zilele saptamanii responsabilitati

Responsabili și responsabilități în clasă

Amintirile din viața de școlar se întorc mereu la momentul în care erai elevul de servici. Înainte de revoluție, ferească sfântul să uiți acasă buretele și fața de catedră. Primul nu trebuia uitat nici la școală, căci era o vânătoare continuă de bureți de la o clasă la alta. Doi oameni care ștergeau tabla, udau florile, îi tocau pe ceilalți mărunt să arate că sunt bine crescuți și nu trăiesc în cocină, deci să-și adune mizeria de la bancă… Mi s-a părut cam mult. În plus, nu țineam minte niciodată cine urmează. Și noi nu ne mutam din bănci ca acum.

La clasa mea, unde schimbatul locurilor era ceva la ordinea zilei, în funcție de activități, să mențin un algoritm al perechilor de servici era prea mult și inutil. Așa că la începutul fiecărui an le-am dat un tabel în care să se treacă singuri când vor să își îndeplinească atribuțiile. Așa știau mereu că lunea un anumit grup se ocupă de hamsteri, plante, tablă, curățenie și ce mai era nevoie. Avantajul de a avea 4-5 elevi de servici era că tabla (atunci când uitau de ea) era ștearsă foarte, foarte repede. Am avut și norocul să am o tablă imensă, sper să o am în continuare. În acest mod îi țineam cumva și „în priză”, fiecare avea pe parcursul unei săptămâni ceva de făcut.

Ca o paranteză, dacă încă aveți table clasice, cu cretă, eu am recomandat bureții folosiți pentru spălarea mașinilor, aceia mari de tot. Au rezistat cu brio doi ani, chiar dacă s-au mai turtit, ceea ce clasicii bureți școlari nu ar fi reușit. La Andrei la școală am văzut că foloseau pentru ștergerea tablei (probabil și ca să nu se murdărească) un mop cu burete. Dar erau mai mari copiii.

La pregătitoare nu merge completarea tabelului de către elevi… așa că voi profita ca în prima zi să aranjez băncile în 5 grupuri. Se vor așeza cu siguranță după prietenii, așa că aceste grupuri vor fi și cele cu responsabilități. Și pentru că nu are sens să le scriu numele, voi lipi o poză a fiecăruia. Seria trecută, în primele zile, i-am fotografiat la rând pe toți, cu telefonul, am aranjat pozele pe o coală A4 și am rugat părinții să o printeze color vreo 10 bucăți. Am avut fotografii pentru bibliorafturi, pentru agende, pentru panou, pentru tot ce ne-a mai trecut prin cap să facem și era amuzant să avem poze. Acum, că sunt mici, sigur vom avea pe biblioraft, suportul de creioane, cutia cu rechizite, panoul de prezență, bulinele de vot, panoul cu sărbătoriți… și nu mai număr, tot vreo 10 bucăți minim. Dacă faceți un calcul – și nu puneți și munca voastră, iese cam la 10 lei. Dacă le cereți la fiecare câte 5 poze tip buletin – 300 lei pe puțin. Rezolvi o problemă și faci puțină economie, din acei bani se poate lua ceva ce chiar nu se poate înlocui la clasă.

O a doua problemă pe care am încercat să o rezolv a fost cea a necunoașterii cititului. Cum să le cer să știe în ce „zi“ dacă ei nu o pot citi? Și atunci am căutat o imagine care să aibă cât de cât legătură cu prima silabă. Era frumos să merg pe tradiția romană, care consacra fiecare zi a săptămânii unui zeu… dar într-o clasă cu 4/5 băieți nu vreau să pomenesc zeul războiului. Apoi Mercur sigur nu avea nimic în comun cu ei. Planetele… nu știu ei să le diferențieze ca să le folosesc, dar merg ca idee pentru copii mai mari. Ideile mele le vedeți, dacă aveți alte sugestii, le aștept. Voi încerca și cu copiii, dacă au ei alte propuneri, să le schimbăm. Întâlnirea de dimineață va fi cu siguranță un moment care ne va ajuta să le învățăm și să se obișnuiască și ei cu ce au de făcut. Mă gândesc să folosesc aceleași pictograme și pe calendarul naturii, să menținem linia.

Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Așezarea băncilor în clasă

Prima zi de școală, mai ales atunci când e chiar prima-prima zi este extrem de importantă. Prima impresie pe care le-o faci copiilor rămâne, așa că trebuie să te gândești un pic mai bine la ea. Dar toate cele de mai jos sunt valabile în momentul în care ai posibilitatea de a organiza cât de cât mobilierul, și aici mă gândesc fie la spațiu, fie la tipul de mobilier.

O să încep cu o paranteză… La noi la școală s-a adus mobilier nou. Care o fi logica după care în secolul al XXI-lea, când ne dorim o școală modernă, comanzi pupitre de două persoane? Doar pentru că o astfel de bancă e mai ieftină decât două individuale? Știu, pentru că… de achiziții se ocupă tot felul de neisprăviți încuiați, care se uită doar la preț și nu gândesc în perspectivă și nu au nicio treabă cu spațiul educațional.

Așezare frontală

Să pui băncile înșirate una în spatele celeilalte mi se pare cea mai tristă așezare, eventual și pe șiruri câte una. Am evitat-o cât am putut, dar este utilă. De exemplu, la teste, patru rânduri de câte cinci bănci, bine risipite în clasă, erau foarte practice. Copiii deja știau, când aveam o lucrare anunțată le mutau singuri. Și… mai foloseam așezarea aceasta ca monedă de șantaj. Dacă se ajungea la „comunicare excesivă“ și neatenție, separam instant băncile. Altfel le uneam câte două măcar, chiar dacă cu fața spre tablă.

Așezarea respectă relativ recomandarea ca lumina să „cadă” din stânga pe caiete, probabil valabilă din vremuri în care lumina naturală era singura sursă pe lângă o lampă chioară și când stângacii erau obligați să scrie cu dreapta, ca să le pice lumina cum trebuie. Acum, când poți suplini cu brio necesarul de lumină, nu mai e musai necesar.

Referitor la așezarea în perechi, normal că e foarte fain să îți alegi singur cu cine stai în bancă și, dacă reușești să nu stai de vorbă pe alte subiecte, viața la școală e foarte plăcută. Am avut însă și „perechi“ explozive, nu acceptam sub nicio formă să stea împreună după ce avertismentele deveneau inutile. Am avut și altele declarate de ei și, nu știu cum se făcea, dar când împărțeam grupurile de lucru nimereau împreună 🙂 . Total „întâmplător“. Protestau vehement, dar m-am străduit să le explic că vor crește și nu își vor alege ei colegii de birou sau cei de echipă. Nu te poți duce la șef să îi spui că tu nu-l placi pe Gigel și nu lucrezi cu el, că te concediază pe tine. E important să fii inteligent, să găsești un mod de a îndeplini sarcina, să fii politicos, că nu te obligă nimeni să ieși la bere cu Gigel după ce termini. Culmea, am avut o astfel de pereche care, după un circ de zile mari, bullying și discuții în grup cu părinții, au ajuns chiar să se accepte și să se ajute fără să fie obligați.

Așezare în U/semicerc

Am ales această variantă în prima zi de școală când am primit o clasă deja formată. Eram îngrozită că ei se cunosc deja, dar eu nu îi știu și îmi va lua mult timp să îi învăț. Așezați în U îi vedeam pe toți. Le-am cerut să își scrie numele mare pe o foaie, să o decoreze/coloreze cum vor și am lipit-o de bancă, atârnată, astfel încât să nu ocup loc (și așa puțin) cu ea. Au fost încântați de idee, așa „banca mea“ era ceva real. Ba chiar și când nu mai era nevoie de ele le făceau, care mai de care mai împodobite și sclipitoare. În plus, colega de engleză, care intra la ei prea puțin ca să le învețe numele, m-a rugat să las scrise căci îi e și ei foarte ușor astfel să îi identifice și să lucreze. La urma urmei, cărui copil îi place să fie strigat „fetițo“ sau „băiete“? Căci e greu până (dacă) îi înveți pe toți!

Am păstrat această organizare ori de câte ori am avut nevoie de spațiu pentru jocuri în mijlocul clasei sau pentru experimente. Pentru prima zi de școală este foarte potrivită, iar copiii sunt încântați că au doi colegi de bancă, nu doar unul.

Așezarea pe grupe

În ce mă privește, era cea mai dificil de realizat, căci băncile erau cu tot cu scaun, le mutam destul de greu. Apoi, trebuia să îi așez în așa fel încât să vadă toți la tablă. Însă dintre toate era preferata lor. Ar fi făcut orice să îi las să stea așa și am profitat de dorința lor. Mult timp băncile au rămas în această formulă, doar că am avut grijă ca grupurile să fie echilibrate, aproximativ la același nivel. Îmi era ușor și când trebuia să lucrez diferențiat.

Era mai ușoară verificarea în grup a temelor (la matematică), citeau pe rând și verificau împreună, mă chemau doar dacă nu reușeau să descopere singuri unde s-a greșit sau erau prea multe variante de răspuns. Dacă ar exista un mod de a avea numele vizibil pentru fiecare, ar fi singura variantă de bănci pentru care aș opta, căci în această formulă se puteau ajuta și colabora foarte bine.

La arte se știa deja că așa stau, puteau avea la mijloc materialele comune din care se serveau, indiferent că era vorba de pictură sau de craft.

Așezare în… șah

Pe aceasta nu am văzut-o undeva, însă am inventat-o din cauza băncilor stil sanie, în care nu aveai loc să faci manevre cu ghiozdanul. Băncile erau orientate spre mine, cu un culoar de mijloc, iar între ele era spațiu gol cât pentru o bancă. A fost interesant, pentru că aveau cumva colegi cam pe fiecare direcție, destul de aproape cât să ceară o radieră, dar destul de departe cât să nu-i îmbie la vorbă. Funcționează cu copii mai mari, nu cu cei mici la care trebuie să ajungi să le arăți cum să scrie.

Anul acesta cred că prima zi de școală voi folosi așezarea pe grupe. Vreau să formez cinci grupe de 4 sau 5 copii, căci sunt mici și nu pot jongla la început cu distribuția. Fiecare grup își va alege o denumire pentru echipă, poate vor confecționa și o emblemă, dar ceea ce urmăresc este ca fiecare grup să fie responsabil cu toate cele necesare într-o zi a săptămânii. Aici intră udat flori, hrănit hamsteri, șters tabla și orice mai este nevoie la distribuirea materialului și organizarea activității. Rămâne sarcina lor să stabilească în grup cine de ce se ocupă, dacă fac sau nu cu rândul și cum procedează ca nimeni să nu șomeze.

Aveți vreo așezare preferată? Pentru ce anume?

Codul bunelor maniere în prima zi de școală

M-am gândit mult dacă să scriu, dar din moment ce lucrurile par a o lua din ce în ce mai rău la vale, parcă e nevoie să nu mai înghițim atât de multe. Dragă părinte, dacă tot ai decis să te duci cu copilul la școală – în fond, ai dreptul la o zi liberă pentru asta, de ce să nu profiți? – încearcă să faci ca prezența ta acolo să fie una cât mai „normală” cu putință. Iată câteva lucruri de care ar trebui să ții cont:

  • Nu încerca să ieși în evidență trăgând după tine un car alegoric cu flori. Dacă ții neapărat să iei ceva, ia o floare. Cine nu e capabil să aprecieze una dată din inimă nu merită nici toată grădina. Sfatul meu e să nu iei deloc, dar foarte puțini îi dau curs. (Sau mergeți cu o carte potrivită pentru biblioteca clasei.)
  • Încearcă să ajungi mai devreme de ora anunțată la avizierul școlii; fotografiază copilul înainte de începerea festivității cu colegii de care i-a fost dor, roagă pe cineva să vă facă „poza de familie” dacă vrei.
  • La începerea festivității, stai în spatele copiilor, nu în față, de mână cu al tău. Dacă are probleme de genul acesta, stați de vorbă de-acasă, explică-i cum stă treaba, acolo va sta de mână cu un coleg/colegă. Și dacă e la pregătitoare, ajută-l să-i identifice pe viitorii colegi, să se prezinte și să pună întrebarea aceea de baraj: „vrei să fim prieteni?” Nu de alta, dar dacă tu stai în față, ceilalți copii ce mai văd? E momentul lor!
  • Oricât ai vrea să faci poză copilului din față, din careu, abține-te. Încearcă să „vezi” careul prin ochii directorilor, profesorilor care stau în față. În loc să se uite la copii… se uită la o linie de părinți ce imită cu brio turiștii japonezi și care stau cu posterioarele, mai mult sau mai puțin de manechin, întoarse către ei. Nu cred că acesta e mesajul pe care vrei să-l transmiți oamenilor de acolo.  Copiii, în loc să se concentreze la festivitate, sunt stresați să-i „zâmbească” lu’ mama.
    Dacă ții neapărat, fă rost de un aparat mai performat, mergi de cealaltă parte a careului și fotografiază. Sau din școală, de la o fereastră. Oricum, nu intra în careu!
  • În mod sigur se va intona imnul. Dacă nu știi versurile ca să îl cânți, măcar ai bunul simț și taci, oricât de hodorogită e boxa de la care se aude. Vrei să îi dai gata pe toți? Ia la tine câteva foi cu versurile și dă-le copiilor, dacă știu să citească. Dacă și imnul ne e rușine să-l cântăm… nu mai am cuvinte!
  • De regulă, în prima zi părinții sunt invitați în clasă. Lasă copiii să intre singuri, rămâi la rând, nu te înghesui. Nu te transforma în paparazzi acolo, chiar dacă vrei o poză cu copilul în bancă. Lasă elevii să se așeze, așază-te lângă perete și așteaptă. Dacă doamna are ceva să vă spună, o va face repede. Dacă uită de mult dorita poză, ridică mâna și cere permisiunea, sigur mai sunt și alții care așteaptă.
  • Pregătește de acasă momentul despărțirii. Copilul să știe clar că atunci când doamna le „dă drumul”, tu sau altcineva din familie îl va aștepta afară. Să știe că, după ce intrați în clasă, la semnul doamnei părinții pleacă și rămân doar copiii. Pregătește-l cât poți de bine, fără să promiți luna de pe cer. Poate nu e încântat că merge la școală, dar cu amenințări, șantaj sau premii fabuloase nu vei reuși să îl convingi. Gândește-te că nu vei putea, în fiecare zi, să ții acest ritm al recompenselor.
  • Părăsește sala atunci când ți se cere, nu-ți mai aminti tu că trebuie să o întrebi „ceva” pe doamna. Are destule pe cap, sigur o să ai curând ocazia.
  • La preluarea copilului, nu-l întreba ce-a făcut la școală. Un raport de activitate standard e „bine, ne-am jucat”. Întreabă-l cum s-a simțit, dacă i-a plăcut ceva în mod deosebit și poate vei face primii pași spre o comunicare adevărată între voi. Nu-l întreba dacă a mâncat și dacă a găsit toaleta, că nu de-asta l-ai trimis la școală. Dacă n-a mâncat, oricum nu mai poți schimba nimic. Poți afla seara, când vrei să îi pregătești pachețelul. Ți-a plăcut x sau vrei să îți pun mâine y?
  • Neapărat întreabă, mai ales la cei mici, dacă doamna a transmis vreun mesaj. Personal intenționez să comunic pe două canale, primul, direct părinților, dar în același timp mesajul pe care oricum îl scriu pe grup să îl printez pe un mic bilețel pe care piticul să îl livreze destinatarului. De multe ori sarcina părinților va fi să nu întrebe, iar dacă copilul uită, să-mi aducă dimineața, fără să știe copilul, cele necesare. Din greșeli înveți și te îndrepți. Azi ai uitat, ți-am dat eu ce aveai nevoie, dar te rog ca data viitoare să ții minte. Dacă îi cocoloșim și nu îi responsabilizăm cu nimic… o să ne întrebe peste ani cum de posmagii nu-s muieți.
  • Un ultim lucru, foarte important, prima zi de școală nu e acel moment în care să îți lauzi copilul, oricât de extraordinar este. Dacă știe deja să citească sau să scrie în chineză, nu îi inhiba pe ceilalți. Învață-l să caute mai bine ce are în comun cu noii colegi și nu ce îl diferențiază, să se joace respectându-i pe ceilalți, să vorbească frumos când e întrebat, să ridice mâna.

Vă rog, nu mai transformați școala în bau-bau! Nu s-a sfârșit copilăria, n-o să „vadă el” acolo nimic, nu l-ați trimis nici la Yale și nici la Oxford. Lăsați momentul să curgă frumos și bucurați-vă de minunea căreia i-ați dat viață!

Amintiri din prima zi de școală

Amintiri din prima zi de școală

regulile grupei afis

Regulile clasei – afiș

E simplu să rezolvi problema listei de reguli când copiii știu să scrie și să citească. În anii anteriori, prima lecție de educație civică era dedicată acestora. Le negociam împreună cu ei, le scriam pe caiet, apoi scanam pagina dintr-un caiet mai ordonat, o măream și o prindeam pe perete.

Acum, cu cei mici, e un pic mai dificil până învață să citească. Chiar dacă eu sunt cea care are până la urmă ultimul cuvânt de spus în privința regulilor clasei, nu vreau să sar peste „aparența” democrație în care ei sunt cei care inițiază proiectul. Sunt convinsă că e mult mai ușor să respecți o regulă pe care tu ai dedus-o, pe baza experienței proprii și știi că e necesară.

Prima variantă e să cauți pe net imagini. Se găsesc o mulțime, timp și nervi să ai să le sortezi. Dar parcă nu aș vrea să le printez să le pun pe perete, aș vrea să muncească și ei.

Așa a apărut ideea să îi las pe ei să le „deseneze”. Încă nu am renunțat de tot la ea, aș vrea măcar să încerc să văd ce iese, chiar dacă trebuie să scriu eu descrierile dedesubt, ca să nu uit ce reprezintă. Oricum ar fi, cât de rău poate să iasă? Stabilim regulile, cine ce desenează și evaluăm rezultatul.

A doua idee a fost să caut regulile ca planșe de colorat, să lucreze în perechi și să le aducă la o formă vizuală decentă. M-am apucat să scotocesc pe net. Am găsit, nu pot să spun că nu, dar nu toate variantele. Dar mai au o problemă: nu e același stil de ilustrație. Am eu un pitic cu ordinea și armonia și mă termină dacă e sorcovă de stiluri. Încă mă gândesc dacă le fac pe comandă și plătesc ilustrația, căci nu e chiar ieftin să cumperi vreo zece planșe complicate.

A treia idee am scos-o de la naftalină. Când era Iris la grădiniță și doamna ei se agita cu materialele prin clasă, am ajutat-o cu unele dintre ele. Atunci am realizat împreună afișul pentru regulile grupei folosind fotografii cu copiii. Într-o după-amiază, cu cei care rămâneau până târziu după ora 5, ne-am apucat să face puțină regie și să ilustrăm regulile pe care voiam să le urmeze. Ulterior știu că protagoniștii erau în delir, ceilalți puțin geloși în timp ce li se explica frumos fiecare imagine.

regulile grupei afis

Aproape că îmi doresc să fac același lucru cu copiii mei, dar cumva să apară toți, să avem regulile acceptate astfel de întreaga clasă, să-i implic cât se poate de mult în regizarea scenelor și să avem un tablou original, util poate în toți cei cinci ani care urmează.

Oricum ar fi, rubrica aceasta rămâne o provocare a începutului de an! Voi cum ați rezolvat-o?