carnet cititor

Carnet de cititor, sau cum să faci un copil să citească

Vara aceasta a urmat unei perioade de „tristă amintire“ pentru elevi din punct de vedere al eficienței învățării. Ca o paranteză, nu știu ce mi-a venit la un moment dat prin vară să îi prezint lui Iris conferințele TED, chiar când se anunța cu tristețe că Sir Ken Robinson ne-a părăsit. Atunci l-am reascultat împreună cu ea și am reținut acea afirmație: dacă într-un grup apuci să spui că ești profesor, așteptările tuturor celorlalți de la tine se schimbă.

Cam așa și cu vara aceasta. Amicii mei cu copii mici dădeau din colț în colț și – de ce să nu spun – mi-a făcut plăcere să-i ajut. Una dintre „probleme“ nu era ușoară deloc, se situa la nivelul de înțelegere al problemelor la matematică. Copilul nu avea dificultăți la calcule, însă se bloca în momentul în care avea de dezlegat textul unei probleme. E ca la doctor, te duci să te cauți de una și ai alta. Nu citea de fel. Cum să înțelegi o problemă dacă vocabularul tău nu are destule cuvinte?! Și dacă mai adaugi și problemele care exploatează sensurile și jocurile de cuvinte, ești pe butuci. So, simultan cu a învăța cum să identificăm datele utile dintr-o problemă, expresiile cheie și apoi algoritmul de rezolvare, am demarat programul de lectură.

Prima regulă: să fie amuzant. Nu mă interesează decât ca la primele cărți să râdă să se prăpădească, să stea cu cartea în brațe să vadă ce se întâmplă. După ce a mușcat prima „momeală“, începem să le strecurăm și pe altele. A doua capcană întinsă cu grijă este trezirea dorinței lor de a colecționa lucruri. Așa că am căutat repede o poză cu cărți, am improvizat o copertă personalizabilă și la interior am adăugat niște rafturi, apoi am luat din librăriile online coperțile cărților, le-am așezat frumos într-un word la aceeași dimensiune și le-am decupat pe post de stikere.

Scopul era să completăm vacanța aceasta toate rafturile, însă vreau să văd partea plină a paharului. Pentru fiecare carte citită a învățat să noteze cuvintele necunoscute și să afle ce înseamnă, să caute trei lucruri care i-au plăcut și trei care nu au fost pe gustul ei. Putem avea discuții pe marginea subiectului și pentru 8 ani, aproape 9, este minunat. Ba am trecut și la cărți în versuri, „Micuțul Eu-sunt-eu“ i-a plăcut la nebunie, atât de mult încât a mai vrut și altele asemenea. Nu știu cum am ajuns la poeziile copilăriei din „Baba Iarnă intră-n sat“ și „Cățelușul șchiop“, aici avea de notat titlul și o notă, dacă îi place sau nu, de la 1 la 10. Adevărata cucerire a acestei veri este momentul în care îmi restituie cartea și vedem ce vrea pentru data viitoare: versuri sau „text“, mai amuzant sau mai provocator.

Știu că e greu să determinăm copiii să citească. Mi se rupe sufletul că, pe lângă multele lucruri pe care nu mai avem voie să le facem la școală, este și sistarea schemei de lectură pe care voiam să o aplic din clasa întâi. Știu că un copil citește, dar cu două condiții: să vadă pe alții că nu se îmbolnăvesc cu cartea în mână și să să îl pui în situația să o facă el. Nu există niciodată „prea multe cărți“ în preajma unui copil. O carte e o fereastră spre lume și cu siguranță lângă două-trei rafturi cu astfel de ferestre nu-l va trage curentul…

Mai jos aveți carnețelul în stadiul de săptămâna trecută. A cam dat ceva rateuri cartonul meu în contact cu carioca.

carnet cititor

Voi ce ați testat și merge cu copiii?

ABeCedarul distractiv, Editura Edu

ABCdarul distractiv – ne pregătim de școală!

Oficial activitatea „metodică“ a cadrelor didactice începe marți, 1 septembrie. Practic, cei pe care îi cunosc și cu care mai schimb impresii s-au pregătit toată vara, ba la webinarii și cursuri, ba căutând soluții pentru problema imposibilă a anului școlar 2020/2021. E drept că, în afara bulei mele cu oameni pentru care școala nu e doar locul de unde iei salariul, sunt și destui care peste câteva zile se vor duce doar să semneze condica și să-și etaleze fotografiile din concediu. Pădure fără uscături (cât timp nu se usucă mai toată) nu se poate!

Ieri mi-a sosit una din comenzile de materiale. Da, și noi, profesorii, ne cumpărăm „rechizite“ și, dacă vor fi mulți părinți care vor spune că listele primite îi bagă în faliment, eu nici n-am început achizițiile și doar pe manuale/caiete am dat 160 lei. Mai urmează foliile de plastifiat literele, markerele și alte materiale de realizat, plus că încă nu știu dacă vom avea și noi dreptul să primim calculator la clasă și cum mă voi descurca cu râșnița mea și anul acesta!

Dar să revin la Abecedarul distractiv de la Editura Edu. Decizia de a-l cumpăra a venit după ce anul trecut am dat lovitura, cum se spune, cu Povestea literelor. Materialul a fost foarte bine primit de copii, atât povestea pentru fiecare literă, cât și quizz-ul de după. Regretul lor a fost că nu se puteau și juca individual, iar eu mă dovedeam cel mai slab jucător cu comandă vocală din clasă, spre deliciul copiilor. Cei care și-au dorit cu adevărat, au cumpărat caietul și s-au jucat liniștiți acasă. Când am trecut în online, lecțiile au continuat pentru noi aproape la fel, doar că ecranul proiectorului a devenit ecranul calculatorului sau tabletei. Editura Edu a pus atunci pe youtube toate filmulețele literelor și s-au folosit pe scară largă de toată lumea, însă, așa cum e normal, lucrurile de calitate costă și nu pot fi gratuite la infinit. Și oamenii care le produc trebuie să trăiască și nu de pe o zi pe alta.

