AMR: 2 zile

Bănuiesc că orice părinte care citeşte astăzi, 23 decembrie, acest subiect, ştie exact la ce anume se referă titlul acestui subiect. Corect, Au Mai Rămas 2 zile. Şi parcă sunt atât de lungi, şi moşul nu mai vine odată, ca teroriştii mici să se mai liniştească. Şi totuşi, partea bună a acestor 2 zile, a faptului că poţi spune "Mâine vine Moşul" e că poţi să te minunezi ce copii cuminţi ai. Vaiii, n-am observat asta tot anul?! Au mâncat tot din farfurie, şi-au strâns pijamalele sub pernă, poţi merge prin cameră fără să-ţi rupi picioarele în cuburi şi maşinuţe. Ptiu-ptiu să nu-i deochi, din păcate minunile nu ţin 3 zile.

Şi, poate dintr-o urmă de sadism, văd tot timpul spiriduşi la geam. Aa, sunt spiriduşi fermecaţi ai lui Moş Crăciun, îi văd doar părinţii. Şi am avut eu grijă să le dau raportul complet, aşa că sunt sigură că au mai scurtat lista de cadouri năzdrăvanii au solicitat-o. Ba şi cu Moş Crăciun am reuşit să vorbesc, şi să-i spun cam ce părere am eu despre ei.

"Mami, şi i-ai spus chiar tooooot??" Normal! Bănuiesc că au ei o muscă maaare pe căciulă dacă au întrebat.

Dar şi mai amuzante sunt discuţiile dintre ei. Pe de-o parte, Moşul e bun şi iertător, şi cu siguranţă le va aduce ceea ce-au cerut. Am încercat s-o dreg, căci e criză, Moşul n-are buget, sau n-a găsit, sau nu a considerat că sunt destul de cuminţi. Pe de alta, se fac tot felul de "supoziţii" tehnice.

Dacă nu avem şemineu, pe unde intră. Lăsăm uşa deschisă?

Lăsăm aprinse beculeţele în brad? Să-l vadă, şi să ştie unde să vină. Şi nu ne culcăm, să-l vedem şi noi.

Facem puţină ordine sub brad? Trecem câte două şosetuţe de copil, poate Moşul se gândeşte să le lase ceva în plus? Şi… sigur e suficient loc de cadouri sub brad, căci ramurile încep cam de jos.

Când vine mai exact? Seara, noaptea sau dimineaţa? Ne mai culcăm şi pe 24?

Din ce ţară începe Moşul să dea cadourile? Pleacă de la Pol, pe ce traseu?

Şi cred că aş putea continua la nesfârşit… Dar mi-e teamă să nu sughiţe Moşul prea rău, că-i cam ocupat acum cu ultimele pregătiri…

 

Ce ar fi util de ştiut dacă vrei să te joci de-a Moş Crăciun

Nu mi-e frica, nu mi-e frica de Bau-Bau…

Am considerat dintotdeauna că a speria un copil cu "Bau-Bau" este o tâmpenie. Şi am fost convinsă că se pot explica pericolele altfel decât creând frici artificiale.

Până pe la 6 ani încercam să-l conving pe frăţiorul meu mai mic că nu e nici un monstru ascuns în debaraua de lângă toaletă, la capatul unui hol lung şi întunecat. Cum nu am reuşit să-l conving, în cele din urmă tata l-a antrenat să se lupte cu Bau-Bau, care nu ştie box… aşa că, după ce a exersat câteva croşee, a plecat voiniceşte spre toaletă. Monstrul se pare că a aflat de noile lui calităţi, şi s-a mutat în debaraua altui copil.

Morala: montează întrerupătoarele electrice la aprox. 120cm. de podea. Dacă îşi poate aprinde singur lumina, orice monstru va fi învins.

