Revista clasei – un proiect de suflet

Acum mulți-mulți ani, pe când era Iris „mică”, am văzut prima dată o revistă a clasei. Ea și colegii ei s-au mobilizat, au pregătit articole, jocuri, și îmi vine să plâng de ciudă că n-am păstrat atunci, măcar scanate, numerele revistei. Știu însă că se consumau mult, în clasa a patra, cum să facă să iasă „citibilă”.

Anul trecut, când copiii mei de la școală erau clasa a doua, am avut prima activitate la „revistă”, ca scriere creativă, la finalul anului. Au scris fiecare despre ce le-a plăcut mai mult în anul școlar care se încheia, dar de machetat în pagină m-am ocupat eu. Am vrut să îi implic pe cei care se mai pricep un pic la Slides și să aranjăm revista online, însă voluntarii au lipsit… munca nerecompensată nu e favorită, iar eu nu sunt dornică să premiez cu calificativ orice mic efort.

Ce facem cu revista în clasa a treia?

Dacă am găsit un nume și a apărut primul număr, nu puteam renunța. Am anunțat că vor primi o notă la portofoliu, la limba română, ca și până acum. Doar că, dacă în anii trecuți portofoliul era doar o colecție ordonată de fișe, anul acesta are trei secțiuni, fiecare cu un nivel de calificativ recompensat. Minim obligatoriu este partea de fișe lucrate la școală, apoi pentru următorul nivel – cea de lectură obligatorie, iar pentru „Foarte bine” secțiunea cu activități opționale, unde intră și articolele scrise pentru revistă.

Ca să avem etapa de corectură a unei scrieri „de autor”, procedăm în felul următor:

  • Anunț deschiderea numărului revistei pe Classroom. Copiii au la dispoziție cam două săptămâni să aleagă un subiect, inspirat din activitatea noastră la clasă.
  • Autorii scriu în Google Docs. Încet-încet îi învăț diverse detalii de tehnoredactare – cum lăsăm spații după semnele de punctuație, cum generăm alineat fără să introducem zece spații la început de rând, cum scriem cu diacritice, cum punem ghilimelele corect românește, nu englezește.
  • Când trimit tema, eu o printez (la un rând jumătate, ca orice manuscris), o corectez și le-o restitui la școală. Autorul trebuie să își facă singur corecturile, iar fișa o adaugă în portofoliu la „suplimentar”.
  • În varianta sa finală, adaug articolul pe macheta revistei.

Intenționez ca, pe lângă „Jurnalul clasei” (de care ne străduim să ținem cu dinții în fiecare zi), revista să fie o activitate permanentă până la finalul clasei a patra. Așa vom avea, prin ochii lor și ilustrate cu fotografii, cele mai interesante activități, școlare sau extrașcolare.

E greu să te lupți cu o foaie albă

Mi-aș dori ca la acest proiect să participe cât mai mulți copii, însă lupta cu o foaie albă nu este câștigată întotdeauna și de foarte multe ori bătălia e pierdută fără să înceapă. Să scrii un text coerent și plăcut celorlalți nu este deloc simplu. Unii au deja acest exercițiu și se descurcă bine și aproape foarte bine, sunt necesare doar câteva sfaturi la corectură și pot aranja un text decent pentru publicare.

Alții… mai greu, dar mă bucur că nu renunță și se străduiesc. Înțeleg mai încet că nu poți doar arunca cuvinte pe foaie, trebuie să îți faci un „plan” și să povestești, pe rând, toate detaliile. Mă bucur însă că, acolo unde această cerință depășește puterile copilului, nu am avut amestecul părinților. Lucrăm încă la acest capitol, dar suntem aproape de reușită.

Îmi doresc ca, la un moment dat, să îi las singuri. Însă știu că trebuie să își dorească și ei, nu doar împinși de la spate sau pentru o recompensă!

Revista clasei

Puteți citi acest număr dacă dați click pe imagine. Cărțile recomandate le găsiți aici: Operațiunea Iepurașul, Jurnalul prințesei Zina

S-a lansat aplicația gratuită „Educație fără bullying”

 Comunicat de presă – București, 26 octombrie 2022 – Asociația Părinților Isteți și Fundația Vodafone România lansează „Educație fără bullying”, singura aplicație care ajută la prevenirea și combaterea bullying-ului în România. Aplicația, care se poate descărca gratuit din Google Play sau App Store, păstrează anonimatul utilizatorului și este foarte ușor de folosit de toți cei interesați: copii, părinți, profesori, indiferent de tipul de telefon pe care îl dețin. Proiectul este finanțat de Fundația Vodafone România prin Fondul pentru Fapte Bune.

La nivel european, România se situează pe locul al treilea in ceea ce privește bullying-ul în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Răspunsul la întrebarea: „Ce pot face în cazul agresiunilor din mediul școlar?” este acum la un click distanță. Aplicația este creată de specialiștii care au lucrat la legea de prevenire a bullying-ului în unitățile de învățământ preuniversitar. Acest instrument extrem de util face parte din Campania Strategică Națională de Conștientizare, Prevenire și Combatere a Bullying-ului demarată în 2017 de Asociația Părinților Isteți, împreună cu Itsy Bitsy, cu scopul obținerii unui climat propice învățării și dezvoltării armonioase a copiilor din punct de vedere fizic, emoțional și psihologic, în mediul educațional din România.

Aplicația oferă acces facil la legislația în materie de bullying și ajută utilizatorul să ajungă direct la instituțiile abilitate să îi ofere soluții în cazul agresiunilor, sau specific de bullying și cyberbullying, fiind concepută ca un instrument de întrajutorare a victimelor, dar și a celor aflați în poziția de martori ai bullying-ului.

Pentru că cel mai important este să previi fenomenul de bullying, și pentru că în societate există încă multă confuzie în privința tipurilor de agresiuni în rândul copiilor și a modului în care legile din România protejează copiii, aplicația oferă informații corecte, clare și practice, sub formă de scurte videouri, specific concepute pentru categoriile sociale: copii, părinți și profesori. Materialele video sunt realizate de psihologi specializați în lucrul cu copiii și pe teme de bullying: Adriana Mitu și Gabriela Maalouf.

Care sunt diferențele între agresiune, bullying și abuz? Cum poți acționa ca victimă sau martor conform legilor în vigoare? Cine te poate ajuta, dacă ești copil, profesor, părinte sau martor de orice fel? Cum poți preveni violențele de orice fel în mediul școlar? Sunt doar câteva dintre întrebările pentru care aplicația oferă răspunsuri rapide direct pe telefonul utilizatorului.

Cauza antibullying și aplicația „Educație fără bullying” sunt susținute atât de influenceri relevanți pentru copii și adolescenți, precum Mimi și Andra Gogan, cât și de influenceri îndrăgiți de părinți și profesori: Andra și Cătălin Măruță, Andreea Marin, Călin Goia, Tily Niculae. Creatoarea de conținut on-line Mimi, care știe din proprie experiență cât este de greu să fii o victimă a bullying-ului, să te simți rănit, singur și neajutorat, recomandă acum tuturor elevilor să folosească aplicația „Educație fără bullying: „Există tot timpul cineva care își dorește să te ajute, trebuie doar să îndrăznești să ceri ajutor”.

Andreea Marin recomandă și ea aplicația ca instrument de ajutor foarte util părinților, profesorilor, copiilor: „Poți să descarci gratuit aplicația Educație fără bullying și să primești ajutor pe loc, în orice fel de situație de agresiune asupra unui copil. Mi-ar fi fost de mare ajutor acest instrument în copilărie, când m-am confruntat cu bullying-ul, chiar dacă nu știam că se numește așa”.

Elevii se pot înscrie aici pentru a participa la conferința online gratuită Educație fără bullying de sâmbătă 5 noiembrie, în intervalul orar 10:00 – 12:00.

Cadrele didactice se pot înscrie aici pentru a participa la una dintre conferințele online gratuite Educație fără bullying: sâmbătă – 12 noiembrie, 10:00 – 13:00 (clasele 0-4) sau sâmbătă – 19 noiembrie, 10:00 – 13:00 (clasele 5 – 12).

Conținutul aplicației are la bază Legea 221/2019 și Normele Metodologice de aplicare/iunie 2020, care au rezultat din colaborarea celor mai buni specialiști din țară, reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor implicate în prevenirea și combaterea fenomenului de bullying. Aplicația este creată de Asociația Părinților Isteți, cu sprijinul Fundației Vodafone România, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Consiliul Național al Elevilor și Itsy Bitsy.

