Am deschis primul calculator când eram clasa a treia, dar HC-urile care funcționau în România înainte de revoluție cu greu se puteau numi „calculatoare”, comparativ cu ce trăim acum. Totuși, am avut ceva noroc imediat după revoluție când au explodat localurile de jocuri și părinții au decis că e mai sigur și mai economic să ne ia calculator acasă decât să ne ducem să ne jucăm, pe bani, prin diverse săli.

Primul calculator adevărat l-am avut în liceu, un Pentium (și atât), pe care l-am părăsit acasă în următorul an pentru fratele meu, rămas pe profil real. Eu am avut bafta de a fi cazată cu o colegă de la facultatea de matematică și de a mi se permite să folosesc, atunci când ea nu avea nevoie, calculatorul ei din cameră.

Atunci am avut primul exemplu-model despre ce înseamnă să „ții ordine” în calculator, să sortezi fișierele, în așa fel încât mereu să ai idee ce și unde se află. Mi-am învățat lecția și, în ceea ce privește ordinea prin calculator, chiar dacă nu sunt toate aliniate la dungă, găsesc relativ ușor ce caut, sau măcar am o bună idee (pe) unde este.

Nu am scăpat încă de obiceiul prost de a nu boteza generos fișierele/dosarele cu suficiente cuvinte cheie disponibile în căutări. Aici încă lucrez. Dacă s-ar inventa ceva de genul hashtag-urilor pentru fișierele din calculator ar fi minunat, dar cum încă nu e, situația se complică.

Categorii și altele…

Și aici, pe blog, s-au împlinit acum câteva zile 15 ani de când scriu. Mi se pare amuzant (și relaxant) să citesc articolele de început. În timp s-au strâns multe, am tot încercat să aranjez „Cutiile din pod” (vezi în josul paginii, în subsol). Nu știu dacă mi-a ieșit foarte bine, uneori și mie îmi e dificil să găsesc ceva ce știu că e pus la păstrat și nu l-am încadrat la timp într-o anume categorie.

Dar cum blogul solicită ceva mai mult din bugetul de timp pe care sunt dispusă să îl sacrific (mai bine zis, să îl am disponibil), am descoperit cu oarecare plăcere Instagramul, unde pot adăuga mai repede flashuri din activitatea de zi cu zi, fără să fie nevoie de o prelucrare prea laborioasă a produselor.

Toamna aceasta, pentru că am vrut să am cumva acces destul de rapid la creațiile copiilor mei din clasă, am fixat un hashtag lung, unde sper să adaug doar eu, ușor de urmărit pentru cei interesați. Nu spun că fac miracole, mă străduiesc și eu, la fel ca mulți alți profesori, să obțin cât mai mult în minutele numărate pe care le avem la școală.

#inimioarelapregătitoare2024

După ce am cochetat toată vara cu ce simbol să atribui literei „i” a clasei mele, problema a fost tranșată rapid de copii după ce a început școala. Aveam de completat o fișă unde se cerea, printre altele, să deseneze simbolul clasei. Am explicat ce e acesta și s-a decis, unanim, că „inimă” e mai mult decât potrivit (și pentru că era ușor de desenat). Am renunțat, cu regret, la „insectă”, nu i-am putut convinge.

Așadar ei sunt inimioarele mele.

Pentru că pe instagram se amestecă, în contul blogului, postările creative de la afterschool cu cele „De-ale casei” și cele de la școală, pe cele din urmă am hotărât să le marchez cu #inimioarelapregătitoare2024. Dacă sunteți curioși cum zboară timpul la noi în clasă, aveți aici exemple. Mi-aș dori, uneori, să nu mai ratez fotografii, dar mă trezesc după ce activitatea s-a încheiat că nu am apucat să surprind niciun instantaneu.

Se adaugă și misiunea mai dificilă de a evita să surprind fețele copiilor. Știu că pot obține acordul părinților, dar nu mi se pare în regulă, sunt mici și poate nu vor să se regăsească, când vor fi mai mari, pe facebook. Iar partea de acoperit fețele este dificil de realizat pe telefon.

Așadar, dacă vreți să ne urmăriți, accesați linkul #inimioarelapregatitoare2024 și butonul „Follow” din dreapta sus, dacă aveți cont activ de instagram.