Când am început să ascultăm celebrul "şlagăr" despre Bau-Bau, mi-a fost teamă pentru moment ca explicaţiile privind lumea imaginară să nu creeze alte legături în mintea lor, şi să apară întrebări referitoare la existenţa altor personaje, cum ar fi Moş Crăciun sau Zâna Măseluţă. Din fericire n-au apărut, dar încă avem ceva probleme în a stabili graniţa dintre lumea poveştilor şi cea reală. Dar, ne-am lovit şi noi de Bau-Bau. Pentru că, aşa cum spun şi versurile, "cei mari altă treabă n-au". De ce să te chinui să explici unui copil, pe înţelesul lui, că nu are voie un anumit lucru. E mai simplu să-l aduci în scenă pe Bau-Bau. Aşa că, după o lună la bunici, am avut nevoie de două săptămâni de dezintoxicare, şi de scos bau-baul din baie.

Morala: asigură-te că Bau-Bau nu se află în vizită la cunoscuţi şi că nu are un caiet de notiţe, să scrijelească adresa ta…

Dar… cum se spune, ce-şi face omul cu mâna lui, nici dracul nu desface… am comis-o. Întâmplător am trâns câteva filmuleţe haioase de la Pixar. Printre ele, şi câteva scurte parodii după "Compania Monştrilor". Adevărul e că Sullivan şi Mike Wazowski sunt delicioşi. Aşa că am împrumutat repede versiunea în română. Filmul a fost la înălţime, numai că la sfârşit… a apărut întrebarea… "vor veni şi la noi?" Ups. Of. NU. Şi încearcă iar să explici cum e cu lumea poveştilor… A fost mai simplu să le spun că nu cred că au şi uşa noastră. Dacă o aveau, veneau şi când eram eu mică… şi cum n-au venit până acum, clar, n-o au.

Dar Monştrii a fost o nimica toată pe lângă Scooby Doo. Am încercat cu disperare să nu-i las să vadă serialul. Pentru că nu l-am considerat adecvat copiilor mici, cu imaginaţie bogată. Sunt suficiente desene animate potrivite vârstei. Dar… minunile grădiniţei sunt uimitoare, şi, fiind în vizită la nişte prieteni, auzim la etaj scârţăit de podele…

Fantomeeee!! Care? Ce? Unde? Ce-s alea?! Fantome, mami, ca la Scooby!

Să înnebunesc, nu alta! Mai ales că pentru fantome nu aveam nici o versiune stabilită, şi, dacă pentru Bau-Bau poţi aprinde lumina, la fantome este mult mai greu să găseşti un antidot. Aşa că am decretat ca Scooby este invenţia unor oameni care vor să sperie copiii, şi că fantomele nu există. A mers, în schimb am replici de genul… "dar daca nu exista, pot totuşi să mă uit la desene?" sau "uite toate personaleje, din plastic… li se miscă şi mâinile… mi le cumperi şi mie?". Iar eu nu vreau Scooby. De nici un fel. 🙁

Am preferat să le explic întotdeauna, aşa cum m-am priceput mai bine, ce înseamnă pericolul. Şi, atunci când a fost mai puţin riscant, i-am lăsat să încerce. Aşa au văzut că am dreptate. Şi mai ales, am învăţat să nu-i mint şi să nu exagerez. A dat roade.

Până astăzi.

Când, contrar principiilor, am exagerat şi mi-am băgat în sperieţi piticul cel mic. Nu vreau să mă gândesc ce coşmaruri ar putea avea, dar pe moment m-am panicat. Ce-a făcut? A plecat din casă, împreună cu prietena ei, fără să spună. Câteva minute nici n-am băgat de seamă, toţi am fost convinşi că fetele iar se ascund şi vor să le căutăm. Numai că le-am căutat şi nu le-am găsit. Ieşiseră tiptil la plimbare pe scara blocului… Am înlemnit. Şi, pe lângă pedeapsa cu statul la colţ, morala a ajuns la…

"dacă te fura cineva?" şi ce să facă cu mine? "să te taie bucăţele şi să te facă tocăniţă!"

