ZICI că nu există miracole! | Talente de Năzdrăvani

Ziua lecturii, ziua cititului împreună, cumva în mintea mea se suprapuneau în luna februarie ca unul și același. Nu conta cum, în ce fel, cât timp presupune încurajarea lecturii, urma să fie un eveniment marcat în activitatea clasei mele.

Cu cât ianuarie se apropia de sfârșit, m-am lămurit că sunt confuză și că primul va fi pe 5 februarie. Pe al doilea îl ratam la mustață, căci 15 februarie e prima zi de vacanță în București. Așadar, primul trebuia marcat.

Întâi de toate, am mutat ora de lectură de vineri pe 5, miercuri, ca să putem citi liniștiți. În program pentru vineri era Frederick, de Leo Lionni. Ca alternative aveam Ce poți face cu o idee sau Malala și creionul magic. Am rămas la Frederick pentru că discuțiile se puteau aduce mai ușor în realitatea noastră, în „colțul viu” având un hamster. Apoi, și pentru paralela care se putea face între această poveste și clasica Greierele și furnica.

În linii mari, lecția s-a desfășurat cam cum mi-am proiectat, plus un moment de improvizație când discutam despre hrana rozătoarelor. Am luat punga lui Dodo de semințe și le-am cercetat să vedem de care sunt. Cu una singură nu am reușit nici eu, pe pungă nu scria detaliat tipurile incluse.

Ziua a avut însă surprizele ei

Întâi, una anticipată, după ce ne-a lovit combinat un val de gripe și viroze: eram prezenți șapte la școală, cinci în online. Am bifat totuși jumătatea și am avut „quorum”.

Am scotocit apoi raftul nostru cu cărți din clasă după câteva potrivite nivelului de citire al fiecăruia dintre cei prezenți, pentru că suntem extrem de diferiți. Unii nu știu toate literele, nici măcar cele cu care ne luptăm la școală. Alții citesc binișor, bine, sau chiar excepțional, la nivel de final de clasa întâi. Le-am explicat că vom citi împreună cu ceilalți colegi, de la celelalte clase, pe hol, în liniște, un sfert de oră.

Am ieșit – până acum este a treia activitate comună cu toate clasele la care ei participă și sunt încântați când ieșim pe hol, căci majoritatea au frați mai mari la celelalte clase. Au stat cuminți – nici nu erau mulți, au citit, ne-am fotografiat pentru albumul cu amintiri și am intrat în clasă.

Acum le-am dat brățările pregătite (aici versiunea deja modificată pentru anul viitor) cu un scenariu, însă eram oarecum sceptică la un rezultat pozitiv. Dar le-au plăcut, chiar foarte mult, iar când le-am spus că pot colora o carte ori de câte ori termină una… am deschis cutia Pandorei. Cum la școală nu era timp de citit, le-am explicat că pot împrumuta cărțile acasă pentru o săptămână pentru a le citi. Așa s-a deschis lista de împrumut la generația 2024-2030.

Până acum am avut mereu fișe pe hârtie, ca să se simtă responsabili când semnează. M-au luat prin surprindere la clasa pregătitoare și m-au prins pe picior greșit, am început-o online. Intenționez însă s-o transfer foarte repede, e „altceva” cât te simți ca la bibliotecă. Unde, btw, încă nu am ajuns cu ei.

Pot să mai citesc?

Ora de muzică deja se dusese jumătate. Așa e în școala românească, nu poți desfășura o activitate faină pe lângă programă fără să sacrifici ceva! Încântați de brățările cu pisoi, au cerut voie să citească. Speedy a devorat repede trei cărți de pregătitoare și a plecat în delir că și-a început raftul cu cărți, colorând deja trei volume.

Singurul meu regret a fost că erau atât de mulți absenți. Nu știu dacă voi reuși, fără contextul de atunci, să îi conving și pe ei să-și completeze brățările!

Dar o adiere de bucurie a venit de la clasa vecină. Neavând o bibliotecă a clasei și, implicit, nici cărți pentru momentul improvizat pe coridor, le-am împrumutat din raftul meu pentru momentul de citit. Le-au returnat două ore mai târziu, după ce au stat să citească, pe unii prinzându-i cartea. Așadar, de multe ori e nevoie doar să lași copilul în preajma cărților. Nu are cum să nu-l roadă curiozitatea să le deschidă și să arunce un ochi. Totul e să și rezoneze cu ea, dacă nu, va încerca cu alta.

Ultima bucurie s-a născut la after. Când am ajuns, o fetiță de la grupa cealaltă sare să-mi arate repede ce are ea pe mână: brățara cu pisoi! Uite, asta e de la tine de pe site!! De unde știa? Pentru că, pe una dintre cărți, scrie. A ținut să-mi spună că-i place modelul, să-mi arate cum le-a colorat. Și eu să mă bucur și să mulțumesc tuturor celor care mă urmăresc și folosesc proiectele propuse.

Cum să nu ai fața luminoasă după atâtea bucurii în serie, într-o singură zi?