Alex Moldovan: Povestiri de citit pe sub bancă, Editura Arthur

Este tare greu să menții interesul copiilor pentru lectură într-o lume a tehnicii care ne invadează, când progresul ajunge să spună că la clasă pot preda roboți, dotați cu inteligență artificială. E greu să citești când cărțile audio există (deși ele au fost inventate pentru persoanele cu deficiențe de vedere), căci este un efort pe care poți fi scutit să îl faci. Orice organism își dorește să supraviețuiască confortabil, iar omul excelează la acest capitol. Tot ceea ce a inventat, de la începutul existenței sale, îi ușurează viața pe Pământ.

Atât de mult confort este dorit, încât nici școala nu face excepție. Ne dorim să vină copilul de la școală fericit, nu instruit, de parcă învățarea este o prăjitură de savurat. Învățarea la școală e ca masa la cantină. Toți au același meniu, doar că nu toți sunt la fel de încântați de el. Însă acum ne permitem luxul „să nu mâncăm că nu ne place“. Dacă o masă ratată e un stomac zgomotos pentru câteva ore, o lecție ratată este un gol care nu se știe când mai poate fi acoperit.

Autoritățile din educație, cei care ar trebui să supravegheze sistemul și să anticipeze efectele acestuia pe termen lung, dau din colț în colț. Standardele pentru evaluare sunt sublime, dar nu există. Atitudinea împăciuitoare de „ghiocel“ în fața reclamațiilor părinților nemulțumiți de meniul public, că e tare și se mestecă greu, nu ne duce nicăieri. Scăderea nivelului minim, solicitarea elevilor din ce în ce mai puțin, toate duc la scăderea calității sistemului în general.

Școala românească umblă pe stradă dezbrăcată

Alex Moldovan: Povestiri de citit pe sub bancă, Editura Arthur

Alex Moldovan: Povestiri de citit pe sub bancă, Editura Arthur

Ca-n povestea clasică (pe care nu mai pot să mă hazardez să cred că a citit-o toată lumea, pentru că textul este greu de înțeles), cred că suntem la momentul la care sistemul românesc tocmai și-a primit hainele acelea minunate și se admiră în oglindă. Deși mulți își dau coate și șușotesc, cu voce tare se admiră țesăturile și croiala. Acel ministru care să accepte realitatea încă nu s-a născut.

Cartea lui Alex Moldovan este tot la acest nivel. Surprinde, așa cum lasă de înțeles, școala românească de acum, cu care a venit în contact direct. Și nu ai cum, mergând în clasele actuale, să nu remarci comportamentele. Pentru restul documentării ai nevoie doar de câțiva prieteni profesori, un copil și câțiva nepoți cu care să stai de vorbă și poveștile n-au cum să nu înceapă să curgă.

Volumul surprinde momentul clasei a șasea, când nici nu mai ești sub influența claselor primare, unde învățătoarea s-a chinuit să țină în frâu comportamentele. Doar ce am avut un incident la clasă, ai mei, ultimul an, și-au făcut de cap la ora unuia dintre profesori. Dar de ce vă supărați pe noi, că vă ascultăm și suntem cuminți la orele dumneavoastră! Uite de-asta, că sunt și diriginte și trebuie să mă supăr pentru toate orele!

Colegul profesor îmi reproșa că e vina mea, îi protejez „ca o cloșcă“, îi cred tot ce spun și le iau apărarea, supărat, probabil, că nu-i fac albie de porci cum am aflat de la el cele întâmplate. Însă rufele nu se spala în public, iar când rămânem singuri și aflu toate detaliile, se dezlănțuie și balaurul. Dar „în familie“.

Însă mi-e groază să anticipez unde vor ajunge aceste comportamente dacă vor scăpa de sub control, în gimnaziu. Povestiri de citit pe sub bancă îți dă o oarecare idee despre ce urmează, pentru că este un portret aproape fotografic al școlii românești intermediare.

De citit, căci râzi cu lacrimi

Aceasta ar fi, pe scurt, recomandarea de lectură. Copiii o vor face cu siguranță, mai ales la vârsta de 11-12 ani, dar nu mai devreme de clasa a patra, pentru că riscă să nu înțeleagă ce se întâmplă la școală. Pentru ei întâmplările chiar vor părea amuzante, din moment ce în stilul acesta are încă foarte mare succes și Jurnalul unui puști. Ajunsă între timp de cealaltă parte a baricadei, la catedră, îmi pun multe întrebări dacă bullyingul de necontrolat din școala românească nu e și opera noastră.

Dacă un copil va râde în hohote și lacrimile vor fi date doar de durerea stomacului zgâlțâit în asemenea hal, ale unui părinte care citește cartea s-ar putea să aibă gust amar. Realitatea descrisă, într-o clasă unde copiii nu se omoară cu cartea, dar au și ei unde pleca de-acasă, unde profesorii sunt înspăimântați să intre, că nu știi ce le mai trece îngerașilor prin minte, este una horror.

Și nu e neapărat vina copiilor. Ei sunt produsul a ceea ce dorințele părinților i-au făcut să devină. Cât au fost mici, nu le-a cerut nimeni „reușită“ la școală. Performanță? Dar ce-i aia? E traumatizare, muncă nejustificată! Lipsa oricărei discipline și tolerarea oricăror comportamente i-au făcut de necontrolat. Poți înțelege că unui copil de 6 ani îi e greu să se acomodeze cu statul pe scăunel, dar nu renunți și insiști, nu te amuzi că uite, micul tău Domn Goe se tăvălește pe sub bancă și „e atât de amuzant!“.

Cinci ani de zile a venit la școală să găsească fericire și relaxare. Din ce motiv ar trebui, brusc, să se schimbe lucrurile la gimnaziu? Ei au plecat de-acasă în căutarea relaxării totale, iar în neștiința lor nici nu pot realiza cât de puțin știu. Profesorii sunt neputincioși. Nimic din cele ce au învățat nu funcționează cu copii care nu își doresc să învețe. Iar dorința aceasta de cunoaștere se cultivă acasă, când înveți copilul că reușita în viață presupune și acest aspect.

Tristă fotografie a școlii românești

Cartea, dacă decideți să o cumpărați copiilor, trebuie musai citită împreună cu el și discutată. Cu cine se identifică? Dacă cumva cu „tocilarul“ speriat să răspundă la clasă pentru că râd restul de el că învață, dacă clasa în care se află seamănă izbitor cu cea din carte, poate nu strică să schimbați litera clasei, cu una în care copilul să găsească un mediu să-și cultive calitățile. Este un efort fantastic să supraviețuiești într-o astfel de clasă și niciun copil nu merită să trăiască astfel.

Senzația lecturii lui Alex Moldovan o completează pe cea din Mai mult ca perfectul, dând detalii, fără însă a aprofunda și discuta problemele. Dar ambele pot fi folosite mai ales în gimnaziu pentru a ajuta copiii să ridice o oglindă și să se privească, să își pună niște întrebări și să ia o decizie. De ce vin ei la școală?

Și ministerul ar trebui să o facă și să vină cu un răspuns. Ce facem cu acești copii care trec prin școală degeaba? Când vom accepta această realitate, vom avea și răspunsurile.

Cartea este disponibilă la editura Arthur, dar și la Cărturești, Libris, eMag, Librărie.net, Librăria Delfin, Librăria Humanitas, Cartepedia.

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Editura Arthur and tagged , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente