Folding Geometric Shapes - EduClass

Lecțiile de geometrie, între pasiune și știință

Contează cu ce te joci la vârsta grădiniței? Normal… Contează enorm ce atingi, ce așezi, ce observi, toate pentru a forma în mintea copilului o imagine corectă a lumii înconjurătoare. Când vine vorba de forme și corpuri geometrice, lipsa interacțiunii cu obiecte se observă imediat. Banalele jocuri de construcție din lemn sunt baza cunoștințelor de geometrie ale copiilor și lejeritatea cu care abordează geometria la gimnaziu își are originile aici, în jocurile de grădiniță și, mai apoi, în cele utilizate pentru a diferenția corpurile în clasele primare.

Eu nu sunt cel mai bun exemplu de referință, pentru că la mine în casă compasul, rigla și echerul au stat pe masă de când mă știu. Din setul meu de cuburi de construcție, conul, cilindrul, cubul, paralelipipedul și piramida au ajuns materiale didactice la școală. Însă de multe ori tata le construia din hârtie pentru a le arăta copiilor, cerându-le, la rândul lor, să construiască și ei. Ei erau la gimnaziu, eu la grădiniță.

Tata nu m-a învățat proprietățile cubului, însă eram capabilă să îl construiesc imitându-l. Am mers și cu el la ore și nu pricepeam pe atunci de ce copii mult mai mari decât mine se chinuiau de parcă aveau de rezolvat muncile lui Hercule ca să asambleze un biet corp.

Pentru că lor abia acum le arăta cineva, în timp ce mie… eu am avut altă șansă.

Prima abordare a elementelor de geometrie cu niște ani în urmă la clasele primare a fost însoțită de alcătuirea unei colecții măricele de obiecte de diferite forme, cât mai mari, care să îi ajute pe copii să observe atât asemănările, cât și diferențele dintre corpuri. Și, pentru că veni vorba de ceea ce fac părinții pentru a susține acasă învățarea, mă întreabă atunci o mămică dacă îmi poate trimite la școală un set de geometrie pe care îl are acasă. L-am ținut ceva timp la școală, până ne-am terminat lecțiile, iar anul următor am rugat-o să ni-l trimită din nou. Era exact ceea ce aveam nevoie.

Ce forme ne dau bătăi de cap?

Programa de geometrie a claselor primare, strict referitoare la corpurile geometrice (nu la forme), include cubul, cuboidul (palelelipipedul) și sfera, identificare și denumire, la nivelul clasei pregătitoare. În clasa întâi se adaugă cilindrul și învățăm să le descriem, câte fețe au, ce formă au acestea. Clasa a doua vine cu prima provocare: se adaugă conul și începe construcția acestora după desfășurare dată. Ultimele două clase aduc nou piramida și noțiunile de volum pentru cub și paralelipiped, precum și provocări de construcție din materiale diverse.

Revenind la clasa a doua (provocarea mea din acest an), foarte multe materiale tipărite cer copiilor să identifice desfășurarea corectă a unor corpuri, însă de puține ori ai la îndemână posibilitatea de a le arăta exact cum se „asamblează“. Setul de geometrie pe care tocmai l-am prezentat mai sus rezolvă această problemă. Corpurile sunt confecționate din plastic transparent, se pot deschide (una din fețe este detașabilă la fiecare) și înăuntru este pliată, din plastic colorat, desfășurarea acestora. Copiii o pot strânge și deschide de atâtea ori de câte este necesar pentru a înțelege.

În plus, folosindu-le goale, am reușit să rezolv și cu copii mai mari (clasa a cincea) problema liinilor punctate atunci când desenam pe hârtie cubul și paralelipipedul. Țineam forma pe masă și ne uitam, când le desenam, ce muchii vedem fără nicio problemă și pe care le putem identifica privind prin una din fețele transparente. Setul – căci îmi e greu să îl numesc joc – este o investiție pe termen lung, de foarte mare ajutor pentru copii.

Ce conține?

Opt corpuri fac subiectul setului: cubul și paralelipipedul, cel din urmă cu o provocare pentru simțurile copilului, căci una din muchii este identică cu a cubului și trebuie să explorezi puțin ca să le diferențiezi, prin suprapunere. Apoi avem două corpuri cu fețe curbe, cilindrul și conul, ambele cu desfășurare simplă.

Pentru piramide avem două exemple, un tetraedru regulat (are fețele triunghiuri echilaterale) și una clasică, cu baza pătrat, ca cele egiptene. În completare sunt și două prisme – pe care nu le studiem în clasele primare, una triunghiulară și una hexagonală. Mie îmi plac, căci copiii le găsesc repede asemănare în lumea reală: un „acoperiș“ și un fagure de albine.

De câte ori am lucrat cu corpurile geometrice, copiii m-au întrebat dacă nu am și o sferă, să vedem cum se desface. Din păcate, setul nu o are, am compensat-o cu globuri din acelea transparente care se deschid sau cu mingiuțe. Le-am arătat un documentar despre cum se confecționează globurile geografice și cum e nevoie să fie decupată harta ca să fie lipită pe o sferă. Am tăiat o minge de plastic (din aceea de la piscinele cu bile) și am desfășurat-o relativ, arătându-le că aceste felii ca de pepene nu pot fi perfect întinse. Așadar nu vom putea face niciodată o sferă perfectă din hârtie.

Folding Geometric Shapes - EduClass

Folding Geometric Shapes – EduClass: piesele principale desfășurate.

Când se recomandă?

Fără nici cea mai mică problemă, setul poate fi dat copilului de la orice vârstă la care înțelege că nu e o jucărie de spart. Chiar e păcat de el. Și, deși aveți impresia că nu va fi scos din cutie decât două-trei săptămâni pe an, în fiecare an școlar, efectele pe care el le va produce se vor vedea încet, în timp.

Iar dacă deja îl aveți, nu ezitați să îl puneți în ghiozdan când vedeți pe manual că urmează lecția despre corpuri. Ori profitați să îl oferiți în locul unui aranjament floral sau legat cu șnur de mărțișor, cu siguranță va produce mult mai multă bucurie dacă destinatarul este o persoană implicată și dornică să transforme experiențele de învățare oferite copiilor.