Abia când am văzut cum i se albeşte faţa mi-am cam dat seama ce-am făcut. Dar n-am reparat povestea. Are totuşi 4 ani, trebuie să se teamă de ceva. Şi nu de Bau Bau, ci de oamenii răi care din pacate sunt atâţia pe lumea asta. Nu ştii niciodată când, sau dacă îi vei întâlni. Dar e bine să nu ajungi niciodată în locul lui Harap Alb, în fântâna Spânului.


Nu mi-e frica de bau-bau

Inger, ornament din hartie pentru Pomul de Craciun

"Mami, Vârful!!"

Daaa, acesta a fost strigătul disperat pe care l-am auzit pe când despachetam globurile. Se pare că am fost un pic neatenţi, şi nu am împachetat cu grijă cel mai important element al pomului de iarnă.

Bradul era în suport, globurile aşteptau, iar noi nu mai aveam ce să punem în vârf.

"Hai să facem o steluţă !!"

"Ba nu, un îngeraş!"

Îngeraş să fie, dacă aşa este cererea. Am căutat repede pe net o pereche elegantă de aripi, i-am dat print şi m-am apucat de treabă.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Din hârtie albă am decupat capul. Două cercuri. Am decupat încă unul galben, mai măricel, pe care l-am lipit între cele două. E un inger, are aură, nu?

Rochiţa îngerasului. Dintr-o coală A4, am tăiat una din laturi. Din ochi, bine-nţeles.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Apoi am întins lipici pe marginea laterală, am răsucit şi am lipit cornetul.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Partea de jos am rotunjit-o cu ajutorul unei foarfeci decorative, iar vârful l-am tăiat.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Am lipit apoi cornetul intre cele două buline decupate pentru cap, am realizat ochii şi gura din hârtie glasată. Dacă ai la îndemână un perforator, este foarte bun pentru a rotunji doi ochi.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Am pregătit cele două aripi. Adevărate aripi de înger.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Şi le-am lipit cu grijă…

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Şi pentru că aşa alb şi simplu nu l-au plăcut copiii, l-am decorat cu lipici scipitor…

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Acum brăduţul nostru este complet decorat! Îl aşteaptă pe Moşul, cu cadourile 🙂

 

La cumpana dintre ani

Se apropie sfârşitul de an… moment de cumpănă, de meditaţie, de plăcute (sau neplăcute) aduceri-aminte. Momente petrecute cu familia, cu prietenii, mai vesele sau mai triste, toate sunt legate de „acea” zi, a trecerii dintre ani. Acel prag sufletesc pe care mulţi îl trecem cu strângere de inimă.
Şi, totuşi, nu aş şti nici acum la ce categorie să încadrez revelionul anului 2008. Revelion… adică începând cu dimineaţa zilei de 31, când te gândeşti cu disperare că „a mai trecut un an”. Pentru mine, 31 decembrie 2007 era o zi pe care o aşteptam demult. O aşteptam din copilărie, când răsfoiam cu nesaţ romanele de capă şi spadă, am aşteptat-o cu suflet îndrăgostit de adolescent.
Da, pentru că în sfârşit coboram din metroul la statia… Musée de Louvre. Ardeam, la propriu. Şi îi invidiam pe francezi, că au atâta istorie într-un singur loc.
Piramida întoarsă m-a uimit mai mult decât o făcuse deunăzi marea piramidă din curte. Şi totuşi, nu pentru ea venisem… căutam altceva. Sufletul meu rătăcit în timp, care avea nevoie de o ancoră. Atâtea lucruri, despre care am avut doar ocazia de a citi. Aş fi dat orice să le pot atinge, să simt acea magie pe care o exercită asupra tuturor de mii de ani.

