Rechizite pentru clasa pregătitoare (și nu numai)

În ultimii ani, zeci de ani mai bine zis, s-a menținut tradiția cu pregătirea în avans a școlii, probabil rămășiță a vremurilor comuniste și care nu are nimic de-a face cu puzderia de oferte de acum. Oferte care, să fim realiști, nu includ cine știe ce reduceri, doar că iau ochii. Acum găsești la orice oră, chiar stând acasă, la birou, tot ce ai nevoie.

Înțeleg și dorința părinților emoționați, care vor ca, împreună cu copilul, să parcurgă aceste etape, în liniște, însă chiar ar trebui să aibă răbdare până la prima ședință cu părinții, în care să li se explice lista de rechizite. Uneori detaliile sunt cele mai importante și fac diferența. Voi lua pe rând, mai jos, categoriile de produse, însoțite de câteva sfaturi de bun-simț.

Ținuta de școală

Dacă școala are o uniformă, problema este rezolvată. Rămâne la decizia fiecăruia dacă își învață copilul să respecte regulile sau să le fenteze. Dacă este trecut pe listă „tricou polo alb”, nu te faci că plouă și pui bluză albă, dar cu unicorni din paiete, că tot albă e, ce atâta mare lucru.

Dacă există un cod de culoare, respectă-l. De regulă blugi albaștri cu tricou e mai mult decât suficient, combinați cu adidași sau ceva comod. Nu terorizați copiii cu pantofi noi, că au destule pe cap, nu le mai trebuie și un stres în plus. O fustiță simplă, nu țâșpe volănașe de tul și inimioare, că nu se duce la parada modei, ci la școală. Este elev, nu păpușă scoasă din cutie, ținutele de genul acesta se păstrează pentru petreceri și alte evenimente care le solicită.

La școală, cuvintele cheie sunt „decent”, „practic” și „comod”, pentru că se joacă, se murdăresc și nu trebuie să stea înfipți pe scaun să nu strice „rochițica” cea prețioasă.

Știu că odinioară era regula cu bentiță și codițe, însă există câteva motive foarte bune pentru care se recomandă părul strâns. Primul ni-l tot spune asistenta medicală, la primul control… părul despletit este mult mai „strângător” pentru diverse goange nedorite. Dar vin apoi și aspectele practice, ce țin de căldură, sau ticurile nervoase pe care copiii și le formează – răsucit șuvițe, dat părul după ureche etc. Nu-i devia atenția. Și, dacă se poate, nu-i pune în plete jumătate de raion de accesorii, ori un nor de fluturi ce tremură din aripioare sclipitoare. Chiar nu vrei să fie centrul atenției celorlalți cu atâtea excese.

Ghiozdanul

Sunt câteva criterii după care recomand alegerea și am tot scris de-a lungul timpului. Da, copilului trebuie să îi placă și contează aspectul, însă nu acesta trebuie să fie criteriul esențial. Întâi de toate, trebuie văzut cât cântărește GOL. Este foarte important, căci, dacă are deja 4kg, nu discutăm cât ajunge să aibă plin. Trolere, sisteme cu roți, variante complicate ce vor fi trântite pe scări, căci nu pot fi ridicate, sunt cea mai mare prostie.

La fel cum este și aceea de a cumpăra un ghiozdan cât copilul de mare. Spatele rucsacului trebuie să fie cât spatele copilului, să aibă întăritură cu burete sau spumă, nu plastic sau carton, că nu e valiză, să nu-l jeneze la mers. Preferabil să aibă și sistemul acela de închidere pe piept, ca să poată alerga liniștit cu el în spate.

Numărul de interioare/separatoare este de luat în considerare. Buzunare laterale, pentru sticla cu apă (nu îi dați 1 litru, asta înseamnă 1 kg în plus în ghiozdan, și nici termosuri grele!), astfel încât să eviți orice accident. Un buzunar frontal, separat, pentru cutiuța cu mâncare, și unul interior, pentru rechizite, preferabil rezistent la ploaie, suficient de gros (10-15 cm la clasa pregătitoare, 20-25 cm la următoarele), iar ca dimensiune, să poată intra liniștit un bloc de desen A4.

Abia după aceea te uiți dacă ghiozdanul are wifi. Glumesc, dacă aspectul corespunde dorințelor copilului. Toate cele de mai sus sunt foarte importante.