 

Asociația Părinților Isteți militează de peste 5 ani pentru prevenirea și combaterea bullying-ului, fiind co-inițiatoare a Campaniei strategice naționale de prevenire si combatere a bullying-ului, împreună cu Itsy Bitsy FM. Asociația Părinților Isteți face parte din echipa care a elaborat Normele metodologice de implementare a legii de prevenire a bullying-ului, lucrează în continuare la ghidurile de implementare a acestor norme în toate instituțiile de educație preuniversitară din România.
Asociația a organizat până acum campania socială «Bullying-ul începe acasă și se continuă la școală» (2017), campaniile de prevenire a bullying-ului adresate cadrelor didactice, Grădinițe fără Bullying (2017), Școli fără Bullying (2018), a realizat cartea-resursă “Cum să fii cool la școală – Educație fără bullying” (2021), campania “Creștem în siguranță” (2021), campania “Școli cu toleranță 0 la violență” (2022).
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operațiunile comerciale ale companiei, înființată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanțat 1.168 de programe derulate de 765 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătății, educației, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic.
Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.
felicitare halloween

Pregătiri de Halloween

După ceva ani, în sfârșit vacanța de toamnă se încadrează mai bine ca niciodată, lăsând ziua de Halloween ca zi de școală. Putem acum să ne facem nițel de cap cu costume. Cine dorește, normal, căci libertatea de exprimare este totală, dacă o consideri o sărbătoare păgână, nu te obligă nimeni să te costumezi sau să participi. Iar cei care vor să se distreze – o pot face, e libertatea lor. Doar e democrație!

Ca să intrăm un pic în atmosferă, am schimbat oleacă orarul, urmând ca luni să avem o oră de arte și abilități. Idei potrivite ocaziei sunt o sumedenie pe internet și e greu de ales… dar, inventariind materialele pe care le am la dispoziție, am ales în cele din urmă o felicitare și un păianjen din sârmă plușată. Față de modelele pe care le-am mai folosit aici pe blog, a fost nevoie să intervin nițel și să le modific, adaptând pentru ceea ce aveam la îndemână. Însă rezultatul este mulțumitor pentru a avea niște copii încântați de propriile creații.

Păianjen din sârmă plușată

În anii trecuți am folosit mărgele sau jumătăți de bile de polistiren. Acum am rămas la un model pentru care să folosesc doar sârmă plușată, deloc greu de realizat, dacă urmăriți filmulețul de mai jos. Pe net găsiți și modele mai complicate, mai atrăgătoare, însă mi s-au părut dificile pentru a fi realizate cu toată clasa. Cu doar trei fire de sârmă puteți avea o gânganie înspăimântătoare (sau o jucărie demențială pentru pisică, prima încercare a mea sfârșind tragic în ghearele Tinei).

Pânza pe care să-și găsească liniștea e o poveste lungă… în funcție de abilitățile copilului, puteți opta pentru pânze din benzi subțiri de hârtie, lipite pe un carton închis la culoare, pânze cusute, sau, cum este modelul de mai jos, din hârtie pliată și tăiată precum clasicii fulgi de zăpadă.

Felicitarea de Halloween

Pentru felicitare am constatat că nu am nici prea mult carton portocaliu, ca să le fac suport dintr-un carton A4 (peisajul s-ar fi așezat mult mai bine pe un spațiu mai mare), dar nici cartonul negru nu mă dă afară din c(l)asă. Decorațiunile sunt toate predecupate automat, cu noua mea „jucărie” cu care pot pune în practică proiecte mai complicate pentru copii mici, cu decupaje fine, greu de realizat cu foarfeca ori cutterul.

E prima încercare de pop-up cu ei, doar gardul este în afară. Casa am lipit-o cu pătrățele autoadezive. Sper ca stilul acesta de felicitare să le placă și să continuăm și de Crăciun!

felicitare halloween

 

Funny Face Vectors by Vecteezy

Ziua cu tableta la școală

A trecut sau n-a trecut pandemia, se mai intră sau nu vreodată online, cert e că, după numeroase luni scurse, primăria a dotat școala în cadrul unui proiect cu tablete pentru fiecare elev și câte un laptop pentru fiecare sală de clasă.

Ca în povestea cu „Ionică și lupul”, pe la ultimul consiliu, am auzit (iar) că vin laptopurile, dar nu i-am dat mare crezare zvonului. Vara a trecut liniștită. Fix când eu eram în focurile examenelor la final de august, sosesc tabletele. Musai prezentarea la școală urgent, să scriem codurile de pe spate, să le distribuim părinților. Pe 31 august am intrat la 9:00 în examenul oral, iar la 11 eram la școală, completam tabele cu serii lungi de cifre, să le pot distribui.

Atac de panică

Normal, când toată lumea a primit tabletă, a început despicarea firului în patru. De ce primim? Se intră iar în online? Nuuu… doar că la noi, la București, lucrurile se fac ardelenește, încet, molcom, îți ia vreo trei ani să pui în practică o idee bună.

Și ce facem cu ele?

Gândul că le-au primit degeaba, că se strânge praful pe ele, îi frământa. Și, cu tristețe trebuie să remarc, mulți dintre copiii care le-au primit le cam țin degeaba acasă, deși (cel puțin la gimnaziu) ar fi o soluție pentru a nu mai căra la școală toate manualele… le-ar putea deschide online.

De când am fost sigură că sosesc, îmi făceam scenarii în minte cum aș putea să le folosesc la clasă, deși „ziua cu tableta la școală”, într-o clasă de copii agitați, ca să nu spun mai mult, îmi dădea mari fiori încă de când a încolțit ideea. Însă ar fi păcat, chiar mare păcat, să avem această șansă și să nu o folosim.

În plus, tabletele au venit (nesperat) și cu husă relativ serioasă de protecție, așa că, cel puțin teoretic, imposibilul devenea posibil.

Prima zi cu tableta la școală

Am anunțat cu emoție pe grupul de părinți că luăm tabletele la școală. Cea mai mare frică a mea era că se sparge vreuna, vinovatul nu vrea să-și asume, păgubitul face scandal și, ca de obicei în învățământul românesc, oalele se sparg în capul celui care a avut ideea, căci nicio faptă bună nu rămâne, niciodată (dar niciodată!) nepedepsită.

În primul mesaj am inclus și o listă de reguli, am rugat părinții să le discute serios cu copiii, căci atunci când toată lumea știe ce are de făcut (sau nu), nu prea are ce să nu funcționeze.

Deschizi tableta atunci când ți se cere și numai pe aplicația solicitată.

Tableta nu este jucărie, nu este scoasă din ghiozdan în pauze.

Sunt interzise orice fel de glume și jocuri care pun în pericol tabletele (fotbal cu ghiozdane, îmbrânceli când se utilizează tabletele, tras scaune etc.)

Ai voie să umbli doar cu tableta ta (poate un abțibild cu numele, ceva lipit pe husă, trebuie să și le identifice ușor fiecare).

Utilizarea tabletei se va face doar în scop școlar.

Tableta nefolosită stă cu husa închisă.

Tableta este încărcată de acasă și închisă, să nu se consume bateria.

Am avut o tentativă de a condiționa venirea cu tableta de un comportament civilizat la școală, în speranța că aș mai potoli din năzdrăvanii clasei, astfel încât să avem la ore o atmosferă cât mai aproape de normalitate, însă propunerea a fost respinsă cu un glas vehement. Asta e. Am încercat.

Probleme…

Tehnice, normal. Tabletele au venit blocate. (La fel și laptopul meu, dar asta e altă poveste, pentru alt articol.)

Copiii nu puteau instala nimic pe ele, nu aveau drepturi. Așa că orice aș fi vrut eu să fac la clasă trebuia să fie accesibil în browser, nu aplicație instalată pe tabletă. Nu știu care e geniul care administrează proiectul la primărie, dar țin să îl felicit. Așa drob de sare bătut în perete n-am mai văzut. Parcă e povestea cu Păcală, când primește ca provizii la câmp pâinea și burdușica de brânză și trebuie să le aducă întregi după o zi de muncă!

Am lucrat demult ca manager de proiecte online. Programatorul din echipă îmi spunea că, atunci când blochezi totul la nivel de acces, în loc să securizezi, nu arăți decât că nu te pricepi. Am râs la această amintire și am trecut mai departe, oricum nu puteam schimba nimic.

Unii copii, cu părinți mai tehnici, au rezolvat problema. Alții – încă nu. Poate facem o șezătoare la școală, toată lumea vine cu tableta, și mai rezolvăm din ele, altfel pare că ne învârtim așa, în jurul cozii…

Cum ne-am descurcat

În general, din ce în ce mai bine. Prima dată a fost mai greu, până au învățat cum să intre, am mai sunat acasă după parole, că nu le știau copiii… dar s-au ajutat unii pe alții și am putut rezolva provocările pregătite.

Entuziasmul lor e greu de stăpânit, mai ales la Kahoot. Aplicația e greu de îmbinat cu descurajarea competiției cu ceilalți, podiumul acela final e extrem de apetisant. Și, cel puțin pentru mine, a fost și surprinzător în unele cazuri! Mi s-a părut totuși că algoritmul nu e chiar corect, căci la unul din jocuri am avut pe primul loc un copil cu un răspuns greșit, iar pe locul al doilea, unul cu toate corecte, dar o idee mai puțin rapid în a da răspunsurile potrivite.

A rămas însă în picioare și Google Forms, unde timpul disponibil se aplică la întreg „testul”, ai timp să și introduci, manual, un răspuns.

Surpriza a venit în ultima săptămână de școală, când aveam lecție deschisă.

Calculasem, normal, minutele pe proiectul lecției, dar nimic nu iese, ca la carte, de fiecare dată. Pun ca rezervă de timp pentru conexiune, răspunsuri, feedback, 15 min. Mai bine să fie decât să intri în criză. Ce să vezi. Vine momentul de „joc”. Anunț. Până să ajung eu la catedră să afișez codul de kahoot, ei erau conectați, în așteptarea codului. Afișez… în nici 20 de secunde erau toți intrați în joc: să-i dăm drumul.

Deja îmi dădeam seama că activitatea nu se va întinde pe mai mult de cinci minute, oricât am încercat eu să recalibrez planul din mers. Parcă știind că deja mă cuprinsese panica, răspundeau instant, nici gând de consumat cele 20 de secunde atribuite unei întrebări. Am improvizat, am scris apoi și în caiete variantele corecte (doamne, bine că le-au mai greșit!!), ca să acoperim cele 15 minute pe care eu le rezervasem.

Peste toate, surpriza a fost extrem de plăcută!

Atât de plăcută, că mă gândesc la variante de a face lecțiile interactive, așa cum am văzut, în pandemie, pe Pear Deck, când am beneficiat de trei luni abonament gratuit, bonusul la achiziționarea tabletei grafice. Însă acesta e un vis frumos, la ce prețuri are contul de profesor. Însă dacă nu visezi, nu vei ajunge niciodată mai departe, nu?

Încerc să văd dacă Kahoot ar avea ceva asemănător (să răspunzi la întrebări pe parcursul prezentării lecției predate) în varianta de „cursuri”, măcar aici abonamentul pe lună are un preț ceva mai mic… dar îmi dau seama că nu vom progresa cu învățământul modern cât timp ori de câte ori vrei să faci ceva, te lovești de astfel de piedici.

Ca să termin într-o notă optimistă, încă îi așteptăm pe cei de la primărie să vină să termine și la noi de montat, de setat, de… ce-o mai fi de făcut!

Iar data viitoare când venim cu ele la școală, poate nu le uită nimeni nici acasă, nici descărcate!

Tina matematiciana

Trei dintr-o lovitură

Luna octombrie e specială. De obicei îmi vine câte-o idee și acum mi se aliniază mie planetele să-mi și iasă. În week-end nu mi-am propus ceva anume pentru această săptămână. Așteptam totuși cu nerăbdare ziua liberă de miercuri, pentru lectură, nițică odihnă și timp să îmi termin din hârțogăraia de la școală.

O ideiuță însă s-a strecurat. „Ce-ar fi să rezolv eu cu colțul viu al clasei?” Gata, mă hotărăsc, iau a-nu-știu-câta oară olx-ul la mână, să văd dacă au apărut pui de hamsteri. Bingo! Găsesc. Nu portocalii, cum am mai avut și aș mai vrea, ci negri. De-ăștia n-am avut, așa că, fie ce-o fi, încerc. Sunt disponibili, deși foarte mici, trei săptămâni. Proprietarul, un puști de 6 ani, schimbă prețul, ceva mai mult decât eram eu dispusă a da, dar nu negociez cu copilul. Avea planul lui financiar, o jucărie de luat, batem palma și luni seară Iris „făcea teme” cu hamstericiul în brațe.

A doua tentativă, duminică, a fost să rezolv mimoza. Primisem o mulțime de sfaturi și locații pe facebook, făceam un plan de bătaie să merg și pe la zoo toamna asta, însă o primesc luni seara în seria „nu ți-am luat demult flori”. Am vrut să-l întreb cu cât a luat-o, că eu deja făcusem research pe net și aveam idee de prețuri, dar m-am abținut, m-am bucurat de gest. Uneori e bine să taci.

Dacă poți :D.

Tot luni, mai în glumă, mai în serios, discutam cu frate-miu de posibile cadouri. „Și ce vrei să-ți iau? Îți iau și ție pisică?” Nu știu cum se face, tocmai el nu știa că mă tot uit după varianta (imposibilă aproape) de mâță portocalie, nu cotoi. Motănei am găsit cu duiumul, dar fetițe mici nu. Ori erau prea mari, ori le ratam și erau date până când întrebam eu.

„Nu știi tu să cauți!” Ok, accept, nu știu să caut. Până primesc poză ieri. „Ți-am găsit pisică!” Și așa, într-o zi de marți, 4 octombrie, plecarăm, la propriu, cu mic, cu mare – eu, el, două nepoate și-un cotoi (al lui), să luăm mâța mea.

Familia a primit cu „entuziasm” vestea. Iris cu „Ai idee câte teme am de făcut? Doi hamsteri și-o pisică, nu mai fac nimic!!” Andrei s-a uitat la mine și s-a asigurat, spre dezamăgirea lui, că nu glumesc, iar ultimul m-a privit resemnat:

„Doarme cu noi, nu?”

Seara târziu făceam reamenajări prin casă. Nu apucasem. Încercam să îmi bat capul unde doarme și mi-am dat seama că nu are sens. O pisică îți face ea ordine în viață, nu viceversa. Am găsit-o dormind la picioarele noastre. Până pe la 4 dimineața.

Apoi, dacă tot m-am trezit eu, s-a gândit că nu mi-ar strica niște masaj, așa că s-a plimbat o vreme dus-întors pe spatele meu, ca în final să îmi comunice că voi dormi pe spate, pentru că ea s-a instalat covrig la mie pe piept, stă foarte bine, toarce zgomotos și a adormit. N-am mai dormit așa nemișcată de când era Iris bebeluș și stătea lângă mine.

Tot aseară am hotărât cum o cheamă. Pentru că e pisica mea, o cheamă Tina. Titina. Așa mă prezentam când eram mică, iar numele trebuie dat mai departe.

Așadar, sunt expertă. Tocmai am reușit să-mi întorc viața cu susul în jos în trei zile. Am în grijă o plantă sensibilă, doi hamsteri și-o pisică. A, plus doi copii.

Tina matematiciana

Dacă „mama” e învățătoare…

Module verzi și altfel

Peste tot sunt la mare căutare acum planificările „pe module”. Nu știu de ce e așa panicată lumea cu încadrarea pe module de parcă e sfârșitul lumii. În fond și la urma urmei, vacanța din octombrie, cel puțin la ciclul primar, era și înainte. Vacanța de februarie a fost până în anul de grație 2019, când a fost abramburită structura anului școlar și de-atunci parcă e noua modă, cum să ne mai scoată din minți cu alte și alte modificări.

Modulele în sine nu fragmentează anul școlar mai rău decât era înainte. Însă faptul că nu mai avem semestre, că nu ne mai oprim la jumătate să ne tragem sufletul și să tragem o linie, să ne întrebăm nițeluș dacă suntem pe drumul cel bun, s-ar putea să fie o problemă pe termen lung.

Și da, ar fi frumos să închei unitatea înainte de finalul modulului, dar oare în pielea elevilor care au atâtea evaluări înainte de ultima săptămână se pune cineva?!

Totuși, de ce nu „ies” planificările pe module…?

În teorie, ar trebui să iasă. Faci planificarea cu ajutorul programei, iei conținuturile, le împarți… însă merge dacă și numai dacă renunți la manuale. Ca material de sprijin pentru elevi, odată ce le pui pe bancă, trebuie să le iei în seamă.

Dacă eu consider logic ca la științe să încep cu noțiunile de biologie și nu cu cele de fizică, dar manualul e „invers”, zăpăcesc copiii de tot. Copii, facem întâi capitolul 5, apoi 3 și apoi 4… Nu merge. Ei au nevoie de o ordine în învățare. Și, mai ales, de timp pentru consolidare, nu le faci pe toate în fuga calului, doar de dragul de a ieși calendarul.

Manualele au fost gândite acum niște ani și țineau cât de cât cont de structura anului școlar, să ai „timp” să închei o unitate de învățare până la prima vacanță. De-asta îi spune unitate, nu? Să aibă cap, coadă, să se încheie cu recapitulare și evaluare sumativă. Însă când începem anul școlar cu două săptămâni mai devreme, normal că nu se mai potrivește nimic, nici cu vacanța de noiembrie, nici cu cea de Crăciun… Ce să mai zic de celelalte, fixate „diferit”, ca să schieze cine trebuie, că cei mai mulți nici nu văd pârtia.

Pauzele lungi și dese

Când mă uit la structura anului școlar mă simt de parcă urc scările la etajul 10, după covid. Nu mai rezist, nu mai respir, mai merg un pic, mai stau oleacă. Cam așa și anul școlar. Nici nu ne luăm bine avânt că pac, luăm o pauză. Și uite-așa nu reușim nici să începem, nici să terminăm, dar nici să recapitulăm, căci nu mai dăm teze. Obișnuim copiii aceștia să facă numai eforturi mici, fără să capete și o rezistență pe termen lung.

Mi-e groază să mă gândesc cum reacționează actualele generații de liceeni, care au stat în online și nu au dat teze, la prima sesiune din facultate, când ai 3-4 zile la dispoziție să prezinți onorabil o cantitate de informație cât zece manuale de liceu. Să nu-mi spuneți că ar trebui să se scoată din materie și la facultate, să le dăm diploma pe nimic! Apropo de asta, iată un fragment dintr-o lectură (grea) pe care am parcurs-o recent la clasa a treia:

…  să știți că aș putea nici să nu vă mai duc la școală. Să vă las să treceți glonț pe lângă ea și să vă continuați viața la cinema. Sau să vă dau un anume certificat, din care să reiasă, clar, că sunteți mai deștepți decât, la un loc, un cal și‑un țânțar. (La școală, dar nu rămânem acolo – Marin Sorescu)

În ciuda faptului că textul era o metaforă greu de descifrat, culmea, fix aici nu am avut nicio problemă. Au înțeles direct mesajul: termini școala fără să ai ceva în cap. Dacă și prin facultate trecem glonț… apăi de unde ne vom scufunda nu ne mai scoate nimeni la lumină!

Mi-am terminat planificarea

Uf, da… i-am dat o formă. Am încercat să văd ansamblul, tot anul școlar, și mai puțin modulele. Și poate tocmai pentru că nu mai avem semestre mai am o șansă de a drege busuiocul în acest an. De pildă, dacă aș fi avut clasa a patra, aș fi parcurs întâi geografia, două ore pe săptămână, apoi aș fi continuat cu istoria. Cred de multă vreme că abordarea aceasta, „modulară”, e mult mai potrivită pentru cele două discipline. Nu merge însă la toate.

Dar am clasa a treia. Probabil voi jongla cu orele. Scopul final e să termin materia la 1 iunie, dar în același timp, să îi dau o oarecare logică. E bine că pe copertă scrie „planificare orientativă”, căci numai Dumnezeu știe ce ne orientează anul acesta și cum vom reuși să ne facem treaba cu atâtea bețe puse-n roată de cei care ne conduc.

Însă când îmi spuneam că mai rău nu se poate, s-au stabilit săptămânile verzi și altfel. Nu înțeleg de ce nu avem voie să folosim pentru acestea acele săptămâni incomplete, de 4 zile… ca să nu le unim cu vacanța? Cine vrea să facă ce trebuie atunci, face oricum! Așa… Ai săptămâna colorată, apoi 4 zile de școală și intri vacanță. Pariu că iese mega-punte de liniște și relaxare? Mă rog, deci în toiul unității, mă opresc și stau „altfel”, apoi cu gândul la ouă roșii mai fac patru zile de școală până la vacanță. Și nu, nu pot face unități de învățare de două săptămâni. 🙁

Școala unde „muieți-s posmagii”

Ion Creangă e considerat azi prea greu pentru copii și îl scoatem din lista de lecturi. Poveștile i le citim repovestite, de parcă există persoane care să se ridice la înălțimea talentului său de povestitor și să-i căsăpească opera. Însă Ion Creangă nu e pentru cei care nu vor să facă niciun efort, exact ca leneșul din povestea sa. Doar că, în ultimul timp, leneșul este lăudat, iar sătenii – condamnați.

M-am săturat de atâta văicăreală, nimic nu ne convine, e prea-prea sau foarte-foarte. Cum e aerisirea programelor – dacă le mai aerisesc mult pe unele, nu știu ce mai rămâne din ele. Vrem reformă, dar să nu investim nimic. Din păcate, nici măcar efort.

Regretabil, baghetele magice există doar în povești, dar peste tot nu văd decât oameni care cer insistent câte una. Și, presupunând că am face rost și am schimba peste noapte dovleacul putrezit în caleașcă (am avea școli moderne, utilate, profesori calificați și tot ce ne trebuie), tot am avea o mare problemă:

Mentalitatea conform căreia învățarea nu presupune niciun efort!

Nu am reușit să citesc în nicio carte, dar în niciuna!, despre procesul de învățare care să se producă de la sine, să aibă efecte profunde și să garanteze reușita. Ca să înveți, trebuie să vrei să o faci, să „semnezi” acest pact cu diavolul că accepți, de bunăvoie și nesilit de nimeni, să te chinui și să te străduiești, să devii altceva decât ești. Să te schimbi, căci asta înseamnă învățare eficientă: producerea unei schimbări profunde.

Și, la naiba, doare! Nu știu dacă fluturii simt ceva când, în cocon, se transformă, însă în jurul meu văd doar doritori ca nimic să nu doară și totul să pice din cer la școală când punem la cale un simulacru de învățare, bine colorat și presărat cu dulciuri și cântecele.

Da, poți învăța prin expunere la o anumită informație, dar schimbarea care se produce este superficială și nu este de durată. Să înveți cu adevărat presupune implicare, dorință și efort.

Ce vor elevii azi?

Să vină la școală, să stea pe telefoane, dar lecția să le intre pe o ureche și să le rămână agățată undeva? Fără să se străduiască! Temele!? Noua modă e că traumatizează copilul. Tema este, în esență, acel moment de sinceritate al copilului cu el însuși: am înțeles sau nu ce s-a discutat la școală?

Și, bineînțeles, vor să nu facă nimic, dar să aibă note fabuloase. Nici nu mai spun mari, căci toți visează 10 pe linie, dar obținut dormind adânc și jucându-se pe consolă.

Școala fericirii

Pe acei părinți care încep cu „eu vreau să fie fericit la școală”, i-aș întreba când au citit ultima dată Pinocchio și dacă își amintesc de Insula Plăcerilor. Acolo ajungeau copiii care… nu voiau să învețe. Inconștienți, ei asta își doresc.

La școală te duci în primul rând să înveți. Serios, profund. Apoi să socializezi cu cei de vârsta ta. Și, oricâtă libertate am avea, uneori aceasta nu funcționează în dublu sens. „De ce să învăț asta” nu e o întrebare la care să primești mereu răspuns, cât timp ești prea lipsit de experiență ca să vezi imaginea de ansamblu.

Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna că nu poți să știi să repari o mașină dacă nu ai învățat structura și nu cunoști uneltele cu care o poți face. Așa și la școală. Nu poți „face” dacă, anterior, nu ai „pus” ceva acolo, la dospit. Nu putem lucra cu informații fără să le cunoaștem în prealabil. Iar ca să știi trebuie să stochezi în memorie, logic, alcătuind structuri, nu mecanic, la grămadă.

Însă am înțeles…

Marea majoritate a celor care acum sunt părinți și care, la vremea lor, au luat școala în serios, nu mai sunt în țară. Au mai rămas câțiva care încă încearcă să își țină copilul pe un drum decent.

Dar sunt și mulți pentru care școala era locul unde plecai de-acasă, iar acum sunt foarte vocali privind inutilitatea efortului de învățare. La ce îți trebuie să știi să scrii corect? Să calculezi? Să gândești? Ei au „reușit” și fără ele să se înalțe și să se reproducă ca specie. Pentru copiii lor, ei vor doar o diplomă, ca să salveze aparențele, și multă „fericire”. Roz și musai cu sclipici, dacă se poate.