Setul este disponibil aici: EduClass

Experimente cu magneți – altfel de lecții la Științe

O spun la modul cel mai serios, noroc cu clasele primare, că mai văd și copiii noștri un experiment la școală, altfel… Și nu glumesc, după 20 de ani (însumați) de școală românească de secol al XXI-lea, pot spune că nu au văzut copiii mei niciun experiement la lecțiile de fizică, chimie, biologie, dacă nu ar fi fost cele câteva din clasele primare, și apoi multele pe care le-am făcut acasă. Mai puțin cele de chimie, unde e greu să faci rost de substanțe…

Acesta e motivul pentru care clasa a treia și a patra sunt preferatele mele, lecțiile de științe cu „experiment“ strângând recorduri pe lista de favorite ale copiilor. De-a lungul timpului am scris despre ele și le găsiți pe blog. Au fost experiemente cu plante, am crescut și am semănat din nou semințele obținute, chiar un experiment de observare a ciclului de viață la hamsteri. Nu le mai pun la socoteală pe cele cu electricitate, magneți. Copiii văd, învață și simt, căci mi-au spus cum am putea „îmbunătăți“ ora: să aibă fiecare propriul kit de experimente pe bancă. Ei, da, ceea ce vor ei face parte din acea școală „de vis“ dintr-o lume normală, unde educația copiilor este pe primul plan.

Cum ne descurcăm în fața elevilor

Una dintre categoriile în care materialul didactic din dotarea personală avea de suferit era cel al magneților. Am strâns, în timp, diferite tipuri de magneți, dar erau atât de diferiți, că nu prea pot fi îmbinați. Clasa a doua și clasa a treia au în programa școlară forțele exercitate de magneți. Copiii însă interacționează cu magneții de la vârste foarte mici, știu deja că se atrag/resping sau atrag doar anumite obiecte. Rămâne de rezolvat la școală doar partea științifică, de ce se atrag cu anumite părți și cum „arată“ câmpul magnetic.

Am completat colecția de materiale cu setul Magnet Movers. Am rezolvat astfel problema unui magnet-potcoavă, inclus în set, pe care nu-l aveam. Dar cea mai importantă piesă a setului este cea care permite observarea în liniște a levitației magnetice.

Setul include mai multe tipuri de magneți: o baghetă cu mâner, doi magneți sub formă de bilă, un magnet sub formă de bară, un pilon și doi magneți circulari, un magnet potcoavă. Este perfect pentru toate vârstele, ținând cont că are totuși și piese mici, care pot fi înghițite. Apreciez și protecția de plastic a acestora, căci, dacă ați avut magneți, știți cât de ușor se pot sparge aceștia, mai ales când sunt manevrați de copii.

Însă dacă vreți să faceți o surpriză unui copil curios, setul acesta este un bun început.
Magnet Movers, EduClass

Magnet Movers, EduClass.În imagine, pilonul cu cei doi magneți circulari ilustrează experimentul, baza fiind și ea un magnet și forța este suficientă pentru a menține o distanță de circa 1,5 cm între piese.

Pentru a avea însă parte de cele mai spectaculoase experimente, este însă nevoie să adăugați setului câteva ingrediente în plus. Primul este pilitura de fier, fără de care vizualizarea câmpului magnetic nu ar fi posibilă. Apoi, o eprubetă ar fi indicată, cum am folosit mai jos:

Sau o coală de hârtie (dedesubt este un magnet tip bară):


Ori din atâtea jucării kinder, un mic vehicul pe roți, deplasat cu ajutorul forțelor magnetice:

Sper că v-am dat câteva idei și pentru sărbătorile care urmează, dar și pentru organizarea, cât mai interesantă, a lecțiilor la școală pentru cei mici.

Setul este disponibil aici: EduClass.

Educlass Super Spionul

Super Spionul: joc de matematică pentru copii (și adulți)

Sâmbătă m-am jucat. Și, cum restricțiile sunt în toi, dar și vacanța își ia drepturile, m-am jucat singură[1] de-a Super Spionul. Ca de obicei, din toate jocurile pe care le am, încerc să storc tot ce pot și, dacă se poate, să dau și o altă înfățișare activităților cu copiii, fie cele de la Atelierul Năzdrăvanilor, unde fac eu toate regulile, fie cele de la școală, unde regulile vin de sus.

De ce am ales Super Spionul?

În primul rând, pentru zar. Da, pentru zarul mare cu operații. Știu, e simplu să îți faci singur zaruri de jucat la școală cu copiii și, de-a lungul timpului, am încercat de toate: din carton, din burete, însă parcă nu aveau aceeași „priză la public“ ca cele reale. Așa că zarul acesta mare cu toate operațiile scrise pe el (plus imaginea detectivului pe post de joker), mi se pare genial.

Al doilea motiv, setul de cărți de joc cu numere de la 1 la 100. Da, știu, și de-astea mi-am făcut singură, dar albe pe-o parte cu număr pe cealaltă nu aduc a joc real. Nu le poți ține în mâna ca pe „cărți“, sunt doar… bilețele. Pentru aceste cărți, jocul poate fi folosit parțial și începând cu clasa pregătitoare.

Al treilea motiv nu-l am, căci îmi ajung primele două.

Cum se joacă jocul cu regulile de la mama lui

Întâi, ai nevoie de 4 jucători care cunosc cele patru operații aritmetice la nivel de clasa a treia, căci e cam greu altfel să te gândești cum să ajungi la un anumit rezultat dacă nu ai niște deprinderi de calcul gata formate. În plus, chiar dacă în clasa a doua înveți teoretic înmulțirea și împărțirea, este doar la nivelul tablelor, și se discută mult prea puțin despre ordinea efectuării operațiilor, foarte necesară în compunerea exercițiilor de rezolvare a misiunilor jocului.

Mi se pare un pic forțat pe traducerea regulilor termenul de „ecuație“ pentru ceea ce au de făcut copiii. În realitate, ei trebuie să compună un exercițiu cu una sau mai multe operații, care să aibă ca rezultat numărul indicat de una din cărțile de joc.

Cărțile cu numere se amestecă, fiecare copil primește cinci, teanc pe care îl lasă cu fața în jos. Ridică o carte („Misiunea“, 14), dă cu zarul (să spunem că nimeresc înmulțire), trebuie să combine numerele de pe amprente (de la 1 la 9, în mai multe exemplare) și să scrie un exercițiu care să folosească cel puțin două numere și obligatoriu operația indicată de zar. Soluțiile pot fi mai simple sau mai complicate,

14 = 2 x 7 = 2 x 5 + 4

Misiune îndeplinită și soluția este prezentată parterilor de joc, a scăpat de o carte, rămâne cu 4. Dacă nu ar reuși, pune cartea dedesubt și îi va veni din nou rândul. Cine termină primul cărțile câștigă.

Elemente de joc introduse sunt măștile-ochelari cu filtru roșu, cu ajutorul cărora poți vedea numerele scrise pe jetoanele cu amprente. Mă rog, dacă te chinui nițel, le vezi și fără, dacă ești o persoană care a mai exersat focalizarea în puncte diferite pe o imagine. Cum jocul include patru măști, logic, avem doar patru jucători… dacă am schimba însă jetoanele (să se vadă cifrele și cu ochiul liber), jocul s-ar putea juca și în 20, căci cele 100 de cărți se pot împărți în câte 5… sau, dacă e nevoie, mai puține, să participe toată lumea.

Pentru intensificarea emoțiilor, se poate folosi un cronometru, cine găsește primul soluția pentru o aruncare a zarului pentru cartea pe care a extras-o. Jocul poate fi complicat cu noi provocări, doar restricțiile să se ridice și să avem voie să ducem din nou materiale în sala de clasă.

Educlass Super Spionul

Am încercat o fotografie prin filtrul ochelarilor, însă nu surprinde imaginea așa cum o face ochiul uman, este destul de slabă. 

… dacă vrei să faci un cadou „deștept“

Vine însă și sezonul cadourilor și al nopților lungi de iarnă. Vă recomand să mai lăsați de-o parte dulciurile și jucăriile care nu pun mintea la contribuție și provocați copiii cu materiale potrivite vârstei. Normal, dacă nu are un frate sau prieteni care vin la joacă, adăugați cadoului și o parte din timpul dumneavoastră, să poată explora jocul. Elasticul ochelarilor nu strică coafura nimănui… Chiar nu glumesc, în condițiile în care școala online e cum e, dacă nici noi nu creștem calitatea timpului petrecut cu copiii, nu ne așteaptă vremuri prea bune.


[1]  De fapt, când căutam idei pentru ședința foto – cum să ilustrez mai plăcut jocul, am chemat-o pe Iris la atelier cu pufoșeniile ei preferate și am ajuns să ne jucăm împreună. Replica a fost: Matematică sâmbăta dimineață, fix ce îmi doream!

Jocul este disponibil aici: EduClass

alfabet fisa exercitii

A fi sau a nu fi: mai știm să scriem?

Aceasta este întrebarea toamnei:

Mai știu copiii mici literele?

Dacă credeți cumva că e o glumă și nu v-ați pus această problemă (ca părinți) de trei luni încoace, nu e exclus să aveți ceva surprize. Dacă ați considerat că vacanța este acel timp în care spiritul liber al copilului zburdă nestingherit după bunul plac între ore de culcare și spații și dispozitive de joacă, ei bine, toamna e aici și începe școala.

Ca idee, începe semestrul întâi și toată lumea e deja cu gândul la finalul lui. Dacă sunteți deja părinți de elevi cu vechime, faceți un efort să vă amintiți toamna 2019, acel semestru scurt care nici nu a început bine și tezele au bătut la ușă, apoi s-a terminat apoteotic înainte de Crăciun. Dacă nu venea pandemia, am fi avut „experiență“ și la capitolul un semestru de 6 luni… Acum nu știu de ce s-a decis din nou această variantă complet idioată, căci 14 săptămâni sunt prea puține pentru structura de evaluare pe care o avem noi. Iar 6 luni prea multe…

Mă rog, pentru acest an zarurile au fost aruncate. De aceea, din cele 14 săptămâni, dacă nu considerăm începutul și sfârșitul, rămân 12 efectiv de școală. Plus vacanța de la clasele primare, care iar ne scoate din ritm. Ca o paranteză, acum nu puteam fără, dar putem la primăvară, pe fond de astenie, nu??

Recapitularea de la început de an

Pregătiți-vă emoțional. Încep două săptămâni de recapitulare-evaluare inițială în care testele vor curge de parcă e rupere de nori. Aș vrea să sper că se va ține cont că aceste evaluări inițiale nu se trec în catalog, ele sunt doar pentru a identifica nivelul elevilor și a stabili de unde plecăm cu materia. Însă mă gândesc cu groază la gimnaziu și liceu, acolo unde copiii au 17 materii, jumătate cu câte o oră pe săptămână, și au nevoie de două note. (Știu că se spune că un popor are conducătorii pe care îi merită, dar așa îmi doresc măcar la învățământ pe cineva cu cap…)

M-am apucat și eu timid de planificări. Le tot calculez, cum să fac să termin conform calendarului. Mi se pare puțin timp și nu știu de unde să mai „ciupesc“ nițel, la cine să pun mai mult, de la cine să iau… Și dacă în alți ani mă duceam până spre 1 octombrie cu testele inițiale, acum îmi este clar că nu am timp să stau atât de mult pe recapitulare.

Tocmai de aceea m-am gândit că trebuie să fac lucrurile cât mai bine din prima. Trebuie să ne amintim literele. Sunt liniștită în privința celor 12 copii care au frecventat în proporție de cel puțin 2/3 școala de vară. I-am trecut prin tot altfabetul, am compus problemele la matematică cu nume ciudate, să exersăm și literele mai rare, au scris cerințe, ca niciodată. Important e că n-au uitat să scrie și, mai mult, am consolidat toată vara cele câteva lucruri esențiale învățate în clasa întâi: operațiile până la 100, rezolvarea de probleme, ba chiar am trecut un pic limita în zona proximei dezvoltări să văd dacă se descurcă și cu provocări mai dificile, la care să aplice în alt context ce au învățat.

De unde începem?

Cu cealaltă treime a clasei am emoții. Oi trăi și oi vedea. Însă am cel puțin un elev nou care nu a frecventat online și nu prea știe să citească, așadar nici literele nu sunt o cunoscută pentru el. Am decis ca primele ore să încep cu activități de rutină: să ne amintim cu arătau literele în abecedar. Am pregătit câteva fișe cu model preimprimat pentru exersarea acestora și a legăturilor dintre ele.

Am forțat apoi, am pus în pagină și un text. Știu că e prea ușor pentru unii dintre ei, să scrie pe model, fără să gândească singuri literele și legăturile. Ei pot folosi modelul comparativ și scrie direct pe caiet.

Fișele au exact aspectul unei file din caiet. De fapt, le-am gândit așa pentru a le putea insera între filele caietului; se îndoaie la jumătate și se lipesc folosind partea din stânga. Aș fi putut să le pregătesc astfel încât să le printez față-verso, să tai la jumătate și să fac economie de foi. Însă hârtia de xerox îți oferă surprizele ei, unele sunt atât de poroase și sug cerneala că nu poți scrie pe ambele părți ale acesteia. De aceea am optat pentru varianta îndoită.

Am folosit varianta de transcriere din clasa întâi, cu textul lângă, astfel încât să urmărească mai ușor. De regulă le dau pe un bilețel varianta tipărită, lipim pe caiet pe pagină de stânga și transcriem, astfel încât să ne încadrăm până la finalul paginii din dreapta.

alfabet fisa exercitii

Ce conține?

Pachetul (disponibil aici – mulțumesc, Ema, pentru ajutor!) include mai multe variante de lucru, folosind fontul din abecedar. Două pentru exersarea literelor, una mai monotonă, cu câte un rând dedicat fiecărei perechi (a-A, b-B…), alta cu mai puține litere, așezate în ordine alfabetică. Am început și o provocare, pe modelul ȚOMAPAN, cu care sper să mă joc mai mult anul acesta. Textele propuse sunt dedicate toamnei, un fragment din Balada unui greier mic și Vânt de toamnă, două texte cu dialog și unul fără.

Pe ultimele le voi folosi diferențiat. Copiii care nu au probleme la scris vor primi doar textul imprimat, vor scrie singuri, ceilalți care au mutilat literele vor mai exersa un pic pe model. Îmi sunt utile și în cazul cerințelor speciale unde răbdarea trebuie exersată intens, la fel și pentru respectarea spațiului de scriere, situație în care prima varianta este mai mult decât utilă.

Am mai discutat despre fișe cu prietenele mele și una din observații a fost că „nu au grafică“. E drept că nu mă durea mâna să pun niște maimuțoi și floricele pe ele. Însă unul din obiectivele materialelor este așezarea în pagina caietului. Vreau să fie ordine, să nu le distrag atenția cu nimic, să aibă cel puțin acum un model la care să se raporteze. Dacă le iese, le pun eu ștampiluțe cu diverse vietăți, ca recompensă pentru efort! Am așa senzația că am căzut în extrema cealaltă de la atâta veselie și invazie de orice, oriunde.

Cum vi se pare ideea?

planse didactice ciclul primar

Începe școala. Cum decorăm clasa?

Toamna trecută subiectul a fost unul delicat, căci restricțiile spuneau că nu poți afișa ceea ce nu poți dezinfecta. Am fost cam ca fata îmbrăcată în plasa de pescuit, nici n-am pus, dar nici n-am dat jos ce rămăsese… Cert e că nu am exagerat. Apoi, eram aproape convinsă că vom intra în online și nu am investit, ținând cont că aveam nevoie de altă aparatură. Ca o paranteză, pe lista de achiziții personale am bifat un microfon wireless, păcat că e devorator de baterii și nu mă țin curelele să îl folosesc non-stop, dacă mai emitem live din clasă…

Revenind, dacă anul trecut m-am oprit la a pune literele pe perete (de tipar și de mână), simple, fără alte brizbrizuri, fără să le transform într-un insectar monoton sau un amalgam obositor de culori, anul acesta… trec clasa a doua. Gluma se îngroașă nițel și știu, căci așa am învățat și eu, cât de importantă este învățarea involuntară, acea expunere permanentă la un mesaj scurt și clar.

Ați avut planșe pe pereți când erați mici?

Eu da. Când am învățat în laboratorul de chimie, aveam sistemul periodic deasupra tablei (slavă Domnului că picase Tovarășu’ și era locul liber), iar în spate săgeata aceea cu reactivitatea (sau cum se numea, când cel aflat deasupra îl putea înlocui pe cel de jos în reacție, nu și viceversa) și un mare, dar mare! poster cu regulile de protecția muncii în laborator.

Primele două – esențiale: nu gustăm/ nu mirosim substanțele. Urma ceva cu nu turnăm apă în acid și nu stingem var în recipient de plastic. Restul nu le mai știu, dar îmi amintesc puterea acelui NU scris mare, cât patru rânduri, cu roșu, să pricepem că e periculos. Că am umblat noi la dulap când aflasem numele prafului de strănutat și am vrut să vedem dacă așa e… altă poveste!

Apoi ne-am mutat în cabinetul de română. Pe lângă iluștri clasici ce ne priveau mustrători de deasupra tablei, morfologia, sintaxa, vocabularul aveau postere separate pe dreapta. Nu aveai cum să „pierzi vremea“ la școală, căci și dacă tu căscai gura pe pereți, tot învățai ceva. Mă rog, acum au copiii telefoanele la ei, cască gura pe ecran… Nu mai comentăm…

Așadar, ce pun pe pereți?

Două lucruri importante „se întâmplă“ în clasa a doua: cratima și tabla înmulțirii (cu umbra ei, împărțirea). Ambele sunt din seria adevăr și provocare, ori le știi, ori mori cu ele de gât. Secretul cratimei nu va fi dezvăluit până în clasa a treia, chiar a patra, când învață primele noțiuni de gramatică, dar ajută enorm la acest capitol lectura suplimentară și scrisul supervizat de un adult (care, normal, știe să scrie, nu cum sunt pe facebook o mulțime care consideră neesențial acest aspect).

Tabla înmulțirii intră la provocare. În clasa a doua încă se lucrează cu adunarea repetată. Chiar și la evaluarea națională de la final tot această rezolvare li se cere copiilor. Însă ei sunt nerăbdători și după ce le adună de zeci de ori încep să le învețe pe dinafară, apoi începe cearta, de ce să mai scrie ca adunare dacă știe „cât face“.

Un lucru doar țin să spun: mi se pare o prostie imensă a cere copiilor să învețe singuri tabla înmulțirii în vacanța de dinainte de clasa a doua, la fel și cu a le cere să o știe deja în timpul anului. Personal cer memorarea ca pe poezie la începutul clasei a treia, când nu mai merge să stai două minute să faci o adunare repetată când tu ai de înmulțit numere cu două și trei cifre.

La matematică…

Sunt mai mult decât sigură că vom începe anul cu restricții. Nu sper că vom avea voie să folosim material didactic transmisibil, iar lecțiile vor avea cu siguranță de suferit pe partea de interacțiune cu materialul concret de care copiii la vârstele mici au atâta nevoie. De aceea am zis să pun totuși pe perete câteva noțiuni esențiale în acest an, atât din cele pe care le reactualizăm din clasa întâi, dar și cele noi.

După ce mi-am făcut afișele (1, 4, 5) de mai jos și am apucat să mă laud cu ele un pic, am avut o cerere să pregătesc și variantele pentru clasa a treia și a patra, până la 10 000, respectiv 1 000 000 pentru numerație. Pentru operații nu mai e nimic nou, pot rămâne în această formă patru ani, dacă nu se face exces de zel cu proprietățile adunării și înmulțirii, la capitolul terminologie.

Limba română…

Ce am uitat să trec în revistă mai devreme a fost dimensiunea la care consider că trebuie făcut afișajul în clasă: să fie vizibil din orice colț, pentru orice copil. Mi se pare stupid să pui o coală A4 cu o tablă a înmulțirii, care să aibă margine de 5 cm cu fluturași și alte insecte/orătănii, iar informația esențială să se citească doar de lângă perete. Sau, și mai rău, nici atunci.

