Colectia Scrie si sterge, noi aparitii

Astă toamnă, la târgul de carte, am găsit la standul editurii Gama seriile noi din colecția „Scrie și șterge”, seriile pentru elevi. Colecția o cunoaștem de la grădiniță, Iris cel puțin a avut la grupă planșele, și le foloseau toată grupa, după dorință. Faptul că puteau scrie, sterge, rescrie, era pentru copii o distracție fantastică. Au crescut, dar se pare că a scrie cu markerul pe foile laminate rămâne o mare plăcere.

scrie-si-sterge

Zilele trecute a venit Andrei de la școală să-mi spună că la Gama au apărut în colecție câteva pachete pentru clasa a IIIa, căci a venit cineva la ei la oră și le-a arătat. M-am uitat pe site (atunci nu erau), și am zis că a înțeles el ceva greșit, căci eu nu văd nimic nou în afară de ce aveam deja. Ieri mă sună… Mamiii, multumesc!!! Mulțumesc !!! Mi-ai luat pachetele de la Gama!! Am ajuns acasă și misterul s-a lămurit, primisem noile apariții de la editură prin curier, și copilul, când a văzut expeditorul, l-a desfăcut. Am trecut prin faza de morală, că nu desfaci niciodată scrisorile sau pachetele ce nu îți sunt adresate, sau măcar ceri voie dacă te roade curiozitatea. Azi a intrat furtună pe ușă… Mami, mi-am făcut temele la școală în pauze, să am timp de scrie și șterge! Eu ce să spun? Că pauzele au și ele rostul lor, că are timp acasă de teme, sau să mă bucur că vrea să lucreze suplimentar? Cu ortogramele, sinonimele, antonimele, a fost un chin. Am tras de ele toată vacanța, dar tragere de inimă nu a avut. În schimb, tot ce primise acum erau, spre fericirea lui, de matematică.

În colet am avut și pachetele pentru clasa I, de care a profitat Irisuca. Ce am observat în timp ce lucram cu ea, fontul cu care sunt scrise cerințele, deși arată bine, este foarte greu descifrat de copiii care abia încep să citească, și pentru care literele arată într-un singur mod: arial sau times new roman, ca în abecedar.

Andrei a trecut peste Înmulțire și împărțire, mult mai interesantă i s-a părut cea despre tehnici de calcul rapid. Am aruncat și eu o privire, se pune foarte mult accent pe proprietățile adunării și înmulțirii – comutativitate, asociativitate, sau calcul rapid prin descompunere și refacerea unei zeci.

Pachetele au la final și o filă cu rezultate, numai că pe aceea am scos-o discret. Îmi revine mie sarcina de a corecta și apoi curăța planșele, căci, neșterse, în timp nu mai arată ok. Găsiți 40 de fișe, față-verso, pe 20 de folii refolosibile. Și aveți și de unde alege:

 

gama-serie-noua

Seturile pentru diversele categorii de vârstă le găsiți la Editura Gama sau în librăriile online: Libris, Elefant, eMAG, Librarie.

 

Primele 100 de animale, Editura Gama (carte cu CD)

Primele 100 de animale, Editura Gama

„Primele 100 de animale” le-am văzut prima dată la târgul de carte din această toamnă, la standul editurii Gama, şi, sinceră să fiu, la prima vedere nu m-a impresionat. O carte cu animale, pentru copii mai mici decât ai mei, mai ales pentru cei care acum învaţă vieţuitoarele planetei. Solidă, cu 10 file din carton caşerat lucios, arată însă foarte bine. Animalele sunt prezentate pe mai multe categorii, în funcţie de mediul în care trăiesc:

  • Ferma: măgar, raţă, prepeliţă, pisică, porc, curcă, curcan, iepuri, bibilică, porumbel, ponei.
  • Familii: oaia-mielul-berbecul, vaca-taurul-viţelul, câinele-căţeaua-căţelul, gânsacul-gâsca-bobocul, cocoşul-puiul-găina, ţapul-iedul-capra, armăsarul-iapa-mânzul.
  • Pădure: ursul, cârtiţa, nevăstuica, iepurele, ariciul, ciuta, lupul, vulpea, şoarecele, cerbul, veveriţa, melcul, broasca, liliacul.
  • Savana: suricatele, girafa, elefantul, crocodilul, hipopotamul, zebrele, leul, bizonul, lemurul, antilopa, strutul, rinocerul, ghepardul, hiena.
  • Jungla: pantera, cameleonul, şarpele Boa, cimpanzeul, tatuul, broasca de copac cu ochi roşii, okapi, fluturele Morpho, tucanul, urangutanul, gorila, leneşul, papagalul Ara, tapirul.
  • Ocean: caracatiţa, rechin, căluţ de mare, pisica de mare, broască ţestoasă, orcă, delfin.
  • Poli: iepurele arctic, pinguinul, focile, vulpea polară, albatrosul, ursul polar.
  • Deşert: scorpionul, cămila, dromaderul, fenecul, cucul alergător
  • Fauna Asiei: ursul panda roşu, leopardul zăpezii, tarsierul, ursul panda, macacul, tigrul.
  • Fauna Australiei: wombat, pasarea emu, echidna, cangurul, diavolul tazmanian, koala.
  • Insecte: albina, fluturele, vaca-domnului, calugarita, cosaşul, furnica, greierele.
  • Păsări: fazanul, bufniţa, cioara, pupăza, guguştiucul, vrabia, cucul, mierla, piţigoiul, graurul, coţofana, rândunica, pescăruşul, ciocănitoarea, pelicanul.

