A fost toamna aceasta un număr record de școli care nu au putut începe anul școlar într-o ordine firească a lucrurilor. Aproape că nici nu poți să te plângi, ținând cont câți au fost în această situație. Iar la mine la școală măcar nu a fost așa grav ca la alții, care cine știe cât vor mai avea încă de suferit.

De la clasica „iarna nu-i ca vara“, care deja se apropie de două decenii de consacrare, începutul de an școlar trebuie să fie la noi (și la români în general) cu balamuc. N-am scăpat de una, că am dat de alta. Însă nu contenesc să îmi pun câteva întrebări:

• Pe cine au votat/vor vota părinții care, în prima zi de școală, și-au văzut copiii plecând acasă fără să intre în sala de clasă? Au fost la vot? Vor merge? Cum poți să validezi, prin absență, un candidat care a demonstrat că e incapabil? De ce te enervezi și protestezi dacă nu îți pasă suficient cât să iei atitudine?
• Câte gogoși electorale pot fi înghițite când vine vorba de școală și condițiile în care învață copiii? Unde sunt școlile spațioase și moderne, „ca afară”, de care se tot vorbește?
• De ce la nivel de primărie/inspectorat nu își asumă nimeni să accepte ca reală situația pesimistă prezentată de școală și tratează totul cu „optimism”, fără a lua măsuri de reorganizare din timp?

De ce școala trebuie să scoată mereu castanele politice din foc?

Divide et impera, spuneau strămoșii noștri romani, iar ceea ce se întâmplă acum în relația dintre școală și părinți nu face decât să probeze înțelepciunea veche de mii de ani. Lasă părinții să se certe cu școala, dă vina pe director dacă lucrările de renovare nu sunt terminate, umple-i frigiderul din cuvinte că nu a organizat cum trebuie prima zi și cele ce urmează, dar nu faci efortul să vezi că, de fapt, deciziile nu aparțin școlii.

Nu îmi propun să mă gândesc cum se câștigă contractele, ci doar văd cum diverși Dorei se perindă prin școală, făcându-se că muncesc, supravegheați de șefi și șefuți, neterminând la timp și refuzând să gândească. Altfel cum să explici că îi trimite să schimbe neoane aflate la 3,5 m înălțime, dar nu le dă scară?! Sau cu misiunea de a verifica instalația electrică, dar ei nu văd prizele puse la aproape 2m de podea că sunt smulse din perete?

Ori să vezi că mobilierul este atât de prost, că șuruburile se desprind și rămâi cu blatul în mână? Nici nu vreau să mă gândesc cât vor rezista noile bănci și în ce ritm vor veni părinții să le repare, căci intră la distrugere de inventar dacă banca s-a desprins în mâna copilului, nu?

Cum am intrat halucinant în săptămâna altfel

Deși problemele au fost anticipate, solicitarea de a începe anul cu săptămâna altfel nu a fost aprobată și s-a început normal, cu promisiuni că marți se intră în clase. La noi, parțial era problema mobilierului, adus în cutii în mijlocul clasei de la începutul lui septembrie și neatins până pe 9. Poate primarul trebuia să transmită mesaj părinților: ai votat înțelept în iunie, acum montează singur băncile!

Dacă în localurile mai mici ale școlii problemele se rezolvau încet, localul mare, intrat în renovare masivă, bloca lucrurile. Soluție de avarie: să învățăm online, doar că nu a fost acceptată și s-a acceptat să intrăm în săptămâna altfel.

Luni, aproape de ora 6 seara, mă uitam la telefon și aveam impresia că sunt la camera ascunsă, cineva pândește să vadă cum plesnesc nervii întinși la maxim. Și dacă anunțau că urmează să pice un meteorit aveam aceeași reacție. Ce să anunț părinții? Dispozițiile erau clare, pentru cine le citește de două ori: faci programul și apoi transmiți mesajul.

Pentru mine subiectul era „cald”. Doar ce adăugasem pe Classroom un anunț privitor la școala altfel, care urma să aibă loc, probabil, în toamnă, le comunicasem părinților ce am făcut la pregătitoare în urmă cu cinci ani și să ne gândim împreună ce putem face acum, astfel încât copiii să aibă parte de experiențe frumoase. Dar am improvizat.

Ce să faci cu un grup de copii pe care abia i-ai cunoscut? Numele le-am învățat cu cartonașe, de joi până luni, căci am cerut poze pentru organizarea panourilor din clasă, așa că îi știam deja pe cea mai mare parte dintre ei din prima zi de școală.

Marți, jocuri de cunoaștere

Am avut noroc cu colega mea, consilierul școlar. Poate eu îi știam, dar ei între ei, nici după o săptămână nu-și știu numele. N-aș ști să spun exact cum a curs ziua, am luat provocările una câte una, dar am bifat și pozele cu rama foto pregătită, dar și măsurarea copiilor pe tocul ușii, să avem peste 5 ani un reper pentru „de unde am pornit”.

Miercuri, excursie la Antipa

Am avut noroc cu suficienți adulți însoțitori, să ținem toți copiii de o mânuță. Au fost și absenți, sceptici că o ieșire cu autobuzul prin centrul orașului poate avea succes. Abonamente copiilor au fost  validate în aplicația YouthSB, pe baza cnp-ului, am adăugat mult optimism și am pornit la drum. Exersasem marți cu ei ieșitul în coloană, câte doi, din clasă, și aveam mari speranțe că funcționează și în afara școlii. Cert e că am ajuns, la 10 trecute fix, cu 18 copii mici și 8 adulți la poarta muzeului.

