Nu e chiar atât de ușor să faci lucrurile să se lege la pregătitoare, astfel încât ceea ce e important de reținut să se reactualizeze prin fiecare acțiune pe care o faci. Măcat câte puțin trebuie să aibă legătură cu ceea ce ai parcurs anterior, cu câteva zile în urmă sau doar cu câteva ore.

Pentru litera N am pregătit două activități. Una implica o nucă, deoarece am avut câteva surprize, să nu știm cum arată, și dacă urmăriți contul de Instagram, nu ați ratat micul sat de ștrumfi cu căsuțe din nuci.

A doua era un nai din hârtie. Nu părea deloc ceva dificil de realizat când mi-a încolțit ideea, însă în momentul în care m-am apucat să-l construiesc au început să apară potențialele probleme.

• Bucățile de hârtie ce trebuie rulată pe creion trebuie să aibă dimensiune descrescătoare.
• Copiii nu pot măsura, cel mult pot compara obiectele, punându-le unul lângă celălalt.
• Nu știi pe care latură a dreptunghiului să rulezi, căci nu mereu este lungimea cea în cauză și nu ai siguranța că o identifică.

Un proiect ce părea foarte simplu la început s-a complicat brusc, însă O imposibilitate este o posibilitate pe care încă nu ai înțeles-o, ca să-l citez pe Matt Haig. Așadar am început să caut.

Dimensiunile: prima problemă

Hârtia colorată nu este în cantitate infinită la școală, chiar dacă fiecare și-a adus. Așa că pentru proiectul acesta am folosit culorile „mai rare”, mai ales că roșu, galben, albastru, verde se lichidează primele (mere, steaguri, cocarde,brazi etc.) Aceasta în cazul în care vă veți întreba de ce arată ca o sorcovă naiul și dacă nu puteam face un efort de potrivire mai artistică a culorilor…

Apoi, am ținut cont de ce puteam tăia cu ghilotina. Lățimea colii A4 este de 21 cm, așa că toate tuburile au dimensiuni complementare. 21 = 15+6=14+7=13+8=12+9=11+10. Odată colile tăiate pe lungime, tot cu ghilotina le tăiam dreptunghiuri cu lățimea de 4-5 cm (cum se mai nimerea, că fugea hârtia…). Am realizat repede că naiul probabil va avea axă de simetrie, fiind identice culorile care compuneau numărul. Însă nu am urmat mereu regula, așa că m-am străduit să le așez în așa fel încât să nu pun unui copil două culori identice succesive.

După ce toate erau potrivite pe teancuri, le-am suprapus foarte aproape una de cealaltă și cu un marker evidențiator am colorat muchia pe care copilul urma să ruleze fâșia.

Montajul: „Doamna, dar nu avem film?”

Din categoria: Bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat., când am început activitatea și i-am solicitat să fie atenți la ceea ce urmează să fac eu, a urmat imediat replica: Cum, nu avem film? Dar ce-am pățit de nu e?? Le-am spus că e prea simplu proiectul ca să muncesc câteva ore la filmuleț pentru ceva ce le explic într-un minut.

Fiecare a primit, într-o folie de plastic, toate dreptunghiurile necesare. Le-am arătat muchia marcată și cum fixăm creionul de-a lungul acesteia și începem să rulăm. Apoi lipim când am rulat toată hârtia.

Când sunt gata toate tubulețele, le așezăm împreună vertical și îl alegem pe cel mai mare. Pe acesta îl lipim primul pe suportul de carton. Repetăm operațiunea de comparare până rămâne unul singur, cel mai mic, astfel încât să ne asigurăm că toate se așază corect descrescător.

Au fost și copii care întâi le-au așezat pe toate descrescător pe bancă, apoi le-au lipit în ordinea stabilită.

Decorațiunile finale cu note muzicale au anticipat alte cunoștințe, însă semnele le erau familiare. Le-am reamintit că la română folosim litere, la matematică – cifre, la muzică vom folosi notele muzicale, ca semne specifice de scriere.

Cât de reușite au fost în cele din urmă naiurile noastre se poate vedea mai jos. Rulatul hârtiei pe creion a fost pentru unii o provocare serioasă, în timp ce pentru alții a fost un proiect prea ușor. Va fi greu de găsit echilibrul de dificultate pentru ceea ce fac la clasă, însă îmi este clar că nu sunt genul care doar să coloreze ceva.

Încă un pas către integrare

Pentru că naiul nu este totuși pian, să fi auzit toți de el, am deschis chiar la începutul lecției un videoclip cu Gheorghe Zamfir interpretând Ciocârlia. I-am rugat să fie atenți dacă instrumentul poate reda sunetele reale din natură și, la final, dacă observă cum funcționează acesta. Câțiva au observat că lungimea tubului influențează înălțimea sunetului și că, probabil, nu e ușor să cânți la un astfel de instrument, pentru că trebuie să respiri repede. Ne-am delectat apoi pe parcursul lucrului cu alte melodii în care naiul era instrumentul principal.

 

În final mi-am confirmat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că abilitățile practice nu pot exista fără matematică.