Troia… Roma… Grecia… Egipt… Călătoria în timp face salturi ameţitoare. Te trezeşti repede şi o iei de la capăt. Nu merge la Luvru fără să citeşti înainte o istorie antică… vechiul manual de clasa a V-a. Este mare păcat…
Ah, am ajuns! Mărturii de civilizaţie. De câte ori nu le-am studiat, în imagini imprimate cu o calitate comunistă în paginile manualelor. Apoi, atinse cu grijă în albumele de artă. Şi totuşi, când le vezi în realitate, te copleşesc. Mesopotamia, leagăn al omenirii…

Egiptul. I-a fascinat pe toţi cei care l-au vizitat. Şi a reuşit, fără voie, să-şi împrăştie comorile în toată lumea. Mumiile însă i-au atras pe toţi… poate pentru atât de solida credinţă a egiptenilor în Viaţa de Apoi. Şi totuşi, văzând de-atât de-aproape acele canope, m-a trecut un fior…

Extenuată, am părăsit palatul la ora închiderii. M-am bucurat că am fost singură. Că am putut să păstrez totul pentru mine. Am pornit agale pe chei, ascultând povestea însângerată a oraşului, povestită de valurile Sennei. Am vrut să merg pe chei până la Notre-Dame, dar gerul parizian mi-a tăiat entuziasmul.

Am continuat să caut istoria prin oraş, e presărată la tot pasul.

Originală sau nu, continuă să fie uimitoare. Am admirat-o, în aşteptarea înserării.

Da, e corect, în mijlocul bulevardului… mă aşteptam să mă impresioneze mai mult, dar reacţia a fost medie.
Am luat-o apoi încet, spre casă. Mă aştepta o pasăre, care a vrut să fie o raţă umplută cu castane. N-am găsit raţă, am ales o zburătoare impresionantă, crezând că-i curcan. În final, tot făcând glume la masă, am aflat că ceea ce mâncam, la viaţa ei, n-a făcut clu-clu-clu, ci chi-chi-ri-chi… pe un ton foarte ascuţit. Adică era un cocoş castrat… şi aşa vocabularul meu s-a îmbogăţit cu „chapon”. Nu că s-ar fi obosit vreunul dintre noi să citească eticheta în supermarket, că doar ne era foarte foame…

Am înecat în şampanie anul 2007, şi i-am urat „bun venit” lui 2008 în cel mai frumos mod pe care am să mi-l pot aminti vreodată.  

Povestea Pomului de Craciun

…de fapt, povestea pomului nostru de Crăciun.

Este primul an în care amândoi copiii sunt suficient de mari încât să savureze întreaga poveste de Crăciun. Aşadar, am început luna cu scrisoarea pentru Moş Crăciun. Dezbateri, fapte bune, ce dorinţe trecem pe listă, numai lucruri dificile. Repetiţii pentru serbări, apoi emoţia maximă a întâlnirii cu Moşul la grădiniţă. Pentru că spectacolul a fost la înălţime, am ales să fie singurul Moş cu care ne întâlnim anul acesta. Apoi, şi-a luat la revedere de la copii, spunându-le că mai trece pe la ei in noaptea de Crăciun. Aşa că am evitat celelalte "ajutoare"… şi le-am spus că acela este "veritabilul".

Dar Moşul pune cadourile sub brad. Am rezistat cu stoicism întrebărilor insistente… "Când facem bradul? …facem azi bradul?" Am profitat de acest lucru să stimulăm un pic participarea la concursul de bricolaj, spunându-le că moşul va fi mai mult decât încântat să vadă în brad ornamente făcute de mânuţele lor. Şi azi, într-un final, am tras maşina pe dreapta, şi am luat un brăduţ "potrivit".

"Ai luat braaaaaadddd!!! Îl împodobim azi????" Normal… parcă mai aveam de ales… Deşi sunt adepta împodobirii în seara de Ajun, să nu aştepţi prea mult cadourile, acum bucuria şi nerăbdarea lor atingea cote mult prea înalte pentru a mai putea fi ţinută în frâu.