Cutiuța pentru gustare

Este esențial ca micul dejun să nu fie sărit. De regulă, pauza pentru gustare este a doua, în jurul orei 10, iar un copil pe care în „doare burtica” la primele ore, română și matematică de obicei, nu se va gândi deloc la lecție, ci doar la cum să transfere mai repede conținutul cutiei în stomac. Nu mai am degete să număr de câte ori am trimis copiii la cabinet cu dureri de burtă și mi-a venit asistenta cu o falcă-n cer și una-n pământ că puteam și eu să îi întreb dacă au mâncat de dimineață!

Încă nu uit, acum 5 ani, când mi l-a returnat pe unul dintre băieți, cu fața schimonosită de durere, că era nemâncat. L-a pus să-și scoată pachetul… și a scos o pungă mare de jeleuri! Unul dintre copiii ai căror părinți mi-au pus în vedere, din prima zi, că ei l-au crescut liber, fără reguli, să fac bine să mă adaptez la stilul lor de parenting, nu să le traumatizez copilul. Bănuiesc că nici micul dejun nu era o regulă ce trebuia impusă…

Nu exagerați cantitatea de mâncare! Trebuie să poată lua gustarea în 5 minute, cât e pauza după ce scazi drumul la baie pentru spălat mâinile și așezarea mesei. Au nevoie de un șervețel pe care să mănânce, dar nu face picnic și nu trebuie să acopere toată banca! Nu trebuie să fie nici gros, dar dacă îl folosește toată săptămâna, e bine să aibă o față imprimată vizibil care să fie pusă mereu în sus, altfel a doua utilizare este inutilă.

Fiecare îi dă copilului ce are și ce poate, însă se evită gustările cu miros puternic. Amestecate în clasă 20 de felul acesta, îți întorc stomacul pe dos.

Gustarea nu trebuie să fie o masă în plus. La ora 12, va veni acasă pentru prânz, nu vreți să facă nazuri că nu-i e foame. Așa se va întâmpla cu siguranță dacă a avut la el trei eugenii, un pachet de covrigei și „un dulce”, pe care le-a ronțăit pauză de pauză. Acestă masă trebuie doar să îi dea un suflu nou de energie pentru încă două ore, căci activitatea de învățare nu e joacă.

Nu adăugați furculițe, bețișoare, orice accesorii care, în joacă, pot răni. La fel cum nu e indicat nici să alegeți o cutie mare, de parcă lucrează pe șantier. Ocupă loc și încarcă ghiozdanul.

Penarul

Mai ceva decât alegerea ghiozdanului este cea a penarului. Noroc că sunt ceva mai ieftine și se pot lua mai multe. Ca profesor, urăsc, și am subliniat intenționat, penarele cu mai multe fermoare, trei încăperi, care se pliază și se revarsă pe bancă. De ce? Pentru că se supun legii lui Murphy: ceea ce ai nevoie va fi în ultimul loc în care vei căuta, indiferent de unde începi. Iar copiii mici sunt extrem de conștiincioși în a închide și deschide fiecare cămăruță, tacticoși, precum melcii.

În plus, penarele clasice, în care creioanele sunt așezate pe sub elastic, sunt și cele în care creioanele se așază greu, iar când le manevrează în unghi greșit, copiii le rup vârfurile, apoi urmează altă epopee, a ascuțitului, însoțit de drum obligatoriu la coșul de gunoi, pentru că ascuțitoarea face atac de panică dacă stă plină până la pauză.

Așadar am votat mereu pentru penare tip portofel, cu un singur fermoar, transparente, ca să vezi ce cauți și pe ce pui mâna.

Am văzut anul acesta la copiii mei unele cilindrice, pe jumătate pahar, care se transformau în suport de creioane pe bancă. Mi s-au părut geniale! Așa poți avea repede acces la orice ai nevoie.

Și ajungem la utilarea penarului – ce, și mai ales câte trebuie să ai în penar.

Dacă mă opresc la penarele cu care veneau ai mei la școală în ultimul an, era ceva de groază. Zeci de carioci, la cutie, pe toate nuanțele posibile și imposibile, cutii întregi de creioane, pixuri de toate culorile și linere, geluri cu sclipici de-ți luau ochii, pic și pastă corectoare cu pensulă și bilă, deși la lecție foloseam stiloul, nu aveau voie să steargă cu pic, și ne mai trebuiau pixul verde, roșu, rar negru, lipici, radieră, iar la creioane colorate – variantele de bază.

Ce făceau ei cu toate celelalte?! De ce puneau 1kg de papetărie în plus, uneori zilnic? Pentru că nu știi niciodată când ai nevoie, să fie! Dacă te pocnește o idee creativă și n-ai cu ce s-o pui în practică?!

