La cum a fost introdusă ideea sălii de detenție în noul Statul al elevului, în unele școli cred că se va folosi sala de festivități, dacă mai există, ori sala de sport, ca să poată fi cuprinși toți elevii dornici să ajungă aici. Am parcurs cu atenție și Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ, nu am găsit nici măcar un cuvințel care să lămurească această nouă situație. De fapt, nici măcar nu există cuvântul „detenție”, căci l-am căutat în document automat!
Sala de detenție a fost creată pe principiul „unde dai și unde crapă”, după părerea mea, fără să se ia în calcul un aspect foarte important. În mod normal, elevii nu își doresc să ajungă aici. Însă școala românească nu funcționează pe modul „normal”. La noi totul e invers…
Rămâne speranța că detaliile le vom afla prin Regulamentul de ordine interioară al instituțiilor de învățământ. Însă cât durează până când se găsește o mână de părinți care să considere că școala a exagerat cu pretențiile și să îl conteste în instanță?! E un document fără prea multă putere, în condițiile actuale.
Prima greșeală
Elevii și părinții nu simt nimic dacă nu acumulează absențe nemotivate, până la un număr de 20, când scade media la purtare (și nici măcar atunci).
Când copilul este scos din clasă pe motive de disciplină, absența ar trebui consemnată.
De ce? Una la mână, eu, profesorul de la clasă, sunt responsabil pe acel interval orar cu integritatea elevului. Dacă îl trimit la sala de detenție și el se aruncă pe fereastră până ajunge acolo, la verificarea catalogului – ghici – el era prezent la oră. Așadar, extragerea turbulenților fără absență nu că nu e deloc o idee bună, ba chiar e una foarte proastă.
Al doilea motiv pentru aceasta e că, fără absență, copilul este zen. Pleacă olecuță la plimbare, se relaxează, că n-are chef de oră.
În plus, nu se specifică consecințele.
De câte ori poți fi trimis la detenție? Fără număr? Influențează acest comportament nota pe modul la purtare? La 5 excursii de relaxare, să zicem, nota scade automat cu un punct, pe baza proceselor verbale justificative atașate de profesorul/profesorii care au decis această măsură. Dar vei avea 5 note de 9, media finală va fi 9 pentru 25 de vizite la sala de detenție?! Mi se pare că nu sunt deloc direct proporționale. În schimb, dacă s-ar corela cu 25 de absențe nemotivabile, media finală ar fi 8.
Ca să descurajeze total, bursele de orice fel ar trebui să fie condiționate de nota la purtare. Și, de ce nu, și unele licee, nu doar cele vocaționale, să condiționeze admiterea de un comportament impecabil.
Dar sala de detenție, mai exact perioada petrecută acolo trebuie extinsă dincolo de programul școlar. Fără scoaterea copilului din rutina fericirii, efectele ei sunt zero absolut.
Ce spun copiii?
Departe de a fi un eșantion reprezentativ, am rugat-o pe nepoata mea, elevă în clasa a șaptea la o mare școală din capitală, să își întrebe colegii ce părere au despre această nouă sală de detenție. Cum tot aud de la ea povești din clasă cu copii obraznici, distrugători ai registrului de consemnare a comportamentelor nepotrivite, ore în care hărmălaia e la ordinea zilei, chiar eram curioasă ce răspunsuri va descoperi.
Conștiincioasă, a întrebat 12 colegi.
Patru au considerat că este o idee bună și că va fi folositoare. Așa va fi liniște în clasă pentru cei care vor să învețe. Șapte consideră că nu este o idee bună, pentru că cei care ajung în sălile de detenție nu se vor schimba, vor continua să vorbească și vor deranja din nou când se vor întoarce în clase. Adică ar fi ineficientă. Un coleg este total indiferent, nu-l deranjează ideea. În plus, cei care ar putea ajunge acolo, au declarat că s-ar bucura să scape astfel de ore.
Clar: fără alte urmări, sala de detenție este inutilă, doar nervi și energie consumată din partea adulților implicați. Concluziile copiilor nu fac decât să confirme un adevăr băgat sub preș de cei care cred că avem unicorni în bănci.
Dar oare s-a obosit cineva până acum să îi întrebe și pe ei ce cred?
- Copaci în culori de toamnă - 3 octombrie 2024
- La clasa pregătitoare, în tonuri optimiste - 21 septembrie 2024
- Anul electoral, școala altfel, nepăsarea și lipsa de viziune: schemă logică - 14 septembrie 2024