Am scos cutiile cu globuri şi beteală. Le-au întins pe toate pe covor, alegeau cu mâinile tremurânde fiecare glob, fiecare clopoţel… "Ăsta e frumos? O să-i placă moşului?" "Şi clopoţeii unde-i punem?… Aa, jos de tot, să auzim când pune moşul cadourile…"

Am reuşit să avem o versiune împodobită decent a bradului. Eu am prins sus de tot, Andrei la mijloc şi Iris jos. Am finalizat cu agăţat bomboanele, cu regretul că anul acesta n-am mai găsiit acedele… ştiţi care, bastonaşele acelea împletite, din alb şi roşu…

Dar, ceea ce m-a amuzat cel mai mult a fost cum Iris a luat de bună povestea despre sufletul bradului. Cum el a plâns, când a plecat din pădure, şi noi trebuie să-l împodobim şi să-l facem să se simtă bine la noi acasă. Aşa că spectacolul nu s-a terminat. Cam la fiecare 10 min, Iris îşi aminteşte că brăduţul nostru se simte singur, şi se duce să-i mai cânte, sau să mai vorbească un pic cu el. Aşadar, din repertoriu, menţionez "O, brad frumos", "Moş Crăciun cu plete dalbe", "Steaua sus răsare", "Trei păstori", "Florile dalbe". Dar avem şi variantă cu coregrafie, "Fulgi de nea", dans învăţat la serbarea lui Andrei. Puteţi să vă imaginaţi ceva în genul indienilor care dansează în jurul focului, atât că este Iris… în faţa bradului. 😀

Şi totuşi, în topul preferinţelor noastre de Crăciun sunt două melodii. Prima, pe care o dansează, a doua pe care o ascultă cu mare plăcere.



Cad fulgi – cantece craciun



Mos Craciun a-ntarziat!!!

inimioară plic mărțișor

Inimioara, ornament de hartie pentru Pomul de Craciun

Poţi împodobi bradul de Crăciun cu câteva inimioare confecţionate din hârtie. Ba chiar poţi să le transformi în coşuleţe şi să aşezi în ele câteva bombonele pentru copiii care vor veni în vizită.

Materiale necesare:

  • hârtie colorată (de preferat un carton nu foarte gros, cel puţin două culori);
  •  foarfecă;
  • puţin lipici.

Pentru început, descarcă şablonul şi printează-l pe două coli colorate diferit.

Decupează-le pe conturul exterior, apoi îndoaie-le pe jumătate şi taie pe liniile trasate. Ai grijă să se suprapună perfect şi să nu tai mai mult decât este marcat pentru un rezultat plăcut.

inimioară plic mărțișor

Începi apoi să îmbini marginile. Priveste cu atenţie imaginile. Bucla care trece pe deasupra o cuprinde integral pe cea de dedesubt. În final, împletitura permite deschiderea inimioarei ca un coșuleț. Dacă nu se deschide, reia procesul.

Taie o bretea de hărtie, pentru a putea face o agăţătoare. Lipeşte-o de-o parte si de cealaltă a inimioarei. Poţi folosi în acelaşi mod şi un fir de aţă.

Sablon pentru inimioare, decoratiuni din hartie pentru pomul de Craciun

Felicitări! Inimioara ta este gata, poţi s-o agăţi în pomul tău de iarnă!

Sat de Craciun, cercetarea concurentei

Concursul de bricolaj s-a bucurat de audienţă, iar concurenţa a fost acerbă. Toată lumea a muncit, şi s-a prezentat la înălţime. Mie mi-au plăcut toate. Şi în acelaşi timp, mi-a părut rău că nu am putut dedica proiectului mai mult timp. Şi ceva mai multe investiţii, bine-nţeles…

Dar iată celelalte sate de Crăciun, care aşteaptă de asemenea vizitatori:

Mai multe detalii despre etapele de realizare puteţi găsi aici.

Şi totuşi, vă invit la mine în sat!

Mihaela, prietena copilariei

La capitolul „Cutiuţa cu amintiri” nu am încă foarte multe de adăugat. Şi totuşi, scormonind prin sertatul cu hârţogăraie al familiei, am descoperit un plic… antet: Mihaela!

Aşadar, îi mulţumesc mamei mele că a fost atât de grijulie cu lucrurile mele. Sper că mai are şi altele, dar trebuie să caut.

Cine e Mihaela…?

V-aţi amintit…? Da, dacă aveţi cel puţin 25 de ani, cu puţină nostalgie, de vremea când aveam norocul să primim seara 5 minute preţioase din aventurile Mihaelei.