Cu alte cuvinte, le aveau pentru distracție, în pauză.

Conținutul de bază al penarului

Pentru copiii mici, de pregătitoare, încă nu e nevoie de stilou, poate mai spre final. Instrumentul de bază pentru scris este creionul cu mină de grafit, normală, 2B. Sunt interesante de descoperit și cele cu mină mai groasă și mai moale, pentru desen, până la 8B, dar pentru scris rămâne primul. Creionul este, normal, însoțit de o radieră de calitate, nu colorată, nu parfumată, care transformă ștersătura într-o pată dizgrațoasă.

Pentru că la clasa pregătitoare puțini copii țin corect instrumentul de scris, recomand creioanele cu trei fețe, astfel încât să oblige copilul să poziționeze corect cele trei degete. Și, dacă acum nu se corectează, nu se va mai corecta în veci. Pentru creioanele colorate, există variantele „jumbo”, mai groase, chiar și cu mina mai groasă, tot cu trei fețe, care sunt mult mai potrivite pentru copiii care acum își formează definitiv deprinderile.

Câte creioane colorate… depinde de creativitatea copilului, dar seturile de 12 sunt mai mult decât suficiente, dacă nu, ROGVAIV + maro și negru, cel puțin.

Și, normal, ascuțitoare, preferabil una care să poată ascuți și creioanele subțiti, cu grafit, și cele groase. Iar dacă nu ascute bine, trebuie înlocuită.

Dar neapărat să aibă rezervor pentru depozitarea resturilor.

La clasa pregătitoare nu au nevoie de pixuri, însă cariocile sunt preferatele lor. Nu le-am zis nici da, nici nu, i-am lăsat să le aibă, să scrie cu ele, să le folosească pentru desenat literele sau contururi diverse, mai ales când transformam literele în desene creative, conturam cu carioca și completam cu creioanele.

Se adaugă foarfeca, una metalică, de calitate, care taie și nu frustrează copilul în privința rezultatului. Există și foarfecă pentru stângaci, care are lamele dispuse invers, să poată vedea conturul pe care taie. În plus, lipiciul. În penar am ținut mereu lipiciul solid, căci aveam mereu de lipit ceva pe caiete. Am început să menționez și că trebuie să fie alb, nu colorat, după multiple accidente cu lipiciuri verzi și albastre, care făceau praf tot proiectul.

În completare, o riglă mică, de 15 cm.

Alte produse

Acuarele 12 culori/set COLIBRIUrmează secțiunea pentru lucru manual, care este cea mai dureroasă. Pentru hârtii colorate, cartoane, hârtie creponată – așteptați indicații, neapărat. Ultima, de exemplu, ajunge un pachet pentru o clasă întreagă, nu e nevoie să aibă fiecare. Pentru pictură, cer de regulă trei pensule, subțire, medie și groasă. E important să fie din păr, nu din plastic, suficient de tare ca să-și revină în poziție când dai cu degetul. Altfel sunt prea moi și devin „neascultătoare”.

Pahar pictura Nebo, 2 compartimenteLa copiii mici, prefer acuarelele Colibri, nu pastilele solide, care trebuie înmuiate și se folosesc mult mai greu. Ador tempera și guașe, dar nu la 6 ani, când lucrurile trebuie să fie mai simple. Paharul pentru apă – cu cât e mai stabil, cu atât mai bine, iar dacă are și mai multe recipiente, e perfect.

O paletă pentru amestecat culorile nu e încă necesară, dar cu cât e mai întinsă și cu mai multe orificii, cu atât e mai utilă în viitor. În ultimii ani nu mai cer folie pentru bancă, am observat că mai mult încurcă și ocupă loc, prefer să aibă o lavetă superabsorbantă, cu care pot interveni repede la nevoie și pe care o folosesc și să șteargă banca la final.

Am eu găleata cu apă curată si finalizăm împreună curățenia la locul de muncă.

Un alt produs „controversat” este plastilina, la care sper să mă fac suficient de înțeleasă la clasă. Nu suntem la mare, la nisip, ca să avem un sac de forme de decupat. Cu acelea se pot juca liniștiți acasă (dacă nu cumva le este interzis, că strică mocheta!). Pentru plastilină au nevoie de o planșetă – care poate fi orice folie de acetofan mai tare, nu trebuie neapărat placaj sau tocător de bucătărie, care atârnă în ghiozdan. Sunt recomandate cuțitașele pentru modelaj, pentru finalizări delicate, precum și cele două mâini din dotare.

Iar ca produs efectiv ce implică respectarea scopurilor didactice, este potrivită plastilina pe bază de ulei, clasică, tare de obicei, care trebuie bine încălzită cu mâinile înainte de a deveni maleabilă. Cele inteligente, super-ușoare, parfumate, pe bază de apă, cu uscare la aer și câte și mai câte, sunt materiale utile pentru alte proiecte artistice, dar nu pentru cele clasice de modelaj și nu ajută, în niciun caz, la dezvoltarea mușchilor mâinii. Sunt relativ ieftine pachetele mici, cu mai multe culori. Nu vă amăgiți că, dacă ați cumpărat o dată, nu mai trebuie, sunt proiecte devoratoare de culori și copiii vor avea constant nevoie de alte seturi.

Nu aruncați „plastilina amestecată”!

Este foarte utilă la alte proiecte universale, cum ar fi modelarea literelor învățate, când nu are sens să consumi culorile încă separate. Învățați copilul să utilizeze mici punguțe alimentare, care se închid, cu fermoar, pentru a conserva culorile și a preîntâmpina uscarea excesivă sau, mai des, răsturnarea în ghiozdan. Într-o cercetare pe care am încheiat-o recent, referitor la plastilină, foarte multe colege învățătoare mi-au răspuns că aceasta, la clasa pregătitoare, ar trebui trecută pe lista necesarului obligatoriu din penar. Eu zic că e suficient să o ai în clasă, la îndemână, pentru fiecare copil.

Tot la categoria „mereu la îndemână” intră și sârma plușată, diverse culori și consistențe, fie pentru lecțiile de română și matematică, fie pentru avap. Se combină bine cu mărgele, mai ales pentru numărare (modelam cifra și fixam pe ea atâtea mărgele câte indica).

Referitor la accesorii de școală, în clasa pregătitoare am pregătit o planșă A3, cu liniatură, pe care și-au printat-o și plastifiat-o singuri. pe o parte avea pătrățele, pe o parte tip I, pe care copiii scriau cu marker de tablă. Desenau literele, exersau cifrele, până treceau pe caiet. În clasa întâi, au avut alta, A4, cu liniatură mai mică, cu același scop. Markerul din penar este foarte util și pentru desenat la tablă. Cel puțin în primele zile, fascinația este enormă. Recomand mereu markere reîncărcabile, mai ales de când am achiziționat cerneală la sticluță, mult mai ieftin așa decât rezervele clasice.

Am observat în ultimul timp că fascinația de a căra zeci de creioane colorate a fost completată cu aceea de a avea cel mai săritor în ochi marker când ieși la tablă. Pe lângă clasicele roșu, verde, negru, albastru, au apărut portocaliu, roz, mov și multe altele, iar când tabla era „la liber”, rezultatele se arătau pe măsură.

Revin la proiectele artistice.

Pot fi trecute pe listă: bloc de desen, eventual un caiet mare de desen pe lângă acesta, pentru timpul liber și de relaxare al copiilor, când termină mai repede ce au nevoie. Un top de hârtie A4, dar pe care eu le-am cerut treptat, ținând evidența celor care au adus, astfel că, în cinci ani de zile, au fost în medie cam trei topuri de elev, pe lângă câteva donații mai semnificative ale unor părinți. Este inuman să aducă toți simultan, unde să depozitezi 22 de topuri?! Anunțam doar pe grup când îl deschideam pe ultimul, se mai ofereau 4-5.

Mi-au mai fost utile:Alfabetar magnetic

  • diverse instrumente muzical pentru ritm (clopoței, zornăitori etc.), fiecare cu al lui, iar pentru pauzele în care făceau exces de zel, dopurile de urechi erau binevenite, căci în joaca lor nu realizau ce tărăboi ieșea;
  • aracet cu aplicator (vârful acela care se răsucește), cu care puteau adăuga, teoretic, controlat cantitatea de adeziv necesară;
  • silipici, pentru proiectele creative care implică alte materiale decât hârtia (sârmă plușată, ochi mobili, paiete etc.)
  • ștampile cu litere (tușate), despre care am scris aici, și care erau foarte apreciate de copii, cu inconvenientul că, ori de la Lidl, ori din Jumbo, nu aveau diacritice, așa că puneau ei, cu carioca, virgulițele și căciulițele;
  • alfabetar magnetic, util mai ales când crește numărul literelor învățate, dar și în clasa întâi, dar neapărat să fie literele românești și semnele de punctuație; pe piață există o sumedenie de variante de litere magnetice, dar care nu rezolvă această cerință;
  • șabloane cu forme geometrice sau animale, pentru desen, sau riglă mică cu forme geometrice;
  • joc tangram, dar de preferat cu piese mai mari, nu cum au găsit seria aceasta, pătratul cu latura de 10cm, mult prea mici pentru proiecte;
  • trusa Logi, pentru care încă nu am găsit versiunea didactică de folosit la tablă și încă mă gândesc cum să fac să o confecționez;
  • riglete;
  • marionete, dacă au, pentru improvizații la comunicare;

