Și a trecut bacalaureatul!

Oricât de pregătit ai fi fost pentru examenul de bacalaureat, nimeni și nimic nu te putea pregăti pentru ceea ce s-a întâmplat în realitate. Mai ales din punct de vedere al organizării! Intră aici asistenți neinstruiți, o comisie indiferentă la starea de bine a elevilor (care este acolo doar că „li s-a impus”), timp dublu petrecut în sală față de durata examenului în mod normal. Se adaugă căldura, disputele dintre profesori în legătură cu „ce ar trebui să facă“, cum spunea Caragiale despre personajele lui: unul mai sucit decât celălalt.

Luni – proba scrisă la română

Cu „Sună periculos” în căști, intru pe poarta liceului. Mă întâlnesc cu tovarășele mele de suferință, eleve atât la uman cât și la real. Opiniile noastre erau împărțite: majoritatea nu voiau poezie (dar dacă dau poezie, măcar să nu dea ciupercuțe sau modernism), unii chiar își doreau dramaturgie (alții chiar nu), un Moromeții ne-ar fi convenit multora, un Ion nu era pe placul tuturor, dar în final s-a zis: fie ce o pica, noi doar să scriem acolo ceva… căci nu nota mare în bac, ci faptul că l-ai trecut aduce liniștea în casă.

Suntem anunțați că ar cam trebui să intrăm în săli. Ne facem curaj. Unii sărută cruci și icoane, ne luăm de mână, ne îmbrățișăm și, cu un proverb spus de o prietenă în cazul în care pică basm (ca sa pot scrie si eu ceva la Harap-Alb în afară de comentarea titlului), am intrat pe ușă. Urcăm la etaj. La sala de bagaje aproape leșinăm. De cald, căci încă nu văzuserăm subiectele.

Aerul era irespirabil la nivelul superior. Așteptam să predăm papornițele și deja curgeau apele pe noi. Ne gândeam, totuși, că avem aer condiționat în sală, o să fi bine. Luăm punga (sau în ce aveai ce folosești să scrii): un pix, un stilou, un creion, o gumă, o cruce/icoană/mir/talisman (am văzut multe), unul sau câteva highlightere pentru cei mai speciali.

Eu, bineînțeles, fac parte din acești speciali, obișnuiți de la examenele de la engleză să aibă highlightere pentru a lucra pe un text cu mai multe cerințe. Este mai ușor și nu te doare capul, așa că am luat câte unul pentru fiecare solicitare. Normal, aveam să subliniez doar pe subiectul dat ce cuvinte, ce propoziții, ce secvență mi se cerea. 

— Sigur ai voie cu ele în sala de examen? mă întreabă o doamnă din sala de bagaje.
Da, le-am avut la simulare.
— Da, dar acum e bacul, e altceva, stai să întreb…

S-a întrebat în stânga în dreapta, concluzia a fost să cheme pe cineva precum șeful de comisie, ca să fie siguri. 

Apare un domn cu lănțoi de aur la gât, cu tricou portocaliu spre fosforescent, care se uită la mine și-mi zice că am voie doar cu ce scriu. Doar cu stilou sau pix. L-am luat la întrebări, de față și cu alți colegi, că nu cred că doar cu ce scriem, măcar cu un creion avem voie că altfel nu putem lucra pe text.

Pă’ da’ e română nu mate, la mate aveți de desenat cu creionul, la română scrieți cu pixul”.

Îi explic că este vorba de foaia cu subiectul pe care ni-l dau ei, nu de lucrarea noastră. „Pă’ da’ nu poți sublinia și cu pixul?”. Îi explic că sunt mai multe exerciții, de-asta am nevoie de mai multe instrumente. „Doar cu instrumentul de scris”. Dar eu nu scriu cu toate?

Bineînțeles, cele câteva rânduri de mai sus nu pot reda și panica ce-mi crea fiecare replică „doar cu instrumentul de scris” o zvâcnire în colțul ochiului. Știu sigur că i-am adăugat că nu se poate, sigur nu scrie niciunde în regulament că nu avem voie. Încerc să-i explic că nu pot lucra subiectul altfel, că așa le-am lucrat mereu, că la simulare am citit regulamentul cu atenție alături de profesorul de filosofie (care și el s-a uitat ciudat când m-a văzut cu un penar întreg după mine)…

El nu și nu, „doar cu instrumentul de scris”. Problema nu a fost că era el setat pe repeat și chitit să nu riște cu regulamentul, problema a fost că m-a luat ușor peste picior: Ai impresia că știi regulamentul mai bine ca mine? La ce ai nevoie de culori, ești la grădiniță? Da’ ce, nu poți sublinia cu două linii cu pixul? 

