Author Archives: Cristina H.

schimb carti postale

Cartea poștală – o lecție cu bucluc

Să ne mai întrebăm dacă școala românească ține ritmul cu viața reală? Și experții în întrebări retorice cred că leșină de râs când o aud pe aceasta… Dar… în programă este prezentă nesmintit, de la clasa întâi, cartea poștală, ca mijloc de comunicare.

Mie personal îmi place, o începem cu o călătorie în timp, pe când erau părinții noștri mici. Îi punem și pe bunici să caute prin cutiile cu amintiri, sigur au câteva primite de la „băi“. E o ocazie să aflăm și ce se mai vinde la magazinul acela cu firmă roșie unde, de obicei, se plătesc facturile.

Pentru această lecție am selectat din arhivele familiei juma’  de pungă de 1 leu (știți voi, cei mari, ce vreau să spun) cu cărți poștale mai neutre, din acelea cu mesaj simplu, Multe salutări din frumoasa stațiune… Nu de alta, dar am mai găsit din cele trimise de mine acasă din tabere, dar pe acelea le țin pentru capitolul „Așa nu!“. Una peste alta, e greu să le dai copiilor un motiv de a face ceva ce nu mai are niciun scop, exceptându-l pe acela că rămâne ceva palpabil în timp, nu doar o poză pe whatsapp pe care bunica o vede, dar o pierde când își scapă telefonul în apă. Dar anul acesta…. nu le-am putut risipi prin clasă.

Acum cartea poștală a mai „picat“ și când eram online, deci le-am arătat copiilor pe cameră și clasorul cu timbre (asta e cu bătaie lungă, pentru problemele de matematică), și cărțile poștale. Am vrut însă o experiență reală și împreună cu Ema și Anca – și ele cu clasa întâi la Târgu-Mureș și Zalău, am întrebat în clasele noastre cine dorește un schimb de cărți poștale și am pus la cale un schimb de adrese, astfel încât copiii din trei orașe să trimită și să primească acest cartonaș cu poze din oraș.

Ușor de zis, partea de organizare a mers strună. Dar…

A venit momentul achiziției de cărți poștale. Se pare că nici pe la Poștă nu le mai găsești, în schimb mă bucur că există centre turistice în oraș, acolo sigur ai parte de câteva. Le-am căutat și eu în București – există unul în pasaj la Universitate. Aș fi vrut să trimit ceva „istoric“, dar fix când am căutat eu, într-o luni, muzeele erau închise… La Muzeul Bucureștiului – Palatul Suțu aveau sigur niște imagini cu orașul de acum două secole.

schimb carti postale

S-au descurcat și copiii. Cel mai amuzant feedback aparține unei lucrătoare de la poștă care a recomandat cu căldură achiziția de plic pentru cartea poștală, cu argumentul că „altfel nu ajunge“. Reclama e sufletul comerțului, nu? Dacă tu, lucrător în această instituție, îmi spui să cumpăr un serviciu mai scump, pentru că cel ieftin nu are succes, ar trebui să te cred pe cuvânt, nu? Ce să mai comentez… Până nu va renunța toată lumea la facturile pe hârtie, instituția aceasta nu va muri în chinuri și nici nu cred că va renaște vreodată ca un phoenix, din propria cenușă.

Întoarcerea la școală

Călătoria triunghiulară a cărților poștale a fost simultană cu întoarcerea la școală a copiilor din clasele primare, așa că le-am văzut aproape pe toate. În fiecare zi mai sosea una, Doamnaaaa, am primit și eu!!, apoi încet-încet toată lumea le-a avut și s-a așternut liniștea.

Acum, la final de an, când am verificat portofoliile copiilor, am descoperit cu plăcere, puse la locul lor, cărțile poștale. Cel puțin am reușit să le ofer copiilor o experiență de viață și pentru aceasta nu pot decât să mă bucur. Am realizat anul acesta atât de puține din cele pe care mi le-aș fi dorit înainte de martie 2020, încât pentru fiecare reușită mă bucur de 10 ori.

Ceasul. Masurarea timpului Editura Casa

Tic-tac: Ceasul – concurs

Finalul de an școlar a dat mari bătăi de cap celor mai mici școlari, care au încercat, după puterile lor, să deslușească ritmul amețitor în care ceasul ține morțiș să măsoare timpul. Dacă anotimpurile și-au mai găsit o ordine încă de la grădiniță, ceasul începe să bată. Manualul cu care am lucrat anul acesta a avut Măsurarea timpului, ca lecție, în semestrul întâi, dar acum, la recapitularea finală, am constatat că s-a mai uitat din ce se știa și am luat-o de la capăt.

Ca material didactic a fost ceasul din clasă, căruia a fost nevoie să îi scot bateria și să îl oblig să galopeze prin ore și minute, astfel încât copiii să vadă cum limbile se mișcă simultan, care mai repede, care mai încet, dar mai ales unde se află limba mică atunci când ceasul este „și jumătate“.

Acasă mă aștepta, parcă știa, Ceasul și măsurarea timpului, de la Editura Casa. Volumul, recomandat 4-7 ani, se adresează însă și întreg ciclului primar prin varietatea sarcinilor propuse. Am stat și am deschis ca un elev conștiincios toate ferestruicile, fiecare din ele o provocare de rezolvat. M-am gândit fără să vreau la cei câțiva copii ai mei care s-au cam poticnit la citirea lui și cât de util le-ar fi să stea să se joace, inclusiv pe ceasul inclus pentru astfel de activități.

Provocarea Editurii Casa este următoarea:

Construiește tu un ceas pentru exerciții de citire a orei. Trimite o imagine cu acesta la adresa admin@talentedenazdravani.ro . Adaugă apoi, folosind aceeași adresă de mail, un comentariu la acest articol, în care să folosești numele real al persoanei care va ridica premiul câștigat.  

Concursul se încheie joi, 24 iunie 2021, ora 21:00, iar sâmbătă vor fi anunțați, tot în acest articol, cei trei câștigători ai celor trei premiilor oferite de Editura Casa, constând fiecare într-un volum  Ceasul și măsurarea timpului.

Pentru a participa, adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, folosind numele real. În textul comentariului adăugați un număr de telefon de contact (nu va fi publicat pe site).

