fluture ata string-art daco

Fluture string-art

Încă de la primul moment în care am auzit de tehnica string-art am fost fascinată nu de rezultatele ei pe carton, cu ac și ață, ci de variantele ei cu ținte metalice, pe lemn. Este una din provocările pe care încă nu le-am acceptat, deși am avut câteva tentative. Urmează, cu siguranță.

Anticipând cumva această dorință, Iris a primit cadou un set de lucru manual, un fluture de ață (aici), care funcționează tocmai pe acest principiu: pe conturul ales ca model se fixează cuișoare, apoi ața se adaugă ordonat. Setul primit de la Daco Art este undeva între: cuișoarele sunt ținte de plastic, care se înfig în spumă densă. De aici tehnica este aceeași.

Iris s-a grăbit, nu a avut o strategie de lucru, pentru un produs simetric și ordonat. M-am gândit la un moment dat să schimb ața, să pun ață mai subțire, să vedem cum ar ieși. Cuișoarele s-au înfipt relativ ușor, după ce am perforat inițial folosind unul dintre cuișoarele mai ascuțite. Nu m-am gândit că se poate folosi atât de ușor, cu spumă și poate și ace, ori ață mai subțire.

fluture ata string-art daco

Filmul de mai jos – fără repetiții, doar cu explicații înainte, arată, chiar dacă este setat pe rapid, că lucrurile nu au fost totuși atât de simple cum păreau. Ața nu prea stătea singură la locul ei, spațiile mici și alunecoase încurcau socotelile, și nu i-a fost foarte ușor. Pe lemn, cu ținte de metal, poți tensiona mai bine ața, Iris se temea că, dacă trage prea tare, smulge țintele și strică tot. Deși i-a mai rămas ață, nu a pus-o pe toată, căci i s-a părut că ar fi prea mult. Exercițiul este util pentru copii mai mici, pentru exersarea îndemânării și principiului de ordine. Nu le va ieși chiar din prima, cum se străduia Iris, de dragul filmului, să îi iasă bine, dar vor fi cu siguranță încântați de rezultat.

coronita flori hartie model

Coroniță cu flori – decorațiune de primăvară

coronita flori hartie modelAsamblând coronița alăturată, Iris îmi povestea cât este de important, atunci când faci un cadou, să cunoști foarte bine persoana căreia i te adresezi. Dacă unele fete ar fi sărit în sus poate de bucurie la cea mai „sclipicioasă” husă roz pentru telefon, ea s-ar fi uitat la tine în diagonală…

Cam așa și cu modelul alăturat. Constat că înseamnă mult, chiar și la vârste mici, să alegi ceva potrivit. Nu valoarea contează. Contează că te-ai gândit la el, și i-ai făcut pe plac. Așa că ieri dimineață, imediat după primirea cadoului, s-a apucat de treabă…

Bineînțeles că, având un rezultat atât de frumos, ne-am întrebat și am căutat soluții pentru a reproduce eventual coronița cu copiii. Florile realizate cu perforatorul sunt însă cam mici, am un singur model mai măricel, dar nu imposibil. Ar mai fi de rezolvat problema hârtiei cu model, dar deja avem pe piață câteva soluții. Și, în cele din urmă, ca proiect de grup, la care lucrează mai mulți copii, florile pot fi decupate și pictate, și sunt sigură că ar arăta minunat.

Activitatea ar fi completată de cusutul nasturilor pe flori, deprindere care e și ea pe cale de dispariție la cei mici, și finalul nu ar avea decât lucruri pozitive de remarcat.

După ce a terminat-o – a lucrat singură, căci e cadoul ei, a urmat întrebarea… ce facem cu ea? Pentru că prima soluție a fost să „o punem pe ușă”, ne-am gândit un pic dacă tradiția de Crăciun se poate extinde. A venit primăvara, dar cum nu este cu ouă și cu iepurași, amânăm momentul.

Tot ca proiect de grup se fac acum – am văzut în multe grupuri, coronițele cu ouă decorate. Cred că e foarte fain ca rezultatul final, pe ușa clasei, să includă câte un ou decorat de fiecare copil. Și când spun decorat, nu mă gândesc la colorat după model, ci un colaj în adevăratul sens al cuvântului.

Dacă ați realizat proiecte deosebite de Paști, și le prezentați public pe facebook/instagram, scrieți la finalul mesajului #ideiPaște . Ar fi drăguț să putem avea, la un click pe link, strânse mai multe idei.