Am văzut la vânzare planșe cu ortograme, afișe A3, scrise mărunt cu cel mult font de 20. Păi ce să vadă copilul în clasă? Acelea sunt bune cel mult acasă, deasupra biroului, unde le poate citi. Dar în clasă sunt utile doar pentru a împiedica praful să se așeze direct pe perete.

De aceea m-am apucat să fac planșele mele 70×100 cm. Sunt mari, știu… costă, da… dar dacă nu le pui să fie utile, mai bine renunți. Cum zicea mama lui Bocănilă, dacă nu poți spune un lucru frumos, mai bine taci.

Am adăugat o planșă și pentru clasa a treia, cu ortograme suplimentare, încă nu am luat o decizie dacă să o afișez sau nu în clasă. Depășește programa de clasa a II-a, dar mă gândesc că nu are cu ce să dăuneze, din moment ce atunci când au de scris un text liber, copiii se lovesc de ele. Dacă le prind mai devreme, câștigul lor.

Mai am de lucru un pic la semne, aș vrea să mai fac un afiș în care să includ punctele de suspensie, ghilimelele, poate le pun și ei românește („“, nu ”“ , nici „”), parantezele…

planse didactice ciclul primar

Cum supraviețuim financiar începutului de an școlar?

Primul sfat e simplu: nu dați banii pe prostii.

Ca un croitor priceput, măsurați de 10 ori și tăiați o dată, gândiți bine ce aveți cu adevărat nevoie și fiți un exemplu de cumpătare, echilibru și bun simț. Nu împodobiți sala de parcă e pom de Crăciun, foaie lângă foaie, cu elemente colorate, multe și inutile. Chiar și o margine cu buline e prea mult pe 30 de foi… Amintiți-vă de Cruella DeVil, cum vedea numai pete…

Ai clasa albinuțelor? Una pe ușă, două-trei decupate printre afișele de la avizier, una de pluș ca mascotă, hai una lângă titlul mare al posterului și serios că ajunge. Zi de zi, minut de minut în stup chiar e copleșitor… și la ele măcar se ventilează cu aripile, în clasă cine te scapă când te sufoci?

Încurajați părinții să se implice în asociația de părinți, să completeze declarația 230 și să doneze cei 3,5% din impozit. Știți cum e, dacă nu curge, pică, tot mai reușești să faci ceva fără să stai cu mâna întinsă. (Apropo, povestea cu cererea la primărie am încercat-o, n-am văzut nimic din ce era pe listă, dar știu și primării care se implică.)

Renunțați la florile de început de an.

Cine simte că vrea să facă un gest frumos, să doneze cât consideră că ar da pe această „atenție“ către asociația de părinți. Să o facă nominal, cu chitanță, iar fondurile să fie folosite la clasa la care este înscris copilul lui. Pe românește, împușcăm doi iepuri dintr-un foc. Salvăm și florile, și școala.

Poate că cele de mai sus par prea dure, dar dacă derulezi un pic știrile, vezi că intrăm încet și adânc în criză. Euro crește, salariile profesorilor sunt înghețate de niște ani și glaciațiunea nu dă semne să se încheie, prețul gazelor se dublează la iarnă, iar curentul dă și el semne că se umflă. Economia noastră duduie de sar niturile cazanului, e momentul să nu exagerăm.

Zic și eu…

PS: Până fac afișele, le-am pregătit copiilor mei semne de carte. Din motive nenumărate ce țin de drepturile de autor și protecția lor pe internet, pentru că am obosit să tot fac cereri peste cereri să îmi scot materialele de pe alte site-uri unde colege binevoitoare le-au urcat, deși nu aveau permisiunea, materialele prezentate în acest articol nu vor fi disponibile în format digital. La cerere, vă comunic prețul la care le pot printa și, dacă doriți, vi le trimit prin corespondență. Tot la cerere pot pregăti și altele, după cum aveți nevoie.

Jocul cu cărămida, sau cum am deschis DEX-ul prima dată

Abia terminasem lecțiile la matematică și rezolvam cu copiii în clasă evaluările finale din caietele de lucru. Unul din exerciții punea la încercare vederea în spațiu, cerându-le să numere cărămizile lipsă dintr-un perete. Cum nu vizualizau forma paralelipipedului și nu mai aveam nici eu în clasă materialele folosite în primul semestru, mi-am amintit că am în bibliotecă o „cărămidă“. Am scos DEX-ul și am reușit, pe moment, să rezolvăm problema.

Însă o alta le-a trezit curiozitatea. Ce carte e aceea atât de groasă? E un dicționar. Câte pagini are? În cât timp îl citești? Inutil să spun că eu consider că în orice casă trebuie să se afle un DOOM și un DEX, că nu ne-am născut învățați. Dar încă nu au înțeles foarte bine cum e cu cărțile astea pe care nu le citești, dar le folosești când ai nevoie.

Am terminat cam în același timp și literele alfabetului și am început să discutăm despre ordinea alfabetică. Am asezonat lecția cu un cântecel pentru a le învăța, sper că nu vor uita de ă, î, â, ș, ț, care nu au fost suficient de „importante“ ca să fie și ele introduse pe muzică. După ce le-am spus că toată lumea știe literele în ordine și că obligatoriu trebuie să le învățăm și noi, a urmat întrebarea de baraj:

De ce? La ce ne folosește?

Am început să dau exemple, începând cu catalogul clasei, unde ei sunt așezați alfabetic, după numele de familie. A fost mai greu să dibuiască ordinea celor șase nume care încep toate cu M, două chiar identice. Parcarea de la mall e și ea ordonată alfabetic. Dar am ajuns repede la DEX. L-am scos iar din dulap. Doamna, ce faceți cu cărămida?

A urmat o prezentare a dicționarului. Tocmai lucrasem un text mic în ora precedentă și aveam pe tablă cuvintele necunoscute scoase și explicate. Ce facem însă când avem un cuvânt pe care nu ni-l poate explica nimeni? Îl căutăm pe internet… Da, au dreptate. Pentru generația lor, orice răspuns e la un click distanță. Dar dacă nu ai net?

Au fost relativ impresionați de modul de organizare al dicționarului, de cât de mic e scris, de cele 1264 de pagini, și i-am lăsat să caute singuri. I-a ținut ocupați ceva vreme, însă cel mai mult m-am bucurat a doua zi, când am primit o cerere un pic mai neobișnuită:

Doamna, pot să mă joc și eu cu cărămida?

