Prima zi de școală: cadouri pe bănci

Prima zi de școală are întotdeauna partea ei de încărcare emoțională și aspectul primitor al clasei contribuie la relaxarea copiilor. Dacă de la a-doua-primă-zi de școală bucuria revederii prietenilor după o vacanță binemeritată compensează, prima-prima zi de școală are spaimele ei.

Ideal este atunci când fiecare merge la școala de care aparține, din cartier. Atunci nu pleci singur niciodată, e imposibil să nu găsești doi ochi cunoscuți de care să te agăți, vecini sau colegi de la grădiniță. Dar cea mai mare spaimă este că nu cunoști pe nimeni, și rămâi acolo, singur-singurel, în spatele unei uși.

Să plângi? Să-l scoți pe Muțunache din noul tău ghiozdan? Să strecori înăuntru o mână, să-l ții de lăbuță, că el are mereu grijă de tine când sunteți singuri?! Cât de grea e prima zi de școală!

Sunt emoții pe care trebuie să înveți să le stăpânești și de care nu poți fi scutit. E ca o lecție mai serioasă de zbor, când confortul cuibului trebuie abandonat. Și părinții, cu înțelegere, dar cu fermitate, trebuie să poarte discuții serioase cu cei mici. Poate e de evitat seria „să vezi ce o să te joci la școală și o să fii vesel și fericit, faci ce vrei tu”, mai bine „îți vei face prieteni noi, vei învăța multe lucruri interesante”. Aș adăuga „și nu pe telefon”.

Cel puțin acesta cred eu că e lucrul care trebuie subliniat: mergi la școală să înveți, deși nu toți părinții sunt un model, străduindu-se după puteri ori optând prea devreme pentru școala vieții. Chiar dacă nu vrei performanță pentru copilul tău, nu-i tăia aripile, spunându-i că nu e necesară. Da, repetă-i mereu că rezultatele școlare nu condiționează iubirea ce i-o porți, dar că meritate și muncite, îi vor înlătura din cale bolovanii de pe asprul drum al vieții.

Să revin la prima zi de școală.

Nu știu cum va arăta clasa. Nici nu visez frumos că primăria a considerat necesară igienizarea pereților, deși am trecut pe lângă școală și am văzut că au instalat aer condiționat. Nu știu detaliile tehnice, dar cum sala mea este mare, sper că n-au luat după preț, ci după cerințele tehnice, iar minunea va face și față. Deci există mari șanse să nu murim de cald în sală, măcar până strig catalogul și trimit părinții să se plimbe nițel.

În afară de hărțile la care nu renunț și de circuitul apei în natură, planșe pe care le păstrez, cred că urmează pe pereți literele alfabetului. Cu siguranță nu pun numerele de la 0 la 31, mi se pare spațiu irosit. Încă mă străduiesc să găsesc un înlocuitor ieftin, dar creativ, pentru numărătoarea aceea de un metru înălțime, care mă fascina în clasă când eram mică.

Va urma, abia după ce aflu numele copiilor și datele de naștere, un trenuleț cu un vagon pentru fiecare. Seria precedentă a fost încântată. Îl țineam suspendat de pervaz și arăta foarte interesant. Plus zgomometrul… și rama foto.

Și băncile?

Băncile… încă nu știu cum arată! Erau încă destul de bune cele de acum cinci ani, însă primăria a decis să le schimbe. Vor fi colorate? Vor fi clasice? Mobilier individual? Bănci duble? Dar ce pun pe ele…?

Prima decizie: separatoarele de colorat pentru portofoliile copiilor, desenate acum cinci ani de Emanuel Pavel, special pentru mine, și pentru care, a nu știu câta oară, îi mulțumesc. Pe lângă scopul lor practic, de a separa în biblioraft fișele de lucru, sunt patru planșe de colorat care ar trebui să îi țină ocupați ceva vreme în primele zile.

Apoi, o jucărie, dar nu ceva cumpărat, căci școala nu e mall. Ceva confecționat: o morișcă din hârtie. Cred că mai am prin dulap, de la târgul de mărțișor, ceva baloane lungi, pe care le-aș putea transforma în cățeluși, însă baloanele nu sunt o idee prea bună la copiii mici, șterg memoria de scurtă durată și uită de ce sunt acolo. Mai am, rămase de la seria trecută, niște cărți de colorat cu ursuleți, căpătate cu mulți ani în urmă de la un sponsor amabil de medicamente pentru pitici. Și ele utile, pentru momentele de final ale activităților.

Ultima idee, ceva practic și util. Căutam imagini pentru o riglă mică cu forme geometrice. Am găsit, dar nu dibuiam un loc pe net cu un preț accesibil, ca să o pun pe lista de recomandări. Pun pe grupul de familie, poate are vreunul idei, doar ce ar fi un învățător/educator fără familia din spatele lui, disponibilă la nevoie pentru decupat, colorat, cărat, lipit, zugrăvit și alte activități de susținere a învățământului?!

Așadar, m-am ales cu materialele de mai jos, după desenul meu, chiar și personalizate cu numele site-ului.

Cum le folosesc?

Copiilor le plac șabloanele, mai ales la vârsta la care nu au încă precizia necesară pentru a desena ceea ce își doresc. Cu forme geometrice pot rezolva destule provocări. Apoi, pot compune singuri sarcini precum: desenează o floare în interiorul unui pătrat, o stea în interiorul unui cerc, fără să fie nevoie să le dau eu fișe imprimate cu modelele.

Îmi plac și la numerație, când desenăm pe caiet mulțimi cu un număr de elemente, se pot adăuga repede pe foaie. Bine, aici e concurență cu lipit diverse elemente confecționate cu perforatoarele decorative, dar alternăm.

Nu le-am transformat în rigle, deși nu m-am putut abține să nu marchez centimetri pe ele. Clasa pregătitoare are în programă doar unități non-standard de măsură, așa că am rezistat tentației. Pot însă fi folosite cu succes la trasarea de drepte în limita celor 15 cm ai lor.

Seria precedentă a avut unele asemănătoare, pe care le-am folosit din pregătitoare până în clasa a patra, ori de câte ori am avut nevoie, mai ales pentru decorațiuni realizate rapid la proiectele în lucru.

Îmi tot spun că ajunge, dar e abia jumătatea lui august, cine știe ce idei îmi mai vin până în septembrie.
Și da, prima de carieră didactică e terminată de mult, dar iau în avans din următoarea, dacă tot a intrat salariul.