La Antipa, șoc și groază, în așteptare erau o mulțime de grupuri. Noroc că nu plec niciodată de capul meu, dau telefon înainte, confirm vizita cu programare, altfel poți avea surprize. Am intrat, dar era nebunie, erau multe școli, la fel ca noi, în săptămâna altfel sau verde. Parcă era Noaptea Muzeelor, așa era de aglomerat. Am parcurs două etaje, intrând în depășire, căci eram și contra timp, dar n-am pierdut niciun copil, ceea ce e esențial.

Au stat în jurul meu ca puișorii de cloșcă, reacționând la fluier dacă nu mă auzeau, au ascultat, s-au implicat, au pus întrebări și au răspuns la provocări. Nu m-am așteptat la un procent atât de mare de reușită: 17/18.

Joi, am sunat un prieten

Pe Bianca am cunoscut-o cu mulți ani în urmă, când blogul era la început, după ce am scris despre una din cărțile publicate atunci, Caracatița printre noi. Nu e prima dată când o invit în Școala Altfel și rămân mereu recunoscătoare că își face timp să ajungă alături de copii. Știam că a mai publicat o carte cu povești, așa că am rugat-o să mă ajute să fac ceva altfel în lumea aceasta nebună.

A venit înarmată cu personajele de pluș cu ajutorul cărora să spună povestea și, uitându-mă la fețele copiilor și gradul de implicare în poveste, a meritat.

Vineri, am activat familia

Dimineață am început ziua cu elevii mei încercând să exersez rutinele. Nu vreau să renunț la înviorarea de la începutul programului, are mult prea multe beneficii la nivelul de organizare a colectivului și la aritmetică, dar cum e exclus să încercăm în clasă să ne mișcăm lângă bancă, facem înviorarea pe culoar. Am intrat în funcțiune și cu calendarul naturii, după ce am apucat joi să împărțim și responsabilii pe zile, să punem pozele pe planșă, la avizier.

Ca o paranteză, noua variantă de calendar al naturii funcționează minunat, cu puține cartonașe de mutat, faptul că am scos cele 31 de date simplifică foarte mult lucrurile și le place. L-am montat și pe tabla magnetică (mai sus), iar pozele copiilor, de data aceasta, cu magnet pe spate, se manevrează foarte ușor la prezență.

Am rezolvat și fotografiile pentru barometrul sentimentelor, pregătit pe panou de plută cu planșe A4. Fotografiile au o piuneză din plastic, mare, le mută ei după cum se simt. S-a strâns un roi mare la „Fericire”. Se pare că oricum mai am de pus alte personaje, pentru că mi-au adus la cunoștință că a apărut Inside Out 2. N-am promis, mai vedem, nu de alta, dar stăm extrem de prost la spațiul de afișaj, încă nu am idee unde o să pot pune lucrările lor.

Jocuri cu Cercetașii Tradiționali din România (ACT-RO)

Nou promovată la statutul de lider tabăra trecută, Iris s-a angajat să se joace cu copiii și să le facă o mică demonstrație despre ce se întâmplă la grupa „pui de lup” din cadrul asociației. Povestea am început-o la Antipa, cu diorama dedicată unei familii de lupi, o imagine foarte asemănătoare cu cea din Cartea junglei, poveste ce stă la baza activităților.

Doar că una e să lucrezi cu copiii care vin la activitățile asociației, știind regulile de bază, și alta cu copii mici, abia în a cincea zi de școală, cam obosiți la final de săptămână. Oricum, am reușit împreună performanța de a forma un cerc care să arate a cerc! Joi, la „Ursul doarme” nu mi-a ieșit de niciun fel. După o încercare eșuată de „Pistolarii”, deoarece copiii nu se cunosc între ei, a urmat „Haită, haită, vrem un lup”, început cu niște urlete în cor, de lupișori încântați. Aici a mers muult mai bine.

A încheiat cu o activitate practică, căci țelul asociației este acela de educație prin aventură. Prietenia, punerea grupului mai presus de sine, ascultarea liderului și munca în echipă sunt secrete care ne vin în ajutor. Ce faci dacă plouă și ești în pădure, ai o singură prelată, dar nu poți nici rămâne pe loc? Cum te deplasezi? Cred că plimbarea sub prelată a fost partea cea mai distractivă.

Dacă se vor înscrie sau nu, este alegerea lor și a părinților. Însă știu că decizia lui Iris de a se înscrie la Cercetași a fost una care i-a schimbat radical viața la numai 11 ani și pe care nu o regretăm nicicum.

Am tras linie, la propriu

Încă nu îmi vine să cred că s-a încheiat această săptămână de școală și că acum, când mă gândesc la toate câte s-au întâmplat, trebuie să cred că s-au petrecut cu adevărat. Înțeleg că adaptabilitatea e o calitate și o garanție a supraviețuirii, însă cu motoarele turate nu poți supraviețui mult. Îmi doresc doar să încep să curg lin, ca un râu la câmpie, căci nu știu cât mai rezist să mă prăvălesc ca unul de munte.

• Despre
• Ultimele Postari

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, blogger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

• Copaci în culori de toamnă - 3 octombrie 2024
• La clasa pregătitoare, în tonuri optimiste - 21 septembrie 2024
• Anul electoral, școala altfel, nepăsarea și lipsa de viziune: schemă logică - 14 septembrie 2024