Așadar, avem și jocul cu cărămida. Iei un coleg, îți dă un cuvânt, tu îl cauți în dicționar. Te poate cronometra cu secundarul de pe ceas. Apoi faceți schimb, tu îi dai ceva de lucru, vedeți cine a găsit mai repede. Le-am explicat că în dicționar cuvintele au forma pentru un singur obiect, nu pentru mai multe, dar nu îmi rămâne decât să sper că explicația aceasta, valabilă pentru substantiv, o pot extinde intuitiv pentru toate celelalte categorii gramaticale.

Le-am explicat, normal, și cum să caute pe internet, scriind DEX după cuvântul pe care nu îl cunosc, cum să ignore toate acele litere mici cu puncte care apar, căci vor afla când vor fi mai mari ce înseamnă – o parte de la mine, în clasa a treia, o parte mai târziu, de la cei care preiau ștafeta.

Acum doar mă bucur că într-un an în care joaca a fost mai puțină am reușit să punem în colecție un joc nou.

lectura Editura Edu

Am învățat să citesc!

De fapt, am învățat să citim, toată clasa. S-a încheiat aproape clasa întâi, nici nu îmi vine să cred că au trecut doi ani din cei cinci pe care îi petrecem împreună. Deja o parte dintre copii își dăduseră drumul la citit încă din clasa pregătitoare, când buchiseam împreună propoziții. Însă clasa întâi a fost o cu totul altă poveste. Am început încet, cu ABCdarul distractiv. Chiar ne-am distrat o perioadă, până când au dibuit materialul și l-au achiziționat, citind înainte poveștile. 

Dar anul acesta nu a fost să fie unul „normal“.

În toată această anormalitate, petrecută bună parte online, chiar de la începutul alfabetului, era esențial să rezolv problema cititului. Cu orele scurtate, în fața ecranului nu aveam nicio șansă de a-i pune să citească așa cum mi-aș fi dorit. Ideea salvatoare a venit când am descoperit fișele de lectură pe care Editura Edu le-a pregătit pentru cadrele didactice ca auxiliare la caietele de lucru pentru clasa întâi. 

Ca o paranteză, caietele de la Edu erau a doua mea opțiune. Prima, care s-a și realizat cu sprijinul părinților, a fost să renunț complet la manualele oferite gratuit de minister și să achiziționăm altele. Pe acestea le-am luat împreună cu caietele lor de lucru și am rămas doar la ele pe durata întregului an. 

Clubul de lectura Editura Edu

Cum am lucrat cu fișele de lectură?

La fiecare literă predată, copiii primeau printată și fișa de lectură corespunzătoare. În primele săptămâni, aflați fizic la școală, fișa era 2-în-1, având și o parte de colorat, pentru cei care terminau mai repede, ori o citeau, trezind curiozitatea celorlalți. Apoi am trecut în online. La fiecare unitate le-am pregătit copiilor mape cu materiale, pe care părinții le preluau de la școală, astfel încât în timpul activității copiii aveau la îndemână tot ce le trebuie. Din mape nu au lipsit fișele de la Clubul de lectură.

Primele litere au avut textele însoțite de grafică ajutătoare pentru citirea pe silabe, extrem de utilă pentru unii copii. Apoi, am apreciat că erau scrise cu caractere mari de literă și că spațierea rândurilor era suficientă pentru a le face ușor de urmărit cu privirea.

Însă online timpul era mult mai scurt. Am inventat maratonul de lectură. După fiecare literă, aveai obligatoriu de citit fișa și de înregistrat cea mai bună versiune de lectură. O înregistrare dura în medie la început câteva minute, așadar verificarea lor nu dura prea mult (la finalul anului, ajunseseră la un minut și ceva). Foarte repede unii copii au început să stăpânească tehnologia, exersau și se înregistrau singuri, anunțând părinții doar când au o versiune bună de urcat pe platformă. Să ajungi la o variantă fără greșeală nu era lucru simplu, mi s-a mărturisit că uneori se trăgeau și o duzină de duble până se declara mulțumit.

Distracția a început când am transformat lectura într-un fel de joc, la fiecare punct acumulat „urcai“ un nivel. Ca să păstrăm totuși echilibrul, nu puteai să trimiți temele în avans, trebuia să aștepți să fie predată litera. 

În februarie am revenit la școală

Revenirea în clasă a fost o gură de aer pentru părinți. Destui au considerat că de-acum mă pot ocupa eu la școală de toate proiectele fantasmagorice pe care le puneam la cale, așadar lectura a avut suferit. S-a văzut foarte bine, când ne-am întors, cât de mult au rămas în urmă copiii care nu au exersat. Înțeleg că era dificil să înregistrezi, să trimiți, dar oare era atât de greu să faci activitatea? Să îți pui copilul să citească cu voce tare? Mi se pare ireal să vii cu scuza că „nu ai timp“ să te ocupi de copil… Și cine oare ar trebui să o facă?! 

Întoarcerea la școală a fost însoțită și de proteste, de ce mențin parțial activitatea online, așa că, pentru a nu mai deranja pe nimeni, am pus eticheta de „opțional“ pentru tot ceea ce ceream extra. Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistăPentru a scăpa și de reproșurile privind opoziția copiilor, am început să îi întreb pe cei mici „cine vrea“ și alocam temele suplimentare doar celor care ridicau mâna. 

Dacă s-a văzut? Normal că da, copiii care s-au implicat au un ritm mult mai bun la scriere, citesc foarte bine sau excelent, se concentrează la matematică și înțeleg mult mai rapid cerințele sau enunțurile problemelor. Și de câte ori aud că un copil nu se descurcă să rezolve probleme întreb întâi cât de mult citește. Ce are a face?! Ooo… Cum să înțelegi jocul de cuvinte dintr-o problemă dacă tu nu poți citi conștient un mic fragment?!

Maratonul de lectură

Am continuat să dau tuturor fișele cu micile texte, chiar dacă la maraton nu s-au mai înscris toți (chiar și când erau, unii doar erau pe lista de start). Am jubilat de fericire când am primit mesaj de la câțiva părinți că nu găsesc în platformă tema la care trebuie urcate înregistrările. Le-am explicat că… piticul nu a dorit să participe. Se pare că dorința a fost cultivată acasă de oameni care au înțeles că acest exercițiu este necesar și oricât am vrea un copil zen, dorința lui nu e lege, mai face și ce i se spune. 

Pentru că deja nivelul de lectură era mai mult decât satisfăcător, am schimbat placa. Primeai mai multe puncte pentru lectură impecabilă, aveai un bonus și pentru punctualitate (lectură trimisă în săptămâna în care am predat litera respectivă). Deja cursa către finish devenea mai palpitantă, începuse să conteze și cine e primul la check-point pe traseu, ordinea în care terminau… Momentul în care proiectam pe perete panoul cu situația era salutat cu urale de unii, cu indiferență de alții.

Dar țineau socoteala mai ceva ca mine, trimiteau azi și a doua zi dimineață verificau dacă și-au primit punctele (să vezi tragedie dacă întârziam eu cu evaluarea…!)

Concluzii

După niște ani în care mi-am construit singură materialele cu care am lucrat la clasă, anul acesta a fost unul cu adevărat relaxant. Nu regret că am ales materialele Editurii Edu. Exceptând câteva modificări de finețe la câteva fișe de matematică, pe cele alese le-am folosit așa cum au fost create. Iar cele de lectură, folosite integral, vor avea toate mulțumirile mele și nu numai, căci în chestionarul de final de an mulți dintre părinți au salutat această activitate. 

Nu am încheiat…

Urmează vacanța. Deja le-am explicat în linii mari că trebuie să citească în continuare, dar și să scrie, să nu uite literele. Doar o transcriere pe săptămână. I-am întrebat de unde pot lua texte pentru acest exercițiu și mă bucur că ideea a venit de la ei: în cele zece săptămâni de vacanță pot alege să transcrie cele mai amuzante texte pe care le-au citit în acest an. Portofoliul aranjat cu grijă pentru evaluarea de săptămâna viitoare își va dovedi utilitatea. 

Cu gândul la anul următor, nu am văzut încă materialele pregătite în premieră pentru clasa a doua de Editura Edu (nu sunt încă finalizate), însă am un feeling că nu voi fi dezamăgită. Oricum nu vreau să iau nicio decizie până nu le văd, sper eu – cât de curând.

Dar ce va fi la toamnă… într-un episod viitor 🙂

Edu_clasa_II

Axa de simetrie – joc cu hârtie la geometrie

Există un top al preferințelor în ceea ce privește disciplinele școlare, dar și în cadrul acestora, alte finețuri. La matematică, de departe capitolul de geometrie este pentru mine momentul acela special în care mă simt ca peștele în apă. Joacă, arte și abilități, odată cu fixarea noțiunilor de bază. Oricât ar părea de simplă geometria în clasele primare, fără ea, la gimnaziu este dezastru. Și poate și că aici își are originile oroarea copiilor față de această ramură a științei.

Cel mai greu lucru la geometrie este „să vezi“ ceea ce trebuie, mai întâi în plan, apoi în spațiu. Și urmează construcția. Fără îndoituri precise nu va merge. Origami, chiar cu figuri simple, pune câteva cărămizi solide la baza cunoștințelor geometrice. Apoi, se formează deprinderea de a utiliza instrumentele, de a trage corect o linie prin două puncte, de a nu mișca rigla sau echerul când glisează creionul. La gimnaziu nu stă nimeni să îi cocoloșească și să le țină mânuțele… dar la primar se poate. Este timp și nu există stresul evaluării. Încerci până reușești.

Începutul e mai greu

Clasa a doua începe să le complice viața cu noțiuni noi și printre acestea este și axa de simetrie. Primul an în care am predat axa am făcut încălzirea la arte. Un pic de origami, apoi un fluture prin îndoire și presare, pentru a putea apoi să le cer să îndoaie pe jumătate, iar jumătățile să se suprapună. Nu aveam pe atunci colecția de perforatoare de 7cm, așa că am decupat cu răbdare triunghiuri oarecare, isoscele și echilaterale, pătrate, romburi, dreptunghiuri, cercuri. Pe fiecare le-am îndoit în toate modurile și am trasat axele.

Ulterior, cu o „mică“ investiție personală, am luat perforatoarele mari. Am formele utile – fluturele și norul, dar și floarea, care ține cu succes locul unui hexagon regulat. Nu am pătrate, dar pe acestea le înlocuiesc cu post-it-uri simple, pe care le tai și pe jumătate la nevoie pentru a obține dreptunghiuri. Cercul mare se dovedește foarte util la orice proiect, mai ales la mărțișoare, unde îi ține isonul eticheta ondulată. Toate reduc undeva la 30-45 minute timpul necesar pentru a pregăti materialele necesare unei clase și a lăsa jocul și manevrarea obiectelor să își producă efectul lor de învățare.

După ce le îndoim în toate modurile posibile pentru a avea jumătăți simetrice, le lipim în caiet astfel încât și acasă jocul să poată continua, îndoirea fiind în continuare posibilă.

Axa de simetrie. Clasa a treia și a doua

Axa de simetrie – clasa a treia și a doua

Al doilea context în care folosesc perforatoarele este la capitolul dedicat fracțiilor. Cercul mare devine în orice condiții o pizza imaginară și mă ajută cel mai mult. Pot să le dau repede oricâte și să reprezentăm prin îndoire orice fracție. Chiar le-am arătat și cum să folosească echerul de 60 de grade pentru a îndoi „în trei“, cea mai grea îndoitură pe hârtie, dar esențială iarna, când vrei să faci fulgi de nea cu șase brațe, pentru a respecta adevărul științific privind modelul de cristalizare al apei.

Și totuși…

Nu știu în ce măsură acum, cu toate restricțiile, este posibil ca aceste activități să se întâmple la școală. Dar cum știu că foarte mulți părinți îmi citesc blogul, vă recomand să vă străduiți un pic și să pregătiți astfel de forme pentru a le ușura copiilor înțelegerea. Cu siguranță vi se va întoarce înzecit.

La școală, activitatea poate fi pregătită și cu ajutorul copiilor. Li se poate pune la dispoziție o fișă cu forme de decupat – ușor de confecționat în orice editor de text – cu care vin a doua zi, gata detașate. Este de la sine înțeles că decupajul trebuie să fie de calitate, exact pe contur, pentru a putea discuta de simetrie. 

Sper să vă fie utile, mai ales că mulți copii au ajuns deja la aceste frumoase capitole din cartea de matematică!

La magazin - clasa întâi. Leul, monede și bancnote

La magazin – joc de pandemie

A doua primăvară cu restricții. Cea trecută – eram în online, la clasa pregătitoare, când am discutat despre leul românesc și despre finanțe, iar anul acesta, deși suntem la școală, restricțiile ne cam limitează creativitatea. În plus, atunci nici nu prea aveai cum să obligi părinții să se joace de-a magazinul cu copiii de 6 ani, deja prea mult ținuți în casă și plictisiți. M-am uitat în arhive, 40% din efectivul clasei au rezolvat cerința și au trimis o mică „dovadă“ a muncii depuse. Am insistat să se joace cu bani reali, să îi vadă, să îi simtă.

