politicos, că nu te obligă nimeni să ieși la bere cu Gigel după ce termini. Culmea, am avut o astfel de pereche care, după un circ de zile mari, bullying și discuții în grup cu părinții, au ajuns chiar să se accepte și să se ajute fără să fie obligați.

Așezare în U/semicerc

Am ales această variantă în prima zi de școală când am primit o clasă deja formată. Eram îngrozită că ei se cunosc deja, dar eu nu îi știu și îmi va lua mult timp să îi învăț. Așezați în U îi vedeam pe toți. Le-am cerut să își scrie numele mare pe o foaie, să o decoreze/coloreze cum vor și am lipit-o de bancă, atârnată, astfel încât să nu ocup loc (și așa puțin) cu ea. Au fost încântați de idee, așa „banca mea“ era ceva real. Ba chiar și când nu mai era nevoie de ele le făceau, care mai de care mai împodobite și sclipitoare. În plus, colega de engleză, care intra la ei prea puțin ca să le învețe numele, m-a rugat să las scrise căci îi e și ei foarte ușor astfel să îi identifice și să lucreze. La urma urmei, cărui copil îi place să fie strigat „fetițo“ sau „băiete“? Căci e greu până (dacă) îi înveți pe toți!

Am păstrat această organizare ori de câte ori am avut nevoie de spațiu pentru jocuri în mijlocul clasei sau pentru experimente. Pentru prima zi de școală este foarte potrivită, iar copiii sunt încântați că au doi colegi de bancă, nu doar unul.

Așezarea pe grupe

În ce mă privește, era cea mai dificil de realizat, căci băncile erau cu tot cu scaun, le mutam destul de greu. Apoi, trebuia să îi așez în așa fel încât să vadă toți la tablă. Însă dintre toate era preferata lor. Ar fi făcut orice să îi las să stea așa și am profitat de dorința lor. Mult timp băncile au rămas în această formulă, doar că am avut grijă ca grupurile să fie echilibrate, aproximativ la același nivel. Îmi era ușor și când trebuia să lucrez diferențiat.

Era mai ușoară verificarea în grup a temelor (la matematică), citeau pe rând și verificau împreună, mă chemau doar dacă nu reușeau să descopere singuri unde s-a greșit sau erau prea multe variante de răspuns. Dacă ar exista un mod de a avea numele vizibil pentru fiecare, ar fi singura variantă de bănci pentru care aș opta, căci în această formulă se puteau ajuta și colabora foarte bine.

La arte se știa deja că așa stau, puteau avea la mijloc materialele comune din care se serveau, indiferent că era vorba de pictură sau de craft.

Așezare în… șah

Pe aceasta nu am văzut-o undeva, însă am inventat-o din cauza băncilor stil sanie, în care nu aveai loc să faci manevre cu ghiozdanul. Băncile erau orientate spre mine, cu un culoar de mijloc, iar între ele era spațiu gol cât pentru o bancă. A fost interesant, pentru că aveau cumva colegi cam pe fiecare direcție, destul de aproape cât să ceară o radieră, dar destul de departe cât să nu-i îmbie la vorbă. Funcționează cu copii mai mari, nu cu cei mici la care trebuie să ajungi să le arăți cum să scrie.

Anul acesta cred că prima zi de școală voi folosi așezarea pe grupe. Vreau să formez cinci grupe de 4 sau 5 copii, căci sunt mici și nu pot jongla la început cu distribuția. Fiecare grup își va alege o denumire pentru echipă, poate vor confecționa și o emblemă, dar ceea ce urmăresc este ca fiecare grup să fie responsabil cu toate cele necesare într-o zi a săptămânii. Aici intră udat flori, hrănit hamsteri, șters tabla și orice mai este nevoie la distribuirea materialului și organizarea activității. Rămâne sarcina lor să stabilească în grup cine de ce se ocupă, dacă fac sau nu cu rândul și cum procedează ca nimeni să nu șomeze.

Aveți vreo așezare preferată? Pentru ce anume?

tangram

Tangram și literele pentru școală

Iris e supărată. Luna aceasta protestează mai vocal sau nu împotriva jocului de-a școala. Ba a venit pe la noi și prietena ei și am avut cor pe două voci, că nu e drept ele să mănânce culegeri pe pâine și „ăștia mici“ să se joace până nu mai pot. Că ele… nici când erau de vârsta lor nu se jucau atâta, ele făceau treabă serioasă, română și matematică la greu.

Când m-a văzut cu tangramul a venit să se uite curioasă ce fac acolo. Eu îmi zbăteam creierul să scriu literele… Serios?? Asta mai lipsea! După ce că a răsfoit caietele pentru pregătitoare abia sosite de la Edu și era în delir, cu comentarii din seria asta nu e școală, totul e vesel și plăcut, după ce a tot asistat la crearea jocurilor pe care le pun pe rând pe blog, acum, să le iau și tangram, era prea de tot.

Despre tangram a mai fost vorba aici pe blog, mai jos găsiți și articolele în care am prezentat două versiuni ale jocului. Gândindu-mă acum la ele și la activitatea de la clasă, cred că jocul de spumă este mult mai potrivit pentru copiii mici, căci nu se pot răni, comparativ cu cel din lemn, pe care îl aveam eu. Nici când l-am primit pe acesta însă nu am dat prea multă atenție etichetei produsului și încă mă mir cum de am păstrat-o, căci nu obișnuiesc.

Știam că se recomandă la clasa pregătitoare jocuri de tip tangram pentru realizarea literelor mari de tipar, mi-am spus la acel moment un mda, bine, caut când o fi, după care mi-a ieșit din minte. Făcând curat la materiale, dau de joc. Îl așez frumos și când arunc un ochi pe etichetă, care avea și verso pentru modelele de realizat și erau chiar literele noastre. Ba chiar și cifrele! Nu mai contează animalele de-acolo, eram încântată de descoperire și nici nu par (prea) greu de făcut pentru cei mici. Dacă inițial aș fi considerat că e cam mură-n-gură rezolvarea, căci, în loc să fie umbre în contur, acestea erau împărțite pe culori, mi-a mai venit mintea la cap și mi-am dat seama că, pentru cei mici fără experiență cu acest joc chiar și așa este greu, până identifică formele.

tangram

tangram

Vor avea nevoie de modelul mărit, cel de pe etichetă e mult prea micșorat, însă sunt convinsă că va fi distractiv să vă jucați astfel. Pentru ei, cu siguranță mult mai distractiv decât să scrie o pagină de litere pe liniatură! Iar dacă nu îl găsiți de cumpărat, le puteți da o temă pentru acasă părinților să confecționeze unul, eventual dintr-un carton mai gros, să pară mai interesant.

Și pentru că m-am jucat și eu, am compus literele din clasicul mesaj de început de școală Bine ați venit!, fără cratimă, cum am mai văzut prin unele părți. Dacă credeți că se potrivesc cu tema clasei și nu le considerați prea simple față de cele încărcate de vegetație sau faună excesivă, sunt disponibile aici pentru o săptămână, în format A4. La expirarea linkului le trimit doar la cerere celor care fac o donație către site folosind paypal (se poate și cu cardul). Pentru a fi mereu la curent cu articolele și a nu rata ocaziile de acest tip, vă recomand să vă abonați aici sau să bifați căsuța de abonament la blog atunci când adăugați un comentariu.

Codul bunelor maniere în prima zi de școală

M-am gândit mult dacă să scriu, dar din moment ce lucrurile par a o lua din ce în ce mai rău la vale, parcă e nevoie să nu mai înghițim atât de multe. Dragă părinte, dacă tot ai decis să te duci cu copilul la școală – în fond, ai dreptul la o zi liberă pentru asta, de ce să nu profiți? – încearcă să faci ca prezența ta acolo să fie una cât mai „normală” cu putință. Iată câteva lucruri de care ar trebui să ții cont:

  • Nu încerca să ieși în evidență trăgând după tine un car alegoric cu flori. Dacă ții neapărat să iei ceva, ia o floare. Cine nu e capabil să aprecieze una dată din inimă nu merită nici toată grădina. Sfatul meu e să nu iei deloc, dar foarte puțini îi dau curs. (Sau mergeți cu o carte potrivită pentru biblioteca clasei.)
  • Încearcă să ajungi mai devreme de ora anunțată la avizierul școlii; fotografiază copilul înainte de începerea festivității cu colegii de care i-a fost dor, roagă pe cineva să vă facă „poza de familie” dacă vrei.
  • La începerea festivității, stai în spatele copiilor, nu în față, de mână cu al tău. Dacă are probleme de genul acesta, stați de vorbă de-acasă, explică-i cum stă treaba, acolo va sta de mână cu un coleg/colegă. Și dacă e la pregătitoare, ajută-l să-i identifice pe viitorii colegi, să se prezinte și să pună întrebarea aceea de baraj: „Vrei să fim prieteni?”
    Nu de alta, dar dacă tu stai în față, ceilalți copii ce mai văd? E momentul lor!
  • Oricât ai vrea să faci poză copilului din față, din careu, abține-te. Încearcă să „vezi” careul prin ochii directorilor, profesorilor care stau în față. În loc să se uite la copii… se uită la o linie de părinți ce imită cu brio turiștii japonezi și care stau cu posterioarele, mai mult sau mai puțin de manechin, întoarse către ei. Nu cred că acesta e mesajul pe care vrei să-l transmiți oamenilor de acolo.  Copiii, în loc să se concentreze la festivitate, sunt stresați să-i „zâmbească lu’ mama“.
    Dacă ții neapărat, fă rost de un aparat mai performat, mergi de cealaltă parte a careului și fotografiază. Sau din școală, de la o fereastră.
    Oricum, nu intra în careu!
  • În mod sigur se va intona imnul. Dacă nu știi versurile ca să îl cânți, măcar ai bunul simț și taci, oricât de hodorogită e boxa de la care se aude. Vrei să îi dai gata pe toți? Ia la tine câteva foi cu versurile și dă-le copiilor, dacă știu să citească. Dacă și imnul ne e rușine să-l cântăm… nu mai am cuvinte!
  • De regulă, în prima zi părinții sunt invitați în clasă. Lasă copiii să intre singuri primii, rămâi la rând, nu te înghesui. Nu te transforma în paparazzi acolo, chiar dacă vrei o poză cu copilul în bancă. Lasă elevii să se așeze, rămâi lângă perete și așteaptă. Dacă doamna are ceva să vă spună, o va face repede. Dacă uită de mult dorita poză, ridică mâna și cere permisiunea, sigur mai sunt și alții care așteaptă.
  • Pregătește de acasă momentul despărțirii. Copilul să știe clar că atunci când doamna le „dă drumul”, tu sau altcineva din familie îl va aștepta afară. Să știe că, după ce intrați în clasă, la semnul doamnei părinții pleacă și rămân doar copiii. Pregătește-l cât poți de bine, fără să promiți luna de pe cer. Poate nu e încântat că merge la școală, dar cu amenințări, șantaj sau premii fabuloase nu vei reuși să îl convingi. Gândește-te că nu vei putea, în fiecare zi, să ții acest ritm al recompenselor.
  • Părăsește sala atunci când ți se cere, nu-ți mai aminti tu că trebuie să o întrebi „ceva” pe doamna. Are destule pe cap, sigur o să ai curând ocazia.
  • La preluarea copilului, nu-l întreba ce-a făcut la școală. Un raport de activitate standard e „bine, ne-am jucat”. Întreabă-l cum s-a simțit, dacă i-a plăcut ceva în mod deosebit și poate vei face primii pași spre o comunicare adevărată între voi. Nu-l întreba dacă a mâncat și dacă a găsit toaleta, că nu de-asta l-ai trimis la școală. Dacă n-a mâncat, oricum nu mai poți schimba nimic. Poți afla seara, când vrei să îi pregătești pachețelul. Ți-a plăcut x sau vrei să îți pun mâine y? 
  • Neapărat întreabă, mai ales la cei mici, dacă doamna a transmis vreun mesaj. Personal intenționez să comunic pe două canale, primul, direct părinților, dar în același timp mesajul pe care oricum îl scriu pe grup să îl printez pe un mic bilețel pe care piticul să îl livreze destinatarului. De multe ori sarcina părinților va fi să nu întrebe, iar dacă copilul uită, să-mi aducă dimineața, fără să știe copilul, cele necesare. Din greșeli înveți și te îndrepți. Azi ai uitat, ți-am dat eu ce aveai nevoie, dar te rog ca data viitoare să ții minte. Dacă îi cocoloșim și nu îi responsabilizăm cu nimic… o să ne întrebe peste ani cum de posmagii nu-s muieți.
  • Un ultim lucru, foarte important, prima zi de școală nu e acel moment în care să îți lauzi copilul, oricât de extraordinar este. Dacă știe deja să citească sau să scrie în chineză, nu îi inhiba pe ceilalți. Învață-l să caute mai bine ce are în comun cu noii colegi și nu ce îl diferențiază, să se joace respectându-i pe ceilalți, să vorbească frumos când e întrebat, să ridice mâna.

Vă rog, nu mai transformați școala în bau-bau! Nu s-a sfârșit copilăria, n-o să „vadă el” acolo nimic, nu l-ați trimis nici la Yale și nici la Oxford. Lăsați momentul să curgă frumos și bucurați-vă de minunea căreia i-ați dat viață!

Puiul Bratescu Voinesti

Puiul lui Brătescu-Voinești – comentariu pe lângă text

Dragă doamna mea de română,

Au trecut mulți ani de când nu v-am scris, dar mă gândesc mereu la dumneavoastră și de câte ori îmi impun să scriu frumos îmi amintesc cum m-ați obligat să schimb scrisul meu înfiorător cu care aterizasem în clasa a V-a (n-am fost de acord, dar de câte ori v-am dat dreptate…). Vă țin minte și din ziua în care ați venit în clasă cu ditai pickup-ul, o boxă și un disc, să ascultăm și noi, prostimea de provincie, Luceafărul lui Eminescu. Nu uit cum ne recitați Scrisoarea III, de mi se făcea pielea de găină, și nici cum vă scoteam din minți la bibliotecă, după ce lichidam în vacanță un Jules Verne la două zile și vă chemam să mi le schimbați. Vă țin minte și din clasa a III-a, când m-ați certat la careu în fața pionierilor că eu, ca responsabil cu „programul de activități”, în loc să fiu creativă să fac unul frumos pentru clasa mea, l-am „copiat” pe cel muncit de clasa dumneavoastră și lipit pe perete. Era scris cu carioci, în toate culorile și am făcut la fel, dacă așa mi-a zis doamna…

Dar peste toate… nu voi uita în veci subiectul la prima teză din clasa a V-a, cu afurisitul ăla de pui neascultător. Închid ochii și văd textul așezat în pagina de manual, un pic spre dreapta, cu „momentele subiectului” scrise frumos pe spațiul rămas în stânga. Sandi, să asculți pe mămica! „Demonstrați că Puiul de I.A.B.V. este o narațiune.” Și comentariile luuungi, ca pentru olimpiadă, și puiul ăsta care parcă era obsesia tuturor. Unde te duceai, toți aveau ceva de împărțit cu el.

Culmea, la Puiul lui Brătescu-Voinești am ajuns iar. Mi-a zburat gândul la el, căci încă întorceam pe toată părțile (a nu știu câta oară, într-un grup de amici) problema repetenției la clasa I. Am citit și auzit o mulțime de păreri. Toți ajung la cum se simte copilul, că se atașează de colectiv, că nu îl încurajezi să continue și că abandonează școala…

Și m-am gândit la Pui. Habar n-aveam că prepelița noastră de fapt era una de secol XXI. Dacă mă uit bine la ea, ce a făcut? Copilul avea „dificultăți de învățare”. Nu numai că le avea… dar să recunoaștem, nu ar fi recuperat în veci pentru a fi în linie cu ceilalți din „clasă”. Dar… a stat în colectiv. Nu l-a exclus, nu? Și ce bine se simțea el când ceilalți zburau… era în „extaz”, avea de fericire ochii în lacrimi. Dar las’ că noaptea se cuibărea și el lângă mama. Perfect, nimic nu se schimbă, uite ce bine îi e. A stat prepelița să zboare cu el în spate? I-a lăsat pe ceilalți să aștepte cu lecțiile, ca să îi dedice neascultătorului tot timpul de care avea el nevoie ca să-l recupereze? Da’  de unde, și-a văzut de ale ei. A lucrat cu cei ce puteau, că așa avea ea pregătire, nu avea și psihopedagogie specială pe diplomă.

Și uite că a stat puiul cu „clasa” până la absolvire. Și la final, gata cu integrarea, ceilalți au mers mai departe, el a rămas… nemișcat.

Și o premiem pe prepeliță? De ce nu, doar i-a satisfăcut nevoile. I-a dat de mâncare, i-a oferit aripa ei, tot ce putea folosi puiul din ce avea ea disponibil. Dar dacă putea face mai mult…? După mine, prepelița asta a ales cea mai crudă variantă posibilă. I-a dat speranțe, l-a lăsat să se agațe de iluzia că e la fel cu ceilalți. „Nu mă lăsați!”, la final, îți frânge inima! Dacă prepelița ar fi fost un om și puiul un cal, după acea alică rătăcită, puiul ar fi fost eutanasiat pe loc, nu lăsat să moară singur ceva mai târziu. Păcat că n-a avut măcar noroc de vreo vulpe care să-i scurteze agonia.

Puiul ar fi trebuit să primească o educație potrivită situației sale. Dar prepelița nu știa nici să construiască vizuină rezistentă la frig, nici să depoziteze provizii pentru o iarnă întreagă… poate că un alt profesor era mai potrivit! Unul cu experiență pentru tipul acesta de nevoi.

Dacă prepelița ar fi fost mai deschisă la minte, și-ar fi dus puiul la un centru de recuperare a animalelor sălbatice. Poate îl operau la timp, sau măcar îl țineau peste iarnă. Nu l-ar fi ținut afară, cu același tratament aplicat puilor „normali”. Dar prepelița nu era nici dusă la școală, nici consiliată, nici nu citea pe net. A făcut ce i s-a părut ei mai bine. La final, soluția a fost aceeași, de excludere.

Să nu uităm că drumul spre iad e pavat cu intenții bune…

Puiul Bratescu Voinesti

Am descoperit în bibliotecă, la mutarea de toamnă, manualul meu…

calendarul naturii

Calendarul naturii – variantă făcută acasă

Renovarea școlii a avut ca nefericită urmare rătăcirea câtorva cartonașe din calendarul naturii pe care îl primisem „moștenire” de la colega mea. Vorba aceea, dacă muți niște chestii și cad câteva poze, nu te obosești tu, Dorel, să le ridici, că doar n-or fi importante… Cert e că uitându-mă pe net cu ce le pot înlocui și pregătind materialul pe dimensiune, am început că caut calul de dar la dinți… stai să vezi că n-am nevoie de ceas… uite că aici s-au rupt suporții, ar trebui să mai confecționez și cartonașe pentru pozele elevilor… Așa că dintr-o critică în alta mi s-a pus pata să fac unul de la zero.

Cât putea să fie de greu?! Să pregătesc macheta nu a fost așa complicat, nici să mă duc să printez color la centrul de vizavi… dar apoi au urmat cam trei ore de migală să îl asamblez:

  1. Fișierul este A3. Musai trebuie menționat la print să bifeze „Dimensiune reală” și nu „Potrivire”. Nu am de unde să știu fiecare imprimantă ce margine albă lasă (3-5mm), așa că nu am lăsat deloc. Va rămâne o margine albă, dar asta e, nu se modifică dimensiunile casetelor ca să nu se mai potrivească jetoanele.
  2. Se plastifiază toate colile și începe chinul decupării pe contur. Eu am folosit o ghilotină, o am pe cea de la Lidl cu care îmi fac treaba de ceva ani. Am aranjat jetoanele astfel încât să pot tăia șapte dintr-o lovitură de cuțit. E nevoie și de ceva experiență la tăiere, căci trebuie să tai la milimetru, să ții bine coala să nu se miște. Dar e una din uneltele mele favorite și o cunosc, știu unde să potrivesc și cum să țin.
  3. Pentru a pregăti calendarul am folosit mașina de îndosariat. Nu cred că la vreun centru care oferă acest serviciu o să stea cineva să perforeze cartonaș cu cartonaș și nici să vă lase să le țineți ocupate, așa că, dacă nu aveți acasă, rămân câteva alternative posibile. Puteți să le perforați cu perforatorul de coli normal (cu găuri rotunde) și să le puneți la fiecare câte două inele, ar fi suficiente.
    Ultima variantă ar fi să le puneți la toate magnet și să confecționați o cutiuță pentru a le ține pe cele nefolosite.
    Revenind, am avut ceva emoții cu proiectul când mi-am dat seama că mașina mea de perforat e A4, iar calendarul meu era A3! Noroc că are blocaj doar pe stânga, nu și pe dreapta, și am putut introduce coala. Am pus cartonașele pe spire și le-am prins de suport… moment în care am constatat că, deși plastifiat, e incapabil să susțină greutatea cartonașelor.
    (* Același sistem este și pentru prognoza meteo.)
  4. Un suport foarte solid e musai necesar, confecționat ori dintr-o bucată de carton gros, ori din ce aveți la îndemână. Eu am sacrificat o bucată de forex (e un fel de placaj din spumă densă, se taie relativ ușor cu cutterul), l-am potrivit A3 și l-am lipit cu bandă dublu-adezivă pe spatele colii suport, lăsând însă în partea de sus libere perforațiile pentru arc, să se poată da peste cap. În acest sens am tăiat spirele folosite de tot, transformându-le în inele individuale, ca să nu se mai blocheze pe spate.
  5. Zilele săptămânii le-am fixat cu magnet. Avusesem eu o idee să le fac pe o bandă începând cu duminică și să gliseze pe dedesubt, dar am abandonat, de teamă să nu se rupă în timp. Este bandă magnetică autoadezivă, nu foarte groasă căci nu e nevoie, nu sunt grele.
  6. Anotimpurile sunt rubrica controversată, căci până la momentul imprimării încă nu mă hotărâsem cum să le fac. Le-am pus pe toate, cu gândul să fac un fel de roată a anotimpurilor și să folosesc o a doua săgeată colorată. Dar când le-am asamblat nu mi-a plăcut, erau prea multe culori. A rămas însă în mijloc bulina din folie magnetică și am și săgeata, dacă mă răzgândesc. Dar am confecționat cartonașe mari pentru fiecare anotimp, cu magnet în mijloc.
    Apropo de potrivirea magnetului „exact în mijloc”, întâi am lipit pe suport, apoi i-am pus peste a doua bucată, dezlipind folia de protectie și am adăugat cartonașul. Astfel m-am asigurat că există o poziție în care magnetul stă ok pe mijloc.
  7. Termometrul are alt sistem. Cum măsurarea temperaturii nici măcar nu este în programele de științe de la primar, n-am exagerat să trec numere, căci ar fi fost necesar și un termometru de exterior la clasă, să te poți uita la el comparativ și nu am așa ceva. (Mi-aș dori… dar sunt atâtea pe listă.) În schimb mi s-a părut amuzant cu frig-friguț; ceva trebuie să nimerească copiii până la urmă!
    Pentru termometru am perforat folosind o unealtă potrivită de dat găuri (potricala), săgeata – ca pe nasture, sus și jos, și apoi am dat patru găuri – colțurile unui dreptunghi – în spațiul rămas, după ce am lipit planșa pe suportul solid. Am folosit o bucată de elastic de la un coif aniversar și am introdus firul elastic astfel încât să realizez lungimile dreptunghiului pe față, trecute prin săgeată, iar lățimile pe spate, una fiind cea cu nodul. Dacă e tensionat – nu foarte tare, să nu se rupă – săgeata nu alunecă, stă la locul ei.
  8. Prezența copiilor am stabilit-o pe margine. Fiecare copil va avea o poză lipită pe o clemă de rufe din lemn, pe care o pot personaliza cum vor. Îmi cumpărasem unele mici, mi s-au părut faine, dar se deschid prea puțin și sunt prost făcute, se dau peste cap, așa că voi opta pentru unele din piață, mai rezistente. Pe ață la uscat vor sta absenții, prezenții sunt fixați pe margine. Cum deja știu catalogul și nu am pe nimeni să împartă o zi de naștere, am pus sus de tot un tort. Sărbătoritul zilei își poate prinde clema acolo.
  9. Zona pentru mesaje și comentarii. Nu i-am pus un nume, pentru că nu m-am putut hotărî ce anume. Poate va fi gluma zilei, poate un mesaj, cine știe ce inspirație voi avea. Poate doar un smiley. Însă fiind plastifiată, se poate scrie cu watermark și șterge la nevoie, fiind o zonă refolosibilă.

Acum, că l-am terminat, mi se pare mie că zgârie colțurile când încerci să le manevrezi. Am luat rotunjitorul de colțuri și m-am apucat să le tai pe toate. La cele care au hârtie se și vede și sunt mai simpatice. Sper că vă sunt utile descrierile de mai sus dacă vă veți pregăti să construiți astfel de materiale necesare la clasă.

calendarul naturii

Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

numeratie 0 31 100 joc didactic

0-31: numerație pentru pici (joc cu cartonașe)

Omul gospodar își face iarna car și vara sanie. După renovarea totală a școlii (care sincer sper să fie gata la 9 septembrie) și după ce Doreii de la zugrăveli au aruncat la grămadă tot ce-au găsit și li s-a părut lor că nu e important, voi începe școala într-o necunoaștere totală. Tot mobilierul a dispărut, înțeleg că încărcat în camioane și sper eu dus la școli mai puțin norocoase, nu pus pe foc. Ni s-a promis că vom avea mobilier nou. Nu știu cum arată și dacă, pe lângă bănci, avem și dulapuri, așa că nici nu pot să fac vreun plan cum îmi organizez clasa, dacă am cum (sau mai bine zis pe ce) să fac centre, dacă pot organiza copiii pe grupuri, dacă am tablă metalică sau de sticlă… Așa că, dacă din punct de vedere al organizării spațiului nu prea pot să mă gândesc la multe lucruri, lucrez la materialele ce-mi vor fi necesare. Trecerea de la a patra la clasa pregătitoare nu e chiar atât de simplă din punct de vedere logistic.

Colega mea îmi pusese frumos, de-o parte, diverse materiale utile, mai ales din cele de afișaj. Erau la gunoi, am salvat trei planșe cu cifre și vreo 10 cu litere… adică nimic, că trebuie să le fac pe toate din nou :(. Când (sau dacă…) îmi mai recuperez din cutii, o să mă simt ca la loz în plic, le desfac și văd ce-am nimerit, sau mai bine zis ce-am salvat! Că nu mai sunt toate știu deja.

Până una alta, am avansat la matematică. A fost amuzant că lucram pe calculator și Iris stătea lângă mine. O lămuresc că am nevoie de cartonașe pentru jocuri. Am ajuns la 31 și vede că mă opresc. De ce nu 30? Hmm… într-adevăr, concentrul 0-31 e mai mult decât ciudat. Logic este 0-10, apoi până la 20, 100, la 1 000, 10 000, 1 000 000.  Ei bine… 31 – pentru că o lună are maxim 31 de zile și dacă tot lucrează cu calendarul naturii în fiecare dimineață, măcar pe acestea să le știe. Dacă adăugăm și lunile anului, teoretic am putea măcar să scriem data. Fără an, că nu știu mititeii numerele cu patru cifre…

Pentru partea de numerație sper să stea binișor cu concentrul o-10, deși mersul la grădiniță e opțional și poate că nu au făcut cine știe ce.  Îmi plac laudele din seria „al meu numără până la 100” și piticul nu știe să lege șireturile, iar dacă îi ceri să îți pună pe masă 7 obiecte se uită la tine ca la mașini străine, căci așa străină îi este și lui asocierea număr-cantitate. Cel puțin are memorie bună, dacă le-a reținut pe toate, în ordine.

Dacă tot trebuia să fac cartonașele până la 10, le-am pregătit pe toate. Câteva idei pentru jocurile cu acestea:

  • citirea numerelor: puse într-un săculeț, fiecare copil extrage un cartonaș, citește numărul, sau se împart în mod egal cartonașele copiilor organizați pe grupe. Echipa care citește corect toate numerele câștigă.
  • amestec cartonașele, le împart copiilor cu sarcina de a le prinde pe ață la „uscat” în ordinea corectă. După un interval liniștit de mișcare browniană normal pentru orice joc, cartonașele vor fi agățate cu cleme pe ață. Încă mă gândesc dacă merg cârlige de rufe, de dragul jocului, sau să folosesc cleme metalice, care permit și să miști stânga-dreapta un cartonaș deja agățat. Bineînțeles că primii care vor prinde pe ață vor avea o sarcină mult prea simplă, așa că mă gândesc să împart celor care „termină” cartonașele rămase. Din fericire sunt doar 23 în clasă.
    Urmează etapa de verificare… dacă sunt prinse  în ordine corectă. Dacă un număr nu e la locul lui, îl mutăm. O altă problemă la care mă gândesc este capacitatea lor de coordonare, să strângă clema pentru deschidere și să o mențină suficient pentru a prinde. Exercițiul va fi util, însă va deveni ceva în plus față de cel de matematică. Așa că m-am gândit să perforez toate cartonașele în partea de sus (lămurind în felul acesta și modul de orientare al cifrelor 9 și 6) și să le prindem pe ață cu inele de plastic de la perdelele de duș sau cu agrafe de birou desfăcute.
  • odată prinse pe ață cu cleme, astfel încât să fie mobile, le pot folosi la numărat din doi în doi sau mai mult, grupându-le și lăsând un pic de spațiu între ele, astfel încât să devină totul mai vizual.
  • jocuri de comparare: se scot din săculeț două, trei sau mai multe numere și se așază pe ață în ordine, comparându-le două câte două, fie indivizual, fie pe grupe.

Dar până ajung eu la jocurile acestea, sunt cele cu mulțimi care îmi vor da suficientă bătaie de cap.

Am colorat diferit zecile și unitățile, ca să ajute la înțelegerea sistemului pozițional și apoi la jocurile de comparare a numerelor. Cred că o să rămân pe această combinație de culori până în clasa a doua.

numeratie 0 31 100 joc didactic

Chiar dacă mă opresc la 31, le-am făcut totuși până la 100, dar pentru anul viitor, la clasa I. Nu le afișez, mi se pare inutil să pun 100 de planșe pe perete (nu mai zic de variantele care aduc a insectar sau zoo cu decorațiuni), ci pentru jocuri. Fiecare primește, de exemplu, 5 cartonașe, pe care trebuie să le așeze crescător sau descrescător. Sau le împart pe toate grupurilor formate, să separe numele pare de cele impare; să identificăm zecile și să grupăm cartonașele după cum se rotunjesc la o anumită zece, posibilitățile sunt multe și mai bine așa decât să scrii pe fișe.
Nu știu dacă ar fi mai bine ca pentru aceste jocuri să pun pe spate magnet. Depinde dacă găsesc o sursă ieftină de magnet autocolant și mai ales dacă am tablă magnetică, deocamdată ceea ce am la îndemână e cam scump. Sau poate rămânem la joaca cu ele pe podea ori pe sfoară. Dacă… cine știe, o să mai avem covor și la clasa întâi.

Fișierul pentru imprimarea planșelor va fi trimis în data de  28 august 2019 abonaților la newsletterul Talente de Năzdrăvani (puteți să vă abonați aici). După această dată este disponibil doar la cerere celor care fac o donație către acest site prin PayPal sau cu cardul.

Este de preferat să îl printați pe carton sau să plastifiați foile. La un centru normal de print (dacă nu vă sunt la îndemână cele studențești), o coală printată color și laminată e în jur de 3 lei. Pentru clasa pregătitoare aveți 7 pagini, deci aproximativ 21 de lei jocul, pentru varianta cu 100, 26 de pagini (78 de lei). Dacă adăugați și magnet/agrafe, costul jocului crește.

Recomandări utile pentru producerea la clasă*:

Ca să citez un coleg, avem aparatul de laminat, de ce mă vait că e scump să le pregătesc? Foliile sunt ieftine, mă costă mai puțin dacă mi le iau, iar din restul nu o să sărăcesc.

* Recomandările sunt vizibile doar dacă Ad-Block este dezactivat pentru acest site.