„Caracatita” printre noi

Printre cadourile pe care Andrei le-a primit de ziua lui, cel care mie cel putin mi-a facut mare placere a fost o carte.

Este tare greu cand trebuie sa faci un cadou aniversar. Pe de o parte, te gandesti sa iei o jucarie, ceva ce sa-i faca placere copilului. Caci o jucarie il va tenta oricand. Dar, ai de ales, o jucarie care va fi atractia zilei si va fi uitata maine… ? Sau ii iei ceva folositor, ceva de imbracat – hainutele prind intotdeauna bine. N-am vazut insa pana acum nici un copil cu fata trasfigurata de fericire cand a primit un trening… Aa, s-a mai intamplat sa vad in extaz fetite cand primeau bluzite sclipitoare (ce-or avea fetitele mici, parca sunt struti, cum au ceva stralucitor, cum le sare adrenalina…). EU personal prefer sa iau jocuri educative.

Din fericire alor mei le plac cartile. Cred ca pe tema Disney am cumparat cam tot, si nu e nimic mai placut ca seara inainte de culcare sa-si aleaga singurei cartea din biblioteca (trecem peste scandalul care urmeaza… „Eu am ales primul, pe-a mea o citim!”). Pana la urma insa am cam ajuns si eu cu rabdarea la limita. Le-am invatat pe dinafara, si nu stiu cum de nu se plictisesc sa asculte mereu aceeasi poveste…

Asa ca m-am bucurat tare mult cand Andrei a primit cartea. Si el s-a bucurat, caci cartea e cu dedicatie de la prietenii lui. „E o amintire, mami!”. Da. Corect, si eu am atat de multe carti de care m-am atasat. Mai ales cele primite cadou, cu cateva randuri scrise din suflet.

De ce m-am bucurat eu? Pai in primul rand ca aveam altceva pentru lectura de seara. Apoi, povestioarele sunt scurte (le ador, nu trebuie sa citesc 45min la o poveste!). Sunt putin cam grele pentru 6 anisori, nu mai spun pentru 4, de multe ori trebuie sa citesc randul inainte si sa inlocuiesc cuvintele mult mai dificil de inteles. Pe scurt, se descrie un caz, din viata de zi cu zi a copiilor (scolari mici), si, discret, copilul-erou analizeaza impreuna cu parintii si gaseste o solutie. La noi merge mai greu cu analiza, de multe ori trebuie sa le explic morala din spatele povestirii, dar le plac.

In plus, grafica este de contur, si destul de reusita pentru copii, poate fi colorata cu usurinta.

In incheiere, am sa va explic pe scurt titlul cartii…

Victor, un baietel singuratic, fara prea multi prieteni, incepe inexplicabil sa se poarte urat cu singurul lui prieten, Edi. Acesta, desi avea multi alti prieteni, il considera pe Victor prietenul lui cel mai bun, si sufera, mai ales ca nu intelege comportamentul lui Victor. Apeleaza la matusa acestuia, pentru a afla ce se intampla. Aceasta ii explica foarte frumos lui Victor ca nu trebuie sa se teama, Edi ii este prieten si nu-l va rani. Sa nu se poarte ca o caracatita (sepie dupa mine) care tulbura apa in jurul ei si dispare din raza dusmanilor. Victor a inceput sa se poarte din nou frumos, si in curand s-a integrat in grupul mare de prieteni ai lui Edi.

Cartea nu este numai pentru copii, este utila si pentru parinti, cu sfaturi despre gestionarea conflictelor dintre copii.

Spor la citit!

Viziune la 7 ani despre prima zi de școală. (Theodora N.)

Noi participanti la concurs

Ei iata ca mai avem un participant nou la grupa mare, de Nazdravani! Bine ai venit, Theodora! Incet incet incepem sa avem o expozitie in toata regula. Mie imi plac la nebunie cei trei dovlecei din colectia de pana acum, si astept cu nerabdare sa vad ce mai urmeaza! Mai am pe-acasa niste dovleci inca nepublicati, dar pictorita mai incearca, nu este multumita de rezultat.

In acelasi timp, le urez inca o data bun venit participantilor de la grupa de pitici, care, in ciuda varstei, se straduiesc singurei sa puna in aplicare temele de concurs.

Si, ca sa nu treaca cumva neobservati, s-au inscris, deocamdata cu paginile personale, Radu (Nazdravan) si Raluca (Pitic). II asteptam si pe ei cu creatiile.

Alba ca Zapada si cei 7 pitici

Iata ca a venit si momentul mult asteptat de catre unii dintre noi, acela de a vedea Alba ca Zapada dublat in romana. „Acea” Alba ca Zapada, varianta Disney, pe care am vazut-o cand eram mici in episoade de cate 15 minute, sambata la amiaza.

Imi aduc aminte cand l-am vazut prima data cap-coada. Minunat! Nu stiu daca Mikey Mouse ar trebui sa fie cu adevarat emblema Disney… caci lung-metrajul acesta a facut inconjurul lumii si ar putea fi cu usurinta mesaj pentru alte lumi extraterestre.

Copiii mei l-au indragit in engleza. L-am vazut si revazut de atatea ori, ca il stiu pe dinafara. In engleza, bine-nteles. De trei zile il avem insa si in romana, am facut deja imagine de siguranta a dvd-ului, caci ruleaza non-stop. Il redescopera, il savureaza, il monteaza in scena! E minunat sa-i vad cum intind manutele unul catre celalalt si intra in rol, sau s-o vad pe pitica mea intinsa jos ca Alba ca Zapada, si printul care vine s-o salveze, apoi pleaca amandoi la castel, calare pe un scaun. Iata noua dimensiune a acestui minunat desen animat, care continua sa ma incante!

La capitolul critici… caci asa sunt adultii, vesnic nemultumiti, trebuie sa spun ca ma asteptam la ceva mai mult de la vocile alese. Cartea junglei beneficiaza de voci extraordinare, nu vad de ce standardele ai fust mai joase in ce o priveste pe Alba ca Zapada. Si traducerea lasa de dorit, dar cred ca se putea si mai rau.

Asadat va invit sa-l vizionati. Merita!
Alba ca Zapada, dvd dublat Ro

Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici – variante de păpuşi

Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici – Editura Egmont

In febra picturii

4 zile. atat a trecut de cand le-am aratat copiilor ce au de facut la urmatoarea proba a concursului. S-au uitat la dovleac, s-au vaitat, ca ei nu sunt in stare… ei bine, si ne-am apucat de pictura. Greu la deal cu boii mici!

Cel putin am evoluat. Au inteles in sfarsit ca nu trebuie sa pui multa apa in acuarela. Dar, exista si contrariu. Daca nu e bine sa pui apa, pai cel mai bine nu mai pui deloc! Cu greu am rezolvat si problema asta…

Am incercat, ce-i drept, de mai multe ori. Dovleacul nu s-a lasat cu una cu doua, si a trecut prin mai multe variante. Prima, dovleacul simplu. Apoi, a mai aparut in scena un baietel diform, care sa manance respectivul dovleac. Ne-am lamurit ca dovleacule  pe post de lanterna-sperietoare, n-a mai fost bun baietelul. Si am trecut mai departe, pana am ajuns la forma finala. Al doilea set de creatii nu sunt inca accesibile, cum se va declara pictorita satisfacuta, le vom expune.

Dovlecel de Haloween Dovlecel de Haloween

Dovlecel de Haloween Dovlecel de Haloween

La sfarsit, am intrebat si eu ce sa scriu langa tablou, caci trebuie sa le spun copiilor ce-a pictat…

„Dovleacul este un pic vampir si un pic cu ochii mari. Are si cornite de taur.” No comment.

Sa fiu in juriu…

Ce face oare un concurs sa fie mai tentant decat alte mii de concursuri organizate?

Pai, in primul rand, PREMIILE. Of, da, asta tenteaza totdeauna. Mai ales genul de concursuri… „trimite un SMS si castigi o masina, doar 1eur+tva”. Si se trimit. Adultii judeca intai dupa premii. Si copiii reactioneaza. Dar pentru ei premiul are valoare daca ei i-o acorda. Un copil nu va fi tentat nici de o masina, nici de un iPhone, daca pentru el lucrul acela nu are valoare. Dar… promite-i unei fetite ultimul abtipild cu Hannah Montana sau printesa ei preferata si va face orice-i ceri.

Asa ca, recunosc, la capitolul acesta competitia de „Talente” este deficitara. Dar sa vedem si partea plina a paharului, exista premii surpriza, acordate de parinti. Si sa speram intr-un viitor mai bun, cand vom putea rasplati cu un „premiu de participare” toti concurentii. Si un Mare Premiu.

Nu este totusi atat de rau fara premii. Neavand un stimulent financiar, adultii apreciaza mai mult valorile oferite de acest tip de concurs, si nu se implica direct in realizarea proiectelor. Caci, am vazut multe pana acum… de exemplu, am fost in juriu unui concurs… si am vazut cum un copil de un an picta mai ceva ca unul de clasa 1… ei hai, chiar aici am ajuns? Pentru o jucarie de plus?

JURIUL. Aici conteaza enorm sa simti cu adevarat ca e un concurs „pe bune”. Ca nu stii dinainte cine sunt castigatorii, si ca pornesti cu sansa. Si, mai ales, sa stii ca opera ta este „inteleasa”. Tot din experienta, adultii nu inteleg in totalitate creatiile copiilor. Cei care deja participa la concurs stiu exact ce vreau sa spun, cand urmaresc cum anume acorda copii punctele. Ilogic, si de multe ori imi spun „ce dumnezeu vede aici?!” Dar e alegerea lui. Si e amuzant in acelasi timp.  Aici voiam sa ajung, sa ne jucam, sa ne amuzam, si sa facem in acelasi timp ceva serios.

Sa va dau un exemplu de „privit” o opera.

Un acvariu minunat, din frunze. L-am deschis impreuna cu fetita mea, de 4 ani. Eu admiram ideea, uite, un carton colorat, si ce poti face din frunze. Ea comenteaza… „Ia uite mami, ce dlagalas e calutu de mare!” Am mai stat cateva secunde, incercand sa gasesc calutul de mare! Clar, nu stiu sa apreciez. Ei bine, i-a dat calutului punctaj maxim. Pentru ca e „dlagalas”! Nici un alt colaj nu s-a putut compara cu calutul pe care ea l-a indragit instant.

Si nu e singura. Sa va mai dau un exemplu. Desenul ei, la primul concurs.

A primit punctaj maxim, pentru idee. Pe argumentul „Atat de mica, si uite cat s-a chinuit sa le faca si aripioare, si ochisori!”.

Si l-am mai vazut pe Andrei, cum a dat punctaj de incurajare. „Pai mai mami, a intrat tarziu in concurs, s-a chinuit sa modeleze, merita putina incurajare!”.

Si asa fac toti… si inclin sa cred ca stiu mai multe decat noi. Noi, cei mari, am devenit prea seriosi. Nu mai stim sa privim dincolo de oglinda… Sincer, de cate ori ati auzit… „Nu intelegi nimic, mami!”

PUBLICUL. Ei da, este extrem de important. Ce haz are sa participi la un concurs si sa nu-ti vada nimeni creatia?  Si „expozitia” on line e numai buna. Doar iti anunti prietenii, colegii, unde sa intre si neaparat sa-ti spuna apoi… DA, al tau era cel mai frumos! N-ati vazut ce succes au concursurile cu desene afisate pe geamuri si pereti? Pentru ca iti creste inima sa-l vezi atarnat acolo, printre alte sute de desene. Plus ca, in momentul in care il vezi „acolo”, stii sigur ca esti si tu la start. Si tu ai sansa sa castigi.

Cat de important e publicul?
Perspectiva de 4 ani: bunica vine in vizita, nici nu apuca bine sa se descalte. „Buni, Buni, vino lepede, sa vezi ce desen flumos am facut eu! L-a pus mami pe intelnet!”

Perspectiva de 6 ani: una dintre fetite trimite desenul… undeva la o ora tarzie. „Mami, de ce nu apare? <mai trec 5 minute> AA, sigur, nu le-a placut desenul meu, de-aia nu-l pun pe site!” M-am conformat, si desenul a aparut imediat. Trebuia si copilul sa se culce, nu?

De aceea, pentru toti cei care ne urmaresc, am un mesaj: incurajati-i pe cei mici. Orgoliul lor are nevoie!

Mamici talentate de Nazdravani

Ei da… subiect sensibil. dar na, trebuie sa scriu ceva si pe-aici.

Copiii sunt mici. Prea multe nu au invatat sa faca, asa ca e de datoria noastra sa-i ajutam. Si o facem, uneori cu foarte mult entuziasm, ca nu ne putem abtine sa nu intervenim… ce mare lucru, doar dam cu putin lipici sau stergem un pic de culoare. Multi dintre copii lucreaza singurei, si se asteapta ca si ceilalti participanti sa faca la fel. Inca au acea naiva corectitudine, si „a trisa” este pentru ei un sport imposibil.

E greu sa rezisti unui „Ajuta-ma!” din toata inima, dar cu timpul vom reusi. Pai… daca pe copii ne-am propus sa-i invatam sa piarda, si noi mai avem multe de invatat.

Dar nu aici voiam sa ajung cu acest post. Voiam de fapt sa laud talentul uneia dintre mamici, care a realizat un modelaj superb dupa mine. Nu am putut sa-l pun pe pagina de concurs, caci as fi indus in eroare copiii, dar mi-am dat seama ca e bine sa vi-l arat, si sa ajunga si la copii.

Mai am o rugaminte. Mamicile care lucreaza impreuna cu copiii (aici ma incadrez si eu, incerc sa-i invat prin imitatie: ce fac eu sa repete si ei) sa trimita si poza modelului. Va fi interesanta pentru colectie, sa le putem arata copiilor si ce se poate face.

Si in incheiere, multam’ tare Aura pentru creatie! Este minunata, asa cum ti-am mai spus 🙂

Va astept si la concurs!
Bufnita - modelaj din plastilina „Bufnita singuratica de pe ramurelele ruginii”  –  modelata din plastelina in diverse nuante maronii, bufnita este in ton cu toamna ruginie. Au mai fost de mare ajutor: putin morcov pentru cioc , doua boabe de piper pentru ochisori, cateva pene de ciocolata drept penaj pastel si doua „pufuri” pe post de sprancene stufoase.

Pictura de dovleci

Saptamana aceasta se desfasoara ultima etapa a celui de-al doilea concurs. Pictura dupa imagine. Desi nu sunt deloc amatoare de petreceri de import, se pare ca copiii au adoptat rapid si cu mare placere ideea de carnaval de toamna, si petrecere la gradinita de „halouin”.

Asa ca le fac pe plac si celor din gasca ne nazdravani, cu o tema pe masura… sa picteze singurei un dovleac. ei, mi-a trecut prin cap sa-i pun sa scobeasca unul, dar cred ca sughitam non stop, pe masura ce se citea mesajul…

Sper ca la sfarsitul probei sa mai existe galben si portocaliu in tubulete sau acuarele, caci pictura asta imi aduce aminte de imprimantele cu cartus unic color… printezi cu albastru si arunci cartusul plin cu galben si magenta…

Astept cu nerabdare sa ne vina si noua cheful si inspiratia, sa ne apucam de pictat.

Pana atunci, savurati creatiile probelor anterioare.

Scrisoare pentru parinti

Scrisoare pentru parinti

Vine iarna. Ceva nou? Nuu, banuiesc ca frigul de afara numai a toamna frumoasa si lunga nu seamana. Iar piticul din casa este din ce în ce mai plictisit, mai nervos, si vrea mai multa atentie pentru a-si consuma energia. Greu, foarte greu de rezolvat aceasta problema, mai ales când afara ploua si prietenii nu stau prea aproape.

Talente de Nazdravani îsi propune sa creeze un mediu virtual în care cei mici sa-si gaseasca o ocupatie creativa. Proiectul în sine este înca la început, platforma tehnica va fi dezvoltata, dar ideea de joaca si competitie va ramâne. Pe scurt, este vorba de un „concurs” în care copiii sunt si participanti, si juriu. Ceea ce este de asteptat în urma acestui joc este ca cei mici sa dea dovada de seriozitate în îndeplinirea temelor, responsabilitate în respectarea termenelor si obiectivitate în evaluarea muncii celorlalti.

Cu alte cuvinte, îi ajutam sa creasca.

Avem însa nevoie de ajutorul parintilor. Este nevoie de timp petrecut împreuna cu copilul, de explicarea sarcinilor, ducerea acestora la îndeplinire, si asigurarea suportului tehnic pentru buna desfasurare a probelor. De asemenea, parintele are libertatea de a decide cum anume va rasplati efortul depus de copil.

Ma voi opri aici, invitându-va sa acordati câteva momente acestei idei, regulamentului, si concursurilor.

Cum au aparut „Talentele”

Sunt sigura ca la momentul la care am dat drumul acestui blog, probabil multi dintre prieteni si-au spus… „Iar se plictiseste, trebuie sa-si gaseasca o ocupatie!”

Ei bine, m-am hotarat sa scriu dezlanat. Adica veti citi acest post si va veti intreba la sfarsit… ce-am vrut sa spun. De unde am pornit si unde am ajuns.

Asadar, sa incep cu inceputul.

Inceputul a fost acum 6 ani. Si ceva. Un grup minunat de prieteni, care mi-au fost mereu alaturi si carora le multumesc. Acum avem gasca noastra, Nazdravanii de august-septembrie 2003. Copiii sunt maricei, au inceput sa aiba alte preocupari.

Acum vreo luna analizam si comparam orgoliile copiilor. Nu stiu sa piarda, nu inteleg competitia. Pentru ei este important sa castigi. Pai… atunci sa-i invatam sa piarda. Concursurile de pe net nu te antreneaza pentru asa ceva. Te lipesc pur si simplu de monitor. Si conteaza cati prieteni ai, cati te voteaza, si poate ai o sansa de castig.

Mie mi-a venit alta idee… sa-i lasam sa se evalueze reciproc, sa munceasca si sa aprecieze valoarea. Si ce sa evalueze? Pai, ceea ce pot singuri sa faca. Desene, picturi, modelaje, colaje… Nimic mai simplu, nu? Ei as, a fost mai complicat decat mi-am imaginat. Dar, ceea ce este si mai important, copiilor le-a placut noul joc. Atractiv, provocator, palpitant.

Si iata ideea unei dimineti. Pana seara aveam deja site-ul, intr-o forma as zice eu acceptabila. Normal, mai sunt multe de facut, ideea e frumoasa si mi-ar place sa o vad crescand. Daca nu, ea deja si-a indeplinit scopul de a strange legaturile intre nazdravani. Iata „inceputul unei frumoase prietenii”!