Ou string-art, felicitare pentru Paști

Noroc cu „munca”, așa reușesc să mă mai mobilizez puțin și să creez ceva nou. Pentru atelierul de săptămâna aceasta (cu adulți) aveam prevăzută o temă de cusut. Pe etamină sau pânză am considerat că știe toată lumea să coasă, așa că am ales string art. Modele sunt și pe net o sumedenie, însă nu la rezoluție foarte bună și, după ce am încercat unul, mi-am dat seama că nu sunt nici foarte corecte, și nici nu răspund scopului activității, așa cum îmi doream eu.

Am construit așadar singură oul, cu vreo 72 de puncte, în două variante (la finalul articolului aveți modelul printabil): una cu puncte echidistante, alta cu ele distribuite asimetric, pentru „impresia artistică”. Ca mai toate activitățile de cusut de până acum, avea aceleași dificultăți de înțelegere. Deși mă speriasem înainte de un val de întrebări, am văzut partea plină a paharului: nu trebuia să-mi fac griji că se înțeapă cineva, nu trebuia să bag eu ața în ac. Doar să fac ceea ce un profesor trebuie să facă: să repete, cu răbdare, până fiecare înțelege.

Sfaturile – ca în orice situație – nu sunt urmate 100%. Doar că de data aceasta efectul a fost imediat. Dacă ai cusut cu o ață mai groasă… rezultatul a fost pe măsură. Pentru string art regula este simplă: unești punctele, la o diferență impusă de model, sau pe care o alegi tu. Coarda realizată trebuie să o intersecteze pe precedenta. Am mai explicat aici, și m-am străduit, pe un model simplu, să arăt cum se coase.

Pe spate este bine – din economie de material – să nu iasă același model. Dar nu este o greșeală. Dacă doriți un mijloc gol mai mare, lungimea unei corzi, între două puncte, trebuie să fie mică. Dacă doriți un ou mai plin, corzile trebuie să fie mai lungi, aproape de diagonală. Modelul meu – cel cu verde, are corzi lungi, și are două rânduri de cusături. Întâi am cusut modelul cu corzi lungi, apoi am mai trecut odată, și l-am cusut din nou, cu corzi scurte. L-am cusut cu fir de mătase, și vă recomand cel mai subțire fir pe care îl aveți.

Și, pentru că am, iată câteva dintre realizări. Fiecare a ales lungimea corzii, așa că nu sunt identice.

Felicitare cu ou cusut, string art

Sau aici.

Modelul pentru print poate fi descărcat de aici. Se printează pe o coală A4. Coala se taie, se alege modelul dorit. Se alege suportul pentru felicitare, un carton suficient de tare, se îndoaie. Se suprapune peste pagina 1 modelul printat, se fixează cu 2-3 agrafe, pentru a nu se mișca, și se perforează toate punctele. E bine să folosiți un ac subțire, pentru a nu realiza puncte inestetice. Acest model printat nu va face parte din felicitare!

Spor la lucru!

 

 

martisoare2017

Mami, ziceau „ia!”

Mărțișorul a venit și a trecut. Bărbații au acționat fiecare după cum i-a îndemnat conștiința, și după cât de importante sunt femeile și fetele din viața lor. Unii au alergat cu noaptea în cap, să fie primii care dau mărțișor. Alții și-au făcut drum special, chiar cu un mic ocol, pentru că… contează. Dacă nu contează, lași pe mâine, doar se dau mărțișoare toată luna. Cam cum ne spunem „La mulți ani” după Revelion, prima dată când ne vedem, chiar și după o săptămână… așa și acum, dai cu prima ocazie.

Ca mamă de fată, dar și de băiat, ai parte de un echilibru perfect. Pe o parte dai, pe o parte primești. Să luăm varianta B. S-a trezit, ca în f-i-i-i-i-ecare an, în seara de dinainte de mărțișor, că totuși dă și el fetelor. Hai să corectez, s-a trezit mai devreme cu câteva zile. Mami, fă-mi unul special, deosebit. Nu comentez, m-am conformat, căci motivația era serioasă. A ieșit fain. Apoi a cusut el unul, pentru altă colegă. Apoi a mai făcut unul, pentru Secret-Mărțișor, un fel de Secret Santa, inițiat de doamna dirigintă, poate se simt pușlamalele de 13-14 ani să bage fetele în seamă. Și abia apoi a sosit faimoasa seara de 28.02, ora 22:00, când casa a devenit un haos, s-au scos perforatoare, hârtii, accesorii, șnururi și ambalaje și a început nebunia. Că… nu se poate, le dă tuturor colegelor. Nu a făcut cine știe ce, simple cât se poate, însă mi-a plăcut cum a folosit culorile. Că nu s-a omorât cu detaliile… aici e de vină stilul lui superficial. Dar a avut pentru toate!

