Căldură mare, monșer | Talente de Năzdrăvani

În țara în care toate se ambiționează să meargă de-a-ndoaselea, să te vaiți vara de căldură pare inutil. Acum câțiva ani buni, nu mai țin minte în ce context, că și eu îmbătrânesc, eram martora unei discuții științifice despre încălzirea globală și schimbările climatice. Mi-a ocupat atunci un neuron informația cum că, în vreo 50 de ani, adică undeva aproape de pensia mea, cele 45 de grade latitudine nordică nu vor mai fi caracterizate de o climă temperată, ci de una sahariană.

Printre „semne“ era creșterea temperaturii medii, aclimatizarea speciilor mediteraneene și deșertificarea treptată a zonelor agricole. De ceva ani, mă uit în curtea bunicilor cum nu prea „se mai face” nimic în zonele expuse la soare, plantele cresc, dar nu se maturizează suficient, ploile sunt acide și le ard. După un solar ridicat acum doi ani, se gândește serios la următorul, căci numai cu protecție și ușor umbrite se mai adună o recoltă.

Ajungem oare, încet-încet, să trăim sub cupole? Mi-e frică să mă gândesc la un viitor în care apa dulce e un lux, iar mâncarea pe apucate.

Dar vom vedea când ajungem acolo, nu-i așa? De ce să ne facem griji acum pentru planetă?

Până atunci, fără să ținem cont de transformările din jurul nostru și de faptul că trăim într-un mediu amenajat în urmă cu zeci de ani, Ministerul Învățământului hotărăște structuri ale anilor școlari de zici că face economie de curent pentru iluminat, cu început devreme toamna și sfârșit târziu, vara. Și toate în condițiile în care școlile sunt nepregătite să facă față căldurii excesive.

Nu știu să fi citit vreun studiu în care să se specifice clar un interval de temperatură ambientală la care corpul uman funcționează optim în procesul de învățare. Însă, din experiența pe care o am, ca elev și profesor, un adevăr se desprinde ușor: extremele, de orice tip, în niciun caz nu sunt benefice.

Dacă am mai evoluat și nu mai avem iarna situații în care stăteam în bănci îmbrăcați ca afară și scriam cu mănuși în mâini (pare ireal, dar am trăit astfel de vremuri), încă nu suntem scutiți de cele în care în loc de uniformă ar fi fost mai bun un costum de baie. La noi școlile sunt vechi, rar am văzut locații noi, iar atunci când sunt, nu le vezi construite la ultimele standarde, cu sisteme de ventilație, ci făcute repede, pe genunchi, să dea bine.

Pe structurile vechi, părinții au pus mână de la mână și au instalat sisteme de aer condiționat. Însă ce să bagi în priză când rețeaua electrică e realizată pentru a susține becurile și probabil vreun magnetofon de pe vremuri? Acum, dacă pui la fiecare clasă un aer condiționat, un calculator, un proiector, consumul depășește rezistența firelor instalate de zeci de ani, când nimeni nu estima astfel de consumatori.

Temperatura, această mărime fizică de care ne izbim de mici

Programa ciclului primar nu include, la niciuna dintre discipline, studiul temperaturii, ca mărime fizică. La științe, se face un fel de discuție despre vreme, menționând temperatura prin adjective cu diferite grade de comparație. Însă copiii sunt expuși, de la cele mai fragede vârste, la știrile meteo și la valorile numerice însoțite de unități de măsură. Se mai adaugă și toate dispozitivele la care au acces și, după ce că Celsius le dă bătăi de cap, mai vine și Fahrenheit să-i bulverseze.

Așadar, despre temperatură învățăm pe apucate, când rămâne timp, căci ea face parte din viața noastră de zi cu zi. După cinci ani petrecuți împreună, am învățat să scriem „cu cerculeț sus“. Cum gradele din termometru se încăpățânau să fie fragmentate, am învățat să le scriem și „cu virgulă“. Semănau cu fracțiile sau cu prețurile de la magazin, iar unii le-au înțeles. Dar numerele zecimale se învață abia în clasa a cincea.

Termometrul a fost util ca instrument, căci era ușor să le explic, într-o manieră vizibilă, ce înseamnă numerele întregi negative, căci aveam nevoie și la istorie, pentru axa timpului. Dacă am măsura temperatura în grade Fahrenheit, n-am mai avea însă această problemă. Sistemul dublu de măsurare – căci, nu-i așa, de ce să avem pe piață termometre simple – a avut ca ancoră riglele școlarilor, pe o parte marcate în centimetri, pe cealaltă cu inch. Asta a fost altă problemă, în clasa întâi, când am început unitățile de măsură.

Dar lucrurile se leagă. Dacă putem măsura lungimea caietului cu două unități de măsură diferite, de ce nu și temperatura? Uneori mă bucur că la primar avem voie să emitem „adevăruri“ fără să le demonstrăm. Parcă e mai simplu să nu răspunzi mereu la de ce sau pe ce te bazezi.

Exerciții la clasă

Le-am promis copiilor, după un ritm constant susținut de învățare, că luna iunie va fi una în care nu mai avem lecții noi (aproape că mi-a ieșit, istoria mi-a dat un pic de furcă), dar vom face recapitulări. Anticipam mediul total neprimitor din clasă, cu temperaturi ridicate, capabil să transforme copiii în mici monștri irascibili și de neînțeles, mai ales după ora 9:30. După ce ne-am văitat continuu de cald, am zis să iau termometrul cu mine și să măsurăm.

Prima zi am privit cu groază ecranul. A doua oră de curs, pe catedră, creștea constant. S-au gândit ei că putem face și experimente, să închidem ușa, ferestrele, să vedem ce se întâmplă. Le-am explicat că orice experiment trebuie să se desfășoare fără să pună în pericol subiecții și că nu se permite cercetătorilor să experimenteze pe ei înșiși.

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

Următoarea zi am zis să recapitulăm capitolul despre colectarea datelor și orgnizarea lor în grafice. Cu termometrul la vedere de data aceasta, supravegheat de ei și pe parcursul orei în care nu erau cu mine, am completat graficul pe tablă. Primul care observa o modificare de temperatură o trecea în tabel. Inutil să mai spun la ce au fost ei foarte atenți în acea zi, mai răcoroasă decât precedenta.

Când l-am terminat, l-am caracterizat ca grafic liniar ascendent.

Păcat, doamna, că nu e descendent, până pe la vreo 15°C!

Cum mica stație meteo înregistra și umiditatea, ne-am propus să facem următorul experiment și să o notăm și pe aceasta. Le-am pregătit pe G-Classroom un fișier în Foi de calcul, unde aveau acces toți, le-am cerut să ia tabletele la școală și să noteze datele. A fost mai puțin atractiv decât cel de la tablă, cu mai puțini implicați, deși aveau instrumentele, dar cei care au făcut-o au fost impresionați de modul în care graficul se desena singur, pe măsură ce introduceau datele. „Păcat” că a fost o zi răcoroasă!

Normal că au fost curioși cum am făcut, le-am explicat puțin, cu sfatul de a fi atenți, pe viitor, la lecțiile de TIC, căci lumea calculatoarelor nu înseamnă doar joc și joacă, ci multe alte lucruri spectaculoase.

Planuri de viitor

Nu știu dacă sunt neapărat planuri, ci dorințe. Prima și cea mai arzătoare, la fel ca vremea caniculară de afară, este aceea de a avea un mediu civilizat de învățare. Un zvon, în an electoral, spune că se vor instala în această vară aparate de aer condiționat la mine în local. La dimensiunile sălii mele – 9,5x9x3,5m – sper să fie unul care să și facă față, nu doar așa, de formă.

A doua – ca toate școlile să beneficieze de un mediu ambiental decent de a susține examenele. Încă nu am uitat în ce condiții am dat definitivatul și este crunt ce condiții suportă copiii noștri la examenele de evaluare națională și bacalaureat.

Știu, vor fi mulți care vor spune că Țara piere, baba se piaptănă. La câte probleme și lucruri nefuncționale sunt în sistem, ne preocupăm de formă, când fondul e distrus. Și atunci, ce să facem? Să nu se mai schimbe nimic? Nu mai bine încercă, pe ici pe colo, până vom reuși în punctele esențiale?