Elementul care o face să fie o "altfel" de carte cu animale este cd-ul inclus, pe care găsim o poveste de 10 minute, în lectura actriţei Haruna Condurache. Sunetele specifice animalelor şi păsărilor au fost integrate într-o poveste simplă, dar foarte frumos spusă, a unui băieţel care porneşte în aventură din curtea bunicilor de la fermă spre cele mai îndepărtate colţuri ale planetei. Trecerile între tablouri sunt realizate natural, fără "opriri", iar sunetele specifice sunt înregistrări din natură. Păcat că este o poveste atât de scurtă, ar fi fost foarte interesant să fie o poveste la fiecare tablou, în acelaşi stil. Dar aici pot interveni părinţii, care pot folosi astfel o altă metodă de a învăţa animalele decât clasicele întrebări… ce avem aici?? şi cum face…??

Este perfectă mai ales daca vreţi să faceţi un cadou şi să evitaţi banalele jucării, de care copilul se plictiseşte.

Primele 100 de animale, Editura Gama

Info preţ: Librăria Editurii Gama, Libris.ro, eMAG.ro

Biblioteca Nazdravanilor

Edu Set pentru gradinita – Editura Gama

A început grădiniţa, şi cele mai norocoase cadre didactice îşi pot alege materialele cu care vor lucra pe timpul anului. Cele mai puţin norocoase… cred că au deja materialele la grădiniţă, şi nu mai e cazul să discut. Dar pentru cine încă poate să decidă, în funcţie de experienţă sau preferinţe, cu ce va trezi interesul celor mici, editura Gama are pregătit un set pentru grădiniţă.

Edu Set a fost avizat vara aceasta, conţine mapele pentru educatori, şi gentuţele pentru copii. La mine au ajuns doar gentuţele pentru grupa mică şi mijlocie, precum şi cea pentru grupa mare. Deşi am terminat grădiniţa, kinderii au fost încântaţi când au văzut imensul penar utilat cu aproape de toate. Iris abia aşteaptă să se ducă cu el la şcoală, pe principiul Sigur nu are nimeni, o să fiu cea mai tare! În gentuţă am găsit şi un set de hârtie glasată, un bloc de desen, şi cele patru caiete de lucru, pe arii curiculare. Sunt printate destul de vesel, la două culori, dar cum noi am trecut de vârsta lor, le vom duce la grădiniţă fostei doamne, care cu siguranţă se va bucura să aiba un material în plus. Penarele se subînţelege că nici nu le trece prin cap să renunţe la ele. Ca info, gentuţele pentru copii sunt 49 lei.

Aş putea să încerc să le prezint eu, dar cum odată cu cele două cadouri am primit şi prezentările produselor, vă recomand aceste documente, aici si aici. Ultimul are la final şi preţurile pentru fiecare produs în parte, precum şi reducerile aplicabile.

1

Povesti uitate, carte cu CD, Editura Gama

Povesti uitate, carte cu cd, Editura Gama

Noua apariţie de la Editura Gama, Povesti uitate, continuă o colecţie frumoasă începută cu Poveşti româneşti, carte despre care am scris deja. Ca şi sora ei mai mare, Poveşti uitate se prezintă într-un format grafic deosebit, cu copertă groasă, cartonată, lucioasă, iar titlul este tipărit cu argintiu, culoare specială şi de efect.

Tot coperta este suport pentru cele trei cd-uri cu poveşti, incluse pe un singur suport, suprapuse, aşa vă puteţi face o idee corectă despre grosimea copertei.

La interior ne aşteaptă o lume colorată a poveştilor, mai mult sau mai puţin uitate de unii dintre noi. Grafica este plăcută şi încurajează lectura, dar la aceasta contribuie şi fiecare mică surpriză ataşată poveştii. Căci… e mai interesant să transformi textul într-o căutare de comori, o carte cu ferăstruici şi răvaşe, care să le ofere copiilor şi o altă perspectivă asupra lecturii.

Povesti uitate, carte cu cd, Editura Gama

Din cuprins fac parte:

  • Porcarul şi fata de împărat
  • Califul Barză
  • Muc cel Mic (poveste inserată pe model carte)
  • Petrică şi lupul
  • Cele douăsprezece fete de împărat (poveste cu răvaş)
  • Mărgicuţa de sub limbă
  • Lupul cel alb şi ciuboţelele roşii (poveste cu scrisoare)
  • Iepurele şi broasca ţestoasă (poveste cu insert – cupa ţestoasei)
  • Mărunţel (poveste cu scrisoare)
  • Prinţul fermecat
  • Ileana cea şireată (poveste cu pagină evantai)
  • Bucle-Aurii şi cei trei ursuleţi
  • Privigheotoarea (poveste inserată pe model carte)
  • Crăiasa albinelor (poveste cu pagină evantai)
  • Fluierul fermecat din Hamelin
  • Prinţesa şi bobul de mazăre
  • Găinuşa Roşie
  • Hanul celor trei fete (poveste cu pagină evantai)
  • Spaima zmeilor (poveste cu răvaş).

Povesti uitate, carte cu cd, Editura Gama

Toate poveştie sunt înregistrate, ca lectură radiofonică ori teatru radiofonic, pe cd, urmând cu fidelitate textul tipărit, astfel încât un copil mai măricel poate asculta şi urmări textul singur. Au o lungime medie de 5-10 minute, putine depăşind această limită, făcându-le ideale pentru o poveste de seară.

Dacă sunteţi în căutarea unei cărţi de poveşti, dar „mai altfel”, răsfoiţi-o pe cea de la Gama. Chiar dacă preţul nu este unul mic, el se justifică prin calitatea lucrării şi a cd-urilor inserate.

Povesti uitate, carte cu cd, Editura Gama

Info preţ: Editura Gama. Librării: Elefant, Libris, eMAG.ro

Biblioteca Năzdrăvanilor

Colectia Top Designer, Editura Gama

Pe vremuri noi eram mici designeri. Strângeam cu frenezie orice bucăţică mai sclipitoare de material, orice dantelă, orice nasture mai ciudat şi unic în felul lui. Aveam cutii întregi de lucruşoare pentru păpuşi, şi invidiam din suflet orice mămică cu maşină de cusut şi mai ales orice rudă croitoreasă sau cu trecere deasă pe la asemenea "obiective".

Aveam colecţii întregi, pe anotimpuri, sau cu destinaţii speciale, iar pentru colecţia "Mireasa" am sacrificat perdelele mamei… doar "atât" cât a fost nevoie. Dar "noi", generaţia 30+, nu ne-am cumpărat hăinuţele păpuşilor frumos ambalate la cutie. Bebeluşii noştri (acolo unde existau) nu aveau hăinute pe umeraş la magazin… totul se făcea cu grijă şi multă muncă. Cu acul, care nu e deloc aşa de fioros cum se crede acum, cu foarfeca… şi reuşeam să umplem zilele de vacanţă, pe o pătură în spatele blocului, cu o cutie de cârpe şi câteva păpuşi, foarte departe de Barbie de azi.

La toate acestea m-am gândit când am văzut colecţia "Top Designer", săptămâna trecută, într-un pachet sosit de la Editura Gama.

Colectia Top Designer, Editura Gama

M-am abţinut cu greu să nu mă joc. Doar am desfăcut pachetele şi le-am fotografiat, căci ştiam că nu voi mai avea şansa după ce le voi da pe mâna Irisucăi. Ce conţin pachetele: 7 cărţi poştale, lucioase, printate faţă-verso, cu manechine ce abia aşteaptă să îşi găsească o ţinută, 16 "materiale textile", tot de dimensiunea unei cărţi poştale, din autocolante reutilizabile, câte 2 sau trei şabloane din acetofan cu modele decupate pentru croitor.

Colectia Top Designer, Editura Gama

În plus, în cutie sunt inserate şi două pagini de sfaturi şi indicaţii, cum anume să foloseşti şabloanele pentru a obţine cele mai variate modele. Sunt incluse şi sfaturi de îmbinare a materialelor, dar şi de economisire a acestora. Cam greu să le urmezi, mai ales la vârsta la care le ştii pe toate, nu?

Colectia Top Designer, Editura Gama

Nu a fost nevoie să le arăt de două ori ce au de făcut. Le-am ascuţit bine-bine creioanele, le-am făcut o demonstraţie, apoi le-am dat forfecuţele (mici, ascuţite şi cu vârf, altfel nu aveau suficientă libertate cu cele clasice pentru copii), şi au trecut la treabă. Spun au trecut, căci, spre marea mea uimire, unde mă aşteptam să fie un joc de fete, Andrei s-a aşezat la masă, şi-a ales materialele şi a trecut la treabă. Inutil să încerc să-i dau sfaturi, căci am avut impresia că imediat cum deschid gura bate în retragere, aşa că nu mi-a rămas decât să-l încurajez şi să-i admir creaţiile.

Primele patru de mai jos îi aparţin, iar nr. 1 şi nr. 4 îmi plac cel mai mult. şi observ că nu a ales nicio blondă :). Apoi mi-am dat seama că nu ar fi deloc greu ca o parte din cartonaşele cu fete să fie de fapt cu băieţi. Sunt destule sabloane cu pantaloni şi cămăşi, pentru a nu mai face discriminare. De fapt, cred că mi-ar fi plăcut să văd şi ce "gusturi" are Irisuca în materie de haine la băieţi :).

Colectia Top Designer, Editura Gama

Iris a trecut la treabă, şi-a luat munca foarte în serios. Am descoperit şi accesoriile, centuri, mănuşi, poşete şi umbrele. "Chestii" la care Andrei nu a avut priză, şi le-a inclus rapid la mofturi. Sper să-i mai treacă :).

Colectia Top Designer, Editura Gama

Colectia Top Designer, Editura Gama

Colectia Top Designer, Editura Gama

Info preţ: Elefant.

Biblioteca Năzdrăvanilor

Invat cu Editura Gama, serie educativa cu CD

Zilele trecute am primit prin poştă de la Editura Gama noua serie publicată la categoria "Instrumente educaţionale". Din colecţie fac parte: Învăţ alfabetul, Învăţ să număr, Învăţ animalele, Învăţ limba franceză, Învăţ limba engleză, Învăţ limba germană. În primul rând, trebuie să recunosc – colecţia arată foarte fain, este tipărită pe file groase de carton, lucioase, la o calitate excepţionala. Filele groase chiar îmi plac, vor rezista răsfoirilor agresive ale piticilor, şi ar face faţă cu succes şi în grupurile de copii.

Primele trei materiale sunt destinate preşcolarilor, iar celelalte, despre limbile străine, oricărui începător într-ale limbilor europene. S-au împărţit repede, Iris le-a luat pe primele, pentru care Andrei s-a considerat prea "mare", dar celelalte i-au plăcut. Mami, acum pot să învăţ un cuvânt direct în trei limbi deodată! De ce? Pentru că la nivel grafic materialele sunt identice, şi sunt foarte uşor de urmărit.

Cărţile sunt format mare, 22x22cm, şi conţin 12 pagini, iar cd-ul este dispus în plic, vizibil prin decupajul copertei.

Invat alfabetul, Editura Gama, CD cu jocuri

Învăţ alfabetul conţine pentru fiecare literă din alfabet litera mare de tipar, litera mică de tipar, şi denumirea obiectului din imagine, atât cu majuscule, cât şi cu litere mici, şi despărţit în silabe. La final este inclus un tabel recapitulativ, doar cu literele şi imaginile.

Cd-ul care însoţeşte cartea conţine un fişier flash, care nu necesită instalare pe calculator şi nici nu are cerinţe tehnice suplimentare, decât probabil o versiune decentă de Flash Player, ce poate fi luată free de pe net. Jocul este organizat pe patru nivele. Primul nivel – Învăţ literele, reia informaţiile de bază. Recunoaşterea literei mari, a sunetului reprezentat la începutul cuvântului din imagine, şi alături, reprezentată, litera mică. Poate ar fi fost interesant să fie mai multe imagini pentru aceeaşi literă. Al doilea nivel – Recunosc literele mari, cere copilului să aleagă litera ce reprezintă primul sunet al cuvântului din imagine, oferindu-i-se şi alte variante de răspuns. Nivelul al treilea – Recunosc literele mici, reia exerciţiul de la nivelul 2, dar folosind minuscule. Nivelul al patrulea – Ştiu literele, cere copilului să aleagă varianta corectă a cuvântului ce reprezintă imaginea, oferindu-i-se variante anagramate ale acestuia.

Până acum cartea este preferata Irisucăi, foarte nervoasă că nu ştie încă să citească (şi e în total dezacord cu mine că asta se învaţă în clasa I, iar acum e suficient că ştie literele). E în schimb supărată că nu este întotdeauna scris cu majuscule, căci literele mici o "ameţesc".

Invat alfabetul, Editura Gama, CD cu jocuri

Invat alfabetul, Editura Gama, CD cu jocuri

Invat sa numar, Editura Gama, CD cu jocuri

Învăţ să număr este foarte potrivită copiilor mici, nivelul 1 de grădiniţă, pentru numerele de la 1 la 10. Fiecare pagină este dedicată unei cifre, şi, dacă n-ar fi fost printate faţă-verso, mergeau de minune folosite ca planşe la clasă. Ultima pagină este un tabel recapitulativ.