Nu ajungeam niciunde cu el. Mi-a zis, mai mult printre râsete, că n-am decât să merg cu ele în sală și după să mă cert cu șefa de comisie cu regulamentul în față, dar am voie doar cu „instrumentul de scris”.

— Bine, i-am răspuns.
El s-a oprit din râs, s-a uitat urât la mine, mi-a întors spatele și a plecat.

Nervoasă cum eram, începeam ușor să hiperventilez. Să o iau ca pe un semn rău, să mă gândesc cum rezolv eu subiectele fără culori? Aș fi reușit și fără, dar de ce să-mi fac viața grea?

Mă gândeam deja ce să spun: că este discriminare. Că folosirea culorilor este un fel de CES și eu o să pic bacul din cauza lor și așa mai departe. Deznodământul este că am întrebat o doamnă elegantă, care zâmbea, dacă am voie sau nu cu altceva în afară de pix sau stilou ca să scriu pe subiectul de examen… „Desigur! Orice e de scris e în regulă, doar să nu scrii pe foaia de examen cu altceva în afară de albastru”. Mi-am revenit și la română mi-am văzut de colorat.

bacalaureat subiecte 2024

În sală, nimeresc pe rândul cu băncile bătute de soare. Întreb persoanele de la supraveghere dacă putem să facem ceva (era un rând liber la umbră) pentru a nu face plajă. Răspunsul a fost „se mută el (soarele)”.

Era 9 fără 10 minute, o doamnă se plimba din sală în sală pentru a vedea dacă este în regulă platforma, dacă asistenții s-au logat. De aici a început nebunia.

Nu am înțeles exact care era problema, cert este că nu reușeau să se logheze cu emailurile primite. Au vrut să încerce cu emailul celui de-al doilea supraveghetor, dacă tot erau doi… dar cealaltă nu știa… nu avea… era obligată de școală să fie acolo… telefonul i s-a stricat săptămâna trecută (mai târziu comentând că nu stă acum să-și cumpere un telefon nou). Ea e acolo doar să fie.

Doamna în cauză a sunat pe cineva cu care a conversat stil Șoșoacă, o parte din conversație desfășurându-se lângă monitor, cu individul respectiv pus pe speakear și cu o sală de elevi cu fețele picate, șoptindu-se noi cu ce proști am nimerit.

Pe parcursul examenului, nu am avut ceas în sală. Dar nici ne-au anunțat când mai aveam 10 minute, cinci, unul… ne-au hașurat pe tablă, am văzut că mai am jumătate de oră să termin subiectul trei și am intrat puțin în panică. Eram abia la jumătatea eseului. Tocmai mi-l corectam când ne spune supraveghetoarea sictirită (aceeași care „nu știa” și era obligată să fie acolo) că mda, v-a cam trecut timpul, puneți pixurile jos. Drept urmare, eu am o frază în eseu care e lipsită de sens, jumătate fiind la un timp, iar cealaltă la un altul. Normal, la celelalte probe mi-am luat și un ceas de-acasă.

Scanatul…

Că avea să meargă prost și lent – ne așteptam, doar că nu în așa hal. Am terminat la 12:00 și abia la 14:00 și puțin ieșeam pe poarta liceului. Așteptând, am jucat fazan… iar cine folosea cuvinte care au legătură cu bacul mai primea o viață. Aproape am leșinat de foame (mâncasem ceva la 6:30, căci la 7:30 ne-au chemat la școală) și de la căldură. Aerul condiționat care exista în sală a fost pornit abia când a început examenul și abia spre final a început să se mai usuce pielea înmuiată în transpirație. 

Proba la română s-a încheiat cu nervi și frustrări din partea tuturor, nu din cauza subiectelor pentru care am fi putut să nici nu învățăm și tot să luăm un șapte, ci pentru nepăsarea și nepregătirea comisiei.

Marți – proba obligatorie de profil, la mine – matematică

Obosită și cu dureri de cap, m-am prezentat la a doua probă, întrebându-mă oare ce specimene mai nimeresc la supraveghere. La matematică am avut noroc, au fost două doamne supraveghetoare care au încercat să ne calmeze cum au putut, care nu ne-au zis că sunt obligate să fie acolo, oameni civilizați de data aceasta. Scanatul, totuși, tot epuizant a fost.

 Unui coleg, pe care nu pot spune că-l am prea mult la suflet, i-au scanat lucrarea de trei ori până au reușit să i-o scaneze pe toată, clar, cu paginile în ordine… lucrare cu peste zece pagini. A plecat nervos din clasă aproape dărâmându-l pe omul cu tricou portocaliu, același tricou ca din ziua precedentă (care nu mai avea în acea zi lănțoi de aur, și care mai era și vice-președintele comisiei, am aflat atunci). 