martisoare2017

Și, ca în fiecare an, când mă întorc acasă de 1 martie, Iris mă așteaptă încărcată ca un pom de Crăciun cu mărțișoare. E încă o enigmă cum ține minte care de la cine e, și cum apreciază fiecare „alegere”… băieții care „o cunosc” și au ales ceva ce să i se potrivească și cei care doar „au bifat” (dap, așa sunt fetele, cârcotașe!).  Diferența față de anii trecuți a fost alta… a remarcat că băieții habar n-au să ofere mărțișoare. Soluții: a) au pus mărțișorul pe bancă; b) au dat mărțișorul și atât; c) au dat mărțișorul și au zis „ia!” O secundă m-a umflat râsul, până la secunda următoare, când mi-a stat inima. Sunt și eu mamă de băiat, al meu ce-o fi făcut…? Ceva despre urările de 1 martie am discutat noi,  o primăvară frumoasă sau ceva asemănător, dar a ținut minte??

L-am întrebat repede ce le-a spus fetelor când a dat mărțișoarele… și am răsuflat ușurată. A ieșit bine. Gata, a trecut!

 

PS. Ieri am accesat un studiu, care își propunea să vadă cam cât de apreciate vor femeile să fie, și cum le apreciază, de regulă, bărbații. Nu contează procentele, dar una dintre concluzii era că modalitatea în care noi primim cadourile, entuziasmul la deschiderea pachetului, îi influențează. Sau descurajează, masiv. Nu mă abțin, și vă spun și continuarea. Bărbații preferă să ofere cadouri semnificative, dar rar. Femeile ar prefera să fie des, dar dacă nu se poate, atunci aleg să fie cadouri mai mici, dar dese. Și ne mai întrebăm unde e comunicarea, și de pe ce planete provin genurile…

martisoare brosa

Mărțișoare cusute în puncte

În fiecare an Iris și-a confecționat singură mărțișoarele, începând de la grădiniță. Anul acesta a ales să coasă pe etamină, și rolul meu a fost să găsesc sau să improvizez modele simple și mici, care să încapă într-un pătrat de aproximativ 10-15 puncte, astfel încât să poată fi purtat ca mărțișor. Dacă ea poate alege un model, și după ce l-a învățat să-l multiplice rapid în cât mai multe exemplare (mai nou bărbații familiei dau cadou mărțișoare făcute de ea, după negocieri acerbe), eu prefer să execut modelul o singură dată, eventual cu mici variații.

Pe matador nu i-a plăcut să coasă, este mai migălos și nu așa simplu ca pe etamină, unde iei găurile la rând. Așa că la modele compatibile cu broșele pe care le aveam am lucrat doar eu. Acolo unde modelul s-a dovedit prea mare pentru suport, am ales să nu mai fac muște, ci punct de goblen. Modelele sunt extrase din volumele despre cusături tradiționale, și adaptate la dimensiuni.

martisoare brosa

Despre cum se confecționează broșele am povestit deja în articolul precedent, pe care îl puteți citi aici. Acestea însă au fost mai mici, mai migăloase, și nici folosirea siliconului fierbinte pe o suprafață așa mică nu s-a dovedit un lucru ușor, și cu siguranță nu este recomandat copiilor. Însă a fost distractiv să lucrăm amândouă, la această temă ea mai mult cu rolul de asistent. Se gândește deja dacă anul viitor să propună în familie un nou model, doar că mami, de astea trebuie să mă apuc de dinainte de Crăciun! Ce-i drept, n-am prins reforma în școală, și opționalele de antreprenoriat, însă copil promite să se adapteze cerințelor. Intuitiv, știe ce e acela „plan de marketing”, cerere, ofertă, stoc, așa că suntem pe drumul cel bun.

 

martisoare cusute cu agrafa

Mărțișoare cusute în puncte

De ceva ani am prezentat pe blog mai multe variante de mărțișoare cusute. Primele de anul acesta sunt încă o dată ocazia de a relua îndemnul de a coase acasă împreună cu copii. Chiar de la vârste mici, cusutul pe etamină are un rol important în obișnuirea ochiului cu liniatura, cu orientarea stânga-dreapta, cu menținerea dimensiunii și ordinii în executarea unei sarcini. Nu contează ce coase, atâta timp cât îi face plăcere.