Cd-ul este organizat pe trei nivele. Nivelul 1 – Învăţ să număr, reia informaţiile din carte, fiecare număr fiind asociat cu o mulţime de obiecte având reprezentat numărul de elemente indicate. Nivelul 2 – Recunosc numerele, indică copilului mulţimi de obiecte, iar el trebuie să aleagă, dintre variantele de răspuns, pe aceea care reprezintă numărul elementelor din mulţime. Nivelul al treilea – Ştiu numerele, cere copilului să efectueze adunări simple, însumând numărul elementelor a două mulţimi. Unul din exerciţii (ultimul screenshot), ii cerea copilului să coloreze, dând click pe mouse, atâtea pătrăţele pe fiecare coloană câte indica cifra de jos.

Invat sa numar, Editura Gama, CD cu jocuri

Invat sa numar, Editura Gama, CD cu jocuri

Invat animalele, Editura Gama, CD cu jocuri

Învăţ animalele este un mini-atlas zoologic pentru copii, incluzând, tematic, cele mai cunoscute animale. Avem prezentate 14 animale şi păsări de la fermă, 12 animale, păsări şi insecte din pădure, 13 animale şi reptile de la zoo (dar nu zoo din Bucureşti), 14 păsări celebre de pe toate continentele, 13 vieţuitoare acvatice, 4 vieţuitoare de la poli.

Cd-ul inclus este organizat pe două nivele. Nivelul 1 – Învăţ animalele, reia interactiv animalele prezentate în carte, adăugându-i fiecăruia trei însuşiri. Al doilea nivel – Ştiu animalele, solicită copilului să recunoască dintre cele 3 animale prezentate pe cel descris de însuşirile afişate în dreapta. Chiar dacă este pentru preşcolari, un şcolar mic, care ştie să citească, ar avea ce învăţa, şi în plus, s-ar descurca şi singur cu programul.

Invat animalele, Editura Gama, CD cu jocuri

Invat animalele, Editura Gama, CD cu jocuri

Invat limba engleza, Editura Gama, CD cu jocuri Invat limba franceza, Editura Gama, CD cu jocuri Invat limba germana, Editura Gama, CD cu jocuri

Învăţ limba franceză, Învăţ limba engleză, Învăţ limba germană sunt cele trei titluri ale colecţiei dedicate limbilor străine. Ca structură şi grafică, toate sunt identice. Noţiunile sunt prezentate tematic, fără traducere, dar asociate cu o imagine. Grupele prezentate în toate materialele sunt: În casă, În oraş, În grădină, Mâncare, În bucătărie, Animale de la fermă, Animale sălbatice, Corpul meu, Numere, culori şi forme.

Cd-ul ataşat fiecăreia este organizat pe două nivele. Primul reia noţiunile prezentate în carte, dar care pot fi şi ascultate în pronunţia unui vorbitor nativ al limbii. Cel de-al doilea nivel verifică vocabularul, oferind noţiunea scrisă şi o mulţime de obiecte din care trebuie ales răspunsul corect.

Andrei e încântat de ele, eu îl aştept să treacă la nivelul de propoziţii, să înţeleagă că a şti numai noţiuni într-o limbă nu este suficient. Dar e un început.

Invat limba engleza, Editura Gama, CD cu jocuri

Invat limba franceza, Editura Gama, CD cu jocuri

Invat limba germana, Editura Gama, CD cu jocuri

Invat limba engleza, Editura Gama, CD cu jocuri

Biblioteca Năzdrăvanilor

Invat alfabetul, Editura Gama, CD cu jocuri Invat sa numar, Editura Gama, CD cu jocuri Invat animalele, Editura Gama, CD cu jocuri

Librăria Editurii Gama

Librăria Editurii Gama Librăria Editurii Gama
Invat limba engleza, Editura Gama, CD cu jocuri Invat limba franceza, Editura Gama, CD cu jocuri Invat limba germana, Editura Gama, CD cu jocuri
Librăria Editurii Gama Librăria Editurii Gama Librăria Editurii Gama

Colectia Scrie si sterge, Editura Gama

Am citit zilele trecute un articol despre noua colecţie "Scrie si sterge" de la Editura Gama. Nu pot să spun cât de mult mi-au plăcut, mai ales că sunt fan al produselor de genul acesta. Mai avem câteva lucrări pe acelaşi principiu, iar cele cu lecţii de desen sunt preferatele copiilor. Însă am crescut, ne pregătim de şcoală, şi trebuie să găsim şi activităţi educative, nu numai creative. Intervalul de vârsta ne cuprinde numai bine, grupa pregătitoare şi clasa a doua, aşa că le-am vrut.

Azi le-am primit de la Editura Gama, şi, după ce m-am jucat eu puţin cu ele, le-am dat copiilor. Nu ştiu cât ne vor ţine cariocile speciale, dar, din experienţă, pot fi înlocuite cu orice marker nepermanent de pe piaţă. Pentru şters, se poate folosi pe post de burete un şerveţel umed. Ideal este să fie curăţate după fiecare utilizare, în trecut am avut surpriza ca după un timp să nu se mai cureţe la fel de uşor.

Fiecare pachet include 20 de file din carton plastifiat, 11,5×15,5cm, printate color, faţă-verso, şi o cariocă specială. Dacă aveţi mai multe dintre pachete, nu le veţi amesteca, căci bordura este colorată diferit la fiecare dintre ele, aceeaşi culoare cu banda mediană de pe cutie. Am observat acelaşi sistem şi la colecţia de cărţi de joc a editurii, fiecare pachet având o culoare proprie. Mi s-au părut minunate şi pentru lucrul cu grupe de copii, putând fi refolosite, nefiind nevoie de printuri separate pentru fiecare copil în parte.

Le voi lua pe fiecare pe rând:

Citirea. Scrie si sterge. Editura GamaCitirea. Pachetul este recomandat pentru 4-7 ani. Am parcurs fişele, şi aş spune că este mai potrivit pentru început de clasa I, sau sfârşitul grupei pregătitoare dacă copilul ştie deja să citească. Pe cele 40 de fişe am regăsit câteva tipuri distincte de activităţi:

  • Exerciţii cu litere, alcăturirea de cuvinte, ordonarea cuvintelor în propoziţii şi transcriere de propoziţii
  • Exerciţii cu serii de noţiuni din aceeaşi grupă, şi un "intrus" ce trebuie identificat, cum ar fi o serie de animale, printre care este strecurată şi o pasăre.
  • Despărţiri în silabe, completare de silabe în cuvintele deja scrise.
  • Jocuri grafice şi logice cu noţiuni, anagrame simple din 3-5 litere.
  • Identificarea sunetelor indicate la începutul, mijlocul şi sfârşitul cuvântului.
  • Exerciţii de compunere, pornind de la un sunet sau o silabă indicată, ori care să se termine cu sunetul sau silaba indicată.
  • Găsirea de rime pentru cuvintele indicate, având imagini ajutătoare.
  • Alcătuire de cuvinte, cu sunetele indicate, pe modelul de "spânzurătoarea"
  • Exerciţii cu paronime (fără a li se spune termenul)
  • Identificarea acelor cuvinte, dintr-o mulţime dată, cuvinte care încep cu un anumit sunet.

Citirea. Scrie si sterge. Editura Gama

Jocuri cu litere. Scrie si sterge. Editura GamaJocuri cu litere. Este recomandat pentru 4-7 ani, dar, pentru multe dintre ele, copilul trebuie să cunoască literele, iar altele nu pot fi rezolvate dacă nu ştie şi să citească. Activităţi propuse:

  • Lectură în oglindă
  • Anagrame din literele indicate
  • Exerciţii cu antonime, omonime
  • Rebusuri şi jocuri logice
  • Exerciţii de memorie vizuală (acestea i-au plăcut foarte mult lui Andrei)
  • O fişă amuzantă, cu un exerciţiu tip "scrabble": alcătuieşte cuvinte din literele indicate şi calculează punctajul.
  • Identificarea primului sunet dintr-un cuvânt
  • Alcătuirea de cuvinte din două sau trei silabe indicate

Jocuri cu litere. Scrie si sterge. Editura Gama

Matematica. Scrie si sterge. Editura GamaMatematică. Este recomandat pentru 5-6 ani. Activităţi propuse sunt în mare parte adunări, scăderi, exerciţii cu termen necunoscut, toate integrate în jocuri şi activităţi cu grafică atractivă.

Pe lângă acestea se adaugă:

  • Jocuri logice de identificare a perechilor, şiruri logice,
  • Jocuri de identificare a diferenţelor.
  • Noţiuni intuitive de geometrie
  • Şiruri crescătoare şi descrescătoare
  • "Uneşte punctele"
  • Puzzle

Matematica. Scrie si sterge. Editura Gama

Matematica. Scrie si sterge. Editura GamaMatematică. Este recomandat pentru 3-5 ani. Activităţile propuse sunt:

  • Exerciţii de numărat
  • Formarea de perechi din obiecte identice, sau obiecte cu legătură logică
  • Şiruri de obiecte
  • Diferenţe între imagini
  • Exerciţii cu mulţimi
  • Asemănări şi deosebiri în interiorul unei mulţimi (de animale, fructe etc.)
  • Comparaţii între numărul elementelor dintre două mulţimi
  • Jocuri labirint
  • Asocieri între obiecte
  • Adunări şi scăderi până la 5
  • Comparaţii între obiecte (dimensiune, formă)
  • "Uneşte punctele" – exerciţii de numărare până la 10

Matematica. Scrie si sterge. Editura Gama

Jocuri cu cifre. Scrie si sterge. Editura GamaJocuri cu cifre. Este recomandat pentru 4-7 ani. Cuprinde:

  • Exerciţii de completare a elementelor unei mulţimi
  • Exerciţii cu semnele de relaţie.
  • Numere pare şi impare.
  • Şiruri crescătoare şi descrescătoare.
  • "Sudoku" pentru copii.
  • Şiruri logice
  • Alcătuirea de mulţimi în funcţie de numărul obiectelor sau caracteristicile acestora.
  • Labirint.
  • Asocieri de obiecte

Jocuri cu cifre. Scrie si sterge. Editura Gama

Chiar dacă exerciţiile se încadrează în aceeaşi tematică, grafica şi activităţile sunt diferite. Copilul nu va repeta activităţile de la un pachet la altul.

Am avut timp să le "testez". Iris le-a preferat de la început pe cele de matematică, şi din pachet le-a ales pe cele cu labirint sau uneşte punctele. Deocamdată a ales să se joace… dar vom ajunge şi la lucruri mai serioase. Îi plac, mai ales pentru faptul că se pot sterge până le fac bine!

Colecţia include (click pe titlu pentru informaţii despre preţ):

Carti online: Jocuri cu cifre Carti online: Matematica 5-6 ani Carti online: Matematica 3-5 ani
Jocuri cu cifre Matematica 5-6 ani Matematica 3-5 ani
Carti online: Jocuri cu litere Carti online: Scrierea Carti online: Citirea
Jocuri cu litere Scrierea Citirea

Librariile online: libris.ro, eMAG.ro

Tari si capitale, carti de joc educative, Editura Gama

Tari si capitale, carti de joc educative, editura Gama

Am tot prezentat până acum pachetele de cărţi educative de la Editura Gama, şi i-a venit rândul şi celui despre ţări şi capitale. A fost de departe preferatul lui Andrei, ca mini-enciclopedie geografică. Sincer, nu cred că s-a jucat efectiv cu ele, ci doar le-a citit şi aranjat, pe continente, pe perechi, cum a dorit.

Pachetul conţine 25 de perechi ţară-capitală, iar jocurile sunt propuse pe 3 grade de dificultate. Primele două sunt variantele clasice de Păcălici – realizează primul cele mai multe perechi, sau cea de popa-prostul, dacă mai ştiţi jocul. Cele care folosesc informaţiile de pe cărţile de joc se numesc: Pescuieşte, Recunoaşte capitala, Ce culori are steagul, Pe ce continent se afla tara.

Cărţile de joc despre ţări includ o hartă politică a regiunii unde aceasta este situată, neapărat drapelul naţional, şi informaţii despre suprafaţa statului, populaţie, moneda folosită, precum şi limba/limbile vorbite de către locuitori. Sunt descrise: Marea Britanie, Spania, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Franţa, Germania, Austria, Cehia, România, Bulgaria, Grecia, Israel, Egipt, Rusia, Ucraina, China, India, Canada, SUA, Mexic, Cuba, Brazilia şi Argentina.

Cărţile despre capitale sunt ilustrate, conţin două imagini ale celor mai cunoscute obiective turistice din localitate, un paragraf descriptiv pentru fiecare imagine, precum şi informaţii privind suprafaţa metropolei şi numărul de locuitori.

Dimensiunile sunt normale pentru cărţi de joc, 6x9cm, din carton lucios şi suficient de rezistent, cu un tipar de calitate.

Tari si capitale, carti de joc educative, editura Gama

Colecţia de cărţi de joc de la Editura Gama are şi alte titluri interesante.

Le gasiti la: Libris, Elefant.ro, Librarie.net, eMAG.ro

Orase din Romania
Stiu si castig

Tari si capitale

Primele cuvinte
Carti online: Orase din Romania
Carti online: Stiu si castig
Carti online: Tari si capitale
Carti online: Primele cuvinte
Limba engleza
Ceasul
Scaderea
Invat sa citesc!
Carti online: Limba engleza
Carti online: Ceasul
Carti online: Scaderea
Carti online: Invat sa citesc
Cifrele
Animalele
Alfabetul
Adunarea
Carti online: Cifrele
Carti online: Animalele
Carti online: Alfabetul
Carti online: Adunarea

Biblioteca Năzdrăvanilor

Stiu si castig! Carti de joc educative, Editura Gama

Stiu si castig! Carti de joc educative, Editura Gama

Am prezentat de curând două dintre seriile cu cărţi de joc de la Editura Gama, Oraşe din România şi  Învăţ să citesc. Astăzi i-a venit rândul celui de-al treilea, Ştiu şi câştig!.