Dar, de revista „Mihaela“ vă amintiţi? Nu mai am nici un număr (hârtia se recicla pe vremuri), dar ştiu că am îndrăgit-o tare mult, am fost cititor fidel şi participant la concursuri. Unul dintre el, pe care mi-l aduc aminte, cerea să continui povestea. În imagine, Mihaela şi Azorel udau o floare. Continuarea mea: floarea a crescut şi cei doi ajungeau cu scara la două frunze mari, pe care făceau plajă…

Dar vă amintiţi şi de celuloide? Sau desenele complet digitale din ultimul timp v-au făcut să le uitaţi? Ei bine, premiul meu a fost un celuloid original cu Mihaela. Copiii l-au privit ciudat… mai ales când le-am explicat cum se făceau pe vremuri desenele.

Şi am uitat să menţionez, este semnat in original de Nell Cobar.

Nu-mi spuneţi proverbul cu „lauda de sine…“, dar ce să fac dacă sunt mândră şi de copilul din mine!?

Celuloid din desenul animat Mihaela

Scrisoare de la Mihaela

Sat de Craciun, bricolaje de amatori

Anul acesta am avut ambiţia de a participa la un concurs de bricolaj. Tema a fost deosebit de incitantă. Trebuia realizat un sat, şi surprinsă atmosfera de sărbătoare a Crăciunului. Nu am un deosebit talent la bricolaje, dar îmi plac. Dar am acceptat provocarea, în ideea că le voi arăta copiilor şi altceva în afară de activităţile noastre cotidiene. Aşa că voi începe cu începutul.

Achiziţionarea suprafeţei intravilane. Mers în Bricostore şi blocat toată bancheta din spate cu un balot imens de polistiren. Nu mă întrebaţi cum am venit acasă cu copiii, căci în spate clar nu mai aveau loc.

Planul urbanistic. Am hotărât o pădure de conifere pe stânga, şi o pădure de foioase pe dreapta. Pădurea de conifere nu a fost foarte greu de realizat. Pădurea de foioase cu atât mai puţin. A necesitat un drum în fata blocului, culegerea câtorva rămurele, un pic de joc de-a "bonsaiul", tuns cu foarfeca. Un borcan de aracet şi o pensulă, şi tocmai a nins peste copaci.

De când măsuţa noastră de lucru a fost invadată de polistiren, copiii au devenit brusc interesaţi. Un sat…? Şi va avea şi brad? Normal, cum adică să nu aibă brad…? Aşa că a fost primul element confecţionat.

Ca orice sat care se respectă, în piaţă, trebuia să aibă o biserică. Din fericire imaginaţia 3D m-a ajutat, şi câteva patrulatere, câteva brush-uri şi bisericuta a fost gata. Acoperişul, atât cel mare, cât şi cel al turlei, a fost realizat ad-hoc, din ochi.

Casuta din hartie

Pentru că îmi este foarte de uşor să realizez o astfel de căsuţă, a urmat un spital şi o vilă.

Casuta din hartie

Celelalte căsuţe au fost făcute din cartoanele existente prin casă. Două dintre modele le-am prezentat deja (1, 2). Celelalte sunt confecţionate asemănător. Cabana din pădurea de foioase exteriorul îmbrăcat în hârtie creponată. Magazinul a fost făcut la cererea copiilor. Şi este aprozar, au fructe şi legume de vânzare. Iar para imensă de lângă el este o reclamă… ca la orice magazin care se respectă.

Casuta din hartie

De la magazin, cei trei ursuleţi tocmai s-au aprovizionat… iar în spate este un pirat care vrea să jefuiască magazinul.

În sat, se fac pregătiri de petrecere. Cine nu are partener, rămâne acasă.

Casuta din hartie

La capitolul mărunţişuri necesare, am adăugat gărduleţele. Sunt făcute din scobitori şi beţe de frigărui. Gardul din jurul bradului este realizat cu bolduri si nailon argintiu.

"Stâlpii" care susţin ghirlandele, la fel, sunt beţe de frigărui. Pentru ghirlande am avut o papiotă şi hârtie creoponată. Am făcut mici mototoale în jurul firului de aţă. Cu ajutorul copiilor, bine-nţeles, care au decretat că sunt beculeţe de Crăciun.

Locuitorii satului au fost căutaţi cu sârg prin toate cutiile de jucării. Am refuzat să facem şi autostrăzi, aşa că am acceptat doar câteva maşinuţe în oraş. Şi, cum piaţa era pustie, am confecţionat urgent şi un om de zăpadă. Gaşca lui Pooh trebuia să sărbătorească ceva.

Om de zapada, confectionat din vata

Aşadar, vă invităm să petreceţi Crăciunul la noi în sat!

Nu vă sfiiţi să accesaţi linkurile (cuvintele îngroşate) pentru a examina elementele, şi mai ales, să postaţi impresiile şi comentariile.

Pentru cei curioşi, satul a fost mutat din locaţia originală pe dulap la grădiniţă, spre deliciul tuturor copiilor.

Sat de Craciun, Bricolaj de amatori

Vezi ce s-a întâmplat cu satul!!

Poezie de iarna

Poezia. A fost întotdeauna coşmarul meu la literatură. Nu am înţeles şi nici nu înţeleg încă de ce anume trebuie să o diseci de sus în jos, de la stânga la dreapta, să vezi "ce a vrut să spună autorul". Nu mi-a plăcut niciodată măcelul acesta, drept urmare, şi în generală, şi în liceu, cum aparea o lecţie "în versuri" oftam…

Mi-au plăcut poeziile. Foarte mult. Le citeam şi recitam cu mare plăcere şi intonaţie. Dar nu am putut niciodată să filozofez pe marginea lor. Pentru că am preferat să le simt, să le zidesc la mine în suflet. Nu ştiu dacă aş putea recita acum, cap-coadă, vreuna. Dar mi se întâmplă adeseori să privesc pe fereastră şi să gândesc în versuri. Nu sunt ale mele, n-am din nefericire acest talent, de a ţese sentimente în versuri. Dacă ar fi să mă gândesc acum, cred că este cel mai mare omagiu pe care îl putem aduce autorilor, să trăim alături de ei.

L-aş menţiona pe Eminescu. Ar trebui să fii un pic nebun să nu-ţi placă Eminescu. Citeşte în adolescenţă poeziile lui de iubire, şi nu doresc nimănui să le citească cu o inimă proaspăt frântă. Şi totuşi, l-am înţeles altfel când i-am cutreierat pădurea, când i-am privit lacul de la Ipoteşti. N-aş putea să descriu sentimentul care m-a copleşit, admiraţie şi respect, pentru acea imagine. Sunt poate unul dintre fericiţii cu o memorie fotografică excelentă. Şi la loc de cinste în albumul meu din suflet sunt acei paşi… pe potecă, urcând încet către lac. Apoi Lacul. O emoţie care rar te poate cuprinde.

Bacovia. În nici un caz să nu-l deschizi într-o zi însorită. Nu vei simţi nimic din cenuşiul sensibil pe care vrea să-l picure în viaţa noastră. Cui îi place ploaia?! Cui îi place toamna?! Lui. El a reuşit să vadă frumuseţea cenuşie a naturii. De câte ori nu m-am trezit dimineaţa, panicată, cu ce mă îmbrac, cu ce mă încalţ, unde sunt pelerinele copiilor, să iau maşina până la grădiniţă, şi să mă enervez în trafic, sau să mă ud la picioare. Cu disperare mă uitat iar pe fereastră, poate "a stat". Plouă, plouă! Şi în secunda următoare am auzit, de undeva, nu ştiu de unde, … vreme de beţie, să asculţi pustiul, ce melancolie! Mulţumesc, Bacovia! Zâmbesc şi plec, să caut frumuseţea fiecărei picături pe cerul cenuşiu… de plumb.