Pentru modele de mai jos nu am folosit însă etamină, am preferat matadorul, cu o țesătură mult mai fină, și destul de greu de utilizat de copii mici. Însă rezultatul urmărit de mine făcea necesară o modalitate de a micșora dimensiunea modelului, care trebuia să încapă într-un disc cu diametrul de 3cm.

Am cusut cu fir de bumbac – ghem mic, cu pisicuță, se găsesc în mercerii (dacă găsiți o mercerie), și cu un ac de mărgele, sau ac foarte subțire. Matador se găsește, la metru, în București a rămas magazinul Obor ca sursă de aprovizionare pentru astfel de materiale. Suportul metalic pentru broșe este achiziționat tot de la accesorii, prețurile variază între 1 și 2 lei, în funcție de dimensiune. Cele din imaginea de mai jos au diametrul de 3cm și au, pe lângă acul de broșă, și o agrafă.

martisoare cusute cu agrafa

Prima etapă a fost coaserea modelului. Apoi am decupat, din carton, un disc cu diametrul de 3cm, și am realizat, la aproximativ jumătate de centimetru de acesta, pe model, o cusătură ce să permită strângerea modelului. Am tăiat și rotunjit colțurile, pentru a rămâne cât mai puțin surplus.  Pentru aspectul bombat, am adăugat între model și disc, în partea din față, bumbac medicinal. Am strâns și legat modelul, pe care l-am lipit cu pistolul de silicon pe metal. Accesoriul final adăugat – șnurul de mărțișor.

martisoare cusute cu agrafa

O primăvară frumoasă vă doresc!

felicitare craciun string art iesle

Crăciun fericit! – felicitare string art

felicitare craciun string art iesle

Fără prea multe cuvinte, vă mulțumesc tuturor celor care îmi sunteți alături, îmi urmăriți articolele, îmi lăsați un semn că v-a plăcut sau nu, și mă susțineți să continui!

Crăciun fericit tuturor!

felicitari globuri string art

Felicitări cu globuri string art

felicitari globuri string art

Dacă tot ne-am apucat de împodobit bradul, am activat un plan pe care mi-l făcusem zilele trecute, când am descoperit această pagină cu o mulțime de modele string-art. Dacă aș avea timp, le-aș lua la rând, dar nu am…

Modelele de globuri nu mi-au ieșit cum am vrut, în primul rând din cauza firului, mult prea gros. Pe cel roșu l-am cusut simultan cu două fire, o împunsătură cu roșu, una cu galben, deși în poză nu se vede împletitura la care am muncit atât! Cel verde am vrut să-l fac după indicații, însă firul prea gros transforma modelul în ceva… greu de acceptat, așa că am renunțat și am improvizat.

Modelul a fost tăiat apoi pe format DL, căci aveam carton pentru această dimensiune. Am folosit cu grijă un perforator de margine, eram la limită să tai cusătura, și a urmat pregătirea finală, căci simple, așa cum au ieșit de la cusut, nu puteau să rămână.

Setul de decorațiuni de la DACO include, pe lângă multe pietricele verzi, la care nu le găsisem până acum un sens, și steluțe, dar și fulgi de nea colorați, verzi și roșii. Setul anterior cu fulgi din plastic conține albi, argintii și albaștri, dar aceștia noi parcă au fost pregătiți pentru acest model. Îmi pare rău că nu am cum să surprind în poză jocul de lumini pe care mătasea și fulgii îl dau.

Tot acum am găsit o utilizare și pentru „pișcători”, căci nu stătea a doua felicitare cu niciun chip pe ramură. Apoi am combinat cu panglicile, și iată ce-a ieșit:

piscatori daco

 

felicitare Craciun string art

Felicitare string art pentru Moș Crăciun

felicitare Craciun string art

Ca în fiecare an de când a devenit conștientă de prezența Moșului, Iris îl așteaptă. Dacă atunci când era mai mititică Moșul se și oprea pe la noi, acum, când e mai mare, el aplică rețeta magică de oprire a timpului și cadourile apar miraculos sub brad, în ciuda eforturilor considerabile de a-l pândi.

Anul trecut a fost o tragedie cumplită că nu l-a văzut, a lăsat cadourile așa, în mijlocul petrecerii… Și, în loc să se bucure de ce-a primit, ca ceilalți copii, Iris bocea „de-i sărea cămeșa”, că mai avea ea ceva să-i spună, și uite, a ratat ocazia. Acum am împodobit bradul târziu, pentru că sub un brad gol nu lasă cadouri. S-a așezat confortabil fix lângă brad, și așteaptă. Să vă ferească sfântul să-i stați în cale unui scorpion. Pentru el nu contează decât ceea ce el și-a fixat pe listă, restul sunt pierderi colaterale. Iar Iris dă dovadă de o perseverență înspăimântătoare.

Cam așa a fost și cu felicitarea. Voiam mult să fac acest model cu string art, însă n-am avut timp de el. Când, pe la 5, a început să scoată uneltele și materialele să-i facă moșului felicitare, n-am ratat ocazia, și i-am zis că roșiaticul apreciază cu siguranță dacă îi coase ceva. A tăiat singură cartonul A6, cu ghilotina, însă a avut o eroare de câțiva milimetri… suficienți însă ca modelul să nu poată fi pus drept, pentru că și eu am perforat până în margine. Și voiam să folosim felicitările din setul de la Daco, așa că am sucit cartonul suport (asta la final, când a terminat de cusut), l-am lipit și tăiat după margini – așadar poziția înclinată este o improvizație, nicidecum un plan.

Modelul pentru cusut l-am creat pe loc. Aveam, de la o felicitare precedentă, frunza de hârtie decupată, i-am perforat vârfurile, și asta a fost. Însă cele trei ore în care Iris a cusut au fost o „plăcere”. I-am explicat că tehnica implică răbdare, ordine și disciplină, dar ți-ai găsit… la a treia frunză aproape că ar fi plâns de ciudă, însă „pentru Moșu” niciun efort nu e prea mare!

A terminat de decorat folosind pom-pom roșu și steluțe din setul de decorațiuni, a adăugat și o brățară care să se asorteze cu costumul… Iar acum îl așteaptă!

Sigur e pe drum!

A photo posted by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

felicitare coronita craciun string art

Felicitări cu coroniță de Crăciun – string art

felicitare coronita craciun string art

Uneori când te apucă „febra” e greu să te oprești… După felicitările cu brăduți, care încet-încet și-au găsit destinatari, ieri am mai dat gata o serie cu coronițe de Crăciun. Trăiască bling-bling-urile de la Daco, căci nu știu cum altfel aș fi rezolvat repede și cu efect problema.

Dacă tot am fost în piață la Obor după „porcării”, am trecut, firește, și prin magazin, unde nu m-am putut abține să nu mă opresc la mercerie… Voiam fir mătăsos, și am zis eu că-mi rezolv problema cu niște papiote la 3,5 lei, că nu are sens să iau mosorele de 19 lei, x 4 culori. Socoteală proastă, căci firul, deși mi se părea mai gros decât ce voiam eu, s-a dovedit a fi chiar prea gros, lucru extrem de enervant atunci când ai deja ceva în minte… Așa că am despicat firul, în trei, și nu în patru, și am obținut grosimea potrivită. Mai era o problemă cu el, de la răsucire era ușor „creț”, însă compensa cu grosimea. Așadar, dacă vi se pare că firul, pe felicitările de mai sus, strălucește cu un efect ciudat, să știți de ce.

Modelul din mijloc este găsit pe net, pe celelalte două le-am văzut și le-am construit singură. Cel din stânga – două cercuri concentrice, raza celui din mijloc – mai mică cu 1cm, și din 10 în 10 grade realizată câte-0 perforație. Folosiți compas și raportor, nu aveți cum să greșiți. Cel din dreapta este aproximativ la fel: două cercuri concentrice, cu diferența de rază 2cm, se trasează patru diametre, la unghi de 45 de grade între ele, și se obțin opt trapeze. Acestora li se trasează, cu un florar, o diagonală curbă (dacă e prea complicat, merge și dreaptă), și se perforează din 2 în 2mm. (Dacă ați amețit, aveți aici modelul, se printează pe carton, se perforează, sunt două modele de felicitări.) Pentru modelul din stânga, am cusut din fiecare perforație exterioară 13 corzi, 5 pe cercul interior, în imediata vecinătate, 8 pe cel exterior, câte 4 de-o parte și de cealaltă, începând de la 4 puncte distanță.

Decorațiunile sunt realizate cu diverse perforatoare de margine, dar distracția a reprezentat-o perforatorul magnetic de la Daco, PFM037, care se poate plasa oriunde în pagină, la orice distanță de margine. Norul de stele din mijlocul coroniței este realizat astfel – se vede suportul felicitării- , și cum era prea „drăguț”, nu m-am abținut să nu mai fac câteva.

Voi cum stați cu pregătirile de Crăciun?