Pachetul include 50 de cărţi de joc cu întrebări de Limba şi literatura română, Cultură generală şi matematică. Fiecare carte de joc conţine o întrebare din cele trei domenii menţionate, iar răspunsurile se află pe verso. Sunt propuse şi trei variante de joc cu aceste cărţi, sub forma unui tir de întrebări pe o perioadă stabilită de timp, şi câştigă copilul care reuseşte să răspundă corect la cele mai multe dintre ele.

Dar, mai mult decât un joc, cărţile se vor un exerciţiu amuzat pentru copiii de 6-7 ani. Eu aş spune că sunt mult mai indicate pentru clasa întâi decât pentru grupa pregătitoare, dar nici pentru clasa a doua nu strică.

La limba şi literatura română întrebările abordează noţiuni de vocabular, gramatică, fonetică şi ortografie. La matematică regăsim operaţii simple, exerciţii cu numerele pare sau impare, şiruri de numere şi comparaţii, chiar şi câteva întrebări de geometrie sau unităţi de măsură. Întrebările de cultură generală sunt dintre cele mai diverse, se referă atât la obiecte din viaţa cotidiană, dar presupun şi cunoaşterea unor noţiuni simple de geografie, botanică sau zoologie. Seamănă foarte mult cu o enciclopedie din seria "ştiaţi că…", dar mult mai uşor de parcurs.

Noi încă le învăţăm, şi sperăm să ajungem repede să nu mai avem nevoie de ele…

Stiu si castig! Carti de joc educative, Editura Gama

 

Colecţia de cărţi de joc de la Editura Gama are şi alte titluri interesante.

Le gasiti la: Libris, Elefant.ro, Librarie.net, eMAG.ro

Orase din Romania
Stiu si castig

Tari si capitale

Primele cuvinte
Carti online: Orase din Romania
Carti online: Stiu si castig
Carti online: Tari si capitale
Carti online: Primele cuvinte
Limba engleza
Ceasul
Scaderea
Invat sa citesc!
Carti online: Limba engleza
Carti online: Ceasul
Carti online: Scaderea
Carti online: Invat sa citesc
Cifrele
Animalele
Alfabetul
Adunarea
Carti online: Cifrele
Carti online: Animalele
Carti online: Alfabetul
Carti online: Adunarea

Biblioteca Năzdrăvanilor

Orase din Romania (carti de joc educative), Editura Gama

Carti de joc educative: Orase din Romania, Editura Gama

Am mai povestit acum ceva vreme de pasiunea pe care Andreiul meu o are pentru geografie. De curand ne-am amuzat chiar cu subiectele de la bac, voiam să vedem dacă poate să ia 5… pe exerciţiile cu aplicaţie la hartă. Pe cele despre Europa le-a rezolvat, dar la cele despre România… s-a împiedicat şi a "picat".

Am hotărât să compensăm un pic, cu Oraşe din România, cărţi de joc de la Editura Gama. Sperăm să rezolvăm aşa una din cerinţe… cealaltă presupunea recunoaşterea râurilor.

Pachetul conţine 41 de cărţi de joc "judeţ-reşedinţă", o carte de joc despre municipiul Bucureşti, 5 cartonaşe bonus cu întrebări din geografie, istorie, artă, literatură şi invenţii româneşti, 2 cartonaşe cu stema şi steagul României şi unul de verificare a regiunilor istorice româneşti.

Fiecare carte de joc conţine 6 întrebări referitoare la judeţ şi reşedinţa acestuia: În ce regiune istorică se află? Care este abrevierea judeţului? Poţi numi 3 judeţe vecine? Ce municipii sunt în judeţ? Este reşedinţa cărui judeţ? Ce reprezintă imaginea de mai jos? Răspunsurile se află pe verso.

Pe pachet sunt oferite 3 variante pentru jocul cu aceste cărţi. Jocurile sunt structurate pe grade de dificultate diferite (Ştiu şi castig, Domino, Ştiu regiunile istorice) Cea mai interesantă pare Domino, de căutare a vecinilor unui judeţ. Noi n-am ajuns încă la jocul cu ele, Andrei încă le învaţă, aşa că mai avem răbdare…

Carti de joc educative: Orase din Romania, Editura Gama

Colecţia de cărţi de joc de la Editura Gama are şi alte titluri, unele chiar interesante.

În librarii: Elefant.ro, Libris.ro, Librarie, eMAG.ro

Orase din Romania
Stiu si castig

Tari si capitale

Primele cuvinte
Carti online: Orase din Romania
Carti online: Stiu si castig
Carti online: Tari si capitale
Carti online: Primele cuvinte
Limba engleza
Ceasul
Scaderea
Invat sa citesc!
Carti online: Limba engleza
Carti online: Ceasul
Carti online: Scaderea
Carti online: Invat sa citesc
Cifrele
Animalele
Alfabetul
Adunarea
Carti online: Cifrele
Carti online: Animalele
Carti online: Alfabetul
Carti online: Adunarea

Biblioteca Năzdrăvanilor