De când am vrut să fac ceva amuzant de sărbători și m-am trezit că produsul dorit nu mai era pe stoc în cantitate suficientă, pregătesc din timp cele câteva proiecte cu tematică de Crăciun. Din timp însemnând după ce începe școala, ca să nu existe nici cea mai mică posibilitate de eșec! Așadar, după ce ne-am liniștit cu începutul de an, am luat la scărmănat site-ul de la Daco, să văd ce ofertă există.
Știam de șoseta de Crăciun, pe care am lucrat-o cu fiecare serie sau imitat-o când nu mi-am permis-o, apoi am considerat pretabil setul cu Moș Crăciun cu pom-pom. Dar făcea cu ochiul și un set amestecat de abțibilduri din spumă, imprimate sau simple, cu șosete, cadouri, brăduți și-un Moș pe schiuri care puteau fi combinate în mai multe proiecte. Cum cele trei șosete diferite se legau parcă de la sine de un șemineu, am introdus pe comandă și șapte seturi, cu suficiente elemente pentru toată clasa.
Pentru început, am scanat la dimensiune toate piesele, să am cât de cât idee cum să le compun pe o coală A4, apoi am trecut la treabă. Întâi pe calculator, apoi am început, cu ghilotina, să tai toate piesele necesare. Unele erau la fix, pe dimensiune, altele trebuiau potrivite cu foarfeca, după comparații în timpul lucrului.
Primul tablou: interior de sărbători, în Ajun de Crăciun
După ce am pus piesele cap la cap și am realizat că nu e deloc simplu, am ezitat nițel. Dacă nu se descurcă? Multe straturi, multe elemente, greu de explicat și ținut pasul cu mulți copii simultan. Dar orice imposibilitate e o posibilitate pe care nu ai descoperit-o încă. „Secretul” a fost în mâna zmeului, adică buzduganul trebuia aruncat în poartă cu mult timp înainte.
Prima dată am făcut tabloul meu, pe care l-am atârnat pe sfoara-expoziție din clasă aproape imediat după ce a început modulul al doilea. După multiple exclamații din seria ce-minunat-facem-și-noi, au început să studieze „problema”, unii să vină chiar cu întrebări despre etape, care e prima, ce e important, cum se personalizează.
Apoi a urmat partea interesantă pentru mine, tăiat cu ghilotina piesele necesare sau tipărit la imprimantă acolo unde necesită decupaj. A treia etapă am rezolvat-o în echipă, cu cei care rămân să meargă la afterschool. I-am mobilizat să compunem seturile, pe bănci, fiecare având grijă să adauge, sub coordonarea mea, o anumită piesă într-o folie de plastic. Și când toate au fost gata, așteptau cu sufletul la gură „ziua cea mare”.
Pe lângă explicații și demonstrații, am pregătit și o „rețetă” pe care am afișat-o pe tablă.
Am detaliat proiectul pas cu pas, cu ajutorul acesteia, apoi am revăzut lista, am răspuns la întrebări și am trecut la lucru. Cărămizile au fost o provocare, cred că mai încercăm, însă în general nu m-au solicitat decât pentru a identifica o anumită piesă. Discuțiile între ei erau din seria: eu sunt la pasul X, tu unde ai ajuns?
La discuțiile finale, pe lângă aprecierile la adresa tablourilor, i-am întrebat dacă li se pare ușor sistemul acesta de lucru, cu etapele expuse pe tablă. Au fost câteva comentarii că le place mai mult cu film, dar este ușor și așa, că văd mereu ce urmează să facă. Și pentru că repetiția e mama învățăturii, a urmat al doilea proiect.
Vizita Moșului la ușă
Proiectul inițial nu îl includea pe moș, care nu avea sanie, ci schiuri. Ei au văzut o machetă, dar când m-am apucat să pregătesc piesele, m-am răzgândit și am schimbat modelul, precum și dificultatea proiectului, lăsând mai multe piese la cheremul îndemânării lor.
O altă problemă a fost că, răcită cobză și chiaună de la atâta tuse, am uitat să cotrobăi prin dulap după carton maro – ceea ce oricum erau slabe șanse să găsesc. Nu am luat nici măcar roșu, pentru acoperiș. Vineri, 13! Nimic special… Așa că duminică, după ce îmi revenisem cât de cât și pregăteam lecțiile pentru săptămâna următoare, am realizat că am acasă numai culori alese pe sprânceană. Însă la școală nu aveam timp să tai eu atâtea piese, trebuia să mă mulțumesc cu ce rămăsese de la nai și celelalte proiecte.
Printre provocările proiectului au fost țurțurii, care în multe cazuri au devenit franjuri. Nici troienele de zăpadă nu au fost foarte ușor de realizat. Acoperișul însă le-a pus capac. Deși era lung de 30cm, cât coala, și trebuia potrivit, în unele cazuri abilitățile de măsurări non-standard lasă mult de dorit. Măcar am văzut unde mai e de lucru și ce probleme mai pot rezolva, din mers, până la primăvară, când ajungem și la lecția despre unitățile de măsură.
La final, pentru că timp aveam, din ce a rămas de la troiene, am decupat cu perforatoarele fulgi de nea, să înviorăm un pic peisajul.
Cu mici excepții, care, sunt sigură, doar cu un adult unu la unu ar fi avut total alt rezultat, tot ceea ce se vede au lucrat singuri, așa cum au înțeles și cum s-au priceput. Sunt multe de analizat, dar în primul rând e de lăudat că au respectat foarte bine ordinea pieselor. Se descurcă bine cu elemente predecupate, deși încă nu am aflat de ce în 1.2 a tăiat din fereastră. Trebuie să mai discutăm și despre fenomenele meteo, căci nu poate ninge doar pe o parte a casei.
Una peste alta, sunt foarte mândră de ei! Isprăvile lor la clasă le puteți vedea pe instagram, pe hashtag-ul #inimioarelapregătitoare2024.
- Hora Unirii – ghirlandă (decupaj) - 22 ianuarie 2025
- Românași din linguri de lemn - 21 ianuarie 2025
- Somnoroase păsărele-colaj pentru pici - 11 ianuarie 2025
