La multi ani, Andrei si Andree!

La mulţi ani! Este urarea sinceră pentru toţi Andreii şi Andreele care ne urmăresc!

Şi, pentru că este o zi cu totul specială, avem pentru ei un cadou, un ursuleţ.

Ursulet, colaj din buline

Colajul a fost realizat din buline de hârtie glasată, iar marginea din hârtie creponată. Pentru realizarea lui s-au folosit buline de diferite mărimi, de culori diferite.

Gaşca de Năzdrăvani a realizat însă o mulţime de felicitări, pentru Sfinţii sărbătoriţi astăzi. Vă invităm să le admiraţi.

Cine esti tu, Mos Nicolae…

Iată a mai trecut încă un an, şi când pronunţ în faţa copiilor "decembrie" li se luminează faţa. Căci pentru un copil, decembrie înseamnă răsfăţ şi cadouri.

Toată povestea începe cu Moş Nicolae. Apoi, în viziune modernă, continuă cu Moşul de la grădi, Moşul de la mami sau tati de la servici, şi, în final, mult-aşteptatul Moş de-acasă. Fie că vine în persoană, fie că lasă cadourile sub brad, este acela care de obicei aduce ceea ce ai cerut în scrisoare. Aa, şi am uitat, toţi Moşii de la supermarket, de prin parcuri, pe care îi vedem până la Crăciun.

Deocamdată mă opresc la Moş Nicolae, chiar dacă mai avem o săptămână. Azi trebuie să-l şi "rezolv" pe moşul, e ultima zi liberă… sâmbăta viitoare presimt că va fi nebunie în oraş.

Toţi copiii ştiu, pe 5 decembrie trebuie să fii mai harnic ca niciodată. Adică, dacă tot anul nici n-ai observat că ghetuţele ar trebui curăţate, acum le freci zdravăn cu peria, şerveţele umede, orice, numai să sclipească. Hmmm… îi iau poate ochii lui Moş Niculae şi varsă mai mult din desagă în ele?! De când sunt părinte recunosc că nimic nu mă încântă mai tare decât să-i trezesc dimineaţa şi să le vad feţele transfigurate când sar din pat şi scormonesc la întâmplare. Anii trecuţi i-am sculat devreme, să aibă timp să se joace un pic, apoi să plece la grădi. Anul acesta Moşul vine duminică, şi mi-am propus să-i las să se trezească singuri. Să observ emoţia printre gene…

Ce le aduce moşul? Păi, au fost atat de "cuminţi" că vor primi un băţ. Fiecare dintre ei. Deşi este varianta cea mai sumbră, Irisuca mea m-a lăsat iar cu gura căscată… cum ştiu ei mititeii să vadă partea plină a paharului: "Mami, dar daca îmi aduce un băţ, poate să fie unul cu prinţese?"

Să revenim la Moş Nicolae… Cel mai enigmatic dintre personajele care le împart daruri copiilor. Povestea spune că demult, pe vremea când trăia încă pe pământ, Sfântul Nicolae a ajutat trei fete sărmane să se mărite. Din cauza sărăciei, tatăl lor voia să le vândă ca sclave. Sfântul le-a făcut cadou, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, câte o pungă cu galbeni. Fetele au avut astfel zestre şi s-au putut mărita, şi au fost salvate de la o viaţă plină de umilinţe. De aici a rămas obiceiul ca Moşul să aducă tuturor, şi mai ales copiilor, daruri.

Pe el nu-l vede nimeni, şi este cel mai "aspru" dintre toţi, căci are şi variantă de sancţionare. El judecă dacă au fost cuminţi sau nu, şi le umple proporţional ghetuţele lăsate la fereastră, sau la usă, cu dulciuri, în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Nu le poate lăsa goale, şi pune o nuieluşă, pentru a le aminti celor neascultători să se îndrepte în anul ce vine. E drept, nu l-a văzut nimeni, până anul trecut, când copiii mei l-au întâlnit şi pe acesta în Bucureşti, când ne aflam pe 6 decembrie la un radio pentru copii. Măcar a fost pregătit cu bun-gust. Dar s-a dus şi cu varianta "pe moş Nicolae nu-l vede nimeni".

Abia aştept să văd, noi cât de cuminţi am fost anul acesta?!

Din cugetarile de weekend

Ca părinte, de multe… nu, greşit, de foarte multe ori! m-am simţit cu conştiinţa încărcată că nu mă ocup suficient de copii. Pentru mult timp am fost părinte de weekend, seara ajungeam târziu şi nu aveam timp uneori nici să-i mai întreb ce făcuseră peste zi la grădi. Apoi, programul s-a mai relaxat. A făcut şi criza asta ceva bun. Am reuşit să-mi petrec mai mult timp cu ei, şi am încercat să-i învăţ câteceva din acele mărunţişuri care ne fac viaţa mai frumoasă.

Şi totuşi, nu am reuşit să fac un program organizat de petrecere a timpului liber, de colorat, de decupat, ceva ce să-i mobilizeze. Până când am lansat "Talente de Năzdrăvani". Am reuşit să organizez un program de lucru. O activitate săptămânală, la care ne gândim de lunea, şi de multe ori ne apucă sâmbata lucrând. Avem o "temă" cu care să ne umplem timpul, ceva ce lucrăm împreună. Şi, chiar dacă uneori îmi pierd răbdarea, şi am pretenţii prea mari de îndemânare de la ei, simt că sunt pe calea cea bună.

Ce au învăţat până acum…

… ce înseamnă să ai o temă. Care trebuie terminată până la o dată anume. Şi asta am observat în momentul în care le povestesc noua temă. "Şi până când trebuie să fie gata? … Adică … câte zile?" Încă n-am reuşit să-i învăt să nu-şi facă tema în al 12-lea ceas. "A trimis cineva?" <Nu> "Păi şi atunci eu de ce mă grăbesc?" Aici trebuie să mai lucrăm. Urmează clasa I, nu ne permitem să lăsăm totul pe ultima sută.

… ce înseamnă să evaluezi şi să fii evaluat. La început a fost mai greu. Acum a început să se mai gândească… cam cât timp a muncit, cât de atent a lucrat… şi aşa a început să-şi dea seama şi de ce primeşte note mici… Dacă nu te străduieşti suficient, dacă şi tu recunoşti că se putea mai bine, nu poţi avea pretenţia ca ceilalţi să considere creaţia ta cea mai frumoasă. Dă notele cu mai multă atenţie, şi nu mai plânge când îşi vede evaluările. Nu a învăţat încă să piardă, nici nu cred ca orgoliul lui va învăţa asta, dar cel puţin învaţă să accepte… cu ceva mai multă demnitate. La primul concurs a plâns o seara întreagă. Acum spune destul de rece… "Asta e, aşa au vrut copiii". Învăţăm să respectăm alegerile celorlalţi, chiar daca nu suntem de acord cu ele. Cred sincer că e un mare pas pentru 6 ani.

Şi continuăm. Mai avem multe de învăţat.

Sunt mandru de tara mea (2)

Am revenit, cu desenul pe aceeaşi temă patriotică. La fotografii am mai improvizat noi, numai că la desen nu ne-a mers.

Am scos de la naftalină un şablon cu harta României. Nici nu stiu câţi ani are, a fost al meu de când mă ştiu. Dar se pare că exact de asta avea Andrei nevoie! Era în extaz când l-a vazut. Bun, facem un scenariu cu copilul… harta, tricolor pe margine, doi copii în costume naţionale. Las copilul la măsuţa de lucru şi mă duc în bucătarie. Aud un stigăt mândru… GAAATTTAAA!!! Măi să fie, parcă era găina babei din Punguţa cu doi bani, după ce ouase mărgica… dau şi eu repede fuga, ca baba, să văd ce "ispravă" mi-a făcut… şi când colo… ce-mi văd ochii… copilul făcuse harta cu oraşele.

Orase din Romania

Şi îmi povestea foarte mândru că, după ce a făcut punctuleţele cu şablonul, le-a scris şi numele la fiecare! Şi uite, a greşit la Zalău, dar a şters cu guma şi a corectat. Şi, pentru orientare, a adăugat şi o busolă. Eu trag muuult aer în piept, şi încep teoria, cum că la concurs nu asta trebuie să facem. "Ba mie asa îmi place! Asta e ţara mea!" Ei aş, cum să-l trimit cu aşa ceva luni la gradiniţă?!

Aşa că am reluat procesul. Făcut harta. Asta îi place. Apoi tricolor, repede, cu carioca, că doar a mai făcut. Şi chinuie-te apoi mami să convingi copilul să deseneze costume naţionale. Am făcut research pe net, să vedem cum arată… şi… iacătă ce-a ieşit. Şi m-a ameninţat să fac bine să-mi placă, căci el altul nu mai face.

Costume nationale romanesti

Sunt mandru de tara mea!

Ha ha, din categoria "concursuri de grădiniţă", iaca avem unul a cărui temă ne-a dat pe spate… Pitic deştept, la care avem tradiţie de participare. Cum anul trecut am avut locul 3 pe grădiniţă, anul ăsta am zis să încercăm să ne prezentăm onorabil şi la celelalte probe. Cea de fotografie, şi cea de desen. La desen vom reveni cu un alt subiect, deocamdată variantele de fotografie.

Aşadar, tema concursului este "Sunt mândru că sunt român". Mi se pare normal, mai încearcă să le insufle ceva patriotism, numai că nu le merge. Cum văd copiii ceva tări occidentale, cum nu mai vor să se întoarcă. Mi-a fost tare greu să găsesc ceva idei pentru poze, şi muuult mai greu să-i explic copilului ce trebuie să facă. Pentru că nu l-am învăţat să fie mândru de ţara lui. L-am învăţat că fiecare ne naştem într-un popor, şi alegem dacă trăim cu acel popor sau cu altul. Nu ştii niciodată ce aduce viaţa, dacă emigrezi… n-aş vrea să plece cu inima îndoită. Sau să nu plece. Sunt de părere că patria este acolo unde şi ţie îţi este bine.

Mai jos am pus variantele "creative". Am incercat să scot o expresie, şi i-am spus copilului să-şi imagineze că ţine în braţe jucăria pe care i-a cerut-o lui Moş Crăciun. Aşa că, dacă vi se pare că ţine steagul cu prea multă pasiune, îşi imagina că este un Porche GTR1 Race Vision. Mi-e milă de bietul Moş Crăciun, unde găseste o maşină, fără să ştie cum arată…

Harta i-a plăcut. Hărţile sunt pasiunea lui, a inceput cu punctele cardinale, cu legendele, şi adoră să vadă cum poţi ajunge dintr-o localitate într-alta pe trasee diferite.

În încheiere, menţionez că steagul l-a cumpărat Andrei. Dacă ar fi după el, am avea un perete întreg plin cu steagurile ţărilor. Ca paranteză, harta de trafic cu steguleţe din dreapta este tot pasiunea lui, şi mulţumim cu această ocazie vizitatorilor din toată lumea, care îi îmbogăţesc lui Andrei colecţia de steguleţe. Şi Lilianei, în mod special, că şi-a stresat prietenii din Orientul Îndepărtat şi ne-a adus acele steguleţe rare!

Pentru că suntem tare nehotărâţi, vă invităm la vot. Care fotografie din cele de mai jos o preferaţi?

1. Andrei
2. Andrei
3. Andrei
4. Andrei
5. Andrei

Retrospectiva

S-a mai încheiat o probă de concurs şi, deşi părea una dintre cele medii ca dificultate, se pare că piticii au perceput-o ca fiind cea mai grea de până acum. Am stat să mă gândesc unde anume am supraevaluat talentul lor, şi cred că am găsit…

Nu au răbdare. Ei sunt obişnuiţi să termine o lucrare în aproximativ jumatate de oră. Colajul însă presupunea o muncă în etape, nicigând de rezolvare rapidă a sarcinilor.

Mototoalele mici de hârtie creponată le-au dat bătăi de cap tuturor. Niciodată nu păreau suficiente, şi de multe ori după ce le aşezau pe hârtie, constatau că mai au nevoie de câteva. IAAAARRR?? Cred că toţi „asistenţii” de creaţie au auzit această exclamaţie disperată. Iar mototoale? Nu mai vreau să fac… Am avut şi soluţia lui Andrei al meu… daca nu ai destule mototoale pentru un copac mare, nici o problemă, faci un copac mai mic. Practic, nu?

Oricum, la capitolul mototoale, am toată admiraţia pentru Silvia, care a improvizat, înlocuind hârtia creponată cu şerveţele colorate. Când nu găseşti un material, nu te dai bătut, cauţi o soluţie. Bravo!

Tema mozaicului. În primul rând, i-am spus mozaic pentru că se realizează din piese mici, aproximativ identice, alăturate. Nu era chiar un colaj, căci acolo sunt folosite părţi cu formă specială. Chiar dacă acoperirea nu este integrală. Apoi, pentru că era o temă migăloasă, ce presupunea pregătirea materialelor, am ales să indic deja ceea ce trebuie realizat. Dacă ştii că ai de făcut un copac, faci biluţe maro şi verzi (sau culori de toamnă, cum au ales unii concurenţi). Pentru floare, alegi de la început culorile. Aşa se pot pregăti materialele mult mai organizat, şi există o limită. A respecta cerinţe impuse este iarăşi un test. De câte ori nu aţi văzut copii ieşind de la examene, lăudându-se că „au scris” ţânşpe pagini, apoi stupefiaţi nu înţeleg cum au picat…? Simplu. Au scris, e adevarat, dar nu au respectat cerinţele. De aceea concider că este important ca atunci când ai cerinte impuse, să le şi respecţi.

Aici trebuie să menţionez creaţia lui Călin, care a interpretat cerinţa „o pasăre” nu ca pasăre zburătoare, pe cer, ci ca parte din poveste. Şi Roxana, mitica, cu puişorul ei nezburător, la fel. Frumos!

Realizarea. Nu am dat indicaţii speciale, dar Năzdrăvanii au fost inventivi. Deşi creionul nu era trecut pe lista materialelor permise (dar e vina mea, trebuia o lista cu cele interzise ), piticii l-au folosit. Cu mai multă îndemânare, ca Oana (nici nu s-a observat, dar au mărturisit ), sau cu mai puţină, precum Cosmin. Oricum, Cosmin este cel mai mic din grupa de Năzdrăvani, şi la prima participare, aşa că îl încurajăm să persevereze!

Iarăşi, tehnicile de realizare a colajului au fost foarte diferite. Cei mai practici (şi cu experienţă de la grădiniţă), au „pictat” cu lipici, apoi au adăugat bobiţele. Alţii s-au chinuit ceva mai mult, au dar cu lipici fiecare bobiţă, apoi au lipit-o. Sau, au realizat întâi tabloul, apoi au început să le lipească. Oricum le-ar fi realizat, creaţiile lor sunt pline de fantezie. Şi, ca orice opere de valoare, sunt 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie.

Felicitări tuturor!

Aici puteţi vedea expoziţia. Vizionare plăcută!

Fulgi de zapada din coli de hartie

Ce ar fi iarna fără magia primului fulg de nea? Cine nu a stat cu palma întinsă, încercând ca preţ de o secundă să savureze cât mai mult din minunea acelui mic cristal de apă? Fiecare este unic, nu poţi întâlni doi fulgi la fel. Şi iarăşi, de câte ori nu am privit dimineaţa ferestrele împodobite cu originale flori de gheaţă? Atât de rece, şi totuşi atât de atrăgătoare?

Poţi acum să-ţi împodobeşti fereastra cu fulgi de nea, confecţionaţi manual împreună cu copilul tău. Vor fi la fel de speciali, şi fiecare va fi unic în felul său. Nu încerca să realizezi doi la fel, se pierde magia…

Ai nevoie de coli albe de hârtie, de preferat coli cât mai subţiri, de scris. Taie un pătrat, apoi îndoaie-l de 3-4 ori, păstrând mereu în stânga „centru” foii.

Taie un patrat dintr-o coala de hartie

Taie un patrat dintr-o coala de hartie

Indoaie patratul de hartie

Indoaie patratul de hartie

Fulgi de nea din coli de hartie
Apoi, dă frâu liber fanteziei. Rotunzi sau cu colţişori, cu găurele sau zimţaţi, pregăteşte cât mai mulţi. Îţi recomand să ai o foarfecă solidă, căci va fi destul de dificil să tai colile îndoite. Dacă nu te descurci, poţi să trasezi întâi cu ajutorul unui creion forma pe care vrei să o capete fulguşorul tău.

Fulgi de zapada din coli de hartieFulgi de zapada din coli de hartie
Fulgi de zapada din coli de hartie

La sfârşit, când te declari mulţumit, umezeşte geamul ferestrei şi lipeşte-i cu ajutorul unor benzi mici de scoci. Te vei trezi în fiecare dimineaţă şi vei avea o fereastră ce-ţi va însenina ziua.

Fereastra decorata cu fulgi de zapada din hartie

Spor la treabă!

Alte modele la Atelierul de creaţie

Fulgi de nea 3D din hartie Fulg de nea din staniol Fulg de zapada, sablon pentru fereastra Felicitare cu fulg de nea prin quilling idei-creative84-casa2

Felicitare din hartie creponata

Vin sărbătorile, şi nimic nu face mai mare plăcere rudelor şi prietenilor, şi mai ales bunicilor, decât să primeacă din partea celor mici o felicitare. Căci, pe lângă gândurile bune pe care le adresăm, transmitem şi un pic din sufletul pe care orice artist îl adaugă operei sale. Felicitarea nu mai este un banal cartonaş tipărit la tipografie, este o dovadă de iubire şi sinceritate.

Iată cum poţi realiza o felicitare din hârtie creponată.

Taie fâşii mici de hârtie, apoi începi şi mototoleşte hârtiuţele până devin rotunde ca nişte boabe de mazăre. Este de ajutor să aveţi aproape un prosopel ud, pentru umezirea degeţelelor când le devin uscate şi nu mai pot răsuci hârtia. Alege-ţi de la început tema felicitării, apoi pregăteşte bobiţe din culorile pe care le vei folosi pentru realizarea acesteia.

Hartie creponata, mozaic Hartie creponata, bobite pentru mozaic

Pregătiţi apoi suportul pentru felicitare, un carton colorat, îndoit sau nu, după preferinţe. Poţi avea o felicitare cu interior, sau una simplă, ca o carte poştală. Poţi folosi şi forfecuţe decorative, pentru a crea o margine deosebită felciitării tale.

Pentru a lipi bobiţele de hârtie ai nevoie de lipici. Este puţin mai greu cu lipici tip stick. Cu lipici lichid (cel transparent, la tub) este cel mai uşor. Cu ajutorul aplicatorului, "pictează" pe carton, cu lipici, contururile alese. Apoi aşează cu grijă, peste lipici, bobiţele potrivite. În cazul în care foloseşti aracet, ai nevoie de o pensulă şi mult mai multă îndemânare. Aracetul rămâne alb după uscare şi este posibil să fie vizibil printre bobiţe, mai ales dacă foloseşti un suport închis la culoare.

Repetă operaţiunea desenării contururilor până finalizezi felicitarea. Iată un model de brăduţ, realizat din bobiţe:

Felicitare bradut

Felicitare bradut

Pentru o impresie mai bună, poţi folosi lipici cu sclipici, pentru a decora marginile felicitării, şi chiar pentru a scrie "La mulţi ani!"

Îţi dorim spor la lucru, şi inspiraţie maximă!

Colaje din hârtie creponată

Politice… in copilarie

Se anunţă un weekend plin în România. Iar, din nou, alegeri. Pe bune că m-am cam saturat, aproape că încep să susţin monarhia constituţională, cu parlament uninominal, unicameral, pe 7 ani. Sau poate pe 10. Aşa am simţi că alegerile sunt ceva deosebit, şi merită să ieşi pe ploaie şi pe vânt să-ţi exprimi dreptul contituţional.

În naivitatea şi entiziasmul meu de tânăr absolvent la catedră, puneam mare pasiune în a-mi învăţa elevii să fie cetăţeni cinstiţi şi oneşti. Să-şi îndeplinească datoria cetăţenească. Vaaai, sper că nici unul dintre ei nu mă citeşte acum, să-mi atragă atenţia… "Mai ştiţi, doamna, când ne spuneaţi că trebuie să mergem la vot? Că suntem datori ca români să o facem??" Ioi, ce de lecţii învaţăm la istorie şi din istorie! Iar eu trebuia să le ştiu, că doar ani de zile am înghiţit praful din bibliotecile universităţii.

Şi constat cu stupoare că în ultimii ani mi-a pierit tot entuziasmul, şi la vot am ajuns de gura copiilor, care voiau să meargă. Am decis că toţi îs o apă şi-un pământ, şi că e loterie. Aşa că i-am pus să zică un număr… şi am numărat casetele, am pus stampila în cea aleasă de copil. Poate are el ceva inspiraţie, că mie mi s-a cam terminat. Scrutinul trecut… nu mai ştiu când a fost, am mers în familie. Ne-am nimerit la ţară, şi deh, daca tot mergea tot satul la vot, ne-am îmbrăcat şi noi şi ne-am dus.

La oraş, secţia de vot e în faţa blocului. Dar aşa mă apucă o lene…

Campania asta electorală mi se pare sfidătoare. Nu înţeleg de ce se cheltuie atâţia bani. Ar fi mai ieftin ca fiecare candidat sa-şi pregătească un afiş A3 cu ce are de spus, şi toate aceste afişe, unul lângă altul, să fie puse în ordinea de pe buletinul de vot la intrarea în secţia de votare. Vine omul, cască ochii, citeşte, apoi alege. Nu afişe pe toţi stâlpii, clădirile, de ajungi să ţi se facă lehamite. Andreiu meu vine şi-mi spune că noi votăm cu Băsescu. Ei na, de ce mamă? Pentru că are cele mai multe poze în drum spre grădi!

Halal motiv! Zilele trecute, printre multele linkuri pe care le primesc pe mess, a fost şi acesta. Amuzant, pentru persoanele nehotărâte. De fapt, răspunzând la întrebări, mi-am dat seama că românii nu au o problemă în a-şi alege un reprezentant, ci în a şti ce anume vor cu adevărat. Ei bine, mi-a ieşit Oprescu. Ei bine, NU. Pe el nu-l votez. L-am votat din toată inima la primărie, şi-a promis că nu pleacă la Cotroceni. Apăi să stea la Cişmigiu, că şi acolo e verdeaţă!

Locul 2… Antonescu. Hmmm… s-a descurcat bine. Întâmplător mi-am întrecut limitele de rezistenţă şi nu am pus mâna pe telecomandă săptămâna aceasta . Parcă totuşi are un pic mai multă decenţă. Sau consilieri foarte buni, şi joacă un teatru excepţional în numele Bunului-Simţ pe care îl susţine.

Am avut parte şi de sondaj IRSOP la uşă, şi ca "propretar" la adresă, am răspuns la câteva întrebări. Sondajul pentru turul 2 era B+G sau B+C. Să aleg? Păi… B+G=B, B+C=C Niţică algebră, nu? Dacă G şi C nu sunt identici, nici rezultatul nu poate fi acelaşi!

Azi în schimb am stat un pic şi m-am uitat în jur… dincolo de garduri. Ce sunt românii azi? Cei din România zic.

Am revăzut de curând Bamby, desenul animat (Disney dacă e cineva care nu ştie despre ce e vorba). Şi mă opresc un pic la scena în care pădurea ia foc. Toate animalele alergau îngrozite care-ncotro, iar la primul semn, "Pe-aici", au ales imediat, fără să stea pe gânduri. Nu ştiu de ce, şi alegerile acestea parcă fiecare încearcă să înspăimânte cât mai mult oamenii, pentru a-i face "maleabili şi ductili", adică să-i tragi în orice tip de formă le este mai util. Şi, după ce cu ajutorul crizei au dărâmat şi tot ce mai mergea prin ţărişoara asta, ne-au înglodat în datorii externe, pe care numai Dumnezeu poate ştie cum şi de unde o să le plătim, au considerat că nu este destulă panică, mai este nevoie de ceva.

Gripa porcină. Cred… şi voi crede probabil şi după ce o voi trata pe propria-mi piele cu paracetamol şi apă de mare, că este o găselniţă publicitară, un nou mod de a mai direcţiona din banii publici. Către cine? Păi, am făcut o listă, dar din pacate nu am şi cifre… dar poate ne va răspunde vreunul dintre guvernanţi cât ne-a costat gripa până acum.

Afişele informative de toate mărimile, prin toate scările blocurilor. Oare câte scări de bloc are România? Şi ce tipografie a fost fericita câştigătoare a licitaţiei?

Spaţiile media, radio şi tv, la ore de audienţă maximă. Cine a încasat comisioanele? Sau e un mod de a mai pompa ceva bani in televiziuni falimentare? Tot plătim abonament obligatoriu, mai sprijinim puţin efortul cultural.

Vaccinuri. Aici nici nu îndrăznesc să mă gândesc ce interese au companiile farmaceutice să ne convingă că nu supravieţuim fără acest vaccin. Am supravieţuit de 10 ani fără să fac nici un vaccin antigripal. Şi n-am făcut nici o gripă. În ultimii 10 ani am răcit (cu febră) o singură dată, în miezul verii, şi era o amigdalită. Capetele mai luminate spun că e o gripă ca oricare alta, ba chiar mai uşoară decât altele. Dar, clar, nu supravieţuim fără vaccin…

Însă, dacă ne încăpăţânăm să nu ne vaccinăm, tot trebuie să cheltuim banii pe ceva. Doar suntem societate de consum, nu? Trebuie să ne protejăm cu geluri dezinfectante pe mâini şi măşti chirurgicale. Şi nu ştiu dacă îşi cumpără fiecare dintre noi măşti, e mai înteresant câţi bani se cheltuie pentru aprovizionarea şcolilor, grădiniţelor, instituţiilor publice cu rezerve de gel şi măşti.

Şi poate că şi peste asta aş fi trecut, dacă guvernanţii noştri, în disperarea lor că nu suntem suficient de panicaţi, nu ar fi lovit acolo unde ne doare cel mai tare. În copiii noştri. Şi cum poţi lovi mai tare într-un copil decât sabotându-l pe Moş Crăciun. Căci cazurile de gripă "s-au înmulţit" (haha, cred ca nu a fost toamnă să nu fie spitalele în carantină pentru că era vreo epidemie de gripă), trebuie să luăm măsuri suplimentare. Întâmpinăm copiii la grădiniţă cu măşti pe faţă. Nu mai lăsăm părinţii în grădiniţă, şi îmi spune copilul astăzi să nu mai intru la ei la clasă, că au gripă şi mă îmbolnăvesc. Schimbăm copiii pe holul de la intrare al gradiniţei, în frig şi în curent, pentru că e carantină. Ce contează că îi dezbraci în frig în chiloţi şi în maieu, ca părinte responsabil trebuie să înţelegi, E CARANTINĂ şi porţi mască.

Şi dacă protestezi, ţi se răspunde că la alte grădiniţe, copiii sunt lăsaţi la uşa de la intrare. Dar aş vrea să vad si eu cum se descurcă 4 îngrijitoare (care pregătesc porţiile pentru micul dejun la acea oră), 8 educatoare şi două asistente în trei sferturi de oră cu 300 de copii. Care trebuie dezbrăcaţi, descălţaţi, puse hăinuţe de interior şi încălţaţi. Ah, putem să scădem 70 de copii de la grupa mare şi pregătitoare, cred că ei se mai descurcă singurei. Dar putem adăuga că aceste hăinuţe trebuie aşezate în dulăpioare.

Şi tot nu e destul. Facem serbare de Moş Crăciun, DAR fără părinţi. NU voi înţelege cum sunt serbările fără părinţi. Cine îi încurajează cu aplauze? Cine îi ia în braţe la final, să-i pupe şi să le spună că au fost minunaţi? O să pară o repetiţie generală, cu costume. Să sperăm măcar moşul să primească aviz epidemiologic, să ajungă cu cadouri la copii. Aşa poate nu se vor mai simţi singuri. Îi va aplauda Moşul, îi va strânge moşul în braţe. Şi sper ca emoţia momentului să fie suficientă şi să nu ne simtă lipsa.

Ce oameni fără suflet pot decide aşa ceva? Ce oameni pot decide interzicerea serbării de Crăciun??? Pentru foarte mulţi copii, Moşul de la grădiniţă este singurul cu care se vor întâlni. Nu toată lumea îşi permite să aibă un Moş acasă… După ce că părinţii se chinuie de cel puţin o lună să le explice că pe Moş Crăciun l-a afectat criza, şi că lista trebuie scurtată, acum trebuie să le explice că l-a afectat şi gripa? Şi nu mai vine? Pentru că serbare făceam pentru Moş. Dacă nu facem serbare, înseamnă că nu vine Moşul.

Până unde ducem toată această paranoia? Suntem o ţară în criză, în carantină, în campanie electorală, în căutarea a tot ceea ce-am pierdut. Acceptăm să ne mintă, să ne fure, dar vom accepta să fure şi bucuriile copiilor noştri? Chiar nu putem face nimic? Chiar trebuie să suportăm, ca oile duse la tăiere, adevărurile altora? Chiar nu putem şti şi noi ce e mai bine pentru copiii noştri?

Un părinte care vrea să spună DESTUL!

Adevaruri despre Mos Craciun

Vin sărbătorile, vin sărbătorile, E minunat, da, e ca-n poveşti, Ce minunat e să dăruieşti, Sărbători fericite Coca Cola vă urează!

Parcă îmi sună în urechi reclama de la coca-cola, şi nici nu stiu dacă au început deja s-o ruleze. De aceea poţi spune cola în mai toate limbile, şi să stii exact la ce te referi. Pentru că în câteva secunde comerciale, cei de la coca-cola au reuşit să strângă rezumatul întregului Spirit al Crăciunului. Pentru că Moş Crăciun sunt toţi cei care au ceva de dăruit. Dacă nu mă înşeală memoria, tot coca-cola l-a înventat şi pe moş crăciun în roşu, cu barbă şi zâmbitor. Aşa că trebuie să le fim recunoscători (şi să le consumăm cât mai rar produsele, nu sunt totuşi prea sănătoase…)

Dar să revin la oile mele. Am auzit o discuţie între parinţi, care m-a şocat. A şocat copilul din mine. "Le mai spui dragă şi anul asta de Moş Crăciun? Ai mei parcă s-au făcut mari, e timpul să afle adevărul!"

Pentru asemenea aberaţii, expresia <a rămâne ca la dentist> nu reuşeşte să descrie reacţia. Mi-au dat lacrimile. Cum adică, să te chinui să construieşti atâţia ani o lume perfectă, şi apoi s-o dărâmi?

Încă de când am făcut prima dată pe Moş Crăciun, când am luat primul cadou şi l-am ţinut ascuns, apoi m-am furişat noaptea cu el, m-am simţit datoare să apar din toate puterile acest vis frumos. Şi când eram copil, vreo doi ani m-am prefăcut că Moş Gerilă încă există, până şi-a dat mama seama că ştiu. Şi chiar dacă ştiam, era atât de frumos să-mi văd părinţii cum de chinuie să menţină spiritul. Şi acum, ceva din magie rămâne când găsesc un pacheţel cu numele meu sub brad.

Aşadar, de câţiva ani îmi fac tot felul de planuri şi strategii de a-l resuscita pe Moş Crăciun la nesfârşit dacă e nevoie (aşa sunt eu, să am cincinalul stabilit). Băieţelul meu e acum mare, şi probabil prima întrebare va fi "Există, mami? Că X-ulescu a spus că nu!" Normal că există. Şi X-ulescu ar face bine să nu fie un adult, şi nici să-mi fie prin apropiere, ca să nu-l strâng de gât: ce caută el cu nasul în oalele altora. Aşadar, varianta pentru X-ulescu copil. X este un copil obraznic, şi Moş Crăciun l-a anunţat că nu-i mai aduce nimic anul ăsta. X s-a suparat, şi acum spune tuturor că nu există, ca să nu râdă copiii de el că nu a primit nimic. Şi cum orice poveste se explică tot printr-o poveste, facem apel la Peter Pan şi Tinker Bell. "De câte ori un copil spune că nu crede în zâne, undeva o zână moare". Aşa şi cu Mos Crăciun. El există, pentru cei care cred în el. Normal că la cine nu crede, nu vine. Şi nici nu va muri, pentru că an de an se nasc copii care cred în el. Eu nu mă văd în stare să-i spun copilului meu că Moş Crăciun nu există, este o invenţie comercială…

Varianta 2, părintele surprins asupra faptului. Aici e mult mai greu, şi trebuie să fii tu însuţi convins de ceea ce vei spune. Cei mici au aşa un simţ dezvoltat de a depista minciunile… că detectoarele de minciuni sunt "mici copii" pe lângă ei. Aşadar, aşezi cadourile frumos sub brad, şi cea mai dezamăgită voce pe care o poţi auzi în viaţa ta te întreabă "Ce faci ACOLO" Calm, fără tremur în voce, îi spui cu nonşalanţă că-ţi căutai cadoul. În cazul în care te-a văzut şi aducându-le, îi spui ca Moşul n-a mai avut timp să intre în casă, căci unul din reni şi-a scrântit piciorul la aterizare şi a plecat cu el la doctor. Ţi-a lăsat ţie cadourile, căci ai auzit renul când plângea şi-ai ieşit la geam. El a plecat, tu le puneai sub brad.

Asta îmi aduce aminte de Crăciunul de anul trecut, când în Ajun am ieşit să ne plimbăm prin parc. Tati a "uitat" banii de acadele şi de vin fiert, s-a întors să-i ia. Am ajuns în parc, ne-am plimbat, şi uite, ce ghinion, se vedea cum sania lui Moşu ateriza la noi la bloc. Aa, n-au văzut-o? Hmmm, păi dacă sunt mici, n-au văzut din cauza copacilor. Ioi, ce ghinion! Ne-am grăbit acasă, căci, dacă începea cu copiii de la etajul nouă, până ajungea la noi poate reuşeam să ne şi întâlnim cu el. Ghinion curat, Moşu a fost mai rapid ca noi. Rezultatul – de nota 10, pentru tati.

Varianta 3, când te prinde şi pregătindu-le: o adaptezi pe cea cu renul, a dat cadoul spre păstrare când am dus gunoiul. Dacă în schimb le găseşte înainte de sărbători, inventează repede ceva, o aniversare, şi spune-i că le luasei pentru X sau pentru Y. Visul merită efortul unei a doua investiţii. Sau, o altă variantă, că tu ştii că-şi dorea respectiva jucărie, dar că Moşul e cam supărat pe el (căutaţi repede cele mai mari obraznicii din ultimele 3 luni) şi a zis că nu-i aduce, o să vadă ce jucării rămân pentru el. Şi cum mami îl iubeşte foarte mult, şi l-a iertat (acum na, trebuie şi sacrificiul ăsta) a vrut totuşi să-i îndeplinească dorinţa, în ciuda Moşului. Căci, dacă nu ştiaţi, Moşul îndeplineşte dorinţele din scrisori numai copiilor foarte cuminţi. La ceilalti, ori nu le indeplineşte pe toate, ori le aduce altceva, după cum consideră el de cuviinţă.

Sunt sigură că există o mulţime de variante pentru a nu recunoaşte, când esti prins asupra faptului. Mai ales dacă e înca mic. Şi mai ales dacă vrea din tot sufletul să creadă. Cred că la şcoala părinţilor, pe care o facem toţi la FF, (nu ne-a spus nimeni înainte, când nu aveam copiii, să mergem "la zi"), ar trebui introduse şi câteva lecţii de actorie.