Organizatorice la clasă:

  • un biblioraft, pentru care pregătesc separatoarele, pe discipline, și învață de acum să aranjeze fișele lucrate; nu folosesc folii de plastic, ci le perforez eu colile;
  • o cutie de plastic – aici prefer să îi las să se organizeze, toată lumea să își ia la fel, astfel încât să fie ușor de stivuit, căci nu avem dulapuri individuale.

În cele din urmă, adaug caiet A5 cu foaie velină, pe care lucrez la CLR, câte 4 pagini la o literă consumate cu exerciții și desene, iar la matematică folosesc caietele cu pătrățele mari, cu latura de 1cm. La lista de mai sus se adaugă și pe parcursul anului diverse cerințe, în funcție de proiectele ce urmează a fi realizate, dar anunțate din timp. Nu trebuie luate toate în același timp, dar penarul echipat, lipiciul, caietele, plastilina și acuarelele sunt necesare de la început.

Normal, nu poți obliga pe nimeni, însă atunci când sfaturile tale, bazate pe experiența de lucru la clasă, sunt ignorate, în cele din urmă cel care se va lupta cu frustrarea nereușitei va fi copilul. Și închei cu un singur exemplu, din practica pedagogică: o fetiță se chinuia să decupeze, nu-i ieșea și plângea. Nu avea nevoie de ajutor. Mi-a spus printre lacrimi că foarfeca de la grădiniță e atât de proastă și scălămbăiată, că nu o poate folosi, ea are acasă una foarte bună cu care decupează perfect, dar doamna nu o lasă decât cu cea din plastic. Trageți voi concluziile.

Cristina H.
Posted in Clasa pregătitoare, De-ale școlii and tagged , , , .

4 Comments

  1. Am citit cu interes tot ceea ce ai scris și m-am gândit că am ajuns la momentul în care nu mai am copii în învățământul preuniversitar. Mă bucur atât de mult că am scăpat de unii dintre omenii care nu au înțeles cât de rău fac învățământului încât am senzația că e doar un vis și nu realitatea.
    Cred că am mai spus că mi-aș fi dorit tare mult să fii învățătoarea fiilor mei asta pentru că apreciez profesionalismul și atitudinea pe care o ai. Ferice de cei care vor ocupa locul în băncile clasei tale anul acesta. Nu bănuiesc ei ce orizont li se deschide. Mult succes!

    • Ioana, același sentiment de „eliberare” l-am trăit și eu ieri, după ultima probă de bac. Doamne, am scăpat, nu mai sunt și părinte în sistem!
      Pe de alta, făcând lista de mai sus, m-am întristat teribil. Învățământul așa-zis gratuit… e o utopie. Moromete are o replică, „să se întrebe proștii” de ce, că tot am studiat pentru bac :D.

      Faptul că îmi dau silința e una, să reziști în sistem e alta. Aici pot scrie ce vreau, cum vreau, la clasă… trebuie să mă rog să și înțeleagă. Și, din tristele experiențe ale ultimilor 5 ani, îți spun că nu înțeleg toți. Iar eu am obosit să mai lupt, liniștea și sănătatea mea au devenit mai importante decât un copil pentru care aș putea face ceva, dar nu mi se permite. Legislația nu e de partea noastră.

      Nu îmi cunosc clasa, dar am o singură dorință, să n-am reclamații că refuz să răspund la telefonul personal, că „și un aisberg are mai multă căldură decât mine”, că „nu știu să evaluez un copil” și câte și mai câte care mi-au tăiat din aripi, din timp, din energia și dorința de a schimba. Părinții vor ca omul de la catedră să devină ceea ce ei doresc și cred că are nevoie copilul lor, nu acceptă că este profesorul a încă 20 și ceva de copii, pe lângă al lui și că lecția trebuie să ajungă simultan la toți.

      O să încerc spre toamnă să fiu mai optimistă! Au prietenii grijă de asta, primesc încurajări (vezi aici) 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente