Iris participă la concurs doar ca invitată de onoare. Dar a muncit cu drag, iar voturile şi comentariile pe care le va primi sunt sigură că îi vor gâdila orgoliul.
Aici… e Pământul, cu apa curată şi delfini, şi multe flori. Şi o groază de copii, de toate culorile, care se joacă. Şi în rest, multe floori rrrooozz… culoarea mea preferată. E şi un soare, dar e cam decolorat şi nu se vede.
Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii
Alina V. este elevă în clasa a doua la Şcoala cu clasele I-IV "Titus Cergău" din Sibioara, jud.Constanţa, iar lucrarea a realizat-o combinând acuarelele cu gălbenuş de ou pentru că dorinţa ei de 1 Iunie e ca toate lucrurile din jurul ei să fie strălucitoare şi frumoase, chiar şi străzile
Pentru a vota această creaţie:
Voturile vor fi validate numai dacă îndeplinesc simultan ambele condiţii de mai sus.
Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii
Georgiana este elevă în clasa întâi la Şcoala din Stâlpeni, jud. Argeş.
Jocurile copilăriei.
Pentru a vota această creaţie:
Voturile vor fi validate numai dacă îndeplinesc simultan ambele condiţii de mai sus.
Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii
Mădălina D.este elevă în clasa a patra la Şcoala cu clasele I-IV "Titus Cergău" din Sibioara. Şi-a intitulat lucrarea ,,Distracţie în lumea noastră "şi fiind o fire tumultoasă, de 1 iunie îşi doreşte mulţi copii fericiţi care să poată să facă tot ce îşi doresc ei, să ştie să cânte ca prin minune la orice instrument îşi doresc, soarele să danseze pe muzica cântată de copii şi toată lumea să fie fericită.
Pentru a vota această creaţie:
Voturile vor fi validate numai dacă îndeplinesc simultan ambele condiţii de mai sus.
Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii
Andrei participă la concurs doar ca invitat de onoare. Dar a muncit cu drag, iar voturile şi comentariile pe care le va primi sunt sigură că îi vor gâdila orgoliul.
A fost foarte amuzant să-şi picteze mânuţele, păcat că nu avea voie pe o coală mai mare. Şi A3 s-a dovedit prea mică pentru el.
Poate pare cam fără logică, dar desenul lui, ca orice picasso, are un înţeles. Copiii sunt la fel, indiferent de culoarea pielii, mânuţele lor au cinci degeţele. Iar steagurile… sunt colţurile lumii în care trăim.
Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii
În România este la modă ca autostrăzile să existe numai pe hârtie. Avem şi noi una, AA, adică Autostrada lui Andrei, din care tocmai am mai desenat un kilometru…
Normal, două sensuri de mers, şi parapet despărţitor. Cele maro sunt două indicatoare, pe cel de sus scrie că până la Cluj mai e un kilometru (nici nu ştiau ardelenii de AA!!) , pe cel de-al doilea scrie 581km spre Arad. (spaţiul şi timpul sunt relative doar). Este o autostradă foarte aglomerată. Pe ambele sensuri avem câte un taxi şi câte un autobuz. Avem şi autoturisme cu eleron, şi un camion care transportă o maşină, ca Mac pe Fulger McQueen. E un MOMO mov, asta spun abţipildurile. Camionul poluează, a se vedea dâra mare de fum negru. Spre stânga merge o rulotă, care a greşit deocamdată drumul spre Vama Veche. Tot spre stânga e şi un camion mic, maro, care cară bagaje.
Aşadar m-am lămurit, AA versiunea de mai jos este între Cluj şi Arad. Până la următorul sector de autostradă, aveţi grijă cum conduceţi…
Un joc de-a concursul trebuie să aibă, la final, şi o diplomă. Altfel cum putem să ne jucăm serios? Şi cum ideile nu au nici un farmec dacă nu sunt puse în practică, iat-o pe cea de ieri. La sfârşitul fiecărei etape, Năzdrăvanii primesc o diplomă, ca recunoastere a efortului depus. Întotdeauna alta, altfel ar semăna cu colecţia de diplome din scoala generală, pe care trebuie să te uiţi cu atenţie din ce clasă e…
Paranteză: bine că acum nu se mai dau deloc, se descurcă fiecare diriginte sau învăţător cum poate… deh, buget nu e, şi dacă la sfârşitul anului nu le dăm o carte la premiu, de ce să ne obosim să le dăm o diplomă…? Sau, le poţi cumpăra, gata tipărite de diverse edituri…
Revenind la Irisuca: ideea a fost ca diploma să capete ceva personalitate. Şi, dacă tot folosim tonnerul de la imprimantă, s-o facem şi într-un mod util. Aşadar diploma de la etapa a unsprezecea, care tocmai s-a încheiat prin stabilirea punctajelor, a fost o mică planşă de colorat. Normal, ROZ, căci e carioca ei preferată. Apoi ceva stampiluţe, căci nu erau deloc floricele. Iar prinţesele… au fost punctul principal de atracţie. Iar premiul ei este unul de consecvenţă, pentru realizarea temelor în fiecare săptămâna.
O zi tristă… pentru toţi copiii, mai mari şi mai mici. Corabia lui Ismail şi-a ridicat Toate pânzele sus şi a plecat către o lume mai bună.
Îndrăgit de toate generaţiile, marele actor lasă în urmă o tristeţe imensă. A ştiut întotdeauna. printr-un farmec deosebit, să-şi apropie publicul. Am revăzut de curând, cu nostalgie, serialul Toate pânzele sus. L-am privit împreună cu copii, şi… ghici… tocmai Ismail este actorul lor preferat din serial. Şi mâncarea preferată? Borşul de perişoare, gătit cu muuult leuştean…
Jean Constantin nu ne-a părăsit. El va rămâne mereu alături de noi, în inimile şi amintirea noastră. Îţi mulţumim, dragă Ismail, pentru zâmbetele pe care ni le-ai dăruit!
Am ameţit, recunosc, cu atâţia iezi şi atâtea capre! Capra cu trei iezi, lupul şi cei şapte iezi, iedul cu trei capre, mă întreb oare ce combinaţii mai apar…
Dar… iedul cu trei capre, povestea lui Octav Pancu Iaşi are un farmec deosebit. Mie îmi place la nebunie să imit ieduţul ori de câte ori piticii mei refuză cu încăpăţânare să facă un minim de efort. Aseară au cerut povestea, şi au fost foarte dezamăgiţi că nu avem o variantă ilustrată a poveştii. Am printat-o de pe net şi ne-am apucat de citit. Delicioasă poveste, în varianta integrală, căci, recunosc, din memorie nu reuşeam să surprind atât de bine fineţea dialogurilor. Au ascultat-o îmbujorându-se adeseori… cât de cunoscute le erau probabil mofturile iedului!
Şi, ca să vedeţi cât de educativă a fost povestea, când am stins lumina, aud un smiorcăit… "mama capră, înveleşte-mă!". Iar de dimineaţă, un "mama capră, îmbracă-mă!" Ce coincidenţă, si pantalonii nu se lasau găsiţi, erau aruncaţi sub masă… cine oare o fi fost de vină? Iedul, normal…
Îmi amintesc cu drag sceneta de la grupa mijlocie, şi cum pe băieţelul din rolul iedului îl pufnea râsul pe scenă când începea să se văicărească…
Ştie cineva unde găsesc o vulpe de închiriat? De urs şi de lup nu am nevoie, dar o vulpiţă care să le fure hainele aruncate prin toată casa, şi să-i lase în pielea goală… tare mi-aş dori…
Una din marile "plăceri" ale copilăriei rămân… bolile copilăriei. Pe care, fie zis, e bine să le faci cât eşti copil.
Nu de alta, dar dacă ai febră, îţi este rău, sau te mănâncă pielea, ai mereu lângă tine pe mami, gata să te ajute. Dacă zaci cu varicelă la 30 de ani, ai surpriza că toată lumea te compătimeşte, dar nimeni nu te ajută, si nu ajungi cu mixtura mentolată la nenorocita aia de băşică de pe spate, care te mănâncă de-ţi vine să smulgiun copac, ca Baloo, să rezolvi problema.
Aşadar primăvara aceasta m-am delectat cu primul episod de varicelă. Primul, căci al doilea nu ştiu când va veni. Probabil săptămâna aceasta, sau poate la anul.
Totul a început acum o lună… şi un pic parcă. Dimineaţa primesc un telefon de la una dintre mămicile noastre din grupă. Piticul avea varicelă, trebuia să le anunţe pe doamne… El a fost primul. Apoi Andreiu venea acasă, cu raportul zilnic. A făcut şi X, a făcut şi Y varicelă… mami, vreau şi eu varicelă, vreau şi eu să stau acasă o săptămână, să mă joc… Din fericire am vaccinat amândoi copiii. Mi-a fost pur şi simplu groază de varianta cu varicelă la 2 ani, şi cum am mers devreme la creşă, i-am vaccinat. Daaa, ştiu, vaccinul nu dă imunitate totală, şi nici pe o perioadă lungă de timp. La Andrei se scurseseră 4 ani. A rezistat cu stoicism 21 de zile în cap. Chiar credeam că am scăpat, până într-o miercuri seară, când… când îi vad o pată pe gât. A fost prima, într-o oră au mai aparut câteva, pe faţă, pe piept.
Andrei, ai varicelă!
Ce bine, ce bine, stau acasă [cânta în drum spre oglindă] Ceeeeeeeee? [urlet disperat din baie, copilul la bustul gol se privea în oglindă] De unde sunt atâtea??? Trebuia una singură!!!
Şi… am râs în hohote vreun sfert de oră, de mutra lui plângăcioasă. Aşa înţelesese el că se manifestă varicela. Un zbenghi pe faţă şi stai acasă o săptămână. Şi au ieşit, a doua zi parcă era leopard. Eram utilaţi cu mixtură mentolată, aşa că l-am făcut dalmaţian cu pete albe. Din fericire, în ciuda numărului impresionant de bubiţe, ieşite pe toate organele corpului, a făcut o formă uşoară. Nu s-au umflat, n-au apărut băşici, doar un vârf de lichid. N-a făcut febră şi n-a zăcut, iar mâncărimile au fost moderate.
În schimb copilul a găsit soluţia "miraculoasă" de a nu se scărpina şi a nu le rupe: Mami, trebuie să mă laşi la calculator. Dacă mă joc cu maşinile, trebuie să ţin ambele mâini pe tastatură, şi nu mă pot scăpina. Dacă stau în pat, îmi vine să le rup.
M&ancirc;ca-l-ar mama, unde o fi învăţat să fie aşa convingător??
Aşadar a avut parte de o săptămână de joacă de voie. Deh, copilul e bolnav… şi cum să rezişti la replici de genul… Hai mami, poţi să fii şi tu mai drăguţă, nu vezi, sunt bolnav! Nici nu ştiţi cât am aşteptat să cadă şi ultima cojiţă, să revin la programul standard la calculator.
Dar… pe lângă calculator, a stat la tv. Şi nu mai vrea minimax, căci e de copii mici, şi nici Rareş nu se mai uită. Toţi prietenii mei se uită pe Disney Ch. Ei nu mai spune, şi dacă ei se uită, trebuie să te uiţi şi tu?! La replica asta m-am văzut ca Tom, pisoiul, cu un îngeraş pe un umăr şi un drăcuşor pe celălalt. Îngeraşul îmi spunea… acum eşti mamă, gândeşti ca adulţii, ia decizia corectă. Drăcuşorul, pe de altă parte… îmi reamintea ce spuneam când eram mică, eu n-o să mă port niciodată ca mama, n-o să interzic prietenii şi activităţile la modă.
Ei aş, parcă aveam eu atunci idee ce activităţi vor fi la modă peste 30 de ani!! Văleu, şi încă nu-s adolescenţi…
Aşadar le-am dat câte-un cot la amândoi, să mă slăbească, eu tot caut calea de mijloc. Şi…cum de maşinuţe, jocuri, puzzle, copilul se plictisea, iar pe mine mă cocoşau dosarele, am făcut un pact… cu Andrei, nu cu drăcuşorul. Cât e bolnav face ce vrea el. Apoi face ca mine.
Şi filmele de pe Disney Ch. nu sunt deloc de copii mici. Se mai uită şi Irisuca, să mă scoată din minţi. Prima la mână, nu ştiu cum rezistă să le vadă de atâtea ori în reluare. Nu exagerez, dar cred ca de vreo 7-8 ori am văzut fiecare episod. Am lămurit ca H2O înseamnă "Apă", şi că la chimie aşa i se spune… cum spunem la maşini prescurtat BZ în loc de Buzău. Sper să nu-l apuce pasiunea pentru formule, sau dacă da, să se oprească la chimie anorganică. La organică sunt tufă… de Veneţia.
Dar să revin. Joia trecută se uscaseră toate, până ieri îi şi căzuseră. Azi, aşadar, la grădi. Fericire maximă. Apoi, lacrimi… mami, mai am doar două săptămâni de grădi… apoi n-o să-mi mai văd prietenii… şi s-a pus pe plâns. Credeam că depresia post-grădiniţă e la părinţi, că-şi văd copiii crescând… uf, las c-o rezolvăm noi.
Epilog: Irisuca nu se ştie încă dacă şi când va face. A privit îngrozită de-a dreptul erupţia, a plâns cu lacrimi de crocodil că ei nu i se poate întâmpla. Apoi s-a calmat când a văzut că trec. Acum îşi aşteaptă sentinţa. Care e cât se poate de "optimistă". Au început primele cazuri şi la ea în grădiniţă… La Andrei s-au terminat.
Bonus "Track":
Spăl un măr săptămâna trecută, pentru Iris.
