Invatarea numerelor naturale

Planșă de lucru pentru învățarea numerelor naturale

Anul trecut, când încă eram clasa a doua, le-am pregătit copiilor o „jucărie” pentru a învăța mai ușor scrierea numerelor până la 1000. Ne-am descurcat bine cu ea și ei se distrau plimbând benzile.

Anul acesta toate au început prea repede. Timp între finalul meu de examen și începutul școlii nu am prea avut, ca să mă gândesc ce și cum fac. 5 septembrie a venit parcă mult prea repede și, dacă anul trecut le-am pus pe bancă semne de carte, anul acesta am zis să folosesc cât mai bine puținul timp pe care îl am la dispoziție. Am pregătit planșe de lucru pentru învățarea numerelor naturale.

Gândește pe termen lung

Cum foliile achiziționate anul trecut sunt din ce în ce mai puține, m-am gândit că nu strică puțină economie și să pregătesc planșa astfel încât să fie utilă și anul viitor. Chiar dacă în clasa a treia învățăm numerele doar până la 10 000, și aș fi avut nevoie doar de patru casete, am anticipat și am confecționat-o până la un milion.

De ce nu am inclus și clasa milioanelor? Pentru că nu o folosim. Copiii scriu 1 000 000, dar noi învățăm numerele doar până aici, așadar numai formate din șase cifre. Ca să nu trec totuși mai departe fără să o menționez, în clasa a patra voi avea pe perete o planșă-suport pentru învățarea numerației unde clasa milioanelor va fi prezentă cu toate ordinele, mai ales pentru cei dornici să învețe.

Cum intenționez să folosesc materialul

Cea mai mare problemă la clasele mici, când pui o întrebare, e că toți vor să răspundă. Și dacă găsești soluția să le dai tuturor ocazia este cel mai bun lucru pe care îl poți face. În fond, evaluezi imediat toată clasa și asiguri feedback celor care au nevoie. Știu că scrierea numerelor îi atrage, cel puțin la început. Pe lângă numărătoarea pozițională clasică, cea improvizată pe tablă cu magneți, să formezi un număr după dictare se poate face și în scris.

Pentru planșa cu casete, intenționez ca eu să dictez numărul, ei să îl scrie cu marker nepermanent, apoi ridică să văd și eu. După validare, șterg cu un șervețel uscat, dacă este umed, următorul număr nu se va putea scrie. Sau compară cu vecinul de bancă, dacă apar diferențe caută singuri greșeala.

Este mult mai ușor cu un material de mari dimensiuni, pe care cifrele se văd de la distanță, decât folosind caietul, pe care ar trebui să îl dea colegului sau să mă plimb eu la fiecare să văd ce-a scris – o soluție cronofagă, fără efecte pe termen lung.

„Fabricare”

De când se știu, profesorii confecționează materialele didactice, uneori sacrificând cantități enorme de timp, bani din buzunarul propriu și foarte rar sunt apreciați cum se cuvine. Pentru acest material, se printează (preferabil color) planșa (vezi detalii mai jos).

Eu le-am tăiat întâi pe jumătate cu ghilotina, apoi le-am așezat la 5mm una de cealaltă într-o folie și le-am plastifiat. După ce s-au răcit, am tăiat din nou folia pe jumătate. Produsul obținut astfel are margine sigilată de jur-împrejur.

Pentru că două dintre colțuri, la tăiere, devin drepte și înțeapă, am folosit un dispozitiv pentru rotunjirea colțurilor. Poate neimportant, dar la cei mici… în ultimul timp bați dinainte drobul de sare în perete, nu știi ce tragedie apare că s-a înțepat într-un material dat de doamna la școală!

Am inclus în documentul pentru print și două file care mie îmi sunt utile, atât la clasa a treia, cât și la clasa a patra. Sunt numărători desenate. Le printez, le dau copiilor câte trei pe un rând (sau două la clasa a patra) și le lipim în caiete. Le folosim pentru scriere, citire, comparare, chiar și pentru operații.

Bețele numărătorilor au marcaje, indicația pentru ei e să deseneze câte o biluță în fiecare interval, altfel sunt tentați să le facă mici și înghesuite, ceea ce e greu și pentru mine la verificat, dar și aproape inutil când vrei să compari două numere vizual, folosind numărătoarea.

Invatarea numerelor naturale

Fișerul poate fi descărcat gratuit de aici timp de o săptămână după publicarea articolului, după care este disponibil doar la cerere persoanelor care fac sau au făcut în ultimele 3 luni o donație către site.

Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Se poate utiliza și Revolut, la telefonul de contact al site-ului. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit. 

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Dacă vrei să fii la curent cu articolele de pe blog, abonează-te aici.

Masa corpurilor. Kilogramul. Gramul

Masa corpurilor: kilogramul și gramul

Scenariul activităților dedicate măsurării masei corpurilor era oarecum asemănător cu cel al lecției pentru măsurarea capacității vaselor, doar că mult mai simplu de organizat, cel puțin în teorie. Pregătirile i-au implicat de această dată pe părinți, rugați să trimită la școală cântarul de bucătărie. Știind ce a pățit al meu (precedentul), am sperat doar că fiecare părinte va face instructajul potrivit cu copilul din dotare. Asta nu înseamnă că au și priceput!

De la prima oră (alta decât matematică), le ridicau, porneau, zgâlțâiau, de nu mai știam cum să îi potolesc.

Nu ne vor mai da niciodată nimic părinții să ne jucăm la școală dacă le stricați! sau Dacă îl scapi, îl poți pune la gunoi, se strică!

Într-un final, după două ore de așteptare, le-a venit timpul. Bine că nu măsoară corect decât lăsate din mână, că așa drag le era de ele! Am lucrat pe grupe, căci nu aveam cazul fericit de echipă formată din cântar+copil, a mers cântar+copil x 3, așezând cântarul și stăpânul la mijloc. 

Cât înseamnă un kilogram?

Înainte de a răspunde la întrebare, a fost nevoie să ne amintim cum se scrie litera K de mână, apoi și k. Prin caiete erau așa, niște struțo-cămile între HK sau Hh, numai ce trebuie nu. Uite cum trece anul și uităm!

Apoi am luat câteva pachete cu alimente. Normal că orezul are un kilogram, dar sarea parcă nu, punga e mai mică. Mi-au amintit de bunicul și întrebările lui încuietoare: ce cântărește mai mult, un kilogram de sare sau un kilogram de lână? (asta în timp ce bunica torcea și bunicul lua un braț mare, la derută…) Au picat în plasa fulgilor de cereale, care păreau mult mai mari ca dimensiune a pungii. Și… în cea a cutiei goale de cereale, pe care au încadrat-o direct la 1 kg, fără să se asigure că este și ceva înăuntru. Ne-am gândit la pungile cu chipsuri, pe care le vânează ei, dar care sunt mai mult goale. Așadar nu ne lăsăm păcăliți de dimensiune. 

De la bunica am împrumutat un cântar cu arc și am pus tot ce aveam în sacoșă. Ne-am dat seama că nu prea indică cine știe ce exactitatea masei, e undeva „pe-acolo”, dacă îți convine să plătești cu aproximație la piață. 

Balanța din plastic am luat-o mai mult pentru impresia artistică, nu neapărat pentru măsurători. O folosesc în fiecare an să înțeleagă conceptul (mai ales la aflarea numărului necunoscut), căci au încă atât de multe exerciții cu acest principiu. După ce m-am chinuit nițel să o echilibrez, am reușit să așezăm pe cele două talere sarea și orezul și să le admirăm cum stau în echilibru. 

A urmat distracția lor.

Am cântărit tot ce găseam pe bancă, apoi făceam licitație – de fapt, compararea numerelor. Gigeluș, cât are stiloul tău? 20g. Dă cineva mai mult? 

Tema pentru acasă a fost să își cântărească ghiozdanul pentru a doua zi… gol și, separat, tot ce își iau la ei. Am fost curioasă să văd și eu acel ghiozdan care gol are 35g, cum scria în caiet, ca să înțelegem apoi, încercând să elucidăm misterul, că nu trebuie să „atârne” obiectul de pe cântar, dacă vrei să afli masa corect. 

A doua zi am continuat joaca cu cântarul. De data aceasta am desfăcut punga de sare, am improvizat talere din farfurioare și am început să calculăm. Cel mai simplu a fost să cântărim, pe rând, două cantități, apoi să vedem cât au împreună, făcând și adunarea, testând și cântarul dacă indică corect rezultatul nostru. Sau să aflăm pe care taler e mai mult/mai puțin și cu cât. 

Mai dificil a fost cu înmulțirea. I-am cerut să pună pe taler o linguriță de sare, pe care am cântărit-o. Cum erau din lemn, fără scobitură, nu putea trece de 10g, ca să iasă din tabla înmulțirii. Apoi i-am cerut să adauge astfel încât să fie de 7 ori mai mult. Mai e de lucru, 1×7 = 7, adică nu 1+7=8 lingurițe. Nu le-a venit să creadă, după ce au adăugat încă șase, că a indicat cântarul exact 56g (lingurița avusese 8g). Adevărul e că nici mie, mă așteptam să corectăm un pic eroarea… 

După înmulțire, împărțirea

Am adus la catedră unul din cântarele copiilor. Am scris pe tablă 72g și le-am cerut să îi afle jumătatea. Greu… dacă le scriam 80 făceau imediat. Posesorul celui de-al doilea cântar a cântărit pe taler 72g de sare, apoi i-am zis să mute pe celălalt cântar câte puțin, până când cele două cântare arată aceeași masă. S-a prins repede că scade într-o parte și crește în cealaltă, simultan, și am ajuns curând la rezultat. 

Provocarea a fost să aflăm sfertul lui 100. Am mai împrumutat alte două cântare, să împărțim la 4, și trei eroi care mutau din talerul plin în cele trei goale. Ce mai conta cum arăta catedra, că am mai adunat ce căzuse pentru a completa cantitatea dispărută din exces de zel, la final arătau toate 25g. Am și calculat, să fim siguri. 

Masa corpurilor. Kilogramul. Gramul

După ei, ar fi trebuit să o ținem cu joaca aceasta toată ziua, mare dezamăgire a urmat când am anunțat că s-a terminat ora. 

Doamna, când urmează „timpul”… venim cu ceasuri?

clepsidra programabila

Clepsidra programabilă – unealtă pentru profesori

Se spune că în spatele oricărui bărbat de succes e o femeie puternică. Dacă ne gândim la educatoare și învățătoare, în spatele unei activități la clasă e mereu o familie întreagă dispusă la a improviza o șezătoare în care să se pregătească plicuri cu materiale, să se coloreze jetoane (mai puțin de când au devenit mai accesibile imprimantele color) sau să decupeze la nevoie tot felul de forme. Cam la fel m-am ales și eu cu clepsidra programabilă.

Mă plângeam într-o seară de unul din puștii cu care lucrez, clasa întâi, că nu are răbdare deloc și tot timpul, dar tot timpul!, mă întreabă cât e ceasul. Nu că știe ceasul, dar percepe timpul. Rezolvasem parțial problema desenându-i un cerc (împărțit în șase) și la fiecare sfert de oră coloram o parte. Dar el avea o treabă, să verifice dacă nu uit să colorez, tot din 5 în 5 minute…

Spuneam că mi-aș dori o clepsidră, dar când am văzut cât costă una cu un timp atât de îndelungat de scurgere, mi-a cam trecut entuziasmul și am zis pas.

Merge și cercul, mai crește copilul, se potolește…

Eu am lăsat-o baltă cu ideea clepsidrei. M-am gândit că poate până la urmă ne vor aduce calculatoare la școală, cum a promis primăria prin nu-știu-ce-proiect în toamnă, că voi putea să îmi iau acasă calculatorul pe care l-am dus acolo să-mi desfășor lecțiile și o să am la atelier cum să deschid pe net cronometrul pe care îl folosesc la clasă pentru timpul de lucru.

Dar, până la urmă, la ce e bun un bărbat în casă, dacă nu să îndeplinească acele dorințe ascunse, nu?

Mă trezesc că mă cheamă într-o seară la bucătărie să văd pe masă un ghem mare de fire și două ecrane mititele… Recunosc că mi-am zis ceva ce merita un BIP, gândindu-mă ce trăsnaie mai urmează să instaleze prin casă. Ce să vezi? Mândru ca găina babei care ouase o mărgică îmi arată isprava și îmi cere să-mi imaginez cum vor alcătui ele o clepsidră. Și urmează demonstrația, cum curg biluțele… cum se programează câte minute, câte ore vrei să curgă.

Am rămas ca la dentist. Cred că e printre puținele cadouri „de milioane” pe care le-am primit în viața mea.

A urmat apoi proiectul cutiei, designul clepsidrei (cel puțin aici am ales cum vreau să arate) și asamblarea finală. Încă nu m-am hotărât cu ce să o decorez pe margine, cred că tehnica șervețelului, mai studiez problema, nu e grabă.

Însă azi am testat clepsidra.

Abia îl așteptam pe P.

Îmi desenezi și azi cercul ăla?
NU. Azi am altă surpriză pentru tine…

Și i-am pornit clepsidra, i-am explicat că se termină întâlnirea noastră când toate biluțele roșii de sus au ajuns jos. S-a apucat de treabă și a explodat când a văzut cu coada ochiului cum pică prima. Succesul a fost deplin. Cel puțin nu a mai întrebat „cât mai e”, doar s-a asigurat de vreo două-trei ori că „sigur funcționează bine”.

Nu știa că la final va avea și sonor, a fost în extaz. Mă rog, eu mai puțin, că mai aveam un pic de tot de lucru și a fost tare greu să îl conving să terminăm. Da, știu, ca profesorii aceia care iau două minute din pauză după ce se sună…

Cristina, dacă aveam asta la școală, când se auzea soneria aia, aruncam și cărți, și tot! Fugeam în pauză și nu mă mai prindeai….

Mda, frumos, nu? Ce să zic…

La final, câteva informații despre cum funcționează clepsidra mea: poți programa câte minute și câte ore să „curgă”. În funcție de intervalul stabilit, o biluță cade la secundă sau la câteva minute. O poți întoarce, bilele se mișcă ca și cum ar fi lichid. Am ezitat mult timp să îmi cumpăr un set de clepsidre, însă acum nici că îmi mai trebuie. Funcționează cu un acumulator, pe care îl încarc cu cablul de la telefon. Are senzor de mișcare, difuzor, buton pentru programare și pentru pornire.

Mă gândesc când să o iau la școală, ai mei ar fi clar în stare să nu mai lucreze la teste și să stea cu ochii pe ea! Însă tot le-o duc și lor, sigur o să le placă!

Folding Geometric Shapes - EduClass

Lecțiile de geometrie, între pasiune și știință

Contează cu ce te joci la vârsta grădiniței? Normal… Contează enorm ce atingi, ce așezi, ce observi, toate pentru a forma în mintea copilului o imagine corectă a lumii înconjurătoare. Când vine vorba de forme și corpuri geometrice, lipsa interacțiunii cu obiecte se observă imediat. Banalele jocuri de construcție din lemn sunt baza cunoștințelor de geometrie ale copiilor și lejeritatea cu care abordează geometria la gimnaziu își are originile aici, în jocurile de grădiniță și, mai apoi, în cele utilizate pentru a diferenția corpurile în clasele primare.

Eu nu sunt cel mai bun exemplu de referință, pentru că la mine în casă compasul, rigla și echerul au stat pe masă de când mă știu. Din setul meu de cuburi de construcție, conul, cilindrul, cubul, paralelipipedul și piramida au ajuns materiale didactice la școală. Însă de multe ori tata le construia din hârtie pentru a le arăta copiilor, cerându-le, la rândul lor, să construiască și ei. Ei erau la gimnaziu, eu la grădiniță.

Tata nu m-a învățat proprietățile cubului, însă eram capabilă să îl construiesc imitându-l. Am mers și cu el la ore și nu pricepeam pe atunci de ce copii mult mai mari decât mine se chinuiau de parcă aveau de rezolvat muncile lui Hercule ca să asambleze un biet corp.

Pentru că lor abia acum le arăta cineva, în timp ce mie… eu am avut altă șansă.

Prima abordare a elementelor de geometrie cu niște ani în urmă la clasele primare a fost însoțită de alcătuirea unei colecții măricele de obiecte de diferite forme, cât mai mari, care să îi ajute pe copii să observe atât asemănările, cât și diferențele dintre corpuri. Și, pentru că veni vorba de ceea ce fac părinții pentru a susține acasă învățarea, mă întreabă atunci o mămică dacă îmi poate trimite la școală un set de geometrie pe care îl are acasă. L-am ținut ceva timp la școală, până ne-am terminat lecțiile, iar anul următor am rugat-o să ni-l trimită din nou. Era exact ceea ce aveam nevoie.

Ce forme ne dau bătăi de cap?

Programa de geometrie a claselor primare, strict referitoare la corpurile geometrice (nu la forme), include cubul, cuboidul (palelelipipedul) și sfera, identificare și denumire, la nivelul clasei pregătitoare. În clasa întâi se adaugă cilindrul și învățăm să le descriem, câte fețe au, ce formă au acestea. Clasa a doua vine cu prima provocare: se adaugă conul și începe construcția acestora după desfășurare dată. Ultimele două clase aduc nou piramida și noțiunile de volum pentru cub și paralelipiped, precum și provocări de construcție din materiale diverse.

Revenind la clasa a doua (provocarea mea din acest an), foarte multe materiale tipărite cer copiilor să identifice desfășurarea corectă a unor corpuri, însă de puține ori ai la îndemână posibilitatea de a le arăta exact cum se „asamblează“. Setul de geometrie pe care tocmai l-am prezentat mai sus rezolvă această problemă. Corpurile sunt confecționate din plastic transparent, se pot deschide (una din fețe este detașabilă la fiecare) și înăuntru este pliată, din plastic colorat, desfășurarea acestora. Copiii o pot strânge și deschide de atâtea ori de câte este necesar pentru a înțelege.

În plus, folosindu-le goale, am reușit să rezolv și cu copii mai mari (clasa a cincea) problema liinilor punctate atunci când desenam pe hârtie cubul și paralelipipedul. Țineam forma pe masă și ne uitam, când le desenam, ce muchii vedem fără nicio problemă și pe care le putem identifica privind prin una din fețele transparente. Setul – căci îmi e greu să îl numesc joc – este o investiție pe termen lung, de foarte mare ajutor pentru copii.

Ce conține?

Opt corpuri fac subiectul setului: cubul și paralelipipedul, cel din urmă cu o provocare pentru simțurile copilului, căci una din muchii este identică cu a cubului și trebuie să explorezi puțin ca să le diferențiezi, prin suprapunere. Apoi avem două corpuri cu fețe curbe, cilindrul și conul, ambele cu desfășurare simplă.

Pentru piramide avem două exemple, un tetraedru regulat (are fețele triunghiuri echilaterale) și una clasică, cu baza pătrat, ca cele egiptene. În completare sunt și două prisme – pe care nu le studiem în clasele primare, una triunghiulară și una hexagonală. Mie îmi plac, căci copiii le găsesc repede asemănare în lumea reală: un „acoperiș“ și un fagure de albine.

De câte ori am lucrat cu corpurile geometrice, copiii m-au întrebat dacă nu am și o sferă, să vedem cum se desface. Din păcate, setul nu o are, am compensat-o cu globuri din acelea transparente care se deschid sau cu mingiuțe. Le-am arătat un documentar despre cum se confecționează globurile geografice și cum e nevoie să fie decupată harta ca să fie lipită pe o sferă. Am tăiat o minge de plastic (din aceea de la piscinele cu bile) și am desfășurat-o relativ, arătându-le că aceste felii ca de pepene nu pot fi perfect întinse. Așadar nu vom putea face niciodată o sferă perfectă din hârtie.

Folding Geometric Shapes - EduClass

Folding Geometric Shapes – EduClass: piesele principale desfășurate.

Când se recomandă?

Fără nici cea mai mică problemă, setul poate fi dat copilului de la orice vârstă la care înțelege că nu e o jucărie de spart. Chiar e păcat de el. Și, deși aveți impresia că nu va fi scos din cutie decât două-trei săptămâni pe an, în fiecare an școlar, efectele pe care el le va produce se vor vedea încet, în timp.

Iar dacă deja îl aveți, nu ezitați să îl puneți în ghiozdan când vedeți pe manual că urmează lecția despre corpuri. Ori profitați să îl oferiți în locul unui aranjament floral sau legat cu șnur de mărțișor, cu siguranță va produce mult mai multă bucurie dacă destinatarul este o persoană implicată și dornică să transforme experiențele de învățare oferite copiilor.

Setul este disponibil aici: EduClass

Experimente cu magneți – altfel de lecții la Științe

O spun la modul cel mai serios, noroc cu clasele primare, că mai văd și copiii noștri un experiment la școală, altfel… Și nu glumesc, după 20 de ani (însumați) de școală românească de secol al XXI-lea, pot spune că nu au văzut copiii mei niciun experiement la lecțiile de fizică, chimie, biologie, dacă nu ar fi fost cele câteva din clasele primare, și apoi multele pe care le-am făcut acasă. Mai puțin cele de chimie, unde e greu să faci rost de substanțe…

Acesta e motivul pentru care clasa a treia și a patra sunt preferatele mele, lecțiile de științe cu „experiment“ strângând recorduri pe lista de favorite ale copiilor. De-a lungul timpului am scris despre ele și le găsiți pe blog. Au fost experiemente cu plante, am crescut și am semănat din nou semințele obținute, chiar un experiment de observare a ciclului de viață la hamsteri. Nu le mai pun la socoteală pe cele cu electricitate, magneți. Copiii văd, învață și simt, căci mi-au spus cum am putea „îmbunătăți“ ora: să aibă fiecare propriul kit de experimente pe bancă. Ei, da, ceea ce vor ei face parte din acea școală „de vis“ dintr-o lume normală, unde educația copiilor este pe primul plan.

Cum ne descurcăm în fața elevilor

Una dintre categoriile în care materialul didactic din dotarea personală avea de suferit era cel al magneților. Am strâns, în timp, diferite tipuri de magneți, dar erau atât de diferiți, că nu prea pot fi îmbinați. Clasa a doua și clasa a treia au în programa școlară forțele exercitate de magneți. Copiii însă interacționează cu magneții de la vârste foarte mici, știu deja că se atrag/resping sau atrag doar anumite obiecte. Rămâne de rezolvat la școală doar partea științifică, de ce se atrag cu anumite părți și cum „arată“ câmpul magnetic.

Am completat colecția de materiale cu setul Magnet Movers. Am rezolvat astfel problema unui magnet-potcoavă, inclus în set, pe care nu-l aveam. Dar cea mai importantă piesă a setului este cea care permite observarea în liniște a levitației magnetice.

Setul include mai multe tipuri de magneți: o baghetă cu mâner, doi magneți sub formă de bilă, un magnet sub formă de bară, un pilon și doi magneți circulari, un magnet potcoavă. Este perfect pentru toate vârstele, ținând cont că are totuși și piese mici, care pot fi înghițite. Apreciez și protecția de plastic a acestora, căci, dacă ați avut magneți, știți cât de ușor se pot sparge aceștia, mai ales când sunt manevrați de copii.

Însă dacă vreți să faceți o surpriză unui copil curios, setul acesta este un bun început.
Magnet Movers, EduClass

Magnet Movers, EduClass.În imagine, pilonul cu cei doi magneți circulari ilustrează experimentul, baza fiind și ea un magnet și forța este suficientă pentru a menține o distanță de circa 1,5 cm între piese.

Pentru a avea însă parte de cele mai spectaculoase experimente, este însă nevoie să adăugați setului câteva ingrediente în plus. Primul este pilitura de fier, fără de care vizualizarea câmpului magnetic nu ar fi posibilă. Apoi, o eprubetă ar fi indicată, cum am folosit mai jos:

Sau o coală de hârtie (dedesubt este un magnet tip bară):


Ori din atâtea jucării kinder, un mic vehicul pe roți, deplasat cu ajutorul forțelor magnetice:

Sper că v-am dat câteva idei și pentru sărbătorile care urmează, dar și pentru organizarea, cât mai interesantă, a lecțiilor la școală pentru cei mici.

Setul este disponibil aici: EduClass.

Educlass Super Spionul

Super Spionul: joc de matematică pentru copii (și adulți)

Sâmbătă m-am jucat. Și, cum restricțiile sunt în toi, dar și vacanța își ia drepturile, m-am jucat singură[1] de-a Super Spionul. Ca de obicei, din toate jocurile pe care le am, încerc să storc tot ce pot și, dacă se poate, să dau și o altă înfățișare activităților cu copiii, fie cele de la Atelierul Năzdrăvanilor, unde fac eu toate regulile, fie cele de la școală, unde regulile vin de sus.

De ce am ales Super Spionul?

În primul rând, pentru zar. Da, pentru zarul mare cu operații. Știu, e simplu să îți faci singur zaruri de jucat la școală cu copiii și, de-a lungul timpului, am încercat de toate: din carton, din burete, însă parcă nu aveau aceeași „priză la public“ ca cele reale. Așa că zarul acesta mare cu toate operațiile scrise pe el (plus imaginea detectivului pe post de joker), mi se pare genial.

Al doilea motiv, setul de cărți de joc cu numere de la 1 la 100. Da, știu, și de-astea mi-am făcut singură, dar albe pe-o parte cu număr pe cealaltă nu aduc a joc real. Nu le poți ține în mâna ca pe „cărți“, sunt doar… bilețele. Pentru aceste cărți, jocul poate fi folosit parțial și începând cu clasa pregătitoare.

Al treilea motiv nu-l am, căci îmi ajung primele două.

Cum se joacă jocul cu regulile de la mama lui

Întâi, ai nevoie de 4 jucători care cunosc cele patru operații aritmetice la nivel de clasa a treia, căci e cam greu altfel să te gândești cum să ajungi la un anumit rezultat dacă nu ai niște deprinderi de calcul gata formate. În plus, chiar dacă în clasa a doua înveți teoretic înmulțirea și împărțirea, este doar la nivelul tablelor, și se discută mult prea puțin despre ordinea efectuării operațiilor, foarte necesară în compunerea exercițiilor de rezolvare a misiunilor jocului.

Mi se pare un pic forțat pe traducerea regulilor termenul de „ecuație“ pentru ceea ce au de făcut copiii. În realitate, ei trebuie să compună un exercițiu cu una sau mai multe operații, care să aibă ca rezultat numărul indicat de una din cărțile de joc.

Cărțile cu numere se amestecă, fiecare copil primește cinci, teanc pe care îl lasă cu fața în jos. Ridică o carte („Misiunea“, 14), dă cu zarul (să spunem că nimeresc înmulțire), trebuie să combine numerele de pe amprente (de la 1 la 9, în mai multe exemplare) și să scrie un exercițiu care să folosească cel puțin două numere și obligatoriu operația indicată de zar. Soluțiile pot fi mai simple sau mai complicate,

14 = 2 x 7 = 2 x 5 + 4

Misiune îndeplinită și soluția este prezentată parterilor de joc, a scăpat de o carte, rămâne cu 4. Dacă nu ar reuși, pune cartea dedesubt și îi va veni din nou rândul. Cine termină primul cărțile câștigă.

Elemente de joc introduse sunt măștile-ochelari cu filtru roșu, cu ajutorul cărora poți vedea numerele scrise pe jetoanele cu amprente. Mă rog, dacă te chinui nițel, le vezi și fără, dacă ești o persoană care a mai exersat focalizarea în puncte diferite pe o imagine. Cum jocul include patru măști, logic, avem doar patru jucători… dacă am schimba însă jetoanele (să se vadă cifrele și cu ochiul liber), jocul s-ar putea juca și în 20, căci cele 100 de cărți se pot împărți în câte 5… sau, dacă e nevoie, mai puține, să participe toată lumea.

Pentru intensificarea emoțiilor, se poate folosi un cronometru, cine găsește primul soluția pentru o aruncare a zarului pentru cartea pe care a extras-o. Jocul poate fi complicat cu noi provocări, doar restricțiile să se ridice și să avem voie să ducem din nou materiale în sala de clasă.

Educlass Super Spionul

Am încercat o fotografie prin filtrul ochelarilor, însă nu surprinde imaginea așa cum o face ochiul uman, este destul de slabă. 

… dacă vrei să faci un cadou „deștept“

Vine însă și sezonul cadourilor și al nopților lungi de iarnă. Vă recomand să mai lăsați de-o parte dulciurile și jucăriile care nu pun mintea la contribuție și provocați copiii cu materiale potrivite vârstei. Normal, dacă nu are un frate sau prieteni care vin la joacă, adăugați cadoului și o parte din timpul dumneavoastră, să poată explora jocul. Elasticul ochelarilor nu strică coafura nimănui… Chiar nu glumesc, în condițiile în care școala online e cum e, dacă nici noi nu creștem calitatea timpului petrecut cu copiii, nu ne așteaptă vremuri prea bune.


[1]  De fapt, când căutam idei pentru ședința foto – cum să ilustrez mai plăcut jocul, am chemat-o pe Iris la atelier cu pufoșeniile ei preferate și am ajuns să ne jucăm împreună. Replica a fost: Matematică sâmbăta dimineață, fix ce îmi doream!

Jocul este disponibil aici: EduClass

alfabet fisa exercitii

A fi sau a nu fi: mai știm să scriem?

Aceasta este întrebarea toamnei:

Mai știu copiii mici literele?

Dacă credeți cumva că e o glumă și nu v-ați pus această problemă (ca părinți) de trei luni încoace, nu e exclus să aveți ceva surprize. Dacă ați considerat că vacanța este acel timp în care spiritul liber al copilului zburdă nestingherit după bunul plac între ore de culcare și spații și dispozitive de joacă, ei bine, toamna e aici și începe școala.

Ca idee, începe semestrul întâi și toată lumea e deja cu gândul la finalul lui. Dacă sunteți deja părinți de elevi cu vechime, faceți un efort să vă amintiți toamna 2019, acel semestru scurt care nici nu a început bine și tezele au bătut la ușă, apoi s-a terminat apoteotic înainte de Crăciun. Dacă nu venea pandemia, am fi avut „experiență“ și la capitolul un semestru de 6 luni… Acum nu știu de ce s-a decis din nou această variantă complet idioată, căci 14 săptămâni sunt prea puține pentru structura de evaluare pe care o avem noi. Iar 6 luni prea multe…

Mă rog, pentru acest an zarurile au fost aruncate. De aceea, din cele 14 săptămâni, dacă nu considerăm începutul și sfârșitul, rămân 12 efectiv de școală. Plus vacanța de la clasele primare, care iar ne scoate din ritm. Ca o paranteză, acum nu puteam fără, dar putem la primăvară, pe fond de astenie, nu??

Recapitularea de la început de an

Pregătiți-vă emoțional. Încep două săptămâni de recapitulare-evaluare inițială în care testele vor curge de parcă e rupere de nori. Aș vrea să sper că se va ține cont că aceste evaluări inițiale nu se trec în catalog, ele sunt doar pentru a identifica nivelul elevilor și a stabili de unde plecăm cu materia. Însă mă gândesc cu groază la gimnaziu și liceu, acolo unde copiii au 17 materii, jumătate cu câte o oră pe săptămână, și au nevoie de două note. (Știu că se spune că un popor are conducătorii pe care îi merită, dar așa îmi doresc măcar la învățământ pe cineva cu cap…)

M-am apucat și eu timid de planificări. Le tot calculez, cum să fac să termin conform calendarului. Mi se pare puțin timp și nu știu de unde să mai „ciupesc“ nițel, la cine să pun mai mult, de la cine să iau… Și dacă în alți ani mă duceam până spre 1 octombrie cu testele inițiale, acum îmi este clar că nu am timp să stau atât de mult pe recapitulare.

Tocmai de aceea m-am gândit că trebuie să fac lucrurile cât mai bine din prima. Trebuie să ne amintim literele. Sunt liniștită în privința celor 12 copii care au frecventat în proporție de cel puțin 2/3 școala de vară. I-am trecut prin tot altfabetul, am compus problemele la matematică cu nume ciudate, să exersăm și literele mai rare, au scris cerințe, ca niciodată. Important e că n-au uitat să scrie și, mai mult, am consolidat toată vara cele câteva lucruri esențiale învățate în clasa întâi: operațiile până la 100, rezolvarea de probleme, ba chiar am trecut un pic limita în zona proximei dezvoltări să văd dacă se descurcă și cu provocări mai dificile, la care să aplice în alt context ce au învățat.

De unde începem?

Cu cealaltă treime a clasei am emoții. Oi trăi și oi vedea. Însă am cel puțin un elev nou care nu a frecventat online și nu prea știe să citească, așadar nici literele nu sunt o cunoscută pentru el. Am decis ca primele ore să încep cu activități de rutină: să ne amintim cu arătau literele în abecedar. Am pregătit câteva fișe cu model preimprimat pentru exersarea acestora și a legăturilor dintre ele.

Am forțat apoi, am pus în pagină și un text. Știu că e prea ușor pentru unii dintre ei, să scrie pe model, fără să gândească singuri literele și legăturile. Ei pot folosi modelul comparativ și scrie direct pe caiet.

Fișele au exact aspectul unei file din caiet. De fapt, le-am gândit așa pentru a le putea insera între filele caietului; se îndoaie la jumătate și se lipesc folosind partea din stânga. Aș fi putut să le pregătesc astfel încât să le printez față-verso, să tai la jumătate și să fac economie de foi. Însă hârtia de xerox îți oferă surprizele ei, unele sunt atât de poroase și sug cerneala că nu poți scrie pe ambele părți ale acesteia. De aceea am optat pentru varianta îndoită.

Am folosit varianta de transcriere din clasa întâi, cu textul lângă, astfel încât să urmărească mai ușor. De regulă le dau pe un bilețel varianta tipărită, lipim pe caiet pe pagină de stânga și transcriem, astfel încât să ne încadrăm până la finalul paginii din dreapta.

alfabet fisa exercitii

Ce conține?

Pachetul (disponibil aici – mulțumesc, Ema, pentru ajutor!) include mai multe variante de lucru, folosind fontul din abecedar. Două pentru exersarea literelor, una mai monotonă, cu câte un rând dedicat fiecărei perechi (a-A, b-B…), alta cu mai puține litere, așezate în ordine alfabetică. Am început și o provocare, pe modelul ȚOMAPAN, cu care sper să mă joc mai mult anul acesta. Textele propuse sunt dedicate toamnei, un fragment din Balada unui greier mic și Vânt de toamnă, două texte cu dialog și unul fără.

Pe ultimele le voi folosi diferențiat. Copiii care nu au probleme la scris vor primi doar textul imprimat, vor scrie singuri, ceilalți care au mutilat literele vor mai exersa un pic pe model. Îmi sunt utile și în cazul cerințelor speciale unde răbdarea trebuie exersată intens, la fel și pentru respectarea spațiului de scriere, situație în care prima varianta este mai mult decât utilă.

Am mai discutat despre fișe cu prietenele mele și una din observații a fost că „nu au grafică“. E drept că nu mă durea mâna să pun niște maimuțoi și floricele pe ele. Însă unul din obiectivele materialelor este așezarea în pagina caietului. Vreau să fie ordine, să nu le distrag atenția cu nimic, să aibă cel puțin acum un model la care să se raporteze. Dacă le iese, le pun eu ștampiluțe cu diverse vietăți, ca recompensă pentru efort! Am așa senzația că am căzut în extrema cealaltă de la atâta veselie și invazie de orice, oriunde.

Cum vi se pare ideea?

planse didactice ciclul primar

Începe școala. Cum decorăm clasa?

Toamna trecută subiectul a fost unul delicat, căci restricțiile spuneau că nu poți afișa ceea ce nu poți dezinfecta. Am fost cam ca fata îmbrăcată în plasa de pescuit, nici n-am pus, dar nici n-am dat jos ce rămăsese… Cert e că nu am exagerat. Apoi, eram aproape convinsă că vom intra în online și nu am investit, ținând cont că aveam nevoie de altă aparatură. Ca o paranteză, pe lista de achiziții personale am bifat un microfon wireless, păcat că e devorator de baterii și nu mă țin curelele să îl folosesc non-stop, dacă mai emitem live din clasă…

Revenind, dacă anul trecut m-am oprit la a pune literele pe perete (de tipar și de mână), simple, fără alte brizbrizuri, fără să le transform într-un insectar monoton sau un amalgam obositor de culori, anul acesta… trec clasa a doua. Gluma se îngroașă nițel și știu, căci așa am învățat și eu, cât de importantă este învățarea involuntară, acea expunere permanentă la un mesaj scurt și clar.

Ați avut planșe pe pereți când erați mici?

Eu da. Când am învățat în laboratorul de chimie, aveam sistemul periodic deasupra tablei (slavă Domnului că picase Tovarășu’ și era locul liber), iar în spate săgeata aceea cu reactivitatea (sau cum se numea, când cel aflat deasupra îl putea înlocui pe cel de jos în reacție, nu și viceversa) și un mare, dar mare! poster cu regulile de protecția muncii în laborator.

Primele două – esențiale: nu gustăm/ nu mirosim substanțele. Urma ceva cu nu turnăm apă în acid și nu stingem var în recipient de plastic. Restul nu le mai știu, dar îmi amintesc puterea acelui NU scris mare, cât patru rânduri, cu roșu, să pricepem că e periculos. Că am umblat noi la dulap când aflasem numele prafului de strănutat și am vrut să vedem dacă așa e… altă poveste!

Apoi ne-am mutat în cabinetul de română. Pe lângă iluștri clasici ce ne priveau mustrători de deasupra tablei, morfologia, sintaxa, vocabularul aveau postere separate pe dreapta. Nu aveai cum să „pierzi vremea“ la școală, căci și dacă tu căscai gura pe pereți, tot învățai ceva. Mă rog, acum au copiii telefoanele la ei, cască gura pe ecran… Nu mai comentăm…

Așadar, ce pun pe pereți?

Două lucruri importante „se întâmplă“ în clasa a doua: cratima și tabla înmulțirii (cu umbra ei, împărțirea). Ambele sunt din seria adevăr și provocare, ori le știi, ori mori cu ele de gât. Secretul cratimei nu va fi dezvăluit până în clasa a treia, chiar a patra, când învață primele noțiuni de gramatică, dar ajută enorm la acest capitol lectura suplimentară și scrisul supervizat de un adult (care, normal, știe să scrie, nu cum sunt pe facebook o mulțime care consideră neesențial acest aspect).

Tabla înmulțirii intră la provocare. În clasa a doua încă se lucrează cu adunarea repetată. Chiar și la evaluarea națională de la final tot această rezolvare li se cere copiilor. Însă ei sunt nerăbdători și după ce le adună de zeci de ori încep să le învețe pe dinafară, apoi începe cearta, de ce să mai scrie ca adunare dacă știe „cât face“.

Un lucru doar țin să spun: mi se pare o prostie imensă a cere copiilor să învețe singuri tabla înmulțirii în vacanța de dinainte de clasa a doua, la fel și cu a le cere să o știe deja în timpul anului. Personal cer memorarea ca pe poezie la începutul clasei a treia, când nu mai merge să stai două minute să faci o adunare repetată când tu ai de înmulțit numere cu două și trei cifre.

La matematică…

Sunt mai mult decât sigură că vom începe anul cu restricții. Nu sper că vom avea voie să folosim material didactic transmisibil, iar lecțiile vor avea cu siguranță de suferit pe partea de interacțiune cu materialul concret de care copiii la vârstele mici au atâta nevoie. De aceea am zis să pun totuși pe perete câteva noțiuni esențiale în acest an, atât din cele pe care le reactualizăm din clasa întâi, dar și cele noi.

După ce mi-am făcut afișele (1, 4, 5) de mai jos și am apucat să mă laud cu ele un pic, am avut o cerere să pregătesc și variantele pentru clasa a treia și a patra, până la 10 000, respectiv 1 000 000 pentru numerație. Pentru operații nu mai e nimic nou, pot rămâne în această formă patru ani, dacă nu se face exces de zel cu proprietățile adunării și înmulțirii, la capitolul terminologie.

Limba română…

Ce am uitat să trec în revistă mai devreme a fost dimensiunea la care consider că trebuie făcut afișajul în clasă: să fie vizibil din orice colț, pentru orice copil. Mi se pare stupid să pui o coală A4 cu o tablă a înmulțirii, care să aibă margine de 5 cm cu fluturași și alte insecte/orătănii, iar informația esențială să se citească doar de lângă perete. Sau, și mai rău, nici atunci.

Am văzut la vânzare planșe cu ortograme, afișe A3, scrise mărunt cu cel mult font de 20. Păi ce să vadă copilul în clasă? Acelea sunt bune cel mult acasă, deasupra biroului, unde le poate citi. Dar în clasă sunt utile doar pentru a împiedica praful să se așeze direct pe perete.

De aceea m-am apucat să fac planșele mele 70×100 cm. Sunt mari, știu… costă, da… dar dacă nu le pui să fie utile, mai bine renunți. Cum zicea mama lui Bocănilă, dacă nu poți spune un lucru frumos, mai bine taci.

Am adăugat o planșă și pentru clasa a treia, cu ortograme suplimentare, încă nu am luat o decizie dacă să o afișez sau nu în clasă. Depășește programa de clasa a II-a, dar mă gândesc că nu are cu ce să dăuneze, din moment ce atunci când au de scris un text liber, copiii se lovesc de ele. Dacă le prind mai devreme, câștigul lor.

Mai am de lucru un pic la semne, aș vrea să mai fac un afiș în care să includ punctele de suspensie, ghilimelele, poate le pun și ei românește („“, nu ”“ , nici „”), parantezele…

planse didactice ciclul primar

Cum supraviețuim financiar începutului de an școlar?

Primul sfat e simplu: nu dați banii pe prostii.

Ca un croitor priceput, măsurați de 10 ori și tăiați o dată, gândiți bine ce aveți cu adevărat nevoie și fiți un exemplu de cumpătare, echilibru și bun simț. Nu împodobiți sala de parcă e pom de Crăciun, foaie lângă foaie, cu elemente colorate, multe și inutile. Chiar și o margine cu buline e prea mult pe 30 de foi… Amintiți-vă de Cruella DeVil, cum vedea numai pete…

Ai clasa albinuțelor? Una pe ușă, două-trei decupate printre afișele de la avizier, una de pluș ca mascotă, hai una lângă titlul mare al posterului și serios că ajunge. Zi de zi, minut de minut în stup chiar e copleșitor… și la ele măcar se ventilează cu aripile, în clasă cine te scapă când te sufoci?

Încurajați părinții să se implice în asociația de părinți, să completeze declarația 230 și să doneze cei 3,5% din impozit. Știți cum e, dacă nu curge, pică, tot mai reușești să faci ceva fără să stai cu mâna întinsă. (Apropo, povestea cu cererea la primărie am încercat-o, n-am văzut nimic din ce era pe listă, dar știu și primării care se implică.)

Renunțați la florile de început de an.

Cine simte că vrea să facă un gest frumos, să doneze cât consideră că ar da pe această „atenție“ către asociația de părinți. Să o facă nominal, cu chitanță, iar fondurile să fie folosite la clasa la care este înscris copilul lui. Pe românește, împușcăm doi iepuri dintr-un foc. Salvăm și florile, și școala.

Poate că cele de mai sus par prea dure, dar dacă derulezi un pic știrile, vezi că intrăm încet și adânc în criză. Euro crește, salariile profesorilor sunt înghețate de niște ani și glaciațiunea nu dă semne să se încheie, prețul gazelor se dublează la iarnă, iar curentul dă și el semne că se umflă. Economia noastră duduie de sar niturile cazanului, e momentul să nu exagerăm.

Zic și eu…

PS: Până fac afișele, le-am pregătit copiilor mei semne de carte. Din motive nenumărate ce țin de drepturile de autor și protecția lor pe internet, pentru că am obosit să tot fac cereri peste cereri să îmi scot materialele de pe alte site-uri unde colege binevoitoare le-au urcat, deși nu aveau permisiunea, materialele prezentate în acest articol nu vor fi disponibile în format digital. La cerere, vă comunic prețul la care le pot printa și, dacă doriți, vi le trimit prin corespondență. Tot la cerere pot pregăti și altele, după cum aveți nevoie.

Jocul cu cărămida, sau cum am deschis DEX-ul prima dată

Abia terminasem lecțiile la matematică și rezolvam cu copiii în clasă evaluările finale din caietele de lucru. Unul din exerciții punea la încercare vederea în spațiu, cerându-le să numere cărămizile lipsă dintr-un perete. Cum nu vizualizau forma paralelipipedului și nu mai aveam nici eu în clasă materialele folosite în primul semestru, mi-am amintit că am în bibliotecă o „cărămidă“. Am scos DEX-ul și am reușit, pe moment, să rezolvăm problema.

Însă o alta le-a trezit curiozitatea. Ce carte e aceea atât de groasă? E un dicționar. Câte pagini are? În cât timp îl citești? Inutil să spun că eu consider că în orice casă trebuie să se afle un DOOM și un DEX, că nu ne-am născut învățați. Dar încă nu au înțeles foarte bine cum e cu cărțile astea pe care nu le citești, dar le folosești când ai nevoie.

Am terminat cam în același timp și literele alfabetului și am început să discutăm despre ordinea alfabetică. Am asezonat lecția cu un cântecel pentru a le învăța, sper că nu vor uita de ă, î, â, ș, ț, care nu au fost suficient de „importante“ ca să fie și ele introduse pe muzică. După ce le-am spus că toată lumea știe literele în ordine și că obligatoriu trebuie să le învățăm și noi, a urmat întrebarea de baraj:

De ce? La ce ne folosește?

Am început să dau exemple, începând cu catalogul clasei, unde ei sunt așezați alfabetic, după numele de familie. A fost mai greu să dibuiască ordinea celor șase nume care încep toate cu M, două chiar identice. Parcarea de la mall e și ea ordonată alfabetic. Dar am ajuns repede la DEX. L-am scos iar din dulap. Doamna, ce faceți cu cărămida?

A urmat o prezentare a dicționarului. Tocmai lucrasem un text mic în ora precedentă și aveam pe tablă cuvintele necunoscute scoase și explicate. Ce facem însă când avem un cuvânt pe care nu ni-l poate explica nimeni? Îl căutăm pe internet… Da, au dreptate. Pentru generația lor, orice răspuns e la un click distanță. Dar dacă nu ai net?

Au fost relativ impresionați de modul de organizare al dicționarului, de cât de mic e scris, de cele 1264 de pagini, și i-am lăsat să caute singuri. I-a ținut ocupați ceva vreme, însă cel mai mult m-am bucurat a doua zi, când am primit o cerere un pic mai neobișnuită:

Doamna, pot să mă joc și eu cu cărămida?

Așadar, avem și jocul cu cărămida. Iei un coleg, îți dă un cuvânt, tu îl cauți în dicționar. Te poate cronometra cu secundarul de pe ceas. Apoi faceți schimb, tu îi dai ceva de lucru, vedeți cine a găsit mai repede. Le-am explicat că în dicționar cuvintele au forma pentru un singur obiect, nu pentru mai multe, dar nu îmi rămâne decât să sper că explicația aceasta, valabilă pentru substantiv, o pot extinde intuitiv pentru toate celelalte categorii gramaticale.

Le-am explicat, normal, și cum să caute pe internet, scriind DEX după cuvântul pe care nu îl cunosc, cum să ignore toate acele litere mici cu puncte care apar, căci vor afla când vor fi mai mari ce înseamnă – o parte de la mine, în clasa a treia, o parte mai târziu, de la cei care preiau ștafeta.

Acum doar mă bucur că într-un an în care joaca a fost mai puțină am reușit să punem în colecție un joc nou.

lectura Editura Edu

Am învățat să citesc!

De fapt, am învățat să citim, toată clasa. S-a încheiat aproape clasa întâi, nici nu îmi vine să cred că au trecut doi ani din cei cinci pe care îi petrecem împreună. Deja o parte dintre copii își dăduseră drumul la citit încă din clasa pregătitoare, când buchiseam împreună propoziții. Însă clasa întâi a fost o cu totul altă poveste. Am început încet, cu ABCdarul distractiv. Chiar ne-am distrat o perioadă, până când au dibuit materialul și l-au achiziționat, citind înainte poveștile. 

Dar anul acesta nu a fost să fie unul „normal“.

În toată această anormalitate, petrecută bună parte online, chiar de la începutul alfabetului, era esențial să rezolv problema cititului. Cu orele scurtate, în fața ecranului nu aveam nicio șansă de a-i pune să citească așa cum mi-aș fi dorit. Ideea salvatoare a venit când am descoperit fișele de lectură pe care Editura Edu le-a pregătit pentru cadrele didactice ca auxiliare la caietele de lucru pentru clasa întâi. 

Ca o paranteză, caietele de la Edu erau a doua mea opțiune. Prima, care s-a și realizat cu sprijinul părinților, a fost să renunț complet la manualele oferite gratuit de minister și să achiziționăm altele. Pe acestea le-am luat împreună cu caietele lor de lucru și am rămas doar la ele pe durata întregului an. 

Clubul de lectura Editura Edu

Cum am lucrat cu fișele de lectură?

La fiecare literă predată, copiii primeau printată și fișa de lectură corespunzătoare. În primele săptămâni, aflați fizic la școală, fișa era 2-în-1, având și o parte de colorat, pentru cei care terminau mai repede, ori o citeau, trezind curiozitatea celorlalți. Apoi am trecut în online. La fiecare unitate le-am pregătit copiilor mape cu materiale, pe care părinții le preluau de la școală, astfel încât în timpul activității copiii aveau la îndemână tot ce le trebuie. Din mape nu au lipsit fișele de la Clubul de lectură.

Primele litere au avut textele însoțite de grafică ajutătoare pentru citirea pe silabe, extrem de utilă pentru unii copii. Apoi, am apreciat că erau scrise cu caractere mari de literă și că spațierea rândurilor era suficientă pentru a le face ușor de urmărit cu privirea.

Însă online timpul era mult mai scurt. Am inventat maratonul de lectură. După fiecare literă, aveai obligatoriu de citit fișa și de înregistrat cea mai bună versiune de lectură. O înregistrare dura în medie la început câteva minute, așadar verificarea lor nu dura prea mult (la finalul anului, ajunseseră la un minut și ceva). Foarte repede unii copii au început să stăpânească tehnologia, exersau și se înregistrau singuri, anunțând părinții doar când au o versiune bună de urcat pe platformă. Să ajungi la o variantă fără greșeală nu era lucru simplu, mi s-a mărturisit că uneori se trăgeau și o duzină de duble până se declara mulțumit.

Distracția a început când am transformat lectura într-un fel de joc, la fiecare punct acumulat „urcai“ un nivel. Ca să păstrăm totuși echilibrul, nu puteai să trimiți temele în avans, trebuia să aștepți să fie predată litera. 

În februarie am revenit la școală

Revenirea în clasă a fost o gură de aer pentru părinți. Destui au considerat că de-acum mă pot ocupa eu la școală de toate proiectele fantasmagorice pe care le puneam la cale, așadar lectura a avut suferit. S-a văzut foarte bine, când ne-am întors, cât de mult au rămas în urmă copiii care nu au exersat. Înțeleg că era dificil să înregistrezi, să trimiți, dar oare era atât de greu să faci activitatea? Să îți pui copilul să citească cu voce tare? Mi se pare ireal să vii cu scuza că „nu ai timp“ să te ocupi de copil… Și cine oare ar trebui să o facă?! 

Întoarcerea la școală a fost însoțită și de proteste, de ce mențin parțial activitatea online, așa că, pentru a nu mai deranja pe nimeni, am pus eticheta de „opțional“ pentru tot ceea ce ceream extra. Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistăPentru a scăpa și de reproșurile privind opoziția copiilor, am început să îi întreb pe cei mici „cine vrea“ și alocam temele suplimentare doar celor care ridicau mâna. 

Dacă s-a văzut? Normal că da, copiii care s-au implicat au un ritm mult mai bun la scriere, citesc foarte bine sau excelent, se concentrează la matematică și înțeleg mult mai rapid cerințele sau enunțurile problemelor. Și de câte ori aud că un copil nu se descurcă să rezolve probleme întreb întâi cât de mult citește. Ce are a face?! Ooo… Cum să înțelegi jocul de cuvinte dintr-o problemă dacă tu nu poți citi conștient un mic fragment?!

Maratonul de lectură

Am continuat să dau tuturor fișele cu micile texte, chiar dacă la maraton nu s-au mai înscris toți (chiar și când erau, unii doar erau pe lista de start). Am jubilat de fericire când am primit mesaj de la câțiva părinți că nu găsesc în platformă tema la care trebuie urcate înregistrările. Le-am explicat că… piticul nu a dorit să participe. Se pare că dorința a fost cultivată acasă de oameni care au înțeles că acest exercițiu este necesar și oricât am vrea un copil zen, dorința lui nu e lege, mai face și ce i se spune. 

Pentru că deja nivelul de lectură era mai mult decât satisfăcător, am schimbat placa. Primeai mai multe puncte pentru lectură impecabilă, aveai un bonus și pentru punctualitate (lectură trimisă în săptămâna în care am predat litera respectivă). Deja cursa către finish devenea mai palpitantă, începuse să conteze și cine e primul la check-point pe traseu, ordinea în care terminau… Momentul în care proiectam pe perete panoul cu situația era salutat cu urale de unii, cu indiferență de alții.

Dar țineau socoteala mai ceva ca mine, trimiteau azi și a doua zi dimineață verificau dacă și-au primit punctele (să vezi tragedie dacă întârziam eu cu evaluarea…!)

Concluzii

După niște ani în care mi-am construit singură materialele cu care am lucrat la clasă, anul acesta a fost unul cu adevărat relaxant. Nu regret că am ales materialele Editurii Edu. Exceptând câteva modificări de finețe la câteva fișe de matematică, pe cele alese le-am folosit așa cum au fost create. Iar cele de lectură, folosite integral, vor avea toate mulțumirile mele și nu numai, căci în chestionarul de final de an mulți dintre părinți au salutat această activitate. 

Nu am încheiat…

Urmează vacanța. Deja le-am explicat în linii mari că trebuie să citească în continuare, dar și să scrie, să nu uite literele. Doar o transcriere pe săptămână. I-am întrebat de unde pot lua texte pentru acest exercițiu și mă bucur că ideea a venit de la ei: în cele zece săptămâni de vacanță pot alege să transcrie cele mai amuzante texte pe care le-au citit în acest an. Portofoliul aranjat cu grijă pentru evaluarea de săptămâna viitoare își va dovedi utilitatea. 

Cu gândul la anul următor, nu am văzut încă materialele pregătite în premieră pentru clasa a doua de Editura Edu (nu sunt încă finalizate), însă am un feeling că nu voi fi dezamăgită. Oricum nu vreau să iau nicio decizie până nu le văd, sper eu – cât de curând.

Dar ce va fi la toamnă… într-un episod viitor 🙂

Edu_clasa_II


Edit 2022: Mă bucur să văd că pachetele „Clubul de lectură” au apărut și separat, pentru public, nu doar în Mapa cadrului didactic. De aceea, dacă le doriți separat, le puteți găsi (deocamdată) pentru clasa pregătitoare și clasa întâi.

Clubul de lectură Editura Edu