felicitare fereastra deschisa bradut

Felicitare: brăduț la fereastră

Anul trecut am încercat pentru prima dată felicitările „2 în 1”, adică și o felicitare, și un ornament cadou de atârnat în pom. Anul acesta am primit setul cu brăduți din fetru, și prima idee la care ne-am gândit a fost cea de mai sus. Apoi m-am gândit la poveștile de Crăciun, și , dacă cea a lui Dickens este una care ar trebui să ne pună pe gânduri, cum ne vedem trecutul, prezentul, dar mai ales viitorul, totuși cea care pe mine m-a atins mai mult decât oricare alta este „Fetița cu chibrituri”. De la ea a pornit ideea brăduțului privit pe fereastră.

Printre produsele de Crăciun, DACO a adus și seturi de felicitări „Port Bucurii”, carton pretăiat, cu colțuri rotunjite, și plicuri asortate. Mi-am confecționat un model printabil pentru a decupa fereastra, apoi am tăiat spumă glitter adezivă și am confecționat rama. Pentru restul decorului am tăiat spumă de diverse dimensiuni, și n-am putut să nu mă opresc iar la pătrățelele verzi, care m-au obsedat aproape tot sezonul. Streașina casei valorifică piese stinghere din alte seturi, și fiecare poate da dovadă de ingeniozitate pentru a rezolva problema cu ce are la îndemână, chiar și hârtie.

Am vrut să pun foaie de calc, pe post de sticlă la fereastră, dar nu se mai vedea așa bine brăduțul.

felicitare fereastra deschisa bradut

Decorațiunea pentru Crăciun – un mini-brăduț decorat este scoasă din setul „4 brazi frumoși”, chiar dacă nu l-am decorat ca acolo. Ciucurașii albi din set nu mi-ar mai fi lăsat felicitarea să se închidă, așa că am renunțat la ei, în favoarea unor buline de spumă. Elementele incluse în set sunt autoadezive, cu excepția acestora, pentru care este adăugat un tub de lipici. Am tăiat câțiva milimetri la îndoitură, și am strecurat agățătoarea, am scris destinatarul pe plic și aștept reacția.

SC057 4 brazi frumosi DACO

Voi ce felicitări ați confecționat pentru cei dragi?

 

punga natur decorata, pentru cadou

Pungi de cadouri din hârtie decorate cu filigran

Adevărata provocare pe care Daco mi-a lansat-o în această iarnă a fost… setul de pungi pentru cadouri, din hârtie. Proiectele realizabile cu ele sunt dintre cele mai diverse, și o simplă căutare pe net te aruncă într-o ceață densă, din care nu poți decide să ieși. În plus, pungile din set nu au și burduf, pentru a se preta mai bine proiectelor descoperite, așadar nu pot sta în picioare.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să o desfac pe prima și să încerc, folosind tutoriale de pe net, să-i fac un „fund” care să se deschidă. De reușit am reușit, însă când a fost gata, nimic din ce proiectasem pentru el nu se mai potrivea. M-am enervat, și am început să iau la rând toate uneltele și materialele primite, poate-poate îmi vine o idee. Rămăsese nefolosit cutterul pentru lucru manual (Daco CR118), și atunci am hotărât ca punga să fie decorată cu filigran. Este prima dată când lucrez pe o placă de tăiere (PL400). În plus, am hotărât ca modelul pe care l-am printat să-l tai simultan pe două coli. Și cutterul, și placa s-au comportat minunat.

În final am ajuns să decorez trei pungi, pentru că niciuna nu se potrivea pretențiilor. Prima a fost cea cu burduf, la care am vrut să se vadă capacul, ondulat. Cum închis nu se vede, am decupat, cu cutterul, o hârtie albă și am dublat onduleurile. Am perforat punga, am agățat cu sfoară o etichetă (AB009) și tabloul filigran pe care l-am decupat.

punga natur filigran cadou

A doua variantă a fost tot cu filigran, un tablou cu două planuri, suprapuse. Nu a fost ușor, dar a mers repede, chiar și la părțile foarte fine. În final am decorat partea de sus cu o bandă realizată cu perforatorul, și prinsă cu spumă dubluadezivă buretată. A treia variantă a menținut perforatorul pentru dantelărie, însă am lipit câteva benzi decorative (AD209, AD210). Cum voiam și puțin contrast, am reciclat niște spumă cu glitter. Apoi mi s-au părut goale, și am adăugat câțiva fulgi de nea, realizați cu perforatorul.

punga natur decorata, pentru cadou

Acum nu îmi este foarte clar ce voi pune în ele, însă cel puțin vor fi cadouri mici, ca să încapă :). Pentru mine, împachetatul nu este doar o etapă, mă străduiesc să fie în așa fel încât să-ți fie milă să-l rupi…

PS: momentan nu am putut adăuga linkuri către produse, dacă le căutați cu codurile indicate, le veți găsi cu siguranță.

felicitare brad string art

Felicitări cu brăduț – string art

Dacă tot am intrat în febra cusutului, nu se putea să nu continui cu câteva felicitări cu brăduți, mai ales că accesoriile necesare sunt foarte puține și știu că vor face mare plăcere destinatarilor, acum, când Crăciunul bate la ușă. Prima etapă a fost cea a căutării modelelor, și am găsit aici  o mulțime de idei aplicabile de Crăciun, doar să ai răbdare să le pui în practică, și, de ce nu, și ceva materiale în dotare.

Am imprimat modelele alese pe hârtie normală, și le-am transferat apoi pe carton, mai simplu sau nu, după cum se încadra și după cum aveam la îndemână. Am cusut cu ață de bumbac, papiotă, deși, dacă nu era merceria atât de departe, mă bătea un gând să mă duc după mătase! Sfaturi legate de tehnica string art, mai ales pentru începători, sunt disponibile în lucrarea apărută la editura Casa.

Pentru a evita să se vadă spatele modelului, unde cusătura nu este aproape deloc estetică, cartonul pe care am cusut a fost tăiat cu trimmerul ondulat, apoi am adăugat bandă dublu-adezivă subțire și l-am lipit pe un suport. Brăduții mici au intrat pe suport îngust, dar pentru cel mare am confecționat unul dintr-o coală mare A3, de carton. Au urmat toate dimensiunile de pietricele pe care le-am avut la îndemână, dar și câteva accesorii pe care le-am cumpărat în toamnă și cărora încă nu le găsisem un rost (Daco AD213, formele pătrate „glazurate”), ușor în relief.

Decorul final a fost completat cu benzile decorative autocolante, cu specific de Crăciun, cu care n-am ratat să-mi completez colecția în această iarnă, de la Lidl.  Rezultatul îl puteți vedea mai jos.

felicitare brad string art

Dacă vă plac, confecționați și voi, pentru Crăciun, felicitări pentru cei dragi.

Spor la lucru!

felicitare inger string art

Felicitare cu înger – string art

felicitare inger string art
De când am primit acum ceva vreme numărul String Art din colecția Idei creative a editurii Casa, tehnica a devenit treptat una din preferatele mele. Am încercat-o și cu copiii, însă modelele mai complicate presupun un efort mare de concentrare, vedere în spațiu, foarte mult abstract. Cu modelul la îndemână, având liniile trasate, munca devine ceva mai ușoară, însă este migăloasă, ceea ce nu le este pe plac.

Însă pentru mine este relaxantă. Mi-aș fi dorit să am timpul necesar să-mi compun modelele, însă reinventarea roții nu este unul din atributele mele. Am preferat așadar, de dragul artei, să rămân deocamdată executant, și am folosit un model la îndemână.

Ce am învățat între timp… cartonul este deosebit de important. Cu cât e mai gros, cu atât minunea rezultată stă mai bine. În magazinele de craft, la hârtii speciale, veți găsi cu siguranță ceea ce căutați. În librării nu am găsit, și nici engross nu am depistat încă o sursă de carton pentru această tehnică.

Modelele găsite pe net le redimensionez și le folosesc așa cum am eu nevoie de ele – pentru felicitările mici mai ales. Chiar dacă sunt poze care mărite se deteriorează calitativ, oricum folosesc coala printată doar pentru a transfera apoi modelul pe carton, prin perforare. Pe cartonul de lucru nu este nici măcar o linie trasată. Pentru cusut folosesc ace de mărgele, foarte subțiri și finuțe, pentru că nu lărgesc găurile. La fel, și pe acestea le realizez cu un ac subțire. Am cusut și cu mătase, un fir delicat, care, la o cantitate mare a cusăturilor, oferă un rezultat mult mai plăcut. Însă nu am mătase în toate culorile, și prefer să cos cu ață de papiotă. Nu lucește, dar este ok ca rezultat. Nu recomand ața mai groasă, căci se încarcă excesiv tabloul.

Vreau să încerc – curând, sper – string art pe lemn, cu ținte. Însă plimbările prin piața Obor nu mi-au adus încă în cale ținte suficient de fine pentru ceea ce vreau eu să fac, și oricum vânzătorii se uită foarte ciudat la mine, când, la șuruburi și piulițe, eu caut ținte de dimensiuni microscopice 🙂 .

Pentru copiii de ciclul primar, care nu sunt la prima tentativă de cusut, tehnica aceasta este un minunat exercițiu de răbdare. Încercați!

 

 

globuri glitter

Globuri de sticlă cu sclipici

 

globuri glitter

Printre obiectele care își așteaptă cuminți locul în „cutia cu de toate”, rămase stinghere de la ateliere din trecut, sunt și câteva globuri de sticlă. Două din ele și-au găsit sensul iarna aceasta. Pe lângă felicitarea pe care a făcut-o cadou la Cercetași, Iris trebuia să adauge și un mic cadou de Crăciun, realizat tot cu mâinile ei. A decis să facă un glob…

L-a pictat singură cu acrilice, și l-am umplut cu apă și sirop de porumb. Luna trecută am primit de la Orange România, cu ocazia săptămânii voluntariatului, un set pentru experimente cu apă. Printre ingrediente precum zahăr, amidon, și tot felul de unelte, aveam și un borcănel cu sirop de porumb. Parte din experimente le cunoșteam deja, însă pe cel cu siropul l-am păstrat pentru acum. Joaca cu densități nu este una ușoară, planurile noastre nu au mers pe linia 100% reușită, pentru că pulberea glitter folosită era mult prea ușoară, și zgâlțâirea proiectelor nu produce chiar efectul de poveste pe care noi ni l-am dorit.

Iris și-a pictat globul manual. Eu am folosit perforatoarele decorative, am realizat „negative” dintr-o coală autocolantă și am trișat cu aerograful. După ce s-au uscat, le-am pus glitter și am început să le umplem. Ne-au fost de mare ajutor pipetele primite în set, pentru că orificiul globului nu era deloc mare, și n-am găsit alt mod mai ușor de a le umple. Am încercat să păstrăm proporția de 1/3 sirop, însă nu ne-a prea ieșit. Iris a mai strecurat steluțe înăuntru, însă mai avem de învățat despre proiecte de acest gen.

Sigilarea finală am realizat-o cu ajutorul pistolului cu silicon. Am luat agățătoarea globului, i-am fixat inelul la jumătate, astfel încât să o pot introduce în glob, am umplut inelul cu silicon fierbinte și l-am folosit drept dop. Apoi am sigilat și pe exterior cu silicon, să fiu sigură, chiar dacă aș fi preferat să nu se vadă…

Acum aștept cu nerăbdare să văd ce reacție va avea destinatarul! Pozele nu reușesc să redea aproape deloc efectul plutitor, nu știu cât am reușit cu un filmuleț.


Experimentele noastre nu se opresc aici. Dacă accesați linkul de mai sus, legat de săptămâna voluntariatului, găsiți o mulțime de idei pentru a cunoaște lumea înconjutăroare. Cei de la Orange și Fun Science ne arată cum educația poate fi și distractivă, și profundă în același timp. Tot pe pagina recomandată găsiți și linkuri către înregistrările de pe youtube, unde puteți vedea cum se realizează efectiv aceste momente.

Spor la joacă, dar și la învățat!

felicitare coronita

Felicitare cu coroniță de Crăciun din piese de puzzle

felicitare coronitaProiectul de azi i-l datorez lui Iris, care își ia din ce în e mai serios în ultimul timp rolul de „ajutor” la realizarea articolelor de pe site, pe care i l-am dat oficial astă-vară. Azi a fost invitată la ziua unei colege, au ieșit, „ca fetele”, la Mc’D. Nu conta că am luat cadou, dacă pe lângă acesta nu adăuga o felicitare, cum altfel, decât făcută manual. Așa că aseară a trecut la treabă, în ciuda faptului că pleoapele mele nici cu scobitori nu se mai lăsau convinse…

Ca să încep exact cum nu trebuie, cu feedbackul negativ, îmi pare rău că n-am avut un carton mai gros, verde închis. Am avut doar foi. Ne-am jucat cu ultima achiziție, pe care am primit-o de Crăciun, dar înaintea Crăciunului. Mi-am dorit-o, și chiar voiam s-o folosesc: un puzzle maker. Este acum cea mai mare piesă din colecția mea de perforatoare, cu care am de gând să fac câteva surprize…

Pe suportul A6 Iris a lipit o altă coală, decorată cu un perforator de margine, apoi câteva piese de puzzle, câteva buline roșii, o fundiță autocolantă și felicitarea a fost gata. A mai completat-o la interior cu un Moș Crăciun din spumă, ca cel de aici, dar cum acesta „rostea” un mesaj foarte personal, nu am fotografiat.

Poate că nu e cea mai bună idee de felicitare aniversară, însă este, cu siguranță, „de sezon”, iar modelul îl puteți folosi cu ușurință dacă prin casă aveți seturi de puzzle descompletate. Doar le pictați verzi, cu acrilice, dacă aveți, ca să lucească, și veți impresiona cu siguranță rudele, la destinație.

Spor la lucru!

felicitare fereastra bradut

Felicitare cu brăduț îmbulinat

felicitare fereastra bradutZilele trecute vă povesteam despre felicitarea pe care Iris a realizat-o singurică, pentru programul de la Cercetași. Am fost convinsă că au ceva târg și că felicitările lor vor fi folosite pentru strângere de fonduri, însă au făcut un fel de „schimb” de felicitări între patrule, și ea a primit la rândul ei o felicitare.

Mie mi s-a părut extraordinară intenția de a îi încuraja să creeze singuri, și să le ofere. Asta comparativ cu situația de la școală, unde s-a propus un „Secret Santa”, și imediat au sărit părinții că 30 lei e o sumă potrivită pentru cadou… iar varianta hand-made a picat. Asta m-a făcut să mă gândesc dacă un moment de genul acesta, cu ornamente de brad personalizate, n-ar fi o idee faină de Crăciun…

Revenind. Felicitarea primită de Iris are o „fereastră” decupată în formă de brăduț. Pentru astfel de decupaje interioare sunt potrivite cutterele speciale, cele care seamănă cu un instrument de scris, și pe care copilul îl poate manevra ușor și cu precizie. La interior, pe partea opusă, are pe mijloc o bandă de hârtie verde, pe care sunt lipite buline, ce par realizate cu perforatorul de coli pentru îndosariere, deși varianta cu confetti de hârtie este la fel de plauzibilă.

Brăduțul a fost completat cu o stea argintie, din hârtie embosată. Autorul este un băiat de aceeași vârstă, lucru vizibil și din precizia tăieturilor. Cred că proiectul poate fi realizat cu ușurință de copii de ciclul primar.

Așadar, concluzia: mai simple sau mai complexe, dăruiți celor dragi în această iarnă felicitări făcute de voi! Când o vor deschide, vor simți cu siguranță fiecare gând bun pe care ați vrut să-l transmiteți!

semineu craciun miniatură

Șemineu de Crăciun în miniatură

Va mai dura cu siguranță încă o viață și ceva până când o să am unde să agăț eu, cu adevărat, șosetele, așa că am rezolvat problema cu un șemineu în miniatură. Am primit zilele trecute șosetuțele de la Daco (AD224) și ne-am dat peste cap, și eu și Iris, ce să facem cu ele. Nu știu cum ne-a venit ideea cu șemineul, însă nu a fost chiar atât de ușor s-o punem în practică…

Teoretic era simplu. Însă construcția a presupus multă muncă migăloasă, bazată pe reciclare. Din resturile de spumă de la căsuța lui Moș Crăciun am decupat, la dimensiunea de 1-2cm lungime, cărămizi… am tăiat din carton suportul, l-am acoperit cu bandă dubluadezivă (BA325), și apoi am început să zidim. Pe spate am lipit alte câteva, pentru a da volum, păstrând o distanță între șemineu și perete, să putem face moșul să încapă…

Ideea cu Moșul (AD226) care verifică dacă copiii dorm îi aparține lui Iris, însă nu am cedat de pe poziții, i-am zis că la mine în șemineu o să ardă focul. Moșul ar fi bine să aibă costum ignifug… Ca să fim totuși sigure că nu pățește nimic, i-am pus un înger păzitor (AD228), deși el umblă însoțit de spiriduși.

Cadoul din dreapta l-au lăsat copiii pentru Moșul. Coronița este realizată cu croșeta, pe un inel de chei. Am fi vrut să punem și a treia șosetă, însă îi cam venea peste ochi, Iris nu voia să-l acopere cu nimic, am renunțat și tot ei îi aparține și ideea cu coronița. Pe post de tablou am folosit un băț de lemn, lat, pe care am pus autocolant.

semineu craciun miniatură

Nu știm încă ce vom face cu el. Se pretează de minune la un interior de felicitare tip triptic, ori fixată într-o ramă de lemn cu adâncime, și terminate decorațiunile pentru aceasta. Podeaua are 4cm și este îndoită la 90 de grade. Avem încă timp să ne gândim la final, dar poate ne ajutați cu idei…

 

felicitare fetru craciun

Felicitare din fetru pentru Crăciun

felicitare fetru craciunDe vreun an și mai bine Iris și-a dorit să meargă la Cercetași. Dacă stau să discut cu ea, și mie mi-ar face mare plăcere să merg… însă ca voluntar încă nu am timpul necesar pentru programul de instruire. Poate mai încolo. Însă când o văd că se pregătește să meargă mi se face dor de singurul lucru bun pe care l-am apreciat înainte de 89: programul de activități al copiilor.

Pentru activitatea din acest weekend, au fost informați să aducă o felicitare făcută manual. A fost prima sarcină la care fața i s-a luminat de satisfacție, căci până acum era „cea nouă”, are o listă întreagă de cărți și activități de realizat pentru a „avansa” la cravată, nod & co.

Cum realizează felicitarea a fost subiect de gândire o săptămână, însă aseară a finalizat. I s-a părut prea ușor cu quilling, și a ales fetru. A decis ca nimic din ceea ce va reprezenta felicitarea să nu fie atins de mine, însă a acceptat propunerea să-i decupez din hârtie modelul de frunză. După acesta a decupat, cu forfecuța de unghii, frunzele din coală de fetru. (Partea de hârtie se prinde cu un ac de fetru, ca să nu se miște, și se decupează cu grijă). În mijloc a adăugat pom-pom, din setul de Crăciun de la Daco (AD220), și a completat cu fulgi de nea (AD083). Pentru a le lipi am folosit silipici, lipici cu silicon, folosit rece, pentru orice alte tipuri de materiale (puf, fetru, plastic etc.)

* Imaginea prezintă produsele fără a respecta proporțiile dintre acestea!

La final a scos cutia cu „de toate”, și a mai lipit câteva benzi strălucitoare. Din păcate hologramele sunt greu de surprins în poză, însă arată foarte bine în realitate. A asortat felicitarea verde cu un plic roșu, și a plecat… O aștept să văd ce s-a întâmplat mai departe cu proiectul.

felicitare vasc sârmă plușată

Felicitare de Crăciun cu vâsc, din sârmă plușată

felicitare vasc sârmă plușatăLuna aceasta a trebuit să mă gândesc și la câteva proiecte simple, realizabile la nivel preșcolar. Modelajul, folosind cele mai variate materiale, rămâne una din activitățile de referință. Nu adaug că, manevrând diverse materiale (aici metal), învață în mod natural despre proprietățile acestora.

Pentru felicitarea alăturată am folosit un carton A5, îndoit pe jumătate, pe care am lipit o bucată 10×15 de pânză de sac, la care am scos din margine câte două fire, pentru a avea franjuri. Se adaugă un fir verde de sârmă plușată pufoasă (dacă le căutați în comerț, veți vedea diferența între „deloc pufoase, pufoase și foarte pufoase”), și trei ciucurași roșii (cumpărați de-a gata).

Decorul a fost completat cu trei fulgi de nea, realizați cu perforatorul decorativ.

Pentru a realiza frunzele, trebuie să împărțiți mai întâi sârma în trei părți egale. Firul are 30cm, puteți folosi o riglă, însă un preșcolar nu va ști să măsoare. Cel mai bine, dacă chiar vreți să învețe, îi confecționați dintr-un bețișor o unitate de măsură, și îi cereți să îndoaie de două ori, și va obține trei părți egale. Se răsucesc împreună la jumătate, nu foarte mult, pentru a nu consuma din lungime, doar cât să nu se desfacă. Se împart apoi în jumătate, obținând vârful fiecărei frunze. În funcție de vârstă, vă puteți declara satisfăcut și la acest moment al proiectului, însă dacă deprinderile îi permit, puteți continua îndoirile pentru a obține marginea țepoasă a frunzei de vâsc. 

La final se lipesc cei trei ciucuri în mijloc și se atașază felicitării.

Spor la lucru!