Clar, statul pe net dăunează grav sănătății. Iar săptămâna aceasta am avut bafta să mă tot lovesc de mesaje din seria „ce să-i iau doamnei în prima zi de școală”, din loc în loc cu mențiunea „dar nu o cunoaștem încă”. Există totuși o prevedere legală – darea și primirea de foloase necuvenite. Faptul că niște infractori se joacă cum vor cu legile și pun „praguri” la aceste definiții nu înseamnă că ni se cuvine ceva.
De ce ai vrea să faci „cadou” unei persoane pe care nu o cunoști?
Cel mult faci un cadou să mulțumești în felul tău pentru ceva. Dar când habar nu ai cine e? Dai mită pentru a cumpăra bunăvoința… să-i atragi atenția asupra copilului tău. Poți dormi liniștit, e la fel de special ca toți ceilalți și va beneficia de aceeași atenție fie că intră cu mâinile încordate în clasă, fie că are zâmbetul până la urechi.
M-am bucurat să văd că foarte multe învățătoare au răspuns la mesaj că nu e nevoie de nimic, un copil zâmbind e de ajuns. Dacă tot ții musai, spune-i copilului să deseneze, sau să facă el „ceva”. Sigur știe suficiente de la grădiniță ca să poată așterne pe hârtie o floare sau să asambleze o mică felicitare. Să scrie ce simte, să meargă deschis la acel om alături de care va crește în următorul an.
Și tocmai pentru că nu cunoști persoana, e bine să stai în banca ta. S-ar putea să ai ghinionul să se simtă „cumpărată” și să dai cu bâta în baltă. Mai bine aștepți să vezi de ce e nevoie… Dar, dacă nu ești genul care să accepte un sfat care să contribuie la schimbarea care se dorește în România (nu poți avea lideri incoruptibili dacă nu îi crești tot așa), caută o soluție prin care să empatizezi cu tot efortul pe care acel om îl face pentru ca lucrurile să meargă șnur în clasă.
Nu poți dormi liniștit și te perpelești ce să cumperi?
Săptămâna aceasta mai toți profesorii sunt la școală. Dă o fugă, vezi la cine ai fost repartizat, bate la ușă, prezintă-te și oferă-te să ajuți. Poate n-a terminat de decupat fluturii de pus pe bănci, poate a obosit cățărându-se pe scară să lipească minuni pe pereți, poate nu are cine să-i șteargă geamurile ca să lipească frunzele. Sau să se ducă cineva repede la xerox, patru stații mai încolo, că e la jumătate de preț față de cel din colț. Ori are nevoie de panouri de polistiren… sau de acuarele.
Ajută cu adevărat acolo unde e nevoie, nu mai cere sfatul altor necunoscuți pe net despre cât de „office” se îmbracă doamna și ce pampon consideri tu că și-ar prinde la pălărie, ori ce coșuleț cu aranjamente simandicoase îi schimbă fengshuiul în casă și strânge mai ușor praful, ca să zboare la prima curățenie.
Vrei să ajuți în continuare?
Ciulește urechile la ce se cere. Întotdeauna vor fi în clasă copii care nu-și permit unele rechizite și accesorii. Unul-doi dacă nu își pot lua e o piedică în desfășurarea lecției și o muncă în plus pentru ea. Fă un gest util și ia-i acelui copil ce i-ai luat la al tău. Va aprecia mai mult decât orice altceva să își desfășoare activitatea liniștit. Poți la fel de bine să te uiți cu ce vine acasă copilul tău și să îți pui mai multe întrebări: de unde au „apărut” materialele, cine le-a decupat, personalizat, ca să-ți dai seama unde ar avea nevoie de susținere.
Îți plac planșele copilului prinse la panou? Sunt prinse cu piuneze colorate? Ia ghici, nu se dau de la primărie, se cumpără.
E copilul fericit că a primit un abțibild pentru temă? Doamna nu are fabrică de imprimat, și pe acestea le cumpără. Și lista poate fi continuată la nesfârșit.
Nu procedați ca în bancul cu bătrânica forțată să treacă strada. Gândiți practic și util!
- Copaci în culori de toamnă - 3 octombrie 2024
- La clasa pregătitoare, în tonuri optimiste - 21 septembrie 2024
- Anul electoral, școala altfel, nepăsarea și lipsa de viziune: schemă logică - 14 septembrie 2024
Dar despre florile din prima zi?
Cine deja se cunoaște cu parintii, ar putea sa le transmită sa nu cumpere?
Eu le-am transmis această rugăminte și când nu îi cunoșteam, la prima clasă pe care am luat-o. A fost cea mai dificil de pus în practică decizie, dar în final a mers. Mai ateriza un buchet rătăcit, mai ales când un copil nou se transfera în clasă.
Am avut și un băiețel care a găsit cum să ocolească regula, întâi cu un trandafir roșu, cu argumentul că „nu sunt flori, e o floare”, apoi cu un buchet mic de levănțică. Și mi-a explicat că pur și simplu el adoră să dea flori. După ce am convenit că accept din curtea lui orice (inclusiv păpădii) și că, dacă vrea, îl pot lua în brațe și fără flori, am rezolvat problema.
La finalul anului trecut, final și de serie, am avut o discuție serioasă cu copiii despre flori aduse în ultima zi. Prima, pisica mea bezmetică mestecă orice, nu pot aduce flori acasă. Luam vacanță, era păcat să le abandonez la școală sau să le împart cu femeile de serviciu. La atelier nu mai erau loc de ghivece – că m-au întrebat și varianta asta. Am râs, am stabilit că ne dăruim îmbrățișări și amintiri, iar asta rămâne de neuitat. Plus desene, scrisorele și felicitări.
Obiceiul însă e atât de înrădăcinat la noi că doar cu multă voință poate fi oprit. Am mai scris, dar nu e ușor. Urmează să iau clasa pregătitoare, așadar să explic unui nou colectiv că regula mea e „fără flori”. Și sunt sigură că nu voi reuși cu toți sau din prima, oamenii sunt în general lași, nu acceptă repede schimbarea.