Ceasul. Masurarea timpului Editura Casa

Premiile vor fi atribuite de către Editura Casa. Se va ține cont originalitatea și funcționalitatea modelului propus.
Înscrierea în concurs va fi confirmată după înregistrarea comentariului, printr-un mesaj în acest sens la adresa de mail folosită la adăugarea lui, atașându-i-se și imaginea trimisă pe email.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume“ să folosiți numele real complet (premiul va fi expediat doar acestei persoane) şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfășura în perioada 16-24 iunie 2021, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în 72h de la încheierea concursului și vor avea la dispoziţie 24h pentru a revendica premiile, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus (nu va fi vizibil publicului, dar este obligatoriu, nu va fi salvat în nicio bază de date și nu va fi păstrat după încheierea concursului și validarea câștigătorilor).

La expirarea termenului, pentru premiul nerevendicat va fi desemnat alt câştigător. În cazul în care este epuizată lista de participanți, premiul se anulează. Premiile vor fi expediate de Editura Casa la adresele indicate de câștigători, pe teritoriul României.

Comentariile care vor intra în concurs vor primi un număr de ordine la aprobare.

Nu vor fi acceptate comentariile care nu îndeplinesc condițiile solicitate (nume real complet, imagine trimisă, numărul de telefon, IP unic) și nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină. Verificarea IP-ului unic se va face după încheierea concursului, pentru stabilirea listei finale de participanți.

Câștigătorii nu vor fi anunțați personal, vă rog să accesați pagina concursului în ziua de 26 iunie 2021. Dacă vă este de ajutor, puteți seta pe telefon un „reminder“ pentru această dată.

Prin participarea la acest concurs confirmați că aveți vârsta împlinită de 18 ani. În cazul în care participanții sunt minori, înscrierea se realizează de părinți, folosind numele adultului, nu al copilului.

_______________________________________________________________________

Edit, 26.06.2021, 07:30

Am primit de la reprezentații Editurii Casa lista câștigătorilor celor trei premii oferite. Aceștia sunt:

  • Nr. 2 Enache Mihaela
  • Nr. 9 Deacu Gabriela
  • Nr. 10 Ciută Nicoleta

Vă rog ca până mâine să revendicați premiul printr-un comentariu la acest articol, in care să includeți aceeași adresă de mail de participare, numărul de telefon menționat la înscriere și adresa la care va fi expediat premiul.

atelier copii - rama foto

Atelier pentru copii (mai mari)

Două zile m-a tocat Iris la cap că se apropie ziua lui F. și ele, cele două zuze invitate, vor să îi pregătească sărbătoritului ceva „altfel“, un cadou inedit. S-au vorbit, s-au sfătuit și s-au hotărât să îi ia o ramă foto în care să prindă amintiri de-ale lor din anul de neuitat petrecut online. Dar… rama foto nu putea fi una oarecare, trebuia să fie specială, modificată, să se vadă că s-a muncit din greu la ea. Una peste alta, mă trezesc cu întrebarea de baraj:

Mam, putem face la atelier rama??

Prin mintea mea s-au defilat repede toate cutiile și cutiuțele date jos de pe rafturi, deschise de nu mai știam apoi care ce conține și pe unde se află. M-am informat când e programat dezastrul  atelierul și de la școală am ținut de volan direct spre atelier, pentru a lua toate măsurile preventive necesare.

Fetele au venit cu o ramă luată din Pepco. Inițial ne-am panicat, n-am văzut demult în comerț rame cu sticlă și în niciun caz atât de subțire, căci foița a crăpat imediat. Noroc că nu ne trebuia. Apoi mi-au explicat ce vor să facă. Privind ce își doresc și ce materiale au, am intrat un pic în depozit la dulapul cu „astea sigur nu îți trebuie ție cu copiii“, luate de la Lidl pentru că mi-a plăcut cutiuța în care erau puse și m-am gândit că sigur le voi găsi un scop în viață 🙂 .

Și apoi a început „atelierul“, pe care m-am străduit să îl fac ca la carte, adică cam cum îl desfășor și cu copii care nu sunt din familie. Să plece de la mine cu ceva nou învățat. Le-am explicat, apoi le-am pus să măsoare, să pună semne. Le-am arătat ce faci cu o sulă, cum se fixează holzșurubul cu ochi, folosind o pârghie improvizată. În final, găurile le-am dat eu, ele au înșurubat cu rândul. Ața au pus-o cum au vrut ele, încântate că am verde închis, verde deschis și alb, fix cum își doreau. Clemele mele mici de lemn nu prea le-au fost pe plac, le-ar fi vrut colorate și mai mici. Proba cu fotografiile mele le-a arătat că pe cele pe care le voiau trebuie să fie mai mici, ca să încapă mai multe.

atelier copii - rama foto

Finalul

Încântate de rezultat, fetele mele au plecat ca florile la școală, aflată la doi pași. Știu că toate bunele lor intenții includeau să facă și ordine, să pună cutiile cu accesorii la loc, dar suna clopoțelul și trebuia să fiu îngăduitoare. Dar – bonus, mi-au dat voie să folosesc produsul muncii lor pe blog.

Aștept cu nerăbdare să aflu care a fost reacția la cadou, căci, trebuie să recunosc, le-a ieșit superb. Au deviat mult de la modelul pe care îl luaseră orientativ, dar în sensul bun, îmbinând firele cu mult stil.

Iar eu… m-am simțit bine să mai organizez la atelier și activități creative cu copii (15 ani tot „copii“ înseamnă), căci îmi era tare dor, asta după un an în care am dedicat spațiul activităților mai apropiate de școală, ca româna și matematica. Sper ca acesta să fie primul dintr-o serie de vară care să însuflețească spațiul creat special pentru copii.

lectura Editura Edu

Am învățat să citesc!

De fapt, am învățat să citim, toată clasa. S-a încheiat aproape clasa întâi, nici nu îmi vine să cred că au trecut doi ani din cei cinci pe care îi petrecem împreună. Deja o parte dintre copii își dăduseră drumul la citit încă din clasa pregătitoare, când buchiseam împreună propoziții. Însă clasa întâi a fost o cu totul altă poveste. Am început încet, cu ABCdarul distractiv. Chiar ne-am distrat o perioadă, până când au dibuit materialul și l-au achiziționat, citind înainte poveștile. 

Dar anul acesta nu a fost să fie unul „normal“.

