Mai sunt ceva bani pe cardul de carieră didactică și cum fix cariera e cea care mă preocupă la început de vacanță, am verificat dacă apuc cu ei începutul de an școlar sau nu. 31 august – data limită, deci trebuie cheltuiți.

Ioana îmi ridicase mingea la fileu cu „Sambo se întoarce“, chiar dacă au trecut atâția ani de când am răsfoit primul volum, „Sâmbătă când vine Sambo“. Volumul este pe lista de lectură recomandată pentru clasele a treia și a patra, în programa ministerului, așa că, dacă are o continuare, trebuie să fiu la zi. Nimic mai plăcut decât să citești împreună cu piticii și să le vezi la clasă fățucele mirate că te cobori la mintea lor și poți discuta, cot la cot, „cărți de-astea noi“.

Așadar, dau buzna în librărie, că știam deja cam pe unde pot folosi cardul prin cele online, pun cartea în coș și ajung la mesajul: Adăugați de încă X lei pentru a beneficia de transport gratuit.  Da, da, știu, strategie de marketing, să te facă să te simți în câștig, când de fapt mai cumperi ceva și ei au vânzări mai mari. Doar că, atunci când am de ales între a mai lua o carte (să recunosc, mai erau vreo trei…) și a plăti curierul, prefer să decid pentru cărți.

Pasul 1: chem copilul

Hai că nu ți-a luat mama cărți de premiu anul acesta, vino și alege! Repede, volumul 3, Soarele întunecat, și-a mai adus ea aminte de altă serie rămasă în aer, a mai pus tot din seria lui Emmanuel Schmitt. Și cum, tot strategie de marketing, îți afișează librăria „cele mai vândute/cele mai citite“, îmi sare în ochi „Hoțul de umbre“, de Marc Levi. Cartea mai apăruse în feed, coperta 4, așa cum spuneau copiii mei la școală, e suficientă să te facă curios, așa că a trecut imediat pe lista de lecturi de vacanță.

Nu știu cum stați voi cu lista de lucruri de rezolvat în această vacanță, dar eu când o văd pe a mea, îmi iau o carte, mă ascund într-un colț și prefer să evadez. În capul listei tronează mare amenajarea sălii de clasă pentru toamnă, cu zugrăvit (păcat că nu pot lua lavabilă pe cardul de carieră, dar îmi decontez cu cărți cheltuielile personale), rezolvat perdelele, blocat ferestrele ca să nu mă prăjesc la foc mic. Continuă cu triat materialele pentru pregătitoare, cărăbănite în pandemie în mai multe cutii, planificări și astea numai cele legate de școală!

Am divagat. Mi-am luat în brațe Hoțul și pisica și am decis să îmi acord încă o zi pentru mine. După un an cu program de lucru efectiv de la 8:00 la 16:30 merit chiar mai mult de-atât.

Cărțile deschid răni uitate

Primele pagini au fost chiar amuzante. Deja mă gândeam că stilul de jurnal al narațiunii o face deosebit de plăcută. Chiar speram să fie un jurnal de școală, mai bine zis, de supraviețuire în școală a unui copil mai mic decât ceilalți ca vârstă și ca înălțime, care reușește să răzbată având o abilitate deosebită, aceea de a „fura” umbrele celorlalți. De fapt, interacționa cu umbrele celorlalți și, în condiții speciale, chiar le putea vorbi, reușind să atingă un nivel extraordinar de empatie cu persoana a cărei umbră o împrumuta.

Aflând astfel cele mai adânci suferințe ale apropiaților, prieteni sau nu, reușește să îi ajute și mai ales să îi înțeleagă, chiar dacă până atunci le condamnase comportamentul. Atunci când, fără să vrea și fără să știe, fură umbra copilului care îl hărțuia, înțelege de ce anume comportamentul condamnabil al acestuia are o scuză. Reușește astfel să supraviețuiască hățișului de relații stabilind o prietenie pe viață și întâlnindu-și (și pierzându-și) marea dragoste.

O altă realitate de familie, impusă chiar de la începutul romanului, cu o doză adâncă de suferință pentru personajul principal, este plecarea tatălui. Indiferent de relațiile dintre adulți, modul în care este ruptă relația dintre cei doi este extrem de dureros. Dezamăgirea copilului care așteaptă, îmbrăcat în cele mai frumoase haine, întâlnirea cu tatăl care nu mai apare, dar se scuză într-un târziu, telefonic, este chinuitoare.

Văzându-se elimitat de pe lista acestuia de priorități, ignorat cu desăvârșire, găsește strategiile de a înfrânge suferința și de a reuși în viață. Deși era conștient de sacrificiile mamei, nu a avut niciodată curajul sau intenția de a vorbi cu umbra acesteia și de a afla ce simte cu adevărat. Regretă, mai ales când află de moartea ei și boala care a măcinat-o și pe care i-a ascuns-o adânc, printre zâmbete.

Sărind direct la final

După moartea mamei, el găsește cutia cu scrisori pe care tatăl lui i le-a trimis de Crăciun și la aniversări în anii ce trecuseră. Mama i-o lăsase și își cerea iertare că i le-a ascuns, iar suferința lui primea un pansament dorit, deși finalurile fericite sunt în cărți, dar rareori în viață.

Ce carieră și-a ales, ce încercări a trecut și cum le-a făcut față, puteți descoperi singuri. Sunt și numeroase pasaje foarte amunzante, comparații surprinzătoare care te țin aproape, cât să n-o poți lăsa din mână până la final.

Sunt și lacrimi care curg la un moment dat singure, incontrolabil, mai ales dacă ajungi să rezonezi cu unul sau mai multe dintre personaje. Aș spune doar că eroul, după multe încercări, suferințe și dezamăgiri, o regăsește pe fata de care se îndrăgostise în copilărie și volumul se poate încheia cu „Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.”

Recomandarea pentru o anumită vârstă e greu de făcut, dar nu mai devreme de gimnaziu și poate chiar la liceu, la vârsta la care copiii cred că le știu pe toate, dar le scapă esențialul.