Anul acesta chiar mă gândeam că l-aș putea folosi în continuare. De ce nu, facem și un efort de memorie, vedem cine își mai amintește cu ce era povestea și poate chiar le vor căuta să le asculte înainte. Mi-amintesc că, acum 10 ani când era Andrei clasa întâi, l-am văzut într-o zi luând DEX-ul de pe raft. Curioasă, vreau să aflu ce cuvânt îi dă bătăi de cap: Nuu, mâine urmează litera x. Vreau să mă uit la cuvinte, să știu mai multe când ne întreabă doamna! Era un fel de mică competiție, se dădeau ceva puncte din ce am înțeles cui găsea cele mai multe exemple, iar copilul meu se pregătea conștiincios.

...

Abecedarul distractiv nu părea același stil de material, era recomandat pentru lectură și abia când l-am avut în mână mi-am dat seama ce pot face cu el.

Copiii vor sosi dimineața la școală și tot ce vor avea voie să facă este să se dezbrace (încă nu mi-e clar dacă avem voie să folosim cuierele!), să se spele pe mâini și să se așeze cuminți în băncuță de unde să vorbească cu colegii mai apropiați fizic. Vor sosi probabil și cu 10-15 minute mai devreme, deci trebuie să mă gândesc și eu la un mod de a-i ține ocupați. În varianta „de vis“, proiectorul îmi va funcționa, așa că îi pot aștepta cu fragmentul din poveste corespunzător zilei. Așa vom citi, într-o săptămână, câte o mică povestioară, în stil foileton. Este deja scrisă pentru copii mici, având indicator vizual pentru citirea pe silabe de care este încă nevoie la această vârstă. După câteva povești, similare săptămânilor dintr-o unitate, povestea continuă pe CD cu alte aventuri și jocuri, pe care le pot folosi într-o oră specială de lectură. Sunt aproape sigură că se vor bucura să îi revadă pe Țup și Pogo, prietenii lor din caietele de anul trecut, care fac o amuzantă introducere în clasa întâi (pe care mă gândesc cum să o adaptez pentru prima zi de școală când sper că, fără festivități inutile, voi avea timp să le povestesc ce vom face anul acesta).

M-am gândit și la o versiune pentru lecțiile online, dacă vom lucra în această variantă: pot deschide „clasa virtuală“ cu 15 minute mai devreme, să am deja partajat ecranul cu ei și până se strâng toți să putem începe, recreația virtuală să aibă o alternativă. Poate că vor citi în cor, se vor ajuta unii pe alții… cine știe? E anul în care încercăm, vedem ce funcționează și ce nu, spunem mai departe.

...

Bineînțeles că nu toți vor accepta jocul, mai ales că presupune o activitate destul de dificilă. Caut un mod de a-i atrage, fie chiar și prin colecționarea de ștampiluțe pe un tabel în funcție de care, la final, să primească un mic premiu sau beneficiu. Va fi însă o ocazie de a povesti, de a căuta variante pentru cum continuă povestea a doua zi, de a formula și răspunde la întrebări și, de ce nu, de a ne amuza un pic. Normal că voi avea nevoie și de înțelegerea părinților ca, oricât de curios este copilul, să nu îi spună finalul și să ne strice jocul. Imaginați-vă doar cum e ca noi să citim fragmentul de luni și Gigeluș să se ridice să ne spună Aaa, eu știu, vineri se termină cu… . Vreau să îi țin curioși, să aibă mereu ceva nou de descoperit.

...

Am și a doua variantă de lucru. Softul include fișe de lectură pentru fiecare săptămână, așa că îmi va fi mai simplu să le cer să le organizeze în portofoliu și cine le are pe toate completate corect la „final“, să fie recompensat (complexitatea lor crește, pe măsură ce copilul învață să scrie). Ba chiar există pentru fiecare capitol și câte un „test“. Poate fi acesta primul pas în maratonul de lectură pe care intenționez să îl derulez în cei patru ani pe care urmează să ni-i petrecem împreună și să fac, de acum, carnețelul de cititor în care să își lipească, pentru fiecare reușită, un abțibild (cu personajul și numele poveștii sau coperta cărții citite).

ABeCedarul distractiv, Editura Edu

Dacă v-am stârnit curiozitatea, în magazinul online al Editurii Edu puteți răsfoi mai multe povești din caiet și puteți instala versiunea demo a cd-ului pentru calculator, dar și pentru mobil (Android). Când cumpărați caietul, pe prima copertă aveți un cod unic cu care puteți apoi debloca softul integral, nu este nevoie să aveți la calculator unitate de cd. Am pățit-o și eu, laptopul nou nu are și eram „disperată“ că nu pot instala produsul. Pentru mobil, se instalează ca orice aplicație.

Scenariul propus mai sus poate fi adaptat și de părinți, dacă nu se lucrează la clasă altfel. În fiecare zi citiți doar un fragment și rezistați cu stoicism atacurilor de curiozitate. Ori, dacă sunteți adepții tradiționalului „buchet“ de început de an, puteți să îl înlocuiți anul acesta cu o altfel de atenție pentru doamna.

Să avem un an școlar care să ne depășească așteptările!

Calendarul naturii, când copiii cresc…

Calendarul pe care l-am făcut anul trecut pentru clasa pregătitoare și-a făcut datoria din plin în cele aproape șapte luni petrecute la școală. Dacă la început era mai greu să potrivim zilele, ori datele ne mai dădeau bătăi de cap, de prin noiembrie se obișnuiseră cu el, fiecare grupă care era „de serviciu“ își făcea datoria cu asupră de măsură, ba se mai încingeau și mici meciuri pe motiv că x a schimbat două și eu niciuna. Clemele de rufe cu poză au avut exact efectul pe care l-am intuit și, dacă ar fi după mine, l-aș păstra exact la fel și anul acesta.

calendarul naturii

Dar… începem școala sub auspicii sumbre, obiectele utilizate în comun trebuie limitate și a răsfoi calendarul nu mai e o opțiune. Așa că am refăcut macheta și intenționez să îl folosesc în varianta în care este completat cu markerul. Sunt mari acum, știu și numerele până la 31, le pot scrie. Data, luna și anul le completăm, ziua din săptămână o încercuim, la fel și anotimpul. Zilele săptămânii le-am trecut sub formă de simboluri. Pentru prognoza meteo vom desena, având ca model cartonașele de anul trecut. Știu că le-au îndrăgit foarte tare căci am tot lucrat apoi și le imitau destul de bine. Am păstrat și termometrul, mai mult de dragul amintirilor când se dezbătea intens dimineața dacă e „frig“ sau „friguț“ și îmi doresc ca de anul viitor să am unul real la clasă care să împace și capra, și varza… anul acesta e cam devreme pentru ei.

Pentru rubrica de prezență mă gândesc să pun fotografiile lor, cu numele mic, iar în caseta mică albă să notăm un „A“ dacă este absent. Am rugat deja părinții să îmi trimită o fotografie pe care vreau să o folosesc și la personalizarea celorlalte materiale – manuale și caiete – și recunosc că le aștept cu nerăbdare, deja mă uit la cele primite, sunt atât de schimbați! Nici nu vreau să mă gândesc cât au crescut… Îmi e dor de ei și mi-aș fi dorit să îi pot îmbrățișa.

Din păcate, calendarul nu se va mai completa în echipă, ca până acum. Un singur copil cu markerul propriu, eventual cineva din bancă să îl ajute la nevoie. Mă gândesc ca ordinea în care îi așez pe panou să fie și cea în care vor completa. Primul scrie, al doilea validează, a doua zi al doilea scrie, al treilea validează și tot așa. Nu pot încurca… căci sunt deja așezați pe panou. Caut idei și îmi dau seama că toate lucrurile care le făceau plăcere la partea aceasta de organizare a activității sunt anulate.

Încă nu am nici cea mai mică idee cum voi modifica tot ceea ce am muncit la capitolul organizarea clasei. Delegasem o mulțime de responsabilități și începusem să fac chiar progrese. Acum nici nu mai poate fi vorba de ridicat din bancă! Nici nu vreau să mă gândesc cât îmi va lua să le dau caietele… să împart eu fișele… dacă nu mai pot ruga echipa de serviciu să îmi dea o mână de ajutor 🙁 . Și ce fac cu rechizitele din cutiile personale?! Cât îmi va lua, să se ducă pe rând la cutie să ia ce au nevoie, plastilina de exemplu? O soluție ar fi ca dimineața, când ajung, să își aducă fiecare cutia lângă bancă, iar la plecare să o ducă la loc. Pe rând, normal!

Ah, și plecarea… alt coșmar! Grămadă prăvălită la cuier, hăinuțe stau unele peste altele! Chiar, e safe să le punem așa? Dacă nu mai avem voie să împrumutăm obiecte, înseamnă că nici să le punem una peste alta nu e… Ce facem? Punem hăinuțele pe spătarul scaunului? Numai pe-astea nu le mai adunam de pe jos când se vor plictisi în pauze și încep să se foiască…

Sunt atâtea mărunțișuri la care nu m-am gândit… și nici nu mă trage inima în condițiile actuale!

În schimb, poate că, dacă mergem înainte cu școala online, e o idee să pun imaginea într-un fișier editabil la care au toți acces și să îi las să modifice chiar și atunci când avem lecțiile online. Mai jos am făcut un test cu Google-Drawing, pentru că vom avea la școală G-Suite și ar fi foarte ușor să manevrăm documentele. Și dacă competiția pe tema „cine modifică calendarul“ se aprinde prea tare, pot crea o copie pentru fiecare să se joace în liniște. Am păstrat cartonașele, ar mai trebui să adaug câte o poză pentru fiecare copil și devine un joc simplu de drag-and-drop. A, și ca să nu ne ia durerea de cap, numărul zilei din calendar l-am pus ca text editabil, mi se pare cel mai ușor.

 

Voi ce planuri aveți cu calendarul naturii la clasele mici?

Începe școala: număr până la 10 și respir ușor…

Vacanța aceasta a fost una pe hârtie, cam la fel de falsă cum a fost prin multe locuri și școala online. N-am avut curaj să plec să stau nicăieri. Am sărit într-o dimineață în mașină, am oprit direct sus pe munte. Am tremurat o oră în bătaia vântului, am sorbit peisajul, apoi m-am întors acasă. A doua zi am făcut un drum identic la mare, fără nicio oprire. Am stat pe o plajă suficient de goală (dar prea plină pentru așteptările mele), mi-am ars nasul, am făcut de două ori baie și am bifat și marea.

Nici nopțile nu sunt mai liniștite. Mă visez deja la școală, neputincioasă. Îi povesteam colegei mele că m-am „văzut“ în prima zi de școală: eu nu mai aveam voce, oricum inutilă de dincolo de mască, copiii alergau ca apucații pe hol, măștile zburau sau le făceau praștie, iar un grup de părinți se certa la intrare cu paznicul că vor musai să intre să verifice ei săpunul și hârtia de la toalete și dezinfectantul din clase. Nici măcar n-am putut să râdem… doar am tăcut.

Habar n-am ce se va hotărî. Știu însă că eu, ca profesor, mă voi supune. Facturile vin, ratele la bancă și ele, eu nu îmi permit să scap frica din pumni și să spun că nu mă duc la muncă. Dacă mă îmbolnăvesc… intru în medical… și poate scap. Însă știu că nu am de ales. Îmi doresc la școală nu pentru că mi-e lene sau nu mă descurc online, ci pentru că online pierd deja o parte dintre copii și sunt omul care, dacă are un copil în catalog, se dă peste cap pentru el. Online eu nu pot garanta părinților nimic, pentru că online nu depinde de mine. Online depinde și de ei… iar mulți dintre părinți nu sunt disponibili. Online număr pe degetele de la o mână copiii care s-ar descurca fără probleme. Pe cealaltă mână însă îi număr pe cei care nu vor fi prezenți… plus grupul numeros al celor care abia ar face față.

Se pare că școala va începe. Însă ne vom întoarce la vechile noastre probleme care în noul context au devenit răni adânci. Până acum respectarea Regulamentului școlar și a regulilor la școală era ceva… să spunem, optimist, relativMai închideai ochii, mai treceai cu vederea o abatere… însă acum, ca să poți pune în practică respectarea regulilor, e nevoie de o disciplină de fier. Dacă copiii nu au voie să intre în contact unii cu alții, cu obiectele altora, trebuie să păstreze distanța, să poarte masca, înseamnă că copiii aceștia ori au căpătat peste noapte mai multă minte decât o sumedenie de adulți pe care îi văd zilnic pe stradă, ori s-au maturizat brusc și au devenit cetățeni responsabili.