Apropo de bani reali, acum am discutat la școală că trebuie musai spălați dacă ne jucăm cu ei, căci nu știm în ce condiții i-au ținut posesorii lor de dinainte. Doamna, noroc că avem bani de plastic!! Da, cam așa…

La magazin - clasa pregatitoare

 

După un an… clasa întâi

Prima lecție despre Leu a avut loc tot online. Am profitat, am cerut să aibă fiecare bancnote și monede spălate, să le studieze de aproape, să vedem ce culoare au și ce desene (detalii și explicații aici). Cel mai mult ne-a dat bătăi de cap Aurel Vlaicu, singurul la care desenatorul a scris numele cu alt font decât cel cu are copiii sunt obișnuiți. Nu l-au putut citi. Dar, ca la orice lecție online, dacă nu e și un părinte care să ajute, că „ăla e Traian Vuia“, nu avea haz.

Până la urmă am deslușit scrierea. Am aflat despre fiecare câte ceva. Iorga – istoric, Enescu – „muzicant“, de-asta avea note muzicale (compozitor și interpret li s-a părut că sună complicat), Grigorescu – pictor (a fost simplu, deja s-au prins că au indicii, pensula), Aurel Vlaicu – inventator, Caragiale – tatăl lui Ionel Popescu și al lui Goe, scriitor, dramaturg e complicat la clasa întâi.

După ce ne-am jucat un pic online pe Școala Intuitext, să plătim nota la restaurant, am avut ca temă o sarcină grea: aceea de a cheltui un leu, respectiv 100 de lei. A mai crescut un pic procentul de implicare, la 70% din colectiv, dar poate și pentru că în clasa întâi temele sunt luate ceva mai în serios. Oricum, nu sunt obligatorii, de ce să îți bați capul?!

La magazin - clasa întâi

Imagini – eMag

Am continuat joaca și la școală, cu un magazin mai aproape de sufletul meu, cu cărți, o activitate mai complicată în care am combinat aritmetica cu organizarea datelor în tabele, cu orientarea în spațiu, dar și cu lectura, căci povesteau repede ce cărți au acasă, ce-au citit, ori cereau detalii despre altele pe care nu le cunoșteau. Foarte isteți, s-au prins repede că la 6-8 lei e o carte subțire, așadar ușor de citit…

La magazin - clasa întâi. Leul, monede și bancnote

Lecția s-a încheiat cu un magazin. Cum interzicerea schimbului de obiecte făcea imposibil un magazin cu jucării aduse de-acasă, cu etichete și lei de hârtie, le-am cerut să deseneze pe o foaie jucăria pe care ar pune-o în vânzare, apoi am scris prețurile pe tablă. Dezamăgire maximă că nu pot vinde tablete și console cu sute de lei decât anul viitor, când socotim până la 1000, dar i-am lăsat să combine cum doresc, astfel încât să cheltuiască 100 lei.

La magazin - clasa întâi. Leul, monede și bancnote

În ordine: tabletă, creion, PS4, pușcă, sabie, cort, Barbie cu aragaz, minge, consolă cu jocuri, casă pentru păpuși, tablou cu autograf, mașinuță, țintă, piniata.

La final, când priveam colecția (pe care nu m-a lăsat inima să o strâng), mi-am amintit cum ne jucam demult, toată gașca de la bloc, de-a magazinul, cu bancnote din frunze, cu valoare după mărime, „ștampilate“ cu vreo jucărie cu rol de sigiliu BNR, cumpărând, cu ajutorul unui cântar improvizat dintr-o pârghie, făină, orez (nisip fin sau pietricele) ori te-miri-ce-altceva. Acum te poți juca cu un cântar adevărat, chiar electronic, la supermarket găsești legume de plastic și bani tipăriți, dar… rar mai vezi gașca de la bloc lăsată liberă să-și inventeze singură jocurile și jucăriile. Acolo exersam toată vacanța aritmetica de bază și aplicam ceea ce învățasem despre unitățile de măsură. Dar aceea e copilăria altor timpuri…

Cuburi burete decor

Corpuri geometrice – decor din burete

Cam acum un an, chiar înainte să se suspende cursurile, bricolam de zor la atelier cu prietena mea corpuri geometrice din burete, pentru decor la grădiniță. Urma să susțină mai spre sfârșitul primăverii lucrarea pentru gradul întâi și, atunci când am proiectat decorul, nici prin cap nu ne trecea că nu va avea ocazia să fie testat pe viu de copii.

I-am admirat curajul de a risca la matematică pe o temă grea – elemente de geometrie în învățământul preșcolar – și am susținut-o, de la distanță, până la momentul final. În cele din urmă, a susținut teza online, la fel ca mulți alți profesori în anul școlar precedent, cu toate emoțiile de rigoare. M-am bucurat că așa i-am putut fi alături, din spatele ecranului, de la butoane, la departamentul „tehnic“. 

Decorul la care muncisem amândouă a rămas doar decor în timpul susținerii, dar chiar și așa, a avut parte de apreciere. 

Pentru că și-au îndeplinit menirea și acum cam ocupă locul și stau nefolosite, am decis să le vindem.

Din setul de mai jos fac parte:

  • cuburi cu latura de 30 cm, 20 cm și 10 cm – 3 bucăți;
  • paralelipipede, cu dimensiunile 40x20x15 cm, 30x20x15 cm, 20x10x15 cm – 3 bucăți;
  • piramide cu bazele 30×30 cm, 20×20 cm, 10×10 cm și respectiv înălțimile 35 cm, 25 cm, 15 cm – 3 bucăți.

Corpurile sunt confecționate din felii de burete de 10 cm și sunt îmbrăcate în huse de tricot cusute manual pe fiecare muchie. Sunt utile la grădiniță, unde pot sta pe jos fără grijă, la școală nu prea, căci se murdăresc. Husele nu au fermoar pentru a fi scoase și spălate și nici nu am testat cum se comportă un cub în mașina de spălat, chiar dacă teoretic, pe programul de pilote, nu ar trebui să pățească nimic.

Cuburi burete decor

Prețul acestora este 280 lei

Sunt destul de voluminoase (le-am fotografiat lângă rafturile bibliotecii), nu am calculat cât ar însemna transportul (nu este inclus) în țară. Cu puțină voință, cred că le pot îndesa într-o cutie mai mare – doar sunt din burete. Dacă sunteți din București, le puteți și vedea înainte de a decide dacă le vreți, la Atelierul Năzdrăvanilor

Pentru detalii suplimentare, folosiți formularul de mai jos.