Platforma a picat doar de câteva ori. Am încercat să le explic cum a făcut mama la simulare la a opta, scanând celelalte lucrări în timp ce una se chinuie 10 minute să urce, că poate am putea face așa… dar nu au înțeles, la instructaj nu le-a zis. Au chemat comisia. Așa că uite-ne din nou cu șase adulți în sală care încearcă să facă platforma să meargă!

„Ridică-te în picioare”

Spre finalul probei, când încă mai aveam peste jumătate de oră din timp, cineva a vrut să predea lucrarea, dar scanner-ul nu a mers. S-au chemat ajutoare și a început o întreagă discuție la catedră despre cum nu știe nimeni ce să facă, asta în timp ce majoritatea ne băteam capul cu ultimele subpuncte de la subiectul al treilea, cele mai dificile. Un prieten i-a rugat, cam agresiv ce-i drept, și de mai multe ori, să facă liniște deoarece el nu se poate concentra. Degeaba.

Așteptam să ni se scaneze lucrările, platforma pică iar, se adună o ceată de experți la calculator, dezbăteau ce să facă, în timp ce noi vorbeam despre orice: despre bac, despre ce mâncăm, despre faptul că poate ne facem somnul de frumusețe chiar în sala aceea, pe bănci, despre cum cine leșină primul de foame, de cald. (nici nu vreau să mă gândesc, dacă așa a fost pentru cei care aveam un aer condiționat cât de cât funcțional, cum era pentru restul).

— Da’ faceți si voi liniște… n-am mai văzut așa ceva!! Nu ne putem concentra din cauza gălăgiei voastre! rostește doamna cu aer de Șosoacă.

Colegul meu care uneori nu știe exact când ar trebui să ignore anumite lucruri, să le lase așa cum s-au întâmplat, rostește tare:

— Și noi am vrut liniște în timpul examenului! Noi de ce să facem liniște acum?

Într-un fel, avea dreptate, pe de alta – tot noi eram fraierii care aveam să stăm acolo până ni se scanau lucrările. L-a ridicat în picioare să-i facă morală, ceea ce a fost comic pentru toți. Nu am mai văzut un profesor ridicând pe cineva în picioare din clasele primare. Cel mai amuzant a fost modul în care l-a ridicat. Nu știu exact de ce ni se părea așa hilar:

— Care a zis, mă?! Ce, n-ai tupeu să și recunoști, ai?!


Joi, ultima probă, ultima încercare. Am ieșit din sală imediat cum am rezolvat subiectele pe ciornă, le-am corectat pe ciornă, le-am transcris, le-am verificat de două ori, am văzut că au trecut două ore și m-am hotărât să ies. Doar gândul că mai trebuia și în acea zi să cad într-o stare de leșin și epuizare mă îngrozea. Plus că nu mă mai puteam concentra de foame. Așa că, după două ore de la începerea examenului, am părăsit sala.

Alte lucruri de neuitat

Marți. După proba de marți, am vorbit la telefon cu o prietenă foarte bună, povestindu-i ce se întâmplase la noi în sală. Stai să vezi la mine! A intrat în sală și a dat peste o doamnă cu batic pe cap, îmbrăcată în port național românesc, cu brâu tricolor în talie. Dar e ok, se mai îmbracă și omul diferit, iar la capitolul acesta, liceul nostru este unul oricum foarte deschis .

Respectiva doamnă le-a povestit de o rugăciune care pe ea a ajutat-o la un examen și poate vor și ei să se ridice în picioare să zică o rugăciune înainte de a citi regulamentul, să-i ajute… Cum liceul nostru nu este tocmai cel mai religios (ba din contră), copiii s-au uitat mirați unul la altul până când un băiat i-a spus că poată să citească direct regulamentul, nu este nevoie.

Și când credeam că le-am văzut pe toate: joi mă pregătesc să intru în sală și ce văd… colegii miruindu-se unul pe celălalt. O dată în viață dai bacul! 

Concluzie

Nu pot da vina pe profesori (pe cei ce au venit la supraveghere), poate puțin pe nesimțirea și nepăsarea bine înrădăcinată în unii oameni… La cât de prost este plătit să stea un profesor șase ore, sau chiar mai mult, la supraveghere la bac, înțeleg că ar putea avea o lipsă de entuziasm să-și facă treaba. Cu comisia adusă din alte licee pot înțelege de ce s-a procedat așa, dar măcar celor din liceul nostru le păsa cât de cât de noi, chiar dacă erau plătiți prost, făceau un efort pentru noi.

