vacanta mare amr

Jurnal-AMR de vacanță

Oficial suntem în vacanță și nu poți, până la urmă, să nu dai o temă, dar una așa, pentru toată clasa, căci individual le-am cam spus ce au de făcut, mai ales acolo unde online nu am putut avea chiar cele mai bune rezultate. Anticipând cumva una din primele teme din toamnă – relatarea evenimentelor mai importante petrecute în vacanță, le-am pregătit un „calendar-jurnal“ al vacanței, cu casete de completat pentru fiecare zi. Nu le-am făcut foarte mari, aș vrea ca desenele lor să fie mai mult pictograme, nu foarte elaborate, să surprindă în acest mod esențialul pe care vor să îl comunice.

Așa cum îi stă bine unei teme de vacanță, integrează noțiunile de măsurare a timpului, numerația până la 31(am dat doar startul, să știm cu ce zi începem), dar și cele de explorare a mediului, căci pentru fiecare zi le-am cerut ca, lângă dată, să marcheze „starea vremii“: un soare, un nor, o umbrelă, cam cum ne-am străduit (și sper că nu au uitat) și la școală cu calendarul naturii. Pe lângă munții și marea pe care deja le-am văzut trecute în desenul lor dedicat săptămâna aceasta planurilor de vacanță, sper să apară multe cărți de povești, cu titlul scris mic, să văd ce au mai citit sau li s-a citit. Calendarul poate fi decorat, personalizat, cum dorește fiecare. Dacă facem abstracție de numerație, poate fi folosit și de către preșcolari.

Mi-a părut rău că, în nebunia care e acum în jurul nostru, nu știm cât va dura, de fapt, vacanța de vară, dacă va deveni una și aceeași cu cea de la Crăciun, cum apar în media unele gânduri optimiste. Deși sunt pesimistul de serviciu și mereu mă pregătesc de ce e mai rău (când am început predarea lecțiilor în martie, anticipând situația, mi-am dovedit că nu e rău să fii prevăzător) de data aceasta voi face un efort, să îmi impun, de dragul lor, să gândesc pozitiv și să mă pregătesc pentru un început de an școlar în culori calde de toamnă.

Când se va anunța, în vară, estimativ, cam care e data la care ne vedem la școală, le pot spune unde să „tragă linia“ de final a vacanței. E ciudat să faci pe hârtie un „AMR“ și să nu știi de fapt până la ce dată numeri zilele! Trăim vremuri unice, să sperăm că le supraviețuim cu (mințile) întregi! Și tot în ton pesimist, sper totuși că nu va fi nevoie să le dau pagini în plus, și cu următoarele luni…

Mai jos aveți un exemplu, m-am jucat eu pe calculator cu tableta grafică să încep o variantă. Chiar dacă l-am realizat pentru clasa mea pregătitoare și i-am dat un titlu în consecință, m-am gândit că poate doriți să îl folosiți și la alte clase mici și fișierul include și varianta „Vacanța mare – 2020“. Pentru clasele mai mari, recomand cu încredere jurnale adevărate, în care să scrie concret ce au făcut, decorând paginile. În versiunea pentru print nu există niciun fel de decorațiune.

vacanta mare amr

Fișerul poate fi descărcat free de aici timp de o săptămână, după care este disponibil doar la cerere persoanelor care fac sau au făcut în ultimele 3 luni o donație către site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Dacă vrei să fii la curent cu articolele de pe blog, abonează-te aici.

flamingo quilling

Quilling – forme geometrice simple

Încă câteva zile și am încheiat un an școlar, cel mai „altfel“ din toate câte mi-a fost dat să trăiesc. Combinat și cu clasa pregătitoare, mi s-a părut o aventură fantastică. Organizarea activității a devenit mult mai coerentă când am pregătit totul legat de litera pe care o învățam în respectiva săptămână, îmbinat cu tema de la explorarea mediului. Astfel parcă lucrurile au căpătat alt sens, chiar și pentru copii.

Ultimele litere învățate  – Q, W, Y, ciudatele alfabetului, așa m-am obișnuit să le spun – au fost însoțite la arte și abilități de una din tehnicile mele preferate: quilling. Problema cu această tehnică este să decizi ceea ce vrei să lucrezi. E greu începutul, dar apoi, dacă îți dorești cu adevărat, poți realiza lucruri extraordinare. Am căutat mai întâi un filmuleț demonstrativ pentru formele de bază și l-am găsit destul de greu, eram în punctul de a mă lăsa păgubașă, când l-am descoperit. Explică foarte bine cum se realizează toate formele simple și tot atunci mi-a încolțit și ideea pentru temă. De regulă, primul lucru pe care îl cer la quilling sunt flori, pentru a trece de primul impas: acela în care strâng foarte tare hârtia. Dar acum… dacă tot am vorbit de formele geometrice și ne-am jucat cu ele, de ce să nu le confecționăm și din hârtie?

Mi se pare foarte potrivit și, după această perioadă online în care crearea materialelor necesare în lecție a fost marea provocare, să mai găsești și ceva bine făcut, e o gură de oxigen. Pentru începători, acul de quilling este unealta de bază. Șablonul cu cercuri de diferite mărimi se găsește la orice librărie, nu e mai mult de câțiva lei, nu e nevoie să cumpărați așa-zise seturi de quilling la suprapreț. Penseta este și nu este obligatorie, pentru începători mai puțin, eu mi-am cumpărat, dar am folosit-o rar.

Nu e cine știe ce SF să faci quilling la școală. Din experiența mea, după câteva explicații, ai cel puțin jumătate din copii care se descurcă sau se ambiționează să se descurce. Reiei explicațiile cu ceilalți, lași filmul să meargă cât timp treci pe la fiecare să îi arăți. Apoi cei care știu și fac repede elementele pot fi solicitați să îi ajute și pe ceilalți și curând lucrurile încep să meargă. Am văzut în anii trecuți că au adoptat destul de repede tehnica, au confecționat felicitări, mărțișoare, și multe din „cadourile“ pe care mi le-au făcut sunt realizate din hârtie răsucită.

Piticii de anul acesta sunt mici. Ori nu au avut încă timp, căci temele de abilități sunt lăsate, pe nedrept, ultimele, ori s-au speriat… Ac de quilling au toți, eu l-am pus pe lista de rechizite, iar curajoșii au trimis deja. Mai jos sunt primele sosite, cinci băieți și o fată care, la 7 ani, s-au descurcat minunat.

quilling forme simple

Nu știu cum s-au aliniat lucrurile, dar și luni, la Atelier, tot quilling am făcut. De data aceasta, având doar doi copii, lucrurile au stat diferit. Plus că aici, în „lumea mea“, am tot ce îmi trebuie, cărți, unelte, iar demonstrația o fac eu. Modelul a fost ales de copii, în ciuda a tot ce le-am arătat că se mai poate face. Ondulatorul de fâșii rămâne la mare cinste, încă îmi amintesc când l-am dus prima dată la grădiniță și au ondulat continuu toată ora. Au răsfoit numerele din Idei creative, cel dedicat Quillingului și cel formelor pentru copii, dar au ales tot din Twirled Paper, cartea mea preferată în domeniu, de la care am și uneltele folosite de copii de atâția ani încoace.

Sper că cele două păsări flamingo au în comun cu realitatea ceva mai mult decât culoarea, însă creațiile le aparțin în totalitate, căci nu mă amestec atunci când copilul lucrează. Au avut nevoie de explicații suplimentare la picioare, căci se îndoia aceeași bandă de hârtie pentru degete, însă, în rest, au urmat modelul. Deși cartea este în engleză, nu au avut nevoie de nicio traducere, absolut totul s-a decis vizual, iar copiii au reușit să respecte foarte bine proporțiile (în engleză le spunea direct cât de lungă să fie hârtia, cât se folosește la îndoitură etc.) Dacă tot învățăm împreună, măcar să o facem pe linie de autonomie și să încurajăm luarea de decizii și rezolvarea de probleme.

Pandemia mi-a cam stricat mie planurile, Atelierul nu poate prinde atâta viață cât mi-aș dori eu, însă m-am simțit minunat să îl văd măcar un pic așa cum mi-aș dori să fie.

quilling flamingo

cusaturi litera X

Litera X – cusături

În ultimele săptămâni de școală mi-am simțit copiii din clasă obosiți. Nu mai au răbdare, deja pentru ei e cam mult la 7 ani. Așa că am restrâns un pic câmpul de oferte și am pregătit teme (mai) scurte și ceva mai puțin solicitante. Asta la prima vedere…

Oficial nu am cusut cu ei, nu cu toată clasa. Neoficial, în școala altfel, am lucrat cu o parte dintre ei, cu ajutorul copiilor mei din seria trecută, care au venit și le-au arătat celor mici ce i-am învățat. Am mai avut o tentativă cu câteva fetițe la activitățile desfășurate cu ocazia „porților deschise“, cu o săptămână înainte de închidere, când iar au cusut.

Tot oficial, scenariul de cusut cu toată clasa implică neapărat încă vreo patru părinți prezenți, ața în ac băgată de acasă, nod făcut. Dacă la începutul pandemiei i-am provocat să coasă un curcubeu, acum am zis să fie ceva simplu: litera X. Cât de greu putea fi să coși un amărât de X??

Pentru că tema nu mai avea caracterul opțional, le-am cerut să ia din trusa logi un pătrat mare și unul mic, să le așeze pe un carton și să le marcheze vârfurile în trei poziții diferite. A doua etapă era perforarea cartonului în punctele stabilite și a treia – coaserea literei, cumva și pentru intuirea noțiunii de diagonală. Pentru că știam că am deja copii care cos pe etamină, lor le-am permis orice variație a temei. Mi-am dat seama că regret acum că nu am încercat să coasem alfabetul… măcar literele care erau alcătuite din linii drepte, cred că ar fi ieșit interesant! Eh, dar ce mai făceam în clasa întâi dacă toată distracția era la pregătitoare??

cusaturi litera X

O treime din clasă a rezolvat tema, ceea ce nu e încurajator, însă măcar e realist. I-am rugat insistent să nu trimită creații la care copilul a aplicat cu entuziasm tehnica mama-mpunge și eu trag, prefer să nu primesc niciuna, să rămână nefăcută, decât să am impresia falsă că pot face această activitate la clasă, toți se descurcă.

Trag speranțe ca, la vară, cei care nu și-au terminat temele, să le lucreze în ritmul lor. Mă gândesc că acolo unde au în continuare acces pe platformele cu lecții, elevii cu ritm mai lent de învățare au o șansă nesperată la o „școală de vară“, iar în toamnă să se prezinte onorabil în clasa următoare. În fond, toți copiii sunt capabili să realizeze o sarcină, dacă le lași atâta timp cât au ei nevoie să o ducă la bun sfârșit. Unii învață să citească în câteva săptămâni, alții în câteva luni, alții nici după câțiva ani de chin la școală nu reușesc, dar cumva la maturitate își iau carnetul de șofer. Problema e dacă avem „timpul“ și resursele necesare să așteptăm fiecare membru al societății să reușească sau îl încadrăm, la momentul X, acolo unde competențele dobândite de el sunt suficiente.

Azi, despre „doamna“…

Se apropie cu pași repezi sfârșitul de an școlar. E prima dată când îmi este extrem de greu să trag linie și să adun, mi-e teamă că acolo unde dă cu minus e prea cu minus, și unde e cu plus, prea pare mult plus, risc să mă las iluzionată. Îmi este greu să rămân și cu picioarele pe pământ și să nu exagerez, nici într-o direcție, dar nici în cealaltă. Încerc, și nu e ușor, să urmez sfaturile prietenilor și să rămân optimistă, să văd partea plină a paharului, chiar dacă e fracție subunitară. Perioada aceasta a fost un fel de rollercoaster și pentru mine suișurile și coborâșurile acestea vertiginoase pe interval scurt mă obosesc îngrozitor.

Vine vacanța și nu știu ce planuri să îmi fac pentru la vară. Am așa o vagă impresie că iar voi sta cu carnețelul după mine să notez ideile care vin când nu te-aștepți, cum să mai rezolvi ici-colo ce părea la început fără soluție. Problema e complicată: parcă te lupți cu balaurii din poveste, tai un cap și cresc trei la loc. Întrebările sunt mai multe ca niciodată. Vom continua online? Vom începe câteva luni, mutăm apoi online? Lucrăm pe grupe? Dacă cu copiii mai mari mai ai o șansă să o scoți la capăt, cu ceilalți… cei mici… nu am nici cea mai mică idee! Până acum singura soluție să îi învăț la clasa întâi scrierea online să e avem mâini robotice conectate la pc, să pot să le „țin“ mâna, plus o cameră mobilă, să văd cum ține stiloul. Și dacă nu mai facem scriere la clasa întâi, căci nu se poate online, ce facem?? Când o învățăm? Ce fac cu ei online…?

Murphy spunea că nu merită să-ți bați capul cu ce nu se rezolvă de la sine. Așa că încerc să apăs pe Stop și să mă gândesc la altele… scenariul clasic, în care ne întâlnim frumos la școală, dar un pic îmbunătățit, căci vom avea platforma școlii și un mod de interacțiune mai civilizat. Abia aștept! Am multe motive. Așa mă pot concentra pe partea de management al clasei, mai exact la capitolul „ce e și mai ales ce nu e doamna“. 

Indiferent că e vorba de grădiniță sau de școală primară, doamna  este profesor/institutor, nu este în niciun caz secretară sau îngrijitoare, așa că nu îi pui pamperșii în brațe și nici nu o întrebi dacă a mâncat elevul în pauză ori dacă s-a descurcat la toaletă în cele 10 minute disponibile, ori poate să îi ceri să-ți reamintească de o întâlnire fixată. Pentru că… nu e treaba ei.

La școală copilul trebuie să aibă deja autonomie și să se descurce în situațiile normale. Trebuie să poată deșuruba un capac la sticlă (deși sunt și unii care le strâng „să nu curgă în ghiozdan“ de nici doamna nu le poate desface), să încheie un nasture sau să lege un șiret. Și dacă i-ai cumpărat trening, asigură-te că știe să închidă fermoarul. Dacă nu știe să rupă un ambalaj, taie-l cu foarfeca, nu-i trânti chipsurile în ghiozdan și când trage vârtos de pungă să le verse pe toate pe jos. Ca să nu mai zic că nu e cazul să-i dai chipsuri când ne chinuim la școală să îi învățăm să mănâce sănătos.

Nu e cazul să ai pretenția să fie a doua mamă, căci fiecare copil are nevoie de una singură, cea de acasă. Doamna trebuie să rămână doamna, obiectivă și corectă de fiecare dată față de toți. Da, se atașează de ei, nu știu pe nimeni care să nu spună „copiii mei“ celor de la clasă și de multe ori apar gelozii acasă. În carantina aceasta, la cât am avut de lucru, mi-au retezat-o ai mei de câteva ori că de „cei“ de la școală îmi pasă mai mult! Și totuși, mi-e dor de ei, îmi sunt dragi, abia aștept să am voie să-i smotocesc și să facem o grămadă mare de îmbrățișat în grup!

La școală avem ghiozdan

Rolul doamnei la școală este să pună copilul în situația de a deveni responsabil. Știți cum pisica își învață puii la litieră, cam așa și cu părinții. Își învați copiii ceea ce ei știu. Dacă copilul nu salută, nu te aștepta să te salute părintele. Dacă părintele nu e responsabil, de unde să învețe copilul să fie punctual și să nu își uite cele necesare?

Prima ocazie pe care o văd este făcutul ghiozdanului (combinat, dacă vreți cu transportarea acestuia la școală). Dacă nu le-aș fi trăit, aș zice că sunt basme, dar „mi s-a atras atenția“ că nu e vina copilului că nu a tras linia folosind rigla la evaluare, ci a mea, că nu am căutat în ghiozdan să i-o scot! (La 10 ani.)

Nu-mi amintesc să-mi fi făcut mama ghiozdanul, dar nici eu nu l-am făcut copiilor mei. Și acum, când pleacă în excursii, își pregătesc singuri. Când și-a bătut joc de „atribuție“, s-a trezit că plouă și e frig și nu are decât tricouri și pantaloni scurți, așa că s-a îmbrăcat cu trening de fată ca să nu dârdâie. Trist, nasol, dar data viitoare a avut ce trebuie. Poate că nu citim suficient de des poezia cu Zdreanță și nu vrem să înțelegem că, dacă nu îi scoatem din zona de confort, chiar și cu lecții mai dure, nu merge.

Să vedem: care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă nu își ia ce trebuie la școală? Doamna se supără, dar vă garantez că, dacă vorbiți cu ea înainte și îi spuneți ce vreți să faceți, va fi de acord. N-ai caietul? Scrii pe foaie, dar mâine vii cu totul transcris pe caiet. N-ai cartea? A doua zi e ascultat fix din ce alții au avut voie să-și noteze și el nu. Este normal să îl asiști, la început, până înțelege ce e orarul, ce are nevoie la fiecare obiect. Însă… el nu se duce la școală să caște gura, trebuie să fie atent la ce se întâmplă și ce se cere.

Am făcut un experiment cu seria din anul acesta, le-am cerut să aducă a doua zi ceva. Apoi ne-am gândit împreună cum să facem să ținem minte. Ne-am făcut un x pe mână. Ai grijă, când te duci acasă și te speli pe mâini, te chinui să cureți semnul… să-ți amintești să-i spui mamei ce să-ți dea! A doua zi am avut un sfert din obiectele necesare. Oricum eu eram pregătită cu toate (optimist!), alții au spus că au comunicat, dar mama a uitat – însă nici ei n-au mai întrebat-o, restul au uitat complet de semn și de ce semnifica. Însă nu era grija mamei să țină minte, ea are destule pe cap, tot ei sunt datori să fie responsabili și să îi reamintească. Poveste lungă, însă când am mai avut situații de acest gen și au uitat (nu doar ei, ci și părinții), au stat și s-au uitat la ceilalți cum lucrează.

Ce teme avem?

Temele sunt o poveste lungă și tristă. Sunt sigură că, de la prima temă dată, fiecare profesor stabilește cu copiii un sistem de notare a acesteia. Fie că faci pe carte/caiet un semn, dacă sunt ale tale, fie că scrii într-un carnețel, pe caiet sau la sfârșitul caietului, în mod sigur tema se notează. Doar că unii… au altă treabă în acel moment cheie. Seria trecută îmi spuneau fetele că pe grupul lor e mereu unul dintre colegi care cere tema și că nu mai vrea nimeni să i-o dea. El se joacă toată ora, nu e atent, nu își notează, și apoi îi stresează pe ei?! Ultima nebunie la modă este să dai temele pe grupul de părinți. Nici nu recuperează bine fiecare copilul de la școală, că sigur se găsește o mămică preocupată să întrebe ce teme avem azi. Și răspunsuri așteaptă de la părinții copiilor atenți și silitori, care sunt conștiincioși și pot da corect tema. Dar de ce sunt ei mai speciali și sacrificați spre binele tuturor? Ia să vedem ce se întâmplă dacă nimeni nu mai dă tema! Este datoria elevului să știe ce sarcini are de rezolvat…

Paranteză: nu se includ aici cazurile medicale și cele justificate de absență (nu cele din seria a plouat, a fost frig, acum a luat mama bilete la mare), când rogi colegul de bancă sau un altul cu care te înțelegi să îți fotocopieze fișele sau să îți dea și ție ce s-a lucrat la școală, să recuperezi. De-asta e bine să ai măcar un prieten adevărat în clasă, nu să faci pe deșteptul să enervezi pe toată lumea, că nu se știe când ai nevoie de ajutor…

A doua situație e aceea în care ești nemulțumit că nimeni nu îți satisface cererea și o suni pe doamna. Nu-i așa? Ea trebuie să știe cel mai bine ce teme sunt de făcut! Îi dai mesaj, o buzzui pe whatsapp, insiști, că doar nu îl lași pe Goe să se ducă cu tema nefăcută, nu? Tu ești părinte responsabil, ce naiba! Doar că nu ești capabil să îți înveți și copilul la fel! Mă bucur că am făcut regulă clară cu „nu mă suni“ (nu merge, stați liniștiți – dar nici eu nu răspund), dai sms, dacă eu consider că mă privește problema, îți răspund, dacă nu – nu. Îmi repet mereu acea strategie de rezolvare a problemelor: definește problema, a cui e? Dacă nu e a ta, să și-o rezolve. Mi-e teamă că nebunia aceasta cu online-ul, cu menținerea claselor virtuale în paralel, ascunde multe capcane, și cea a temelor pândește după colț. Dacă tu ai dat tema în clasă, le-ai explicat-o, le-ai cerut să o noteze, atunci consider misiunea încheiată și orice dialog ulterior pe acest subiect nu face decât să afecteze dezvoltarea autonomiei la copil. Îți dai cu stângul în dreptul, mai pe românește.

A treia situație e aceea în care doamna e o drăguță (eu nu sunt, recunosc) și dă mură-n gură, din proprie inițiativă, temele pe grup. Să zicem că cine știe ce s-a întâmplat și n-ai apucat să dai tema și e vital ca până a doua zi ei să rezolve acea sarcină. Însă tema… se explică în clasă. Nu dai exercițiul 3 și 5 de la 42, rezervi două minute să le citești și să vezi ce e cu ele, preferabil să semene cu ce ai lucrat în clasă, dacă nu și să fie mai ușoare. Dar de ce ai da tu zi de zi temele pe grupul de părinți?! Ok, le comunici când ai nevoie de ceva anume și ți-e teamă că nu au înțeles copiii despre ce material e vorba. Dar în rest?!

Sunt temele vitale sau nu?

Sunt discuții interminabile despre cât de benefice sunt temele pentru acasă și, dacă sunt, cât ar trebui să dureze. La fel de lungi sunt acuzele că temele distrug relația dintre părinte și copil, care se tensionează pe un tărâm pe care cei doi nu prea au ce căuta împreună. Responsabilul cu „făcutul temelor“ este copilul. Dar dacă l-ai crescut împins de la spate în orice situație și el nu are nicio îndatorire, miracolul temelor nu va avea loc și coșmarul vieții tale de părinte de școlar e pe cale să înceapă.

Totuși, consider că greșeala aparține tot profesorilor, pentru că încalcă regulile. De ce evaluezi temele? De ce le dai atâta importanță de parcă toată activitatea se învârte în jurul lor? Lucrează în clasă, temele nu sunt obligatorii, sunt pentru cine realizează importanța lor. Există un procent infim de copii care nu au nevoie de acest exercițiu suplimentar, însă rolul tău e să îi faci să conștientizeze că e în beneficiul lor să lucreze singuri și să nu trișeze – adică să îi scrie părintele tema, să fie „bine“. Și dacă știi că copilul merge la after, verifică atent dacă nu cumva i se scrie rezolvarea pe tablă și el o transcrie în caiet, fără să știe despre ce e vorba, dar are tema „făcută“, căci în cazul acesta părintele plătește cai verzi pe pereți și ești singurul capabil să îi sesizeze situația.

De ce trebuie să fie tema făcută fără nicio greșeală?! Personal nu am nicio satisfacție când văd o temă impecabilă, pentru că nu pot să nu mă gândesc câte pagini au fost rupte, de câte ori a scris același lucru pe alt caiet până a trecut pe „curat“, unde a greșit și ce nu a înțeles de fapt, câte chinuri se ascund în acea perfecțiune sau… ce părinte responsabil a contribuit. Singurul moment în care chiar mă simt bine e când acest rezultat apare în clasă, la o evaluare, la muncă independentă, la o dictare. Atunci poți să te bucuri tu, ca profesor, că acel copil a reușit. În rest… numai de bine. Nu a făcut tema? Găsește soluții. Teste fulger din temă, întrebări rapide care îți arată clar dacă a muncit cu adevărat. Și sunt isteți foc, după ce se dau un pic cu capul de pragul de sus și realizează cum stă treaba, nu se vor mai fofila de la teme.

Ca să închei, ce e doamna?! E de toate, să fie acolo, că doar de-asta e plătită, nu? E om, are limite, are un nivel mai mic sau mai mare de toleranță, și cu siguranță îi datorezi respect. Nu este la dispoziția ta zi și noapte doar pentru că tu consideri că îți poate rezolva o problemă.

Și pentru că azi e 5 Iunie, La mulți ani! tuturor celor care dau în fiecare zi o părticică din suflet copiilor veniți la școală și dornici să învețe. La mulți ani educatorilor, învățătorilor, profesorilor, tuturor celor care nu renunță să încerce, zi de zi, să producă o schimbare. Așa înțeleg eu învățarea: tot ceea ce faci trebuie să creeze o cale! 

Fabuloasele manuale 3D „lansate“ azi

Azi, când am deschis la 16:00 trecute fix invitația din mail primită de la EDP pentru a vedea ce n-a văzut Parisul, manuale 3D în România, mi-am dat seama că îmi va fi imposibil să scriu, obiectiv, un articol. Acum vreo 2000 de ani, Tacitus spunea că el a scris „istoria“ sa fără ură și părtinire, deși mulți au spus că o istorie mai părtinitoare decât a lui nu a scris nimeni. Așadar, nu e că am ceva personal cu EDP, ci am cu o mentalitate învechită de monopol în detrimentul consumatorului.

Vorbesc aici de consumatorul de produs educațional, elevul și familia lui, apoi profesorii de la catedră, iar în interesul lor piața trebuie să fie liberă și corectă. Pentru noi mai e mult până departe, încă nu am uitat experiența de acum câțiva ani când colegi de facultate din țară m-au sunat să mă felicite pentru manualul meu și să-mi spună cu tristețe că de la nivel de inspectorat/partid aveau indicații să ia un altul. N-am uitat atunci nici experiența manualului digital pe care l-am descris la milimetru și pentru care mi s-a spus frumos că nu există buget, să simplific, să tai, nu face nimeni programare dedicată, simulări 3D, să croșetez ceva pe șabloanele existente și să rămân în limitele financiare stabilite. Singura alinare a fost încurajarea că va veni o vreme când voi avea la dispoziție ceea ce îmi doream eu atunci.

În preajma Paștelui am primit de la unul din părinții din clasa mea o recomandare de site. Și-a dat seama cât de greu îmi era totuși să iau resursele în engleză și să le traduc pentru copii, așa că site-ul acesta ar fi trebuit să îmi ușureze un pic munca, căci era în limba română. Contul urma să fie gratuit până la sfârșitul anului școlar. Personal parcă am scăpat în țara bomboanelor și acadelelor, am zăcut efectiv pe site cu orele, aplicațiile de istorie și anatomie au fost preferatele mele. Eu încă nu știu cum predau istorie unii colegi mergând fără hartă la clasă, nu mai zic de prezentări, imagini, filme, simulări… Anatomia, descrisă și la nivel de celulă – o altă pasiune a mea. Dar am continuat cu chimie și fizică, ce-mi mai aminteam sau ce voiam să aflu și eram în extaz. Elevul din mine de acum niște zeci de ani găsea în sfârșit ceea ce și-a dorit în anii de școală.

Pentru cei care mă urmăresc, știu că am un „pitic“ cu manualele digitale. Am tot scris despre ele. Chiar zilele trecute m-am oprit la manualele EDP de pe site-ul oficial cu manuale și, din ceea ce am încercat să aflu până acum, manualele digitale nu au fost pe site, ci doar manualul clasic, dar în format electronic, adică să poți vedea paginile pe ecranul dispozitivului (există încă o mare confuzie între manual în format electronic, cum sunt ebook-urile, și manual digital, care oferă prin aplicații dinamice și interactive o experiență de învățare).

Când am citit prima dată titlul evenimentului cu care EDP se lăuda pe toate canalele, cum că prezintă în premieră manualele lor 3D, am rămas blocată. În naivitatea mea optimistă mi-am închipuit că au renăscut ca phoenixul din cenușă și după manualele catastrofale de acum 3 ani, când au impus monopolul, ne dau acum lecții și de digital.

Așadar, așa cum reclama e sufletul comerțului, am aflat cum (în două ore, apoi trei din cauza probabil a momentelor publicitare) poți deveni un profesor excelent. Istoria are tristul obicei să se repete și ceea ce a simțit pe pielea lui Ceaușescu la balcon în dimineața zilei de 22, când mielușeii lui au început să latre, au simțit și organizatorii acestui eveniment. După luni de frustrări, oamenii voiau să vadă, concret, ce li s-a promis, materiale clare pentru toate ciclurile, de la preșcolar la liceu. Am fost luați metodic de urechi și puși la colț, dacă nu ne place să ne găsim altceva de făcut, e gratis, da? Ce pretenții avem?

Ca lecție de viață, eu știu că nimic nu e gratis. Totul are un preț, chiar dacă e scris mic. Poate prețul a fost construirea rapidă a unei baze de date cu profesori interesați, la care să le vinzi ulterior un curs pe bani. Dar nu vă amăgiți că a fost gratis.

Mai mult, ni se promitea repetitiv și bulinuța de cumințenie, adeverința de participare cu care momești oamenii, căci lupul schimbă greu năravul, mai bine să fie acolo hârtia, că nu cere de mâncare. Bine că e electronică și nu taie un copac pentru ea, căci nu are valoare nici să (știți voi, nu zic). Oamenii care chiar vor să învețe ceva nu așteaptă să li se dea hârtia și să fie pe lista de prezență la o activitate.

Să mai zic că interacțiunea cu publicul a fost jalnică? O „emisiune“ gen teleșcoală, al cărei ridicol l-au simțit mulți după ce în această perioadă experiența interacțiunii online e la cu totul alt nivel. Un chat la mii de oameni e o porcărie, nu înțelegi nimic, cu toate eforturile am reușit să urmăresc și să îmi dau seama că nu sunt singura care considera, mai ales în prima jumătate de oră, o pierdere de vreme. Apariția doamnei ministru a pus paie pe foc, oricum mai toată lumea cu bun simț de la catedră vede roșu în fața ochilor când apare.

Câteva (mai multe) concluzii după evenimentul „fabulos“ de azi, care parcă era licitație: Suntem 3000! Putem mai mult! Pe cine mai chemați? (Nu am căutat citatul exact, nu mă țin nervii, mi s-a părut jenant.)

Cantitatea e sufletul comerțului

  • ne batem în continuare cu pumnul în piept pe cantitate – au intrat aproape 8000 și au rămas spre final 5000; problema pe care și-ar pune-o cineva interesat e de ce au plecat cei 3000; tu când le spui tuturor, de la nivel de minister că gata, grijile lor iau sfârșit, avem manuale 3D, nu îți permiți să le vorbești oamenilor arogant.
  • punctualitatea este un principiu relativ la români. Pe Carol I l-a scos din minți obiceiul și EDP ne-a arătat că e românească până în adâncul sufletului.
  • gafele au curs una după alta, de la „manuale de la grădiniță până la liceu”, știut fiind faptul că, până la clasa întâi, avem doar auxiliare, la „conținutul valoros al manualului de geografie de clasa a VI-a“, la care m-a umflat râsul, mi-am amintit cum Turnu-Măgurele se mutase în amonte pe Dunăre până la Porțile de Fier, dar nici Marea Moartă nu mai era la locul ei și multe altele…
  • calitatea sonorului în prezentare a fost jalnică. E clar că unii nu au fost pregătiți, sau colajele inserate nu erau prelucrate la același nivel. Oamenii s-au plâns, dar erau ironizați că nu știu să dea mai tare. Era pe maxim, dovada a fost că în momentul în care cei doi prezentatori au intrat, am dat urgent încet.
  • total neinspirată alegerea fizicii pentru demonstrație, puțin aprofundată la noi (chiar dacă este unul dintre domeniile foarte bine reprezentate). Puteau alege orice altceva, mai accesibil tuturor, ceva de cultură generală. Dar nu mai contează. Învățătorii protestau, voiau să vadă ceva pentru elevii mici. Ca să nu mai zic că nu am asistat la o „lecție“, ci la pregătirea materialului necesar uneia. Nu am înțeles ce se întâmplă cu testele… Cum verifici ce au făcut elevii? Cum le transmiți feedback?
  • finalul a fost trist. Organizatorii au reacționat prost la criticile primite (vorbesc de cele pertinente, nu de mizeriile care s-au strecurat pe-acolo), nu au avut niciun moment inspirația să realizeze că atitudinea și abordarea nu erau potrivite pe timpul și nervii unor oameni care se străduiesc din martie să se descurce cum pot, fără niciun ajutor, cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziție și căutând orbește soluții. Mulți au intrat sperând nebunește că MEN și-a asumat în sfârșit îndatoririle și oferă tuturor instrumente de lucru. Practic a fost prezentată o platformă cu resurse foarte bune, utile în cele mai multe cazuri.

Mozaik Education

  • în realitate, nici EDP și nici MEN nu au creat nimic; platforma Mozaik Education are o istorie îndelungată în Ungaria și funcționează pentru a satisface cerințe educaționale în vreo 40 de țări. Cum? Democratic. Ai cont, plătești abonament, iei ce ai nevoie. Opțiunile sunt fabuloase. Doar că… nu este proiectată să răspundă cerințelor specifice ale învățământului românesc și programelor noastre de studiu. Cine crede că le va găsi acolo în ordine, pe toate, fix când ai nevoie, se amăgește.
  • platforma oferă însă niște opțiuni extraordinare și luându-ne ochii cu acestea, EDP ne-a arătat de fapt ce putem să facem cu manualele lor, și așa praf: să le facem noi pe înțelesul elevilor. Dacă nu cumva am înțeles eu greșit, ei au făcut parteneriatul, au pus acolo pe platformă manualele EDP, iar rolul profesorului e acum să caute aplicațiile potrivite și să le insereze, ca pictograme, în manual pentru a avea manuale 3D la dispoziția elevului. Mi s-a părut jignitor modul în care ni s-a explicat că secretul manualului 3D stă în aceste pictograme pe care, dacă apeși, vezi 3D structura pământului (ca în exemplu). Ca și cum de opt ani de zile de când facem manuale cu componentă digitală, nu am văzut iconițele…
  • revenind la Mozaik, ceea ce povesteam la începutul articolului se referea la ei. Nu știu cât de profund e parteneriatul cu EDP și MEN, dacă implică abonamente la nivel de școală, sau licențe oferite profesorilor și elevilor care au adrese @școalanr.ro. Sau poate sunt interesați de catalogul lor electronic. Însă sunt foarte multe lucruri utile.
  • ce pot să spun e că oamenii au un produs de calitate, la care au muncit și pe care acum îl vând. Cumpără cine are nevoie, însă speranța mea cea mare e că nu se va impune, cu titlul de monopol. Pentru a putea oferi o experiență de învățare deosebită, varietatea e principala condiție și pe orice piață concurența cinstită nu face decât să crească nivelul calitativ al produselor. Atunci când știi că cel mai bun câștigă, muncești și investești să fii tu acela.

Noi să fim sănătoși, să nu ne mai consumăm atât și să nu uităm că ce nu ne dărâmă ne face mai puternici. Nu știu cum vor evolua lucrurile, însă dacă se va realiza vreodată acea platformă unde elevul să intre să acceseze lecțiile, să învețe singur, având nevoie redusă de asistență din partea unui profesor în carne și oase, vom avea în sfârșit o cernere a resursei umane în învățământ. Cei care se fac că muncesc, care citesc ziarul la catedră, necalificați de toate tipurile, nu își vor mai găsi locul în această lume.

Magneții și școala online

Lecțiile de științe despre magneți, indiferent de nivelul de vârstă căruia ne adresăm, nu se pot face fără experiment. Cel puțin așa credeam, până când am văzut că la gimnaziu și liceu orice lecții de știință se pot face fără experimente, chimia mai ales, așa că ce să mai vorbim de fizică?! Și la liceu, pe profil de științe, e tare greu să faci măcar un experiment! Mă gândesc cu tristețe acum cât de încântați erau copiii mei de experimente în anii trecuți și că acum, la gimnaziu, doar vor auzi de ele sau cel mult le vor vedea proiectate pe un ecran, deși nici de asta nu au prea avut parte…

Prima lecție cu magneți la clasa pregătitoare a fost în toamnă, când am organizat un mic atelier de științe aplicate. Am povestit atunci despre experimentele făcute și așteptam cu nerăbdare să ajung să am ocazia să ne jucăm toți. Erau planuri multe, care s-au dus pe apa Sâmbetei. Așadar nu mi-a rămas decât să explic online cum să organizeze părinții acasă o lecție experiment din care cei mici să rămână cu câteva idei clare despre magneți, pentru că a le arăta eu de dincolo de ecran doi magneți care se atrag nu însemna nimic. Am căutat filmulețe informative, să îi ajut pe îndrumători să aibă o idee cam ce ar trebui să se întâmple. Știu că e greu, însă unele activități necesită pregătire, așa cum și profesorii își pregătesc zi de zi lecțiile (sau, în cazul unora, așa ar trebui). Pot doar să îmi imaginez efortul necesar și enorma motivație intrinsecă pentru a da curs unor astfel de propuneri, pentru că, în cele din urmă, o faci pentru copilul tău.

Pentru a organiza lecția, am recomandat să se pornească de la magneții din casă, menționând că magnetita este un minereu natural (descoperit acum peste 3000 de ani de chinezi, primii care au inventat și busola, aș spune prima aplicație practică a magneților, după cea populară de a găsi acul din carul cu fân). Cu ajutorul unui magnet (nu contează cât de mare), urmau a fi căutate obiectele care sunt atrase și cele care nu sunt influențate de atracția magnetului. Sarcina de lucru a copiilor: să realizeze un tabel în care să noteze, pe măsură ce testau, rezultatul.

Lucrez mult cu tabele, în orice ocazie, mi se pare că astfel e mult mai eficient decât făcând din joi în Paște o lecție despre organizarea datelor. Puteți să-i spuneți și lecție integrată cu comunicarea în limba română, căci nu e ușor să scrii. Listele le corectez, la nevoie, în Paint, iar când returnez tema văd și ei greșelile. Cum aproape am terminat alfabetul (x, k, q, w, y mai lipsesc) misiunea nu a fost una foarte dificilă.

După ce am terminat cu interacțiunea dintre corpuri și magneți, am trecut la cea între doi magneți. Contează mai puțin acum care este polul nord și polul sud al unui magnet (dacă nu ai unul deja marcat, e mai greu de aflat), e important să știi că se atrag cu polii opuși și se resping cu polii identici.

Despre întrebuințările magneților în viața de zi cu zi nu am cerut feedback, sper doar că au discutat cât mai multe, căutând în casă unde avem magneți și la ce folosesc. Și filmulețele pe care le-am descoperit pe youtube conțineau o sumedenie de idei, pentru completare.

Am adăugat și filmulețele pe care eu le-am realizat, de la experimente cu pilitură de fier, unde aceasta se orientează conform undelor de câmp magnetic, diferite și ele în funcție de forma magnetului. Sunt printre cele mai spectaculoase experimente de la școală și le-am reamintit și de experimentul de astă-toamnă, cu tonner de imprimantă diluat în alcool și magnet. Acolo unde au avut materialele, le-au reluat acasă.

„Tema“ lecției a fost realizarea unei jucării care să „funcționeze“ cu ajutorul magneților și cea mai practică a fost deplasarea unei mașinuțe. Pui un magnet pe mașinuță, un altul în mână, potrivești polii identici și încerci să îi combini. Dacă magneții sunt suficient de mari sau de puternici dezvoltă forța necesară pentru a deplasa mașinuța.

Însă soluțiile lor au fost dintre cele mai ingenioase, așa am avut parte de un labirint magnetic, prins pe sticla unei mese, dar și de o minunată improvizație de teatru cu figurine, folosind același principiu. Am putea să le spunem marionete, căci sunt mișcate cu mâna, dar de data aceasta firele chiar sunt invizibile. Un minunat exemplu de activitate integrată, bonus și creativă.

N-aș ști să spun de ce magneții, dintre toate experimentele (exagerez, cele de optică sunt preferatele mele!) au atâta farmec. Cert e că, după atâtea filmulețe și demonstrații, mi s-a pus pata că vreau un set de magneți marcați și neapărat unul potcoavă. N-am prea găsit ce căutam, ba nu era pe stoc, ba nu era în buget, dar am ajuns într-un final la setul cu magneți de la Learning Resources. Și, pentru ca tacâmul să fie complet, l-am combinat și cu plastilină magnetică. A sosit, l-am dezinfectat și am trecut la joacă. Cipsurile din set au o sârmuliță pe muchia exterioară, de aceea sunt atrase, deși ele sunt din plastic. Bile magnetice n-am avut niciodată. Nu dau pe-afară de fericire că magnetul potcoavă este atât de mic, însă cei doi circulari și dispozitivul cu bețișor pentru a demonstra levitația magnetică e de milioane, numai bun pentru decor la birou în loc de un perpetuum mobile.

Vine 1 Iunie… poate vă gândiți la ceva util, care nu are neapărat roți sau imită vreun personaj celebru. Mai jos am adăugat câteva seturi simpatice, mai ales pentru copii, din aceeași serie cu al meu. Pentru preț, dați click pe poze.

TOBAR Plastilina inteligenta magnetica  Learning Resources Set STEM - Forta si miscare

Primul îmi făcea cu ochiul, căci avea acea tăbliță labirint, însă poate doar dacă mai aveam eu copii mici să se joace cu el merita investiția. Al doilea era ok pentru nevoile mele de la școală, dar și pentru copiii care vizitează atelierul și au ocazia să experimenteze. Plastilina am luat-o din pură curiozitate, am experimentat probabil ce simt copiii jucându-se cu slime, doar că acesta e magnetic și „mișcător“. La ultimul set e pe listă mi-a plăcut descrierea, util pentru lecțiile de forțe și mișcare, deși aici nu e atât de greu să ridici copiii în picioare și să improvizezi toate experimentele. Oricum ar fi, dacă tot ne chinuim să învățăm „modern“, prin descoperire, nu ai cum să o faci dacă nu pui mâna pe ceva să vezi ce se întâmplă.

Manuale digitale apărute peste noapte pe net

Trebuie să încep prin a-mi cere scuze pentru că am scris fără să verific sursele. Publicam un articol săptămâna trecută în care acuzam onorabilul minister al educației că a creat acum doi ani niște minunății de manuale pentru clasele întâi și a doua la care nu a catadicsit să realizeze și manualele digitale. Da, e vina mea, că în cazul acestei afirmații trebuia să intru din nou pe siteul oficial cu manuale și să verific dacă nu cumva îi acuz pe nedrept.

Nu, nu m-a tras nimeni de urechi, dovadă că și cei care lucrează în domeniul educației și mă citesc aveau aceeași informație, însă azinoapte, undeva pe la vreo două, aveam eu treabă cu un manual de clasa a II-a, să caut ceva… Și, ce să vezi, cu ochii cam înlăcrimați, de stat prea mult la ecran în ultimele două luni, fără spor de ecran, că nu se dă decât parlamentarilor să joace solitaire (Aurelia K., bună replica!), mă străduiesc să dau click în partea de jos, pe „varianta tipărită“. Nu de alta, dar știam că, dacă nu nimeresc, mai am apoi o fereastră de închis, cu mesajul că nu ai versiune digitală.

Ei bine… am dat click aiurea, și mi s-a deschis minunea! Există manuale digitale pentru manualele EDP publicate acum doi ani! De fericire, fix la cafea, de dimineață, îi dau mesaj colegei mele. Doar ce a terminat alfabetul la clasa întâi, sunt sigură că voia să afle. A fost tare simpatică, dilema era când le-au pus… Noaptea, ca hoții, când să le pună?

Cu ocazia aceasta am învățat și eu ce e acela manual digital, căci ne-a arătat ministerul cum se face. Azinoapte nu văzusem iconițele de navigație (mici, jos, în dreapta), însă puteam da pagina și m-a impresionat foșnetul digital. Fără el pierdeam senzația! Cum să le văd?! Eram varză de oboseală, se suprapunea banda aceea neagră peste toolbar-ul de la calculator, și al meu plin cu iconițe, cine să se mai prindă care pe unde?? Nu am rezistat ca la varianta de mai jos să trec prea mult mai departe, căci „Bine e la noi acasă“, de Emilia Căldăraru, mi-a transmis direct mesajul că e timpul să mă culc. Înregistrarea, disponibilă aici, impresionează prin lectura deosebită. Nu că sunt eu cine știe ce cititor, dar nu sunt actor și nu îmi vând vocea. Cui îi place, mă ascultă, cui nu… asta e. Dar, metodic, începi prin a spune frumos titlul și autorul și faci un banal montaj să apară și scris, la început, pe film. TVR, responsabil cu manualele digitale, rezolvă repede problema cu o secvență video cu copii, probabil din arhivele imense pe care le are. Să mai întreb de gdpr, copii, drepturile lor, căci apar aici? Ascultând și altele, m-a luat groaza, dacă ei au impresia că un copil mic poate urmări o informație audio spusă atât de repede…

Am trecut la a doua variantă propusă, care pare ceva mai lucrată, în primul rând că la fiecare literă îți oferă filmulețul demonstrativ de scriere a literei. Bine că au apărut acum, la sfârșit de an, după ce foarte multe colege s-au străduit să se filmeze singure și să le arate copiilor. Însă m-am bucurat să văd iconițele ce indicau tipurile de materiale: pentru static – poza, se deschide imaginea de la cules, dar aproape la aceeași dimensiune ca cea de pe pagină (nu am înțeles de ce trebuie să o mai „mărești“).

Însă jocurile interactive sunt ceva de vis. În primul rând că, din ce îmi amintesc eu din caietul de sarcini pentru realizarea manualului, era interzisă inserarea de linkuri externe. Stupid, e adevarat, nu aveai voie să ai linkuri active, pe care să dai click și să te trimită pe net. Acum am fost șocată să văd că nu numai că sunt pe net, dar mă scoate din siteul oficial dedicat manualelor și mă trimite pe un domeniu privat, manual.zoranpopovici.eu . Inițial mi-am spus whotf is Zoran Popovici, apoi mi-am amintit că, conectat la net, ești la un click distanță de orice răspuns.

Profesionalismul este impresionant, aplicația se numește „Untitled Quiz (Published)“, puteți da click pe imaginea de mai jos dacă ați da alt răspuns decât am bifat eu. Ca să nu vă emoționați, vă spun că steluța aceea nu e Albă ca Zăpada, mi-a apărut mesajul de eroare, am ales să mai încerc, dar de-aici s-a făcut că nu mă cunoaște. În schimb, după ce i-am cerut să afișeze rezultatul, m-a felicitat! Pentru răbdare, probabil…

Nu știu dacă Einstein, după ce a formulat teoria Universului „finit“, a completat-o cu „prostia este infinită“, dar eu am fost curioasă să văd cum se continuă opera la manualele de matematică. Pe pozele de ecran am pus eu coperta, să vedeți la care din ele mă refer. Cel de mai jos e impresionant. Prima dată m-am uitat cruciș și m-am întrebat de ce, Doamne, ai pune grafică decorativă la cotor? Nimeni nu face așa ceva. Mi-am dat apoi seama că nici ei nu au făcut, dar n-au știut să așeze paginile în varianta online și de fapt nu vedem pagina pereche, vedem față și verso. Orice copil învață că pagina de stânga are număr par și pagina de dreapta, impar. Doar știți câte probleme sunt prin culegeri cu această provocare…

Apoi, pentru lecția la care m-am oprit întâmplător și la care toate recomandările metodice sunt să lucrezi cu material concret, ei ne-au dărâmat cu coloanele de operații. Trecem peste „abordarea integrată“, dacă tot ai lecție despre Pământ, Soare, Lună, ce facem noi cu păsăretul din ogradă? Nu am reușit să găsesc, la o răsfoire rapidă, nicio aplicație digitală, la prima vedere „manual digital“ înseamnă că poți da pagina pe net.

A doua variantă pare mai normală și mai aproape de ceea ce s-ar numi „manual pentru clasa întâi“. Apar și ceva materiale digitale, la aceeași lecție ca mai sus, avem două poze ce se pot mări (deși nu văd ce detalii ar trebui explorate, că se văd foarte bine), dar și o aplicație interactivă – creionașul de la exercițiu 1. Am editat print-screenul ca să pot introduce în același cadru, fără să acopăr pagina, și aplicația care se deschide, și coperta.

Și nu, nu sunt impresionată deloc.

Mai jos am pus imagini din cele două manuale digitale pe care le am la dispoziție, variantele muncite, trecute prin licitații și comisii de experți. Primul, de la Editura Edu, care este disponibil și online, la această adresă – poate înțelegeți ce înseamnă cu adevărat să faci aplicații digitale.

Apoi, al doilea exemplu, aceeași lecție, manualul de la intuitext care, din păcate,  nu poate fi accesat online. Mai sunt și altele, dar eu nu am cd-urile și nu vă pot arăta, comparativ.

Am stat și m-am gândit de ce la noi e dezastrul acesta, de ce vrem să controlăm tot? De ce nu putem lăsa piața să hotărască, și cel mai bun să câștige? Elevii ar trebui să primească vouchere să își cumpere manuale, profesorul să decidă ce, în funcție de nivelul clasei la acel moment, și fiecare să aibă cărțile lui de învățare, pe care să scrie, nu să le transmită într-o stare jalnică mai departe. Ce „drag de carte“ să aibă un copil când primește un manual deteriorat, mâzgălit și cu meniul fostului stăpân imprimat în miros?

De ce învățăm atâta în școală cum să ne alegem un manual, care sunt criteriile de comparație, dacă, în realitate, nu ai de unde alege?

În concluzie, țin să mai spun doar că manualul nu este obligatoriu, este un instrument de lucru. Poți să îți faci lecția foarte bine și fără el, dacă ești pregătit. Profesorul de la clasă este, în cele din urmă, cel care poate lua decizia de a nu folosi un lucru dacă îl consideră prost. Da, e enorm de muncă când vrei să nu mergi pe „calea bătută“… Însă cred că e mai ușor decât să spui „Dragi copii, vedeți că manualul nostru e plin de greșeli, lucrați cu atenție și mai bine îmi scrieți dacă aveți vreo bănuială…“

Dragă profesore Einstein - editura Humanitas

Vocea SuperTeach@Părinți – online

Îmi place, recunosc, când printre rolurile pe care mi le-am trecut în semnătura articolelor apare, fără a fi vizibil, cel de reprezentant media. Am cochetat vreo doi ani cu ideea de a da la jurnalistică, mama făcea atac de panică de câte ori pomeneam, până îmi amintesc că i-am anunțat fix de ziua mea la 16 ani că am hotărât ce fac, dau la istorie. N-a ieșit mai bine. Dar viața are un mod ironic de a te pune în papucii pe care ți i-ai dorit și de când există blogul am primit, oarecum neoficial, statutul acesta. Am participat la destule conferințe de presă și ecusonul de „blogger“ e privit… altfel de colegi din presă cu vechime. Însă ei sunt acolo dintr-un simț al datoriei, în timp ce specia mea e diferită, noi punem suflet. Și când e vorba și de evenimente educaționale, lumea se întoarce cu susul în jos.

Zilele trecute a fost a doua conferință de presă online la care am participat, ocazie cu care echipa SuperTeach, văzută astfel, îmi dă acea impresie de normalitate pe care mi-aș dori-o în lumea din jur. Aici parcă imposibilul devine posibil, îndrăznești să speri într-o schimbare. Păcat că trebuie să ieși din bulă… și să vezi în jur dezastrul. Oamenii care s-au strâns aici au în comun dorința aceasta de a face lucrurile altfel, și aș începe cu rugămintea pe care Felix Tătaru, unul dintre fondatori, a adresat-o celor prezenți aproape de finalul întâlnirii: să încetăm să ne mai plângem (că e greu, că nu se poate, că nu avem), să începem să facem lucruri și cei care au acces să fie modele pentru ceilalți. Așa schimbi mentalitățile, așa le arăți altora că se poate și altfel.

Este greu să fac rezumatul unei ore întregi de discuții, însă voi lua, pe rând, câteva dintre notițele pe care mi le-am făcut în timpul discuțiilor despre ceea ce consideră părinții pozitiv în experiența pe care o trăim acum. Chiar dacă eșantionul folosit în cercetare nu este reprezentativ, căci părinții intervievați au acces la tehnologie, iar la ei s-a ajuns prin intermediul profesorilor din comunitatea SuperTeach (adică oameni care își doresc cel puțin să producă o schimbare), cele câteva mii de răspunsuri sosite fac ca concluziile să aibă totuși relevanță.

  • A crescut cu 900% accesarea tehnologiei în învățare, un ritm halucinant, dacă îl raportăm la începutul anului școlar. În general părerea despre activitatea profesorilor s-a îmbunătățit la primele cicluri de școală, dar la liceu și în special la clasa a XII-a s-a înrăutățit.
    .
  • Principala problemă pe care o întâmpină școala online este faptul că în stilul actual de parenting s-a ajuns – aici e părerea mea – la o cocoloșeală excesivă, confundată prost cu dragostea față de copil. Acesta nu mai are nicio noțiune de responsabilitate, nu știe și nici nu e lăsat să afle ce e acela un elev responsabil. Să știi la ce oră ai lecții live, ce teme ai primit, să ți le faci singur la timp, toate fac parte din această conștientizare a responsabilității. În schimb, la noi, temele sunt ale părinților, „doamna“ e bombardată cu mesaje, deși copiii notează tema în caiete și teoretic sunt fizic în clasă când li se explică. Notele sunt ale părinților, „mi-a luat o notă mică” fiind des auzită… Acolo unde vârsta copilului permite, părinții nu ar trebui să facă școala din nou! E ca mersul pe bicicletă, la un moment dat îi dai drumul, preferabil nu la liceu, ci undeva prin clasa a doua!
    .
  • Relația profesor-părinte este una ce s-a transformat radical. Feedbackul a căpătat o importanță extraordinară, iar comunicarea este permanentă. Personal consider că, raportat la clasa mea, relația a luat o întorsătură surprinzătoare, la care nu m-am așteptat. Dacă mi-ar fi descris-o cineva în ianuarie așa cum este acum i-aș fi recomandat o altă planetă unde să se întâmple aceste lucruri.
    .
  • Este de apreciat flexibilitatea relației școală-familie, în condițiile în care dificultățile prin care trece fiecare nu sunt mici deloc. Însă școala trebuie să rămână autoritatea în relația cu părinții, trebuie păstrată viziunea despre educație și aceasta nu trebuie supusă părinților. Aici fermitatea profesorilor și rolul lor de ghidaj nu trebuie abandonat. (Cristina Gheorghe, fondator SuperTeach)
    .
  • Mulți părinți au văzut în școala online autonomie, independență, o învatare accelerata, i-a ajutat să își cunoască copiii și nu vor să renunțe la această formă de interacțiune nici după reîntoarcerea fizică în bănci. Aș spune aici că nici unii copii nu vor acest lucru, e feedback pe care îl am de la piticii mei care, la 7 ani, au văzut în această interacțiune soluția pentru problemele de la clasă. Pe scurt, cu toată înțelepciunea dată de această vârstă, mi-au spus că vor să continuăm să lucrăm așa, deoarece putem lucra mai mult decât reușeam la clasă, eu nu mai pierd timpul cu „liniștea“ pentru că unii copii nu „ascultă“, grupul lor e „cuminte“ și „facem lucruri mai grele“.

Externalizarea învățării poate fi o soluție și pentru școlile aglomerate, prin transferarea în online a unor conținuturi. Lecția în sine, desfășurată în spațiul fizic, se poate transforma radical dacă folosim clasa online pentru distribuirea materialelor, iar apoi, față în față, acestea sunt doar discutate. Imaginați-vă școala fără notițele dictate ore în șir! Și da, unii oameni de la catedră se vor panica, căci ei nu știu să facă altceva!

Nu am stat degeaba și am vrut să știu, în aceste noi condiții, ce facem cu acest curent de opinie conform căruia nu putem muta școala în online pentru că nu toți copiii au acces. Consider că integrarea activităților online în activitatea clasică este un plus de valoare pe care școala îl poate oferi. Cum trecem însă peste criticile părinților că nu acordăm aceeași șansă tuturor copiilor, căci toți au dreptul la aceeași educație, dar nu au aceeași șansă? Nu aș vrea ca măsurile viitoare să fie frânate de aceste limite (urban-rural mai ales). Întrebarea mea avea mare legătură cu modul în care vezi un pahar cu apă. Poți să îl vezi plin pe jumătate sau gol pe jumătate. Poți să îl consideri „plin“ deși are doar câteva picături.

Nu putem frâna procesul doar pentru că unii nu au încă acces. Doar pentru că alții nu au învățat cum. Mergi înainte și îi înveți din mers, ai o vacanță la dispoziție în care să înveți profesorii, să dotezi elevii. Și, așa cum mi s-a răspuns, ar trebui să vedem acea tabletă poposită într-o casă sărăcăcioasă ca pe ocazia vieții pentru acel copil, căci are acces la resurse. Nu au profesori calificați la școala din sat? Cât de greu este să formezi online o clasă cu un alt profesor? Nu am găsit profesor pentru fizică în cătunul pierdut între dealuri? Copilul nu trebuie privat de educație. Fără să vrem s-ar putea să dăm din una în alta, să mutăm acum piesa potrivită și să rezolvăm puzzle-ul. Până la urmă, egalitatea în drepturi și egalitatea de șanse stau în diversitatea formelor de învățare disponibile.

M-am lungit, așa că închei scurt. Aveți mai jos înregistrarea întâlnirii, iar la acest link puteți vedea prezentarea folosită, care include și primele grafice analizate. Raportul complet va fi gata la o dată ulterioară, îl așteptăm, deocamdată îl avem pe cel pentru profesori.

 

 

 

 

 

Distanțare socială în bănci câte doi

Problemele de managementul clasei în cazul în care școala va începe în septembrie sunt unele la care, sincer, eu nu reușesc să văd o soluție, fără să declarăm întâi falimentul sistemului. Pentru că la noi lucrurile nu sunt deloc așa simple ca în occident, unde școlile arată cu totul altfel. Și sunt câteva „mici detalii“ care pot schimba lucrurile radical. În orice formă am gândi acum lucrurile, fără să ia cineva sabia să taie copilul în două nu cred că va fi posibilă rezolvarea problemei.

Momentul în care sala de clasă este împărțită de două sau chiar trei serii de elevi în aceeași zi este acela în care trebuie să decizi să renunți la a spera că poți igieniza eficient. Cam de cât personal de întreținere ai nevoie să igienizezi o școală întreagă în 15 minute la ora 12?? Poate numai dacă bagi dezinfectant pe stropitorile de incendiu din tavan, apeși pe buton și procedezi ca la budele publice care se curăță singure între două folosiri! Altfel – nicio șansă.

Întreb serios, căci tocmai ce trecusem înainte de pandemie printr-o nouă sesiune de concedieri la personalul auxiliar și toată lumea (școlile, adică) sufereau la acest capitol, căci nu mai aveau suficiente persoane la curățenie. Și știu ce înseamnă, căci noi avem una singură, vine pe tura de după-amiază, la ora 2. Pe tura de dimineață nu avem… dacă copiii mici nimeresc pe lângă unul din cele două vase de toaletă (4 în total, fete și băieți), disponibile pentru cei 100 de copii pe serie, așa rămâne până vine ea. Până la 6 spală toaletele și holul, scările, apoi mătură clasele. Să presupunem că spală și toate băncile, seria de dimineață e ok. Dar cea de la prânz??

Soluția ar fi desființarea, odată pentru totdeauna, a învățământului în două schimburi. Habar n-am cum, inventariate localurile de școală disponibile, construirea rapidă a unora modulare (cele din containere), nu știu! Ceva însă trebuie să se întâmple… Și, când fiecare clasă va avea sala ei, poți mări pauzele, să ai timp să îi scoți și afară, poți face program de teme după-amiază, cu profesorul clasei. Lucrurile se leagă singure dacă muți piesa corectă.

Apoi, ajungem la mobilier. Cum vrei tu să faci distanțare socială dacă în clasă ai bănci de câte doi elevi? Un pupitru individual, care să nu fie fixat în podea, nu numai că îți dă voie să mărești la maxim spațiul dintre bănci (atât cât sala îți permite), dar îți dă voie să lucrezi altfel. Băncile nu trebuie să rămână în aceeași poziție. Mă rog, distanțarea impusă aduce noi provocări la categoria „lucru în grup“, însă actul educațional se schimbă radical atunci când ai mișcat prima bancă.

Și bomboana de pe coliva învățământului românesc este numărul de copii la clasă. Am realizat că nu putem înghesui 30 de copii într-o sală mică. Ceea ce „a mers și așa“ până acum, chiar dacă legea avea prevederi clare, nu mai merge, dacă ținem la sănătate, că de educație am văzut că nu ne-a păsat cine știe ce. Nu vreau să mă gândesc ce faci la cei mici de ciclul primar cu 33 în clasă, cum poți, într-o oră, să ajungi să îi auzi pe fiecare. De ce avem o clasă de 33 și nu avem două de 16 și 17? Numărul minim e 15…

E ușor să spui „10 copii în clasă“, întrebare mea e ce faci cu restul? Ei când vin? Și cu cine lucrează?

După buget, coane Fănică…

Așa ajungem la adevărata față a problemei în învățământul românesc, sacrificat mereu și cu buget redus. N-am făcut manuale digitale de calitate, complete, adevărate experiențe de învățare, pentru că… costă! N-am investit în mod real în formarea profesorilor, am închis ochii la nereguli, am înghesuit copiii în clase și am comasat școli, gândind la economia făcută pe termen scurt la buget.

Ca să pui în aplicare cele de mai sus, să transformi radical școala românească, ar fi nevoie să găsim în primul rând niște oameni independenți politic, capabili să ia decizii, să taie și să spânzure dacă e cazul și să nu poată fi șantajați în niciun fel… așa cum se bucură judecătorii de inamovibilitate.

Gândiți-vă că dintr-o școală, ca să elimini schimbul al doilea, nu trebuie să faci două, ci cel puțin trei, ca să reduci și numărul de copii la clasă. În aceste condiții, finanțarea per capita explodează. Apoi, dacă dintr-o clasă de pregătitoare faci două, îți trebuie al doilea învățător. Noi cu greu acoperim toamna locurile libere cu ajutorul pensionarilor… ia imaginați-vă ce înseamnă „dublu“ – dublu probleme, cu siguranță!

Putem construi școli în 3 luni? Putem forma profesori în 3 luni? Chinezii au făcut un spital în 5 zile. Noi ce putem face? Comportându-ne ca racul, broasca și știuca cu sacul învățământului românesc, nimic. Sper că suntem pregătiți să plătim prețul unei lumi noi.

mozaic colaj coji oua Paste

Mozaic din coji de ouă vopsite

Când am pregătit în martie „bagajul de urgență“ la școală nu mi-a trecut prin cap nicio secundă să le dau materiale și pentru activitățile de arte și abilități. Mor de ciudă, căci aveam ace de quilling și hârtie, plastilina… Să găsesc proiecte pe care le pot face acasă, în condițiile în care „nu ieșim afară“ a fost poate cea mai mare provocare. De Paște, curățând primele ouă, mi-a venit ideea mozaicului din coji. Abia așteptam să înceapă școala și să le dau, am zis să nu exagerez să postez tema a doua zi de Paști, căci totuși… frigiderul era deja plin, să le priască oamenilor cozonacii. Se pare că ideea nu a fost prea bună, căci se cam duseseră ouăle și, deși miercuri, nu prea mai era materie primă.

S-a găsit însă. Tema a presupus realizarea unui colaj folosind bucăți de coajă colorată. Ideal ar fi fost un mozaic, din cât mai multe culori, dar era culmea să am cerințe de acest gen. Anul acesta eu am făcut ouă doar violet și roșii, cum să pui condiții? Aveam încredere în copii. Le-am recomandat să curețe oul cu grijă, să nu rămână albuș pe coajă, apoi se mărunțesc (nu foarte tare, bucăți cât o unghie), se stabilește tema (flori, insecte, căsuțe etc.) în funcție de culorile disponibile și se schițează ușor cu creionul formele pe hârtie. Se adaugă aracet pe foaie și se lipesc una câte una bucățile de coajă, nu se răstoarnă pe foaie. Pot fi ajustate la nevoie. Se lasă la uscat măcar o zi și se fotografiază la lumina zilei.

Pentru copiii mei, o parte din ei agitați și plini de energie, este un exercițiu de răbdare. Le-am arătat imaginea unui mozaic pentru a avea cât de cât o idee ce trebuie să iasă, și chiar dacă acestea sunt realizate de regulă din piatră colorată sau faianță, putem improviza din orice, chiar și bucățele mici de hârtie colorată (urmează…).

Ceea ce îmi place la lucrul acesta individual e că nu se pot uita la „vecinul“ să vadă ce lucrează și să imite. Trebuie să vină cu o idee a lui. Unii au căutat căi mai simple de a rezolva tema, alții au avut grijă de fiecare centimetru pătrat.

mozaic colaj coji oua Paste

Avem un dinozaur, dar și un mare ou, probabil tot al lui. Îmi plac soluțiile ingenioase mai ales acolo unde culorile nu au fost generoase. Sunt teme și mai puțin înțelese, însă toate meritau să fie admirate, pentru că sunt muncite, unele dintre ele de copii pentru care acest exercițiu poate fi comparat cu o probă olimpică, raportându-l la ceea ce pot ei în mod curent.

Nu știu cum percepeți școala online, însă în ceea ce privește relația mea cu ei, la începutul unui drum lung de cinci ani, mi s-a dat o șansă nesperată de a-i cunoaște și altfel, de a afla mai multe despre ei, de a-i provoca să văd dacă pot trece limitele acestea pe care le văd eu. Bucuria pe care o am de câte ori câte unul continuă să alerge deși eu trasasem linia de finish este enormă și sunt sigură că la școală, în spațiul și timpul pe care îl împărțeam, nu aș fi avut această șansă.