În toată această anormalitate, petrecută bună parte online, chiar de la începutul alfabetului, era esențial să rezolv problema cititului. Cu orele scurtate, în fața ecranului nu aveam nicio șansă de a-i pune să citească așa cum mi-aș fi dorit. Ideea salvatoare a venit când am descoperit fișele de lectură pe care Editura Edu le-a pregătit pentru cadrele didactice ca auxiliare la caietele de lucru pentru clasa întâi. 

Ca o paranteză, caietele de la Edu erau a doua mea opțiune. Prima, care s-a și realizat cu sprijinul părinților, a fost să renunț complet la manualele oferite gratuit de minister și să achiziționăm altele. Pe acestea le-am luat împreună cu caietele lor de lucru și am rămas doar la ele pe durata întregului an. 

Clubul de lectura Editura Edu

Cum am lucrat cu fișele de lectură?

La fiecare literă predată, copiii primeau printată și fișa de lectură corespunzătoare. În primele săptămâni, aflați fizic la școală, fișa era 2-în-1, având și o parte de colorat, pentru cei care terminau mai repede, ori o citeau, trezind curiozitatea celorlalți. Apoi am trecut în online. La fiecare unitate le-am pregătit copiilor mape cu materiale, pe care părinții le preluau de la școală, astfel încât în timpul activității copiii aveau la îndemână tot ce le trebuie. Din mape nu au lipsit fișele de la Clubul de lectură.

Primele litere au avut textele însoțite de grafică ajutătoare pentru citirea pe silabe, extrem de utilă pentru unii copii. Apoi, am apreciat că erau scrise cu caractere mari de literă și că spațierea rândurilor era suficientă pentru a le face ușor de urmărit cu privirea.

Însă online timpul era mult mai scurt. Am inventat maratonul de lectură. După fiecare literă, aveai obligatoriu de citit fișa și de înregistrat cea mai bună versiune de lectură. O înregistrare dura în medie la început câteva minute, așadar verificarea lor nu dura prea mult (la finalul anului, ajunseseră la un minut și ceva). Foarte repede unii copii au început să stăpânească tehnologia, exersau și se înregistrau singuri, anunțând părinții doar când au o versiune bună de urcat pe platformă. Să ajungi la o variantă fără greșeală nu era lucru simplu, mi s-a mărturisit că uneori se trăgeau și o duzină de duble până se declara mulțumit.

Distracția a început când am transformat lectura într-un fel de joc, la fiecare punct acumulat „urcai“ un nivel. Ca să păstrăm totuși echilibrul, nu puteai să trimiți temele în avans, trebuia să aștepți să fie predată litera. 

În februarie am revenit la școală

Revenirea în clasă a fost o gură de aer pentru părinți. Destui au considerat că de-acum mă pot ocupa eu la școală de toate proiectele fantasmagorice pe care le puneam la cale, așadar lectura a avut suferit. S-a văzut foarte bine, când ne-am întors, cât de mult au rămas în urmă copiii care nu au exersat. Înțeleg că era dificil să înregistrezi, să trimiți, dar oare era atât de greu să faci activitatea? Să îți pui copilul să citească cu voce tare? Mi se pare ireal să vii cu scuza că „nu ai timp“ să te ocupi de copil… Și cine oare ar trebui să o facă?! 

Întoarcerea la școală a fost însoțită și de proteste, de ce mențin parțial activitatea online, așa că, pentru a nu mai deranja pe nimeni, am pus eticheta de „opțional“ pentru tot ceea ce ceream extra. Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă. Pentru a scăpa și de reproșurile privind opoziția copiilor, am început să îi întreb pe cei mici „cine vrea“ și alocam temele suplimentare doar celor care ridicau mâna. 

Dacă s-a văzut? Normal că da, copiii care s-au implicat au un ritm mult mai bun la scriere, citesc foarte bine sau excelent, se concentrează la matematică și înțeleg mult mai rapid cerințele sau enunțurile problemelor. Și de câte ori aud că un copil nu se descurcă să rezolve probleme întreb întâi cât de mult citește. Ce are a face?! Ooo… Cum să înțelegi jocul de cuvinte dintr-o problemă dacă tu nu poți citi conștient un mic fragment?!

Maratonul de lectură

Am continuat să dau tuturor fișele cu micile texte, chiar dacă la maraton nu s-au mai înscris toți (chiar și când erau, unii doar erau pe lista de start). Am jubilat de fericire când am primit mesaj de la câțiva părinți că nu găsesc în platformă tema la care trebuie urcate înregistrările. Le-am explicat că… piticul nu a dorit să participe. Se pare că dorința a fost cultivată acasă de oameni care au înțeles că acest exercițiu este necesar și oricât am vrea un copil zen, dorința lui nu e lege, mai face și ce i se spune. 

Pentru că deja nivelul de lectură era mai mult decât satisfăcător, am schimbat placa. Primeai mai multe puncte pentru lectură impecabilă, aveai un bonus și pentru punctualitate (lectură trimisă în săptămâna în care am predat litera respectivă). Deja cursa către finish devenea mai palpitantă, începuse să conteze și cine e primul la check-point pe traseu, ordinea în care terminau… Momentul în care proiectam pe perete panoul cu situația era salutat cu urale de unii, cu indiferență de alții.

Dar țineau socoteala mai ceva ca mine, trimiteau azi și a doua zi dimineață verificau dacă și-au primit punctele (să vezi tragedie dacă întârziam eu cu evaluarea…!)

Concluzii

După niște ani în care mi-am construit singură materialele cu care am lucrat la clasă, anul acesta a fost unul cu adevărat relaxant. Nu regret că am ales materialele Editurii Edu. Exceptând câteva modificări de finețe la câteva fișe de matematică, pe cele alese le-am folosit așa cum au fost create. Iar cele de lectură, folosite integral, vor avea toate mulțumirile mele și nu numai, căci în chestionarul de final de an mulți dintre părinți au salutat această activitate. 

Nu am încheiat…

Urmează vacanța. Deja le-am explicat în linii mari că trebuie să citească în continuare, dar și să scrie, să nu uite literele. Doar o transcriere pe săptămână. I-am întrebat de unde pot lua texte pentru acest exercițiu și mă bucur că ideea a venit de la ei: în cele zece săptămâni de vacanță pot alege să transcrie cele mai amuzante texte pe care le-au citit în acest an. Portofoliul aranjat cu grijă pentru evaluarea de săptămâna viitoare își va dovedi utilitatea. 

Cu gândul la anul următor, nu am văzut încă materialele pregătite în premieră pentru clasa a doua de Editura Edu (nu sunt încă finalizate), însă am un feeling că nu voi fi dezamăgită. Oricum nu vreau să iau nicio decizie până nu le văd, sper eu – cât de curând.

Dar ce va fi la toamnă… într-un episod viitor 🙂

Edu_clasa_II

Edit 2022: Mă bucur să văd că pachetele „Clubul de lectură” au apărut și separat, pentru public, nu doar în Mapa cadrului didactic. De aceea, dacă le doriți separat, le puteți găsi (deocamdată) pentru clasa pregătitoare și clasa întâi.

Clubul de lectură Editura Edu

La ZOO - proiect clasa întâi

La ZOO – proiect de grup la clasa întâi

În ultimul timp mă simt ca cel de-al treilea purceluș care își făcea casă din cărămidă, timp în care ceilalți doi își trăiau viața din plin, distrându-se după ce au improvizat un adăpost. Nu e zi să nu mă întreb dacă are sens să mă mai agit cu atâtea reguli de distanțare și respectarea lor. Copiii sunt la limită, eu la fel… dar pandemia nu s-a terminat. Restricțiile nu s-au ridicat și nu noi facem regulile.

Eram zilele trecute în curte, la joacă cu creta pe asfalt, pentru un 1 Iunie întârziat de ploile din București. Doamna, ne dăm măștile jos? Oficial nu a sosit nimic, regulile nu s-au schimbat. 100 de metri mai încolo e parcul unde ei stau fără mască de luni de zile. Dar… noi eram chiar în dreptul porții. Oricine ne-ar fi putut fotografia și să ajungem vedete la știri ori pe internet că am decis să nu mai respectăm dispozițiile. Le-am spus și lor și am strâns din dinți. Respecți regulile pentru că există, nu pentru că îți plac. Dacă e bine sau nu… e greu să judec eu. Dar instituțiile au o ierarhie și când fiecare face ce vrea, iese haos.

Cam tot așa mă simt și când văd pe rețele poze cu copii lucrând în grup, de parcă la interior nu mai există reguli de distanțare, ori pentru transferul de obiecte. Sunt școli în care stau câte doi în bancă, eu de ce nu aș putea să îi pun în perechi?! Pentru că… eu am spațiu de distanțare, nu? În condițiile acestea, să lucrăm în comun la proiecte pare o idee undeva, departe, într-un alt viitor. Să găsesc un mod în care să o putem face totuși a fost o provocare.

De ce ZOO?

Am avut multe texte despre animale în materialele noastre de învățare și un proiect pe această tema era musai necesar. Mi-aș fi dorit o excursie adevărată la ZOO, dar e exclus, și pe site-ul lor e menționat că nu ai voie în grup. Așadar, i-am lăsat să își aleagă fiecare câte un animal. Platforma online a clasei rezolvă decent orice problemă de „alegere“, pun o întrebare în Classroom, bifez să își vadă reciproc răspunsurile și fiecare face opțiunea. Am pregătit apoi poze pe dimensiune pentru fiecare și le-am dat explicat în clasă ce și cum.

Normal că există mereu câțiva copii care nu apucă să își exprime dorința, căci, deși eu anunț la școală că trebuie verificată după-amiază platforma, uită. Iar părinții au treburi mai importante de făcut decât să fie la curent cu adresa de mail a copilului, sincronizată pe telefon. Așa că pentru ei am ales eu câteva din ultimele animale/păsări învățate, ca să nu rămână doar niște nume pe caiet la cele mai rare litere din alfabet.

Toată lumea a înțeles ce are de făcut, am distribuit pozele, am dat termen o săptămână să afle cât mai multe informații despre animalul primit și să scrie pe „plăcuța informativă“ ceea ce cred ei că este mai interesant.

Ziua cea mare

Încântare maximă de dimineață, fiecare voia să se laude cu produsul muncii. Încâ lucrăm la „nu pui dimineață pe catedră tema, aștepți cu ea în bancă să ți-o cer“. Au citit pe rând, în fața clasei, am estimat distanțe, mai ales la felinele care săreau acrobatic. Am constatat că nu e ușor să citești propriul scris. Apoi eu preluam „cușca“ și o lipeam pe cele două coli mari. Trăiască tabla mea cu liniatură, de mare folos a fost în acest an, am putut să prindem proiectul acolo și să îl lăsăm să zacă liniștit până l-am terminat.

Normal că, la prima strigare, lipseau câteva animale. Am mai dat o șansă, un weekend de gândire, dar, din păcate, două tot nu s-au prezentat la apel. Am terminat însă proiectul, iar la ora de arte ne-am ocupat de decorarea acestuia, astfel încât să fie cât mai interesant. Și pentru că distanța trebuia măcar aparent păstrată, fiecare desena în bancă, decupa, adăuga lipici și venea apoi și le lipea. Pentru activitate am folosit o carte mai veche, Animale din junglă, dintr-o colecție mai veche de la Editura Teora, prezentată acum mulți ani pe blog, care le-a plăcut enorm copiilor, încât mă gândesc să le mai aduc și din celelalte.

La final, când am rămas singură și am fotografiat proiectul, mi-am dat seama cât sunt de mândră de ei. S-au implicat, unii au muncit serios, au scris chiar o pagină A4 la interior, au lucrat acasă decorațiuni și au venit cu ele, iar apoi au stat să citească ceea ce au scris ceilalți. Chiar și când le-am citit cu pixul corector în mână, am găsit nesperat de puține greșeli, un semn minunat că suntem pe drumul cel bun, la finalul unei clase întâi cum n-au mai avut alți copii.

La ZOO - proiect clasa întâi

person with difficulty and questions in studies

Fișa de feedback semestrial – un pas înainte sau doi înapoi?

Cine a aprofundat vreodată în viața lui etapele unei comunicări eficiente știe că feedback-ul este esențial în stabilirea calității mesajului. Nu ai cum să funcționezi ca un post de radio, emițând constant, fără să știi dacă semnalul ajunge bine la ascultători. Apropo de asta, de când merg cu mașina la școală (deh, pandemia, distanțarea…) și mai dau drumul 10 minute pe zi la radio, am ajuns la concluzia că nici ele nu mai sunt ce-au fost, țin permanent legătura cu ascultătorii, sunt semnalate problemele tehnice sau primesc feedback de orice natură în direct.

Așadar, toată suflarea școlii gimnaziale și liceale din România dă feedback în urma Ordinului ministrului educației nr. 3864 din 31.05.2021, chiar dacă unii poate nu înțeleg ce este sau la ce anume folosește.

Am completat chestionare asemănătoare în facultate și cred în ele, atâta timp cât sunt sincere și interpretate de persoane neutre. În anul întâi (prima dată când am completat) am fost siguri că e la mișto, pe românește, doar niște hârtii completate ca să fie. Dar noi tot le-am completat sincer.

Ei bine, având în semestrul al II-lea cursuri cu unul din profesorii evaluați, ne-am făcut cruce, ba am scuipat și în sân ca bunica. Fără să ne reproșeze o secundă ceva, omul a avut o schimbare completă de comportament și am apreciat persoana și în următorii ani în care am lucrat împreună.

Dar nu pot să nu îmi pun acum întrebarea dacă profesorii din preuniversitarul românesc au maturitatea necesară pentru a accepta un feedback negativ și a-și impune schimbările de comportament necesare. Nu e ușor, dar este un exercițiu pe care trebuie să îl facem toți, deopotrivă. Pentru mine nu contează dacă e anonim sau asumat, dar apreciez enorm când chestionarul pe care îl dau părinților este semnat. Înseamnă că îți și asumi acea opinie și avem o relație de încredere. Tu știi că poți fi sincer cu mine, iar eu te apreciez și încerc să țin cont de părerea ta.

Cel mai mult îmi place să le citesc pe ale copiilor. Anonime (dar ca s-o citez pe o fostă elevă, „Voi chiar credeți că doamna nu ne știe după scris?“), au fost întotdeauna gura de oxigen de care aveam nevoie în activitatea de zi cu zi.

Revenind la fișa de evaluare, aceeași pentru toate clasele…

Se vede că nivelul de lectură este scăzut sau inexistent, altfel ar fi auzit măcar de „Patul lui Procust“ și de cât de dăunător este să măsori totul cu un singur instrument. Una este învățământul gimnazial, când te adresezi copiilor cu un anumit limbaj, și total altă mâncare de pește liceul. Dacă mă gândesc acum la câțiva dintre profesorii mei din liceu, nu ar trece evaluarea cu mintea pe care o aveam atunci, la 16-18 ani. Pe „confort“ cel puțin… vai!

Acum, la niște decenii după, realizez că am avut enorm de învățat de la ei și ceea ce interpretam ca răutate, rea-voință, absurditate nu erau de fapt decât niște limite stabilite clar pe care nu le încălcau sub nicio formă, fără să faca rabat de la calitate. Și normal că n-ai cum să înțelegi lecția în ziua de azi dacă stai pe telefon în timpul orei, nu? Doar n-o să ți se lipească singură de urechi când trece pe lângă tine!

Habar n-am ce vor scrie elevii… dar mă gândesc la un ghid pentru cei doi adolescenți justițiari ai mei, referitor la:

În ce măsură ești de acord cu următoarele afirmații despre activitatea la clasă? (1 înseamnă „în foarte mică măsură”, iar 5 „în foarte mare măsură”)
Profesorul explică clar materia
Profesorul încurajează cooperarea între elevi
Profesorul folosește tehnologia digitală
Ritmul de parcurgerea materiei este potrivit pentru mine
Profesorul este interesat de starea mea de bine
Fac efort mare acasă pentru rezultate bune la această disciplină
Cheia mi se par întrebările deschise de la final. Mi-aș dori ca la această disciplină să… și gândul transmis către profesor, cu mențiunea că la început li se solicită elevilor limbajul decent, iar opiniile exprimate să fie justificate. 
După ce-am citit și m-am minunat, rămân la părerea mea că, pentru a da feedback, trebuie să fii o persoană educată și cu bun-simț. „România educată“ e o utopie, suntem departe de cea mai fină brumă de valori funcționale la nivelul societății. Ministerul oferă însă o supapă de refulare elevilor și părinților, simultan cu o recomandare pentru profesori să rabde și să tragă aer în piept, ca să nu zic să și înghită. Dacă aceste evaluări ar fi avut un impact… poate. Dar când cei mai mulți elevi nu înțeleg de ce vin la școală (ca și mulți profesori, de altfel), evaluarea aceasta mi se pare doar un mod de a distrage atenția de la lucrurile cu adevărat importante. Nu știu cum ne iese, dar cum avem o idee bună, o implementăm atât de prost, că se alege praful…

Photo by Olya Kobruseva on Pexels.com

aflarea numarului necunoscut

Aflarea numărului necunoscut în clasele primare – bune practici pentru părinți (și nu numai)

Manualul pe care l-am folosit anul acesta la clasa întâi a plasat acest conținut dificil spre finalul anului școlar, nu la început, cum am văzut prin altele. Avantajele sunt destule, căci am avut timp suficient să abordăm proba adunării și scăderii, să rezolvăm probleme simple, care se reduc, în cele din urmă, la aflarea numărului necunoscut. 

Însă distracția abia acum începe, mai ales când ai parte la clasă și de copii care regretă încă faptul că nu s-au născut învățați și, cum dau de greu, lasă lacrimi de crocodil să inunde foile, poate-poate dispar și cerințele. Și dacă la școală mai e cum mai e, acasă… e jale. 

În primul și în primul rând, frustrarea copiilor e repede rezolvată de părinți. Ce-o fi găsit-o și pe-aia să facă ecuații la clasa întâi?? Încă n-am auzit-o și live, doar am citit-o pe grupuri de părinți înfuriați la culme că, uite, se îneacă cei mici în ecuații și nu pricep nimic nici când le explică ei, „de ce s-o face așa ceva la școală“?

De ce?

Pentru că… numărul necunoscut e parte din viața noastră.
Ce rest trebuie să primești la magazin dacă cumperi cu o bancnotă de 50 lei o carte de 35?
Dacă în pușculiță ai 17 lei, de câți lei mai ai nevoie pentru a cumpăra aceeași carte?

Primul sfat când vrei să ajuți copilul e să deschizi manualul, ca să nu dai explicații de gimnaziu unui copil din clasele primare. Nu neapărat manualul tipărit, ci cel digital. Cel puțin în al meu există un mod simpăticuț, ca să nu zic altfel, de a explica metoda balanței pentru aflarea numărului necunoscut. Privind derularea imaginilor, îmi dădeam seama de ce e atât de complicat totuși pentru copii să înțeleagă: poate și pentru că, de niște ani buni (un deceniu cu siguranță), nu o mai vezi la piață pe tanti Mița punând greutăți pe talerele cântarului în timp ce tu privești interesat cele două ciocuri de păsări echilibrate, să nu „te fure la cântar“. Acum… cântarul e electronic. 

Chiar și jocurile de copii au astfel de instrumente, nu mai vezi o balanță de doamne-ajută, să se joace așa, cam de pe la 4 ani, să înțeleagă principiul echilibrului și dezechilibrului, cum „pui“ și cum „iei“ ca să le „egalezi“. Ei, dar lasă, au console, tablete și telefoane, la ce le folosește să se joace atâta? Fac mizerie cu nisip!

Am făcut primul pas

Sau l-am ignorat. Trecem mai departe… la introducerea în materialele auxiliare a literelor cu rol de necunoscută, care clar dau apă la moară celor care susțin că facem ecuații. Dacă scrii cu litere, așa este. Dar e mai ușor, nu? De ce să desenezi o căsuță goală? Sau să pui un semn al întrebării? Ori o floricică, un smiley… 

Orice exercițiu de forma  🙂 + 5 = 12  capătă imediat sens dacă îl „citești“: la ce număr adunăm 5 și obținem 12? 

Alte exemple:

? + 8 = 15 … Cu cât îl adunăm pe 8 să obținem 15? Cu 15 – 8. 

19 – ? = 9 … Cât scădem din 19 pentru a rămâne cu 9?

? – 13 = 7 … Din ce număr scădem 13 pentru a obține 7?

Se pare că așa merge mult mai bine, dar… greu la deal cu boii mici, la matematică e dăunător sănătății să vorbești. Când ieși la tablă, taci ca peștele, nu cumva să deschizi gura. Verbalizarea procesului grăbește înțelegerea și pentru asta ne înarmăm cu un clește ca să scoatem cuvintele și ne luptăm în același timp cu încăpățânarea copiilor, care au impresia că, dacă nu fac în gând, nu sunt suficient de isteți. Aaa, și ferească Sfântul să le ceri să scrie și cum au aflat rezultatul, nu doar să completeze pătrățica liberă. „Dar de ce? Că am găsit răspunsul!“
Ei bine, uite de-asta! Pentru că nu răspunsul mă interesează neapărat, ci drumul până acolo. 

aflarea numarului necunoscut

Greșeli…

În ultimul timp, lucrând constant și cu copii mai măricei (a treia și a patra), mă apucă toate cele când îi aud că „trecem numărul dincolo cu semn schimbat“. Care semn?! Mulțimea numerelor naturale nu are semne… are operații de adunare și scădere, ca să nu mai zic că semnul schimbat al înmulțirii nu este cel de împărțire. În mulțimea numerelor naturale, nu avem ce să schimbăm și nici ce să trecem dintr-o parte într-alta a egalului. 

Și totuși, o facem, dar cu explicații ce în primă fază par o scărpinătură oltenească. Folosești proba adunării și scăderii, proprietăți ale egalităților și, în cele din urmă, târziu, metoda mersului invers, pe care mulți le-au uitat după ce au învățat să rezolve algebric dileme ce le dădeau existența peste cap. 

În încheiere, adaug ceea ce tatăl meu mi-a spus mereu: reușita e 1% inspirație și 99% transpirație. La matematică nu poți înțelege dacă nu stai cu creionul în mână. Un algoritm se învață când e repetat de un număr suficient de ori (pentru un copil oarecare, undeva în jur de 20). Aud atât de mult că nu mai „tocim“, formăm competențe. Ca să fii competent, întâi înveți (mult, dar și bine, să ai cunoștințele necesare), exersezi, capeți deprindere, ajungi la un algoritm de rezolvare și ai o abilitate. Toate împreună definesc o competență, pe care o vei forma în timp, cu multă muncă și sudoare, plus dorință de a reuși. 

Fulgii de nea cad repede pe acest drum, nu rezistă. Vor, dar nu prea au strategia necesară.

Monica Peitx: Mia crește - Bruno crește

Mia și Bruno – o provocare despre cunoaștere

Educația pentru sănătate se învârte în jurul cozii de multă vreme, cel puțin în România. Toată lumea e de acord că trebuie să existe, că „cineva“ trebuie să o facă, dar când vine momentul în viața unui copil, parcă nu e nici timpul, și nici nu se găsește persoana potrivită să o facă.

Școala nu a venit nici ea cu o soluție viabilă. Ici-colo scot capul câteva opționale timide, care discută vag și în linii mari despre schimbările pe care copiii le percep analizându-și corpul, dar în majoritatea cazurilor nimeni nu discută despre acestea. Părinții, mai ales cei care se mândresc că au doar școala vieții și s-au descurcat cu ea de minune, sunt incapabili să îi pregătească pe cei mici pentru o viață sănătoasă. 

Dar măcar pentru cei suficienți de înțelepți să își recunoască limitele,

există soluții nenumărate, precum sunt și cărțile traduse la Editura Paralela 45: Mia crește și Bruno crește.

Prima reacție a fost de a sancționa prezentarea separată, pentru fete și pentru băieți, parcă vedeam lecțiile susținute la școală despre utilizarea tampoanelor când doar accesul fetelor era permis. Apoi mi-am dat seama că cele două volume nu pot merge decât împreună, indiferent de ordinea în care le citești, pentru că Mia și Bruno sunt frați și, inevitabil, observă diferențele dintre ei.

Cred că e și prima dată când remarc cărți pentru copii scrise de un medic, ceea ce validează conținutul științific prezentat în lucrare. Totuși, Monica Peitx, pediatru, are și suficient umor în relatare pentru a face lectura pe placul copiilor. În plus, a beneficiat de un ilustrator care a înțeles mesajul cărții și l-a transpus pe hârtie prietenos, pentru a fi acceptat cu ușurință de adolescenții care tocmai trec prin toate aceste schimbări și care sunt extrem de pretențioși și irascibili când cineva încearcă să treacă de cochilia lor atotcunoscătoare și să îi învețe ceva în plus.

Monica Peitx: Mia crește - Bruno crește

Monica Peitx: Mia crește – Bruno crește. Volumele sunt disponibile pe site-ul Editurii Paralela 45, unde pot fi și răsfoite (Mia și Bruno), sau în alte librării, precum eMag, elefant, Libris, Cărturești, Delfin, Librarie.net, BooksDepository

Am încercat să las prezentarea acestor două volume pe seama adolescenților mei și reacțiile au fost, normal, diametral opuse. Andrei mi-a zis că am întârziat cu câțiva ani cu cărțile, nu are ce să mai învețe din ele și m-a trimis elegant la plimbare, chiar dacă am insistat că am nevoie de opinia lui pentru alți cititori.

Iris, ca orice femeie în devenire, e mai greu de pornit la vorbă, dar apoi cu greu o oprești. Vă las în compania ei:

Mia și Bruno sunt două personaje foarte catchy. Mia este sora mai mare, dar tachinările prezentate în Bruno crește sunt valabile în orice relație frățească sănătoasă, chiar dacă sora mai mică se înalță mai repede decât fratele ei, apoi, ceva timp mai târziu, se trezește cu o arătare de 1,86 m în cameră. 

Cei doi frați au mai mult rolul să calmeze toată ceata lui Papuc de adolescenți: este normal să crești brusc de la o anumită vârstă, sau să nu te mai înalți de la alta, și tot pachetul de schimbări care vine cu pubertatea. Mia și Bruno ar trebui citite amândouă prima dată pe la 9/10 ani. Din păcate, pe vremea mea, nu prea existau astfel de cărți. Personal, am avut mai toate informațiile de care am avut nevoie din „folclor“, de pe la colega din stânga, dreapta, uneori de pe internet și de la mama. Nu știu sigur dacă m-ar fi ajutat cu ceva cei doi frați, dar rău nu mi-ar fi prins, cu siguranță. 

De ce?

Este întrebarea de care se tem părinții, profesorii și mai toată lumea: să te întrebe un copil de ce….? sau cum…? Pentru majoritatea este o sentință, iar dacă dai și un răspuns incomplet sau care trezește alte întrebări, nu mai scapi. Pentru acei părinți care se tem să răspundă la interminabile întrebări de ce? care au legătură cu pubertatea, Mia și Bruno sunt salvarea lor. 

Cărțile nu doar îți servesc totul pe tavă, îți și explică ce, cum și de ce se întâmplă anumite lucruri cu corpul tău, informațiile de care ai nevoie ca să înțelegi că nu broaștele râioase sunt cauzele coșurilor (nu este nicio glumă, este realitatea în care zac azi unii copii 😀 ). Totul este explicat într-o manieră simplă, cu ilustrații pe înțelesul oricui.

Două pagini SF pentru copiii români

Paginile 14-15 din Mia crește îți dezvăluie o lume inexistentă, cel puțin la noi, doar suntem mai speciali decât oamenii din alte părți ale lumii. Se prezintă frumos un aspect foarte important pentru adolescenți: dușurile. Bineînțeles, nu toată lumea pare să conștientizeze că dușul nu este o opțiune, ci o nevoie, pentru a nu mă mai muta în capătul opus al autobuzului. De deodorante nici nu mai vorbim (oricum fără duș efectul lor nu se observă, înrăutățește situația în unele cazuri). Ne întoarcem la aspectul cu adevărat SF: dușurile de la sala de sport. Două întrebări: care dușuri? Și care sală de sport? 

Axa de simetrie – joc cu hârtie la geometrie

Există un top al preferințelor în ceea ce privește disciplinele școlare, dar și în cadrul acestora, alte finețuri. La matematică, de departe capitolul de geometrie este pentru mine momentul acela special în care mă simt ca peștele în apă. Joacă, arte și abilități, odată cu fixarea noțiunilor de bază. Oricât ar părea de simplă geometria în clasele primare, fără ea, la gimnaziu este dezastru. Și poate și că aici își are originile oroarea copiilor față de această ramură a științei.

Cel mai greu lucru la geometrie este „să vezi“ ceea ce trebuie, mai întâi în plan, apoi în spațiu. Și urmează construcția. Fără îndoituri precise nu va merge. Origami, chiar cu figuri simple, pune câteva cărămizi solide la baza cunoștințelor geometrice. Apoi, se formează deprinderea de a utiliza instrumentele, de a trage corect o linie prin două puncte, de a nu mișca rigla sau echerul când glisează creionul. La gimnaziu nu stă nimeni să îi cocoloșească și să le țină mânuțele… dar la primar se poate. Este timp și nu există stresul evaluării. Încerci până reușești.

Începutul e mai greu

Clasa a doua începe să le complice viața cu noțiuni noi și printre acestea este și axa de simetrie. Primul an în care am predat axa am făcut încălzirea la arte. Un pic de origami, apoi un fluture prin îndoire și presare, pentru a putea apoi să le cer să îndoaie pe jumătate, iar jumătățile să se suprapună. Nu aveam pe atunci colecția de perforatoare de 7cm, așa că am decupat cu răbdare triunghiuri oarecare, isoscele și echilaterale, pătrate, romburi, dreptunghiuri, cercuri. Pe fiecare le-am îndoit în toate modurile și am trasat axele.

Ulterior, cu o „mică“ investiție personală, am luat perforatoarele mari. Am formele utile – fluturele și norul, dar și floarea, care ține cu succes locul unui hexagon regulat. Nu am pătrate, dar pe acestea le înlocuiesc cu post-it-uri simple, pe care le tai și pe jumătate la nevoie pentru a obține dreptunghiuri. Cercul mare se dovedește foarte util la orice proiect, mai ales la mărțișoare, unde îi ține isonul eticheta ondulată. Toate reduc undeva la 30-45 minute timpul necesar pentru a pregăti materialele necesare unei clase și a lăsa jocul și manevrarea obiectelor să își producă efectul lor de învățare.

După ce le îndoim în toate modurile posibile pentru a avea jumătăți simetrice, le lipim în caiet astfel încât și acasă jocul să poată continua, îndoirea fiind în continuare posibilă.

Axa de simetrie. Clasa a treia și a doua

Axa de simetrie – clasa a treia și a doua

Al doilea context în care folosesc perforatoarele este la capitolul dedicat fracțiilor. Cercul mare devine în orice condiții o pizza imaginară și mă ajută cel mai mult. Pot să le dau repede oricâte și să reprezentăm prin îndoire orice fracție. Chiar le-am arătat și cum să folosească echerul de 60 de grade pentru a îndoi „în trei“, cea mai grea îndoitură pe hârtie, dar esențială iarna, când vrei să faci fulgi de nea cu șase brațe, pentru a respecta adevărul științific privind modelul de cristalizare al apei.

Și totuși…

Nu știu în ce măsură acum, cu toate restricțiile, este posibil ca aceste activități să se întâmple la școală. Dar cum știu că foarte mulți părinți îmi citesc blogul, vă recomand să vă străduiți un pic și să pregătiți astfel de forme pentru a le ușura copiilor înțelegerea. Cu siguranță vi se va întoarce înzecit.

La școală, activitatea poate fi pregătită și cu ajutorul copiilor. Li se poate pune la dispoziție o fișă cu forme de decupat – ușor de confecționat în orice editor de text – cu care vin a doua zi, gata detașate. Este de la sine înțeles că decupajul trebuie să fie de calitate, exact pe contur, pentru a putea discuta de simetrie. 

Sper să vă fie utile, mai ales că mulți copii au ajuns deja la aceste frumoase capitole din cartea de matematică!

La magazin - clasa întâi. Leul, monede și bancnote

La magazin – joc de pandemie

A doua primăvară cu restricții. Cea trecută – eram în online, la clasa pregătitoare, când am discutat despre leul românesc și despre finanțe, iar anul acesta, deși suntem la școală, restricțiile ne cam limitează creativitatea. În plus, atunci nici nu prea aveai cum să obligi părinții să se joace de-a magazinul cu copiii de 6 ani, deja prea mult ținuți în casă și plictisiți. M-am uitat în arhive, 40% din efectivul clasei au rezolvat cerința și au trimis o mică „dovadă“ a muncii depuse. Am insistat să se joace cu bani reali, să îi vadă, să îi simtă.

Apropo de bani reali, acum am discutat la școală că trebuie musai spălați dacă ne jucăm cu ei, căci nu știm în ce condiții i-au ținut posesorii lor de dinainte. Doamna, noroc că avem bani de plastic!! Da, cam așa…

La magazin - clasa pregatitoare

 

După un an… clasa întâi

Prima lecție despre Leu a avut loc tot online. Am profitat, am cerut să aibă fiecare bancnote și monede spălate, să le studieze de aproape, să vedem ce culoare au și ce desene (detalii și explicații aici). Cel mai mult ne-a dat bătăi de cap Aurel Vlaicu, singurul la care desenatorul a scris numele cu alt font decât cel cu are copiii sunt obișnuiți. Nu l-au putut citi. Dar, ca la orice lecție online, dacă nu e și un părinte care să ajute, că „ăla e Traian Vuia“, nu avea haz.

Până la urmă am deslușit scrierea. Am aflat despre fiecare câte ceva. Iorga – istoric, Enescu – „muzicant“, de-asta avea note muzicale (compozitor și interpret li s-a părut că sună complicat), Grigorescu – pictor (a fost simplu, deja s-au prins că au indicii, pensula), Aurel Vlaicu – inventator, Caragiale – tatăl lui Ionel Popescu și al lui Goe, scriitor, dramaturg e complicat la clasa întâi.

După ce ne-am jucat un pic online pe Școala Intuitext, să plătim nota la restaurant, am avut ca temă o sarcină grea: aceea de a cheltui un leu, respectiv 100 de lei. A mai crescut un pic procentul de implicare, la 70% din colectiv, dar poate și pentru că în clasa întâi temele sunt luate ceva mai în serios. Oricum, nu sunt obligatorii, de ce să îți bați capul?!

La magazin - clasa întâi

Imagini – eMag

Am continuat joaca și la școală, cu un magazin mai aproape de sufletul meu, cu cărți, o activitate mai complicată în care am combinat aritmetica cu organizarea datelor în tabele, cu orientarea în spațiu, dar și cu lectura, căci povesteau repede ce cărți au acasă, ce-au citit, ori cereau detalii despre altele pe care nu le cunoșteau. Foarte isteți, s-au prins repede că la 6-8 lei e o carte subțire, așadar ușor de citit…

La magazin - clasa întâi. Leul, monede și bancnote

Lecția s-a încheiat cu un magazin. Cum interzicerea schimbului de obiecte făcea imposibil un magazin cu jucării aduse de-acasă, cu etichete și lei de hârtie, le-am cerut să deseneze pe o foaie jucăria pe care ar pune-o în vânzare, apoi am scris prețurile pe tablă. Dezamăgire maximă că nu pot vinde tablete și console cu sute de lei decât anul viitor, când socotim până la 1000, dar i-am lăsat să combine cum doresc, astfel încât să cheltuiască 100 lei.

La magazin - clasa întâi. Leul, monede și bancnote

În ordine: tabletă, creion, PS4, pușcă, sabie, cort, Barbie cu aragaz, minge, consolă cu jocuri, casă pentru păpuși, tablou cu autograf, mașinuță, țintă, piniata.

La final, când priveam colecția (pe care nu m-a lăsat inima să o strâng), mi-am amintit cum ne jucam demult, toată gașca de la bloc, de-a magazinul, cu bancnote din frunze, cu valoare după mărime, „ștampilate“ cu vreo jucărie cu rol de sigiliu BNR, cumpărând, cu ajutorul unui cântar improvizat dintr-o pârghie, făină, orez (nisip fin sau pietricele) ori te-miri-ce-altceva. Acum te poți juca cu un cântar adevărat, chiar electronic, la supermarket găsești legume de plastic și bani tipăriți, dar… rar mai vezi gașca de la bloc lăsată liberă să-și inventeze singură jocurile și jucăriile. Acolo exersam toată vacanța aritmetica de bază și aplicam ceea ce învățasem despre unitățile de măsură. Dar aceea e copilăria altor timpuri…