Nichita Stănescu… l-am asociat mereu cu dragostea la prima vedere. "Leoaica" fără milă, care ne devorează şi în acelaşi timp ne mistuieşte, pentru a reînvia ca un phoenix. Pentru că arzi şi durerea te pătrunde, atunci când deschizi ochii şi vezi o pernă goală, şi renaşti ca prin magie, când fiinţa iubită te atinge. Cred că a fost primul volum de poezii pe care nu l-am putut lăsa din mână. Nu vă închipuiţi 500 de pagini, sunt mult mai puţine. Dar a fost atât de intens, încât, la sfârşit, m-am simţit goală. L-am recitit. Şi de fiecare dată sentimentul este profund şi dureros. Ştie să trezească din adânc sentimentele care ţi-au umplut viaţa. Care te-au făcut să zâmbeşti, să plângi sau să râzi. Trec aproape zilnic pe lângă un liceu care îi poartă numele. Mulţumesc, m-ai învăţat să apreciez întotdeauna ceea ce simt!

Dacă ar fi să aleg două "fenomene" (sună atât de ştiinţific că-şi pierd farmecul!), hai să le spun două momente în care aş opri timpul, ar fi o furtună de vară şi o ninsoare cu fulgi mari.

Furtuna de vară, neagră şi malefică, puternică şi scurtă în acelaşi timp, cu fulgere despletite ce brăzdează cerul, te înspăimântă şi te fac să înţelegi cât de mic eşti pe acest pământ. Dar nu de asta îmi place. Seamănă atât de mult cu rezumatul unei vieţi… când vantul te poartă acolo unde nici nu gândeşti, şi nu poţi controla. Flashurile de lumină sunt evenimentele frumoase din viaţă, scurte, intense, şi pe care nu le poţi uita. Dacă cotodianul ţi se pare monoton, numără fulgerele, caută momentele cu încărcătură maximă de "electricitate", acelea care te fac să simţi că ai pentru ce să trăieşti.

Dar nu aici voiam să ajung. Ieri poezia mi-a bătut din nou la geam. M-am simţit din nou copil când am deschis fereastra şi primii fulgi mi s-au lipit de piele. Am savurat adânc mirosul de iarnă, de zăpadă, i-am lăsat să mi se topească în palmă, să-mi salute obrajii. Ce dor mi-a fost de voi, fulgi de speranţă! Fulgi care să-mi aducă energia pentru următorul an. Albul arzător, câmpia fără urme, atât de rece şi totuşi atât de fierbinte.Te uită cum ninge Decembre […] Şi ningă… zăpada ne-ngroape. Sunt de fel pesimistă. Mulţi îmi spun că-s prea calculată ca să pot simţi, că-mi pierd energia cu lucrurile mărunte, şi pierd tabloul de ansamblu. Cei ce se adăpostesc când ninge nu au cea mai mică idee ce pierd. Dacă vrei s-asculţi iarna, lasă-te pe spate. Nu fi prevăzător, pur şi simplu trânteşte-te în zăpadă. Priveşte fulgii ameţind deasupra ta, o existenţă de-o clipă plină de-o frumuseţe ireală. Priveşte-i cum te îndeamnă să trăieşti, să nu pierzi nimic. Nu mi-a fost niciodată frig, prăbuşită în zăpadă. Am simţit atâta căldură în îmbrăţişarea de gheaţă. Dacă viaţa însă te-a îngenunchiat, aminteşte-ţi ce simţeai când erai copil. Bucuria florilor de gheaţă din fereastră, a imensului alb din faţa ta. Dacă nu poţi, priveşte-ţi copilul dormind. Apoi şopteşte-i tandru la ureche… "A nins azi-noapte!" Poate cineva explica de ce sar copii din pat? De ce-şi lipesc cu atâta nesaţ năsucul de fereastra îngheţată? Pentru că ei încă pot vedea magia pe care noi am uitat-o undeva… într-un fulg de nea.

Întinde palma. Lasă-l să revină. Caută poezia din viaţă, ea ne face să simţim că trăim!