Credeam că cele mai amuzante provocări la adresa copiilor mici de școală sunt imaginile din abecedar, care încep cu ac și ață (papiotă), apoi cu lamă, fus și mai știu eu ce ustensile tradiționale din gospodărie pe care mamele moderne de la oraș (mai ales) nu prea le mai au la îndemână. Îmi amintesc un pitic, acum vreo 15 ani, la opționalul de cusături, care se jura pe ce avea mai drag că la el în casă nu există niciun ac. El nu a văzut așa ceva până nu i l-am pus eu în mână.
Dar mai interesantă decât aceasta este balanța, invocată deseori, în multe exerciții, chiar de la clasa pregătitoare, mai ales când vine vorba de aflarea numărului necunoscut. Sau, cum mai spun exasperați unii părinți, că școala a luat-o razna, dacă se fac ecuații la clasa pregătitoare. De aceea bieții copii nu pricep nimic atunci când le explică acasă cum să treacă termenul în cealaltă parte a egalului cu semn schimbat.
Tocmai pentru că unele conținuturi sunt abordate diferit la clasele primare, prin joc și, mai ales, cu obiecte ce trebuie manevrate, avem nevoie de alte materiale. De când s-a inventat însă cântarul electronic, mersul la piață cu copilul de mână și-a pierdut valențele educative din punct de vedere al aplicabilității matematice. Unde mai vede el balanță care să stea în echilibru? Nicăieri! Nici la categoria jucăriilor pentru copii nu mai găsești prea multe, căci nu e amuzantă. Copilul vrea „cântar” cum e la supermarket, nu chestia asta pe care nu o înțelege.
Și nici când o vede desenată în caiete nu pricepe mare lucru. Reprezentarea de pe hârtie și reprezentarea mintală n-au nicio legătură. Așadar, ajungem la „cum funcționează o balanță”.
Ce e o balanță? O zodie!
E un răspuns, chiar corect, ocazie cu care am aflat și care sunt „balanțele” de la mine din clasă. Apoi am scos balanța mea. Anul acesta a suferit unele modificări practice, căci la utilizările trecute am constatat că obiectele folosite în rol de greutăți nu merg așa cum mi-aș dori și balanța mea nu se dezechilibra la diferență de o unitate. Normal, e o jucărie, câte pretenții să am de la ea?!
Drept urmare, am cumpărat două kilograme de sare. Am cerșit pe la bunici și niște cârpe și m-am apucat de croit săculeți. În fiecare dintre aceștia am pus sare până au cântărit (verificați pe cântarul din bucătărie) 100g în cap. Pentru adunarea și scăderea până la 10, douăzeci de săculeți sunt suficienți. Însă mă gândesc că vine în curând concentrul 0-20 și mai am nevoie de doi saci mari de 10 unități (o zece) și încă alți 10 săculeți mai mici.
Suma sau diferența ar trebui să fie mereu reprezentată prin descompunere în zeci și unități, în timp ce termenii trebuie să poată fi compuși numai cu unități chiar și când e trecere peste ordin.
N-am idee dacă pot cumpăra atâta sare grunjoasă cu cardul de carieră didactică, fără să mă întrebe careva dacă îmi trebuie la școală sau pun murături!
Cum lucrăm cu ea
Deocamdată, am cam lucrat doar eu pentru că nu am găsit soluția optimă de a alege cine lucrează, fără să se lase cu plânsete în cealaltă tabără. Merge doar când am exerciții pentru fiecare, ca până la finalul orei să iasă toți la rampă.
Așadar, înșir săculeții la vedere și numărăm împreună. Ca să avem însă o sarcină de lucru, am folosit fișa de aici, doar că am avut-o separat, pe adunare și scădere. În forma atașată poate fi folosită la recapitulare. Am desenat și pe balanță un semn de egalitate, după ce le-am arătat că „în echilibru” înseamnă ca bara balanței să stea orizontal, nu oblic, ca liniile semnului egal.
Încep de regulă cu rezultatul operației.
Cât vrem să punem în echilibru? 4, pentru că atât am pe talerul ce corespunde rezultatului.
Cât am deja pe celălalt taler? 3.
Cum le aduc la aceeași valoare/în echilibru, dacă am voie să modific doar talerul din stânga? Iau sau adaug? Adaug.
Ce operație înseamnă? Adunare.
Cât adaug?
De obicei aici răspunsul sosește repede. Cum săculeții au fost deja puși, urmează să testăm. Pentru mai multă siguranță, forțez balanța în echilibru, apoi adaug cât spun copii, după care urmează finalul recapitulativ.
Am avut 3 și am adăugat 1, ca să facă 4. Așadar, dacă iau mâna, balanța stă în echilibru?
Ca în tragediile antice, corul răspunde într-un glas că da, și, ce să vezi, așa e. Există mereu un Toma necredinciosul, care vrea să testeze și un rezultat greșit. Bineînțeles că îi satisfac curiozitatea și balanța se dezechilibrează imediat, săculețul fiind destul de greu ca să dea cu talerul de pământ în mod clar.
Similar procedez și la scădere. Am probat și prin încercări, în ambele variante, luând sau adăugând câte un săculeț, balanța echilibrându-se abia la rezultatul corect.
Balanța de jucărie
În lipsa unei astfel de jucării puteți improviza acasă dintr-un umeraș agățat și două găletușe de iaurt, tăiate pe jumătate. Pentru greutăți puteți folosi bile mari din jocuri magnetice, marbles, markere mari, orice obiecte similare ca greutate și disponibile în număr suficient pentru calcule. Se găsesc și balanțe de jucărie, o mulțime de variante (aici), pentru cine nu e înclinat spre confecționat în casă. Nici măcar nu trebuie să primească indicații, el va găsi singur modalități de joacă.
Va compara mașinuțele sau grămezi de jucării și nu contează ce anume. De fiecare dată el va observa principiul esențial al egalităților, baza înțelegerii „ecuațiilor” de mai târziu.
Spor la joacă!
PS? Dacă v-a fost util sau ați testat fișa, mi-ar fi utile impresiile voastre!