Mă voi duce la catedră și am o fișa a postului. Probabil din toamnă ne vom trezi cu ea modificată, pe lângă aptitudinile online introduse la sfârșitul anului școlar vom scoate din pălărie și unele medicale și polițienești. Acum nu mai e atât de ușor de ignorat că X aleargă prin clasă, că îi mângâie sau îmbrățișează pe colegi chiar dacă nu vor, că umblă în cutiile lor cu rechizite ori că schimbă, spre propriul amuzament, penarele între ele. Acum tot acest comportament devine un pericol. Dacă consideră că masca e o exagerare, că mama lui spune că sunt tâmpiți cei care își pun botniță de bunăvoie și smulge pe ascuns măștile colegilor și le aruncă pe jos… eu ce pot face?

Mai exact, de ce mă voi duce eu la școală? Da, voi semna condica. Îmi voi lua salariul, îmi voi plăti datoriile. Dar pentru copii? Dacă îmi micșorezi ora, în cele 30 de minute nu voi apuca să fac mare lucru, poate cu chiu cu vai voi preda lecția. Îmi amintesc una din orele de practică, la clasa întâi, litera E de mână. 32 de copii în clasă, eu și învățătoarea, mergând pe la fiecare să le arătăm ținându-le mâna cum se scrie. S-a sunat și am mai stat și în pauză, amândouă, cu câțiva copii…

Trebuie să ne resemnăm cumva și să acceptăm că suntem „în vreme de război“ și lucrurile nu pot curge la fel. În timpul conflagrațiilor, școlile s-au închis când învățătorii au plecat pe front. Elevii au pierdut niște ani, s-au reînscris la nivelul la care au rămas când s-a putut. Alții, capabili să învețe singuri, au mers la școlile încă funcționale și au dat examenele de diferență pentru a promova totuși clasa, chiar dacă nu au frecventat. Noi… vrem să facem, pe românește, din rahat bici.

Unii pot, alții nu…

Unii copii, destul de mulți, sunt capabili ca, susținuți de părinți sau singuri, să studieze online. Pentru ei, sistemul de homeschooling ar fi soluția mult-așteptată. Pentru ei, să dai examene semestriale și să le promovezi ar fi exact ceea ce au nevoie. De ce nu se poate organiza un sistem de școli umbrelă și în România, astfel încât copiii să fie integrați unui sistem coerent?

Alții, foarte mulți, s-au acomodat cu școala online. Poate că nu le place și și-ar dori să stea în pauze cu colegii, însă acceptă situația. Se trezesc dimineața, dau drumul la calculator, ascultă conștiincioși și își fac temele. Pentru ei, riscul de a veni la școală e inutil, căci ei au suficientă motivație intrinsecă să meargă mai departe. Dacă au noroc, și profesorii sunt deschiși să îi sprijine în demersurile de învățare.

Rămân însă ceilalți pentru care școala e locul unde să pleci de-acasă, să îți etalezi ultimele achiziții, să susții bullyingul ca stil de viață, căci învățătura nu pare a fi de folos în anii ce vin. Lor li se adaugă și copiii năpăstuiți de soartă care ar învăța dacă ar putea, dar nu au cu ce, nu are cine să-i ajute. Pe ei îi condamnăm. Din atâta dorință de a fi „corecți“ cu toată lumea, de a ne face că muncim, pe ei îi trecem clasa și când ne ducem fizic la școală, dar mai ales acum, când nu au frecventat.

Dacă consultați orice monografie de școală de dinainte de Al Doilea Război Mondial, veți vedea că repetenția era ceva la ordinea zilei. Puțini deveneau absolvenți ai unui ciclu școlar tocmai pentru că presupunea un efort deosebit. Acum considerăm repetenția traumatizantă și ne felicităm că am salvat copilul de la suferințe inutile când, de fapt, îl condamnăm la altele, mai târzii și mai dureroase. Să spunem că nu e obligatorie clasa pregătitoare, că a fi făcut jumătate din ea e o realizare. Dar dacă el nu poate participa online nici în clasa întâi… practic stă un an acasă, degeaba, de ce trebuie să promoveze clasa? Cu ce îl ajut eu dacă el nu știe să scrie, să citească și să socotească în clasa a II-a?

Sunt de acord că nu poți lăsa un copil repetent doar pentru că nu a avut posibilitatea să se conecteze, trebuie să-i dai însă șansa unor examene de diferență, iar dacă le promovează corect, să treacă clasa. Dar dacă nu…? Dacă copilul nu știe să adune până la 20 când ar trebui să poată până la 100, de ce să îl duci în clasa a II-a și să îi ceri să o facă până la 1000? Mi se pare că e situația unui doctor aflat în fața unui picior ce trebuie tăiat și ezită… dacă-l taie, omul se va chinui toată viața, dar va trăi. Dacă nu… va muri, dar vai! a murit pe două picioare. Cam așa și noi… trecem clasa copii pe care i-am ajuta mai mult dacă ar rămâne un pic pe loc, să achiziționeze ceea ce au nevoie să meargă mai departe.

Încotro…?

Învățământul online ne va sili să luam o decizie și să rupem pisica în două. Fabricăm posesori de diplome, „generația 2020“ la care orice angajator se va uita suspicios… sau ne revenim si stabilim clar niște criterii. Da, va fi greu, da, va fi nașpa pentru mulți obișnuiți să treacă ca gâsca prin apă prin școală. Dar pe termen lung vom avea de câștigat.

În încheiere, îmi doresc ca în Regulamentul școlar de ordine interioară să existe prevederi care să mă ajute în această misiune imposibilă, de a impune reguli unei comunități obișnuite să spună nu. Dacă i-am spus lui Gigel de 5 ori că nu e voie să smulgi masca colegului să o arunci pe jos, să am voie să îl scot pe Gigel din clasă și să vină mama să-l ia, să-i explice cam cum stă treaba, în stilul ei, că-l cunoaște mai bine ca mine. Absențele să se lase, ca pe vremuri, cu amenzi. Adică exmatricularea trei zile pe motive de indisciplină să te ardă la buzunar, așa poate te vei strădui ceva mai mult să îi bagi copilului în cap câteva reguli de bun-simț.

Nu mai știu ce să-mi doresc… ceva ce să îmi dea și mie sentimentul de siguranță și utilitate, nu de preș de șters picioarele pentru oricine consideră că școala vieții și numele pe un certificat de naștere este tot ce ai nevoie să împarți dreptatea în stânga și-n dreapta.

vacanta mare amr

Jurnal-AMR de vacanță

Oficial suntem în vacanță și nu poți, până la urmă, să nu dai o temă, dar una așa, pentru toată clasa, căci individual le-am cam spus ce au de făcut, mai ales acolo unde online nu am putut avea chiar cele mai bune rezultate. Anticipând cumva una din primele teme din toamnă – relatarea evenimentelor mai importante petrecute în vacanță, le-am pregătit un „calendar-jurnal“ al vacanței, cu casete de completat pentru fiecare zi. Nu le-am făcut foarte mari, aș vrea ca desenele lor să fie mai mult pictograme, nu foarte elaborate, să surprindă în acest mod esențialul pe care vor să îl comunice.

Așa cum îi stă bine unei teme de vacanță, integrează noțiunile de măsurare a timpului, numerația până la 31(am dat doar startul, să știm cu ce zi începem), dar și cele de explorare a mediului, căci pentru fiecare zi le-am cerut ca, lângă dată, să marcheze „starea vremii“: un soare, un nor, o umbrelă, cam cum ne-am străduit (și sper că nu au uitat) și la școală cu calendarul naturii. Pe lângă munții și marea pe care deja le-am văzut trecute în desenul lor dedicat săptămâna aceasta planurilor de vacanță, sper să apară multe cărți de povești, cu titlul scris mic, să văd ce au mai citit sau li s-a citit. Calendarul poate fi decorat, personalizat, cum dorește fiecare. Dacă facem abstracție de numerație, poate fi folosit și de către preșcolari.

Mi-a părut rău că, în nebunia care e acum în jurul nostru, nu știm cât va dura, de fapt, vacanța de vară, dacă va deveni una și aceeași cu cea de la Crăciun, cum apar în media unele gânduri optimiste. Deși sunt pesimistul de serviciu și mereu mă pregătesc de ce e mai rău (când am început predarea lecțiilor în martie, anticipând situația, mi-am dovedit că nu e rău să fii prevăzător) de data aceasta voi face un efort, să îmi impun, de dragul lor, să gândesc pozitiv și să mă pregătesc pentru un început de an școlar în culori calde de toamnă.

Când se va anunța, în vară, estimativ, cam care e data la care ne vedem la școală, le pot spune unde să „tragă linia“ de final a vacanței. E ciudat să faci pe hârtie un „AMR“ și să nu știi de fapt până la ce dată numeri zilele! Trăim vremuri unice, să sperăm că le supraviețuim cu (mințile) întregi! Și tot în ton pesimist, sper totuși că nu va fi nevoie să le dau pagini în plus, și cu următoarele luni…

Mai jos aveți un exemplu, m-am jucat eu pe calculator cu tableta grafică să încep o variantă. Chiar dacă l-am realizat pentru clasa mea pregătitoare și i-am dat un titlu în consecință, m-am gândit că poate doriți să îl folosiți și la alte clase mici și fișierul include și varianta „Vacanța mare – 2020“. Pentru clasele mai mari, recomand cu încredere jurnale adevărate, în care să scrie concret ce au făcut, decorând paginile. În versiunea pentru print nu există niciun fel de decorațiune.

vacanta mare amr

Fișerul poate fi descărcat free de aici timp de o săptămână, după care este disponibil doar la cerere persoanelor care fac sau au făcut în ultimele 3 luni o donație către site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Dacă vrei să fii la curent cu articolele de pe blog, abonează-te aici.

Magneții și școala online

Lecțiile de științe despre magneți, indiferent de nivelul de vârstă căruia ne adresăm, nu se pot face fără experiment. Cel puțin așa credeam, până când am văzut că la gimnaziu și liceu orice lecții de știință se pot face fără experimente, chimia mai ales, așa că ce să mai vorbim de fizică?! Și la liceu, pe profil de științe, e tare greu să faci măcar un experiment! Mă gândesc cu tristețe acum cât de încântați erau copiii mei de experimente în anii trecuți și că acum, la gimnaziu, doar vor auzi de ele sau cel mult le vor vedea proiectate pe un ecran, deși nici de asta nu au prea avut parte…

Prima lecție cu magneți la clasa pregătitoare a fost în toamnă, când am organizat un mic atelier de științe aplicate. Am povestit atunci despre experimentele făcute și așteptam cu nerăbdare să ajung să am ocazia să ne jucăm toți. Erau planuri multe, care s-au dus pe apa Sâmbetei. Așadar nu mi-a rămas decât să explic online cum să organizeze părinții acasă o lecție experiment din care cei mici să rămână cu câteva idei clare despre magneți, pentru că a le arăta eu de dincolo de ecran doi magneți care se atrag nu însemna nimic. Am căutat filmulețe informative, să îi ajut pe îndrumători să aibă o idee cam ce ar trebui să se întâmple. Știu că e greu, însă unele activități necesită pregătire, așa cum și profesorii își pregătesc zi de zi lecțiile (sau, în cazul unora, așa ar trebui). Pot doar să îmi imaginez efortul necesar și enorma motivație intrinsecă pentru a da curs unor astfel de propuneri, pentru că, în cele din urmă, o faci pentru copilul tău.

Pentru a organiza lecția, am recomandat să se pornească de la magneții din casă, menționând că magnetita este un minereu natural (descoperit acum peste 3000 de ani de chinezi, primii care au inventat și busola, aș spune prima aplicație practică a magneților, după cea populară de a găsi acul din carul cu fân). Cu ajutorul unui magnet (nu contează cât de mare), urmau a fi căutate obiectele care sunt atrase și cele care nu sunt influențate de atracția magnetului. Sarcina de lucru a copiilor: să realizeze un tabel în care să noteze, pe măsură ce testau, rezultatul.

Lucrez mult cu tabele, în orice ocazie, mi se pare că astfel e mult mai eficient decât făcând din joi în Paște o lecție despre organizarea datelor. Puteți să-i spuneți și lecție integrată cu comunicarea în limba română, căci nu e ușor să scrii. Listele le corectez, la nevoie, în Paint, iar când returnez tema văd și ei greșelile. Cum aproape am terminat alfabetul (x, k, q, w, y mai lipsesc) misiunea nu a fost una foarte dificilă.

După ce am terminat cu interacțiunea dintre corpuri și magneți, am trecut la cea între doi magneți. Contează mai puțin acum care este polul nord și polul sud al unui magnet (dacă nu ai unul deja marcat, e mai greu de aflat), e important să știi că se atrag cu polii opuși și se resping cu polii identici.

Despre întrebuințările magneților în viața de zi cu zi nu am cerut feedback, sper doar că au discutat cât mai multe, căutând în casă unde avem magneți și la ce folosesc. Și filmulețele pe care le-am descoperit pe youtube conțineau o sumedenie de idei, pentru completare.

Am adăugat și filmulețele pe care eu le-am realizat, de la experimente cu pilitură de fier, unde aceasta se orientează conform undelor de câmp magnetic, diferite și ele în funcție de forma magnetului. Sunt printre cele mai spectaculoase experimente de la școală și le-am reamintit și de experimentul de astă-toamnă, cu tonner de imprimantă diluat în alcool și magnet. Acolo unde au avut materialele, le-au reluat acasă.

„Tema“ lecției a fost realizarea unei jucării care să „funcționeze“ cu ajutorul magneților și cea mai practică a fost deplasarea unei mașinuțe. Pui un magnet pe mașinuță, un altul în mână, potrivești polii identici și încerci să îi combini. Dacă magneții sunt suficient de mari sau de puternici dezvoltă forța necesară pentru a deplasa mașinuța.

Însă soluțiile lor au fost dintre cele mai ingenioase, așa am avut parte de un labirint magnetic, prins pe sticla unei mese, dar și de o minunată improvizație de teatru cu figurine, folosind același principiu. Am putea să le spunem marionete, căci sunt mișcate cu mâna, dar de data aceasta firele chiar sunt invizibile. Un minunat exemplu de activitate integrată, bonus și creativă.

N-aș ști să spun de ce magneții, dintre toate experimentele (exagerez, cele de optică sunt preferatele mele!) au atâta farmec. Cert e că, după atâtea filmulețe și demonstrații, mi s-a pus pata că vreau un set de magneți marcați și neapărat unul potcoavă. N-am prea găsit ce căutam, ba nu era pe stoc, ba nu era în buget, dar am ajuns într-un final la setul cu magneți de la Learning Resources. Și, pentru ca tacâmul să fie complet, l-am combinat și cu plastilină magnetică. A sosit, l-am dezinfectat și am trecut la joacă. Cipsurile din set au o sârmuliță pe muchia exterioară, de aceea sunt atrase, deși ele sunt din plastic. Bile magnetice n-am avut niciodată. Nu dau pe-afară de fericire că magnetul potcoavă este atât de mic, însă cei doi circulari și dispozitivul cu bețișor pentru a demonstra levitația magnetică e de milioane, numai bun pentru decor la birou în loc de un perpetuum mobile.

Vine 1 Iunie… poate vă gândiți la ceva util, care nu are neapărat roți sau imită vreun personaj celebru. Mai jos am adăugat câteva seturi simpatice, mai ales pentru copii, din aceeași serie cu al meu. Pentru preț, dați click pe poze.

TOBAR Plastilina inteligenta magnetica  Learning Resources Set STEM - Forta si miscare

Primul îmi făcea cu ochiul, căci avea acea tăbliță labirint, însă poate doar dacă mai aveam eu copii mici să se joace cu el merita investiția. Al doilea era ok pentru nevoile mele de la școală, dar și pentru copiii care vizitează atelierul și au ocazia să experimenteze. Plastilina am luat-o din pură curiozitate, am experimentat probabil ce simt copiii jucându-se cu slime, doar că acesta e magnetic și „mișcător“. La ultimul set e pe listă mi-a plăcut descrierea, util pentru lecțiile de forțe și mișcare, deși aici nu e atât de greu să ridici copiii în picioare și să improvizezi toate experimentele. Oricum ar fi, dacă tot ne chinuim să învățăm „modern“, prin descoperire, nu ai cum să o faci dacă nu pui mâna pe ceva să vezi ce se întâmplă.

100 zile de scoala

100 de zile de… școală

Dacă era ceva ce mi-a atras atenția în programa de clasa pregătitoare erau activitățile care să marcheze 100 de zile de școală. Ok, alții pe afară o fac. Și dacă tot am importat atâtea sărbători – vezi Valentine’s Day – ce mare scofală că mai importăm una. Dar… ce n-am înțeles e de ce să mă dau peste cap cu cele 100 dacă piticii mei abia învățaseră să numere până la 10?! Poate în clasa întâi merită o atenție mai deosebită, măcar știm ce e cu suta asta. Dar acum…

Una peste alta, cele 100 de zile de școală au picat în săptămâna altfel. Aveam deja programul stabilit când mi-am dat seama, așa că a organiza ceva „special“ nu prea mai intra în calcul. Până într-o seară, cu câteva zile înainte, când mi-a venit ideea: luni, în prima zi, a 100-a cu pricina, urma să confecționăm cu copiii o cărticică. Nu prea găseam strategia cea mai potrivită de a-i face să își aștepte rândul frumos și preferabil într-o liniște relativă (noțiuni complet străine alor mei). Mi-am dat seama că aș putea să pregătesc deja paginile cărțuliei pe care o voiam inițial albă, să o deseneze ei, cu mai multe jocuri. În engleză netul e plin de materiale pentru a celebra aceste 100 de zile, m-am apucat așadar să adaptez idei, să machetez pe pagină, așa încât să îi țin ocupați în bancă, dar și să se potrivească cât de cât cu lecțiile pe care noi le parcursesem până atunci.

Planul a funcționat de milioane. La prima oră printam la școală câte 20 de exemplare din fiecare pagină și când să ne apucăm de treabă le aveam toate teanc. Le-am spus că ne vom purta un pic ca în Evul Mediu, când cărțile se făceau manual. Acum, de exemplu, sortarea paginilor și aproape tot procesul e făcut de mașini. Deocamdată ne vom așeza frumos în rând, fiecare trece pe la cele cinci teancuri de foi, ia câte una și le așază apoi pe toate în ordine crescătoare în bancă. Tăticul care a ținut atelierul și a venit cu toate aparatele și materialele de tăiat/capsat/copertat le-a arătat întâi tuturor etapele și am trecut la lucrul cu fiecare copil. Numeam pe cineva care își lua toate filele și mergea la asamblat, venea de acolo cu cărticica gata și continua rezolvările. Am reușit, la foc continuu, o oră și jumătate, să le facem pe toate, dar nu a fost ușor deloc.

În schimb am fost mulțumită că le-au plăcut jocurile, chiar dacă mi s-a atras discret atenția că „seamănă a matematică“, asta până au dat și de cele care „semănau a română“. Au plecat cu ele acasă și nu știu cum au sfârșit, terminate, toate cele zece, doar ce am mai apucat să fotografiez câteva. Însă mă gândesc ca pentru anul viitor să pregătesc mai din timp o revistă pentru ei și poate și niște jocuri mai amuzante, dacă vom reuși să ajungem la un modus vivendi civilizat.

100 zile de scoala

Mi-am amintit acum de cărticică când făceam o socoteală a zilelor pe care le-am petrecut deja în casă, fără să ieșim. Poate că ar trebui să pregătim ceva special și pentru 100 de zile de carantină… asta dacă ne apucă cumva 18 iunie în casă… 🙁 Sau, cine știe, 100 de zile de școală online, ar fi într-adevăr un unicat, nu?

cuvinte calculator

Copiii mici și deprinderile digitale

De când lucrez online cu piticii mei am constatat că există câteva inconveniente. Cel mai jalnic stau la capitolul feedback. Chiar dacă lucrăm live uneori, este destul de greu să îmi dau seama ce poate cu adevărat copilul pentru că… e mai ceva ca la teatru, cu sufleor profesionist, care îi spune ce trebuie să răspundă. Eu am răbdare, așa, ca la clasă, de câte ori le vine rândul, ca fiecare să citească pe litere. Eu nu mă grăbesc. Nu știu de ce piticul ar trebui să răspundă instant la ceea ce are de făcut, cum ar fi un cuvânt de citit de pe ecranul pe care eu îl partajez cu ei… Sau, dacă cer să formuleze o propoziție cu acel cuvânt, de ce trebuie să fie ideea părintelui mai bună decât a lui?

Așa e când copiii sunt mici și nu pot face mai nimic fără cineva în umbra lor. Cel puțin acum mi-aș fi dorit să am o generație mai mare, să fim „doar noi“, așa cum văd la copiii mei. Când ei au ore live, mi se interzice complet să intru în cameră, nici nu știți ce-am pățit pentru poza aceea furată în timpul orei de mate, chiar dacă e de la spate!

Am trecut și peste aceasta și m-am gândit cum să fac să le dau ceva mai „de calculator“ copiilor. Cum ar fi, de exemplu, să scrie cuvinte pe ecran. Dar mă lovesc de altă problemă: trebuie să cunoască tastele. Aș putea să le dau quizz-uri cu imagini, ei să scrie ce reprezintă, sau să le dau cuvinte scrise cu literele mici de tipar și ei să le transcrie cu cele mari, pe care le văd pe taste. Însă cum ei cu siguranță nu au scris mesaje pe telefon sau la calculator, nu sunt deloc familiarizați cu tastatura.

Apoi, mai e o problemă: câți au tastatură românească? Aceea pe care apare Ș, Ț, Ă, Î, Â ? Aici am nevoie de ajutor de la părinți, să lipească pe taste niște etichete mici cu literele. Nici nu îmi trece prin cap să pornesc cu ei scriind fără diacritice, am mai avut seria trecută un copil care scria așa și am avut de tras, nu glumă. Dar să presupunem că o lămurim și pe aceasta…

Ca să căpătăm ceva deprindere în a căuta literele pe tastatură, am pregătit o fișă de lucru. Pentru ai mei, mici, indicațiile vor fi să scrie cu litere de tipar între liniile continue ale liniaturii, apoi să coloreze tastele pe care ar trebui să apese ca să scrie cuvântul pe calculator. Copiii mai mari pot folosi liniatura pentru a scrie literele de mână. Fișierul conține și o pagină fără poze, o puteți folosi pentru a scrie, la alegere, orice cuvinte doriți să exerseze.

După ce se obișnuiește cu așezarea literelor, puteți să le scrieți direct pe calculator. Trebuie doar să îi mai arătați câteva taste:

  • rând nou – Enter
  • șterge – Backspace
  • spațiu – Space
  • scrie numai cu litere mari – Caps Lock 
  • scrie o literă mare – Shift+Litera

Când va ajunge să aibă nevoie și de semne, puteți trece la a doua lecție de operare a calculatorului.

Să mai spun cât de mult mi-aș dori să am cu ce să fac acel opțional de informatică pentru clasele primare ? Dar nu să căutăm unde e butonul de power pe un calculator desenat, ci să învățăm efectiv să folosim calculatorul pentru ceea ce avem de lucru la școală: teme, proiecte, prezentări.

cuvinte calculator

În încheiere, reiau rugămintea pe care am notat-o și pe materialul oferit gratuit: nu distribuiți pdf-ul nicăieri pe internet, îl salvați pentru utilizare personală. Dacă doriți să îl recomandați cuiva, dați share acestui articol. Respectați în acest mod drepturile de autor, dar și munca mea (deloc puțină!)

Dacă aveți nevoie de material în altă formă sau cu modificări, vă rog să reveniți cu un mesaj la acest articol.

metoda cubului ce poti spune despre tine

Cuburi – ce-mi spui despre tine?

Prima întâlnire cu viitorii mei elevi s-a lăsat cu o discuție liberă. Ne-am prezentat, stând în cerc, apoi fiecare a adăugat ceva despre el. Nici la adulți nu merge nemaipomenit sesiunea aceasta în care trebuie să alegi acele două-trei lucruri esențiale pe care să le spui celorlalți despre tine, însă la copii e și mai dificilă pentru că tind să imite colegul. De exemplu, care e mâncarea ta preferată… a fost de ajuns să spună unul pizza și l-au urmat și ceilalți. Alegeam așadar un criteriu, răspundeam toți, după care schimbam și o luam de la capăt.

Nu doar că am vorbit despre noi, dar am exersat răbdarea, respectul față de ceilalți, cum să aștepți să spună fiecare ce are de spus până îți vine și ție rândul, căci la un moment dat îți va veni!, nu ești sărit. Apoi, să nu vorbim în cor, că nu mai înțelegem nimic. Și, cel mai important, să accepți părerea altuia fără să râzi. Nu există răspuns corect, ci o mulțime de variante personale.

Acum, pentru că începe școala, vom fi doar noi și vom avea cel puțin teoretic mai mult timp, m-am gândit să schimb un pic jocul, să îl fac mai amuzant cu ajutorul cuburilor. Mi-am confecționat unele din burete, peste care prind cu bandă scotch cartonașele necesare (se detașează complet din macheta printată), după ce le plastifiez, pentru mai multă rezistență. Pentru acest joc de cunoaștere mi-am pregătit două cuburi, dar încă nu m-am hotărât dacă le folosesc simultan sau nu, căci la această vârstă nu sunt foarte răbdători și aș vrea să le vină rândul mai repede.

Unul din cuburi este pregătit sub formă de întrebări, celălalt are doar domeniul de referință. Pentru că nu toți copiii știu să citească, este bine ca la început să prezentați cuburile, discutând fiecare imagine, astfel încât pictograma să fie înțeleasă repede în momentul aruncării, fără să mai fie nevoie de lectură și copiii să știe ce au de spus.

Puteți complica jocul după o rundă, dai cu zarul și să îți amintești cine a mai vorbit anterior despre acel domeniu și ce a spus.

Un dezavantaj pe care îl văd e că nu voi afla toate detaliile incluse despre fiecare copil, dar putem relua jocul și, dacă la următoarele aruncări se repetă opțiunea, copilul poate da din nou.

Am pregătit două variante de material. Unul este utilizat pentru un cub cu latura de 9 cm, din celălalt rezultă unul cu latura de 6 cm, chiar dacă utilizează aceeași cantitate de hârtie. Dacă nu vă e la îndemână să lipiți cuburile pe interior, puteți să întăriți muchiile cu bandă adezivă, după ce ascundeți zonele de lipire. Dacă puteți, printați pe carton sau cașerați ulterior pagina.

metoda cubului ce poti spune despre tine

Images designed by pch.vector / Terdpongvector / macrovector / brgfx / Freepik. Cuburile din imagine reprezintă o simulare pe calculator apropiată produselor finale. Calitatea imaginilor va depinde de calitatea imprimării color.

Materialul este disponibil celor care în ultimele trei luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

mini turbinca: joc cu numere

Jocuri matematice: cartonașe cu numere până la 100

O provocare a acestei toamne a fost să mă „joc” un pic pe tema matematicii cu un absolvent de clasa I. Și cum puștiul e argint viu și maestru în a se plictisi repede, am zis că nu are sens să folosesc o fișă clasică, așa că mi-am pregătit cartonașe de 5x5cm cu numerele până la 100. Materialul este micuț, poate fi folosit cu succes în activități individuale acasă sau pentru elevi la școală, tot individual sau în grupuri mici.

Am început prin a plastifia colile cu numere, pentru că nu am putut printa pe carton, să fie mai rezistente, iar coala normală era prea subțire. Din exces de zel am rotunjit și colțurile cât am căscat gura cu Iris la un serial, să nu se zgârie în ele. Le-am pus într-un săculeț și i-am spus „Mini-turbinca”, poate îi fac și chef de citit. Era mai interesant dacă le printam color, dar am doar imprimantă simplă acasă.

mini turbinca: joc cu numere

Pentru început se extrag șase numere (puteți cere oricâte, dar să nu fie nici prea multe, nici prea puține). Copilul trebuie să le citească pe fiecare, apoi trebuie să le așeze în ordine crescătoare/descrescătoare. După acest moment puteți face cam orice doriți:

  • să identifice numărul care are cifra zecilor cu X mai mare/mai mică decât a unui anumit număr din serie, pe care i-l indicați;
  • să identifice numerele care au suma cifrelor identică/au aceeași cifră a unităților sau aceeași a zecilor/cifra unităților identică cu cea a zecilor;
  • să afle cu cât este mai mic primul număr decât ultimul;
  • cu cât este mai mare penultimul față de al doilea;
  • să adune două dintre numere, la alegere (verificați repede dacă adunarea nu depășește suta);
  • să scadă două numere la alegere sau din cel mai mare pe toate celelalte (cinci operații diferite); puteți avea cartonașe albe, să scrie rezultatele obținute, să le așeze corespunzător și să observe că și acestea sunt în ordine, dar inversă față de cea folosită pentru așezarea numerelor la început;
  • dacă numerele sunt mici, să adune trei dintre ele (aceeași observație cu suta).

În felul acesta acoperiți cu un joc citirea, scrierea și ordonarea numerelor până la 100, dar și efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu trecere peste ordin. Poate avea la îndemână orice material dorește pentru ajutor, însă vă recomand o tăbliță magnetică, aceea pe care desenează copiii mici și șterg imediat. Va avea senzația că scrie la tablă.

E drept că e un joc un pic mai greu pentru adulții neobișnuiți, dar cu puțină practică sunt sigură că vă veți descurca. Cu anumite limite, puteți să le folosiți pe cele până la 31 pentru copiii care trec clasa întâi, sau până la 10 (fără zero) pentru cei care abia intră la pregătitoare. În ultimul caz, trei cartonașe sunt suficiente la extragere.

Dacă aveți un copil foarte tehnic și dependent de telefon, îl puteți învăța cum să își verifice rezultatele obținute cu calculatorul. Așa poate descoperă și ei la ce poate fi folosită cu adevărat această unealtă de-o ținem mereu după noi. Dacă tot suntem aici, nu ar fi rău să îi căutați niște cărți de citit pe telefon, căci nu multora le-a trecut prin cap că telefonul poate fi și carte.

Fișierul pentru imprimarea planșelor va fi trimis în data de  2 octombrie 2019 abonaților la newsletterul Talente de Năzdrăvani (puteți să vă abonați aici). După această dată este disponibil doar la cerere celor care fac o donație către acest site prin PayPal sau cu cardul.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.