Acum cei care nu știu realitatea, vor comenta că „nu-i obligă nimeni”, dar mulți sunt obligați de școală, deoarece nu se înscriu de bună voie destui profesori la supraveghere, iar fiecare școală trebuie să contribuie cu o „cotă” de profesori. Dar, mai mult ca sigur asta nu înseamnă că noi, elevii, ar trebui să fim victime colaterale.

Cu scanatul există câteva lucruri bune: nu mai ești așa de stresat că cine știe cum scrie pixul mai gros o literă și se consideră „semn”. Dar acum nu o să mai fie nici răzbunări între județe, la corectură, mai ales pe lucrările de la București, că nu o să se mai știe de unde vin. 

Ar putea să fie un lucru bun până la capăt, dacă Ministerul Educației nu și-ar mai face treaba doar pe hârtie, dacă instructajele ar fi făcute pe bune, dacă profesorii nu ar mai fi tratați așa cum sunt și dacă ar fi plătiți mai bine, măcar la bac, dacă în general nu. Dar cu multă vrăjeală și doar pe hârtie nu o să ajungem niciunde.

 

 

Iris H.
Ultimele postari ale lui Iris H. (vezi toate)
Posted in De-ale casei and tagged , .

6 Comments

  1. Sper ca rezultatele tale au fost cele așteptate, în ciuda piedicilor întâmpinate.
    Fiica mea ti-a fost coleg de suferință anul acesta. La romana a nimerit intr-o sala în care s-a dat drumul la aerul condiționat….cu aer cald. Elevul care l-a pornit nu a fost lăsat sa îl regleze. S-au sesizat abia la finalul probei când trei fete mai apropiate de dispozitiv s-au plâns ca nu mai pot sa reziste. Din păcate au fost toți afectați, iar la domnișoara s-a cunoscut lipsa de concentrare, int-o nota mai mica fata de ce își dorea. Cum nu îi trebuie nota de bac mai departe, a ales sa nu mai facă contestații, în fperanta ca primim diploma la timp pt înscrierea la facultate, ca liceul nostru nu vrea sa elibereze adeverințe, vor da direct diplomele.
    Mult succes și ție la facultate

    • Mulțumesc mult! Nota finală a fost în limitele așteptate.

      M-am gândit că, dacă la noi în liceu situația a fost cum a fost, sigur alte licee au avut o situație mai neplăcută. Cu profesori speriați de regulament și dezinteresați nu prea avem ce să facem.
      Profesoara noastră de engleză ne-a avertizat că, fiind o comisie din alte licee, nu știm ce loz tragem. Drept urmare, să fim pregătiți să ne certăm cu ei pentru orice chichiță care ne deranjează (soare, bănci care se clatină etc), cât timp suntem în limitele regulamentului.

  2. Pt instructajul supraveghetorilor s- au trimis un pdf și un Word cu pașii de urmat și un video făcut de ISJ Covasna . Nimeni nu a fost instruit practic, nu s – a arătat nimic, nu ai exersat măcar o data. Te trezeai direct în sala de examen sa probezi ce ai înțeles.
    Și da, profesorii sunt obligați sa se înscrie la supraveghere. Directorii nu indraznesc sa raporteze la inspectorat ca ( mai) nimeni nu a vrut si nu au oameni.
    De ce nu sunt plătiți oameni din IT?! Ar veni pt 250 de lei în ziua aceea? Nu. Dar proștii din învățământ sa vina neinstruiti, neplătiți bine..
    Apropo de corectat, se poate știi de unde sunt lucrările uitandu te la stampila de pe ele.

    • Oh, da, cunosc acel fișier, că l-am primit și noi, la evaluarea națională. Dar unii oameni chiar l-au citit, au vizionat filmulețele trimise (în care, ce-i drept, explica nenea ăla de te lua durerea de cap).
      La noi în școală (gimnazială), toți cei care am fost la simulare și urma să participăm și în vară am fost chemați înainte, ni s-a arătat scannerul și cum se scanează, în linii mari. Am primit mailurile, am testat platforma, am confirmat că putem intra.
      Am avut însă și colegi care s-au fofilat, „las’ că se pricep alții să scaneze”. Fix ca doamna aceea, căreia nu-i mergea nimic, nici neuronii, se pare.

      La corectat la simulare, da, se știa, pentru că se folosea ștampila școlii. La examene acum – nu. A fost ștampilă unică la nivel național.

      Despre plată… dacă s-ar plăti toate orele state, ar fi minunat! Măcar atât!

    • La fel și vouă!
      Păcat că e distanța așa mare, să nu mai fii părinte în sistem e ceva ce trebuie sărbătorit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente